Personale

Hic et nunc

Paștele anului trecut m-a prins împietrită. Tata era de scurt timp într-un centru specializat de îngrijire, suficient de conștient în anumite clipe de ce se întâmplă în jurul lui, dar și cumplit de pierdut în altele încât să-și pună lui, și nouă, liniștea, chiar viața în pericol. Îmi doream să îl aduc acasă măcar pentru o zi, dar știam deja că orice schimbare a rutinei îl costă noi abilități pierdute și o agravare a confuziei, deci am renunțat. Nu aveam să știu că este ultimul an cu el. Speram să se obișnuiască acolo și să-l văd mult timp, chiar și așa, cu gândurile și faptele rătăcind bezmetice. Anul ăsta sărbătorile pascale ne prind iar cumva greșit. Nu avem motive să ne fie greu, frigiderul este plin, curtea e mare, noi sănătoși. Dar nu are cum să ne fie bine când multor altora le este greu, când lumea s-a oprit în loc din cauza unei molime, când stăm departe, fizic, de cei apropiați nouă, când viitorul este atât de încețoșat. Și, mai ales, când dispar definitiv scaune de ...
Citește mai mult »

Pas cu pas, cu pas cu pas cu pas

De ceva vreme, înainte de culcare, copilul cel mic vrea să facem “cei 5 pași”. De fapt 6 cu povestea de adormit, la care adaugă în mod ingenios și alții atunci când chiar n-are chef să adoarmă. Nu știu de unde s-a inspirat sau i-a venit ideea, dar știu sigur că pentru el (ca pentru majoritatea copiilor) somnul este pedeapsă și de aceea încearcă să-l fenteze măcar câteva minute dacă mai mult nu-i stă în putere. Primul pas este îmbrățișarea. În al doilea trebuie să îl pup pe frunte, treabă periculoasă dealtfel pentru părinți, probabil că deviația mea de sept se explică și prin multitudinea de capete în nas primite la ceas de seară, în încercarea de a pune copiii la culcare. Urmează bilanțul pozitiv al zilei: ce ne-a plăcut din ea? Recunosc că la început, deși nu eram încă blocată în casă și cu securea virusării deasupra capului, abia dacă reușeam să găsesc câte un exemplu bun. Acum am liste impresionante, care cuprind deopotrivă frivolități și lucruri importante precum vremea frumoasă de afară, faptul că suntem cu ...
Citește mai mult »

Jurnal de divă

N-am să vă mint, la ora la care scriu sunt îmbrăcată în niște pijamale dubioase și rezonez maxim cu meme-ul de mai sus. Dar să știți că este o excepție, zilele acestea am grijă de mine excesiv și port o colecție capsulă despre care am să vă povestesc în cele ce urmează. Cum se îngrijește așadar diva pe vremuri de carantină? Ca și până acum, jur! Unghiile întotdeauna tăiate scurt, fără machiaj sau cu unul minimal care să ascundă paloarea dată de crema cu SPF, cu rădăcinile părului nevopsite, că nici înainte de carantină nu aveam timp de răsfățuri și cu suficiente vânătăi pe picioare, pentru că, nu-i așa, doar colțul suprem e fatal, restul sunt doar de distracție și Lioton Gel. Modificări apar totuşi în zona mâinilor, care se prezintă extrem aspre și cu ceva dermatită, semn al spălatului și dezinfectatului excesiv și în păr, unde tronează veșnic o agrafă care datează de cel puțin 15 ani, cu o floare roșie și deșirată. Nu doar că mă face să tresar de câte ori mă privesc în oglindă, ...
Citește mai mult »

Peştii (text nerecomandat veganilor)

