Personale

Complimente matinale

Am plecat de acasă de dimineață val-vârtej, cu ochii încă lipiţi de somn, fără urmă de fard, dar cu adânci semne ale oboselii şi bulversării. Ajung la destinţie, un bloc de pensionari chibzuiţi, liniştiţi şi cu mari abilităţi în ale versificaţiei. Nu fabulez, stiu sigur: de fiecare 8 Martie, Crăciun şi uneori chiar de 1 Iunie, apar lipite pe pereți câteva poezii drăguţe scrise de mână pe foaie velină şi ilustrate naiv cu desene în carioca. Urc în lift împreună cu cel mic, îmbrăcat şi el pe fugă cu primul pantalon sport găsit în cale, tricou albastru spălăcit şi nelipsita şapcă în dungi marinăreşti. Lângă noi apare un domn cu vârsta şi prezenţa respectabile. Ne salută şi începe o neașteptată tiradă privind când spre mine, când spre copil, când spre sacoşele din dotare: – Ce frumoasă eşti! O frumuseţe! O minunată! O grozăvie! Mă trezesc brusc din adormire şi mă uit bolând la om încercând să înţeleg. Vorbea cu plasele, cu cel mic sau cu mine? Domnul o dădea cu spor: – Ce noroc pe mine să-mi iasă în cale dis de dimineaţă ...
Citește mai mult »

Luxul fiecăruia

După ce l-am născut pe MC, lucrurile au luat-o razna o perioadă. Copilul plângea continuu, casa era un haos, eu un dezastru ambulant. Singurul moment calm se petrecea dimineaţa, când copilul încă dormea, iar eu mă trezeam şi înfulecam rapid câteva sandviciuri lăsate de soţul meu pe o farfurie înainte de a pleca la serviciu. Erau luxul meu, dar nu mi-am dat seama atunci. Bucăţile de pâine cu te miri ce pe ele erau porţia mea de linişte, de potolit nervii şi glicemia după nopţi zbuciumate şi zile agitate. Dar atunci totul mi se părea greu de dus. Şi m-am prins de preţiozitatea unor sanviciuri când am născut a doua oară, la mai mult de un deceniu distanţă, când timpul şi vremurile au făcut imposibile acele momente de lux. Mă trezeam la fel de lihnită şi epuizată, dar inainte de a-mi aşeza nervii şi glicemia în hăţuiri, erau multe altele de bifat. Ni se întâmplă asta des – pentru că aş jura, nu doar mie. Gesturi, momente, fapte, mizilicuri, situaţii cărora le înţelegem valoarea atunci când nu le mai regăsim în contexte similare. Sau atunci când deschidem ochii mai larg şi vedem că alţii nu-şi permit luxul nostru. Ştiu ce înseamnă luxul convenţional: ...
Citește mai mult »

Aceeaşi reţetă, două variante diferite

Supă cremă de legume, varianta ZEN: Se iau 8 morcovi, o ţelină, un păstârnac şi o ceapă mare, se curăţă, se taie în bucăţi mari şi se pun la foc. Când sunt aproape fierte, se pasează, se adaugă sare, puţin ulei şi se mai dau în câteva clocote. Se serveşte cu crutoane de pâine puse 1-2 minute în cuptor la 220 grade (preîncălzit 5 minute). Supă cremă de legume, varianta UNDER PRESSURE: Se iau 8 morcovi, o ţelină, un păstârnac şi o ceapă mare. În bucătărie apare întâiul membru al familiei care îţi spune că sunt prea puţini morcovi. Mai adaugi doi. Iese bombănind zicând că abia ne va ajunge să murdărim farfuriile. Se curăţă legumele, se taie în bucăţi mari şi se pun la foc. Când dau în fiert apare în spaţiul de lucru al doilea membru al familiei care îţi spune că nu intenţionează să mănânce supă cremă de legume. Bei un pahar mare de apă, faci niste incantaţii în gând întru restabilirea motivaţiei pentru gătit şi te pregăteşti să pasezi legumele aproape fierte. Exact când iei oala de pe foc apare în bucătărie al treilea ...
Citește mai mult »

