Semnal de alarma

Povestea unei reclame

Prietenii ştiu că o vreme destul de lungă MC a cochetat cu actoria. Şi cred că nu este un capitol încheiat, deşi acum are alte puncte pe ordinea de zi. Oricum, cu ceva ani în urmă, ştiindu-i pasiunea, am început să-l înscriu la castinguri. Primul a fost pentru un film autohton care a rulat fără mare succes pe marile ecrane. A ieşit de acolo fiert, evident încurcat, iar la insistenţele mele mi-a povestit că bucata de scenariu pe care a trebuit să o spună conţinea o serie de cuvinte mai neortodoxe. Problema nu a fost castingul în sine, dar dacă l-ar fi trecut, ce ar fi zis profesorii lui să-l audă spunând la cinema astfel de lucruri? Când a aflat că nu va filma a răsuflat ușurat. Era mic, astăzi presupun că s-ar mândri cu asta 🙂 Dar mi-a sunat atunci aiurea rău, las-o încolo de creativitate, chiar nu puteai gândi scenariul şi cu mintea unui copil de 10 ani? Trebuia musai să fie cu înjurături? Al doilea și ultimul a fost pentru o reclamă, în care a ...
Citește mai mult »

Corul bocitoarelor

Numa’ necazuri și catastrofe pe meleagurile noastre! Țara e razna, dictatura se instalează, economia se destabilizează, cutremurele ne vor omorî pe toți, spitalele se prăbușesc, sărăcia se extinde. Viața în România e de rahat și ni se amintește asta pe toate căile! Nu din acele parfumat și dulce, ci din ăla bun nici de îngrăsat culturile agricole. Și alea praf, că uitasem. Zilnic avem de ascultat un adevărat cor al bocitoarelor. Stăm lângă raclă și nu doar că plângem moartea, dar facem să fie mai greu. Să doară mai mult! Să murim și noi de agonie până să ne omoare cele cuvenite! Știu: un articol care nu stârnește lacrimi, furie sau zâmbete e degeaba. Dar inflația asta de catastrofe zilnice devine și ea plictisitoare. E groasă, nu cred că e român să nu știe, dar bocitul n-a întors pe nimeni de la groapă. Hai să vedem ce e de făcut! Hai cu know-how-ul! Hai cu opinii echilibrate, cu mai puțin patos și deloc ură, cu mesaje constructive, cu soluții inteligente. Sunt mulți oameni care știu ce au de făcut pe ...
Citește mai mult »

Tot ce știm despre recrutare și selecție ar putea fi greșit

În ultima vreme am coborât în subsolul pieței muncii. N-o mai făcusem de mult, cumva proiectele din IT te ţin într-o bulă mai confortabilă decât îmi aminteam. Evident că acolo, la bază, interviurile de selecţie îşi pierd din formalism şi structură. Candidaţii aflaţi la început de drum nu au experienţa unor discuţii pe teme profesionale, lucru care poate scoate din obisnuinţe un recruiter rutinat. Admiri motivația unora, dar este oare ceva atât de schimbător un predictor suficient al performanței? Îți place CV-ul, dar totuși, viața de după studii e fără plasa de siguranță a părinților. Vezi abilități sociale, dar deja par a fi apanajul unor generații. Așa am realizat că toată strategia clasică de recrutare şi selecţie este, de fapt, un mare fiasco. Eu nu sunt oricum omul de HR clasic. Nu întreb pe nimeni “unde te vezi peste cinci ani”, nu cred în agresivitate în cadrul interviului de selecţie, nici în superioritatea celui care stă cu CV-ul în faţă. Întreb mult despre joburi, provocări, eșecuri, reușite. Creez situații, văd reacții. Dar asta nu înseamnă că sunt mai bună ca alții. Pentru că ...
Citește mai mult »

