Semnal de alarma

Coordonatele amatorismului

În ultima vreme abundă exemplele lipsei de profesionalism pe plaiurile mioritice. Nu le reiau, este suficient să citiți titlurile știrilor care invariabil duc spre erori umane și de sistem. Și nu mă miră, am tras multiple semnale de alarmă, răsplătite cu ouă stricate asezonate cu cepe degerate. Există și contra-exemple, trăite pe pielea mea, dar sunt rare și uneori inaccesibile. Ar fi deci ipocrit să vorbesc despre ele. Am definit așadar, ca la raportul de diagnoză, trei coordonate ale amatorismului în România, clasice și din păcate foarte greu de schimbat: 1. Lipsa de formare profesională continuă. La noi ai terminat școala, s-a încheiat cu învățarea. Și cum școala are limitele ei, de cele mai multe ori profilul profesional al angajatului român este un soi de baladă, un set de reguli empirice, descoperite de înaintași și transmise prin viu grai generațiilor următoare. 2. Lipsa de proceduri, reguli, roluri organizaționale clare. Există joburi foarte ușor de procedurizat, astfel încât dacă există 100 de angajați toți să acționeze la fel. La noi câți oameni, atâtea idei și tot atâtea moduri de a-și face ...
Citește mai mult »

Știrile verii

Zilele acestea nu există jurnal de știri în care să nu ni se spună că: – soarele e bun, dar excesul dăunează grav; – pe caniculă ne îmbrăcăm lejer, în materiale naturale; – pălăria ne protejează de insolație; – trebuie să ne hidratăm; – bronzul nu e sănătos; – loțiunile de protecție solară trebuie folosite când ne expunem pielea excesiv (altminteri și hainele protejează puțin); – litoralul românesc e plin (și murdar, aglomerat, scump). Cu toate acestea, oamenii se înghesuie cu bună știință în stațiunile care încă păstrează izul comunist, iar imaginile îi arată fără cap protejat, cu pielea bine “mângâiată” de soare, eventual și cu o berică în mână, așa, pentru hidratare. Eu nu pricep când ne-am stupizit așa. În copilăria mea nu existau vaxuri cu factor de protecție solară, dar existau reguli. Mergeam la plajă dimineața pe răcoare și plecam când începea să ardă. N-am știut de bronz până în adolescență când regulile n-au mai contat. Nu îi învăța nimeni pe ai noștri părinți că soarele care arde nu mai e ok. Nici la știri nu se spunea altceva decât despre depășirea planului ...
Citește mai mult »

Lanțul slăbiciunilor

O știre ca de Almanah Comic ne spune că Ornella Muti, celebra actriță italiană, a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru că a lipsit de la job, adică de la teatrul Giusepe Verdi din Pordenone, motivându-și absența cu un certificat medical fals. Aceasta a invocat o laringită care nu i-ar fi permis să joace, dar i-a permis în schimb să meargă la o gală organizată de Vladimir Putin chiar în seara reprezentației. Acum, ce să zic, nu e ca și cum laringita te țintuiește în pat, de cele mai multe ori doar îți ia glasul și îți dă un oarecare disconfort fizic. Dar nu te poți da lovit pentru muncă și să te declari apt pentru distracție. Și, mai ales, nu apelând la un fals, pentru că de fapt aceasta a fost frauda care a justificat condamnarea sa. În caz că vă întrebați cum s-a ajuns aici, trebuie să știți că reprezentanții teatrului au dat-o în judecată, iar întâmplarea a avut loc în 2010. Fraudele de acest tip nu sunt deloc rare, ba chiar costă bugetele de asigurări ...
Citește mai mult »

Ce face bebe?