Scrisoare pentru mine

Am observat că uit tot soiul de lucruri. Dar niciodată articolele pe care le scriu – şi am multe la activ. Chiar dacă nu-mi mai amintesc conţinutul în întregime, ştiu unde să le caut şi, mai ales, cunosc ideile principale. Profit de asta şi îmi las aici nişte sfaturi pentru bătrâneţe, în speranţa că voi apuca a le reciti şi, mai ales, a le urma. “Zece paşi pentru o bătrâneţe frumoasă de la Valentina Neacşu din floarea vârstei pentru Valentina Neacşu la senectute: Răsfăţul este întotdeauna o sursă de bine. Ştiu că toate încercările de până acum apasă, dar dacă ai ajuns aici, înseamnă că eşti mai puternică decât crezi. Râzi mult, plimbă-te, plantează flori. Găseşte bani pentru o rochie frumoasă şi pentru o cremă de faţă bună. Îţi par inutile? Eram sigură că vei spune asta, întotdeauna ai crezut aşa. Dar tot le cumpărai. Ai grijă de sănătatea ta. Ani de zile te-ai gândit la ceilalţi, la programări, tratamente, la a-i proteja. A venit momentul să faci din a-ţi fi bine ţie o prioritate. Mergi la băi, e loc de socializare. Şi da, încearcă ...
Citește mai mult »

Momente (fără schiţe)

În cinstea gândirii pozitive pe care o antrenez de ceva vreme, vă zic că mă aflu într-o perioadă bună din viaţă. Învăţ atâtea chestii, câte nu am învăţat în primii 40 de ani: primul ajutor în caz de insolaţie cu arsuri solare severe şi cum să aplici tehnicile fără să strângi de gât (aproape) adolescentul din dotare, noţiuni de neurologie şi ghidul 40 de modalităţi în care să-ţi verşi nervii fără ca cineva să fie rănit. Azi, plină de atâta know-how, am purces la cele uzuale. Cel mic, nebăgat în seamă, decide că ar fi bine să-şi raşcheteze puţin un deget de la mână. Dă-i cu nişte apă la şoricei, bagă un plasture, treci iar la joacă. Şi cum altfel, dat fiind contextul, decât de-a doctorul: – Bună ziua, Doctor Fan (*), mi se adresează. Acesta este degetul care mă doare! Şi-mi arată degetul proaspăt oblojit. – Dar ce aţi păţit? întreb eu în mod profesionist. – Am căzut pe lemn, răspunde sobru pacientul. – Şi aţi dat cu ceva? continui eu diagnoza, în încercarea de a mai atenua rezistenţa lui notorie la orice fel de tratament medical. – Da, ...
Citește mai mult »

Despre lipsuri mai mult sau mai puţin evidente

De ceva vreme caut iar bonă. Îmi este din ce în ce mai greu fără ajutor, în plus recunosc că-mi lipseşte mult timpul dedicat activităţilor profesionale, pe care vreau să le reiau în mare forţă. Am micşorat numărul criteriilor de selecţie, astfel încât recrutarea a mers de data asta bine: au fost peste 30 de aplicante. Apoi s-a întâmplat ca lucrurile să ia o turnură neasteptată şi să pun o scurtă pauză procesului. Miercuri dimineaţă primesc un mesaj nervos, chiar jignitor prin care mi se atrage atentia ca încurc lumea. Ok, am greşit, îmi cer scuze, dar atrag atenţia semnatarei că nu prea respectă criteriile de selecţie: am cerut o persoana blândă şi răbdătoare şi-mi răspunde o femeie nervoasă si agresivă. Ceea ce a dezlănţuit războiul. Şi cum ameninţările au devenit patologice pe măsură ce am râcâit puţin situaţia – defect profesional, nu mă pot abţine – am decis că-i lipseşte o doagă şi am lasat-o în pace. Nu înainte de a obţine promisiunea că nu va mai lucra ca bonă, întrucât nici nu o pasionează (zice ea) şi nici nu i se potriveşte (zic eu). Defect profesional, ...
Citește mai mult »

Ce am învăţat de la mama?

Să gătesc. În ciuda faptului că nu mă lăsa să o ajut, motivând ca am timp sa mă satur de muncă, îmi plăcea să chibiţez pe lângă ea. Gătea excelent. Era maestră în a drege maioneze şi icre, nu de putine ori veneau verişoarele noastre cu castronul “tăiat” în mână pentru a fi salvat de tomberon. Nu ştiu cum făcea, dar le aducea pe calea cea întreagă. Făcea torturi senzaţionale, în ciuda faptului că nici ingredientele şi nici ustensile de bucătărie nu erau la îndemână. Eu sunt un biet epigon, dar faptul că ştiu să pun în oală chestii comestibile i se datorează. Să iubesc. A fost cea care ne-a iubit total, complet, fără condiții. Pe toți. Întotdeauna. Să glumesc. Avea un soi de umor ascuns, un limbaj aparte și capacitatea de a se ridica deasupra situațiilor stresante râzând de ele. Autoironia intra în arsenal. Să cresc. Să mă cresc pe mine și pe cei din jurul meu. Avea o ambiție nemăsurată și o dorință ca toți cei din jur să se ridice, să-și depășească limitele, condiția, așteptările. Să citesc. A ...
Citește mai mult »

