Semnal de alarma

România toxică

Nu mi-a propus azi să dezbat probleme legate de ecologie. România are mari probleme la acest capitol, dar acestea sunt generate poate tocmai din tipul de toxicitate la care fac referire mai jos. Una dintre primele constatări pe care o poţi face uitându-te deschizând televizorul, rasfoind un ziar sau mergând pe stradă este calitatea groaznica a aerului pe care-l respiram nu cu nasul şi plămânii, ci cu neuronii şi sufletul nostru. Aşa că am găsit un acronim pentru a defini caracteristicile toxicităţii autohtone, care ne defineşte teribil de bine: ZIDURI. Z vine de la Zeflemea, adică acel tip de comunicare ironico-agresiv, care nu are o altă utilitate decât a jigni. Nu-i spui omului ce şi unde a greşit, ci îi ironizezi rezultatele. Nu oferi ajutor, ci glumeşti pe seama celui care are nevoie de el. Nu comunici eficient, firesc, normal, ci îmbraci mesajul într-o glumă inutilă, potenţial dureroasă. A nu se înţelege greşit, umorul este întotdeauna o bună supapă de a elimina frustrări şi a detensiona conflicte. Dar una este gluma bună, autentică şi alta zeflemeaua, miştoul ieftin. I vine de la Insinuări. Nu spui exact ce ...
Citește mai mult »

O poveste veche, dar actuală

Pe când era lupul căţel şi Valentina Neacşu la liceu, se facea ca exista o femeie cu un suflet bun. Avusese o decepţie în adolescenţă care lăsase în urmă ceva sechele, aşa că ştia ce înseamnă suferinţa şi încerca să le facă tuturor viaţa mai frumoasă. Neavând un loc de muncă, deci cu timp la dispoziţie berechet, a decis se ducă zilnic în spitalul din localitatea sa şi să stea de vorbă cu bolnavii aflaţi buluc la coada cabinetelor pentru consultaţii de specialitate. Să îi asculte cu empatie, să le aline suferinţele cu o vorbă bună, ba chiar să le dea sfaturi privitoare la tratament. Opţiuni bune, accesibile, pentru că în loc de medicamentele scumpe şi toxice, le oferea alternative cunoscute de la bunici, cu ceaiuri, frecţii şi ventuze. Scria inclusiv reţete, folosind bucaţi improvizate de hârtie. Bolnavii plecau fericiţi că au găsit un suflet mare la pachet cu un vraci priceput, fară a mai aştepta şi părerea medicului din cabinet. Vă reamintesc că vorbim de vremuri în care conceptul de Big Pharma era cvasi-necunoscut la noi, medicamentele de import fiind încă aduse de prietenii cu viză de străinătăţuri, iar spitalele nu aveau ...
Citește mai mult »

Merită sau nu să lucrezi pe bani puţini?

Astăzi, Hotnews publică o analiză interesantă: “Merita sa lucrezi cu salariul minim pe economie intr-o fabrica de componente auto? Raspunsul este mult mai complicat decat pare la prima vedere”. De fapt, răspunsul nu este complicat deloc. Dacă ai un job stabil şi bine plătit, evident că nu sunt motive pentru întrebarea din titlu. Dacă însă jobul lipseşte, este cu durata determinată sau, mai rău, persoana în cauză este asistată social, răspunsul nu poate fi decât afirmativ. DA, este infinit mai bine să te angajezi pe bani puţini decât să stai acasă cu indemnizaţia de şomer sau acel venit minim garantat. De ce? Pentru ca astfel preiei controlul propriei tale vieţi. Sistemul de asistenţă socială, ca orice altceva din ţara noastră, stă la mâna politicienilor: în ani electorali gogoşile sunt mai pufoase şi aromate, în rest Dumnezeu cu mila! Iar şomajul este limitat ca durată şi, normal, venituri. Practic trăieşti de pe o zi pe alta, viitorul sunând al naibii de incert. A avea un loc de muncă, fie el şi prost plătit la început, deschide noi posibilităţi. Ca recruiter ştiu că este ...
Citește mai mult »

