Seninia

Înțelepciune în stare pură

Cu ceva timp în urmă citeam un text al unuia dintre autorii mei preferați despre cum se complică treburile pe măsură ce avansăm prin viață: apar tot mai multe responsabilități, apoi neputințe, practic devine tot mai greu să ne purtăm mizera existență. Și apoi murim într-un final apoteotic. Nu-i de mirare că articolul a dispărut rapid: deși respectivul este un pragmatic, cu soluții simple și funcționale în cele mai multe dintre cazuri, de data aceasta a reușit brusc să-și ducă cititorii într-o zonă atât de pesimistă, pentru care nimeni nu părea pregătit. Multă vreme m-a apăsat pe gânduri textul omului: cum să vă spun, lucrurile chiar devin mai grele! Când oamenii din jur încep să moară sau să devină dependenți de tine, când copiii cresc și schimbă dinamica familiei, când deciziile devin tot mai grele și efectele lor tot mai previzibile, numai ușor nu poți spune că e. Dar m-am prins la timp că acesta este drumul firesc. Și privind altfel lucrurile, deși situația devine mai complicată și noi suntem mai antrenați și căpătăm noi abilități de navigat ...
Citește mai mult »

1 Martie călător a venit cu Mărțișor!

După cum am mai spus,  îmi place începutul cu șnur alb-roșu al primăverii. Pentru mine este un Crăciun cu ghiocei, semnalul că începem să mai dăm de pe noi, asemeni Babei Dochia, din multele cojoace, la care se adaugă revelaţia că deşi necazurile vin indiferent de anotimp, măcar nu ne mai apasă atât de des şi barometrul. Așa că fac cuvenitele urări și vă ofer un tradițional mărțișor virtual. Carevasăzică vă doresc: Babe frumoase (și copii cuminți). Superstiția asta cu alesul cotoroanţelor în prag de primăvară este mai bună ca 90% dintre programele de dezvoltare personală care rulează pe la noi: dacă baba e rea, te montează să faci față, te pregătește de ce-i mai rău într-un interval limitat, dacă e bună, îți dă o stare de spirit care cântărește cât o motivație corectă. Factură la gaze mai mică. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu în ultimile două luni am fost în prag de AVC când am realizat care este noul buget de încălzire. Să găsim cremă sau gel cu protecţie SPF cu textura faină şi non-comendogenic că ...
Citește mai mult »

Cristiano Ronaldo ar putea juca la Domnești!

Fără altă introducere, vă anunț că la acest moment situația patrupedelor din curte arată astfel: În echipa canină îi avem pe Amy, botezată așa după răposata Amy Winehouse, pentru că de mică a demonstrat același talent la dans, și pe Dor, mioriticul cu nume autentic românesc. În echipa felină joacă aceeași Albița, pisica mamă, și Albul, care pe vremuri se numea Mr. Bean, din motive evidente, dar acum îi spunem simplu, asortat cu mama lui. Și din vară am cules din intersecția apropiată o mâță abandonată, care părea un înger de pisică, dar s-a dovedit a fi doar leșinată de foame. Odată restabilit nivelul glicemiei, individa și-a arătat adevărata față, deloc serafimică. Ei bine pisica asta încă are multe nume și asta înseamnă că nu are, de fapt, unul anume. Copii din vecini îi spun Miss Fulgișor și Mișa, motiv pentru care și Cezar îi spune așa. Eu îi spun Cleo, pentru că are la ochi ceva care-mi amintește de machiajul celebrei Cleopatra. Tata îi zice Pisa Mică, pentru că este cea mai mică. Se folosesc și alte apelative ...
Citește mai mult »

