Poveşti de adormit copiii

Puiuț, puiuț, nani, nani

În timp ce scriu lucruri tot mai serioase pe aici, am de spus povești tot mai creative pe acasă. De exemplu, zilele trecute a trebuit să însăilez o istorisire cu titlul dat de copilul mic și anume: “Puiuț, puiuț, nani, nani”. A ieșit o capodoperă (modestia deja nu-și mare are rostul) pe care o las aici pentru posteritate: “A fost odata ca niciodată un puișor somnoros. Când ceilalți pui se trezeau, el dormea. Când mâncau, el căsca. Când se jucau, el sforăia. Când dormeau, el bubuia (de somn, evident). Toți râdeau de el: – Ești mereu somnoros sau adormit. Nu te joci, nu alergi, dormi mereu! Dar ce să vezi, treceau zilele iar puișorul nostru era tot mai mare. Mai solid, mai înalt, mai puternic, în timp ce toți ceilalți pui rămâneau mici și piperniciți. – Ha, ha, ha! le spune puișorul nostru. [Insert râs băsescian here] Vă pup, pa, pa!” Vă vine să credeți că a trebuit să o spun de cinci ori, consecutiv? Și că într-un final glorios, după multă foială și agitație, copilul chiar a tras un pui ...
Citește mai mult »

Povestea cu mașina roșie

Am ajuns ca în fiecare seară spun o poveste nouă cu temă impusă de cel mic: despre becuri, o casă, un gard, o ușă, cinci iepurași sau doi copii. Uneori ies minunății despre reziliență, depresie sau fericire, alteori mediocrități creative scurte ca să bifez îndeplinirea cu succes a sarcinii. Ca la noi, la români. Oricum copilul este mulțumit, mi-a spus că sunt mama care știe toate poveștile din lume, ceea ce nu este puțin. Îmi pare rău că nu am timpul și poate nici impulsul să le scriu pe toate. O întâmplare de dată recentă m-a pus pe gânduri și mi-a tăiat temporar elanul de a împărtăși din rutina noastră. Oricum, aseară am avut de spus o poveste despre o mașină roșie. Pentru că mașinile mă inspiră cam puțin, am început să însăilez un fir narativ cu una nouă și frumoasă, căreia a trebuit să-i dau un nume conform cerințelor clientului intern. Am ales Red, din motive de caniculă. Așa că Red, la prima sa ieșire pe șosea, a mers cu o viteză prea mare într-o curbă lovindu-se ...
Citește mai mult »

Becul cu trei fraţi

După cum ştiţi deja, seara am program instructiv educativ care culminează cu o poveste de culcare. Spusă celui mic, cu cel mare încap acum doar glume în program. De regulă mergem pe clasice, prin natura meseriei (de bază) am un repertoriu bogat şi diversificat. Aseară a fost cu chef de improvizaţie aşa că mi-a cerut o poveste despre un bec cu trei fraţi. Şi să fie lungă, nu ca în alte dăţi. A ieşit după cum urmează: A fost o dată ca niciodată un bec ca toate celelalte: nici prea mare, nici prea mic, nici prea cuminte, nici prea neastâmpărat, nici prea colorat, nici prea lipsit de culoare. Şi becul acesta avea trei fraţi: unul lumina baia, unul bucătăria şi unul dormitorul casei. Becul nostru stătea semeţ pe hol chiar la intrare. Într-una din zile, de plictiseală probabil, personajul principal s-a pus pe laudă de sine care, ştim cu toţii, nu miroase niciodată a bine: – Eu sunt cel mai important bec din casă! Dacă n-aş fi eu oamenii nu ar mai ajunge în celelalte încăperi. S-ar împiedica şi ar cădea! – ...
Citește mai mult »