Personale

Doruri

Zilele astea nebune au venit pentru mine după altele cam la fel. Am eliberat în pripă apartamentul în care am petrecut aproape jumătate din viaţă, au fost (şi mai sunt încă) o grămadă de alte administrative de bifat, aşa că iată-mă obosită fizic şi emoţional consemnată la bază cu ai mei şi aflată în imposibilitatea de a-mi încărca bateriile. Pentru că ale mele au nevoie de odihnă, timp cu şi pentru mine, pauză de la toate rutinele nesuferite, iar perioada asta toate astea îmi par inaccesibile. Nu doar că am intrat în tăvălugul în care se învârt doar chestii înălţătoare precum gătitul, spălatul, curăţenia şi repetatul obsesiv. Dar au apărut multe şi minore alte frustrări precum faptul că se tot strică lucruri în casa, adică toate rând pe rând, vin migrene, dar mai ales rămân fără telefon, prelungirea firească a mâinii mele. Mi-e dor aşadar să mă plictisesc. Să mă gândesc că nu am ce face şi trebuie să-mi umplu timpul cu ceva. Este un lux pe care mi-l permit foarte rar, în ciuda faptului că mulţi ...
Citește mai mult »

Revelații

Știți deja că este în plină desfășurare Campionatul Mondial de Gătit Viteză. Eu una am făcut în perioada asta deserturi cât în întregul cincinal precedent. Noroc că trebăluiesc non-stop prin casă și urcatul/ coborâtul obsesiv al scărilor mă ajută (încă) să nu mă pufoșesc prea tare. Ieri de dimineață copilul mic a vrut pâine dulce. Adică frigănele, celebrul desert comunist: pâine prăjită dată prin ou și lapte. Ca o mamă iubitoare ce mă aflu, de plictiseală aș face și sarmale! Deci am purces la a asambla ingredientele pentru a-i face copilului pofta. Bat ouă, pun lapte, puțin zahăr și bag prima felie în amestecul gălbui. Numai că-l văd pe cel mic, care supraveghea atent procesul, gălbui și el la față, oprind cu greu un icnet. N-a putut să-ți țină gura, exclamând îngrețoșat: – Ce scârbos arată! Este a doua oară când are probleme cu a percepe neutru mâncarea negătită. Și culmea, primul episod similar a fost cu o porție de paste cu brânză, cel mai non-scârbos dish posibil. Evident că m-au apucat pandaliile și l-am dat afară din bucătărie. Apoi în ...
Citește mai mult »

Skincare – goliciuni de prin dulap

Știu că țara arde, dar, așa cum spuneam pe Facebook, m-am gândit că o babă care se piaptănă ne mai scapă de anxietăți. Pentru a uita puțin de subiectul zilei, astăzi vă scriu despre goliciunile din dulapul cu vaxuri, că așa-i în criză, cumperi pe o parte și rămâi cu rafturi goale pe alta. Ținând cont că nu-i o perioadă prea bună de achiziții, fie ele și online, vă voi spune și ce folosesc în locul celor care au ajuns la tomberon. Iată așadar produsele de care m-am despărțit zilele acestea: 1. La Roche Posay Toleriane Ultra 8 Mist (concentrat hidratant pentru ten intolerant) Eu îl folosesc pe post de toner, mi se pare singura opțiune care face diferența găsită până acum. Este foarte light, pare un puf cu apă termală. A fost prima achiziție, dar cu siguranță o voi recumpăra când trece nebunia. Ca înlocuitor am un mist hidratant de la Benton, cu tea tree, care își face binișor treaba. 2. Benton Fermentation Essence Îl folosesc ca al doilea pas al rutinei de seară. Are galactomyces, unul dintre ingredientele mele preferate, ...
Citește mai mult »

Amintiri sau perisabile?

