Seninia

Vulpea păcălită de urs

Contrat așteptărilor generate poate de titlu și de contextul politic actual, acesta nu este un text cu valențe electorale, ci povestea de adormit copilul mic de aseară. Mi-a cerut un revers al clasicei din copilăria noastră, culmea și a lor, precizându-mi de două ori că blănoasa roșcată trebuie să fie cea păcălită. A ieșit așa: A fost odată ca niciodată o vulpe. Dar ea nu era una ca toate celelalte surate ale ei, viclene și pusă pe furtișaguri, ci era bună și cinstită, luând doar ceea ce i se cuvenea. De aceea de multe ori se cam culca cu burta goală, pentru că în pădure nu ți se cuvin prea multe bucate. Într-o zi, pe când își căuta de mâncare, s-a întâlnit cu un urs bătrân și pus pe șotii. El nu era un animal rău, dar se cam plictisea și de aceea îi cam plăcea să-și păcălească vecinii. – Ce faci vulpiță pe aici? întreabă ursul simțind potențial de distracție. (*) – Uite, mi-e cam foame și nu găsesc nimic de mâncare. – Păi zi așa, că știu eu ...
Citește mai mult »

De bine ce ne e, ne apucă răul

Cu mult timp în urmă eram cu niște prieteni la un pahar de vorbă, discutând câte în lună și în stele. Venind vorba despre un cuplu care tocmai divorțase, am întrebat, evident, despre motive. Răspunsul a venit promp și perplexant: – S-au despărțit de bine ce le era! Am luat-o ca pe o ironie, dar nu era, cei doi chiar divorțaseră de prea mult bine. Aveau o situație financiară peste medie, erau susținuți de familia extinsă în creșterea copilului și nu numai, erau tineri, frumoși și sănătoși. Nu aveau deloc probleme de gestionat așa că și le-au creat singuri. Se vede treaba că belelele au rolul lor într-un cuplu, te învață chestii noi, te țin în priză, nu te lasă deloc să te plictisești. Așa se întâmplă nu doar în cuplu, ci și în viața individuală. Uitați-vă la copiii crescuți în familii fără diversele griji cotidiene. Care au tot ce le trebuie, ba chiar mai mult, care nu cunosc nimic intangibil, nici măcar în visele sau planurile lor cele mai grandioase. Ale căror eșecuri sunt contracarate financiar, care ...
Citește mai mult »

Destinație de-o zi: Vulcanii Noroioși

Am profitat de vara asta întârziată și ne-am propus să-i arătăm și lui Cezar peisajul extraterestru din zona Berca – Buzău. A devenit un fel de tradiție de familie, drum inițiatic chiar. Prima oară am mers cu Alex, nepotul nostru de departe. Apoi cu Cristi aka MC. A venit şi rândul mezinului așadar. De unde fascinația pentru noroiul gri? Pe lângă peisajul neobișnuit, selenar, vulcanii cu noroi chiar arată ca niște vulcani. Par a avea crater, “erup”, iar coroziunea solului provocată de scurgerea “lavei” amplifică senzația de real. Este minunat să vezi ceva care ar putea fi extrem de periculos periculos, cu potențial mortal, la o scală atât de mică încât singurul risc ar fi, probabil, o alergie. Ce s-a schimbat de când i-am văzut ultima oară? S-a mai şi construit, vorba ceea. Se circulă puțin mai bine pe anumite porțiuni de drum. Au apărut muulte toalete ecologice. Și niște panouri haioase care oferă detalii și reglementează comportamentul turiștilor în zonă. Dar este mult mai aglomerat. Şi cumva zona aceea are farmec în pustietatea ei. Când mişună printre tine copiii ...
Citește mai mult »

