Sfaturi aproape inutile

Contagiune

Cei doi copii se împung frecvent, asemeni multor frați pe care îi știu. Unii zic că e gelozie, eu cred că este și un soi de a experimenta într-un mediu sigur. Testezi astfel reacțiile celor vizați, vezi ce ți se răspunde, cauți alternative pe pielea celor care sunt ai tăi de fapt și de drept, deci indiferent cât de rău iese, tot o scoți la capăt cumva. Una din întâmplările care mi-a rămas în minte este o contră în care Marele Copil îi explica argumentat, dar pe un ton cam hotărât celui mic că greșește. Rămas fără alte raționamente, acesta a strigat cu năduf: “-Și nu mai fii așa nervos, că iau și eu nervosu’ de la tine!” M-a distrat replica, de aceea am reținut-o, dar în spatele supărării copilărești se găsește un mare adevăr: stările noastre de spirit sunt contagioase. Tristețea, nervii, cheful de râs, cheful de ceartă se iau de la unii la alții mai ceva ca gripa. Când sunt diverși sau sporadici, “virușii” ăștia sunt inofensivi. Când însă aceleași manifestări se repetă obsesiv, situația riscă să ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu rezoluțiile?

Obiectivele setate cu ardoare la început de an sunt mai degrabă motive de glumă, decât o cale spre reușită. Zice bine un banc că ar merge o afacere numită “Resolutions”, care în primele două săptămâni din an să fie sală de sport, transformându-se apoi în bar. De ce nu funcționează rezoluțiile? Pentru că sunt nerealiste. Cei care s-au îngrășat pe parcursul a un deceniu, vor silueta de vis în prima lună din an. Prietenii pierduți într-un cincinal trebuie recăpătați în câteva zile. Obiceiuri vechi și bine fixate în rutină au puțin timp la dispoziție să dispară. Evident că lucrurile nu se întâmplă așa, că este nevoie de multă muncă, de frustrări parcurse cu brio, de numeroși pași mărunți, de ajutor și de timp. Pentru că… motivație. Nu doar faptul că motivația se pierde pe parcurs duce la eșec, ci mai ales nivelul ei de început, atunci când este uriașă, sabotându-ne astfel teribil. În psihologie se vorbește despre un optim al motivației, adică acel nivel care ne permite să mobilizăm înțelept energia depusă și resursele pe care le alocăm îndeplinirii unui ...
Citește mai mult »

Tichie de mărgăritar sau bâtă în baltă

Pentru cei care nu ştiu astăzi se dă proba scrisă în concursul directorilor de şcoli. Ştirea trece probabil neobservată printre zecile de “breichingniuzuri” privitoare la plagiat, cucuvele purpurii şi blonde cuprinse de fior teologic. Opinia publică a aplaudat la scenă deschisă iniţiativa ministerului de profil, în momentul promovării ei. Pentru că un concurs, o selecţie, înseamnă neapărat un pas înainte, eliminarea posibilelor verigi slabe. Ceea ce este adevărat. În cazuri normale şi fireşti. Totuşi vorbim despre un sistem subfinanţat cronic, în care angajaţii au fost nevoiţi să-şi găsească propriul mod de a se motiva şi supravieţui şi în care intră din ce în ce mai puţini novici pentru a se împrospăta sănătos. Aşadar concursurile de azi reprezintă doar o zgândărire a unui muribund. Un demers făcut în pripă, heirupist, făcut “din principiu” şi nu dintr-o necesitate reală. Problema sistemului nu sunt directorii, credeţi-mă! Problema este mult mai sus. Eu am văzut în grădiniţe, şcoli, colegii, oameni care au sfinţit locul blestemat de generaţii de politicieni. Văd şcoli înflorind, nu se ştie cum în deşertul din jur, progresând, trăind în timpurile noastre. ...
Citește mai mult »

