Semnal de alarma

Două exemple, un experiment și o concluzie

Locuiesc într-o localitate din Ilfov, foarte aproape de București, care arată din toate punctele de vedere ca o minusculă Românie: avem acolo bogați și săraci, școliți și needucați, harnici și putori, spălați și certați cu regulile de igienă, crescuți la oraș (cum sunt și eu) sau născuți și trăiți chiar acolo, în vatra satului. Cel mai cerut lucru la alegerile locale, pe lângă trotuare, a fost un parc nou în care copiii să poată alerga și socializa. Iar zilele trecute, primarul în funcție a anunțat începerea lucrărilor. Mă așteptam ca vestea să fie primită cu bucurie. De unde! A început veșnica și obositoarea cleveteală: că locul ales este prost (într-o localitate cu interese imobiliare deloc de neglijat fiind oricum imposibil de găsit un spațiu mai bun), că va fi un eșec, că cineva are de câștigat ilicit din asta și altele asemenea. Ajută la ceva negativismul ăsta prematur? Puțin probabil: fie proiectul va fi abandonat, fie va fi făcut greoi, sub presiunea criticii constante. Întorcându-mă în orașul meu adoptiv București – după cruntul incident de la metrou (care mi-a ...
Citește mai mult »

De ce ne purtăm ca hienele?

Urmăresc de ceva vreme contul de Facebook al Eurostat. Iată şi partea bună a Social Media – aceea că-ţi oferă acces facil la informaţii interesante, doar că, spre deosebire de mizeriile care stau la vedere, acestea trebuie căutate. Astăzi a apărut topul deprivării sociale şi materiale pentru 2016. Suntem fruntaşi, locul întâi cu o frumoasă coroniţă: rata de 50%. Aşa cum vă aşteptaţi când vine vorba de noi, treaba asta e urâtă. Rău! Ce înseamnă 50% rată a deprivării? Simplu şi dramatic: că jumătate din populaţia României nu face faţă eventualelor cheltuieli neplanificate. Că nu îşi poate încălzi corespunzător casa, nu poate merge în vacanţe, nu-şi poate împrospăta garderoba, nu iese la restaurant sau nu socializează cu prietenii din motive legate de buget. Că se abţine de la cheltuieli pentru că nu le poate susţine. Demenţa este că cealaltă jumătate cheltuie ca apucata! Şi asta era în 2016, între timp deşi PIB-ul crește ca pâinea în cuptor, noi, pălmaşii simţim inflaţia din ce în ce mai mare. Deci cumpărăm tot mai puţin cu tot mai mulţi bani. Despre asta este vorba: punem mâncarea pe masă mai ...
Citește mai mult »

Țara în care se moare de muncă și cea în care se moare de frig

Apărut în anii ‘80, fenomenul muncii până la epuizare continuă să facă tot mai multe victime în Japonia, acolo unde există un adevărat cult al serviciului. Angajații ajung să lucreze până la 80 de ore pe săptămână, adesea 6-7 zile. Iar companiile profită organizând spațiul de lucru astfel încât timpul destinat transportului să fie eliminat: dormitoare, băi complet utilate, săli de masă funcționale timp îndelungat. În 2014, după numeroase cazuri de karoshi (moarte prin epuizare fizică sau sinucideri cauzate de epuizarea psihică), autoritățile de acolo au încercat, fără succes să modifice legislația în vigoare. Cazul Matsuri Takahashi, angajată a companiei Dentsu în vârstă de 24 de ani, găsită moartă în dormitorul companiei în anul 2015 a reaprins fitilul problemei. Pentru că cercetările finalizate în urmă cu o lună arată nu doar că tânăra și-a luat viața din cauza suprasolicitării și abuzurilor de la locul de muncă, dar și că firma la care lucra datorează angajaților peste 21 de milioane $ pentru munca suplimentară prestată. Este clar că vorbim despre mentalități setate cultural. Japonia este un exemplu de țară care ...
Citește mai mult »

