Semnal de alarma

Prima regulă a tuturor regulilor: respectă regulile!

Văd adesea adulți care încalcă reguli simple și de bun-simț când au de mână copii: bunici care traversează pe roșu, bone care intră în zone periculoase ale parcurilor, părinți care conduc mașina ca la cursele de Formula 1 sau aruncă gunoiul pe unde apucă. Pentru unii regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Iar când copiii cresc, fac același lucru: gonesc cu mașinile încă de când nu le pot controla corespunzător, traversează pe unde li se năzare, găsesc pericolul prin zone în care nu aveau ce căuta. Chiar ieri am văzut o femeie făcându-și un selfie cu o fetiță de cinci ani pe stâncile deloc comode care delimitează lacul din Parcul Drumul Taberei. Să-ți ții echilibrul pe stâncile acelea este un joc tâmpit, să-ți mai faci și poză în timpul ăsta pare deja de Darwin Awards. Știu că bolovanii aceia nu au ce căuta într-un parc frecventat în mare parte de copii. Dar ca adult să nu sesizezi pericolul sau mai grav să-l ignori, nu este dătător de speranțe. Copiii respectă regulile în aceeași măsură în care o fac ...
Citește mai mult »

Managementul resurselor umane – așa nu!

Dacă vreți să aflați care sunt practicile dezirabile în managementul resurselor umane, citiți o carte. Dacă vreți să le aflați pe cele greșite, uitați-vă la statul român cum își bate joc constant de proprii săi angajați. Zilele trecute a explodat mămăliga creșterilor salariale promise în campania electorală. Orice om cu o minimă înțelegere a unor fenomene economice știa încă de la început că prea umflatele gogoși sunt o idee proastă. Nu și politicienii noștri, care au început tururi de PR explicând că sunt bani, este și bunăvoință, dar mai ales știință. După câteva luni de promisiuni televizate și scrise, angajații statului află ceea ce unii bănuiau de mult: că mai au de așteptat. Mult probabil. Nu este prima dată când se întâmplă asta și nu sunt actualii politicieni mai ticăloși ca cei trecuți. Dar este cu certitudine cea mai gravă eroare managerială posibilă. Salariul reprezintă baza motivației muncii. Este motivul principal pentru care omul se trezește și merge la serviciu. Este pâinea zilnică. Este supraviețuirea sa și a familiei sale. De aceea vorbim despre un subiect extrem de serios care poate ...
Citește mai mult »

Cu naţiunea la psiholog

Ştiu că nu mă luaţi în seamă, dar ar trebui să mergem cu toţii la psiholog. Într-un grup uriaş, ţinându-ne de mână, de bună voie şi nesiliţi de nimeni sau poate doar de conştientizarea neaşteptată a propriei noastre gândiri totalmente pervertite în rău. Suntem inundaţi de ştiri negative şi ne plac. Vegetăm într-o stare soră cu depresia şi ne cufundăm în ea. Viitorul sună rău, trecutul ne dezgustă. Aproapele nostru este o sursă permanentă de nervi sau invidie. Nu ne îngrijim de noi sau de ceea ce ne înconjoară. În percepţia publică totul este mucegăit şi greşit: Medicii? Nişte şpăgari criminali. Profesorii? Inutili care fac mai mult rău decât bine copiilor nostri. Poliţiştii? O tagmă care se plimbă de colo-colo şi filmeaza gândaci. Farmaciştii? Mafioţi. Bancherii? Lipitori care trăiesc din munca altora. Vecinii? Needucaţi, necivilizaţi. Părinţii? Niste erori ale biologiei. Copiii? Erori ale educaţiei. Străzile? Catacombe periculoase. Arhitectura? Un amestec bizar şi inestetic de stiluri. Mâncarea? Bombă calorică. Cultura? Copy-paste de la alţii. Moda? O glumă bună. Afacerile de succes din România? Căpuşe ale statului. Instituţiile statului? Definiţia falimentului perpetuu. ...
Citește mai mult »

Superficiale (sau nu…)