Cum faci poze – varianta 40+

Vine şi vârsta la care trebuie să faci alegeri dificile pentru a te trage în poză cumsecade, arătându-ţi vârsta cu o marja de eroare de maxim 5 ani şi rămânând totusi recognoscibilă pentru grupul social căruia aparţii. Carevasăzică: Mai întâi alegi zilele şi orele menite sesiunilor foto. Trebuie să fi dormit nici bine, nici rău, să fi trecut cel puţin 4 ore de la trezire, să nu fie nici cald, nici frig şi să ai o dispoziţie nici prea temperamentală, nici prea catatonică, întrucât extremele dăunează grav fotogeniei. În ciuda somnului nici prea prea, nici foarte foarte, va trebui să faci o altă alegere: să-ţi arăţi cearcănele şi ochii umflaţi sau ridurile şi laba gâştei? Dacă alegi prima variantă, se purcede la a arăta o moacă bolundă, o privire fixă, fără grimasă. Garantat se văd urmele pufoase cafenii, dar nici o liniuţă. În cea de-a doua, se trage un rânjet cu toată faţa, mai dihai ca în filmele de groază, care garantat va ascunde dunga umflată şi colorată de sub ochi, dar va arăta în toată minunăţia ei harta hidrografică a feţei. Apoi, va trebui să alegi între guşă şi ...
Citește mai mult »

Management defectuos – 3 exemple din retail

Ziceam la un moment dat că 90% dintre magazinele românești ar trebui să-și concedieze angajații. Roboții ar fi mai amabili, mai empatici și ar ține minte mai ușor toate categoriile de produse. Am realizat apoi că problema este mult mai punctuală: 90% dintre magazinele românești ar trebui să-și concedieze de fapt managerii. Deţin vagi cunoştinţe şi abilităţi în ale şefiei, de aceea nici restul angajaţilor nu au habar de cum ar trebui să-şi trateze clienţii sau să organizeze produsele la raft. Iată cele trei exemple promise în titlu, toate culese dintr-un mall bucureştean. Primul: Intru în magazin ştiind clar ce caut şi dau să întreb pe cineva întru scurtarea procesului. Produsele sunt înşirate pe umeraşe într-o clasificare ilogică pentru mine, iar cele trei agente comerciale (vorba nomenclatorului de meserii) stau strâns şi iremediabil grupate la o bârfă ad-hoc. Nimeni nu se sinchiseşte de mine, aşa că încerc să sparg gaşca. În acelaşi timp sună şi telefonul de la casă. Una din vânzătoare se duce să răspundă. Mă uit cu speranţă la cele două rămase. – Doar şefa vă poate ajuta! mi se adresează una dintre ele. Deci avem un spaţiu comercial de 4 m pătraţi şi ...
Citește mai mult »

Cum faci duş – versiunea 40+

Nu mai ştiu ce doamnă celebră (parcă) zicea că după o anumită etate trebuie să-ţi muţi oglinda în cel mai întunecat colţ al iatacului. Sunt cu totul de acord şi pentru că mai am una plasată strategic exact în faţa căzii, iar de la 40 de ani creşte riscul de infarct, m-am gândit la un adevărat ritual menit să mă scutească de posibile şocuri în timpul igienizării. Iată aşadar paşii de urmat: Pasul 1: Se dă drumul la apa foarte fierbinte din cadă şi se lasă la curs până ce oglinda cu pricina se abureşte temeinic. Calitatea realizării acestui pas poate fi uşor evaluată în numarul de împiedicări cauzate de lipsa vizibilității de la uşa băii până la duş (optim ar fi cam două pe un metru liniar). Pasul 2: Este cunoscut că apa fierbinte deshidratează pielea, aşa că se purcede la a face duş cu apă călâie. Nu prea mult, că nu rezistă aburul. Pasul 3: Cu oglinda încă inutilizabilă, se iese din duş şi se dă cu cremă pe faţă. Maglavaisul poate fi de orice fel: de mâini, picioare, de protecţie pentru fund rămasă din bebeluşia copiilor, de gălbenele, aloe, salivă de privighetoare roz sau extract de melc ...
Citește mai mult »

Norocoasa

Ieri mi s-a spus pentru a nu știu câta oară că sunt o norocoasă. Nu doar norocoasă, ci perpetuu norocoasă, întotdeauna norocoasă, mai exact. Ceea ce este ciudat, pentru ca eu nu mă simt deloc așa. Viața mea este la fel de plină sau lipsită de noroc ca a multor oameni pe care îi cunosc: am zile proaste, am trăit momente extreme, știu gustul trădării, am simțit pe pielea mea eșecul, și nu o dată. Nu am un fizic de copertă, nu am moștenit averi și nu m-am nascut cu lingurița de argint nici măcar pe noptieră. Dacă mă vedeți zâmbind nu înseamnă întotdeauna că am o zi bună. Uneori este un gest voit de a uita de belele, alteori pur și simplu râd degeaba, precum oamenii mai puțini la minte, doar ca să mă descarc. Eu cred că norocul este, în mare, suma deciziilor luate, deseori grele, care oricât de bune se dovedesc a fi, își arată oricum, întotdeauna, reversul. Oamenii norocoși nu sunt așadar ceea ce par, ci sunt cei care, în ciuda greutăților, găsesc o cale de a ...
Citește mai mult »

