Episodul doi: No, uite Clujul!

Întorși proaspăt de pe alte meleaguri UE, am purces la o altă binemeritată pauză de activitate și am străbătut din nou țara: de data asta până la Cluj, pentru Untold. De fapt doar unul dintre noi a ajuns la destinația finală, Marele Copil, noi ăștilalți am tot ezitat și făcut planuri de mers măcar la The Prodigy, că până la urmă ne-am mulțumit cu filmulețele făcute de fericiții care au și frecventat.

Acum, fie vorba între noi, dacă ești în Cluj în perioada cu pricina, se cheamă că ești și la Untold. Muzica răsună peste tot, iar publicul se tot desfășoară pe străzi, prin restaurante și parcări de parcă tot orașul e un imens festival.

De data asta nu putem vorbi, în cazul nostru, despre o experiență tocmai turistică. Am stat în casa primitoare a unor vechi prieteni, am mâncat la masa lor (nu la cea nouă, dar nu ne-am supărat! 😀) și am văzut Clujul prin ochii lor, cum ar zice prietenul Dave. (*) Mulțumim și pe această cale gazdelor noastre pentru ospitalitate, ne-o plăcut mult la ei!

Ca să nu zicem totuși că n-am fost turiști prin definiție, am mers la Salina Turda, despre care toată lumea vorbește, dar pe care și mai mulți o vizitează zilele acestea. Am prins-o așadar cam aglomerată pentru gustul meu, dar probabil că aș fi regretat dacă nu ne înghesuiam acolo.

Salina are un aer modern, este foarte fotogenică și interesant amenajată. Puțin cam prea comercială pe alocuri, dar e încurajator că apar astfel de investiții care ne arată că se pot face bani și la noi din astfel de atracții.

Am văzut centrul Clujului, o superbă panoramă la apus (o vedeți mai sus), un parc de aventură din apropiere. Am mâncat niște clătite demențiale și o prăjitură cu mălai asemenea făcute de gazda noastră, plus tot felul de delicatese afumate și lactate. Am gustat ce înseamnă prin partea locului o varză ca la Cluj – nu seamănă deloc cu rețeta moștenită de la mama. Am hrănit ursuleți năsoși, am ținut o minune de bebeluș în brațe, am depănat amintiri.

Am reîntâlnit cu bucurie un coleg de generală și partener în tot soiul de trăznăi.

Mi-a plăcut Clujul și este imposibil să nu remarci în el ceva din încăpățânarea politică aproape sinucigașă a domnului Boc. Este un oraș curat, aerisit, cu oameni relaxați. A observat bine al meu soț că Untold n-ar putea avea același succes în București, pentru că aici nu există aceeași toleranță și disponibilitate de a vedea o armată atât de diversă de oameni revărsându-se pe străzi chiar în inima oraşului.

N-am mers cu transportul în comun, acesta fiind, pentru mine, indicatorul suprem de civilizație al unei urbe. Și dacă ar fi totuși să-i găsesc un cusur, mi s-a părut un oraș mai scump pe alocuri ca Capitala (**), fără ca nivelul prețurilor să fie neapărat justificat de calitatea serviciilor și produselor.

Un lucru e cert: la anul voi fi în primele rânduri, chiar în fața scenei. Mă antrenez încă de pe acum.

Aceasta este partea noastră de poveste, a celor care au chibițat Untold-ul. Dacă va dori și Marele Copil să ne povestească una-alta din mijlocul evenimentelor, spunem și altora, că nu suntem egoiști.

A fost așadar frumos, noi trecem amu la muncă! Stați pe aproape pentru că nici nu știți ce pierdeți, vorba ceea. Eu zic că mai urmează cel puțin un episod.

(Pozele îmi aparțin, sunt făcute cu telefonul, știu că se putea mai bine!)

(*) Gahan, care altul?

(**) E intenționată.

Dacă doriți să revedeți: Primul episod.