Personale

A servi, servire

Cel mic stă confortabil pe canapea și halește la niște pâine cu unt. – Vreau apă! Adu-mi apă! cere el imperial. – Ce face? întreb eu nedumerită. Cum adică vrei apă, du-te și bea dacă vrei! – Vreau să fiu servit, vine replica regală. (Nu pot să nu remarc că are o viziune frumoasă asupra vieții. Și mi-e cunoscută, am mai auzit-o într-un fel sau altul și de la cel mare.) – N-ai găsit mușteriul! Bagă un “te rog frumos” sau joc de glezne până la bucătărie! – Hai, te rog io frumos, servește-mi niște apă! M-am conformat. A uitat să mulțumească, deși a servit multe muștruluieli și pe tema asta. Așa e cu urmașii: îi servești cu răbdare. Deși visezi uneori la un sos și o garnitură bună alături.
Citește mai mult »

Despre iubire şi alte năbădăi

Ieri a fost ziua îndrăgostelii şi a Valentinelor capitaliste. Tot mormanul de inimioare şi urări de iubire publice, unele frumoase, altele doar naive, m-au făcut să mă întreb de ce nu-mi place ziua cu pricina. Pentru că nu-mi place. Raţional îmi pare o găselniţă frumoasă, orice sărbătoare este binevenită, iar una a iubirii, cu atât mai mult. Şi totuşi în ziua respectivă devin un soi de Grinch și capăt aproape o panică de a ignora tot ce poate lăsa o urmă, fie ea si vagă, de romantism. Până ieri n-am conștientizat disconfortul. M-a pocnit totuși revelația când am realizat că mă uit șui la o poză cu declarații a Melindei Gates către soțul ei: ce a apucat-o, nene, și pe ea? Femeia puternică, deșteaptă și bogată se ține de siropuri dintr-astea? Am stat așadar strâmb și am analizat drept care ar putea fi problema. Mi-am amintit de modul în care am aflat de această sărbătoare. Destul de ciudat. Apoi de faptul că, deși începuse a se sărbători și în adolescența mea năbădăioasă, apropierea calendaristică de ziua mea și ...
Citește mai mult »

Disparate

Sunt zile alerte, încărcate cu de toate: Vacanța copiilor îmi dă iar o pauză de hidratare, evenimentele din stradă mă îngrijorează și entuziasmează deopotrivă, vremea de afară îmi reînvie sinuzita cronică. Așa că scriu întru relaxare, așa cum îmi vin în minte, cu și despre de toate: Prinsă în diverse chestiuni administrative, las copilul mic să-și găsească și singur de lucru. Plictisit, el se pune pe stricat, doar-doar îmi atrage atenția: cu o sabie de spumă încearcă să doboare becul unui corp de iluminat. – Cezar, știi ce se întâmplă dacă folosești jucăriile ca să strici lucruri. Se aruncă! zic eu în dorința de a-i tăia imediat avântul distructiv. – Da, și apoi te arunc și eu pe tine, plusează neașteptat bunicul care se pregătea să iasă la deszăpezire. Copilul îi aruncă o privire ucigătoare: – Tataie, eu sunt om. Oamenii nu se aruncă! Jucăriile da, că oricum se strică. Dar oamenii nu se aruncă! Nu mă poți arunca! Am intervenit și aplanat conflictul între generații. Dar m-a mirat argumentația, mai ales că până acum n-am avut discuții privitoare la drepturile omului. Despre ...
Citește mai mult »

Iubește-ți aproapele!

