Resurse Umane

De ce își vând antreprenorii români afacerile?

Zilele acestea un alt business al unui antreprenor român a fost vândut spre a fi dezvoltat. Unii se minunează, alții regretă, mulți felicită, dar sunt și cârcotași ca mine care nu pot să nu observe că a devenit parcă singura opțiune a omului de afaceri român, care prezintă un soi de sindrom Simona Halep: muncește mult, are talent, dar uneori (sau deseori) se pierde în propriile atuuri. Am stat totuși să mă gândesc de ce aleg antreprenorii români să-și vândă invariabil și prematur, din punctul meu de vedere, afacerile. Și am găsit câteva cauze. Una ar fi lipsa de viziune pe termen lung. De regulă afacerile de succes românești încep pragmatic cu sesizarea unei oportunități punctuale, colaborate cu ceva know-how al viitorului antreprenor în domeniul respectiv. Rareori aceșția gândesc “disruptiv” sau ies din zona de confort. Și mai rar vor să inoveze, să schimbe comportamente de consum, să creeze ceva grandios. Există o generație întreagă de oameni de afaceri care așa a fost crescută, cu sloganul: crești până vinzi. Normal că dacă vezi doar banii, alergi să-i culegi fără ...
Citește mai mult »

Mărul otrăvit

Cu mult timp în urmă lucram într-o firmă autohtonă clasică. Salariile erau mici, organizarea lipsea cu desăvârșire, dar atmosfera era frumoasă și preocuparea pentru oameni reală. Pentru că se dorea trecerea la nivelul următor, s-a purces la angajarea unui om care să dezvolte afacerea. Persoana în cauză a purtat discuții doar la nivel înalt, pentru că tipa de la resurse umane aka je n-ar fi dus astfel de profundități conversaționale. Iar salariul său de intrare a fost stabilit la un venit net egal cu suma salariilor celor doi cei mari manageri din firmă. Deci practic unul dublu. Imediat după angajare, a început concursul de frumusețe. Providențialul angajat a venit să ne arate cum se face business purtând discuții importante despre curățenia în firmă, procesele de recrutare și marketing. Dar în afară de inflamat situația, stricat niște ape și cheltuit bani nepermis de mult ținând cont de situația economică a firmei, nimic altceva notabil nu s-a întâmplat. De atunci am văzut scenariul repetându-se de nenumărate ori: se angajează una bucată top manager care va ridica departamentul/ firma până la cer, ...
Citește mai mult »

Cele mai frecvente nemulțumiri ale angajaților

Fericirea stă în lucruri simple atât în viața personală cât și în cea profesională. E drept că în organizații vorbim despre implicare sau angajament ca indicator măsurabil, dar de dragul literaturii le putem băga pe toate în oala bucuriei. Astfel, deși companiile investesc mult în spații de lucru desprinse parcă din filmele S.F. și pachete compensatorii creative, uneori sunt mizilicurile, chestiile insignifiante, cele care afectează starea de spirit a angajaților. Ce reclamă așadar aceştia? (*) Putem clasifica nemulțumirile după sursa lor. Avem așadar probleme legate de spațiul de lucru, de relațiile cu ceilalți, de proceduri și regulamente, de discrepanța dintre realitate și imaginea vândută la angajare și de micile detalii care fac viața mai frumoasă. Le luăm pe rând și vedem ce ar fi de făcut. Nemulțumirile privitoare la spațiul de lucru: Cel mai des apar probleme în zona de climatizare, fluxul de aer rece poate produce diverse afecţiuni sau intoleranţe. Deşi ni se pare amuzant, mai ales că suntem un popor pentru care “curentul” este cauzator de diverse maladii (noroc că sunt tratabile), unii oameni chiar se simt inconfortabil când ...
Citește mai mult »

Informarea și consultarea angajaților – necesitate sau obligație legală?

