Seninia

Grecia, ultima ieșire a verii

După cum ați văzut deja pe Instagram și Facebook, sunt în plină depresie post-călătorie: Grecia, care ne este foarte aproape și familiară, m-a sedus din nou suficient cât să nu mai vreau a mă întoarce acasă. Unde, cu cine, cum? După doi ani de Skiathos, s-a votat de data asta o reîntoarcere în zona mai ușor accesibilă și anume Halkidiki/ Sithonia. Am mers și acum cu grupul de prieteni pe care îi știm de când era Cristi mic, uniți fiind de același parc. Am aflat că anul acesta se împlinesc 10 ani de când hălăduim împreună printre măslini și ape azurii. Noi am luat totuși o pauză de călătorit cu grupul în bebelușia lui Cezar, din motive logistice. Ca de obicei mașina personală ne-a dus acolo. A fost un drum ok, fără incidente, aștept acum să văd amenzile aferente. Ce ne-a plăcut? În Grecia oricum nu te poți supăra, indiferent de condiții. Ne-a plăcut deci complexul în care am stat, deși eu detest cu tărie noile trenduri arhitecturale cu inutilele panouri transparente care despart paturi și dușuri. Am admirat în mod special ...
Citește mai mult »

Balcic – pământ românesc

… așa zicea un grafitti de pe un perete jerpelit, care ne-a sărit în ochi după ce am trecut, cu greu, granița de la Negru Vodă. Ce-i drept Bulgaria pare încă o continuare firească a României: aceleași fantome comuniste care bântuie vizual, sărăcie de idei și estetică, natură lăsată să-și facă de cap sălbatic și jomanfișism pe multe planuri și nivele. Dar am preferat-o totuși pentru o ieșire scurtă, pentru că litoralul nostru s-a dovedit a fi neîncăpător și mult mai scump în această perioadă. De Balcic m-am îndrăgostit din cărți. Cella Serghi îl descria atât de frumos și personal ca pe un loc pitoresc și cosmopolit, încât prima vizită a fost ca un vis împlinit. Numai că așa cum spuneam mai sus, îndelunga istorie comunistă a mutilat vizual și cultural locul care a inspirat povești de dragoste, poezii romantice sau picturi cunoscute. Am găsit așadar un mozaic imperfect și ciudat, destul de urât pe alocuri. Foarte puține părți, în general cele sălbatice sau vechi mai amintesc de gloria de altădată. Și evident Castelul, care nu are cum să ...
Citește mai mult »

Ce este fericirea?

Târziu în noapte, după încă o zi prea plină, copilul cel mare m-a întrebat senin: “Ce este fericirea?” Recunosc că deși am tot pomenit despre așa ceva, mai ales că am profilul perfect pentru a candida la depresie, nu m-am preocupat niciodată să o definesc riguros. Multe din textele mele o invocă, cel mai drag fiindu-mi acela cu niște exemple. Dar n-am pus niciodată punctul pe i, deci nici n-am prea știut ce să-i răspund! Întrebând în jur, pentru că nu vă închipuiți că m-a pus doar pe mine în încurcătură, a primit răspunsuri interesante. Unii o definesc prin comparație cu antonimul ei, alții pornind de la factorii declanșatori. Unii o iau pragmatic, alții filosofic. Fiecare cum simte. Acum că stau și compilez, eu cred că există fericire și momente de fericire. Momentele sunt ușor de identificat, le trăim cu toții, sunt (de regulă) intense, le simțim fizic, se văd, au o cauză clară, palpabilă. Fericirea în schimb este mai complicată. Vorbim despre o stare cumva generalizată în care ești bine nu neapărat pentru că ai motive notabile, ci pentru că ...
Citește mai mult »

