Personale

Cum a fost, ce va fi?

Mi-am propus să încetez analiza retrospectivă a anilor care trec. Fiecare dintre ei vine cu bune și rele, cu realizări și eșecuri, cu chin și relaxare, e greu de pus pe taler cât a fost bine și cât rău. Important este să nu aibă întâmplări definitive, marcante în sensul dureros. Să nu fie de coșmar, altminteri e viață pur și simplu. Dar nu pot încheia 2018 fără să punctez câte ceva din el. Esențialul, ceea ce mi-a rămas în memorie, pus cumva în context, tocmai pentru a înțelege întregul tablou. -> Anul trecut, un consultant mai matur și poate mai experimentat ca mine, povestea pe LinkedIn cum și-a refuzat un client, spunându-i că nu are cum să îl ajute, deoarece multitudinea de idioțenii manageriale făcute în timp i-a îngropat practic adânc afacerea. Mi s-a părut stupid în primul rând modul de comunicare și apoi abordarea. Faptul că un antreprenor încearcă, fie și în ultimul ceas, să-și salveze cumva businessul, nu îți dă dreptul să îi spui: du-te și comandă-ți cruce că ai fost prea prost! Și l-am combătut ...
Citește mai mult »

Ce spunem noi și ce rețin copiii?

Cred că îi spun de cel puțin șapte ori pe săptămână celui mic să nu-și mai arunce hainele pe jos. Am toate motivele și experiența să cred cu tărie că voi mai spune timp îndelungat. De fiecare dată când plecăm de la grădiniță îl rog să mulțumească pentru gustare. Încă nu a interiorizat norma, eu insist și rezist. “Pune jucăriile la locul lor!”, “Spală-te pe mâini când intri în casă!”, “Dă televizorul mai încet!” Sunt doar câteva dintre mesajele pe care le repet obsesiv pentru că nu reușesc sub nici un chip să le fac memorabile. Dar nu știu cum și în ce context i-am relatat celui mic că vinul bun se face și mai bun în timp, iar vinul mai puțin bun se transformă în oțet. Proastă idee! Știți ce face? Acum zice oricui îl ascultă că mama lui l-a învățat ceva și anume că vinul vechi e cel mai bun. Vă dați seama? După ce am inventat povești după cum a dorit, i-am explicat noțiuni matematice, am buchisit împreună literele, m-am jucat cu el mai abitir ca ...
Citește mai mult »

Cum ar trebui să fie serbările?

Deși mi-am propus să o iau încet, nici anul ăsta nu-mi iese. S-au adunat multe, toată lumea în jur e chiaună, așa că nu scap de crăciunita acută, cea mai contagioasă boală a sezonului. Colac peste pupăză, azi este serbarea celui mic, eveniment care ne stresează pe amândoi. Pe mine, pentru că am încă traume de la grupa mică, pe el pentru că pur și simplu nu-i plac adunările astea populare (de unde și traumele de la grupa mică). Și ca să fie totul în spiritul sezonului, de două zile se lucrează la o coregrafie nouă. Care nu iese, nici nu are cum, ar contrazice flagrant psihologia vârstei. Iar al meu este un perfecționist. În plus, o colegă a spus răspicat că din cauza inerentelor împleticiri, părinții vor râde de ei. Pare amuzant, dar așa arată unele coșmaruri: cu urmașul propriu îngândurat și trist, întrebându-mă de trei ori pe oră dacă noi, părinții, ne vom amuza pe seama lor, a dansatorilor. Așa că m-am gândit să dau niște sfaturi privitoare la organizarea serbărilor, poate mai curm din necazul generațiilor ...
Citește mai mult »

