Personale

Cum va fi la şcoală?

A venit momentul să declar grădiniţa un mare eşec. Nu ştiu dacă ea în sine, vă voi povesti la timpul potrivit (dacă uit, să-mi amintiţi!) că nu este ca şi cum am ratat alte opţiuni, oricum aceşti trei ani din viaţa noastră nu au avut până acum beneficii pe măsura consumului de energie şi timp alocat. Ba chiar au lovit serios în anumite privinţe, lucru care mă supără cu adevărat. Mai sunt câteva luni şi se încheie, mi-aş dori să mă răzgândesc, dar şansele sunt minime spre nule. Chiar îmi doresc să punctez la un moment dat cauzele, sunt multiple şi poate că ar ajuta pe toti cei implicaţi (inclusiv pe noi) să le depăşim. Dar mai ales pe cei care au început cu placa educaţiei timpurii formalizate, mă scuzaţi că vă trezesc, dar ne aflăm departe de punctul în care să fim pregătiţi! Şi pentru că un eşec nu vine niciodată singur, mă aştept cumva la ce este mai rău şi de la şcoală. Există, evident, două percepţii extreme privitoare la acest pas, pe care le-am observat în discuţiile altora cu cel mic. Cea pesimisto-agonizantă: “- Mergi la ...
Citește mai mult »

Primul job al celui dintâi copil

Sunt lucruri, oameni, întâmplări care nu se uită niciodată: prima zi de școală, primul sărut, prima ceartă cu persoana iubită sau prima vacanță exotică. Dar cel mai pregnant este cu siguranță primul job. Cel definitoriu pentru multe dintre comportamentele noastre profesionale, piatra de temelie a carierei noastre și cel mai frecvent termen de comparație. Al meu a fost cel de învățătoare, n-am să-l uit niciodată, dar astăzi capăt o amintire și mai și: copilul meu mare se lansează oficial în lumea radioului, după o pregătire serioasă de aproape un an și jumătate. Exceptând voluntariatele de scurtă durată, este primul lui job într-o corporație, ce-i drept diferită de cele cu care suntem obișnuiți, datorită mediului creativ pe care trebuie să-l cultive. A avut de parcurs până acum un drum lung, plin cu de toate: motivație, muncă multă, frustrări, conflicte, bucurii, învățare continuă, adaptare, depășire a limitelor, provocări continue. Nu a fost deloc floare la ureche, deși a simțit pe pielea lui că atunci când faci ceva cu plăcere, nu simți că muncești. Și a făcut față bine de tot. Astăzi este ...
Citește mai mult »

To do list

În ultima vreme reușesc să mă mobilizez destul de greu. Sunt multe pe cap, puține constructive, așa că rămân blocată în analize și mai uit de meandrele concretului. Cum scrisul mă organizează și mă motivează, fac publică lista mea de task-uri pe care le tot amân, în speranța că le voi bifa în scurt timp: 1. Despodobește, mamă, curtea! Nu doar că am împodobit-o în buza Crăciunului, dar vine Paștele și balcoanele tot cu steluțe sunt. Măcar le-am scos din priză, dar ar șade bine să le înlocuiesc cu ceva mai primăvăratic. 2. E timpul pentru alți saci de haine! Periodic purced la reorganizarea dulapului (ca să nu spun că sunt două) și donez ce nu-mi mai vine, ce nu am purtat în anul precedent și ce am purtat suficient cât să mă fi săturat. Am ratat sezonul trecut activitatea asta, poate o bifez temeinic de data asta, trecând și prin dulapul cu accesorii (două și ele). 3. Cui nu i-a plăcut cartea, să dea la cazma! Curtea noastră se cam cere îngrijită. Cum grădinarul șef este în concediu medical pe durată nedeterminată, ...
Citește mai mult »

