CE ÎNVĂŢĂM ACASĂ?

Mulţi părinţi se gândesc aproape obsesiv la educaţia formală a copiilor. Aleg cu grijă grădiniţa, învăţătoarea, şcoala, liceul. Consideră astfel că viitorul copiilor depinde exclusiv de ceea ce învaţă în afara mediului familial.

Este adevărat ca o şcoală bună deschide porţile unei cariere. Dar sunt lucruri pe care doar acasă le putem învăţa şi sunt uneori mai importante ca ştiinţa de carte.

1. Politeţea:

Se învaţă în cei 7 ani de acasă. Înseamnă să ştii să saluţi, să mulţumeşti, să ajuţi, să răspunzi unor solicitări, să aştepţi, să te comporţi într-un mod dezirabil din punct de vedere social. Toate astea se deprind interiorizând cicăleala părinţilor şi urmându-le modelul. Şi dacă nu se învaţă la timp, nu se mai învaţă niciodată.

2. Calitatea comunicării:

Se învaţă tot acasa, tot după model. Vorbitul corect, atunci când trebuie, folosind un mesaj inteligibil ascultătorului, având răbdare în a asculta pe ceilalţi si înţelepciune în a răspunde, toate sunt virtuţi pe care doar mediul familial le poate dezvolta corespunzător. Este adevărat că şi scoala ajută, dar orice profesor va poate confirma ca dacă în mediul familial există lacune de comunicare, elevii nu le pot recupera total, în ciuda eforturilor susținute.

3. Empatia:

Să te poti pune în pielea celuilalt este poate cea mai importanta calitate umană. O mare parte a conflictelor si a problemelor de relaţionare umană are la baza incapacitatea de a înţelege problemele celui din faţa noastră.

Empatia se învaţă acasă, acolo unde cei dragi ţie îţi povestesc despre problemele lor, negociază răspunsuri, îţi alina greul sau îti potolesc fricile.

4. Fericirea:

Ar fi trebuit să încep cu asta. Fiecare părinte trebuie să-şi permită să fie fericit, pentru a arăta copiilor ce este fericirea. Cuprinsi între serviciu, responsabilităţi casnice şi probleme familiale, mulţi uităm să ne facem timp pentru relaxare, pasiuni, pentru a râde, pentru a ne distra. Şi transmitem mai departe un model disfuncţional şi bolnav de trai: sacrificiul perpetuu fără cauză.

Fericirea se învaţă doar acasă. Dar pentru a creste copiii capabili de fericire, trebuie ca fiecare părinte să o practice.

5. Stima faţă de sine:

Stima de sine se învaţă la rândul ei doar acasă. Pentru ca un copil să ajungă un adult care se respectă, trebuie ca părinţii lui să îl respecte. Adică să îl trateze corect, să răspundă nevoilor sale fizice (masă, casă, haine) şi emoţionale, să îi arate că îl preţuiesc pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce spera să devină.

6. Capacitatea de a face faţă eşecului:

Viaţa este un drum sinuos, cu urcuşuri si pante care coboară abrupt. Cea mai importanta calitate a oamenilor de succes este, oricât de paradoxal sau banal ar suna, capacitatea de a face faţă eşecului sau de a transforma o situaţie negativă într-o experienţă pozitivă. Această pregatire mentală, acestă pilulă psihologică o pot oferi doar părintii-mentor, adică cei care sunt dispuşi să investească timp şi energie în a urmări şi motiva copilul pe tot parcursul devenirii sale.

7. Gândirea pozitivă:

Contrar opiniei publice, a gândi pozitiv nu este similar unui optimism frenetic si nerealist ci înseamnă a găsi în orice situatie, oricât de rea, acel cârlig de care să te apuci pentru a merge mai departe.

Gândirea pozitivă este baza perseverenţei, a stimei de sine şi a sănătăţii mentale şi se învaţă în familie.

Cele de mai sus aparțin sferei emoționale. La acestea aş adăuga că un mediu familial care substimulează copiii poate să le coboare rezultatul la testarea standard a IQ-ului cu zece puncte, în timp ce un mediu care îi suprastimulează poate să îl urce cu tot atât.

Iată aşadar că oamenii mari se cresc mai întâi acasă. Şi abia apoi în şcoli mari.