Poveşti de adormit copiii

Tablourile

Cezar a început să aibă idei tot mai clare despre povești, ba chiar pe lângă titlu spune și un rezumat scurt să se asigure că iese ce trebuie. Aseară a cerut o poveste despre un om care avea multe tablouri și a vrut să scape de ele. Este important de știut că tablourile sunt vorbitoare. Așa că m-am conformat și am început povestea cu a fost odată un om care avea multe tablouri: cu animale (pisici, câini, cai), cu peisaje (mări, munți, câmpii), cu fețe împărătești, cu mutre mai puțin nobile, multe și diverse așadar. – Avea chiar și cu flori! a completat scenaristul principal. Dar de multe ce erau începuseră să fie greu de păstrat și curățat așa că a început să dea din ele. A păstrat doar câteva… – Șase mai exact! precizează cel mic. Șase portrete ale rudelor sale. A dat câteva prin vecini, a donat unor orfelinate, a dus la școală, ba chiar și la Primărie. Dar cu timpul oamenii care au primit tablourile au realizat că e ceva ciudat cu ele. De exemplu, cel care avea tabloul ...
Citește mai mult »

Misterul de pe Strada Ghioceilor

Acum două seri, povestea pentru adormit copilul mic a avut ca subiect impus: Omul care mergea pe stradă. Așa subiect ofertant, așa text 🙂 Carevasăzică a fost odată o întâmplare cam ciudată. Pe Strada Ghioceilor, într-o localitate tare îndepărtată trecea în fiecare zi, la aceeași oră un domn serios și elegant ce purta pălărie, baston și servietă. Era înalt, slab și silueta lui străbătea diminețile indiferent de vremea de afară. Toți localnicii se întrebau ce este cu el. Oare merge la serviciu? Poate la școala din apropiere? Sau la spital? Părea că vine de niciunde și se îndreaptă spre nicăieri. Și asta întotdeauna. Într-o zi, un puști care o pornea spre grădiniță, emoționat de întâlnirea neprevăzută, a scăpat din greșeală rucsacul lângă domn. Acesta l-a ajutat politicos să-l ridice și l-a întrebat: – Mergi spre grădiniță? – Da, a răspuns puștiul puțin fâstâcit. Dumneavoastră spre serviciu? Dar domnul nu a răspuns nimic și a plecat mai departe. Într-o altă zi, o bunică ce venea de la piață a scăpat de emoție plasa cu mere chiar lângă misteriosul personaj. Acesta i-a strâns fructele ...
Citește mai mult »

Ceața

Continuăm cu maratonul poveștilor de adormit copii. Iar în seara de Crăciun am avut o comandă specială,  despre un fenomen meteorologic de sezon – ceața. Dau vina pe încălzirea globală și încep: A fost odată ca niciodată un prinț dintr-o țară îndepărtată care nu-și gasea soție. Au venit fete de peste mări și țări să-l convingă, dar tuturor le găsea cusururi. Ba că sunt urâte, ba lipsite de educație, ba leneșe. – Ba rele, completează copilul lista defectelor. Mă gândesc că deja are criterii de selecție interesante și zic mai departe. Dar cum se plimba el așa într-o zi prin regatul lui, vede o fată de o frumusețe rară.  – Cum o chema? sunt întreruptă iar. – Ileana, răspund eu cu gândul la Cosânzeana. – Nu-mi place, o chema Anastasia. Și pe prinț? – Matei, răspund eu cu gândul la colegii lui de grădiniță. – Nu e bine, prea scurt. Îl chema Andrei Ionuț Matei Sebastian. Mă gândesc că am slabe șanse să nimeresc pomelnicul de două ori și continui povestea: Și o întreabă direct dacă vrea să fie soția lui, pentru că așa e dragostea, ...
Citește mai mult »

Cum sună poveștile acum

În fiecare seară am de spus cel puțin două povești noi. Despre copii cuminți, animale drăguțe, jucării însuflețite sau întâmplări nemaiîntâlnite. Doar că nu mai e așa de simplu ca până acum. Zilele trecute, de exemplu, mi s-a cerut o poveste cu pisici. – A fost odată ca niciodată, încep eu istorisirea, o pisică pe nume… – Două pisici, vrei să zici, mă întrerupe piticul. Mă regrupez rapid: – Au fost odată ca niciodată două pisici. Pe una o chema Miau… – Cum să o cheme Miau?!? Ce nume e ăsta? O chema, evident, Albița! – Ok, pe una o chema Albița și cealaltă era Albul (*). Și Albița putea să vorbească. – Ha, ha, ha, râde piticul cu poftă. Cine a mai auzit de pisici vorbitoare?!? Albița noastră nu vorbește! – Ai dreptate, dar în povești se întâmplă tot felul de lucruri: personajele au uneori puteri supranaturale, se pot întâmpla lucruri incredibile… – Bine, bine, Albița vorbește! Și ce zice ea? – Albița spune chiar așa [insert voce gangsterească here]: În locul ăsta miroase a hoț! Presimt că Cezar va fi furat de somn imediat! Am ...
Citește mai mult »

