Semnal de alarma

Ce putem face noi?

Mă uit în jur și văd un val de critici și nemulțumiri. Unul absolut justificat, dar care în loc să rezolve ceva se ridică mai sus, mai amenințător, asemeni unei furtuni care devine din ce în ce mai violentă. Suntem guvernați de ambiții politice, interese proprii sau de grup, ignoranță, răutate. Nu are cum să iasă ceva bun din acest cocktail păgubos. Totuși dincolo de a încerca să schimbăm ansamblul, care e greu de urnit fiind construit în zeci de ani sub ochii noștri hipnotizați, am putea începe să modificăm mici piese. Metehne personale, lucruri care stau în puterea noastră, minuscule intervenții care, asemeni valului de mai sus, să crească și să devină semnificative, notabile, bune de prezentat în jurnalele de știri. Ce putem face așadar? Curățenie. În case, în împrejurimi, în locurile pe care le frecventăm ca turiști. Să nu mai aruncăm mizerii pe fereastră, că nu dispar miraculos într-un vortex de reciclare, ci ajung direct în apa pe care o bem și în aerul pe care îl respirăm. Să nu așteptăm Primăria, Guvernul și Armata să ridice hârtiile ...
Citește mai mult »

De ce nu avem meseriași de nota 10?

Cel mai greu moment din viața unui român vine atunci când se strică o țeavă. Sau un circuit electric. Când trebuie să zugrăvească sau să schimbe ușa. Sau să-și monteze un dulap. Șansele de reușită ale operațiunilor sunt discutabile, rezultatul final depinzând în mare parte de hazard. Problema e veche, nu de ieri sau azi. Din copilărie îmi amintesc că tata ajunsese a prefera să rezolve singur treburi de meseriaș, decât să suporte eșecurile “profesioniștilor”. Ce e așa de greu în a crește meseriași de nota 10? În teorie n-ar fi mare scofală dacă România și-ar duce ochii și în altă parte decât la olimpici sau licee de top. Pentru că acolo sunt excepțiile, nu marea masă a forței de muncă. Cei mulți nu au nevoie de mediatizare, încurajări sau aplauze. Le trebuie doar un sistem optim de educație care să-i transforme în oameni ai muncii funcționali. Ori la noi, toți elevii intră la examenul de evaluare națională în același imens malaxor de selecție, din care unii primesc laurii și alții sunt arătați cu degetul, fiind trimiși niște trepte ...
Citește mai mult »

Oul sau găina?

În scurta mea experiență didactică, una dintre provocări a fost să conving o familie destul de înstărită pentru zona rurală să-și aducă la școală copilul. Argumentul lor era că va avea oricum o meserie bănoasă căpătată din familie, al meu că totuși copilul trebuie să fie alfabetizat, să știe să citească acte sau să facă socoteli. Sistemul de învățământ primar era, conform standardelor de atunci, ok. Părinții erau cei care decideau inutilitatea lui. A fost o luptă surdă, am câștigat prima rundă, nu știu cum au decurs următoarele. La noi în comună există o familie care hălăduiește fără adăpost. Femeia este abuzată, dar continuă să stea lângă soțul ei și să facă alți copii. Sistemul de protectie a dus-o de nenumărate ori în adăposturi speciale, din care ea fuge și se întoarce lângă soț. Oricât de imperfecte ar fi sistemele (nu pot fi altfel), omul este cel care decide pentru soarta lui. Că o face bine sau rău, este responsabilitatea sa. Astăzi am șters (și o fac rar) o postare din Social Media despre divorț tocmai pentru că dilema ...
Citește mai mult »