Unul dintre cele mai întâlnite reproșuri asupra managementului autohton, care sunt vărsate pe la interviuri, este lipsa de comunicare. Angajatorii au obsesia unei discreții absurde și a unei abordări de tipul “eu spun acum, tu execuți imediat”. Practic dispun tot soiul de noi responsabilități sau politici fără să considere oportun să-și implice și angajații în decizii care-i privesc. Ca la armată: ordinul se execută! Și în parenting există eroarea aceasta: “faci cum zic eu, că știu mai bine!” Și de regulă te prinzi tardiv cât de stupidă este abordarea în cauză. Practic oamenii nu sunt pioni pe tabla de șah a unui masterplan managerial sau educațional. Sunt personalități cu un cumul de nevoi, aspirații, dorințe, putințe. Au nevoie de predictibilitate și recunoaștere. Trebuie să fie împuterniciți cu propria lor devenire personală și profesională. Nu sunt teleghidați și nici responsivi asemeni unui robot. Au frici, întârzieri (deseori recuperabile) sau sclipiri. De aceea deciziile care-i privesc trebuie măcar comunicate optim, dacă nu și construite împreună cu ei. Una dintre modalitățile de motivare și fidelizare a angajaților este așadar o comunicare transparentă și ...
Citește mai mult »

Ciocniri, seducție și adaptare

Sărbătorile vin la pachet uneori cu obligația de a vizita familia. Pentru unii o plăcere, pentru alții un supliciu, întâlnirile acestea sunt adesea adevărate ciocniri între mentalități, comportamente, opțiuni diferite ale celor două sau mai multe tabere: născuți-crescuți vs. nou sosiți, bătrâni vs. tineri, femei vs. bărbați. Cel mai greu este întotdeauna pentru cei aflați în perioada de tatonare/ adaptare. Ca și la locul de muncă: ultimul sosit – primul prigonit. Ce trebuie să știți așadar când vă așezați la masa de sărbătoare pentru a vă fi mai ușor? 1. Care sunt liderii formali? Aceștia trebuie respectați default, dar importanța lor este minimă în sinergia relațiilor din grup. 2. Cine sunt liderii informali, adică acei șefi fără titulatură, dar a căror influență este covârșitoare? Aici nu mai este vorba doar de respect ci și de seducție, și nu la modul amoros, ci la modul formal, de apropiere interumană. 3. Care sunt valorile care guvernează grupul? Dacă este vorba despre bani, trebuie investit în niște cadouri de sosire scumpe, dacă este vorba despre statut, laudele ajută mult, unii oameni au nevoie ...
Citește mai mult »

Culese din anunţurile de angajare

Chintesenţa tuturor stereotipurilor şi a lemnului din departamentele de resurse umane este cuprinsă în anunţurile de angajare. Ştiu cum este, dau şi în mine: de cele mai multe ori ai trei joburi în unul, o firmă care nu străluceşte prin nimic ca angajator, eventual are şi câteva bube la vedere. Ce spui ca să atragi potentialii candidaţi? Şeful de departament este psihopat? Salariul e mizerabil si va creşte la Sfântul Aşteaptă? Sediul stă să cadă? N-ai cum. Aşa că inventezi nişte sintagme care nu spun nimic sau care spun totul, în funcţie de cum o iei: “Salariu motivant”. Care este, fie vorba între noi, un pleonasm în managementul resurselor umane. De cele mai multe ori exprimarea ascunde faptul că firma respectivă nu are habar care este media pieţei şi nici nu are grile clare de salarizare. Pachetul oferit este la mica tocmeală: “pe tine cât te-ar motiva?”, “păi 800 Eur net”, “adjudecat! “Mediu de lucru familiar, cu supremul suntem o mare familie“. Probabil că cei în cauză targetează orfanii, că altfel nu-mi explic. Două familii nu-s deloc uşor de gestionat, ...
Citește mai mult »

Discriminarea, meteahnă veche adusă din nou în discuții

De câteva săptămâni, peste tot îmi apar referiri la articole recente despre discriminarea la angajare a celor cu vârsta de peste 45 de ani. Numai că eu nu consider că putem vorbi “nișat” despre discriminare. Civilizat, util, legal este să nu discriminezi, punct. Și firesc este să lupți cu acest fenomen pe toate planurile, pentru că altfel semnalul social transmis este unul confuz. Puțină istorie recentă În perioada comunistă, discriminarea a avut criterii politice. În rest, că erai tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat, alb sau negru, educat sau nu, trebuia să ai un loc de muncă pe măsura profilului profesional. Cei aflați în disensiuni cu regimul erau fie încarcerați, fie aveau acces la meserii pentru care erau supracalificați. Discriminarea era așadar o formă de control, de umilire voită, perversă. Abia după schimbarea din 1989 și după ce primii coloși ai industriei de atunci au picat rând pe rând, lăsând pe drumuri generații întregi, piața muncii a învățat că nu este neapărat nevoie să țină la egalitatea de șanse pentru a salva niște costuri. Și că există multe criterii ...
Citește mai mult »