Din lista mea – ceva idei de cadouri

Deși cam târziu, vin și eu cu idei și soluții pentru cadourile și logistica sărbătorilor de iarnă. Făuritorii sunt persoane pe care le cunosc și recomand cu încredere. Pentru binele nostru, al tuturor, dar mai ales al meu, promit că nu voi posta poze cu mâncare/ dulciuri. Ar fi prea hain luni de dimineață, pe vremea asta, în plus nu mi-am revenit încă după boscorodelile primite pentru gogoşile puse duminica trecută pe pagina mea de Facebook. Categoria “Ce le place fetelor?” Avem aici pe Andreea, pe care o știu din preistorie, ea fiind totuși pururea tânără. Absolventă de Psihologie și recruităriță, a cotit-o apoi într-o altă industrie mai creativă, care a aruncat-o apoi direct în brațele artei. Multă vreme a fost doar Glorybox, acum este parte din Joined by Fire, unde face lucruri senzaționale alături de colegul ei. Puteți cumpăra bijuterii sau obiecte decorative online, din magazinul de pe platforma Breslo. Există acolo și produse bărbătești! Eu am multe de la ei, acum bălesc la ametistul ăsta: În aceeaşi categorie o includ și pe Tanti Roz, dragă prietenă, înfocată activistă și ...
Citește mai mult »

Pe unde am umblat în 2018

Dacă ar fi să-i găsesc un punct forte lui 2018, acela a fost cu siguranţă umbletul nostru continuu. Din ianuarie până în septembrie am ţinut valizele la îndemână, făcând şi desfăcând bagaje în cel mai ameţitor ritm. Nimic exotic sau neobişnuit, ci doar cu tihnă şi odihnă, revederi şi descoperiri de noi destinaţii. A fost probabil o eliberare după al doilea cincinal deloc uşor în ale vacanţelor. Ştiu că mă repet, dar până la vârsta de 5 ani copiii nu sunt tocmai parteneri de relaxare, călătoriile cu ei fiind reale tabere de supravieţuire. Se agită, se adaptează greu schimbărilor de loc şi ritm, somatizează, se poartă ciudat. Nu-i de mirare, în vacanţe totul se schimbă, de la pat, aer, activităţi cotidiene, până la ceea ce punem in farfurie. Cu timpul şi cu practica însă vine şi adaptarea, aşa că la un moment dat dinamica ieşirilor în lume se schimbă. Pe unde am umblat anul acesta? În ianuarie, imediat după nebunia sărbătorilor de iarnă, am mers în Bucovina. Am avut parte de linişte şi o vreme superbă (unele fotografii ne arata fără haine groase pe noi, deşi ...
Citește mai mult »

În mintea copiilor

De fiecare dată apropierea Crăciunului mă pune în dificultatea de a explica numărul de zile rămas până la marea despachetare. Perioada în care Moș Crăciun există coincide cu cea în care percepția timpului este destul de confuză, provocarea fiind cu atât mai mare. Așa că anul acesta mi-am propus și am reușit să iau Calendare de Advent. O veche tradiție germană, prea frumoasă (și utilă) să nu fie preluată și de noi, respectivele calendare conțin câte o mică surpriză pentru fiecare zi de advent, adică perioada de timp rămasă până la Crăciun. Legenda spune că un preot de la un orfelinat era întrebat zilnic de copiii nerăbdători cât mai este până la Crăciun. Văzând curiozitatea lor, preotul a avut ideea să le înșire 24 de lumânări și să le aprindă în fiecare zi câte una. Așa copiii știau sigur când vine Moșul. Genială soluție! Copiilor mei le-am luat calendare cu mici figurine de ciocolată, iar pentru copilul din mine am căutat unul cu mici jucărioare cosmetice pe care mi-a fost clar că este posibil să nu le folosesc ...
Citește mai mult »

Gândire pozitivă: episodul 13

Nu mai știu exact a câta monstră de gândire pozitivă de pe acest blog este, dar pentru că mă simt într-o pasă mai puțin norocoasă am ales în mod firesc numărul asociat pisicii negre. Prezentul episod, relatat în plin sezon al virozelor, mucilor, sinuzitelor și antiinflamatoarelor, nu poate fi decât despre boală. Mai exact despre beneficiile acesteia, pentru că sigur nu v-ați gândit că ar exista ceva bun în ea. (*) Carevasăzică ce foloase ne dau nouă afecțiunile de sezon? Mai multe decât am crede: În primul rând ne învață să punem pauză, abilitate pe cale de dispariție în zilele noastre. Alergăm bezmetici, tragem de noi, și când simțim că nu mai putem tot mai stoarcem puțin, așa că dacă nu de voie, atunci de nevoie și tot ne oprim. Ia, om bun, o febră, o durere cumplită de cap, plus valuri de şerveţele utilizate şi învaţă că lumea nu se termină odată cu puterea de a munci, iar firma nu falimentează odată cu nevoia de a lipsi! În al doilea rând ne obligă să avem grijă de noi. Să fim atenți la nevoile ...
Citește mai mult »