Înțelepciune în stare pură

Cu ceva timp în urmă citeam un text al unuia dintre autorii mei preferați despre cum se complică treburile pe măsură ce avansăm prin viață: apar tot mai multe responsabilități, apoi neputințe, practic devine tot mai greu să ne purtăm mizera existență. Și apoi murim într-un final apoteotic. Nu-i de mirare că articolul a dispărut rapid: deși respectivul este un pragmatic, cu soluții simple și funcționale în cele mai multe dintre cazuri, de data aceasta a reușit brusc să-și ducă cititorii într-o zonă atât de pesimistă, pentru care nimeni nu părea pregătit. Multă vreme m-a apăsat pe gânduri textul omului: cum să vă spun, lucrurile chiar devin mai grele! Când oamenii din jur încep să moară sau să devină dependenți de tine, când copiii cresc și schimbă dinamica familiei, când deciziile devin tot mai grele și efectele lor tot mai previzibile, numai ușor nu poți spune că e. Dar m-am prins la timp că acesta este drumul firesc. Și privind altfel lucrurile, deși situația devine mai complicată și noi suntem mai antrenați și căpătăm noi abilități de navigat ...
Citește mai mult »

1 Martie călător a venit cu Mărțișor!

După cum am mai spus,  îmi place începutul cu șnur alb-roșu al primăverii. Pentru mine este un Crăciun cu ghiocei, semnalul că începem să mai dăm de pe noi, asemeni Babei Dochia, din multele cojoace, la care se adaugă revelaţia că deşi necazurile vin indiferent de anotimp, măcar nu ne mai apasă atât de des şi barometrul. Așa că fac cuvenitele urări și vă ofer un tradițional mărțișor virtual. Carevasăzică vă doresc: Babe frumoase (și copii cuminți). Superstiția asta cu alesul cotoroanţelor în prag de primăvară este mai bună ca 90% dintre programele de dezvoltare personală care rulează pe la noi: dacă baba e rea, te montează să faci față, te pregătește de ce-i mai rău într-un interval limitat, dacă e bună, îți dă o stare de spirit care cântărește cât o motivație corectă. Factură la gaze mai mică. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu în ultimile două luni am fost în prag de AVC când am realizat care este noul buget de încălzire. Să găsim cremă sau gel cu protecţie SPF cu textura faină şi non-comendogenic că ...
Citește mai mult »

Cristiano Ronaldo ar putea juca la Domnești!

Fără altă introducere, vă anunț că la acest moment situația patrupedelor din curte arată astfel: În echipa canină îi avem pe Amy, botezată așa după răposata Amy Winehouse, pentru că de mică a demonstrat același talent la dans, și pe Dor, mioriticul cu nume autentic românesc. În echipa felină joacă aceeași Albița, pisica mamă, și Albul, care pe vremuri se numea Mr. Bean, din motive evidente, dar acum îi spunem simplu, asortat cu mama lui. Și din vară am cules din intersecția apropiată o mâță abandonată, care părea un înger de pisică, dar s-a dovedit a fi doar leșinată de foame. Odată restabilit nivelul glicemiei, individa și-a arătat adevărata față, deloc serafimică. Ei bine pisica asta încă are multe nume și asta înseamnă că nu are, de fapt, unul anume. Copii din vecini îi spun Miss Fulgișor și Mișa, motiv pentru care și Cezar îi spune așa. Eu îi spun Cleo, pentru că are la ochi ceva care-mi amintește de machiajul celebrei Cleopatra. Tata îi zice Pisa Mică, pentru că este cea mai mică. Se folosesc și alte apelative ...
Citește mai mult »

Mica Unire

Azi ne bucurăm printr-un binemeritat liber de  Ziua Unirii Principatelor Române. Unul dintre momentele acelea în care politicienii depun coroane, spun discursuri sforăitoare şi fac pe patrioţii. Și una din zilele în care noi ne minunăm că ţara asta a avut şi ceva glorios de spus şi de făcut. Ce-i drept în vremuri în care nu puteai prosti poporul cu televizorul şi în care nu chiar orice om certat cu limba noastră, altminteri o comoară, putea arunca public părerea despre cum ar trebui să funcţioneze lucrurile în ţărişoara noastră, cum pare a fi în prezent. Mie îmi place această sărbătoare, pentru ca are exact ce îi trebuie pentru a o transforma într-una grandioasă: o istorie frumoasă și romanțabilă, un imn cu versuri bine scrise, motivante social, ba chiar şi un dans, celebra Horă a Unirii. Îndemnul este unul pozitiv, actual oricând, personajele istorice sunt generoase. Problema apare la cum sărbătorim noi, românii. Personajele şi mesajele actuale nu tocmai digerabile, îmbulzeala din spațiul public, lipsa de eleganță și respect a noastră față de noi. Parcă îți trece și patriotismul, și mândria ...
Citește mai mult »

