Întrebările obsesive despre legea dării în plată

Abia acum că legea a fost votată (deși nu există încă certitudinea că va fi și aplicată), răspund la trei întrebări care mi-au acrit existența în ultimul an:

1. De ce trebuie să intervină statul în cazul unui contract semnat și aflat în derulare?

Nu sunt străină de lumea afacerilor și știu că dacă apar situații neprevăzute în cazul unui contract aflat în derulare, se purcede la renegociere. Orice relație de business trebuie să fie win-win, altfel unul e prostul şi va vrea să o termine.

În cazul creditelor băncile NU AU DORIT a renegocia. Și v-o spun în cunoștință de cauză. În plus, pentru a încheia relația contractuală, clienții aveau de plătit un comision de rambursare anticipată deloc de neglijat. Dovedit ulterior a fi şi ilegal.

Abia strânse cu ușa de tot mai multe procese câștigate, dar mai ales de iminenţa acestei legi, cei care au dat creditele au chemat clienții la masa negocierilor. Mai întâi cu oferte hazlii, apoi din ce în ce mai serioase.

2. Dacă francul elveţian scădea, noi cei cu astfel de credite mai făceam scandal?

Noi, clienții, cu siguranţă că nu. Dar băncile cu certitudine da, ar fi căutat şi găsit soluții să minimizeze riscul. Exact ce facem noi acum, dar infinit mai agresiv.

La ce putere financiară are mediul bancar, i se asezonează tot atâta expunere mediatică. Să nu uităm ce “lobby” mizerabil s-a făcut acestei legi, câte pagini de ziar s-au cumpărat, chiar și un ONG mare, Salvați Copiii, a intrat în ridicol pronunţându-se public în defavoarea ei.

În plus, multe contracte aveau oricum dobândă variabilă (altă practică dovedită a fi ilegala), deci riscul nu era chiar descoperit.

3. De ce trebuie să plătească toți românii pentru niște tăntăvani care au luat credite pe care nu și le permiteau?

Este o manipulare ca la carte, care a prins de minune: să-i învrăjbim pe ei, ca să câştigăm noi. În realitate, unele dintre creditele contractate au cam fost plătite şi pot dovedi cu acte şi socoteli. Băncile nu au pierdut nimic din cauza acestor contracte și au în continuare profituri uriașe. Este suficient să vedeţi ce prime, bonusuri și dividende încasează managerii de top. Singurii care au pierdut, au fost clienții. Noi, tăntăvanii.

În ceea ce privește riscul sistemic, care ni se tot aruncă în față zilele astea, dacă băncile pică este pentru că își tratează clienții că pe o vacă de muls și nu ca pe niște parteneri de cursă lungă. Și această atitudine a generat legea dării în plată. Să nu punem căruța înaintea cailor.

Asta ca să nu întru în analize mai puțin digerabile privitoare la cum acordă băncile împrumuturile cu adevărat mari, şi nu mărunțișul dat lui Nea Gogu să-și ia apartament în Militari…

Băncile sunt acum la momentul adevărului: au făcut ce au vrut, cum au vrut, convinse că nu pot fi strânse cu ușa. Dacă business-ul lor este construit corect, legea dării în plată le va zgândări, dar nu le dărâmă.

Iar interesul lor este să ofere în continuare credite, pe care clienţii să şi le permită de acum încolo. Singura modificare: trebuie să fie atente ca aceştia să şi le permită pe termen lung. Ceea ce mi se pare benefic pentru toţi actorii implicaţi.

În final va spun că în ciudă entuziasmului general, nu-i o bucurie să renunți la o casă, după ce ai achitat deja sume serioase de bani. Și asta îmi arată că România suferă de idiopatie: mulți comentatori cred că e simplu să-ți iei catrafusele, copiii, cățelul și soacra și să dai cheile băncii. Asta după ce ți-ai lăsat ani de zile, lunar, salariul la ghișeul băncii şi ai plătit si un avans de minim 30% din valoarea creditului.

Este al naibii de greu. Dar măcar ai șansa să o iei de la capăt: să bugetezi o chirie decentă, să scapi de teroarea datoriilor și de hărțuirea permanentă a băncii, să poți face iar planuri de viitor.

Așa că vouă, celor cei care ne-ați hulit, care ați emis opinii bazându-vă pe informaţii de presă, vă spun că nu sunteți feriți de neprevăzut, oricât de isteți și vizionari vă credeți.

Dacă aţi avut un interes în asta, respectul meu! Mi se pare normal să lupţi pe oricare parte a baricadei eşti. Dacă însă aţi făcut-o degeaba, doar aşa ca să aveţi o opinie, vă anunţ că poate veni oricând momentul în care o decizie pe care ați luat-o calculat și conștient se transformă în coșmar. Și abia atunci veți înțelege cât contează solidaritatea sau măcar decenţa de a nu arăta cu degetul spre ceea ce nu intră în sfera curentă de preocupări, cunoştinţe, interese.