Semnal de alarma

Jurnal de Mall și inventar de șifonier

Ieri am bântuit prin mall-ul din apropiere – anul acesta am întârziat nepermis cu logistica începutului de martie, în plus n-am fost nici foarte organizată, aşa că au rămas pe listă ultime achiziţii. Dacă tot am apucat să prind magazinele la ora deschiderii, am intrat și pe unde nu-mi fierbea oala, să mă inspir în ținutele din primăvara asta. Ca şi cum după noua serie de nopţi nedormite şi terorizante, mai apuc în creierii dimineţii să fac alegeri vestimentare conştiente! Dar cochetăria moare după speranță, iar informaţia este putere, așa că iată ce am văzut pe umerașe pentru sezonul care debutează mâine: 1. Cârpiţe. De tot soiul. Adică bucăţi din material de proastă calitate, care ţin loc de fuste, bluze, rochii, pantaloni. Sunt foarte colorate şi îmi amintesc de traista cu bucăți textile pe care o aveam în copilărie pentru păpuși de la vecina mea, talentată croitoreasă. Cine stă bine cu termoreglajul (primăvara autentic românească e adesea capricioasă) le poate purta, pentru că sunt nepretenţioase şi ieftine. Totuși eu aș spune pas. 2. Floricele pe câmpii. Se poartă imprimeurile florale împestriţate. ...
Citește mai mult »

Cum va arăta viitorul?

Ieri m-a amuzat ştirea conform căreia utilizatorii pantofilor smart Adapt BB produşi de Nike au probleme cu legatul şireturilor. Asta din cauza unui bug al aplicaţiei care ruleaza pe Android. Să nu te mai poţi lega la pantofi din cauza softului de pe telefon pare amuzant. Dar este prezentul, în care atât încălţămintea, cât şi maşina de spălat sau centrala termică sunt conectate la Internet şi pot face lucruri mult mai deştepte decât îşi puteau imagina bunicii noştri la gura sobei. Dinamica progresului este așadar inimaginabilă. Devenim consumatorii unor produse pe care nu ni le-am fi putut închipui. E drept, unele de o inutilitate naivă, precum pantofii care se leaga la şireturi de pe telefon, dar de la ei la urmatoarea invenţie care chiar va spori confortul unei categorii de utilizatori este doar un pas. Îndrăznesc să cred că şi creşterea pandemică a cazurilor de anxietate şi depresie este strâns legată de această tendinţă. Ne este tot mai greu să facem faţă tuturor noutăţilor, să învăţăm lucruri care ne scot din zona de confort fără ca neapărat să aducă beneficii pe ...
Citește mai mult »

“Şcoala nu a făcut nimic pentru ce sunt eu”

Din orice articol despre copiii talentaţi ai zilelor noastre răzbate aceeaşi concluzie alarmantă: sunt rezultatul unei munci individuale intense, a unor sacrificii personale dar, mai ales, ai unei familii care şi-a canalizat toate energiile şi resursele financiare către susţinerea talentului lor. Majoritatea celor care se evidenţiază prin ceva: rezultate excepţionale pe la concursuri şcolare, accesul la instituții educaționale de elită, o carieră sportivă de perspectivă sau orice altă alegere generată de abilităţi de excepţie, spune acest lucru. În afară de câţiva care au avut şansa de a întâlni persoane providenţiale (un antrenor, un profesor), ceilalți au doar un uriaş sprijin familiar. Și nici marea masă a copiilor care frecventează școlile și liceele nu crede altceva. “Şcoala nu a făcut nimic pentru ce sunt eu acum“, spune Andrei în vârstă de doar 10 ani, inventator, pasionat de robotică si cu un CV deja impresionant. Din păcate are dreptate, este refrenul tot mai multor generaţii. Probabil că cei născuţi odată cu mine, care ne-am format la graniţa dintre comunism şi tot mai hulita democraţie, suntem ultimii care putem spune că şcoala ne-a ajutat, poate chiar ne-a ...
Citește mai mult »

Ce ar trebui să învățăm din baladele populare?

