Personale

DUPĂ 20 DE ANI

La sfârşitul lunii trecute am avut întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului. Trecând peste şocul numărului (două decenii, la naiba, o viaţă de om…), am ţinut neapărat să-mi revăd colegele care m-au cunoscut în cea mai rebelă perioadă a vieţii: în adolescenţă, perioada turbărilor comportamentale, a exagerărilor vestimentare şi a tristeţilor existenţiale. Mi-a placut? Mult de tot. M-a inspirat? Şi mai mult! Mi-a placut pentru că am regăsit efervescenţa şi umorul din vremea tinereţii. Am râs până la durere şi mi-am încărcat bateriile pentru multă vreme. M-a inspirat pentru că am aflat poveşti autentice de viaţă, pline cu de toate: bune, rele, vindecate sau dureroase încă, împliniri, tristeţi, aşteptări, succese, decizii care ne par anapoda, dar devin aducătoare de minuni. Dincolo de cărţi şi discursuri motivaţionale, am văzut cu ochii mei cum bucuria stă în lucruri simple, că iubirea poate fi pierduta imediat şi regăsită dupa mult timp, că binele învinge, dacă avem suficientă putere să-l căutăm şi cum prietenia rezistă peste decenii, chiar dacă viaţa te trimite în colţuri diametral opuse. Că destinul are căi întortochiate pentru fiecare dintre noi, că uneori ...
Citește mai mult »

Opţiuni de carieră

Când s-a născut copilul cel mare, am fost întrebată ce vreau să se facă atunci când va fi mare. Am răspuns, cu sinceritate, că orice profesie m-ar mulțumi, mai puțin cea de balerin. Nu știu de ce, mi se pare grea această carieră pentru un bărbat, poate din cauza duratei relativ mici a vieții profesionale. Zilele acestea am purces, așa cum mi-am propus, la a testa un instrument de evaluare a abilităților, intereselor, valorilor și altor chestiuni relevante în vederea orientării în carieră. Cobai: copilul cel mare, că cel mic nu s-a obișnuit cu tastele. Încă. Evaluarea în sine nu mi-a produs mari revelații, pentru că îl cunosc ca orice mamă: mai bine decât se cunoaște el. La un moment dat au început să apară și recomandările, adică orientarea propriu zisă. Și am aflat că după ce termină liceul, copilul meu mare ar putea fi, de exemplu, moașă. Moment în care, trebuie să recunosc că m-am blocat. Cum moașă? Ce recomandare e asta, atât de specifica? De ce nu asistent medical? Sau felcer? Nu cunosc bărbați moașe. Și care ar fi masculinul, ...
Citește mai mult »

O lungă constatare

Multă vreme după ce am încetat să scriu pe blogul de pe http://www.itex.ro am primit întrebări privitoare la motivul meu. Am fost prima, cea mai constantă și cea mai prolifică generatoare de conținut de acolo. Am scris si când a fost bine și când a fost rău. Și cu bani în cont, și fără. Și când aveam ce spune și când nu. Și deodată m-am oprit. Și nu m-am oprit în toiul unor probleme majore legate de ITEX. M-am oprit într-un moment în care am simtit cât de inutilă a devenit meseria asta de scrib. Mi s-a parut că atunci când firmele merg prost din punct de vedere economic, nu mai este loc de discutii despre strategii de resurse umane. E timpul strategiilor de supraviețuire. Când nu ai bani de salarii, când disponibilizezi, când nu poți bugeta nici copiile xerox, degeaba vine Valentina Neacșu și vorbește despre motivație sau despre cultura organizațională. Nu a fost o dramă, ci doar un sentiment acut de inutilitate. Care a generat, normal, o lipsă de motivație pentru scris. În rest, lucrurile au mers la fel: uneori bine, alteori ...
Citește mai mult »

Numai cine nu muncește, nu greșeste

Că tot v-am povestit despre interviurile prin care mi-a fost dat sa trec, să vă spun şi despre neprevăzutul activităţii de intervievator. Este vorba despre începuturile carierei, pentru că experienţa aduce cu sine o lipsă de surprize şi situaţii amuzante. A trecut foarte mult de atunci, sper să nu lezez amintirile şi sentimentele nimanui. O primă întâmplare datează de pe când lucram într-o firma din domeniul IT în plină dezvoltare. Angajam mult şi alert, în fiecare dimineaţă programam interviuri. Era vremea de pionierat a site-urilor de joburi, se purtau CV-urile printate şi listele facute în Excel. Nu aveam birou propriu, aşa că împarţeam spaţiul de lucru cu IT-ul si angajaţii aflaţi în perioada de tranziţie. O dimineaţă obişnuita aşadar, cu biroul plin, dar liniştit, în care iau lista de candidaţi şi încep telefoanele. “Doamna X? Da. Vă invit la interviu!”, “Domnul Y? Da. Vă invit la interviu!” şi tot asa minute bune. Monitoarele bâzâiau monoton, mirosea a cafea, pilotul automat telefonic funcţiona uns. “Domnul Coitu? Da….” În clipa următoare în birou se declanşează bomba cu hohote isterice de râs. Realizez şi eu că numele are o rezonanţă aparte, colegii se exprimau din ce în ce mai zgomotos, aşa că singura ...
Citește mai mult »