Mitul anti-age

Nu știu de ce bătrânețea este considerată în zilele noastre ceva atât de îngrozitor încât să ne luptăm cu ea încă din frageda tinerețe. În trecut cei în vârstă erau prețuiți pentru înțelepciune. Astăzi ne întrebăm obsesiv ce putem face să nu ajungem acolo. Mă abțin să dau răspunsul cinic, dar există o singură soluție și nu știu dacă este pe placul majorității. De unde vine frica de bătrânețe? Din frica de neputință. Din aceea că am putea deveni irelevanți în domeniul nostru de activitate. Că pierdem respectul celor din jur – nici eu nu ard de nerăbdare să strige cineva la mine în metrou: “Mamaie, dă-te mai încolo!” Și, partea cea mai înspăimântătoare, că ne apropiem de valea aceea din care nu se mai întoarce nimeni. Persoanele care au pus mult preț pe aspect sau cele care au amânat serios niște decizii sunt mult mai susceptibile de a fi anxioase pe tema asta. Dar când începe procesul de îmbătrânire? Poate fi oprit? Unii spun că de la naștere. La cursul de Antropologie (de pe vremea mea🙂) s-a vehiculat vârsta ...
Citește mai mult »

Ziua lui “Mulțumesc!”

Astăzi este ziua internațională a sintagmei “thanck you”. Nu știu cine și de ce a decis ca a unsprezecea zi din an să fie astfel celebrată, dar mi se pare o idee bună și am de gând să cumpăr tort 🙂 Și cum altfel aș putea sărbători dacă nu mulțumind celor care într-un fel sau altul mă ajută să-mi fie mai ușor, mă sprijină, mă frecventează? Așadar iată categoriile, ca la Oscar, în ordine total aleatorie: 1. Mulțumesc celor care mă suportă zi de zi, cu care împart aceeași masă, casă și nume în buletin. Vă iubesc, vă prețuiesc! 2. Mulțumesc celor care ne dau să măncăm fără motiv. Noi suntem o familie numeroasă și pofticioasă, iar cea mai grea parte este hrănitul. Unul nu vrea cartofi, altul păstăi, unul nu mănâncă pește, altul porc. Este un coșmar să pui masa. De aceea când aud prieteni care zic: “am făcut ceva bun, haideți la masă!” pentru mine e Raiul! În deplasare orice e bun. Iar când prietenii care ne primesc, găzduiesc, răsfață sunt la Cluj și au propria lor trupă ...
Citește mai mult »

Pe unde am umblat în 2018

Dacă ar fi să-i găsesc un punct forte lui 2018, acela a fost cu siguranţă umbletul nostru continuu. Din ianuarie până în septembrie am ţinut valizele la îndemână, făcând şi desfăcând bagaje în cel mai ameţitor ritm. Nimic exotic sau neobişnuit, ci doar cu tihnă şi odihnă, revederi şi descoperiri de noi destinaţii. A fost probabil o eliberare după al doilea cincinal deloc uşor în ale vacanţelor. Ştiu că mă repet, dar până la vârsta de 5 ani copiii nu sunt tocmai parteneri de relaxare, călătoriile cu ei fiind reale tabere de supravieţuire. Se agită, se adaptează greu schimbărilor de loc şi ritm, somatizează, se poartă ciudat. Nu-i de mirare, în vacanţe totul se schimbă, de la pat, aer, activităţi cotidiene, până la ceea ce punem in farfurie. Cu timpul şi cu practica însă vine şi adaptarea, aşa că la un moment dat dinamica ieşirilor în lume se schimbă. Pe unde am umblat anul acesta? În ianuarie, imediat după nebunia sărbătorilor de iarnă, am mers în Bucovina. Am avut parte de linişte şi o vreme superbă (unele fotografii ne arata fără haine groase pe noi, deşi ...
Citește mai mult »