Comentariile pe baza textelor date reprezintă, cu certitudine, cea mai urâtă activitate din școală. Interpretezi metaforele și epitetele deseori spontane și neintenționate în fel și chip, îți închipui ce a fost în mintea autorilor, deși unii au recunoscut deja că arta poate fi un proces chimic, te scremi să pui în pagină numărul necesar de cuvinte, măsori versuri, încrucișezi rime și neuroni, cauți intriga sau trăsătura de bază a personalității autorului. Pentru mine cele mai cumplite au fost baladele populare românești. În parte pentru că mi se par sadice, dar și pentru că simțeam că turbez dacă mai auzeam o dată de comuniunea om-natură. Dar să vă spun o treabă, acum că am ajuns să pricep mai bine cum stau lucrurile: comuniunea asta nu e deloc bullshit. Este o treabă 100% reală, iar ignorarea ei, tot mai prezentă în vremurile moderne, costă mai mult decât ne imaginăm. Dincolo de faptul că suntem niște făpturi divine, unice și capabile să comunicăm printr-un limbaj complex, omul este un animal. Unul care nu mai vânează pe câmpii, ci prin birouri, nu ...
Citește mai mult »

Structura anului școlar și meditațiile din clasa întâi

Știrea săptămânii în educație a fost modificarea anului școlar: au luat, au dat, au pus, gata, din septembrie va fi bine. Într-un fel mă bucur că apar modificări minore, din pilă. Mi-ar fi teamă să aud de o reformă, ceva! Vă dați seama ce ar ieși? Uimirea pentru mine este alta: să aud de meditații, mai ales la matematică, de la clase tot mai mici. Da, oameni buni, în ciclul primar se fac meditații! Iar unde nu sunt meditații, este un angajat de after school sau părinte care supraveghează strict procesul. Și nu cazuri izolate, este un sistem aproape generalizat. Unii copii nu înțeleg sau trebuie să țină pasul cu diversele concursuri școlare. Alții sunt împinși de părinții care vor performanță (din aia beton, nu vorbim de Căngurașul Matematician), iar asta se obține tot mai rar în clasă. Mi se pare cel mai bun indicator al falimentului învățământului românesc: generații întregi care nu-și pot face temele independent. Nu la liceu, ci în clasele primare! Pe de o parte avem învățătoare care nu sunt în stare să alfabetizeze o clasă de ...
Citește mai mult »

Bully, bully

În ultima vreme discuțiile despre bullying-ul din școli au ajuns o constantă. Formal, toată lumea condamnă acest fenomen și încearcă să-l controleze. Există acum și o lege împotriva sa, multiple proiecte și analize cât cuprinde. Real, însă, lucrurile nu stau deloc așa. Nu am să intru în mecanismele micro ale acestui fenomen. Este clar că agresorii au probleme mari în a-și gestiona anumite frici sau alte emoții. Și, deși nu este normal să blamăm nici măcar razant victimele, acestea nu sunt deloc alese întâmplător, de regulă fiind copii vulnerabilizați, fie și pentru scurt timp, din variate motive: de la faptul că sunt nevoiți să poarte ochelari și nu se simt confortabil cu asta, până la divorțul părinților. Am să punctez tabloul macro, pe care, aparent toată lumea îl ingnoră. Așadar trăim vremuri în care parodia, ridiculizarea și etichetarea sunt omniprezente. Umorul din spectacolele de divertisment nu se mai bazează pe trăsături sau comportamente valabile universal ci pe individ: se glumește astfel pe seama politicienilor, artiștilor, celebrităților. Presa a devenit vădit și periculos de polarizată: votanții partidului x sunt proști, ai ...
Citește mai mult »

Impostura ca sistem generalizat

Când am auzit despre deja prea mediatizatul caz al falsului chirurg estetician italian, cumva mi s-a părut firesc. La cum funcționează afacerile din România, este o minune cum de vorbim despre un caz singular. An născut doi copii și l-am operat unul dintre ei, toate acestea în spitale de stat. Educația lor formală, tot statului i-am încredințat-o. De ce? Pentru că mediul privat nu aspiră la excelență. Ci doar încearcă să cloneze sistemul public, deseori cu aceleași resurse umane, punând acces doar pe profitul financiar și un confort sporit al clienților. Deci nu servicii medicale de cinci stele, ci servicii adiacente mai bune: cazare, programări, săli de așteptare luxoase. Nu educație de elită, ci săli de clasă cu mai puțini elevi, decorate mai frumos și cu profesori care vorbesc pozitiv despre elevi, uneori ignorând voit aspecte care poate ar trebui dezbătute. În rest, aceeași Mărie. Doar pălăria ce e pariziană. Ne place confortul, dar ne și lovește. Atunci când lucrurile ies din zona de profit financiar și murim cu zile în spitale private aratând ca hotelurile de fițe. Sau, mai frumos, ...
Citește mai mult »