Cea mai grea perioadă a maternității este, cu siguranță, lăuzia, adică perioada aceea care urmează imediat după naștere. Fizic, situația este dezastroasă. În ceea ce mă privește, dacă prima oară arătam și mă simțeam gripată, a doua am jurat că sunt călcată de TIR. Bio-chimic, furtunoasă. Hormonii ăia există, nu sunt mituri! Psihologic catastrofală. Ca proaspete mame, natura ne încarcă cu ceva rezerve de anxietate, doar pentru a se asigura că nu punem specia în pericol. La tot acest cocktail Molotov se adaugă chiauneala celor din jur. Nu este ușor pentru nimeni să primească un suflet nou, sosit în ambalaj fragil, în viața sa! De cele mai multe ori bebelușii trezesc în cei din jur nu doar o iubire imensă, ci și frici, neîmpliniri, tristeți asociate propriilor nașteri. Toate acestea răbufnesc ca o bombă de emoții, provocând periculoase reacții în lanț. Comparând cele două experiențe avute de mine, am realizat totuși ceva. Lucrurile devin mai simple când cei din jur sunt atenți la nevoile biologice și emoționale ale mamei, când aceasta este privită nu doar ca un livrator de ...
Citește mai mult »

Este etica o chestiune demodată?

Mi-am început ziua cu un articol foarte bun. Bine, dimineaţa a continuat prost, dar despre asta vă povestesc la calm altă dată, pentru că atunci când sunt supărată rareori pot fi şi înţeleaptă. Revenind, articolul este unul despre etică, mai exact despre cauzele derapajelor compasului moral, şi defineşte foarte deştept cele trei cauze ale acestora. Ţin de mult să scriu despre asta, dar uite că cineva a făcut-o mai bine. Mi se pare că social avem tendinţa tot mai agasantă de a promova modelele negative, iar asta ne afectează grav alegerile cotidiene. Cei drept sunt seducătoare, atractive cu potenţial de viralizare, dar nocive. Păi dacă politicienii fură de sting şi încă mai sunt acolo pe poziţii, dacă sportivi de marcă încalcă regulile şi ridică trofee deasupra capului, dacă afacerişti care în mod evident au probleme intelectuale şi morale fac individual cifre care le acoperă pe cele ale tuturor celorlalţi comercianţi cinstiţi, cum să nu te întrebi care este, de fapt, calea? Pentru că şi atunci când imoralităţile sunt descoperite, deşi există forme punitive reglementate legal sau social, recompensele – faima, banii, ...
Citește mai mult »

Mai contează caracterul?

Educația zilelor noastre pare a fi orientată exclusiv spre confortul copiilor. Să învețe ușor, să nu resimtă frustrări, să fie tratați blând. Și preponderent spre latura cognitivă: să învețe precoce operații matematice, să compare algoritmi, să memoreze conținuturi. Dacă întrebi un părinte cum vede viitorul copilului său, vei afla că își dorește să fie sănătos și să aibă bani. Totuși, copilăria este singura perioadă în care putem “modela” reperele morale și de relaționare cu alții. Odată fixate în timp, aceste granițe devin aproape imposibil de elasticizat sau modificat. Cumva însă, în jungla urâtă în care trăim, acceptăm tacit copiilor noștri comportamente agresive sau imorale (furt, minciună) ca semne ale unei adaptări ulterioare. Este adevărat: societatea noastră este brambura. Suntem conduși de hoți, violența verbală a devenit normă, cea fizică pare tot mai aproape de acceptare. Dar un caracter puternic nu se demodează niciodată. Iar niște repere etice corecte ne salvează de multe belele, individual și social. Dincolo de note, puterea în grup sau tupeu, trebuie să stea corectitudinea, puterea de a munci susținut, toleranța. Dincolo de dreptul de a alege stă decența de ...
Citește mai mult »

Despre frumusețe

Mi-am început ziua citind despre un nou studiu care analizează percepția femeilor despre propria lor frumusețe. Nu vă mai spun concluziile, garantat le știți deja, suntem perpetuu nemulțumite de modul în care arătăm, ne credem mai grase și urâte față de cum ne percep alții/ altele, iar presiunea socială de a arăta oricând ca scoase din cutie nu ajută nici ea prea mult. În schimb bărbații se declară mulțumiți de noi, cel puțin în studii, că în realitate mai scapă câte un “cine e grăsuța?” Ce-i drept trăim vremuri în care standardele frizează ridicolul. Și nu numai cele de frumusețe, ci în general: cariera trebuie să fie cu sclipici și scaun managerial, copiii să petreacă suficient timp cu părinții lor, locuințele să fie întotdeauna ca de revistă, relațiile cu soțul/ soția ca de roman, vacanțele – de reclamă, iar contul bancar – al unui interpret de manele. Despre frumusețea zilelor noastre, numa’ de bine: există acum extensii de păr, gene false, unghii reconstruite cu gel, ciorapi care strâng celulita, fond de ten aplicabil cu șpaclul, fațete dentare, diete ...
Citește mai mult »