De data asta nu este una dintre improvizaţiile de adormit copilul mic. Este o poveste 100% adevărată, definitorie pentru perioada pe care o traversăm, deci plină de intenţii criminale. Dată fiind recomandarea de a ne distanţa social şi de a sta mai mult prin case, principala activitate care a avut de suferit a fost, evident, aprovizionarea. Prima ordonanţă militară ne-a prins cu suficiente provizii cât să rezistăm până la toamnă, dar anumite stocuri s-au epuizat rapid (ouăle şi cafeaua), altele se vor epuiza într-un cincinal, dar cineva tot cumpără în disperare (morcovii). Oricum, ca în orice economie de piaţă, au apărut rapid soluţii alternative, mai ales că locuim la ţară, acolo unde oamenii încă mai cresc dobitoace şi verdeţuri în curte. Astfel soţul meu, om descurcăreţ, a găsit un furnizor de legume (de aici morcovii en gros), mălai şi făină, unul altul de carne, care ne-a livrat săptămânile trecute un curcan mai mare ca un miel. N-aveţi idee ce luptă am tras să-l tranşez, am zis că asta este încercarea prin care am să-mi trec nurorile înainte ...
Citește mai mult »

Doruri

Zilele astea nebune au venit pentru mine după altele cam la fel. Am eliberat în pripă apartamentul în care am petrecut aproape jumătate din viaţă, au fost (şi mai sunt încă) o grămadă de alte administrative de bifat, aşa că iată-mă obosită fizic şi emoţional consemnată la bază cu ai mei şi aflată în imposibilitatea de a-mi încărca bateriile. Pentru că ale mele au nevoie de odihnă, timp cu şi pentru mine, pauză de la toate rutinele nesuferite, iar perioada asta toate astea îmi par inaccesibile. Nu doar că am intrat în tăvălugul în care se învârt doar chestii înălţătoare precum gătitul, spălatul, curăţenia şi repetatul obsesiv. Dar au apărut multe şi minore alte frustrări precum faptul că se tot strică lucruri în casa, adică toate rând pe rând, vin migrene, dar mai ales rămân fără telefon, prelungirea firească a mâinii mele. Mi-e dor aşadar să mă plictisesc. Să mă gândesc că nu am ce face şi trebuie să-mi umplu timpul cu ceva. Este un lux pe care mi-l permit foarte rar, în ciuda faptului că mulţi ...
Citește mai mult »

Revelații

Știți deja că este în plină desfășurare Campionatul Mondial de Gătit Viteză. Eu una am făcut în perioada asta deserturi cât în întregul cincinal precedent. Noroc că trebăluiesc non-stop prin casă și urcatul/ coborâtul obsesiv al scărilor mă ajută (încă) să nu mă pufoșesc prea tare. Ieri de dimineață copilul mic a vrut pâine dulce. Adică frigănele, celebrul desert comunist: pâine prăjită dată prin ou și lapte. Ca o mamă iubitoare ce mă aflu, de plictiseală aș face și sarmale! Deci am purces la a asambla ingredientele pentru a-i face copilului pofta. Bat ouă, pun lapte, puțin zahăr și bag prima felie în amestecul gălbui. Numai că-l văd pe cel mic, care supraveghea atent procesul, gălbui și el la față, oprind cu greu un icnet. N-a putut să-ți țină gura, exclamând îngrețoșat: – Ce scârbos arată! Este a doua oară când are probleme cu a percepe neutru mâncarea negătită. Și culmea, primul episod similar a fost cu o porție de paste cu brânză, cel mai non-scârbos dish posibil. Evident că m-au apucat pandaliile și l-am dat afară din bucătărie. Apoi în ...
Citește mai mult »

Skincare – goliciuni de prin dulap

Știu că țara arde, dar, așa cum spuneam pe Facebook, m-am gândit că o babă care se piaptănă ne mai scapă de anxietăți. Pentru a uita puțin de subiectul zilei, astăzi vă scriu despre goliciunile din dulapul cu vaxuri, că așa-i în criză, cumperi pe o parte și rămâi cu rafturi goale pe alta. Ținând cont că nu-i o perioadă prea bună de achiziții, fie ele și online, vă voi spune și ce folosesc în locul celor care au ajuns la tomberon. Iată așadar produsele de care m-am despărțit zilele acestea: 1. La Roche Posay Toleriane Ultra 8 Mist (concentrat hidratant pentru ten intolerant) Eu îl folosesc pe post de toner, mi se pare singura opțiune care face diferența găsită până acum. Este foarte light, pare un puf cu apă termală. A fost prima achiziție, dar cu siguranță o voi recumpăra când trece nebunia. Ca înlocuitor am un mist hidratant de la Benton, cu tea tree, care își face binișor treaba. 2. Benton Fermentation Essence Îl folosesc ca al doilea pas al rutinei de seară. Are galactomyces, unul dintre ingredientele mele preferate, ...
Citește mai mult »

Amintiri sau perisabile?