Meniu diversificat

Zilele acestea toate drumurile duc la referendum. Nu al meu, asta e clar, ziceam doar metaforic, referindu-mă la căile de comunicare online și offline. O grămadă de bani aruncați pe apa sâmbetei, dar despre asta vorbim luni. Oricum, m-am gândit pentru a diversifica meniul să vă recomand niște articole salvate de mine trimestrul ăsta care sunt pur și simplu interesante și total disonante cu agenda zilei: Primul este despre mecanismele invidiei și despre motivele pentru care uneori (deseori în organizațiile disfuncționale) îi urâm pe cei performanți. Pentru cei care vor concluzia: evident, ne pun într-o lumină proastă. Luați cu pâine, pentru că extrapolând, acesta este principalul motiv pentru care proștii votează proști și ticăloșii, ticăloși. Este pur și simplu un exercițiu confortabil să fie alături de oameni similari lor. Articolul cu pricina este acesta: https://www.psypost.org/2018/07/the-psychological-explanation-for-why-we-sometimes-hate-the-good-guy-51845 Al doilea este despre educație, simt deja că va avea un succes nebun! 🙂 Același semnal de alarmă și mai multe opinii, dintre care se distinge cea a lui Jack Ma care crede că oamenii ar trebui să învețe ceea ce nu pot face roboții. Spune-i ...
Citește mai mult »

Semnal de alarmă

Din 2006 aud despre criza de resurse umane. Am combătut-o multă vreme, unii angajatori fiind direct responsabili pentru nereuşita proiectelor de recrutare și selecţie: joburi construite aiurea, anunţuri ilogice, brand de angajator prăfuit sau găurit. Dar cumva era adevărat, față de anii 2000, când recrutarea era floare la ureche, problemele deveniseră mai complexe. În 2008 criza a venit pe toate planurile. Am văzut piaţa plină de şomeri, dar cumva neangajabili. Oameni care au mers la job zi de zi şi şi-au făcut treaba, dar într-un mod defect, adaptat unor organizaţii cu fluxuri anapoda şi management asemenea. Resurse care ar fi putut munci, dar zombificarea organizaţională generalizată îi împiedica. Criza de personal a continuat aşadar, deşi, paradoxal, şomajul creștea. În 2018 vă spun că e groasă! Migraţia de personal se simte dureros, politicile publice în domeniul resurselor umane şi nu numai dau bătăi de cap în plus companiilor. În piață au rămas studenţii, pe care nu-i mai poţi angaja cu timp parţial pentru că nu mai este rentabil şi mamele aflate în concediu maternal care vor să îşi sporească ...
Citește mai mult »

Obsesia schimbării

Una dintre cele mai stresante metehne ale zilelor noastre este dorința obsesivă de a schimba: schimbăm joburi (în România durata medie de angajare la un loc de muncă din mediul privat este sub trei ani), schimbăm neveste, școli, mașini, case. Schimbăm politicieni (uitați-vă în guvern, avem un prim-ministru la jumătate de an), manuale, obiceiuri de consum, legi. Prin companii se schimbă manageri, fluxuri de lucru, arhitecturi organizaționale. Normal schimbarea este benefică și ar trebui să ducă la progres. Dar când este impulsivă, necontrolată, haotică, nu face decât să destabilizeze. Cel mai vizibil indicator al schimbărilor de dragul schimbării este prin școli. În fiecare an școlar există cel puțin 3-4 transferuri la nivelul unei clase. La fiecare ședință cu părinții cel puțin un profesor riscă să fie mazilit. Părinții caută continuu soluția de aur a devenirii copiilor, iar aceștia, evident, riscă să aibă dificultăți de adaptare. Realitatea este că nu există școala perfectă. Oricum ai da-o, tot din lac în puț ajungi. Iar profesorii sunt tot mai puțini. Și acolo unde resursa umana lipsește este greu de echilibrat balanța performanțelor. Cu toate ...
Citește mai mult »

Mamele și cariera

Când am ieșit prima oară din țară pentru a vizita liceeni ca noi din Franța, am fost surprinsă că mama gazdei mele, care era tehnician dentar, lucra de trei ori pe săptămână câte patru sau șase ore. Avea doi copii și doi bunici în îngrijire, iar flexibilitatea programului îi permitea să profeseze încă, fără să-și neglijeze îndatoririle familiale. Am constatat ulterior că era acolo ceva firesc ca femeile să aibă joburi cu program altfel decât eram eu obișnuită să văd, ceea ce mi s-a părut util și interesant. Mi-am închipuit atunci că, peste timp, așa va fi și la noi în România. Au trecut aproape 30 de ani și nu se întâmplă decât sporadic. Femeile românce au în continuare de făcut o alegere tranșantă: cariera sau familia. Nu există opțiunea programului fracționat decât într-o paletă mică de alegeri profesionale. Iar noile reglementări legale vin să o mai restrângă puțin. De ce nu cred managerii români în flexibilizarea timpului de lucru? În primul rând pentru că nu au modele pe care să-și bazeze alegerile. Și este greu să faci ceva ...
Citește mai mult »