Anxius al II-lea, poveste contemporană

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată un împărat care avea un băiat. Şi copilul creştea într-o zi cât alţii într-un an, ajungând rapid la maturitate. Toată lumea aştepta cu nerăbdare ca Anxius al II-lea să preia tronul pentru că împăratul era deja bătrân şi chinuit de neputinţe. Dar băiatul avea un mare defect: era îngrozitor de fricos. Se temea și de umbra lui, ce să conducă oşti în bătălie? Curtenii jurau că l-au văzut fugind şi ascunzându-se sub plapumă de frica unei pisici. Se zice că prinţul din povestea noastră semănă puţin cu bunicul lui, Anxius I, care era la rândul lui cam temător din fire. Dar acesta s-a îndrăgostit şi a trebuit să-şi găsească puterea de a lupta în turnir pentru femeia iubită. Odată ce a câstigat bătălia şi soţia, s-a lecuit de temeri şi ezitări. Băiatul nostru însă nu da semne să se îndrăgostească, nici nu avea cum pentru că nu părăsea camera decât rareori, de frică să nu se petreacă o catastrofă. La început oamenii din regat au râs, ...
Citește mai mult »

Cam multe lămâi

– Mama, ce fructe îţi plac? mă întreabă aseară cel mic care făcea duş. Absentă, în dormitor, mă gândeam la ziua de azi. A început greu, aşa cum mă aşteptam. – Afinele, răspund la foc automat. – Aha, afinele. Ok, atunci pe locul al doilea, ce îti place? – Gutuia. – Al treilea? – Cireşele. – Al patrulea? Deja încurcată căutam măcar să-mi amintesc nume de fructe: caisele? Dar ce când s-a dus caisul din curte, n-am mai găsit unele să-mi placă. – Al cincilea? – Vişinele. De unde o fi venit pasiunea asta de a face colecţia mea de fructe preferate?!? – Al şaselea? – Merele. – Al şaptelea? – Bananele. – Bine, ştii ceva? îmi zice putin nervos. Dar spune şi tu o dată lămâile! Nu ziceai că sunt preferatele tale? – Ba da, dar în limonadă. Credeam că vrei să ştii fructele pe care-mi place să le mănânc! – Nu, am vrut să-ţi împrumut săpunul meu. Uite, miroase a lămâie, nu-i aşa că îl vrei? L-am mirosit şi împrumutat cu un disimulat drag. Sunt sătulă de toate lămâile oferite din greu de viaţa de adult din ultima vreme, așa că nici ...
Citește mai mult »

Jurnal de Mall și inventar de șifonier

Ieri am bântuit prin mall-ul din apropiere – anul acesta am întârziat nepermis cu logistica începutului de martie, în plus n-am fost nici foarte organizată, aşa că au rămas pe listă ultime achiziţii. Dacă tot am apucat să prind magazinele la ora deschiderii, am intrat și pe unde nu-mi fierbea oala, să mă inspir în ținutele din primăvara asta. Ca şi cum după noua serie de nopţi nedormite şi terorizante, mai apuc în creierii dimineţii să fac alegeri vestimentare conştiente! Dar cochetăria moare după speranță, iar informaţia este putere, așa că iată ce am văzut pe umerașe pentru sezonul care debutează mâine: 1. Cârpiţe. De tot soiul. Adică bucăţi din material de proastă calitate, care ţin loc de fuste, bluze, rochii, pantaloni. Sunt foarte colorate şi îmi amintesc de traista cu bucăți textile pe care o aveam în copilărie pentru păpuși de la vecina mea, talentată croitoreasă. Cine stă bine cu termoreglajul (primăvara autentic românească e adesea capricioasă) le poate purta, pentru că sunt nepretenţioase şi ieftine. Totuși eu aș spune pas. 2. Floricele pe câmpii. Se poartă imprimeurile florale împestriţate. ...
Citește mai mult »

A fi sau a nu fi. În cuşcă :)

Ieri Cezar a decis că vrea un porcuşor de Guineea. Roy Wasabi (nu pun link, vă las să descoperiţi personajul) are unul pe care îl cheamă Pumpkin, ce-i drept un grăsun drăguţ, aşa că de ce n-am avea şi noi unul? Evident că am luat-o cu argumentele contra pe calea raţiunii. Avem oricum cam multe animale. În plus trei dintre ele sunt pisici, iar în curte mai tranzitează încă 5-6 surate de-ale lor. Mă gândesc că o rozătoare nu ar fi tocmai în siguranţă în acest mediu ostil. – Îl punem într-o cuşcă! Nu mai iese niciodată de acolo, aşa că pisicile nu-l mănâncă! vine repede soluţia copilului. – Păi ţie ţi-ar conveni să stai într-o cuşcă? Să te mişti doar puţin, să nu poti explora. – Sigur! Doar să am lumină că nu-mi place întunericul. Multă mâncare şi apă de băut. O toaletă şi o chiuvetă cu apă caldă. De ce să nu stau acolo? Şi tableta, aş adăuga eu. I-am admirat pragmatismul. Altminteri nu asta facem toţi? Ne construim cuşti minunate, cu toalete şi chiuvete, în care avem mâncare în exces şi apă ...
Citește mai mult »

