Culorile pierdute

N-am mai scris de mult poveștile de adormit copilul mic. Aseară am avut de însăilat una despre culori pierdute. Care a început ca toate celelalte, cu “a fost o dată ca niciodată” și a continuat așa:

”Un băiețel ca toți ceilalți băieței: nici prea mare, nici prea mic, nici prea cuminte, nici prea zgubilitic, nici prea frumos, nici prea urât, nici prea deștept, dar nici prea tolomac.

Și să vezi întâmplare! Într-una dintre dimineți, când băiețelul din povestea noastră s-a trezit, culorile dispăruseră și toată lumea era în alb și negru. Florile, soarele, semaforul, clădirile, toate păreau acum pictate în non-culori.

Inițial a crezut că visează. S-a dus și s-a spălat pe față, dar lumea din jur a rămas monocromă. A mers apoi la bunica să o întrebe dacă vede culorile și nici ea nu le mai sesiza. A dat vina pe ochelarii ei sau vârstă și a fugit să-și întâlnească prietenii pentru a-și confirma nălucirile.

Afară era haos. Lumea alerga panicată, mașinile se tamponau prin intersecții pentru că semafoarele erau greu de interpretat (*), câinii nu mai nimereau tufișurile, copiii nu-și mai recunoșteau jucăriile.

Cu greu și-a reperat prietenii, pentru că nici tricourile, nici ghiozdanele lor nu-i mai erau cunoscute. Astfel și-a dat seama că era adevărat: culorile pur și simplu dispăruseră!

Împreună au decis să le caute (**). Nu le-a fost ușor să se strecoare printre mulțimile panicate și mașinile tamponate, dar au reușit. Mai întâi au găsit culoarea verde într-un frigider vechi, dezafectat. A fost cam ciudat când brusc lumea a devenit albă, neagră și cu verde! Apoi portocaliu se ascunsese în biblioteca școlii. Violet s-a dovedit a fi într-o cofetărie. Roșu, galben și albastru plecaseră împreună spre mare, fiind reperate într-un vagon de tren.

După o muncă sisifică, gașca de prieteni a redat lumii toate culorile, nuanțele și tonurile. Iar eu am încălecat pe o șa și am spus povestea așa.”

V-a plăcut povestea mea? (Este obligatoriu să spuneți “da”!)

(*) aici am primit obiecții: “toată lumea știe că sus e culoarea roșie și jos cea verde!”

(**) aici am primit ajutor chiar de la ascultător, pentru că am avut o sincopă creativă și chiar nu știam cum să continui povestea.

Găsiți celelalte (aproape) povești de adormit copii chiar aici.