Despre smerenie

Smerenia este un cuvânt cu rezonanţă religioasă frumoasă şi un comportament creştinesc greu de pus în practică de noi toţi. Înseamnă mai mult decât umilință, este o modestie frumoasă, conștientă, voită, chiar studiată.

Dacă stăm să ne gândim, religia și psihologia promovează în mare aceleași concepte: dragostea necondiționată, acceptarea a ceea ce ți se întâmplă, predarea controlului sau renunțarea la el și, zic eu, această umilință neumilitoare care este smerenia.

Nu doar creștinismul este cel care a înțeles și promovat importanța acestei lepădări de sine. În anumite culturi vechi învăţăceii erau trimiși la cerșit de către discipoli, scopul nefiind unul economic, ci tocmai unul educativ: lepădarea de sine, de orgoliu, practicarea conştientă a umilinţei.

Iată că oamenii nu doar că îi înțeleg importanța din cele mai vechi timpuri, dar o şi practică, exersează, valorizează. Și românii au vorba aceea despre capul plecat pe care nu-l taie sabia, dar sună destul de ambiguu, chiar ticălos, pentru că totuși a fi smerit nu este același lucru cu a fi doar umil sau chiar prost.

Societatea modernă idolatrizează însă rebelii, poate tocmai pentru a echilibra lipsa ei de curaj din ce în ce mai evidentă. Îi promovează, îi răsfață, îi creează. Astfel avem falsa impresie că rebeliunea este neapărat ceva bun și productiv. Cu toate acestea oamenii mari au cunoscut succesul abia când au învățat să-si dreseze instinctele sălbatice. Când și-au domolit orgoliul, și-au perfecționat disciplina, au învățat să respecte reguli şi oameni aflați mai jos ca ei pe scara ierarhică (angajați, clienți), pentru că abia atunci au fost pregătiți să-l trăiască.

Zilele trecute a ajuns viral (mai ales pe LinkedIn de unde este și captura de ecran de mai sus, ceea ce m-a surprins) răspunsul unei fete la interviul de angajare: “Pentru salariul minim pe economie, un minim de abilități!” spune ea întrebată fiind dacă vorbește sau nu engleza.

“Ce curaj! Bravo ei! De astfel de tineri avem nevoie!” se aude un adevărat vox populi digital.

Serios, oameni buni? E doar o obrăznicie gratuită, şi v-o spune cineva care cunoaşte piața muncii mult prea bine să nu știe că uneori un salariu minim pe economie poate deschide ulterior uși mai bune decât salariul mediu pe corporație. Pentru că sunt joburi care te învaţă într-un an cât altele în 10. Și că în spatele unei remuneraţii mici nu stau întotdeauna oportuniști care-și dau profitul pe limuzine și bijuteriile amantelor ci şi oameni care vor să schimbe ceva în bine real, autentic.

Ţineţi minte aşadar: curajul nu este întotdeauna o calitate. Sunt pline cimitirele și bazele de date ale Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă de curajoși. Rebeliunea nu este un deziderat. E plină istoria de rebeli fără cauză care nu au rămas cu nimic în memoria colectivă.

De aceea cred că ar fi bine să ne reîntoarcem la smerenie. Să vedem mai multă bunătate necondiționată, mai multe gesturi frumoase, mai multe capitulări de sine. Pentru că războaiele curajoșilor de azi par a aduce ca victime doar câteva orgolii, nu şi inamicii redutabili care ne fac rău de fapt.

Asta nu înseamnă să nu protestăm atunci când ni se face o nedreptate. Dar când în spatele protestului stă smerenia, parcă altfel arată şi eroul.