Ghid de supraviețuire urbană

Michelle Obama descria în cartea sa iernile întunecate și reci din Chicago. Păi ce să zic, o invit la București, supremul urâțeniei hibernale, urmat apoi de coșmarul fierberii creierelor sub soarele aspru de câmpie.

Nu cred că există lucru mai deprimant ca iarna în Capitală. O chestie gri, rece, umedă, în care toate bucuriile acestui anotimp se transformă imediat în noi belele. Dacă ninge o zi, urmează 3 săptămâni de fleșcăială și un an de reminiscențe negricioase calcifiate pe asfalt. Ceața este mai frecventă ca fulgii de zăpadă, iar soarele iese neapărat înainte de îngheț ca să fie producția de țurțuri bună.

Oamenii tind să se camufleze în decorul bacovian: haine groase de culoare incertă și bocanci multifuncționali – antiderapanți, waterproof, anti călcat în STB și comozi că nu se știe când o iei pe jos.

Eu mă mir că suntem așa rezilienți. Las totuși niște sfaturi pentru cei care au de gând să se aclimatizeze pe aici.

Ce ajută?

– Lumină multă, preferabil galbenă, în interior. Măcar așa să ne mai păcălim mintea că e soare.

– Căldură, dar nu excesivă (atenție și la umiditatea aerului). Radet e praf, ne vrea de sorginte nordică, ceea ce nu e cazul, pentru că la noi diferențele de temperatură dintre sezoane sunt uriașe. Băgați calorifere electrice, aer condiționat, căldură sufletească.

– Suplimente de vitamina D, dar vorbiți cu un medic înainte. Printre altele lipsa de D predispune la viroze, depresie, palpitații. Și la cât ne vede soarele, e posibil să o simțim.

– Lucruri care răsfață: pături sau șosete pufoase, bluze, paltoane, bocanci îmblăniți în cazul outfiturilor de ieșit, ceai cald, ciocolată caldă fiecare după posibilități și preferințe.

– Activități care răsfață, din fericire Bucureștiul nu duce lipsă de viață socială și culturală.

– Când simțiți că nu mai suportați, organizați un grup de suport: ieșiți cu prietenii și discutați cu ei despre potențiale strategii de supraviețuire.

Ce nu ajută?

Zbaterile inutile pe această temă. Este un anotimp, cu puțin noroc îl trăim și la anul. Noi și restul celor aflați în zona asta geografică.

Are și iarna farmecul ei. Ce-i drept, nu în București!