Inteligenţa socială

După cum am spus de multe ori pe aici, inteligenţa ca abilitate cognitivă mi se pare supraestimată. Majoritatea părinţilor îşi doresc copii cu IQ uriaş, fără să ştie provocările care vin la pachet cu asta sau care ar fi mai exact fericirea de a avea urmaşi supradotaţi. Ba chiar consider şi inteligenţa emoţională (EQ) un concept prea des folosit şi uneori de-a dreptul poetic. Este frumos să fim empatici, dar doar pentru cei din jur, la noi adesea lucrurile se întorc cu un efort perpetuu şi consistent de adaptare. În plus, reuşita în viaţă are elemente care ţin mai degrabă de comportamente non-afective, aflate uneori chiar la limita propriei acceptări. Plus că o parte dintre emoţii este indusă tocmai de contextul social şi oricât le-am recunoaşte şi îmbrăţişa, tot ne pot sabota reuşita. Ceea ce mi se pare că ar trebui să ne preocupe mai mult este inteligenţa socială (SQ). Pentru că vrem sau nu, succesul nostru este condiţionat de grup, de validarea celor din jur. Degeaba sunt un pictor de excepție, dacă abia după 100 de ani ai eternității tablourile devin capodopere. Degeaba realizez cel mai grozav ...
Citește mai mult »

Populism cu materialul clientului

Cea mai recentă acţiune forfecată de presă a actualei puteri este înfiinţarea de către Primăria capitalei noastre dragi a unui consorţiu/ holding/ mamut de firme care să gestioneze domeniile cheie: IT, sport, transport, pază şi securitate, salubrizare, etc. Care, ca orice agent economic, are nevoie de capital uman. Iar Primaria nu doar că vrea să angajeze în masă, dar o va face cu salarii competitive, și asta, zic specialiştii, ar putea da peste cap piaţa muncii. În plus, politica de angajare deloc transparentă, ar avantaja pe cei care au afinităti politice sau de sânge cu partidul aflat la conducere. Nu ştiu cât de bună sau proastă este ideea, ştiu doar că implementarea va fi oricum mediocră. Statul român are o deficiență în a face lucruri sclipitoare, este veşnic înapoia vremurilor şi logicii, are o inerţie păguboasă şi o birocraţie criminală, adică toate componentele din rețeta eșecului. Şi sunt de acord că este un demers populist, de imagine, înainte de a fi unul de eficientizare al unor procese de lucru sau fluxuri de bani. Dar dincolo de asta, ceea ce nu înțelege ...
Citește mai mult »

Cât timp am zăcut

Zilele astea m-a încercat o viroză urâtă, fiind al doilea an consecutiv în care sunt scoasă din circuit de niște din ăștia mici. Continui să cred așadar că dacă vrei să pornești un război biologic este suficient să pui victimele să lingă niște creioane colorate din grădinițe. Am urmărit deci știrile și Social Media, ce să fac altceva împăiată fiind? Mai ales două subiecte de mare interes: Primul este cazul băiatului din Cluj scos de la ore pentru că avea părul prea lung. Moțul Pittiș s-a răsucit în mormânt de indignare, dar oamenii invocă regulamentul școlar. Nu mi-e clar cum descrie acela conceptul de păr lung și mai ales consecințele acțiunii de a-l purta așa, cert este că multor români de-ai noștri li s-a părut justificată reacția conducerii școlii. Bravo lor, Ceaușescu exultă de acolo din cazanul cu smoală! Egalitatea de șanse în educație, demnitatea umană sunt doar niște tâmpenii. Trăiască litera și spiritul regulamentului! Al doilea este amploarea fenomenului #metoo. Pentru cei care nu știu, apariția acestui hashtag este legată de unul dintre scandalurile recente de hărțuire ...
Citește mai mult »

Din parc

Zilele astea mi-am plâns Macbook-ul aterizat pe podea. L-am bocit ca pe o ființă, deși mintea mea încerca niște crâmpeie de rațiune care să mă liniștească. De fapt, ca în orice perioadă în care lucrurile ies pe dos, verși lacrimi pentru toate nereușitele, individual și la grămadă. Aflată în mijlocul durerii încercam așadar să mă gândesc că se poate mult mai rău decât un display scump de înlocuit. Dar apărea apoi în minte avalanșa de minusuri și punea paie pe foc. M-a calmat brusc și total o lecție primită în parc. Cezar își face rapid prieteni și de data asta a început să alerge cu un băiețel de vârsta lui, puțin hiperactiv. Ulterior am realizat că nici nu putea comunica. Însoțitoarea, bucuroasă că cel mic are cu cine se juca, a început să-mi povestească drama familiei: doi gemeni, nepoții săi, ambii cu tulburări din spectrul autist, unul cu o formă severă, diagnosticați târziu, la aproape patru ani. Așadar băiețelul cu care se juca Cezar avea autism, la fel și fratele lui geamăn rămas acasă. Mi-a povestit despre lupta ...
Citește mai mult »

Bine ați venit în trecut!