După o așteptare mai lungă decât mi-am închipuit, urmează să ne despărțim luna aceasta de biroul/ afterschool-ul/ casa de oaspeți din cartierul acela care are metrou de prin 2013 și nici acum nu știe dacă va avea vreodată. Evident că urmează #mareadebarasare2. Prima mare debarasare a fost în 2017, la cea mai recentă igienizare. Atunci am aruncat și donat o mulțime de ciurciuboate: jucării, haine și diverse alte nimicuri care aglomerează dulapurile și sertarele. Au trecut de atunci aproape trei ani, în care nu am locuit aici decât ca haltă de zi în timpul săptămânii și totuși am reușit cumva să reumplem spațiile cu alte nimicuri. De fiecare dată când ne-am mutat sau am reorganizat locuințele m-am minunat de cât de multe tâmpenii strângem. Mizilicuri care costă bani și energie pentru a fi cumpărate și gestionate. Și a căror utilitate tinde către 0. Partea cea mai tristă este că eu fac periodic debarasări intermediare. Dar sunt lucruri care scapă în mod perpetuu de reciclare, ba pentru că cineva le găsește un sens brusc și uriaș, ba pentru că ...
Citește mai mult »

Despre părul lung al băieţilor

Toată perioada grădiniţei celui mic, am auzit aceeaşi ameninţare: dacă nu-l tund se va uita cruciş şi e păcat, că are ochi frumoşi. Văzând că nu merge cu chestii dătătoare de anxietate, doamna educatoare a schimbat la un moment dat placa, cu una mai pragmatică și echilibrată: copilul trebuie tuns pentru că stă cu mâna în păr chiar şi la masă. Văzând totuși că nu o scoate la capat cu noi, ne-a lăsat în lățoșenia noastră. De ce totuşi nu tundeam (și nu o prea facem nici acum) copilul? Nu dintr-o ambiţie stupidă şi nici pentru că îmi place părul lui atât de mult încât i-aş sacrifica privirea. Ci pentru că am observat că unor prichinduți nu le place să fie tunși. Nu că nu le place, îi terorizează ideea! Nu o dată am plecat cu ai mei de pe scaunul frizerului cu pleata de la venire. Nu o dată am văzut copii în convulsii de atâta plâns în saloanele vizitate. Ca mamă, nu doar că îmi aleg luptele, dar mă gândesc adesea dacă nu cumva unele dintre ele ...
Citește mai mult »

Cum va fi la şcoală?

Zilele acestea văd la şcoala celui mic parinţi cu foi, foiţe, dosare şi, mai ales, cu mutra aceea confuză si traumatizată de om care începe un proiect sisific. Presupun ca au inceput înscrierile la clasa pregătitoare, ceea ce am făcut cu toţii în prag de primăvară. Ştiu că sunt puțini, dar lor le scriu acum. Pentru că aceeaşi mutră confuză și traumatizată am avut-o la rândul meu, anul trecut. Aceeaşi frică de necunoscut, de ameninţările altora, de experienţele pe care le auzeam și pe care le-am avut ca elev și ca mamă. Dacă nu este prea târziu, încep cu ceva recomandări despre cum sa alegeţi şcoala: Este întotdeauna de preferat cea din proximitate. Mulţi copii au dificultăţi în a se trezi şi monta dis de dimineaţă. Ne era tuturor mai uşor la primul şcolar al familiei când ne trezeam cu jumătate de ora înainte de primul clopoţel, faţă de al doilea, la care ceasul sună în creierii nopţii. Nu căutaţi o învăţătoare care să vă semene, şi aici mă refer evident la mame. Rolul doamnelor nu este acela de ...
Citește mai mult »

Ce fac de “coronavirus”?

Am trecut deja de multe epidemii de gripă sezonieră, aviară și porcină. Pe aceasta din urmă am văzut-o cu ochii mei la copilul cel mare, care a pescuit-o dintr-o vacanță de iarnă la Predeal. Față de o altă viroză, de-a noastră neaoșă căpătată la Sovata, care m-a doborât și pe mine la pat, a fost mult mai ușor de dus. Știu așadar că între ceea ce vedem la televizor sau citim în presă și ceea ce se întâmplă în viața reală sunt diferențe uneori uriașe. Și mai știu, din experiența de mamă, că sunt prea multe virusuri și bacterii al căror nume ne este încă necunoscut, dar care pot deveni oricând noua vedetă a spitalelor, laboratoarelor și programelor de știri. Ce fac așadar în perioada asta de semi-isterie? Nimic special. Oricum de când am copii mi-am format reflexul de a mă spăla pe mâini exagerat. Motiv pentru care, mai ales în anotimpul rece, am mâinile uscate, crăpate, îmbătrânite prematur. Încerc să evit spațiile închise și aglomerațiile. Lucru aproape imposibil de altfel, asta este viața omului modern, umăr în umăr cu ...
Citește mai mult »

Basme, maică!

