Personale

La mulți ani, bani și fani!

Pe 22 ianuarie s-au împlinit 4 ani de la înregistrarea domeniului www.valentinaneascu.ro. Nu mai știu exact când am scris primul post, au fost niște probleme tehnice de-a lungul timpului care au mai șters din memorii și din textele inițiale. Unele grele de tot. M-am luat cu altele (deși a început frumos, săptămâna aceasta s-a dovedit cam grea) și am uitat să punctez momentul. Dar pentru mine este unul important, pentru că așa cum am mai spus locul acesta îmi este relaxare, terapie, o modalitate de a comunica ce sunt, ce simt, ce gândesc și, sper eu, mâna întinsă către alții, fie pentru a ajuta, fie pentru a fi la rândul meu ajutată. Scriu aici așadar de patru ani, timp în care textele mele au ajuns unde nici cu gândul nu gândeam. Am fost apreciată, felicitată, dar și ridiculizată sau contestată. Nu vă spun cine sunt cei mai mari critici, mai ales că știu că țin la mine. Dar uitându-mă peste datele despre trafic am constatat că, deși cititorii mei nu sunt foarte activi în a-mi oferi feedback, sunt ...
Citește mai mult »

Sweet Sixteen

Mă străduiesc să nu scriu plângăcios, așa cum îmi spune că o fac. Să-mi păstrez o brumă de umor și una de obiectivitate. Dar, la naiba, e greu când Marele Copil face 16 ani! Zic așadar cum și ce-mi trece prin cap, amalgam de idei și amintiri: Marele Copil s-a născut mare. La propriu (era mai lung decât fetița de trei luni cu a cărei mamă împărțeam salonul) și la figurat. A avut întotdeauna preocupări, idei, vocabular de oameni mari. Și o creativitate mare, pe care cei lipsiți de haz o percepeau ca fiind excentrică. Este singurul om pe care-l cunosc care preferă la școală să fie ascultat în loc să dea test scris. Iese din orice belele cu vorba, că de intrat mai intră uneori cu fapta. Este un fin cunoscător al naturii umane. Mă uimește uneori capacitatea lui de a descifra motivele și comportamentele celor din jur. Mănâncă rar pește, urăște mămăliga cu brânză și smântână. Îi plac experimentele. Găseam frecvent în congelator tot soiul de amestecuri, poțiuni sau alte ciudățenii pe care le făcea în diverse scopuri științifice. Experimentează ...
Citește mai mult »

Ce lăsăm copiilor?

În copilărie mă amuza preocuparea alor mei pentru a ne face “zestre”. Era o obsesie socială pe atunci, practic cele trebuincioase casei se găseau tot mai rar, caloriferele erau din ce în ce mai sleite, iar hainele de calitate de-a dreptul prohibitive, de jurai că-s coborâte direct de pe podiumuri pariziene. Așa că cine avea fete, trebuia să înceapă din timp cu achiziția de oale, covoare, plăpumi, lenjerii, tacâmuri și alte asemenea. Mi-au prins bine, nu zic nu, când m-am mutat în primul spațiu locativ de 40m pătrați. Nu mai conta că oalele de inox luaseră locul celor emailate, că lenjeriile aveau dimensiuni atipice, că mă chinuia covorul ăla de lână cu aspiratul de jur că slăbeam cam 2 kg la fiecare curățenie. Erau la îndemână, gratis, utile, funcționale. Totuși dacă le sunt recunoscătoare alor mei, altele sunt motivele. Sunt încurajările continue, timpul pe care l-a petrecut cu noi, multiplele soluții pe care mi le dădea problemelor, astfel încât să am de unde alege. Ajutorul constant, amintirile frumoase, independența pe care mi-a oferit-o la pachet cu încrederea că ...
Citește mai mult »

Ziua lui “Mulțumesc!”