Grecia, ultima ieșire a verii

După cum ați văzut deja pe Instagram și Facebook, sunt în plină depresie post-călătorie: Grecia, care ne este foarte aproape și familiară, m-a sedus din nou suficient cât să nu mai vreau a mă întoarce acasă. Unde, cu cine, cum? După doi ani de Skiathos, s-a votat de data asta o reîntoarcere în zona mai ușor accesibilă și anume Halkidiki/ Sithonia. Am mers și acum cu grupul de prieteni pe care îi știm de când era Cristi mic, uniți fiind de același parc. Am aflat că anul acesta se împlinesc 10 ani de când hălăduim împreună printre măslini și ape azurii. Noi am luat totuși o pauză de călătorit cu grupul în bebelușia lui Cezar, din motive logistice. Ca de obicei mașina personală ne-a dus acolo. A fost un drum ok, fără incidente, aștept acum să văd amenzile aferente. Ce ne-a plăcut? În Grecia oricum nu te poți supăra, indiferent de condiții. Ne-a plăcut deci complexul în care am stat, deși eu detest cu tărie noile trenduri arhitecturale cu inutilele panouri transparente care despart paturi și dușuri. Am admirat în mod special ...
Citește mai mult »

Balcic – pământ românesc

… așa zicea un grafitti de pe un perete jerpelit, care ne-a sărit în ochi după ce am trecut, cu greu, granița de la Negru Vodă. Ce-i drept Bulgaria pare încă o continuare firească a României: aceleași fantome comuniste care bântuie vizual, sărăcie de idei și estetică, natură lăsată să-și facă de cap sălbatic și jomanfișism pe multe planuri și nivele. Dar am preferat-o totuși pentru o ieșire scurtă, pentru că litoralul nostru s-a dovedit a fi neîncăpător și mult mai scump în această perioadă. De Balcic m-am îndrăgostit din cărți. Cella Serghi îl descria atât de frumos și personal ca pe un loc pitoresc și cosmopolit, încât prima vizită a fost ca un vis împlinit. Numai că așa cum spuneam mai sus, îndelunga istorie comunistă a mutilat vizual și cultural locul care a inspirat povești de dragoste, poezii romantice sau picturi cunoscute. Am găsit așadar un mozaic imperfect și ciudat, destul de urât pe alocuri. Foarte puține părți, în general cele sălbatice sau vechi mai amintesc de gloria de altădată. Și evident Castelul, care nu are cum să ...
Citește mai mult »

Ce este fericirea?

Târziu în noapte, după încă o zi prea plină, copilul cel mare m-a întrebat senin: “Ce este fericirea?” Recunosc că deși am tot pomenit despre așa ceva, mai ales că am profilul perfect pentru a candida la depresie, nu m-am preocupat niciodată să o definesc riguros. Multe din textele mele o invocă, cel mai drag fiindu-mi acela cu niște exemple. Dar n-am pus niciodată punctul pe i, deci nici n-am prea știut ce să-i răspund! Întrebând în jur, pentru că nu vă închipuiți că m-a pus doar pe mine în încurcătură, a primit răspunsuri interesante. Unii o definesc prin comparație cu antonimul ei, alții pornind de la factorii declanșatori. Unii o iau pragmatic, alții filosofic. Fiecare cum simte. Acum că stau și compilez, eu cred că există fericire și momente de fericire. Momentele sunt ușor de identificat, le trăim cu toții, sunt (de regulă) intense, le simțim fizic, se văd, au o cauză clară, palpabilă. Fericirea în schimb este mai complicată. Vorbim despre o stare cumva generalizată în care ești bine nu neapărat pentru că ai motive notabile, ci pentru că ...
Citește mai mult »

Înțelepciune în stare pură

Cu ceva timp în urmă citeam un text al unuia dintre autorii mei preferați despre cum se complică treburile pe măsură ce avansăm prin viață: apar tot mai multe responsabilități, apoi neputințe, practic devine tot mai greu să ne purtăm mizera existență. Și apoi murim într-un final apoteotic. Nu-i de mirare că articolul a dispărut rapid: deși respectivul este un pragmatic, cu soluții simple și funcționale în cele mai multe dintre cazuri, de data aceasta a reușit brusc să-și ducă cititorii într-o zonă atât de pesimistă, pentru care nimeni nu părea pregătit. Multă vreme m-a apăsat pe gânduri textul omului: cum să vă spun, lucrurile chiar devin mai grele! Când oamenii din jur încep să moară sau să devină dependenți de tine, când copiii cresc și schimbă dinamica familiei, când deciziile devin tot mai grele și efectele lor tot mai previzibile, numai ușor nu poți spune că e. Dar m-am prins la timp că acesta este drumul firesc. Și privind altfel lucrurile, deși situația devine mai complicată și noi suntem mai antrenați și căpătăm noi abilități de navigat ...
Citește mai mult »

