Resurse Umane

Există proști cu diplomă și deștepți neatestați

Cumva, de când a început școala, mă tot lovesc de discuții care se învârt în jurul necesității diplomelor de absolvire. Sunt ele importante? Sunt esențiale în devenirea noastră profesională? Putem să avem o carieră de succes în lipsa lor? Înainte de a răspunde fac încă o dată precizarea clasică pentru băieții mei: școala, și implicit diplomele care o atestă, nu sunt negociabile în familia noastră. Le vreau în cutia cu acte! 🙂 Să o luăm cu începutul: ce atestă o diplomă de absolvire? Obținerea unei patalamale este (cel puţin în teorie) dovada învățării unor conținuturi și a unor deprinderi considerate a fi esențiale pentru un ciclu de învățare. Există, după cum ştim, instituţii care gestionează toate aceste formalităti şi care se constituie ca un garant al faptului ca acea diplomă nu este o simplă hârtie, ci una cu un caracter oficial. În practică însă, învăţarea formală a unor conţinuturi şi deprinderi nu garantează că persoana respectivă le va putea folosi creativ şi eficient în profesia sa. În plus, nici cei care proiectează aceste ţinte educative nu ştiu întotdeauna să aleagă ...
Citește mai mult »

Disconfortul și învățarea

Mulți dintre noi, adulții, au uitat poate, dar pentru a învăța să scrie, au avut nevoie de multă răbdare și exercițiu. Uneori mușchii mici ai mâinii se blocau sub presiunea efortului depus, alteori deveneau dureroși zile în șir. Nu a fost ușor și dacă n-ar fi existat motivația de a trece peste disconfort, am fi rămas probabil nealfabetizați. Acum scriem la foc automat, fără să mai conștientizăm fiecare literă, legătură, algoritm. Și practicarea unui sport ne învață câte ceva despre disconfortul din învățare. La început abia miști, abia pricepi reguli, abia ce poți imita niște mișcări ale antrenorului. Punctul maxim de frustrare apare atunci când ajungi să te doară fiecare părticică din corp și, cu toate acestea, trebuie să te antrenezi în continuare. Dincolo de el începe creșterea și perfecționarea. Orice abilitate se dobândește greu. Uneori cu dificultăți fizice, alteori mentale, dar cel mai frecvent schimbarea veritabilă și performanța “dor”, mai ales la început, pe toate planurile. Lucrând cu copiii, am realizat că noi, oamenii, venim deja pe lume echipați pentru a face față disconfortului din învățare. Piticii ...
Citește mai mult »

Ce înseamnă “neatractiv” în piața muncii

Observam zilele trecute într-o postare pe LinkedIn că unele departamente de HR încă gândesc lucrurile rudimentar și înapoia timpurilor, făcând acolo referire inclusiv la cele care, deși reprezintă firme neatractive în piața muncii, vor să externalizeze recrutarea bugetând salarii de subzistență. Probabil asta ne va tăia definitiv de pe lista de potențiali furnizori de servicii, dar așa cum am declarat public în numeroase rânduri, oricum puține astfel de departamente ne (mai) cheamă la negocieri. ”Ce înseamnă firmă neatractivă?” m-a întrebat acolo cineva și pe bună dreptate. Neatractivitatea există în piața muncii dintotdeauna, doar că azi o îmbrăcăm în termeni pompoși când vine vorba despre organizații. Nu mai putem spune că au management varză sau că sunt praf, ci o dăm diplomat în lipsa brandului de angajator. Și candidații pot fi neatractivi, și nu la fizic mă refer, dar nu mai este corect politic să recunoaștem, putând fi astfel acuzați de atitudini discriminatorii. Să o luăm așadar pe rând. Ce înseamnă o companie/ organizație neatractivă? Este simplu: o firmă care nu poate atrage talente. Le respinge încă din anunțul de angajare cu formulări ...
Citește mai mult »

De ce își vând antreprenorii români afacerile?