Puiuț, puiuț, nani, nani

În timp ce scriu lucruri tot mai serioase pe aici, am de spus povești tot mai creative pe acasă. De exemplu, zilele trecute a trebuit să însăilez o istorisire cu titlul dat de copilul mic și anume: “Puiuț, puiuț, nani, nani”. A ieșit o capodoperă (modestia deja nu-și mare are rostul) pe care o las aici pentru posteritate: “A fost odata ca niciodată un puișor somnoros. Când ceilalți pui se trezeau, el dormea. Când mâncau, el căsca. Când se jucau, el sforăia. Când dormeau, el bubuia (de somn, evident). Toți râdeau de el: – Ești mereu somnoros sau adormit. Nu te joci, nu alergi, dormi mereu! Dar ce să vezi, treceau zilele iar puișorul nostru era tot mai mare. Mai solid, mai înalt, mai puternic, în timp ce toți ceilalți pui rămâneau mici și piperniciți. – Ha, ha, ha! le spune puișorul nostru. [Insert râs băsescian here] Vă pup, pa, pa!” Vă vine să credeți că a trebuit să o spun de cinci ori, consecutiv? Și că într-un final glorios, după multă foială și agitație, copilul chiar a tras un pui ...
Citește mai mult »

Povestea cu mașina roșie

Am ajuns ca în fiecare seară spun o poveste nouă cu temă impusă de cel mic: despre becuri, o casă, un gard, o ușă, cinci iepurași sau doi copii. Uneori ies minunății despre reziliență, depresie sau fericire, alteori mediocrități creative scurte ca să bifez îndeplinirea cu succes a sarcinii. Ca la noi, la români. Oricum copilul este mulțumit, mi-a spus că sunt mama care știe toate poveștile din lume, ceea ce nu este puțin. Îmi pare rău că nu am timpul și poate nici impulsul să le scriu pe toate. O întâmplare de dată recentă m-a pus pe gânduri și mi-a tăiat temporar elanul de a împărtăși din rutina noastră. Oricum, aseară am avut de spus o poveste despre o mașină roșie. Pentru că mașinile mă inspiră cam puțin, am început să însăilez un fir narativ cu una nouă și frumoasă, căreia a trebuit să-i dau un nume conform cerințelor clientului intern. Am ales Red, din motive de caniculă. Așa că Red, la prima sa ieșire pe șosea, a mers cu o viteză prea mare într-o curbă lovindu-se ...
Citește mai mult »

Becul cu trei fraţi

După cum ştiţi deja, seara am program instructiv educativ care culminează cu o poveste de culcare. Spusă celui mic, cu cel mare încap acum doar glume în program. De regulă mergem pe clasice, prin natura meseriei (de bază) am un repertoriu bogat şi diversificat. Aseară a fost cu chef de improvizaţie aşa că mi-a cerut o poveste despre un bec cu trei fraţi. Şi să fie lungă, nu ca în alte dăţi. A ieşit după cum urmează: A fost o dată ca niciodată un bec ca toate celelalte: nici prea mare, nici prea mic, nici prea cuminte, nici prea neastâmpărat, nici prea colorat, nici prea lipsit de culoare. Şi becul acesta avea trei fraţi: unul lumina baia, unul bucătăria şi unul dormitorul casei. Becul nostru stătea semeţ pe hol chiar la intrare. Într-una din zile, de plictiseală probabil, personajul principal s-a pus pe laudă de sine care, ştim cu toţii, nu miroase niciodată a bine: – Eu sunt cel mai important bec din casă! Dacă n-aş fi eu oamenii nu ar mai ajunge în celelalte încăperi. S-ar împiedica şi ar cădea! – ...
Citește mai mult »

Povești de adormit copiii

În fiecare seară am de spus o poveste: uneori dintre cele clasice, uneori dintre cele inventate de mine, alteori ceva nou, cu temă dată. Ieri, după o zi furtunoasă (la propriu) și obositoare (tot la propriu) a trebuit, cum altfel, să alcătuiesc o întâmplare cum alta n-a mai fost, despre un om și telefonul lui. Mi-era somn, creativitatea mă părăsise de multișor, cuvintele luaseră și ele calea exilului așa că a ieșit după cum urmează: A fost odată ca niciodată un om care avea un telefon magic. Dacă își dorea să ajungă undeva, pur și simplu dădea un telefon și era acolo: voia la spital, suna și ajungea mintenaș, voia la Poliție, la fel, visa la cazare într-un hotel fițos de pe malul mării, telefona și era deja în camera lui. Doar că omul și-a dat seama că telefonul lui nu funcționa și pe Lună. Așa că a construit o rachetă ultra-rapidă pentru a instala și acolo un post telefonic. Ajungând pe Lună, omul și-a dat seama că telefonul a devenit inutil, dar l-a păstrat ca soluție de ...
Citește mai mult »