Acum că ne e clar cine conduce Franța în următorul ciclu electoral (felicitări celui care a învins, la revedere celei care a pierdut), reiau o discuție pe care am început-o inițial pe Facebook, dar n-a durat mult din motive de sabotaje tehnologice (*). Așadar tot Franța are acum o lege nouă privind imaginile publicitare, care va intra în vigoare de la 1 octombrie anul curent. Astfel companiile au obligația de a semnala ca atare imaginile transformate cu ajutorul programelor specializate, folosind exact această marcă: “fotografii retușate”. Legea are ca scop protejarea minorilor de percepții nerealiste ale fizicului uman și a fost dată din cauza creșterii alarmante a numărului de persoane cu tulburări alimentare sau de comportament generate de expunerea continuă la astfel de imagini. În ciuda faptului că a trecut neobservată publicului larg (eu am aflat de ea de pe Twitter, total întâmplător), inițiativa francezilor arată clar ceea ce bănuiam cu toții de mult: industria frumuseții și a distracției au setat niște standarde fizice inumane, utopice, aberante. Iar generațiile care vin din urmă sunt din ce în ...
Citește mai mult »

Protestând

Sâmbătă am participat la protestul organizat de Iniţiativa Prelungirea Ghencea pentru a atrage atenţia autorităţilor că şi-au încălcat de prea multe ori promisiunile în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructura zonei respective. Nu a fost un protest politic, l-aş denumi mai degrabă administrativ, pentru că până acum toţi aleșii au promis pasaje, străpungeri și lărgiri și au uitat de ele. Deci dacă te pui pe înjurat, înjuri şi pe roşu, şi pe galben sau portocaliu, şi pe toate culorile curcubeului de partide politice. Am participat pentru că în zona respectivă se circulă deja cumplit și pentru că în mod cert urmează un colaps: blocurile apar ca ciupercile după ploaie, populaţia se aglomerează, iar străzile rămân ca pe vremurile în care pe acolo creştea porumbul şi treceau două maşini pe zi. Am avut copilul mic cu mine. Dacă n-ar fi avut (mult) de învăţat l-aş fi luat şi pe cel mare, pentru că a protesta civilizat atunci când îţi simţi drepturile încălcate reprezintă o normalitate. Și dacă tot s-a discutat îndelung la un moment dat despre participarea minorilor la proteste, vă zic şi ...
Citește mai mult »

Ce poți construi criticând?

Am vrut să scriu despre marșul pro-viață, dar aseară echipa națională de fotbal a României a jucat un alt meci cu rezultat dezamăgitor și m-am răzgândit. Văzând iar valul de critici din presă (și eu citesc doar titlurile, pentru că nu mă mai pasionează fenomenul!) am decis că acesta ar trebui să fie subiectul zilei. Pentru că nu doar politicienii au distrus sportul, ci și presa. Plus noi, cei care o citim. Privesc meciurile echipei naționale de când mă știu, am ieșit în stradă, am plâns, m-am bucurat, am agonizat. Cu toată paleta mea de reacții, ziarele și televiziunile au oglindit în doar două moduri evoluțiile sportivilor români (și nu doar în fotbal, ci în general): – Înainte de 1989, sportivii erau dați la gazetă pentru a mulțumi partidului. Ei nu câștigau pentru că erau buni, ci pentru că PCR și conducător iubit. Ceea ce era într-o oarecare măsură adevărat, sistemul managementului talentului în sport exista pe atunci și funcționa brici. – După 1989 sportivii erau dați la gazetă pentru a fi criticați. Nene, și când câștigau se găseau isteți ...
Citește mai mult »

Trei concepte utile în management și parenting

Fără altă introducere, le enumăr și analizez sumar mai jos: 1. Curba efortului: Există niște motive pentru care legislația muncii în vigoare are prevederi stricte privitoare la timpul de lucru și cel de odihnă. Oamenii nu au capacitatea unui robot de a performa constant, egal, necondiționat, modul în care își fac treaba fiind direct dependent de o multitudine de factori, printre care și oboseala. Curba efortului este un arc de cerc care începe de la cel mai coborât punct în prima zi a săptămânii sau zilei, urcând până la un maximum la jumătatea intervalului de timp, pentru ca apoi să își urmeze traiectoria descendentă spre final. De aceea este bine de știut că lunea și vinerea sunt zile mai puțin productive, așa cum sunt și primele ore ale dimineții. Există și excepții (persoane care contrazic statistica având poate un zig-zag al efortului), după cum există și situații speciale (examene, proiecte cu temene limită foarte strânse) în care putem performa altfel decât în mod obișnuit. Dar a “robotiza” angajații sau copiii, a ignora tendința lor naturală de a-și conserva uneori energia ...
Citește mai mult »