De modă veche

Azi ţin să punctez câteva dintre tendinţele în materie de parenting şi educaţie, pentru că văd destul de mulţi părinţi desueţi în jurul meu: Competiţia e ciumă. Îţi duci copilul la concursuri şcolare? Îi cumperi coroniţă la sfârşit de an? Nasol! Va sfârşi depresiv, anxios, debusolat. Va fi un adult inadaptat, incapabil să ia viaţa ca pe un dat frumos ce este. Aşa o fi modern, dar realitatea veche de când lumea ne contrazice. Mie mi se pare că tot ce e frumos în viaţă se câştigă prin competiţie: o persoană mişto care îţi devine jumătate, un loc de muncă tare care să-ţi ofere un confort financiar, social, personal. În afara competiţiilor proprii şi personale, ne plac teribil cele ale altora. Zilele acestea tocmai ce urmărim spectacolul unui campionat de fotbal şi cred că audienţele îmi dau dreptate. Eu zic că problema nu este competiţia, ci modul în care ne raportăm la ea. Trebuie să alegem înţelept, să ne antrenăm corespunzător şi mai ales să ştim cum să ne remontăm după un eşec. Pentru că aici este de fapt marele câştig. Cine blamează competiţia nu înţelege că însăşi viaţa ni se datorează ...
Citește mai mult »

Copilul din noi

Drumul spre parc trece pe lângă un chioşc de ziare. Şi pentru că ziarele s-au cam rărit, ghereta este plină cu jucării de plastic, din acelea chinezeşti, ieftine, prost finisate şi ambalate. Am cedat o dată rugăminţii de a lua o puşcă. A doua oară am aplanat un potenţial conflict cu un pistol. Mi s-a parut o afacere să dau 9 lei contra unui drum liniştit acasă. Dar aşa cum îi stă bine copilului, instistă acum prin metoda clasică “dat cu fundul de pământ” să-şi completeze colecţia. Lucru pe care nu intenţionez să-l încurajez, oricâtă linişte m-ar costa. De dimineaţă s-a repetat scenariul. Ne-am întors mintenaş acasă întru calmarea spiritelor. Şi ne-am întâlnit la lift cu vecinul nostru. Supărat, copilul urcă în lift fără să salute şi să socializeze, aşa cum face cu toti colocatarii şi pensionarii de pe o rază de 5 km pătraţi. – Ce mai faci? este întrebat. Şi se dezlănţuie seria de bombăneli: – Eu am vrut pistol. Ce mare lucru un pistol? Şi mama nu m-a lăsat să-mi iau! Eu am vrut pistolul ăla cu verde. În ciuda debitului verbal, pe ...
Citește mai mult »

Decizii care ne prind din urmă

Pe când am definit unul dintre primele chestionare de evaluare a performanţelor, un indicator esenţial pentru poziţiile manageriale mi s-a părut a fi promptitudinea deciziei. Rapiditatea asta de a rezolva ceva, include şi ştiinţă, şi putinţă, dar mai ales curaj, puterea de a urmări efectele, de a vedea ce iese, eventual de a o drege la nevoie. Înseamnă încredere în forţele proprii, dar nu una oarbă ci bazată pe abilităţi şi cunoştinţe reale. Şi mai ales presupune concentrare asupra a ceea ce este cu adevărat important, obiectivul final, şi cunoaşterea eventualelor pagube/ victime colaterale. Ca manager de departament al unei companii, promptitudinea deciziei este aşadar importantă. Dar ca manager al propriului departament, cel care cuprinde cariera, familia, viaţa personală, deciziile de zi cu zi, n-ar trebui să conteze? Chiar contează, şi al naibii de tare. Eu ştiu că toate deciziile pe care le-am născut greu, care au presupus analize şi post-analize, care au întors problema pe toate părţile şi încă două-trei suplimentare, care m-au ţinut trează nopţi şi bleagă zile, mă bântuie încă. Mă chinuiesc, mă răscolesc, nu mai rezist, vorba cântecului. Şi cele luate rapid, fără anxietatea ...
Citește mai mult »