Fericirea – nişte exemple

În copilărie eram fericită când aveam ciocolată. Sau măcar cacao să-mi fac singură un soi de ceai cald cu vag iz de prăjitură. O carte nouă şi interesantă. O rochie care să descrie la piruete cercul perfect. Astfel simţeam că am suficient, că este absolutul existenţei mele. În adolescenţă fericirea supremă a fost să ies cu prietenele. Să trăncănim vrute şi nevrute. Să fiu admirată. Să dansez până la disperare. Să simt că aparţin. Apoi, cumva, după nişte duşuri reci ale vieţii n-am mai putut fi fericită aşa uşor. În încercarea de a bifa cât mai multe profesional şi personal, cred că doar cele două gâlme blonde care de fragile ce erau, păreau incomplete, m-au făcut să simt fericirea aceea absolută. Să simt că nu mai aparţin decât lor. De ceva vreme însă mă surprind momente de fericire absolut întâmplătoare. Anul trecut aşteptam să ne cazăm la un hotel care să dovedit fabulos pe o insulă grecească. Dar până la fabulozitate, stăteam cu prietenii la piscina complexului lor. Pentru ca era un soare turbat, de care fug şi vă zic şi vouă să ...
Citește mai mult »

Să se schimbe, dar să rămână aşa!

Aseară am fost la cuvenita şedinţă cu părinţii de la grădiniţă. Se apropie sărbătorile, sunt câteva administrative şi organizatorice de rezolvat între timp. Dar până la bugetele de cheltuieli și închirierea Moșului, s-a discutat despre un chestionar pe care l-am avut de completat la precedenta întâlnire, despre cum percepem noi activitaţile din grădiniţă şi ce ar fi de îmbunătăţit. Iar propunerea majoritară s-a dovedit a fi aceea de a introduce în program mai multe activități de memorare, opinia părinţilor fiind aceea că la grupă nu se învaţă suficiente cântece şi poezii. Eu am început grădiniţa cu obiectivul de a nu fi cârcotaşă. A fost o alegere conştientă, ştiam care vor fi frustrările, multe s-au adeverit. Dar dacă ar fi să propun ceva schimbări, memorarea de acest tip nu s-ar găsi pe listă, pentru că nu degeaba a fost rărită. Memoria este un proces cognitiv, este importantă, dar poate fi stimulată mult mai bine cu altfel de activităti, mai atractive şi uşor de gestionat. Sunt o multitudine de jocuri, se pot învăţa scurte roluri sau se pot face concursuri de tip quiz. ...
Citește mai mult »

Ce vrăji am mai făcut?

V-am povestit deja despre problema noastră cu ștampilele. Cel mic este reticent (*) la noul sistem de evaluare din grupă, iar soluția găsită de mine s-a dovedit a fi nefuncțională, așa că în fiecare dimineață avem iar program de tânguieli negativiste “Nu vreau la grădi! Nu-mi place! Nu am chef!” Din fericire am investigat și aflat că doar una dintre doamne folosește ștampile. Iar în grădinițele de stat s-a păstrat obiceiul lucratului în ture: o educatoare vine dimineața, când sunt activitățile pasibile de evaluare, și una după prânz, ocupându-se preponderent de supravegherea copiilor. În următoarea săptămână situația se inversează. Luni am constatat cu bucurie că va fi săptămâna fără ștampile. Așa că i-am spus și copilului, care nu înțelege încă algoritmul după care se schimbă programul doamnelor. Evident că nu m-a crezut, a moștenit nu știu de unde (**) un oarecare scepticism. Dar ieri dimineață, văzând că am din nou dreptate s-a mirat ca și cum eram amândoi martorii unei minuni: – De unde ai știut? m-a întrebat privindu-mă cu ochii celui care tocmai a descoperit puteri paranormale. Așa ...
Citește mai mult »