Un pericol pe care îl ignorăm

M-am înșelat de foarte puține ori în viața mea: i-am subestimat puterea de a face rău a lui Trump, am supraestimat puterea de a face bine a președintelui Iohannis și am crezut că pe măsură ce trece vremea, piața muncii autohtonă se va maturiza și vom căpăta și noi obiceiuri mai moderne și utile. Am fost de un optimism feroce! Dar cel mai ciudă îmi este de altceva. Când MC era încă mic, iar tatăl lui încă fumător, am profețit atunci că generația lui nu va mai avea aceeași atracție pentru țigări, pentru că nu a crescut, ca noi, bombardată cu imaginea masculinității și a senzualității potențate publicitar de tutun. Evident m-am înșelat. Fumatul și consumul de alcool sunt pandemice în rândul tinerilor, iar vârsta la care încep să experimenteze astfel de vicii a scăzut alarmant. Și multă vreme n-am priceput unde e hiba, până ieri, când discutând cu cel mare, m-am luminat. Motivul pentru care copiii de azi beau și fumează este același pentru care o făceau și copiii de ieri: să-și anestezieze frustrările date de intrarea ...
Citește mai mult »

Război în pace

Suntem în plin război. Lăsați-l pe ăla cu arme sau cu gaze și vânătăi, eu zic de cel care aparent nu se vede, dar care devine mai periculos decât eram dispuși să credem. La o postare a Simonei Halep de pe Facebook, o comentatoare cu floricică la poza de profil o apostrofează pe sportivă că nu se implică în apărarea mișcării #rezist. Profilul ei este evident fals: câteva articole despre proteste și nimic mai mult. Nu are familie, prieteni, pasiuni, viață. Zeci de oameni intră în polemică, reacțiile devin tot mai absurde. Simona Halep rezistă. La fel și floricelele doamnei de la profil, tot mai dese la persoanele cu opinii politice. Incidentele din 10 august sunt relatate oricum, numai imparțial nu. Apar în presă și Social Media tot soiul de relatări și opinii dubioase care se rostogolesc în spațiul public apărând din ce în ce mai gogonate. Mergem după fente și în acest timp răspunsurile privitoare la cauze și vinovați se îndepărtează, Jandarmiada riscând să devină, asemeni Revoluției și Mineriadelor, o filă halucinantă, greu de citit și ...
Citește mai mult »

Comentariul zilei

…vine de pe LinkedIn ca reacție la textul despre meseriașii de nota 10. În redau integral, cu acceptul autorului său, căruia îi mulțumesc și pe această cale. ”Una dintre probleme este sistemul de invatamant din liceele profesionale. Am schimbat doua licee, unul de mecanic auto si unul de constructii. Ambele in Bucuresti, relativ aproape de centru. In cel de mecanica auto, dirigintele, care ne era si profesor de practica, ne-a spus la inceputul anului “copii, anul asta invatam sa masuram cu sublerul. Pai domnu’ profesor, cum sa dureze un an? Stati linistiti, nici aia n-o sa invatam, da daca vine o inspectie, stiti ce sa le spuneti: Astazi invatam sa masuram cu sublerul. In urmatorul liceu, de constructii, la practica din clasa a11-a, mutam mobila dintr-o sala in alta. In a12-a, am mutat-o de unde am luat-o. In schimb, pe langa materiile normale, aveam si 11 module despre constructii. Ceea ce era overkill pentru noi. Pe langa un sistem gresit gandit, ne lipseau cu desavarsire ustensilele sau aparatura. Toate aparatele erau din anii ‘60, pe post de ...
Citește mai mult »