Zilele acestea un alt business al unui antreprenor român a fost vândut spre a fi dezvoltat. Unii se minunează, alții regretă, mulți felicită, dar sunt și cârcotași ca mine care nu pot să nu observe că a devenit parcă singura opțiune a omului de afaceri român, care prezintă un soi de sindrom Simona Halep: muncește mult, are talent, dar uneori (sau deseori) se pierde în propriile atuuri. Am stat totuși să mă gândesc de ce aleg antreprenorii români să-și vândă invariabil și prematur, din punctul meu de vedere, afacerile. Și am găsit câteva cauze. Una ar fi lipsa de viziune pe termen lung. De regulă afacerile de succes românești încep pragmatic cu sesizarea unei oportunități punctuale, colaborate cu ceva know-how al viitorului antreprenor în domeniul respectiv. Rareori aceșția gândesc “disruptiv” sau ies din zona de confort. Și mai rar vor să inoveze, să schimbe comportamente de consum, să creeze ceva grandios. Există o generație întreagă de oameni de afaceri care așa a fost crescută, cu sloganul: crești până vinzi. Normal că dacă vezi doar banii, alergi să-i culegi fără ...
Citește mai mult »

Mărul otrăvit

Cu mult timp în urmă lucram într-o firmă autohtonă clasică. Salariile erau mici, organizarea lipsea cu desăvârșire, dar atmosfera era frumoasă și preocuparea pentru oameni reală. Pentru că se dorea trecerea la nivelul următor, s-a purces la angajarea unui om care să dezvolte afacerea. Persoana în cauză a purtat discuții doar la nivel înalt, pentru că tipa de la resurse umane aka je n-ar fi dus astfel de profundități conversaționale. Iar salariul său de intrare a fost stabilit la un venit net egal cu suma salariilor celor doi cei mari manageri din firmă. Deci practic unul dublu. Imediat după angajare, a început concursul de frumusețe. Providențialul angajat a venit să ne arate cum se face business purtând discuții importante despre curățenia în firmă, procesele de recrutare și marketing. Dar în afară de inflamat situația, stricat niște ape și cheltuit bani nepermis de mult ținând cont de situația economică a firmei, nimic altceva notabil nu s-a întâmplat. De atunci am văzut scenariul repetându-se de nenumărate ori: se angajează una bucată top manager care va ridica departamentul/ firma până la cer, ...
Citește mai mult »

Cele mai frecvente nemulțumiri ale angajaților

Fericirea stă în lucruri simple atât în viața personală cât și în cea profesională. E drept că în organizații vorbim despre implicare sau angajament ca indicator măsurabil, dar de dragul literaturii le putem băga pe toate în oala bucuriei. Astfel, deși companiile investesc mult în spații de lucru desprinse parcă din filmele S.F. și pachete compensatorii creative, uneori sunt mizilicurile, chestiile insignifiante, cele care afectează starea de spirit a angajaților. Ce reclamă așadar aceştia? (*) Putem clasifica nemulțumirile după sursa lor. Avem așadar probleme legate de spațiul de lucru, de relațiile cu ceilalți, de proceduri și regulamente, de discrepanța dintre realitate și imaginea vândută la angajare și de micile detalii care fac viața mai frumoasă. Le luăm pe rând și vedem ce ar fi de făcut. Nemulțumirile privitoare la spațiul de lucru: Cel mai des apar probleme în zona de climatizare, fluxul de aer rece poate produce diverse afecţiuni sau intoleranţe. Deşi ni se pare amuzant, mai ales că suntem un popor pentru care “curentul” este cauzator de diverse maladii (noroc că sunt tratabile), unii oameni chiar se simt inconfortabil când ...
Citește mai mult »

Informarea și consultarea angajaților – necesitate sau obligație legală?

Unul dintre cele mai întâlnite reproșuri asupra managementului autohton, care sunt vărsate pe la interviuri, este lipsa de comunicare. Angajatorii au obsesia unei discreții absurde și a unei abordări de tipul “eu spun acum, tu execuți imediat”. Practic dispun tot soiul de noi responsabilități sau politici fără să considere oportun să-și implice și angajații în decizii care-i privesc. Ca la armată: ordinul se execută! Și în parenting există eroarea aceasta: “faci cum zic eu, că știu mai bine!” Și de regulă te prinzi tardiv cât de stupidă este abordarea în cauză. Practic oamenii nu sunt pioni pe tabla de șah a unui masterplan managerial sau educațional. Sunt personalități cu un cumul de nevoi, aspirații, dorințe, putințe. Au nevoie de predictibilitate și recunoaștere. Trebuie să fie împuterniciți cu propria lor devenire personală și profesională. Nu sunt teleghidați și nici responsivi asemeni unui robot. Au frici, întârzieri (deseori recuperabile) sau sclipiri. De aceea deciziile care-i privesc trebuie măcar comunicate optim, dacă nu și construite împreună cu ei. Una dintre modalitățile de motivare și fidelizare a angajaților este așadar o comunicare transparentă și ...
Citește mai mult »