Mica Unire

Azi ne bucurăm printr-un binemeritat liber de  Ziua Unirii Principatelor Române. Unul dintre momentele acelea în care politicienii depun coroane, spun discursuri sforăitoare şi fac pe patrioţii. Și una din zilele în care noi ne minunăm că ţara asta a avut şi ceva glorios de spus şi de făcut. Ce-i drept în vremuri în care nu puteai prosti poporul cu televizorul şi în care nu chiar orice om certat cu limba noastră, altminteri o comoară, putea arunca public părerea despre cum ar trebui să funcţioneze lucrurile în ţărişoara noastră, cum pare a fi în prezent. Mie îmi place această sărbătoare, pentru ca are exact ce îi trebuie pentru a o transforma într-una grandioasă: o istorie frumoasă și romanțabilă, un imn cu versuri bine scrise, motivante social, ba chiar şi un dans, celebra Horă a Unirii. Îndemnul este unul pozitiv, actual oricând, personajele istorice sunt generoase. Problema apare la cum sărbătorim noi, românii. Personajele şi mesajele actuale nu tocmai digerabile, îmbulzeala din spațiul public, lipsa de eleganță și respect a noastră față de noi. Parcă îți trece și patriotismul, și mândria ...
Citește mai mult »

Mitul anti-age

Nu știu de ce bătrânețea este considerată în zilele noastre ceva atât de îngrozitor încât să ne luptăm cu ea încă din frageda tinerețe. În trecut cei în vârstă erau prețuiți pentru înțelepciune. Astăzi ne întrebăm obsesiv ce putem face să nu ajungem acolo. Mă abțin să dau răspunsul cinic, dar există o singură soluție și nu știu dacă este pe placul majorității. De unde vine frica de bătrânețe? Din frica de neputință. Din aceea că am putea deveni irelevanți în domeniul nostru de activitate. Că pierdem respectul celor din jur – nici eu nu ard de nerăbdare să strige cineva la mine în metrou: “Mamaie, dă-te mai încolo!” Și, partea cea mai înspăimântătoare, că ne apropiem de valea aceea din care nu se mai întoarce nimeni. Persoanele care au pus mult preț pe aspect sau cele care au amânat serios niște decizii sunt mult mai susceptibile de a fi anxioase pe tema asta. Dar când începe procesul de îmbătrânire? Poate fi oprit? Unii spun că de la naștere. La cursul de Antropologie (de pe vremea mea🙂) s-a vehiculat vârsta ...
Citește mai mult »

Ziua lui “Mulțumesc!”

Astăzi este ziua internațională a sintagmei “thanck you”. Nu știu cine și de ce a decis ca a unsprezecea zi din an să fie astfel celebrată, dar mi se pare o idee bună și am de gând să cumpăr tort 🙂 Și cum altfel aș putea sărbători dacă nu mulțumind celor care într-un fel sau altul mă ajută să-mi fie mai ușor, mă sprijină, mă frecventează? Așadar iată categoriile, ca la Oscar, în ordine total aleatorie: 1. Mulțumesc celor care mă suportă zi de zi, cu care împart aceeași masă, casă și nume în buletin. Vă iubesc, vă prețuiesc! 2. Mulțumesc celor care ne dau să măncăm fără motiv. Noi suntem o familie numeroasă și pofticioasă, iar cea mai grea parte este hrănitul. Unul nu vrea cartofi, altul păstăi, unul nu mănâncă pește, altul porc. Este un coșmar să pui masa. De aceea când aud prieteni care zic: “am făcut ceva bun, haideți la masă!” pentru mine e Raiul! În deplasare orice e bun. Iar când prietenii care ne primesc, găzduiesc, răsfață sunt la Cluj și au propria lor trupă ...
Citește mai mult »

Pe unde am umblat în 2018

Dacă ar fi să-i găsesc un punct forte lui 2018, acela a fost cu siguranţă umbletul nostru continuu. Din ianuarie până în septembrie am ţinut valizele la îndemână, făcând şi desfăcând bagaje în cel mai ameţitor ritm. Nimic exotic sau neobişnuit, ci doar cu tihnă şi odihnă, revederi şi descoperiri de noi destinaţii. A fost probabil o eliberare după al doilea cincinal deloc uşor în ale vacanţelor. Ştiu că mă repet, dar până la vârsta de 5 ani copiii nu sunt tocmai parteneri de relaxare, călătoriile cu ei fiind reale tabere de supravieţuire. Se agită, se adaptează greu schimbărilor de loc şi ritm, somatizează, se poartă ciudat. Nu-i de mirare, în vacanţe totul se schimbă, de la pat, aer, activităţi cotidiene, până la ceea ce punem in farfurie. Cu timpul şi cu practica însă vine şi adaptarea, aşa că la un moment dat dinamica ieşirilor în lume se schimbă. Pe unde am umblat anul acesta? În ianuarie, imediat după nebunia sărbătorilor de iarnă, am mers în Bucovina. Am avut parte de linişte şi o vreme superbă (unele fotografii ne arata fără haine groase pe noi, deşi ...
Citește mai mult »