V-am spus deja că un an din viață mi l-am petrecut ca învățătoare. La țară. Apoi am fugit disperată de sistemul care, încă de pe atunci (1900 toamna), se anunța a fi nereformabil. A fost o perioadă frumoasă datorită provocărilor profesionale și cumplit de urâtă din cauza neajunsurilor financiare cuplate cu seria de provocări fizice și psihice: naveta la țară nu este de loc ușoară (costurile transportului fiind oricum plătite din minusculul salariu), iar lucrul într-un context aproape medieval aduce cu sine o nevoie stringentă de antidepresive. Mediul rural a fost și rămâne în urma timpurilor: copiii de acolo erau isteți și recuperau ușor, dar veneau la școală total lipsiți de stimularea intelectuală obișnuită. Nu știau poveștile copilăriei, culorile, repere spațio-temporare, nu puteau mânui creioane, nu văzuseră acuarele sau plastilină deși frecventaseră grădinița. În plus erau foarte eterogeni, după cum am mai povestit pe aici: de la un copil evident supradotat, la copii normali și copii cu tulburări intelectuale sau din spectrul autist. Alfabetizarea tuturor, în același timp, părea și era imposibilă. Din fericire, o ilustră Doamnă Profesoară care mă ...
Citește mai mult »

Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă

De un deceniu încoace toată lumea vorbește despre criza de resurse umane din IT. Între timp industria în cauză prosperă, găsește cumva angajați și are o pondere tot mai mare în PIB. Semn că am avut dreptate când spuneam că și angajații sunt puțini, dar și know-how-ul lipsește: companiile au învățat acum să devină atrăgătoare în piața muncii, au învățat să mai și dea, nu doar să ceară și, mai ales, că activitățile de recrutare, selecție și retenție costă. Este mult de vorbit despre asta, dar nu IT-ul este problema, credeți-mă. Economiștii spun tot de un deceniu încoace că orice economie sănătoasă se bazează pe (investiții și) producție. Ori aici este adevărata criză de personal din România. Orice mic atelier de tâmplărie sau mare companie producătoare de echipamente vă poate spune că recrutarea și selecția au devenit negre coșmaruri. Că numărul candidaților s-a rărit simțitor, că formarea lor profesională este din ce în ce mai subțire și, nu în ultimul rând, că cel mai important indicator al performanței, motivația, lipsește cu desăvârșire. Cauzele sunt clare: În primul rând ...
Citește mai mult »

Prima regulă a tuturor regulilor: respectă regulile!

Văd adesea adulți care încalcă reguli simple și de bun-simț când au de mână copii: bunici care traversează pe roșu, bone care intră în zone periculoase ale parcurilor, părinți care conduc mașina ca la cursele de Formula 1 sau aruncă gunoiul pe unde apucă. Pentru unii regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Iar când copiii cresc, fac același lucru: gonesc cu mașinile încă de când nu le pot controla corespunzător, traversează pe unde li se năzare, găsesc pericolul prin zone în care nu aveau ce căuta. Chiar ieri am văzut o femeie făcându-și un selfie cu o fetiță de cinci ani pe stâncile deloc comode care delimitează lacul din Parcul Drumul Taberei. Să-ți ții echilibrul pe stâncile acelea este un joc tâmpit, să-ți mai faci și poză în timpul ăsta pare deja de Darwin Awards. Știu că bolovanii aceia nu au ce căuta într-un parc frecventat în mare parte de copii. Dar ca adult să nu sesizezi pericolul sau mai grav să-l ignori, nu este dătător de speranțe. Copiii respectă regulile în aceeași măsură în care o fac ...
Citește mai mult »