Personale

Tu cum faci față?

Una dintre metodele care mă ajută să trec peste perioadele grele este să povestesc celor din jur prin ce trec, ce simt, ce aș vrea să se întâmple. Este și motivul pentru care a apărut prezentul blog: în scris este mai terapeutic, pentru că a structura și ambala mesajul în ceva ușor de citit, presupune o simplificare, o bagatelizare, care vindecă în timp real. Invariabil, în ultima vreme cei care au ghinionul de a mă prinde nevorbită sfârșesc prin a mă întreba la finalul spovedaniei: Dar cum faci să reziști? Cum de mai suporți? Și, de atâta vreme, încă nu știu ce să răspund. Pentru că nu mi-am pus niciodată problema că fac ceva anume pentru a rămâne pe metereze. Pur și simplu așa se întâmplă. Cumva zilele astea au fost mai triste ca de obicei. Sâmbătă am ajutat cu o postare comemorativă pe Facebook: singura bunică pe care au prins-o în viață copiii mei, ar fi împlinit 70 de ani. Am tastat poate cea mai frumoasă declarație de dragoste infinită cu nod în gât și degete tremurând. ...
Citește mai mult »

Întrebări întrebătoare

În liceu diriginta noastră, profesoară de fizică, încerca să ne motiveze pentru a-i învăța materia spunându-ne că viitorii noștri elevi ne vor pune multe întrebări privitoare la electricitate, mecanică, optică, stări de agregare sau diverse proprietăți ale corpurilor. Și ar fi bine să știm răspunsul! Mă uitam atunci la tabla scrisă parcă în limba chineză și-mi spuneam că mă va ajuta sigur tot puhoiul de formule și calcule să explic astfel de concepte unor țânci de maxim 10 ani. Ca să poți învăța pe alții, trebuie mai întâi să fi fost învățat. Ceea ce nu simțeam că este cazul. Dar ambele am avut atunci dreptate: este adevărat că cei mici au curiozități aproape științifice. Dar la fel de adevărat este că teoria din manualele de specialitate devine inutilă când vine vorba de a le potoli setea de cunoaștere. Pentru că răspunsurile date la întrebările copiilor trebuie să fie aproape empirice, clare, apelând la cuvinte și concepte potrivite vârstei și nivelului de înțelegere. Altfel sunt inutile. Iată spre exemplificare trei întrebări care mi-au fost adresate recent de cel mic ...
Citește mai mult »

Atenție, urmează un text trist!

Sâmbătă a fost zi de parastas. Nu sunt un mare fan al evenimentelor în cauză pentru că din păcate am organizat prea multe și prea devreme. Fiind prea nepregătită și prea nevindecată. De câteva pomeni încoace mă încearcă un gând care mi le face și mai urâte: religia noastră este de fapt una discriminatorie. Practic dacă ai fost toată viața sărac și amărât, locul cu verdeață va fi și el mai veștejit pentru că nu-ți face nimeni colivă, colaci, sarmale. Și nu dă nimeni paturi, vase, lenjerii și haine pe lumea asta ca să le si tu pe cealaltă. Deci binele veșnic se bazează tot pe statut social, cotizații, urmași duși la biserică și abur de mâncare. Adică exact ce n-ai avut nici în viața de aici. Grozav gând, liniștitor… Recunosc că pentru cei vii respectivele evenimente sunt benefice. Au rol economic (se cumpără chestii), social (lumea vine și ajută, discută) și psihologic (detaliile organizatorice mută focusul din zona tragediei în detalii superficiale, ceea ce poate fi benefic pentru cei încercați). Totuși, în ciuda beneficiilor evidente, viața de ...
Citește mai mult »