Prăpastia dintre noi

Există uneori o sincopă teribilă între ceea ce avem noi nevoie şi ce cred alţii că ne-ar trebui. Pentru că fiecare analizează prin filtrul propriilor valori, opţiuni, experienţe, poluând astfel percepţia, încărcând-o cu propria încărcătură subiectivă. Dacă întrebi un bărbat care tocmai a avut o decepţie în dragoste “ce vor femeile”, va răspunde că sunt nişte oportuniste în căutarea fericirii imediate şi materiale. Dacă întrebi un şef căruia tocmai i-a demisionat un om cheie “ce vor angajaţii”, va răspunde că vor bani mai mulţi. Dacă întrebi un părinte care petrece puţin timp cu copilul din considerente de serviciu ce crede că îşi doreşte acesta, va răspunde “un telefon nou”. Este simplu să vedem partea care costă. Şi, ca orice profeţie împlinită, oferind material, generezi bucurie. Pe moment. Dar nu ai de unde să ştii ca aceasta a fost nevoia iniţială sau că măcar aceea s-a compensat cumva la final. Avem nevoie de bani, de mâncare, de haine, de apă, asta este clar. Și cu cât sunt mai de calitate, cu atât mai bine! Dar nu de asta ne ...
Citește mai mult »

Un alt caz de discriminare la cinema

Azi mi-am dus piticul la film, pentru că i-am promis de mult și pentru că am sperat la un moment de relaxare. Ți-ai găsit! Ăștia din cinematografele de mall au luat-o completamente razna. Sunt incredibili! Merită sabotați până ne ies din obicei! Să vă povestesc: am ales un film cu actori, ceva cu operațiunea cuțu-cuțu, pentru că mi s-a cam luat de animații. Recunosc că după a zecea vizionare chiar cred că celebrul Coco merita Oscarul (dar nu e drept ce se întâmplă acolo, să știți!) și că Ferdinand e amuzant încă deși a bătut cam același număr de vizionări, dar totuși tânjesc după filme cu eroi reali. Deci am luat bilete la cuțu-cuțu, popcorn, tot tacâmul. Și încep reclamele. Și mă apucă nervii ăia mari. Carevasăzică Cinema City are o ofertă pentru tipele care merg în gașcă la filmul Ocean’s nuștiucât (mi se pare că o ia acum descrescător) să primească, pentru fiecare bilet achiziționat, un gloss de buze și un lac de unghii. Deci doar tipele care merg la filmul ăla. La care, normal, eu nu pot bifa ...
Citește mai mult »

Furia

Zilele trecute am citit un articol despre cea mai contagioasă emoţie online, care este, evident, furia. Autorii au analizat un număr mare de articole trimise de cititori altor prieteni sau cunoscuţi, reieşind astfel că cele mai împrăştiate cu butonul de Share au fost textele cu impact negativ, care aveau potenţialul de a intriga, enerva. Putem face la rândul nostru o cercetare ad-hoc: dacă privim cu atenţie în Social Media vedem că postările care generează sau implică supărări diverse sunt cele mai susceptibile la a fi date mai departe. Să ne amintim de recenta ceartă a unei mame cu un cinema din mall şi de multitudinea de reacţii generate. Iar agresivitatea este virală şi în viaţa reală, nu doar în cea pe care o trăim imaginar online. E suficient să intrăm într-o cameră nervoşi să vedem cum nervii trec mai departe ca nişte micro-organisme agresive. Ba mai mult, așa cum din stradă se mută online și din online poate trece în stradă. Furia nu este, aşa cum am crede, o emoţie de care trebuie să scăpăm. Ne-a fost dată ca mecanism de supravieţuire, asemeni altor animale. Este firesc ...
Citește mai mult »

A părea

Am în plan de ceva vreme să-mi fac niște poze profesioniste. Cea mai recentă ședință foto de acest tip a fost în urmă cu mult timp și v-am povestit aici despre ea. Tot ezit, ce-i drept nu sunt un model bun și nici nu mă dă fotogenia afară din casă, mi-ar trebui un profesionist care să mă pozeze confortabil scoțându-mă din zona de confort, ceea ce pare o misiune imposibilă. Iar zilele trecute am mai găsit un motiv. Am văzut așadar la restaurant o vedetă din generația mea care are, printre altele, o afacere cu produse de slăbit/ înfrumusețat. În imaginile recente din Social Media este posesoare de ten impecabil, lipsit de riduri, cearcăne, pierderi de volum sau vitalitate. În realitate era greu de recunoscut, timpul nefiind blând nici cu ea. Și mi se întâmplă des să nu recunosc oamenii cu poze profi din presă atunci când îi văd pe stradă. Unghiurile din care sunt prinși, luminile, machiajul îi transformă în altceva decât sunt cu adevărat. Iar mai trist decât să îmbătrânesc sau să am zile proaste în ...
Citește mai mult »

Salvați pârșii!