Astăzi este ziua internațională a sintagmei “thanck you”. Nu știu cine și de ce a decis ca a unsprezecea zi din an să fie astfel celebrată, dar mi se pare o idee bună și am de gând să cumpăr tort 🙂 Și cum altfel aș putea sărbători dacă nu mulțumind celor care într-un fel sau altul mă ajută să-mi fie mai ușor, mă sprijină, mă frecventează? Așadar iată categoriile, ca la Oscar, în ordine total aleatorie: 1. Mulțumesc celor care mă suportă zi de zi, cu care împart aceeași masă, casă și nume în buletin. Vă iubesc, vă prețuiesc! 2. Mulțumesc celor care ne dau să măncăm fără motiv. Noi suntem o familie numeroasă și pofticioasă, iar cea mai grea parte este hrănitul. Unul nu vrea cartofi, altul păstăi, unul nu mănâncă pește, altul porc. Este un coșmar să pui masa. De aceea când aud prieteni care zic: “am făcut ceva bun, haideți la masă!” pentru mine e Raiul! În deplasare orice e bun. Iar când prietenii care ne primesc, găzduiesc, răsfață sunt la Cluj și au propria lor trupă ...
Citește mai mult »

De prin vacanță

📖 Mi-am propus ca în vacanța asta să citesc “Becoming”cartea autobiografică a lui Michelle Obama, tradusă în română cu titlul “Povestea mea”. Mi-am luat-o prin noiembrie, văzând nebunia pe care a iscat-o – dacă până acum fugeam de preferințele vandabile în masă, m-am prins că e o mare iscusință să le generezi și că trebuie neapărat consumate. Am sperat cumva să o termin în 2018. Ei bine, am reușit: duminica trecută, când copilul cel mare era deja cu un picior la petrecerea de Revelion, cel mic aniversa un vecin, iar omul casei a monopolizat noua consolă adusă de Moș Crăciun, eu am isprăvit cartea. Este bună de tot, puternică precum autoarea și de o sinceritate uneori șocantă. Ca mai toate cărțile autobiografice găsim acolo un regal de parenting, plus acel puzzle al succesului care se construiește în cazul autoarei foarte organizat și deloc întâmplător. Michelle chiar este o luptătoare, o personalitate aparte, o tipă care face lucrurile să se întâmple. În sfârșit am acum un exemplu al terapiei de cuplu care a funcționat (chiar nu găseam unul). Capitolul ...
Citește mai mult »

Cum a fost, ce va fi?

Mi-am propus să încetez analiza retrospectivă a anilor care trec. Fiecare dintre ei vine cu bune și rele, cu realizări și eșecuri, cu chin și relaxare, e greu de pus pe taler cât a fost bine și cât rău. Important este să nu aibă întâmplări definitive, marcante în sensul dureros. Să nu fie de coșmar, altminteri e viață pur și simplu. Dar nu pot încheia 2018 fără să punctez câte ceva din el. Esențialul, ceea ce mi-a rămas în memorie, pus cumva în context, tocmai pentru a înțelege întregul tablou. -> Anul trecut, un consultant mai matur și poate mai experimentat ca mine, povestea pe LinkedIn cum și-a refuzat un client, spunându-i că nu are cum să îl ajute, deoarece multitudinea de idioțenii manageriale făcute în timp i-a îngropat practic adânc afacerea. Mi s-a părut stupid în primul rând modul de comunicare și apoi abordarea. Faptul că un antreprenor încearcă, fie și în ultimul ceas, să-și salveze cumva businessul, nu îți dă dreptul să îi spui: du-te și comandă-ți cruce că ai fost prea prost! Și l-am combătut ...
Citește mai mult »

Ce spunem noi și ce rețin copiii?

Cred că îi spun de cel puțin șapte ori pe săptămână celui mic să nu-și mai arunce hainele pe jos. Am toate motivele și experiența să cred cu tărie că voi mai spune timp îndelungat. De fiecare dată când plecăm de la grădiniță îl rog să mulțumească pentru gustare. Încă nu a interiorizat norma, eu insist și rezist. “Pune jucăriile la locul lor!”, “Spală-te pe mâini când intri în casă!”, “Dă televizorul mai încet!” Sunt doar câteva dintre mesajele pe care le repet obsesiv pentru că nu reușesc sub nici un chip să le fac memorabile. Dar nu știu cum și în ce context i-am relatat celui mic că vinul bun se face și mai bun în timp, iar vinul mai puțin bun se transformă în oțet. Proastă idee! Știți ce face? Acum zice oricui îl ascultă că mama lui l-a învățat ceva și anume că vinul vechi e cel mai bun. Vă dați seama? După ce am inventat povești după cum a dorit, i-am explicat noțiuni matematice, am buchisit împreună literele, m-am jucat cu el mai abitir ca ...
Citește mai mult »

Cum ar trebui să fie serbările?