2-0

Dialog cu cel mic pe drumul de întors de la grădiniță: – Ce ați făcut, Cezar, astăzi cu legumele? De dimineață mi-am amintit că trebuie să ducem legume de toamnă și am cules din frigider niște morcovi cam ofiliți, un ardei de aceeași vârstă și o țelină care era vie, doar că nu făcea struguri. Cu ocazia asta am constatat că e confuzant de când cu importul legumelor, eu deja nu mai știu care sunt de toamnă pentru că le pun în oală tot anul. Revenind la întrebare, copilul îmi răspunde împrăștiind frunzele strânse în grămezi: – Le-am observat, le-am atins, le-am mirosit… – Și care ți-a plăcut cel mai mult? întreb eu în speranța că îmi dă idei de meniu. – Atinsul. Și mirositul. E lămurită. (În cazul în care vă întrebați de ce e 2-0, 1-0 a fost aici.) Poza este luată de pe Facebook și din păcate abia acum am descoperit-o, mi-ar fi prins bine de dimineață un astfel de coș și frumos și de sezon. (Dacă tot am împrumutat poza, zic la schimb despre Cadouri Florale că este proiectul unei dragi prietene, așa că ...
Citește mai mult »

Din parc

Zilele astea mi-am plâns Macbook-ul aterizat pe podea. L-am bocit ca pe o ființă, deși mintea mea încerca niște crâmpeie de rațiune care să mă liniștească. De fapt, ca în orice perioadă în care lucrurile ies pe dos, verși lacrimi pentru toate nereușitele, individual și la grămadă. Aflată în mijlocul durerii încercam așadar să mă gândesc că se poate mult mai rău decât un display scump de înlocuit. Dar apărea apoi în minte avalanșa de minusuri și punea paie pe foc. M-a calmat brusc și total o lecție primită în parc. Cezar își face rapid prieteni și de data asta a început să alerge cu un băiețel de vârsta lui, puțin hiperactiv. Ulterior am realizat că nici nu putea comunica. Însoțitoarea, bucuroasă că cel mic are cu cine se juca, a început să-mi povestească drama familiei: doi gemeni, nepoții săi, ambii cu tulburări din spectrul autist, unul cu o formă severă, diagnosticați târziu, la aproape patru ani. Așadar băiețelul cu care se juca Cezar avea autism, la fel și fratele lui geamăn rămas acasă. Mi-a povestit despre lupta ...
Citește mai mult »

Exerciții de creativitate

Când sunt cu cel mic, despărțirea de orice parc/ loc de joacă/ grup de copii reprezintă piatră de încercare pentru nervii mei și așa prea stimulați. Se lasă întotdeauna cu amânări, tergiversări, discuții prelungi, negocieri dure. Zilele trecute ne-a ieșit așa: – Cezar, au trecut minutele, trebuie să mergem! – Nu! – Te rog să mergem! – Nu! – Te implor să mergem! – Nu! – Te conjur să mergem! – Nu! – Te oblig să mergem! – Nu! – Te leg și mergem! – Bine, bine, mama, mergem… Am apreciat că s-a abținut de la constatarea lipsei obiectului delict, continuând cu: “Nu –  oricum nu ai cu ce!”, dându-se astfel dus. Dar marele câștig e altul: așa o dinamică de sinonime, cum aș mai putea exersa?!? Tot zilele trecute, înainte să plec spre ședința cu părinții de la grădiniță îmi spune: – O să-mi fie dor de tine! – Hai, Cezar, că doar nu plec peste mări și țări! L-a distrat așa de tare replica mea încât a propus să o transformăm în joc: el spune că-i este dor, iar eu trebuie să dau de fiecare dată un alt răspuns. În cele ...
Citește mai mult »

Locul amintirilor

Sunt acea persoană care urăște aglomerația, incluzând-o aici pe cea de obiecte. Am o regulă strictă în ceea ce privește garderoba și posesiunile mele, astfel încât ce nu folosesc în decurs de un an se aruncă/ donează. Tot atunci fac razie prin dulapurile copiilor și sortez ce a rămas mic. Am o obsesie cu sertarele pe care le iau la puricat frecvent, dar ca orice obsesie rămâne total neîmpărtășită din cauza locatarilor de gen masculin, care îmi stochează acolo cu mențiunea “de păstrat” numeroase șurubele, cabluri și altele asemenea. Motivul este unul simplu: eu cred că ce nu aruncăm la timp ajunge să ne sufoce. (Valabil și pentru jucăriile copiilor, dar mai ales pentru bagajul afectiv.) Totuși întotdeauna există o excepție care confirmă regula: atunci când ne-am mutat în casă nouă, vechiul apartament a rămas o adevărată capsulă a vieții trăite aici. Lenjerii, prosoape, jucării, mobilă, acte, proiecte școlare, cutii, reminiscențe ale “zestrei”, cadouri inutile, dar greu de aruncat, totul a rămas în pozițiile inițiale. Și iată-mă vara asta, după aproape un deceniu, intrând cu maceta și făcând ...
Citește mai mult »