Încă nu mă prind dacă Social Media ne ajută cumva sau este un instrument 100% util involuției noastre ca specie. Probabil când am să o fac, îmi voi șterge profilele de acolo definitiv. Așadar prezentul cod portocaliu venit după cele 19 grade cu plus din trecutul weekend a prins pe picior greșit vegetația de primăvară și fauna aferentă. Includ aici berzele, care au apucat să se întoarcă din țările calde și au dat de viscol. În ciuda sfaturilor date prompt de specialiști încă dinainte de reinstalarea iernii, pe Facebook s-au viralizat imagini cu ruși și bulgari care salvează berze. Păi ce, românii sunt mai fraieri?!? Deloc, așa că au purces la apeluri disperate de a salva păsările cu pricina, chiar dacă ele par a gestiona bine situația până acum. Nu stau să număr de câte ori mi-au apărut în feed imagini cu berze autohtone în pericol doar pentru că stau țanțoșe în zăpadă. Nici câte anunțuri panicarde au apărut pe grupul de discuții al comunei. Toată lumea vrea să salveze berzele Domneștiului și ale României! Aparent confrații noștri uită ...
Citește mai mult »

Nu poți salva oamenii de ei înșiși

Vedem adesea povești de viață cu final previzibil: oameni care persistă în greșeală până la tragice deznodăminte, persoane care insistă să eșueze vizibil iar și iar. Aceleași erori, aceleași probleme, aceleași cercuri vicioase din care pare imposibil de ieșit, deși un simplu pas lateral ar fi suficient. Toți spun că vor schimbare, vor ceva nou, dar rămân în confortabilul vechi. Orice mână întinsă este refuzată: la ce bun, oricum nu va schimba nimic. Orice părere obiectivă și tranșantă este respinsă: nimeni nu poate ști cum e în acea situație insurmontabilă! Oamenii continuă să miște rotița necazului convinși că acesta le este destinul implacabil. Și fac în continuare ce știu mai bine pentru a rămâne în acel punct dureros. Este imposibil să salvezi oamenii de ei înșiși. De propriile limite, frici, scenarii. De percepțiile lor diforme, de închipuirile lor. Singura soluție este să-și găsească cumva puterea de a ieși din cutia cu dureri. La nivel organizațional, din păcate, lucrurile stau exact la fel: pare o misiune imposibilă să salvezi firmele de șefii lor. De ideile fixe și distructive, de complexele mecanisme de frânare ...
Citește mai mult »

Win Win

La începuturile ITEX, oferta noastră financiară avea doar câteva fraze. Pentru că așa este la debut: clienții sunt puțini, iar experiența de a lungi ciorba prezentărilor lipsește cu desăvârșire. Iar una dintre ele făcea referire la dorința noastră ca toate părțile implicate în relația comercială să câștige. Cumva așa s-a dovedit a fi: rata de succes a proiectelor a fost mare, iar cei angajați cu ajutorul nostru și-au găsit joburi potrivite, în care s-au simțit confortabil să rămână un timp îndelungat. Toată lumea a avut de câștigat. Așa cum îmi place să spun, proiectele au adus noi proiecte, iar clienții, noi clienți. Dar în momentul în care am cunoscut un număr mare de organizații am constatat amar că abordarea inițială pare uneori de-a dreptul romantică. Corporațiile, în majoritatea lor, vor să câștige întotdeauna, cu orice preț și risc. De cealaltă parte o duc onorabil doar cei care se adaptează și găsesc un model de business și colaborare pe măsură. Firmele mici, presate de concurența rechinilor balenelor și de cash-flow, de asemenea tind să tragă spuza doar pe turta lor. “Win ...
Citește mai mult »