Cercul vicios al breslei

De când lucrez în meseria mea am simțit că breasla asta este ținta ironiilor și frustrărilor din piața muncii. Inițial mi s-a părut normal: într-un proiect de recrutare și selecție inviți 10 persoane pentru interviuri și angajezi una, sunt șanse mari ca restul de nouă să te deteste! Și cumva util: nu exista o școală care să te învețe cum se gestionează resursele umane. Există cursuri, unele mai bune, altele mai proaste, articole și multe cărți. Dar know-how-ul vine din practica de personal, din solicitările celorlanți, din impedimentele întâlnite, din încercări și erori. Feedbackul, mai ales cel negativ, este o sursă grozavă de îmbunătățire a proceselor. Așa că am încercat să fac bine în pătrățica mea, ba chiar și pe a altora prin cele peste 4000 de texte scrise în domeniul meu de activitate în ultimii 12 ani, prin încercarea de a-mi trata corect partenerii de discuții, prin renunțarea la limbajul de lemn și la practicile comune și păguboase. Dar iată-mă în anul de grație 2019 văzând aceleași probleme ca la început. E drept că Social Media le ...
Citește mai mult »

Cum a fost, ce va fi?

Mi-am propus să încetez analiza retrospectivă a anilor care trec. Fiecare dintre ei vine cu bune și rele, cu realizări și eșecuri, cu chin și relaxare, e greu de pus pe taler cât a fost bine și cât rău. Important este să nu aibă întâmplări definitive, marcante în sensul dureros. Să nu fie de coșmar, altminteri e viață pur și simplu. Dar nu pot încheia 2018 fără să punctez câte ceva din el. Esențialul, ceea ce mi-a rămas în memorie, pus cumva în context, tocmai pentru a înțelege întregul tablou. -> Anul trecut, un consultant mai matur și poate mai experimentat ca mine, povestea pe LinkedIn cum și-a refuzat un client, spunându-i că nu are cum să îl ajute, deoarece multitudinea de idioțenii manageriale făcute în timp i-a îngropat practic adânc afacerea. Mi s-a părut stupid în primul rând modul de comunicare și apoi abordarea. Faptul că un antreprenor încearcă, fie și în ultimul ceas, să-și salveze cumva businessul, nu îți dă dreptul să îi spui: du-te și comandă-ți cruce că ai fost prea prost! Și l-am combătut ...
Citește mai mult »

Ce poți întreba când mergi la interviuri?

Am constatat că atunci când vine momentul ca cei aflați la interviurile de selecție să pună la rândul lor întrebări, se cam blochează. Ce-i drept, depinde și de calitatea discuției și abilitatea intervievatorului de a da toate detaliile necesare, totuși, oameni suntem, lucruri uităm, așa că nu strică să vă asigurați că părăsiți sala cu toate informațiile necesare pentru a lua o decizie înțeleaptă. Nu este cazul să mitraliați interlocutorul urmărind întocmai lista propusă de mine, mai ales că recruiterii neexperimentaţi nu sunt mari amatori de chestionare, dar vă puteți inspira la nevoie. Iată deci câteva sugestii: 1. Este un post nou sau persoana care l-a ocupat a plecat? În primul caz următoarea întrebare poate fi “ce anume a dus la înființarea lui?” (creșterea volumului de muncă, reorganizarea unor departamente), în cel de-al doilea, oricât de nepoliticos ar părea, care sunt motivele pentru care vechiul angajat demisionează? Mai puteți întreba și care este durata medie a angajării pe acel post şi astfel constataţi cu surprindere că în trei luni s-au perindat pe acolo zece oameni. 2. Care sunt obiectivele postului și ...
Citește mai mult »