Ciocniri, seducție și adaptare

Sărbătorile vin la pachet uneori cu obligația de a vizita familia. Pentru unii o plăcere, pentru alții un supliciu, întâlnirile acestea sunt adesea adevărate ciocniri între mentalități, comportamente, opțiuni diferite ale celor două sau mai multe tabere: născuți-crescuți vs. nou sosiți, bătrâni vs. tineri, femei vs. bărbați. Cel mai greu este întotdeauna pentru cei aflați în perioada de tatonare/ adaptare. Ca și la locul de muncă: ultimul sosit – primul prigonit. Ce trebuie să știți așadar când vă așezați la masa de sărbătoare pentru a vă fi mai ușor? 1. Care sunt liderii formali? Aceștia trebuie respectați default, dar importanța lor este minimă în sinergia relațiilor din grup. 2. Cine sunt liderii informali, adică acei șefi fără titulatură, dar a căror influență este covârșitoare? Aici nu mai este vorba doar de respect ci și de seducție, și nu la modul amoros, ci la modul formal, de apropiere interumană. 3. Care sunt valorile care guvernează grupul? Dacă este vorba despre bani, trebuie investit în niște cadouri de sosire scumpe, dacă este vorba despre statut, laudele ajută mult, unii oameni au nevoie ...
Citește mai mult »

Culese din anunţurile de angajare

Chintesenţa tuturor stereotipurilor şi a lemnului din departamentele de resurse umane este cuprinsă în anunţurile de angajare. Ştiu cum este, dau şi în mine: de cele mai multe ori ai trei joburi în unul, o firmă care nu străluceşte prin nimic ca angajator, eventual are şi câteva bube la vedere. Ce spui ca să atragi potentialii candidaţi? Şeful de departament este psihopat? Salariul e mizerabil si va creşte la Sfântul Aşteaptă? Sediul stă să cadă? N-ai cum. Aşa că inventezi nişte sintagme care nu spun nimic sau care spun totul, în funcţie de cum o iei: “Salariu motivant”. Care este, fie vorba între noi, un pleonasm în managementul resurselor umane. De cele mai multe ori exprimarea ascunde faptul că firma respectivă nu are habar care este media pieţei şi nici nu are grile clare de salarizare. Pachetul oferit este la mica tocmeală: “pe tine cât te-ar motiva?”, “păi 800 Eur net”, “adjudecat! “Mediu de lucru familiar, cu supremul suntem o mare familie“. Probabil că cei în cauză targetează orfanii, că altfel nu-mi explic. Două familii nu-s deloc uşor de gestionat, ...
Citește mai mult »

Discriminarea, meteahnă veche adusă din nou în discuții

De câteva săptămâni, peste tot îmi apar referiri la articole recente despre discriminarea la angajare a celor cu vârsta de peste 45 de ani. Numai că eu nu consider că putem vorbi “nișat” despre discriminare. Civilizat, util, legal este să nu discriminezi, punct. Și firesc este să lupți cu acest fenomen pe toate planurile, pentru că altfel semnalul social transmis este unul confuz. Puțină istorie recentă În perioada comunistă, discriminarea a avut criterii politice. În rest, că erai tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat, alb sau negru, educat sau nu, trebuia să ai un loc de muncă pe măsura profilului profesional. Cei aflați în disensiuni cu regimul erau fie încarcerați, fie aveau acces la meserii pentru care erau supracalificați. Discriminarea era așadar o formă de control, de umilire voită, perversă. Abia după schimbarea din 1989 și după ce primii coloși ai industriei de atunci au picat rând pe rând, lăsând pe drumuri generații întregi, piața muncii a învățat că nu este neapărat nevoie să țină la egalitatea de șanse pentru a salva niște costuri. Și că există multe criterii ...
Citește mai mult »