În urmă cu ceva ani, în plină criză economică, guvernul de atunci a decis să modifice serios Codul Muncii. Oamenii de afaceri erau disperați în primul rând de valul de disponibilizări care, conform legislației în vigoare la momentul respectiv, trebuiau să respecte criteriul social și nu pe cel al performanțelor. Au fost consultate patronatele, sindicatele, reprezentanți ai societății civile. Cu toate acestea, proiectul de modificare a fost motiv de linșaj public. Presa, de orice culoare politică, vuia cum angajații vor fi sclavii multinaționalelor, cum Boc ne-a vândut străinilor, cum vom fi sclavi pe plantații și nu angajați cu drepturi. Se dădeau exemple de prevederi revoltătoare, se perindau zvonuri aberante – a fost un război al informației. Inițial n-am dat mare importanță propunerilor de modificare, dar la sătulă de refrenul pesimist și, din ce în ce mai absurd, m-am apucat să le citesc serios, cu creionul în mână. Șoc și groază: se arătau niște lucruri noi și de mare ajutor clienților noștri. Se rezolvau multe dintre problemele spinoase (cei tineri nu știu ce balamuc era cu perioada de ...
Citește mai mult »

Grijă mare la ce spuneți copiilor!

Într-una din zile, cel mic s-a rănit invizibil la un deget. Jur că nu avea nimic, dar curgeau râuri de lacrimi și cuvinte, de parcă se revărsau și valuri de sânge. Am încercat să calmez supărarea cu plasturi, ulei roz (singurul care nu ustură, inutilul Bio-oil pare a avea o calitate), ulei portocaliu, cremă cu pitic și vorbe frumoase. Degeaba: urletele se întețeau periculos. Rămasă în pană de idei, mi-am amintit de profa de sport din liceu (Dumnezeu să o odihnească!). Ea ne spunea mereu că cel mai rapid și la îndemână dezinfectant este propria noastră salivă pentru că este plină de enzime, având printre altele și un rol de apărare. Așa că am găsit ideea salvatoare: – Cezar, știu cel mai bun tratament: balele! N-am mai apucat să-l și aplicăm, copilul s-a pus pe râs și a uitat de rana care sângera mortal și invizibil. La ceva timp după întâmplarea cu pricina, copilul îmi trăznește neintenționat, dar zdravăn, o sabie de lemn în cap. Vazându-mi suferința evidentă, vine cu leacul minune gata pregătit pe degete: bale puțin colorate de la ...
Citește mai mult »

14 pentru 14

Marele Copil împlinește14 ani și, odată cu el, fac și eu tot atât de când am devenit mamă. Ocazie pentru care îmi trec prin minte fix 14 lucruri să îi spun, în stilul clasic care-l face adesea să sforăie. Așadar, învață! (*) Oamenii din jur sunt cea mai mare sursă de nervi, disperare, dezamăgire, tristețe. Dar și de alinare, bucurie, speranță, ajutor. Nu ține socoteala lucrurilor negative, chiar nu ajută, dar amintește-ți întotdeauna experiențele pozitive! Oricât de nasoală pare o situație, nu-i chiar așa de rea dacă poți glumi pe seama ei. Găsește-ți întotdeauna și altceva în afara sferei de nevoi primare (deocamdată dau doar exemplul mâncatului 🙂 ) care să-ți placă, să te relaxeze, să te pasioneze. Ajută mult. Vei auzi des că femeile nu pot fi înțelese. Greșit, dacă ți se pare că îți trebuie un manual de instrucțiuni, înseamnă că nu ai găsit femeia. Păstrează întotdeauna amintirea unui moment greu ca termen de comparație pentru cele ce vor veni: “Dacă am supraviețuit gimnaziului, sigur pot face și asta”. Actual exemplu, nu? Așteaptă-te la ce-i mai bun, dar pregătește-te ca pentru ...
Citește mai mult »

Să le dregem cumva!

Anul ăsta se încheie pentru noi în nota sa definitorie: din motive obiective a trebuit să anulăm planurile de petrecere pe ultima sută de metri. În loc de terminat bagaje, jumătate de familie a purces la cumpărături, iar altă jumătate la a încropi masa de sărbători. Iată primul beneficiu al vremurilor moderne. Mama unei prietene mi-a povestit o pățanie similară, dar petrecută cu 30 de ani în urmă, pe când încropeala era pe bune: au mâncat de sărbători orez fiert, că atât aveau în casă. Mâncare de regim, cum ar veni. Regim ceaușist. Al doilea beneficiu a apărut la gătit. Mi-am amintit-o pe mama cum în a doua jumătate a lui decembrie avea maraton de dres maioneze și icre ale rudelor, vecinelor sau cunoștințelor aflate la ananghie. Asta în timp ce pregătea propriul festin. Pentru că anul ăsta am pățit și eu rușinea. Cum mama e undeva departe, sus, luminos acum și nu pot merge cu castronul la ea, am purces la a căuta via Google cum să dreg icrele tăiate. În timp ce mă minunam de sfaturi, de ...
Citește mai mult »