Joc de rol

Vineri, după o săptămână în care n-am prea avut timp de joacă, m-am așezat cu cel mic în pat și am scos o ladă plină de jucării. S-au nimerit a fi plușurile, norocosul de el are mult mai multe decât MC, care din motive alergenice a colecționat doar jucării neprăfuibile (*). Din toată grămada, piticul a ales doi ștrumfi: unul mare și unul mic, propunând să ne jucăm de-a tata și copilul, el fiind părintele, iar eu, după cum este și normal, odrasla. – Bună, tata! încep eu conversația. Cum a fost la serviciu? – Bine a fost. – Ce ai făcut acolo? am continuat eu curioasă de răspuns. – Păi am făcut chestii care se fac la serviciu, mi-a răspuns lămuritor. Îmi ies din rol și îi adresez o rugăminte, știind că se apropie acel moment din viața noastră: – Ok, Cezar, acum întreabă-mă și tu cum a fost la grădiniță. Așa întreabă părinții! Copilul se execută cam fără chef, iar eu încep o tiradă entuziastă: – A fost grozav la grădiniță! Am acolo mulți prieteni și ne distrăm foarte bine! Cântăm, colorăm, ...
Citește mai mult »

Adolescența – o recapitulare

Am fost o adolescentă dificilă, de aceea am o mare compasiune pentru cei aflați în această suferință. Un copil cuminte, introvert și independent, devenit brusc o creatură ciudată, cu tot soiul de sentimente monstruoase, rebeliuni pe măsură şi idei creţe. Cu un tată care și-a declinat competența în chestiuni parentale, am avut-o doar pe mama care s-a luptat cu Gorgona din mine. Și sunt sigură că dacă n-ar fi gestionat cum trebuie perioada cu pricina, eu mi-aş fi amintit de vremurile acelea cu groază şi nu cu prezenta nostalgie. Din păcate am pierdut-o mult prea devreme, când abia învățam să fiu adult, dar probabil că așa aș fi simțit și dacă ar fi fost ieri. Cum m-a ajutat mama în adolescenţă? În primul rând și-a ales cu grijă luptele pe care să le poarte cu mine. M-a lăsat să aleg atunci când miza a fost mică sau decizia mea corectă, m-a contrat doar atunci când a simtit că situația o cere. A știut, de exemplu, că vestimentația mea, muzica ascultată, diverse alte mici decizii cotidiene nu merită dezbateri ample şi ...
Citește mai mult »

Bine am revenit!

La începutul verii am citit un articol care m-a pus pe gânduri. Autorul dovedea cu argumente pertinente că pe măsură ce avansăm în vârstă viața devine tot mai grea, iar efortul nostru de a ne păstra o traiectorie sănătoasă tot mai susținut. M-a deprimat teribil (de asta nu vi-l dau spre lectură) și m-a pus serios pe gânduri. Păi dacă până acum a fost greu, cum va fi de acum înainte? Mai duc? Mai pot? Mai am cu ce? Imediat după asta, ca un făcut, au început probe noi: un accident urât al copilului mare urmat de un examen sâcâitor, manii noi și greu de gestionat ale pacientului în vârstă și o serie de numeroase decizii aberante din partea celor care ne guvernează care mă determină să fiu mai mult decât îngrijorată de viitorul apropiat. Pare că omul acela a cobit: trecutul a fost greu, viitorul sună de coșmar. Cam acesta a fost spiritul meu înainte de ieșirile din vara asta. În bagaje au intrat nu doar haine ci și gânduri amestecate despre noul cont de TVA (*), calcule ...
Citește mai mult »