După o așteptare mai lungă decât mi-am închipuit, urmează să ne despărțim luna aceasta de biroul/ afterschool-ul/ casa de oaspeți din cartierul acela care are metrou de prin 2013 și nici acum nu știe dacă va avea vreodată. Evident că urmează #mareadebarasare2. Prima mare debarasare a fost în 2017, la cea mai recentă igienizare. Atunci am aruncat și donat o mulțime de ciurciuboate: jucării, haine și diverse alte nimicuri care aglomerează dulapurile și sertarele. Au trecut de atunci aproape trei ani, în care nu am locuit aici decât ca haltă de zi în timpul săptămânii și totuși am reușit cumva să reumplem spațiile cu alte nimicuri. De fiecare dată când ne-am mutat sau am reorganizat locuințele m-am minunat de cât de multe tâmpenii strângem. Mizilicuri care costă bani și energie pentru a fi cumpărate și gestionate. Și a căror utilitate tinde către 0. Partea cea mai tristă este că eu fac periodic debarasări intermediare. Dar sunt lucruri care scapă în mod perpetuu de reciclare, ba pentru că cineva le găsește un sens brusc și uriaș, ba pentru că ...
Citește mai mult »

Despre părul lung al băieţilor

Toată perioada grădiniţei celui mic, am auzit aceeaşi ameninţare: dacă nu-l tund se va uita cruciş şi e păcat, că are ochi frumoşi. Văzând că nu merge cu chestii dătătoare de anxietate, doamna educatoare a schimbat la un moment dat placa, cu una mai pragmatică și echilibrată: copilul trebuie tuns pentru că stă cu mâna în păr chiar şi la masă. Văzând totuși că nu o scoate la capat cu noi, ne-a lăsat în lățoșenia noastră. De ce totuşi nu tundeam (și nu o prea facem nici acum) copilul? Nu dintr-o ambiţie stupidă şi nici pentru că îmi place părul lui atât de mult încât i-aş sacrifica privirea. Ci pentru că am observat că unor prichinduți nu le place să fie tunși. Nu că nu le place, îi terorizează ideea! Nu o dată am plecat cu ai mei de pe scaunul frizerului cu pleata de la venire. Nu o dată am văzut copii în convulsii de atâta plâns în saloanele vizitate. Ca mamă, nu doar că îmi aleg luptele, dar mă gândesc adesea dacă nu cumva unele dintre ele ...
Citește mai mult »

Cum va fi la şcoală?

Zilele acestea văd la şcoala celui mic parinţi cu foi, foiţe, dosare şi, mai ales, cu mutra aceea confuză si traumatizată de om care începe un proiect sisific. Presupun ca au inceput înscrierile la clasa pregătitoare, ceea ce am făcut cu toţii în prag de primăvară. Ştiu că sunt puțini, dar lor le scriu acum. Pentru că aceeaşi mutră confuză și traumatizată am avut-o la rândul meu, anul trecut. Aceeaşi frică de necunoscut, de ameninţările altora, de experienţele pe care le auzeam și pe care le-am avut ca elev și ca mamă. Dacă nu este prea târziu, încep cu ceva recomandări despre cum sa alegeţi şcoala: Este întotdeauna de preferat cea din proximitate. Mulţi copii au dificultăţi în a se trezi şi monta dis de dimineaţă. Ne era tuturor mai uşor la primul şcolar al familiei când ne trezeam cu jumătate de ora înainte de primul clopoţel, faţă de al doilea, la care ceasul sună în creierii nopţii. Nu căutaţi o învăţătoare care să vă semene, şi aici mă refer evident la mame. Rolul doamnelor nu este acela de ...
Citește mai mult »