Rochia de Revelion

Finalul de an mă prinde, ca de obicei, cu ceva probleme de reportat pentru cel ce va începe. Două dintre ele vechi, pururea arzătoare şi aparent de nerezolvat. Altele doar puse pe listă pentru a fi bifate, în speranţa că se vor întâmpla. Am constatat astfel că, din păcate, în viaţă nu există scurtături. După ce mergem multă vreme prin coclauri fără sens, bântuim bezmetic prin propria noastră existenţă, fără rost şi fără direcţie, este imposibil de găsit apoi o cale scurtă şi uşor de străbătut spre un final fericit. Orbecăiala continuă aşadar, de această dată invers, până când dibuim drumul corect. Şi parcă e mai greu la întors, pentru că purtăm cu noi greutatea greşelilor, a dezamăgirilor noastre şi a celor pe care le-am provocat, a eșecului, a durerii. Dar nu există scurtături, ci aceleaşi drumuri lungi si întortocheate, în care să demonstrăm că am învăţat lecţiile, că ştim să trecem cu brio obstacolele şi putem ocoli cu graţie capcanele. În 2017 mai am aşadar de orbecăit, de căutat, de dibuit. De sperat, de corectat, de muncit. De luat decizii amânate, de trăit consecinţe asumate, de bucurat ...
Citește mai mult »

Moș Crăciun există!

L-am văzut eu aseară! Era îmbrăcat în roșu, avea barba albă și vorba liniștită. A venit cu jucării pentru copiii cuminți de la grădiniță. Chiar și pentru cel mai plângăcios dintre ei: îl știți, cel care strică tot programul cu lacrimile lui. Cel care nu vrea să stea pe scăunel, să spună poezia, să facă mișcările de dans învățate. Cel care suferă în loc să se bucure, arătând astfel celor mari unde greșesc. Cel care este amenințat astfel că nu va primi nimic. Dar Moșul e bun și iertător. Iar copiii uită de toate relele atunci când simt bunătate. Și spun cu patos poeziile ascunse până atunci. Și se bucură. Și învață că într-o lume nebună care, din comoditate îi vrea cuminți, speriați, aliniați, există întotdeauna un cadou. Pentru oricine. Aseară, la prima serbare a grupei mici m-a lovit un puhoi de revelații. N-a fost deloc ușor, dar în toată vâltoarea trăită am realizat că pentru mine a venit deja Moș Crăciun.
Citește mai mult »

Un caz de impostură

V-am mai povestit că post-căsătorie sunt posesoarea unui nume care, asortat la prenume, este purtat simultan de o doamnă psiholog, autoare de cărţi şi profesoară la una dintre universităţile particulare din capitală. Găsiţi aici vechea relatare. Iniţial am luat-o ca pe o coincidenţă amuzantă şi nimic mai mult. Doar că, pe măsură ce scriu mai mult, Google mă curtează mai intens, astfel încât se îndesesc momentele în care sunt confundată cu doamna în cauză şi mi se solicită ajutorul. Încep, pe de o parte, să mă simt ca o impostoare, iar pe de alta, să mă îngrijorez de soarta celor care ajung la mine dintr-o încurcătură a iţelor online. Şi vreau să rezolv atât partea cu impostura, cât şi partea cu grijile, că am destule motive de insomnie. În ceea ce mă priveşte, mă oblig ca începând de zilele astea sa am în vedere reactualizarea paginii în care povestesc despre mine (*). Recunosc că poate fi generator de confuzii. Dar mă tem că nu este suficient. Mi se spune că blogul meu pare a prezenta latura umană a unui psiholog. Ceea  ...
Citește mai mult »