Logica vieţii

Acest articol mi-a amintit de propriile mele furii şi momente în care m-am întrebat “De ce eu?” sau “De ce mi se întâmpla mie toate astea?”

N-au fost puţine. Şi le-am acceptat pe fiecare în parte, aşa cum zice articolul de mai sus, altfel probabil aş fi scris acum dintr-un spital de boli psihice.

După nişte astfel de experienţe, am realizat că una dintre problemele noastre, a oamenilor, este credinţa că viaţa are o logică de tip cauză-efect. Mâncăm sănătos, deci trăim 100 de ani. Facem din copii o prioritate, deci vor deveni genii. Muncim de ne spetim, deci vom ajunge milionari. Ne dedicăm trup şi suflet unei relaţii, deci vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Viaţa are însă o logică mult mai întortochiată si puţin previzibilă de atât: mănânci sănătos şi cazi cu avionul la 30 de ani. Fumezi şi prinzi suta. Există copii care îşi văd părinţii seara, târziu, fără să aibă parte de prea multe dezbateri filozofice despre şcoală si au rezultate de excepţie. Oameni care au făcut din carieră o prioritate absolută şi îşi permit mai puţine decât angajaţii instituţiilor de stat. Cupluri care se despart de prea mult bine.

Viaţa noastră este aşadar la intersecţia alambicată a deciziilor altora, a neprevăzutului, a contextului în care trăim şi a deciziilor noastre. Nu are o logică previzibilă, asta fiind modalitatea Universului de a ne arăta cât suntem de insignifianţi.

A căuta reţeta perfectă a vieţii sau a suferi că nu o găseşti este nebunie curată. Probabil că am fost dotaţi cu acest mod de a privi lumea tocmai ca mecanism de supravieţuire. Pentru că în mijlocul furtunii şi al furiei aferente, singurul lucru care îţi rămâne este speranţa că logica perfectă a vieţii, cea de tip cauză-efect, îsi va reintra în curs. Câteodată reintră. Alteori nu.

Viaţa trebuie trăită aşa cum se întâmplă, cu grijă la ceea ce decidem şi cu puterea de a accepta sau a ne lupta cu deciziile altora, neprevăzutul şi contextul în care trăim. Nu este roman, nici film, nu merită analize pe text sau întrebari de tipul: “ce a vrut Autorul să spună?”. Nu este mereu cu happy-end, “şi au trăit fericiţi pâna la adânci bătrâneţi” sau “binele învinge”. Este ucigător de grea, dar asta este frumuseţea ei: nu ştii niciodată ce urmează.