CUM AM DEVENIT MAI MULT DECÂT IMPERFECTĂ

M-am născut un copil perfect. La fel ca toți copiii: arătam perfect, mă purtam perfect, vorbeam perfect.

Și am ținut-o tot într-o perfecțiune până am intrat la școală. Unde, am aflat că bastonașele mele nu sunt perfecte. Și nici părerea mea despre primăvară nu e chiar perfectă. Iar la matematică, perfecțiunea părea și mai departe de mine.

Așa am devenit puțin imperfectă. Doar puțin. Am crescut făcând în continuare totul aproape perfect.

Până când am terminat facultatea și m-am angajat. Și am aflat că timpul nu se dilată întru perfecțiunea tuturor operațiunilor din fișele de post cumulate, de la serviciu și acasă, așa că am mai pierdut puțin din desăvârșire.  Și totuși, curățenia, gătitul, relaxarea sau propria îngrijire erau  în continuare aproape perfecte. De fapt, ce zic eu aici, erau perfecte!

M-am măritat cu un bărbat perfect și am făcut primul copil perfect. Pe care l-am crescut perfect! Vă zic, ca la carte! Până când a căpătat independență în mișcare. Și am realizat că haosul generat în  cinci minute de un copil perfect devine imposibil de schimbat. Pentru că ordinea dinaintea unui nou haos durează mai puțin de cinci minute.

Apoi tăiatul perfect al legumelor, îmbrăcatul perfect asortat și manichiura perfecta au devenit prea mari consumatoare de timp așa că mai renunț la niște perfecțiune.

Iată-mă din ce în ce mai imperfectă! Dar mă țin tare! Sunt mai aproape de perfecțiune decât de imperfecțiune. Și apare al doilea copil perfect. Cu propriile perfecțiuni, la care nu vrea să renunțe. Eu zic că intervalul perfect dintre mese este de 4 ore, el se ține tare la doar 2. Eu zic că ar fi perfect dacă ar dormi noaptea întreagă, el zice că e perfect cu ceva treziri de control.

Am mai trecut prin asta, mă țin tare!

Pe cine mint?!? Îmi dau cu cremă pe jumătate de față, plec la cumpărături în papuci de casă, podeaua este întotdeauna acoperită, și nu de covoare, îngrijirea proprie se reduce la igienă, socializarea la a citi statusurile prietenilor pe Facebook.

La naiba, sunt mai mult decât imperfectă! Dar, dintr-un motiv care îmi scăpa, în momentul ăsta este perfect așa.