Şcoala de acasă şi şcoala vieţii

Ştirea zilelor trecute, care mă bântuie şi astăzi, este aceea că un cuplu monden, Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur au ales sistemul homeschooling, renunţând astfel la a-şi mai trimite fetiţa la şcoală. Anunţul mi s-a părut oarecum surprinzător, nu pentru că au ales altă cale, ci pentru că păreau un cuplu discret şi nu am înţeles de ce au vrut să creeze tocmai această vâlvă. Apoi am realizat că sunt persoane publice şi, în cazul lor, unde nu este vâlvă, nu este nici atenţia publicului şi unde nu e atenţie, nici banii nu prea curg. Iar partea cu vaccinarea era deja adjudecată 🙂 Ce mi-a plăcut? Modul în care au povestit experienţa lor. Drăguţ, interesant, pe alocuri chiar tentant. Ce nu mi-a plăcut? Modul în care au povestit experienţa lor. Drăguţ, interesant, pe alocuri chiar tentant. Ca persoană publică, ai o responsabilitate suplimentară atunci când îţi anunţi deciziile, pentru că oamenii iau cam ad litteram ceea ce spui. Povestind idilic noul program al copilului, cei care citesc ar putea înţelege că e simplu să ne ţinem copiii acasă şi să-i şcolim cu forţe proprii. În realitate costurile ...
Citește mai mult »

Despre cei vulnerabili

Se spune că gradul de civilizaţie al unei ţări poate fi ghicit după modul în care îşi tratează copiii, bătrânii şi persoanele cu nevoi speciale. În acest caz, României ar trebui să-i crape obrazul de ruşine. Încep cu cei mici. Nici măcar o instituţie a statului nu are înslesniri pentru copii. La paşapoarte, de exemplu, nu există ghişeu prioritar sau jucarii care să le atragă atenţia atunci când sunt pozaţi. În plus am văzut copii sub o lună veniţi în aglomeraţia de vară pentru a depune cererea şi a fi pozaţi. Ştiţi cum arată copiii sub o luna? Toţi la fel: o masă amorfă de carne, piele şi ţipat. Chiar este utilă fotografierea lor? Dar ce să zic de instituţiile administrative ale statului când însăşi instituţiile de învăţământ tratează discriminatoriu copiii cu nevoi speciale? Câţi copii cu autism, Sindrom Down sau diverse handicapuri locomotorii îşi găsesc un loc confortabil în grădiniţe sau şcoli? Dar las şi şcolile: mulţi dintre ei sunt abuzaţi chiar în familie. Ni se pare încă firesc să ne batem copiii, să-i etichetăm negativ, să-i pedepsim cu sadism, pentru că aşa cresc mari. Mari depresivi, mari anxioşi, ...
Citește mai mult »

Strechea

A devenit irespirabil. Pare că trăim într-o lume diformă, ciudată, anapoda, pe care nebunii au pus stăpânire. Nimic nu mai are sens, nici măcar războaiele nu-şi mai cunosc adversarii, tacticile sau mizele. Ce vor scrie cărţile de istorie despre vremurile astea? Ce vom povesti nepoţilor noştri? Cum să defineşti şi să categoriseşti atâta diversitate anormală? Terorism cu bombe făcute după o vizită la magazinul de bricolaj, camioane care omoară voit şi sadic zeci de oameni, avioane prăbuşite de piloţi depresivi, dictatori care trag în propriul popor urmând principiul “patriei cât mai mulţi martiri, doar puterea să-mi rămână”, ţări cu mii de victime ale atacurilor armate, dar pentru care este mai important un principiu decât viaţa oamenilor. Ne luptăm să gândim raţional. Să analizăm cauzele. Să gândim în strategii. Să clasificăm duşmanul. Să ştim cum securizăm. Să votăm crezând că va conta. Şi în tot timpul ăsta realizăm că de fapt suntem tot mai expuşi, mai vânaţi, mai insignifianţi în faţa valului de urât şi rău. E o molimă ciudată. Este strechea, o orbecăială socială globalizată, o agitaţie fără alt motiv decât a răni, o boală ca ...
Citește mai mult »