1 Martie călător a venit cu Mărțișor!

După cum am mai spus,  îmi place începutul cu șnur alb-roșu al primăverii. Pentru mine este un Crăciun cu ghiocei, semnalul că începem să mai dăm de pe noi, asemeni Babei Dochia, din multele cojoace, la care se adaugă revelaţia că deşi necazurile vin indiferent de anotimp, măcar nu ne mai apasă atât de des şi barometrul. Așa că fac cuvenitele urări și vă ofer un tradițional mărțișor virtual. Carevasăzică vă doresc: Babe frumoase (și copii cuminți). Superstiția asta cu alesul cotoroanţelor în prag de primăvară este mai bună ca 90% dintre programele de dezvoltare personală care rulează pe la noi: dacă baba e rea, te montează să faci față, te pregătește de ce-i mai rău într-un interval limitat, dacă e bună, îți dă o stare de spirit care cântărește cât o motivație corectă. Factură la gaze mai mică. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu în ultimile două luni am fost în prag de AVC când am realizat care este noul buget de încălzire. Să găsim cremă sau gel cu protecţie SPF cu textura faină şi non-comendogenic că ...
Citește mai mult »

Cristiano Ronaldo ar putea juca la Domnești!

Fără altă introducere, vă anunț că la acest moment situația patrupedelor din curte arată astfel: În echipa canină îi avem pe Amy, botezată așa după răposata Amy Winehouse, pentru că de mică a demonstrat același talent la dans, și pe Dor, mioriticul cu nume autentic românesc. În echipa felină joacă aceeași Albița, pisica mamă, și Albul, care pe vremuri se numea Mr. Bean, din motive evidente, dar acum îi spunem simplu, asortat cu mama lui. Și din vară am cules din intersecția apropiată o mâță abandonată, care părea un înger de pisică, dar s-a dovedit a fi doar leșinată de foame. Odată restabilit nivelul glicemiei, individa și-a arătat adevărata față, deloc serafimică. Ei bine pisica asta încă are multe nume și asta înseamnă că nu are, de fapt, unul anume. Copii din vecini îi spun Miss Fulgișor și Mișa, motiv pentru care și Cezar îi spune așa. Eu îi spun Cleo, pentru că are la ochi ceva care-mi amintește de machiajul celebrei Cleopatra. Tata îi zice Pisa Mică, pentru că este cea mai mică. Se folosesc și alte apelative ...
Citește mai mult »

Mica Unire

Azi ne bucurăm printr-un binemeritat liber de  Ziua Unirii Principatelor Române. Unul dintre momentele acelea în care politicienii depun coroane, spun discursuri sforăitoare şi fac pe patrioţii. Și una din zilele în care noi ne minunăm că ţara asta a avut şi ceva glorios de spus şi de făcut. Ce-i drept în vremuri în care nu puteai prosti poporul cu televizorul şi în care nu chiar orice om certat cu limba noastră, altminteri o comoară, putea arunca public părerea despre cum ar trebui să funcţioneze lucrurile în ţărişoara noastră, cum pare a fi în prezent. Mie îmi place această sărbătoare, pentru ca are exact ce îi trebuie pentru a o transforma într-una grandioasă: o istorie frumoasă și romanțabilă, un imn cu versuri bine scrise, motivante social, ba chiar şi un dans, celebra Horă a Unirii. Îndemnul este unul pozitiv, actual oricând, personajele istorice sunt generoase. Problema apare la cum sărbătorim noi, românii. Personajele şi mesajele actuale nu tocmai digerabile, îmbulzeala din spațiul public, lipsa de eleganță și respect a noastră față de noi. Parcă îți trece și patriotismul, și mândria ...
Citește mai mult »