Aseară, din motive de oboseală şi migrenă atroce, am cam plagiat povestea de adormit copilul mic. Mi-am amintit de o veche (şi frumoasă) legendă a privighetoarei, dar pentru că memoriile au devenit aproximative spre vagi, am actualizat-o după cum m-a dus imaginaţia. Se ia aşadar o pasăre banală, insignifiantă, chiar urâţică, cu abilităti de zbor net inferioare altora şi cu putere fizică prea slabă comparativ cu uliul sau şoimul şi se expune unui dur proces de bullying în pădure. Râdeau toți de ea mai ceva ca Dan Negru la glumele lui Doru Octavian Dumitru. Pasărea rezistă ce rezistă, apoi, evident, începe un proces adaptativ la nenoricirea care se abatuse asupra ei. În timp ce analiza, suferea și căuta soluții, vede o floare superbă, care nu doar că avea un colorit minunat, dar mai şi mirosea îmbietor. Şi cum o vede începe să sufere mai abitir că ea nu este aşa de frumoasă şi grozavă şi superbă şi mirifică. Iar din durerea ei a apărut un tril, iar din tril un întreg cântec care suna divin. Şi toate ...
Citește mai mult »

Un soi de Mercur retrograd

Nu mă pricep la astrologie, dar simt că planetele mi s-au aliniat iar ca naiba. În tot ce îmi propun fac doi paşi pe loc şi trei în spate, mi se bat în cap milioane de gânduri şi analize, iau totul personal şi încep să cred în ghinioane. Mă bântuie o migrenă şi încerc să uit că se apropie vârsta aia frumoasă în care intri automat la categoria de risc maxim pentru orice virus sau afecţiune. Mai grav este că nu-mi pot pune gândurile în ordine. Ieri am încercat să scriu despre competiţiile copiilor, dacă sunt mumă, luându-ne după miile de opţiuni şcolare şi extraşcolare existente sau ciumă, dacă ascultăm opiniile unor specialişti în ale psihologiei. După ce am citit zeci de resurse, de au început neuronii sa mi se zbată frenetic prin cap, am tastat preț de două fraze şi le-am lăsat printre miile de drafturi. Azi am vrut să scriu despre importanţa iertării în depăşirea traumelor provocate de alţii. O auzim la biserică, dar o înţelegem doar pe măsură ce practicăm. Nu înseamnă că trebuie să ...
Citește mai mult »

Vorbe cu şi despre stereotipii

Fiecare om (suntem diferiţi şi) are nişte subiecte care-l vulnerabilizează, deci care se pot transforma în potenţiale cauze în care să se implice. Sunt bloggeri care scriu mult despre abuz, tocmai pentru ca au fost abuzaţi. Sau vedete care investesc în adăposturi pentru animale, pentru că doar împreună cu ele îşi găsesc confortul. Unii ajută mult copiii bolnavi. Alţii bătrânii instituţionalizaţi. Fiecare după cum l-a dus sau i-a arătat viaţa. Am şi eu vulnerabilităţile mele. În ceea ce mă priveşte, nu se glumeşte cu suicidul, cancerul sau demenţa. Dar până să găsesc puterea de a mă implica activ în astfel de cauze, altfel decât a dona, lupt cu altceva: cu stereotipiile. Pentru că m-am săturat să fiu privită din prisma unor statistici sau experienţe personale subiective ale celor cu care interacţionez. Ştiu că ne ajută mult să avem nişte tipare de gândire, acţiune şi comportament. Totul devine previzibil în mintea noastră, deşi nu neaparat şi în realitate. Anxietatea scade. Încrederea în sine crește, punând etichete celor din jur și introducându-ne mental în grupul care ne place. Dar ...
Citește mai mult »