Cea mai bună carte de vizită: încrederea în sine

Profesional vorbind, fie că luăm în calcul interviurile de angajare, fie întâlnirile de afaceri, primul lucru pe care îl vezi la cel/ cea din față nu este haina, culoarea ochilor sau lustrul pantofilor. Nici logo-ul de pe mânecă, ceasul sau servieta/ poșeta.

Ceea ce îți atrage atenția iniţial este energia pe care cineva o emană, mai exact spus încrederea pe care o are în sine. Și cum prima impresie contează, îndrăznesc să mă alătur acelora care spun că vorbim despre un un indicator clar al succesului personal și profesional.

Cum am putea defini acestă trăsătură de personalitate?

Deloc simplu de pus în cuvinte multe, încrederea în sine este exact ceea ce se autoroclamează: capacitatea, puterea de a crede în forțele tale atunci când acționezi în sarcini cotidiene sau în îndeplinirea obiectivelor stabilite pe termen mediu și lung.

Totuși, faptul că unii oameni performează, realizează ceea ce își propun nu înseamnă neapărat că au avut încredere în ei. Există persoane care nu au această abilitate, dar au voință puternică, o motivație pe măsură și găsesc astfel resursele de a continua în ciuda obstacolelor.

Încrederea în sine este doar un ingredient inițial al succesului. Evident că nu și suficient, e nevoie de multă muncă, viziune, inteligență pentru a reuși. Dar parcă pentru cei care o au, totul se mişcă mai repede, mai facil. Iar într-o lume tot mai superficială, în care aparența contează mai mult ca esența, se întâmplă destul de des ca oamenii încrezători să primească mai multe șanse, să li se ofere mai multe opţiuni.

Cum arată oamenii cu încredere în sine?

În primul rând foarte normal 🙂 Nu încearcă să epateze sau să se supună prea riguros normelor sociale. În al doilea rând, după cum am spus mai sus emană o energie pozitivă, care atrage, te determină să crezi și tu în puterea persoanei din față de a acționa, spre deosebire de anxioși, de exemplu, care ne îndeamnă la reticență. Evident în toate cele de aici vorbim despre un nivel optim – extremele țin poate de patologic.

Deci vorbim despre o caracteristică importantă. Dar cum se formează?

Ca orice trăsătură psihologică există componente transmise genetic și altele formate cu ajutorul intervențiilor educative. Și aici începe să devină dificil.

Pentru că aceste intervenții pot fi voite, formale, dar pot fi totodată influenţate de context, de cadrul social și familial. De exemplu, pentru a crește un copil echilibrat din acest punct de vedere, este nevoie de echilibru în familie. Conflictele între părinți sau între generații, lipsa îngrijirii parentale pot genera credința copilului că nu merită o familie calmă, atentă la nevoile lui, că ceva din greșelile sale generează războiul perpetuu.

Apoi, chiar dacă avem o familie cu un mediu normal, atât timp cât copilul nu este încurajat să își asume singur responsabilități firești pentru vârsta lui, acesta va crește cu impresia că nu este capabil, că nu poate, că nu va reuși niciodată fără ajutorul altcuiva mai bun.

Școala, așa cum este ea gândită în mod tradițional, reprezintă de asemenea o cauză importantă a neîncrederii în sine. Evaluarea folosită ca pedeapsă, etichetele folosite în actul educativ, lipsa de feed-back real, constructiv, lipsa de conectare dintre profesori și elevi le generează acestora din urmă sentimentul propriei neputințe, a non-valorii, a inutilității.

Sau, că tot vorbeam de context, poate că profesorii sunt minunați. Dar copilul este agresat permanent în pauze de colegi mai mari. Sau, urcând mai multe trepte, confuzat de o opinie socială generalizată negativă la adresa școlii.

De aceea vă spun ca părinte, educator și om care a văzut multe și felurite resurse umane: credeţi în copiii voştri şi pretindeţi şcolii să facă acelaşi lucru.

Orice conținut al curriculei obligatorii poate fi recuperat oricând şi oriunde. Geografia, matematica, fizica, biologia, chimia, se pot învăța și acasă cu puțin efort suplimentar. La fel și alfabetizarea, nu este un capăt de țară pentru copiii din ziua de azi.

Singurul lucru pe care nu-l mai putem activa decât cu eforturi supraomenești este încrederea în sine. Nu fiţi supraprotectivi, absurzi sau abuzivi şi nu lăsați nici profesorii să le calce în picioare sufletul, motivația și credința că pot reuşi, doar pentru o colecţie a notelor bune.

Concluzia?

Oferiţi încredere copiilor voștri și ei o vor metamorfoza cu siguranţă în realizări, cea mai importantă dintre ele fiind aceea de a trăi echilibrat, împăcat.

Şi nu uitaţi niciodată că încrederea în sine este prima și cea mai pregnantă carte de vizită a unei persoane.