Seninia

Pe unde am umblat în 2018

Dacă ar fi să-i găsesc un punct forte lui 2018, acela a fost cu siguranţă umbletul nostru continuu. Din ianuarie până în septembrie am ţinut valizele la îndemână, făcând şi desfăcând bagaje în cel mai ameţitor ritm. Nimic exotic sau neobişnuit, ci doar cu tihnă şi odihnă, revederi şi descoperiri de noi destinaţii. A fost probabil o eliberare după al doilea cincinal deloc uşor în ale vacanţelor. Ştiu că mă repet, dar până la vârsta de 5 ani copiii nu sunt tocmai parteneri de relaxare, călătoriile cu ei fiind reale tabere de supravieţuire. Se agită, se adaptează greu schimbărilor de loc şi ritm, somatizează, se poartă ciudat. Nu-i de mirare, în vacanţe totul se schimbă, de la pat, aer, activităţi cotidiene, până la ceea ce punem in farfurie. Cu timpul şi cu practica însă vine şi adaptarea, aşa că la un moment dat dinamica ieşirilor în lume se schimbă. Pe unde am umblat anul acesta? În ianuarie, imediat după nebunia sărbătorilor de iarnă, am mers în Bucovina. Am avut parte de linişte şi o vreme superbă (unele fotografii ne arata fără haine groase pe noi, deşi ...
Citește mai mult »

Fericirea – nişte exemple

În copilărie eram fericită când aveam ciocolată. Sau măcar cacao să-mi fac singură un soi de ceai cald cu vag iz de prăjitură. O carte nouă şi interesantă. O rochie care să descrie la piruete cercul perfect. Astfel simţeam că am suficient, că este absolutul existenţei mele. În adolescenţă fericirea supremă a fost să ies cu prietenele. Să trăncănim vrute şi nevrute. Să fiu admirată. Să dansez până la disperare. Să simt că aparţin. Apoi, cumva, după nişte duşuri reci ale vieţii n-am mai putut fi fericită aşa uşor. În încercarea de a bifa cât mai multe profesional şi personal, cred că doar cele două gâlme blonde care de fragile ce erau, păreau incomplete, m-au făcut să simt fericirea aceea absolută. Să simt că nu mai aparţin decât lor. De ceva vreme însă mă surprind momente de fericire absolut întâmplătoare. Anul trecut aşteptam să ne cazăm la un hotel care să dovedit fabulos pe o insulă grecească. Dar până la fabulozitate, stăteam cu prietenii la piscina complexului lor. Pentru ca era un soare turbat, de care fug şi vă zic şi vouă să ...
Citește mai mult »

Totul e bine cât încă mai vorbim despre Corina

Serile trecute ne reunisem în bucătărie şi vorbeam cu Marele Copil despre chestiuni cotidiene. Alături de noi era tata, care mânca atent la masă. I-am adus aminte că urmează două zile aniversare (îl cheamă Dumitru, iar omul cu doi Sfinţi bugetează dublu) şi am început să ne hlizim de o ştire, ceva care o implica pe Corina Chiriac şi nu ştiu ce făcuse ea la un radio. -Auzi, tata, febleţea ta, Corina Chiriac! Mi-a răspuns cu un zâmbet larg, pus acolo pentru cel mare, pe care-l divinizează: -Da, chiar febleţe! -Cris, tataia a fost întotdeauna îndrăgostit de ea. Se uita mereu hipnotizat la televizor când apărea, spre disperarea maică-mii care o ura, bineînţeles. Tata a început să râdă. Chiar aşa era, el era mare fan, mie îmi plăcea o singură melodie de-a ei, iar mama se crispa mereu când o vedea sau o rugam să-mi pună “placa”. (*) Atunci nu înțelegeam nici fascinația lui tata, nici nervii mamei, azi înțeleg că o femeie frumoasă, cu voce senzuală poate genera ceva fenomene meteo într-o familie cu doi copii. Momente din copilărie pe care le împing în trecut, încercând să mi le amintesc din ce în ce ...
Citește mai mult »

România văzută cu alți ochi

Există o mulțime de motive pentru care țara noastră devine nefrecventabilă. De toate soiurile și categoriile: socio-culturale (suntem o țară extrem de polarizată, cu obiceiuri, tipare educative și de relaționare situate la extreme), economice (salarii mici, perspective profesionale puține) și politice – aici nu cred că mai este nevoie de exemple, băltește presa de ele. Există însă și lucruri bune, pe care le pierdem cu vederea, orbiți fiind de atâta critică. Iată câteva, ştiu că este un exerciţiu greu de acceptare, dar sunt 100% reale: • O legislaţie a muncii foarte protectivă pentru angajaţi. Una dintre mostenirile bune ale comunismului a fost o lege care proteja serios omul muncii, ctitorul socialismului şi al cincinalului în patru ani şi jumatate. Evident ca de-a lungul timpului au fost făcute modificări, evident că a apărut alinierea la legislaţia europeană, și ea destul de grijulie oricum, dar Codul Muncii, aşa cum este el, ofera toate instrumentele împotriva potenţialelor abuzuri din relaţia angajat-angajator. Că angajații nu îşi cunosc drepturile şi angajatorii profită cât pot de asta, este o altă discuție, dar cadrul legal ...
Citește mai mult »