Semnal de alarma

Furia

Zilele trecute am citit un articol despre cea mai contagioasă emoţie online, care este, evident, furia. Autorii au analizat un număr mare de articole trimise de cititori altor prieteni sau cunoscuţi, reieşind astfel că cele mai împrăştiate cu butonul de Share au fost textele cu impact negativ, care aveau potenţialul de a intriga, enerva. Putem face la rândul nostru o cercetare ad-hoc: dacă privim cu atenţie în Social Media vedem că postările care generează sau implică supărări diverse sunt cele mai susceptibile la a fi date mai departe. Să ne amintim de recenta ceartă a unei mame cu un cinema din mall şi de multitudinea de reacţii generate. Iar agresivitatea este virală şi în viaţa reală, nu doar în cea pe care o trăim imaginar online. E suficient să intrăm într-o cameră nervoşi să vedem cum nervii trec mai departe ca nişte micro-organisme agresive. Ba mai mult, așa cum din stradă se mută online și din online poate trece în stradă. Furia nu este, aşa cum am crede, o emoţie de care trebuie să scăpăm. Ne-a fost dată ca mecanism de supravieţuire, asemeni altor animale. Este firesc ...
Citește mai mult »

A părea

Am în plan de ceva vreme să-mi fac niște poze profesioniste. Cea mai recentă ședință foto de acest tip a fost în urmă cu mult timp și v-am povestit aici despre ea. Tot ezit, ce-i drept nu sunt un model bun și nici nu mă dă fotogenia afară din casă, mi-ar trebui un profesionist care să mă pozeze confortabil scoțându-mă din zona de confort, ceea ce pare o misiune imposibilă. Iar zilele trecute am mai găsit un motiv. Am văzut așadar la restaurant o vedetă din generația mea care are, printre altele, o afacere cu produse de slăbit/ înfrumusețat. În imaginile recente din Social Media este posesoare de ten impecabil, lipsit de riduri, cearcăne, pierderi de volum sau vitalitate. În realitate era greu de recunoscut, timpul nefiind blând nici cu ea. Și mi se întâmplă des să nu recunosc oamenii cu poze profi din presă atunci când îi văd pe stradă. Unghiurile din care sunt prinși, luminile, machiajul îi transformă în altceva decât sunt cu adevărat. Iar mai trist decât să îmbătrânesc sau să am zile proaste în ...
Citește mai mult »

Salvați pârșii!

Încă nu mă prind dacă Social Media ne ajută cumva sau este un instrument 100% util involuției noastre ca specie. Probabil când am să o fac, îmi voi șterge profilele de acolo definitiv. Așadar prezentul cod portocaliu venit după cele 19 grade cu plus din trecutul weekend a prins pe picior greșit vegetația de primăvară și fauna aferentă. Includ aici berzele, care au apucat să se întoarcă din țările calde și au dat de viscol. În ciuda sfaturilor date prompt de specialiști încă dinainte de reinstalarea iernii, pe Facebook s-au viralizat imagini cu ruși și bulgari care salvează berze. Păi ce, românii sunt mai fraieri?!? Deloc, așa că au purces la apeluri disperate de a salva păsările cu pricina, chiar dacă ele par a gestiona bine situația până acum. Nu stau să număr de câte ori mi-au apărut în feed imagini cu berze autohtone în pericol doar pentru că stau țanțoșe în zăpadă. Nici câte anunțuri panicarde au apărut pe grupul de discuții al comunei. Toată lumea vrea să salveze berzele Domneștiului și ale României! Aparent confrații noștri uită ...
Citește mai mult »