Scurt tratat despre bătrâneţe

Nu am să intru în detalii ce ţin de psihologia vârstelor trecute de tinereţe. Am să vă spun ce am observat eu, analizând temeinic si îndelung un eşantion reprezentativ de multe rubedenii/ vecini/ cunoscuţi pe care l-am urmărit înaintând în vârstă. Şi am conchis aşa: pe măsură ce îmbătrânim, ni se accentuează defectele. Pur şi simplu imperfecţiunile ni se dilată, devin mai evidente, mai enervante, exacerbate, caricaturale chiar. De exemplu, un nas mare, va deveni si mai voluminos cu trecerea generoasă a timpului. Faţa se stafideşte, iar catargul va ieşi mai semeţ şi mândru la înaintare. Oamenii păroşi devin şi mai părosi. Oamenii scunzi – şi mai scunzi, cei burtoşi – şi mai burtoşi. La fel stă treaba şi cu firea fiecăruia. Omul zgârcit, va deveni si mai avar. Cei guralivi şi mai gureşi. Cei cu probleme de igienă şi mai greu de urnit spre săpun. Oamenii ursuzi – şi mai ursuzi, cei gomoşi – şi mai gomoşi, cei violenţi – şi mai violenţi. Vestea bună este că şi calităţile se dilată asemenea: oamenii buni, devin şi mai buni, cei calmi şi mai calmi, cei generoşi devin chiar ...
Citește mai mult »

Se ia o linguriţă de nebunie, un praf de ambiţie…

De când mă ştiu am fost pasionată de biografiile şi autobiografiile oamenilor de succes. Am citit cărţi, am urmarit documentare, articole, interviuri despre şi cu sportivi, oameni de afaceri, actori, muzicieni, interpreţi, oameni de televiziune. Nu ma interesează partea de cancan, inerentă celor care sunt sub lumina reflectoarelor, ci mai degrabă punctul acela subtil de trecere de la luptă la reuşită. Multă vreme nu am găsit nimic comun, mi s-au părut destine separate, determinate de abilităţi personale unice, neobişnuite. Unii s-au luptat să reuşească, alţii au luptat să se autodistrugă, unii au suferit, alţii au avut chiar o viaţă usoară până să cunoască succesul, unii au avut idei geniale, alţii au perfecţionat ideile abandonate de cei pe care istoria i-a uitat de mult. Unii au fost bogaţi, alţii săraci, unii s-au născut în contexte geografice/ politice/ economice favorabile, alţii nu. Ca să nu mai zic că unii au fost tineri, alţii au reuşit la maturitate. Şi totuşi, dacă analizezi temeinic, găseşti în poveştile de succes o serie de ingrediente “la îndemâna oricui”: Incapacitatea de a renunţa. Fiecare din oamenii ...
Citește mai mult »

Despre gratuităţi

Nu mă omor după gratuităţi, pentru că nu cred în ele. Dacă primesc ceva gratis, cu siguranţă fie mă va costa la un moment dat, fie îmi va fi total nefolositor. Experienţele avute îmi confirmă bănuiala. În afară de un sac uriaş de detergent primit cu mai mult de un deceniu în urmă, doar pentru că am deschis uşa şi mai aveam nişte resturi dintr-unul similar în casă, în rest am avut numai din cele neplăcute. Iată-le pe cele mai recente: Pentru ca am fost cuminte şi am cheltuit mai mult de 300 Ron la mall, mi s-a oferit un meniu gratuit la unul dintre restaurantele de acolo. Adică o pizza + o băutură. Am primit o cocă cu putin sos de rosii şi ceva cascavea, băgată la cuptor şi o sticlă de suc acidulat. N-ar fi fost mare paguba, dar asortată a sosit o privire compătimitoare la pătrat pentru că a fost însoţită de un strigăt puternic: “Meniul ăla gratis [insert ton nasol aici], te rog!”. Carevasăzică, în loc să mă bucur de mâncare fără să plătesc, m-am simţit aiurea şi am rămas şi cu stomacul gol. Am mai primit gratis şi nişte ...
Citește mai mult »