Fericirea – nişte exemple

În copilărie eram fericită când aveam ciocolată. Sau măcar cacao să-mi fac singură un soi de ceai cald cu vag iz de prăjitură. O carte nouă şi interesantă. O rochie care să descrie la piruete cercul perfect. Astfel simţeam că am suficient, că este absolutul existenţei mele. În adolescenţă fericirea supremă a fost să ies cu prietenele. Să trăncănim vrute şi nevrute. Să fiu admirată. Să dansez până la disperare. Să simt că aparţin. Apoi, cumva, după nişte duşuri reci ale vieţii n-am mai putut fi fericită aşa uşor. În încercarea de a bifa cât mai multe profesional şi personal, cred că doar cele două gâlme blonde care de fragile ce erau, păreau incomplete, m-au făcut să simt fericirea aceea absolută. Să simt că nu mai aparţin decât lor. De ceva vreme însă mă surprind momente de fericire absolut întâmplătoare. Anul trecut aşteptam să ne cazăm la un hotel care să dovedit fabulos pe o insulă grecească. Dar până la fabulozitate, stăteam cu prietenii la piscina complexului lor. Pentru ca era un soare turbat, de care fug şi vă zic şi vouă să ...
Citește mai mult »

Totul e bine cât încă mai vorbim despre Corina

Serile trecute ne reunisem în bucătărie şi vorbeam cu Marele Copil despre chestiuni cotidiene. Alături de noi era tata, care mânca atent la masă. I-am adus aminte că urmează două zile aniversare (îl cheamă Dumitru, iar omul cu doi Sfinţi bugetează dublu) şi am început să ne hlizim de o ştire, ceva care o implica pe Corina Chiriac şi nu ştiu ce făcuse ea la un radio. -Auzi, tata, febleţea ta, Corina Chiriac! Mi-a răspuns cu un zâmbet larg, pus acolo pentru cel mare, pe care-l divinizează: -Da, chiar febleţe! -Cris, tataia a fost întotdeauna îndrăgostit de ea. Se uita mereu hipnotizat la televizor când apărea, spre disperarea maică-mii care o ura, bineînţeles. Tata a început să râdă. Chiar aşa era, el era mare fan, mie îmi plăcea o singură melodie de-a ei, iar mama se crispa mereu când o vedea sau o rugam să-mi pună “placa”. (*) Atunci nu înțelegeam nici fascinația lui tata, nici nervii mamei, azi înțeleg că o femeie frumoasă, cu voce senzuală poate genera ceva fenomene meteo într-o familie cu doi copii. Momente din copilărie pe care le împing în trecut, încercând să mi le amintesc din ce în ce ...
Citește mai mult »

România văzută cu alți ochi

Există o mulțime de motive pentru care țara noastră devine nefrecventabilă. De toate soiurile și categoriile: socio-culturale (suntem o țară extrem de polarizată, cu obiceiuri, tipare educative și de relaționare situate la extreme), economice (salarii mici, perspective profesionale puține) și politice – aici nu cred că mai este nevoie de exemple, băltește presa de ele. Există însă și lucruri bune, pe care le pierdem cu vederea, orbiți fiind de atâta critică. Iată câteva, ştiu că este un exerciţiu greu de acceptare, dar sunt 100% reale: • O legislaţie a muncii foarte protectivă pentru angajaţi. Una dintre mostenirile bune ale comunismului a fost o lege care proteja serios omul muncii, ctitorul socialismului şi al cincinalului în patru ani şi jumatate. Evident ca de-a lungul timpului au fost făcute modificări, evident că a apărut alinierea la legislaţia europeană, și ea destul de grijulie oricum, dar Codul Muncii, aşa cum este el, ofera toate instrumentele împotriva potenţialelor abuzuri din relaţia angajat-angajator. Că angajații nu îşi cunosc drepturile şi angajatorii profită cât pot de asta, este o altă discuție, dar cadrul legal ...
Citește mai mult »