Nu poți salva oamenii de ei înșiși

Vedem adesea povești de viață cu final previzibil: oameni care persistă în greșeală până la tragice deznodăminte, persoane care insistă să eșueze vizibil iar și iar. Aceleași erori, aceleași probleme, aceleași cercuri vicioase din care pare imposibil de ieșit, deși un simplu pas lateral ar fi suficient. Toți spun că vor schimbare, vor ceva nou, dar rămân în confortabilul vechi. Orice mână întinsă este refuzată: la ce bun, oricum nu va schimba nimic. Orice părere obiectivă și tranșantă este respinsă: nimeni nu poate ști cum e în acea situație insurmontabilă! Oamenii continuă să miște rotița necazului convinși că acesta le este destinul implacabil. Și fac în continuare ce știu mai bine pentru a rămâne în acel punct dureros. Este imposibil să salvezi oamenii de ei înșiși. De propriile limite, frici, scenarii. De percepțiile lor diforme, de închipuirile lor. Singura soluție este să-și găsească cumva puterea de a ieși din cutia cu dureri. La nivel organizațional, din păcate, lucrurile stau exact la fel: pare o misiune imposibilă să salvezi firmele de șefii lor. De ideile fixe și distructive, de complexele mecanisme de frânare ...
Citește mai mult »

Win Win

La începuturile ITEX, oferta noastră financiară avea doar câteva fraze. Pentru că așa este la debut: clienții sunt puțini, iar experiența de a lungi ciorba prezentărilor lipsește cu desăvârșire. Iar una dintre ele făcea referire la dorința noastră ca toate părțile implicate în relația comercială să câștige. Cumva așa s-a dovedit a fi: rata de succes a proiectelor a fost mare, iar cei angajați cu ajutorul nostru și-au găsit joburi potrivite, în care s-au simțit confortabil să rămână un timp îndelungat. Toată lumea a avut de câștigat. Așa cum îmi place să spun, proiectele au adus noi proiecte, iar clienții, noi clienți. Dar în momentul în care am cunoscut un număr mare de organizații am constatat amar că abordarea inițială pare uneori de-a dreptul romantică. Corporațiile, în majoritatea lor, vor să câștige întotdeauna, cu orice preț și risc. De cealaltă parte o duc onorabil doar cei care se adaptează și găsesc un model de business și colaborare pe măsură. Firmele mici, presate de concurența rechinilor balenelor și de cash-flow, de asemenea tind să tragă spuza doar pe turta lor. “Win ...
Citește mai mult »

Cum arată școala românească?

Iau la întâmplare câteva caracteristici: – clădirile sunt vechi și nu mai corespund normelor actuale de siguranță, uneori cad tavane în cap, alteori calorifere pe picior; – în mediul rural încă există haznale în curte; – apa, săpunul, hârtia igienică sunt aduse de acasă sau lipsesc cu desăvârșire; – manualele sunt praf, rareori utile pentru actul educativ; – birocrația în floare, profesorii s-au transformat în scribi; – reforma e perpetuă, care vine la șefie mai schimbă ceva de dragul de a se arăta util; – clasa pregătitoare a devenit supliciu, nicidecum o etapă ușoară, de acomodare; – ciclul gimnazial trăiește încă în urma timpurilor și este evaluat sistemic după alte criterii decât cele care i s-ar aplica; – schimbările se implementează haotic după deviza clasică: “descurcați-vă!”; – egalitatea de șanse e un moft, mediul rural este în mod evident defavorizat; – meditațiile au devenit o industrie imorală, dar profitabilă; – evaluările sunt în fapt niște instrumente de șantaj, pentru că nu există o standardizare a lor; – programele școlare au devenit facultative, fiecare predă la clasă ce are chef; – alfabetismul funcțional reprezintă o constantă; – învățământul românesc nu are ...
Citește mai mult »

Clinic sănătos, apt pentru crime

În martie 2015, omenirea era îngrozită de un cumplit accident de avion: 144 de pasageri plus membri ai echipajului au murit în Alpi după ce co-pilotul a prăbușit intenționat aeronava. Cercetările au arătat că acesta suferea de depresie majoră, cu episoade suicidale. Până acum nu au apărut indicii noi care să infirme ipoteza inițială, în ciuda faptului că familia pilotului îl consideră nevinovat. Zilele acestea, România este zguduită de un incident scandalos: Poliția caută, și găsește, un pedofil care a abuzat de două fetițe minore intr-un cartier bucureștean. Imaginile surprinse de camera video din lift și mărturia celor două victime, ne determină să-l considerăm vinovat, deși cercetările abia acum încep. Șocul este cu atât mai mare cu cât abuzatorul se dovedește a fi chiar polițist. Ce au în comun cele două cazuri? Ambii presupuși criminali (pedofilia este o crimă, copilul acela moare, se transformă fără voie într-un adult precoce) au meserii care presupun testare psihologică periodică. Și ambii au fost considerați apți din punct de vedere psihologic, în ciuda faptului că trecutul lor lăsa la vedere evidente ...
Citește mai mult »