Despre lipsuri mai mult sau mai puţin evidente

De ceva vreme caut iar bonă. Îmi este din ce în ce mai greu fără ajutor, în plus recunosc că-mi lipseşte mult timpul dedicat activităţilor profesionale, pe care vreau să le reiau în mare forţă. Am micşorat numărul criteriilor de selecţie, astfel încât recrutarea a mers de data asta bine: au fost peste 30 de aplicante. Apoi s-a întâmplat ca lucrurile să ia o turnură neasteptată şi să pun o scurtă pauză procesului. Miercuri dimineaţă primesc un mesaj nervos, chiar jignitor prin care mi se atrage atentia ca încurc lumea. Ok, am greşit, îmi cer scuze, dar atrag atenţia semnatarei că nu prea respectă criteriile de selecţie: am cerut o persoana blândă şi răbdătoare şi-mi răspunde o femeie nervoasă si agresivă. Ceea ce a dezlănţuit războiul. Şi cum ameninţările au devenit patologice pe măsură ce am râcâit puţin situaţia – defect profesional, nu mă pot abţine – am decis că-i lipseşte o doagă şi am lasat-o în pace. Nu înainte de a obţine promisiunea că nu va mai lucra ca bonă, întrucât nici nu o pasionează (zice ea) şi nici nu i se potriveşte (zic eu). Defect profesional, ...
Citește mai mult »

Educaţia pentru toţi

La afişarea rezultatelor la Examenul Naţional de Evaluare de la clasa a opta scriam pe Facebook: “Mi-aş dori ca în afara celebrelor statistici cu notele obţinute pe judeţe, cu notele de 10, cu promovabilitatea şi absenteismul la examenul de Evaluare Naţională, să văd şi o situaţie comparativă a notelor obţinute în mediul rural vs mediul urban. Mie mi se pare un decalaj abrupt şi evident, mult mai mare ca în trecut şi oricum nedrept. În sate încă se nasc copii cu potenţial uriaş care se iroseşte, în timp ce piaţa muncii strigă după ajutor. O strategie naţională (pe bune) de egalizare a şanselor la educaţie şcolară de calitate îmi pare mai mult decât necesară.” Am aflat apoi că un singur elev din mediul rural a luat nota 10 la ambele materii: limba română şi matematică. Nu este o statistică oficială ci un fapt simplu constatat de reporterii unui ziar naţional. Şi face cât o mie de instrumente de prognoză fluturate de sus, de la nivel guvernamental. Azi la McDonald’s un puşti mă roagă să-i scriu “GTA” într-un magazin de aplicaţii de pe ...
Citește mai mult »

România exceselor

Din câte înțeleg, noi românii suntem în top la capitolul boli cardiovasculare. Ne plac micii, ne place slana, dar parcă n-aș da vina doar pe ele. Dacă ar fi după mine, în locul blamării excesului de carne, zahăr și grăsimi pe la TV, eu aș propune altele, la fel de periculoase, dar pentru care nu există pilule: Excesul de miștocăreală. E haios, râdem, ne simțim mai bine în pielea noastră când găsim slăbiciunile altora. Dar gluma e bună până la un punct – acela în care devine un sistem de a dărâma ce este încă în picioare. Pentru a înțelege, se ia următorul exemplu. Cum ar fi ca înaintea unei zile importante din viața noastră (nuntă, examen, proiect important) am pune prietenii să glumească cât pot de mult și de creativ pe seama noastră și a ceea ce urmează să se întâmple. Motivant, nu? Excesul de critică. Românul s-a născut critic: de artă, de sport, de afacerile altora, de caractere. Și cu cât știe mai puțin despre un domeniu, cu atât are păreri mai pertinente. Critica e bună, ...
Citește mai mult »

Ce naiba e cu noi?

Ceva amintiri frumoase aşa, în context social, datează din studenţie. Nu că eram tânără, mai aspectuoasă şi mai prost (chiar şi sumar) îmbrăcată, dar atunci parcă lumea era ceva mai zen şi mai dispusă la fericire. Ne bucurau meciuri câştigate de echipe favorite, concerte ale unor idoli, chestii mici, dar care acum vin la pachet cu multiple strâmbături de nas, critici, atitudini superioare. În zilele noastre tare ne place tristeţea! O savurăm ceva de speriat. La TV cel mai mare rating îl au ştirile plângăcioase, emisiunile care se lasă cu folosit de şerveţele şi, în general, tot ce este lacrimogen. La naiba, pe vremea mea (maică), singura utilizare a muzicii triste era să-ţi strângi în braţe potenţiala jumatate, într-un dans vindecător de senzual. Azi muzica tristă este coloana sonoră a vieţii noastre. O auzim în reportajele despre autostrăzi, în liftul hotelurilor, în magazine. În trecut, ştirile negative erau folosite în scop educativ. La TVR era cândva o emisiune săptămânală, plină de carnagii de pe şosele. Scopul: să educe şoferii în a circula mai prudent. Astăzi tristeţea ne este băgată pe gât gratis, oricând, fără scop ...
Citește mai mult »