Hic et nunc

Paștele anului trecut m-a prins împietrită. Tata era de scurt timp într-un centru specializat de îngrijire, suficient de conștient în anumite clipe de ce se întâmplă în jurul lui, dar și cumplit de pierdut în altele încât să-și pună lui, și nouă, liniștea, chiar viața în pericol. Îmi doream să îl aduc acasă măcar pentru o zi, dar știam deja că orice schimbare a rutinei îl costă noi abilități pierdute și o agravare a confuziei, deci am renunțat.

Nu aveam să știu că este ultimul an cu el. Speram să se obișnuiască acolo și să-l văd mult timp, chiar și așa, cu gândurile și faptele rătăcind bezmetice.

Anul ăsta sărbătorile pascale ne prind iar cumva greșit. Nu avem motive să ne fie greu, frigiderul este plin, curtea e mare, noi sănătoși. Dar nu are cum să ne fie bine când multor altora le este greu, când lumea s-a oprit în loc din cauza unei molime, când stăm departe, fizic, de cei apropiați nouă, când viitorul este atât de încețoșat. Și, mai ales, când dispar definitiv scaune de la masa festivă.

N-ar fi ăștia singurii ani cu suferință sufocantă în piept. Au fost și alții, dar nu ajută să-i mai amintesc.

Și totuși sărbătoarea de azi este despre speranță, despre biruință, despre a merge mai departe dincolo de toate, chiar și de moarte. E o lecție pe care ar trebui să o învățăm indiferent dacă suntem sau nu credincioși: suferința este inevitabilă, dar oricât de agonizantă ar fi, din ea vine renașterea.

Ca să fac Paștele copiilor memorabil dincolo de izolarea impusă de pandemie, vreau să organizez prima vânătoare de ouă în curte. Va fi cu siguranță de ținut minte, nu doar pentru că am uitat încă de acum unde am ascuns corpurile delicte, dar și pentru că fiind cumpărate online am ratat mărimea. Sunt uriașe. Vizibile de pe Lună! Deci ascunzișurile sunt pe măsură. La meteo se anunță ploi, iată șanse și mai mari de situații râsu’-plânsu’!

Cine știe ce ne aduce Paștele viitor. Poate lucruri minunate, poate frecușuri minore, poate alte agonii. Nu ne rămâne decât să ne bucurăm de prezent, pentru că așa cum vine are o mare calitate: este! Îl avem, îl trăim, îl simțim.

Hristos a înviat!