Zâne, elfi și miniștri

Zilele trecute un alt copil din mediul rural a murit înecat în haznaua din curtea școlii. Probabil că anual auzim astfel de știri, de fapt așa ne dăm seama cum este România, unde încă există haznale și accidente stupide de tipul aruncat benzină în sobă. Evident că tragica întâmplare a devenit muniție pentru atacurile politice. Așa se întâmplă de fiecare dată, ministrul este de vină pentru hazna, iar soarta ne-a dat ministrul. Departe de mine să încerc a mă erija în avocatul diavolului. Am pentru oamenii politici de orice culoare aceleași sentimente pe care le am față de șoarecii aduși de mâțele mele în casă. Dar haznaua din curtea școlii din Cucuieții de munte, nu este treaba unora care se fac că muncesc la București. Și a continua genul ăsta de retorică în care ministrul este vinovat pentru toate tembelismele comunității locale, înseamnă a încuraja pe termen nelimitat șirul unor astfel de tragedii. Nu este treaba altuia de departe ca ceva ce este în propria curte să funcționeze. Este fix responsabilitatea noastră. Ce fel de profesori se duc zilnic în ...
Citește mai mult »

Chiar nu este despre flori

Nu am scris nimic de 8 Martie, am repus în Social Media un text vechi pe care l-am redactat la vremea lui cu lacrimi în ochi. Dar m-a enervat teribil noul trend masculin, culmea, aplaudat şi de public feminin, al înfierării acestei zile care ar trebui să dispară din calendar şi din preocuparile sociale, doar pentru că aşa e cool – să găseşti în orice un motiv de aruncat cu opinii negative. Ştiu că nu este profitabil să te poziţionezi pe de o parte sau alta a baricadei. Ştiu că este un subiect sensibil, un alt “noi versus voi” cu potenţial risc de inflamaţii. Şi ştiu că povestea fiecărei femei este diferită şi că de cele mai multe ori individualul bate statistica în ciuda fracturii de logică. Dar să îti doreşti să dispară ziua de 8 Martie mi se pare nu doar naiv, dar şi cu potenţial social distructiv. Aş vrea să trec astăzi dincolo de comercial şi stereotipuri, pentru ca deja devin sufocante. Judecaţi voi apoi ce anume se impune de 8 Martie. Ce sărbătorim? “Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este ...
Citește mai mult »

Cine ţine “hăţurile” parentale?

Există tot mai mulţi copii crescuţi de bone sau bunici. Pare a fi o tendinţă preponderent autohtonă, generată evident de piaţa muncii și lipsa infrastructurii educaționale, pentru că pe cei de afară îi aud tot mai des de creşe şi grădiniţe şi tot mai rar de ajutor individual. Dar când nu ai un program de lucru batut în cuie  şi nici prea multe alegeri, ca la noi, este mai greu să te gândeşti la soluții în afara casei cât timp părinţii muncesc. Este ok, nu-i panică, am văzut bone minunate şi bunici pe care i-aş fura! E drept că şi cotoroanţe de oameni cu care n-aş împărţi aceeaşi bancă în parc, darămite să le încredinţez copilul 8-10 ore… Oricum, nu despre “instituţia” bonei sau bunicilor vorbesc. Este firesc să avem ajutor. Ceea ce mă îngrijorează este tendinţa tot mai întâlnită de a le încredinţa altora total și fără control frâiele devenirii copiilor noștri. Educaţia de acasă, cei şase ani despre care se vorbeşte în popor, reprezintă fundația, temelia. Aici şi acum ei învaţă nu doar regulile esenţiale de socializare, ci şi repere în dezvoltarea caracterului, potenţiale soluţii la probleme cotidiene, tipare de ...
Citește mai mult »