Scurt tratat despre sărăcie

Serile trecute în toiul unei discuţii despre piraterie software şi psihologie umană (mult mai banală decât de pare), am avut o revelaţie exact când partenerul meu de discuţie a punctat că trebuie să învăţăm să plătim pentru ceea ce ne trebuie. Da, exact asta este problema noastră, a românilor: ne place prea mult pomana. O divinizăm, o practicăm, este un mod de viaţă. Câţi dintre noi sunt dispuşi să dea bani pe un bilet pentru artistul autohton favorit? Tare puţini, de aceea îi numărăm pe degetele de la o mână pe cei care umplu Sala Palatului. Dar dacă vin pe banii Primăriei să cânte la Festivalul Frunzelor de Nuc, nu artişti mari, doar niste mediocri uitaţi de soartă, jumătate de Bucureşti se propteşte în public. În business e la fel. Trebuie să livrezi know-how, interacţiune de 5*, servicii adiţionale, plus produsul sau serviciul contractat şi, dacă ai noroc, primeşti o parte din bani trimestrul următor. Restul îl poţi considera discount. Pomana, ofertele speciale şi reducerile sunt singurele afrodisiace comerciale pe plaiurile noastre. Pare sexy foc, dar asta duce la sărăcie. Plus la ...
Citește mai mult »

Ieșirea din baltă

Vara trecută am trecut prin experiența neplăcută de a mă interna cu cel mic. Nimic grav, o enterocolită care venea totuși în perioada de după scandalul bebelușilor decedați din cauza sindromului hemolitic. Am ales un spital de stat la recomandarea prietenilor medici. Spun că a fost neplăcută, pentru că nu poate fi nimic pozitiv în a sta cu un copil în spital. Totuși, am avut o rezervă curată, cu toate dotările necesare, acces la tratament de calitate, cadre medicale care s-au purtat ireproșabil, mult peste așteptări. Iar eu am rămas cu gluma că aș ieși să mănânc în oraș la Balș, pentru că ajunsesem precum câinele lui Pavlov să salivez când se deschidea ușa salonului la ora mesei. Catering nota 10 din 10 așadar. Nu am dat șpagă, am plătit cazarea și consider că aceasta este soluția către servicii medicale de calitate și la stat: mult hulita co-plată. În timp ce eram internată am citit întâmplător un articol al gazetarului sportiv (*) în care se descriau condițiile inumane dintr-un spital de stat din Constanța. Exact genul de informații ...
Citește mai mult »

Dezvoltarea noastră personală cea de toate zilele

Nu pot să nu observ puzderia de soluţii apărute ca ciupercile după ploaie în domeniul dezvoltării personale: seminarii, cărţi, bloguri, articole, care gratis, care plătite, care ieftine, care… ieftine. Că scumpe n-am prea văzut. Nu pot să nu observ nici virulenţa specifică scepticilor: ca sunt degeaba, că sunt şarlatanii, prostii. Că oamenii care le susţin n-au reusit decât să vorbească în faţa multor fraieri, având ei înşişi nevoie de ajutor în domeniu. Că cei care le “cumpără” sunt naivi şi uşor de păcălit. N-aş fi aşa de dură, este o afacere ca oricare alta, în plus orice face omul major şi vaccinat în mod voluntar şi asumat, este fix responsabilitatea lui. Dacă vrea să creadă în energii care vibrează şi vindecă, în soluţii miraculoase pe bază de vorbe, în horoscop sau sfântul alcool care continuă să meargă, e treaba fiecăruia, atât timp cât îi face mai mult bine decât rău. Dar n-aş fi nici atât de sigură nici de eficienţa strategiilor ieftine şi bune de dezvoltare personală, dintr-un motiv foarte simplu – în viaţă nu prea există scurtături. Ori exact asta ni se vinde: o cale ...
Citește mai mult »