MODA ERIJARII IN DIVINITATE

Cu ceva timp in urma, urmaream spusele unei specialiste in alimentatie vegana pe Facebook. Le zicea echilibrat, documentat, placut de citit. Pana cand, la comentariile unui articol, aceeasi autoare echilibrata si documentata raspunde contra-argumentelor decente ale unei cititoare cu replica: “Daca vreti sa muriti de cancer, continuati sa mancati produse de origine animala”. Am incetat sa mai urmaresc discutiile, abordarea mi s-a parut brusc de tip “Stirile de la ora 5″. Cu alt timp in urma, vorbeam cu o cunostinta despre vaccinarea copiilor. Discutia, desi contradictorie, parea echilibrata in argumente, pana am auzit acelasi tip de sentinta: “Daca tu vrei sa-ti intoxici copiii cu mercur si sa faca autism, continua sa-i vaccinezi”. N-am mai continuat sa dezbat, nu avea sens. Cand am nascut al doilea copil, am cautat un sistem de purtare, pentru ca stiam ca voi sta cu el in brate in primele luni si voiam o solutie comoda. Recunosc ca am ales Manduca, desi mi s-a parut scumpa si incomoda, de frica sa nu ma intalnesc cu o nazi-mama care sa-mi spuna cum e cu pozitia in M a picioarelor, ...
Citește mai mult »

Logica vieţii

Acest articol mi-a amintit de propriile mele furii şi momente în care m-am întrebat “De ce eu?” sau “De ce mi se întâmpla mie toate astea?” N-au fost puţine. Şi le-am acceptat pe fiecare în parte, aşa cum zice articolul de mai sus, altfel probabil aş fi scris acum dintr-un spital de boli psihice. După nişte astfel de experienţe, am realizat că una dintre problemele noastre, a oamenilor, este credinţa că viaţa are o logică de tip cauză-efect. Mâncăm sănătos, deci trăim 100 de ani. Facem din copii o prioritate, deci vor deveni genii. Muncim de ne spetim, deci vom ajunge milionari. Ne dedicăm trup şi suflet unei relaţii, deci vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Viaţa are însă o logică mult mai întortochiată și puţin previzibilă de atât: mănânci sănătos şi cazi cu avionul la 30 de ani. Fumezi şi prinzi suta. Există copii care îşi văd părinţii seara, târziu, fără să aibă parte de prea multe dezbateri filozofice despre şcoală si au rezultate de excepţie. Oameni care au făcut din carieră o prioritate absolută şi îşi permit mai puţine decât angajaţii instituţiilor de stat. Cupluri ...
Citește mai mult »

CONSTATĂRILE ÎNȚELEPTEI VALENTINA

Probabil mi se trag de la nesomn. Dar mie mi se par foarte  înțelepte. Așadar: 1. Cu cât te străduiești să acoperi mai tare un defect sau o greșeală, cu atât le descoperi mai mult. Am constatat asta încercând să-mi ascund cearcănele 2. Deciziile se iau singure. Opțiunile se elimină treptat fără să putem interveni prea tare. 3. Pornind de la punctul 2, rezultă că nu are sens să mă îngrijorez. Pot fi atentă, pot încerca să nu greșesc, pot învăța din greșeli. Dar degeaba îmi fac griji. 4. Nimeni nu poate percepe cât de mult mă schimb. Continuu. Pentru că fiecare hop sau fiecare experiență fericită înseamnă un nou drum pentru mine. Așa că nu am de ce să pun preț pe ce cred alții despre mine. Și despre călătoriile mele. 5. Fericirea este supraevaluată. Este punctuală, subiectivă, chiar hormonală uneori. Durează puțin, se obține greu. Confortul si echilibrul sunt ținta.  Și când le obținem, trebuie să ne lepădăm de ele ca să avem la ce tânji iar :). 6. Frumusețea este supraevaluată. Nu contează să arăți ca un supermodel, ...
Citește mai mult »

ARSENALUL MEU

După cum știți sunt o super-femeie și, ca orice eroină care se respectă, am armele mele: Prima este destinată stimei de sine. Pentru că nu întotdeauna am timp de spălat cosițele, am descoperit șamponul uscat. Mare invenție! A doua este pentru eliberarea timpului: un aparat de gătit cu aburi, care are blender încorporat și gătește ca nimeni altul pentru junior. Alături de sistemul de păstrare/ încălzire a mâncarii ale aceluiași producător, reprezintă un aliat puternic în a cuceri o brumă de timp liber. A treia este pentru un strop de independență. Un sistem de purtare a bebelușului care încă nu mi-a distrus coloana, deși duce în prezent mai mult de 11 kg. Se numește Manduca și nu știu ce m-as fi făcut dacă nu o aveam.
Citește mai mult »

Adunate

Zilele acestea mă chinui să-mi fac timp pentru a testa ceva instrumente care să mă ajute în activitatea de consultanță. Practic aș vrea să mut focusul spre orientarea școlară și profesională, dar sondez terenul o vreme. Sper să revin cât mai curând cu detalii. * Să-mi îmbrac copilul mic îmi mănâncă în medie cam 500 de neuroni si 1500 de kilocalorii. Ieri mi-am rugat tatăl să o facă. În liniște și doar câteva secunde, bebelușul era îmbrăcat. Combinezonul era pus invers, cu fața în spate, decolteul pornind nefiresc de la ceafă, dar ambii erau satisfăcuți: bunic și nepot. Semn că eu fac ceva greșit… * Și un banc din categoria “parenting”, că tot e la modă să scrii despre asta: Broasca țestoasă tată îi spune fiului o poveste: – “A fost odată ca niciodata o iepuroaică albă…” – Asta-i o poveste pentru bebeluși. Nu știi una SF? întreabă fiul. – Bine. “A fost odată ca niciodată o iepuroaică astronaut…” – Tată, insistă puștiul, zi-mi ceva ca pentru copii mai mari! – Bine, bine. Dar promite-mi că nu mă spui lui mami! “A fost odată ca ...
Citește mai mult »