Deși mi-am propus să o iau încet, nici anul ăsta nu-mi iese. S-au adunat multe, toată lumea în jur e chiaună, așa că nu scap de crăciunita acută, cea mai contagioasă boală a sezonului. Colac peste pupăză, azi este serbarea celui mic, eveniment care ne stresează pe amândoi. Pe mine, pentru că am încă traume de la grupa mică, pe el pentru că pur și simplu nu-i plac adunările astea populare (de unde și traumele de la grupa mică). Și ca să fie totul în spiritul sezonului, de două zile se lucrează la o coregrafie nouă. Care nu iese, nici nu are cum, ar contrazice flagrant psihologia vârstei. Iar al meu este un perfecționist. În plus, o colegă a spus răspicat că din cauza inerentelor împleticiri, părinții vor râde de ei. Pare amuzant, dar așa arată unele coșmaruri: cu urmașul propriu îngândurat și trist, întrebându-mă de trei ori pe oră dacă noi, părinții, ne vom amuza pe seama lor, a dansatorilor. Așa că m-am gândit să dau niște sfaturi privitoare la organizarea serbărilor, poate mai curm din necazul generațiilor ...
Citește mai mult »

Din lista mea – ceva idei de cadouri

Deși cam târziu, vin și eu cu idei și soluții pentru cadourile și logistica sărbătorilor de iarnă. Făuritorii sunt persoane pe care le cunosc și recomand cu încredere. Pentru binele nostru, al tuturor, dar mai ales al meu, promit că nu voi posta poze cu mâncare/ dulciuri. Ar fi prea hain luni de dimineață, pe vremea asta, în plus nu mi-am revenit încă după boscorodelile primite pentru gogoşile puse duminica trecută pe pagina mea de Facebook. Categoria “Ce le place fetelor?” Avem aici pe Andreea, pe care o știu din preistorie, ea fiind totuși pururea tânără. Absolventă de Psihologie și recruităriță, a cotit-o apoi într-o altă industrie mai creativă, care a aruncat-o apoi direct în brațele artei. Multă vreme a fost doar Glorybox, acum este parte din Joined by Fire, unde face lucruri senzaționale alături de colegul ei. Puteți cumpăra bijuterii sau obiecte decorative online, din magazinul de pe platforma Breslo. Există acolo și produse bărbătești! Eu am multe de la ei, acum bălesc la ametistul ăsta: În aceeaşi categorie o includ și pe Tanti Roz, dragă prietenă, înfocată activistă și ...
Citește mai mult »

Pe unde am umblat în 2018

Dacă ar fi să-i găsesc un punct forte lui 2018, acela a fost cu siguranţă umbletul nostru continuu. Din ianuarie până în septembrie am ţinut valizele la îndemână, făcând şi desfăcând bagaje în cel mai ameţitor ritm. Nimic exotic sau neobişnuit, ci doar cu tihnă şi odihnă, revederi şi descoperiri de noi destinaţii. A fost probabil o eliberare după al doilea cincinal deloc uşor în ale vacanţelor. Ştiu că mă repet, dar până la vârsta de 5 ani copiii nu sunt tocmai parteneri de relaxare, călătoriile cu ei fiind reale tabere de supravieţuire. Se agită, se adaptează greu schimbărilor de loc şi ritm, somatizează, se poartă ciudat. Nu-i de mirare, în vacanţe totul se schimbă, de la pat, aer, activităţi cotidiene, până la ceea ce punem in farfurie. Cu timpul şi cu practica însă vine şi adaptarea, aşa că la un moment dat dinamica ieşirilor în lume se schimbă. Pe unde am umblat anul acesta? În ianuarie, imediat după nebunia sărbătorilor de iarnă, am mers în Bucovina. Am avut parte de linişte şi o vreme superbă (unele fotografii ne arata fără haine groase pe noi, deşi ...
Citește mai mult »