“Precum și noi iertăm greșiților noștri”

Trăim într-o societate obsedată de greșeală. La școală orice eroare este pedepsită printr-o notă mică, deși scopul ar fi tocmai încurajarea lor, pentru a le putea îndrepta. La serviciu, evaluările periodice devin adevărate vânători de acte ratate, ca și cum dacă doar stăm și le cuantificăm se cheamă că îmbunătățim ceva. Politicienii sunt sub un asediu al analizelor opiniei publice și poate că sunt cel mai bun exemplu care demonstrează că un ochi critic obsesiv nu face decât să-i scoată din sistem pe cei cu potențial și să lase acolo doar mecanisme biologice simple cu vagi urme de inteligență. Este clar că vânătoarea de greșeli în scopul de a pedepsi nu duce nicăieri. Oamenii se simt vinovați, devin anxioși cu privire la demersul lor de învățare sau performanța lor profesională, iar greșelile rămân pentru că deseori sunt parte din sistem, nu neapărat scăpări individuale. Atunci de ce continuăm? Răspunsul este dureros de simplu: pentru că este mult mai simplu să demolezi decât să construiești. Oricine poate lua un baros și dărâma o ușă, ai nevoie totuși de un om ...
Citește mai mult »

Legați-vă ochii!

Nu știu dacă ați văzut Bird Box pe Netflix. Sau dacă ați citit cartea. Povestea este apocaliptică, despre o nebunie criminală care circulă prin aer, doar orbii sau cei legați la ochi reușind să scape de ea. Probabil că prinși de acțiune, puțini au mai stat să descifreze ca la ora de română metaforele. Dar nebunia aceea circulă deja și se numește Social Media. Este imposibil dacă aveți cont de Facebook, LinkedIn, Instagram să nu vedeți o turbare colectivă care apare de nicăieri și face ravagii. Tone de mizerii, limbaj licențios, cu sau fără miză, oricum toți cei implicați pierd. Evident că pare o ipocrizie să vorbesc despre asta într-un text care cel mai probabil va ajunge acolo. Dar nu pot să nu mă gândesc că deja beneficiile pe care ni le aduc respectivele platforme sunt mult mai mici comparativ cu ceea ce ne oferă. Au timpul nostru, datele noastre personale, prietenii, preferințele. Și niște algoritmi al căror unic sens este să ne determine să consumăm produse sau servicii promovate acolo. Ar fi minunat să se rezume ...
Citește mai mult »

Cercul vicios al breslei

De când lucrez în meseria mea am simțit că breasla asta este ținta ironiilor și frustrărilor din piața muncii. Inițial mi s-a părut normal: într-un proiect de recrutare și selecție inviți 10 persoane pentru interviuri și angajezi una, sunt șanse mari ca restul de nouă să te deteste! Și cumva util: nu exista o școală care să te învețe cum se gestionează resursele umane. Există cursuri, unele mai bune, altele mai proaste, articole și multe cărți. Dar know-how-ul vine din practica de personal, din solicitările celorlanți, din impedimentele întâlnite, din încercări și erori. Feedbackul, mai ales cel negativ, este o sursă grozavă de îmbunătățire a proceselor. Așa că am încercat să fac bine în pătrățica mea, ba chiar și pe a altora prin cele peste 4000 de texte scrise în domeniul meu de activitate în ultimii 12 ani, prin încercarea de a-mi trata corect partenerii de discuții, prin renunțarea la limbajul de lemn și la practicile comune și păguboase. Dar iată-mă în anul de grație 2019 văzând aceleași probleme ca la început. E drept că Social Media le ...
Citește mai mult »