Lamulțeanurile mele

Începutul de an este pentru noi plin de felicitări. Suntem trei iernatici în familie, apoi prezentul blog tot în această perioadă a apărut, ca și ITEX de altfel. Primesc felicitări pe 14 februarie datorită numelui, și încă o rundă atunci când calendarul ortodox amintește de Sfânta Muceniță al cărei nume în port. Uneori și de Dragobete, că e cumva tot pe bază de Valentini. Pe bună dreptate oamenii îmi spun mucalit că s-au săturat de  “fieca-uri” în această perioadă. Plus că eu le contorizez ca atare. Nu doar pentru că îmi plac aniversările și oamenii aniversați și torturile și cadourile. Ci pentru că îmi place să-mi înșir binecuvântările. În ultima vreme, ca și în penultima și cea dinaintea sa, lucrurile o iau și razna. Mici sâcâieli sau mari belele care nu prea au rezolvare. Chiar de ziua mea am realizat că mă apropii de încă o decizie dificilă, care mă va costa mult, atât financiar cât și sufletește. Apoi am o mulțime de temeri, din cele justificate și absolut normale, eșecuri sau tristeți. M-ar ajuta să le povestesc. ...
Citește mai mult »

Nimic anormal aici

Între băieții mei este o diferență de 10 ani. Așa s-au potrivit lucrurile, iar eu le las întotdeauna ca atare dacă sunt deja potrivite. Nu cred că un interval mai mic ar fi ajutat sau încurcat. Relațiile ar fi fost aceleași: tot s-ar lovi cu proiectile din popcorn la film și tot l-aș găsi pe câte unul cu punga de gheață la ochi după cinci minute de stat singuri împreună. Dar cu siguranță diferența mare aduce un plus de savoare vieții noastre de familie. Și am să vă dau un exemplu recent: La aniversarea de 16 ani, Cristi a primit de la colegi un kit de supraviețuire, care include o pereche de cătușe cu blăniță roz. Altminteri foarte similare cu cele de uz polițienesc, din inox de calitate, cu încuietori bune, reglabile pe mărimi, foarte solide. Au și chei, serioase și ele. Simțind potențialul obiectului și neavând chef de explicații, le-am decopertat de partea pufoasă, operațiune mai user friendly decât mă așteptam, semn că unora le place mai dur, iar producătorul își cunoaște prea bine consumatorii. Devenite pur metalice, cătușele ...
Citește mai mult »

Yin și Yang

El e puternic, mie îmi trebuie cutia cu scule să deschid un borcan. El e înalt, eu aduc scaunul să pun paharele în raft. Ne despart 10 numere la pantofi și multe kilograme. El este calculat, la mine adunările și scăderile sunt relative. Face planuri exacte și riguroase, eu sunt toată un haos. La el totul e matematică, la mine psihologie și destin. El are picioarele pe pământ, eu am capul sus, în nori. La el totul e cauză și efect, la mine așa a fost să fie. El e finanțist, are întotdeauna cashflow-ul sub lupă, banii în portofel și checklist-ul bifat când iese pe ușă. Eu nu 🙂 El îți răspunde în trei cuvinte, eu în două volume de roman. El nu acceptă scuze, eu știam deja că se va ajunge așa și nu-mi mai trebuie. El e tatăl care dă sfaturi masculine, alocă banii de buzunar și oferă feedback fără ocolișuri, eu sunt mama care știe unde este tricoul roșu, răsfață și alină. El e obsedat de bolile fizice: gripă, tuse, junghi, mie mi-e frică de cele mai greu ...
Citește mai mult »