Două exemple, un experiment și o concluzie

Locuiesc într-o localitate din Ilfov, foarte aproape de București, care arată din toate punctele de vedere ca o minusculă Românie: avem acolo bogați și săraci, școliți și needucați, harnici și putori, spălați și certați cu regulile de igienă, crescuți la oraș (cum sunt și eu) sau născuți și trăiți chiar acolo, în vatra satului. Cel mai cerut lucru la alegerile locale, pe lângă trotuare, a fost un parc nou în care copiii să poată alerga și socializa. Iar zilele trecute, primarul în funcție a anunțat începerea lucrărilor. Mă așteptam ca vestea să fie primită cu bucurie. De unde! A început veșnica și obositoarea cleveteală: că locul ales este prost (într-o localitate cu interese imobiliare deloc de neglijat fiind oricum imposibil de găsit un spațiu mai bun), că va fi un eșec, că cineva are de câștigat ilicit din asta și altele asemenea. Ajută la ceva negativismul ăsta prematur? Puțin probabil: fie proiectul va fi abandonat, fie va fi făcut greoi, sub presiunea criticii constante. Întorcându-mă în orașul meu adoptiv București – după cruntul incident de la metrou (care mi-a ...
Citește mai mult »

De ce ne purtăm ca hienele?

Urmăresc de ceva vreme contul de Facebook al Eurostat. Iată şi partea bună a Social Media – aceea că-ţi oferă acces facil la informaţii interesante, doar că, spre deosebire de mizeriile care stau la vedere, acestea trebuie căutate. Astăzi a apărut topul deprivării sociale şi materiale pentru 2016. Suntem fruntaşi, locul întâi cu o frumoasă coroniţă: rata de 50%. Aşa cum vă aşteptaţi când vine vorba de noi, treaba asta e urâtă. Rău! Ce înseamnă 50% rată a deprivării? Simplu şi dramatic: că jumătate din populaţia României nu face faţă eventualelor cheltuieli neplanificate. Că nu îşi poate încălzi corespunzător casa, nu poate merge în vacanţe, nu-şi poate împrospăta garderoba, nu iese la restaurant sau nu socializează cu prietenii din motive legate de buget. Că se abţine de la cheltuieli pentru că nu le poate susţine. Demenţa este că cealaltă jumătate cheltuie ca apucata! Şi asta era în 2016, între timp deşi PIB-ul crește ca pâinea în cuptor, noi, pălmaşii simţim inflaţia din ce în ce mai mare. Deci cumpărăm tot mai puţin cu tot mai mulţi bani. Despre asta este vorba: punem mâncarea pe masă mai ...
Citește mai mult »

Țara în care se moare de muncă și cea în care se moare de frig

Apărut în anii ‘80, fenomenul muncii până la epuizare continuă să facă tot mai multe victime în Japonia, acolo unde există un adevărat cult al serviciului. Angajații ajung să lucreze până la 80 de ore pe săptămână, adesea 6-7 zile. Iar companiile profită organizând spațiul de lucru astfel încât timpul destinat transportului să fie eliminat: dormitoare, băi complet utilate, săli de masă funcționale timp îndelungat. În 2014, după numeroase cazuri de karoshi (moarte prin epuizare fizică sau sinucideri cauzate de epuizarea psihică), autoritățile de acolo au încercat, fără succes să modifice legislația în vigoare. Cazul Matsuri Takahashi, angajată a companiei Dentsu în vârstă de 24 de ani, găsită moartă în dormitorul companiei în anul 2015 a reaprins fitilul problemei. Pentru că cercetările finalizate în urmă cu o lună arată nu doar că tânăra și-a luat viața din cauza suprasolicitării și abuzurilor de la locul de muncă, dar și că firma la care lucra datorează angajaților peste 21 de milioane $ pentru munca suplimentară prestată. Este clar că vorbim despre mentalități setate cultural. Japonia este un exemplu de țară care ...
Citește mai mult »