Personale

Lingvistică și aeromodelism

Pentru că “toți copiii au avion din ăsta” (adică vecina Iulia, prietenul Robertică și un necunoscut din parc care n-a vrut să i-l împrumute în ciuda rugăminților fierbinți), Cezar nu s-a lăsat până nu și-a cumpărat o aeronavă albastră de poliuretan. Cu care am purces spre cel mai apropiat loc cu verdeață (nu vă speriați, e altul, îi zicem pe scurt Moghioroș) pentru a-l testa. S-a dovedit că nu ne pricepem prea tare la montaj, și trebuia doar să punem aripile pe poziții, dar într-un final am reușit să găsim forma perfect aerodinamică. Încercare și eroare e totuși o metodă patentată științific! Și am purces la joacă, pentru că asta fac mamele când lipsesc parteneri de vârstă apropiată în ale distracției. Dându-l de la unul la altul s-a dovedit că nu stăm prost doar cu ingineria, ci și cu pilotajul eșuăm lamentabil. Ambițios de soi, Cezar închide un ochi și încearcă să-și ia ținta ca la poligon. Lansează cu succes, nava ia o traiectorie frumoasă. Eu ies la preluare și o trimit iar în nas, amintindu-mi de Golgota mea ...
Citește mai mult »

Alegría

Aș descrie experiența spaniolă cu trei exemple: Doamnele de la curățenie apăreau după un algoritm greu de ghicit. Într-o zi, am rugat-o pe una dintre ele să iasă din cameră pentru a ne lua costumele de baie, iar ea a mers în camera alăturată pentru a-şi continua treaba. Când am terminat, am văzut-o acolo schimbând cearceaful de pe pat: se distra ca un copil mic fluturându-l grațios înainte de a-l așeza. A fost singura dată când am văzut curățenia făcută relaxat, fără grabă, transpirații și limită de timp. Ba chiar cu bucurie. La unul dintre restaurante, un șef stătea la intrare pentru a atrage clienți. Am văzut asta des în Grecia, dar discursul este adesea un sales pitch destul de focusat pe nevoile intuite ale clientului. Omul ăsta nu vindea însă nimic. Se bucura de interacțiunea cu oamenii, întreba cu sinceră curiozitate, nu se supăra de refuzuri, relaţiona cu o savoare pe care n-am mai văzut-o până acum. Cu bucurie. În Barcelona, pe care am vizitat-o scurt, stând la semafor, l-am urmărit pe cel care mătură strada cântând tare în timp ce ...
Citește mai mult »

Paris, întotdeauna o idee bună

De fapt prima noastră destinație a fost la Disneyland, căruia îi zice parizian, dar mai mănânci ceva pâine până ce ajungi la capitală. Alegerea s-a datorat copiilor: rămăsesem cu promisiunea neîndeplinită față cel mare de multă vreme și se anunța de succes pentru cel mic, așa cum a fost și Legoland. Deși am fost sceptică la început, influențată de cei care mi-au descris destinația ca pe o mașinărie de marketing devoratoare de bani, mi-a plăcut. În primul rând businessurile astea mari care au reușit să pună în funcțiune mecanisme bine unse sunt fascinante. Transportul, cazarea, mâncarea, toate sunt pe repede înainte și de minunezi cumva că le iese la ce valuri umane au de gestionat. În al doilea rând lumea Disney nu are cum să nu te prindă, oricât de Grinch ai fi. Am avut noroc ca distracțiile care ne-au atras pe noi să nu fie foarte aglomerate, vremea a fost și ea prielnică, așa că trăgând linie pot spune că a fost de succes. Mie mi-a plăcut pur și simplu să mă plimb, m-au fascinat ceșcuțele în care ...
Citește mai mult »

Bântuind prin Europa

Nu știu cum să vă spun care a fost primul lucru pe care l-am văzut când am intrat în țară. Era fluturată de un om lângă o toaletă suprapopulată sau, poate, închisă. Așa mă întâmpină țara mea de fiecare dată: ca (sau cu) o p¥|@. Apoi am mâncat în Deva la un restaurant (Grizzly pe numele lui) și mi-am dat seama că de asta mi-a fost dor: de oamenii care cumva reușesc să facă ceva grozav într-un loc care ar trebui să-și pună pe steag, ca simbol național, o chestie din aia care flutura bleagă în paragraful de mai sus. Pentru că este incredibil că unii reușesc când totul în jur funcționează ca naiba. Lăsând venirea la o parte, am bătut iar o parte de Europa și ne-a plăcut. Am poposit în Melk (Austria), Paris (Franța), Tossa de Mar (Spania) și Ljubljana (Slovenia). Am trecut puțin și prin Barcelona, cât să îmi doresc să trec cândva ceva mai mult. L-am strâns în brațe pe Mickey Mouse, am primit ciocolată elvețiană în țara flanului, ne-am înghesuit cu mii de ...
Citește mai mult »

Uzuale

Pe cel mare îl auziți în fiecare zi a lucrătoare a săptămânii, în intervalul 9-12, la Asha.Radio. Are multe de spus, nu știu cum reușește dintr-o chestie inertă și greu de dat jos din pat să se activeze, să fie coerent și haios. Plus să facă față diverselor neprevăzute, de la live-urile Kiss FM intrate și la ei, până la alarme de incendiu. Așa că îi dau cuvântul celui mic. Care mi-a povestit ieri o întâmplare de la locul de joacă: – Mama, m-am dus la un copil de acolo și l-am întrebat dacă vrea să se joace cu mine. Și el m-a întrebat cum mă cheamă. Și eu i-am zis: Cezar. Și el a zis atunci că nu vrea să se joace cu mine. Eu ce să înțeleg, că nu a vrut pentru că am un nume urât? I-am explicat copilului că putea să-l cheme și Papa Pius. Unii copii sunt mai antisociali care preferă să se joace singuri. Ce altceva să-i spun la așa minunăție de întâmplare? Partea proastă este că tocmai își făcea bilanțul că n-a ...
Citește mai mult »

Cum a fost defunctul an școlar?

Tocmai ce s-a încheiat încă un an de școală, bun pentru unii, agonizant pentru alții, dar oricum dătător de vacanță mare. Al nostru s-a terminat cu bine, dar a fost greu de dus, mai ales că a venit la pachet cu agravarea bolii tatălui meu, care ne-a pus în dificultatea de a schimba dramatic pentru un timp prioritățile. Cristi a avut încă libertatea de a-l dedica extrașcolarelor, dar doar pentru că a dus bine și învățătura, luând chiar Mențiune cu media lui și calificându-se în continuare pentru o bursă consistentă, dacă își păstrează Primăria bunul obicei. S-a maturizat mult, și-a consolidat gașca de prieteni (vă iubesc, băieți!), a trecut prin experiențe atât de diverse și pline de substanță că deja se plictisește în așteptarea altora. Rar îl laud, și rău fac, dar a rămas același copil înțept, independent, care își înfruntă cu mare curaj temerile și care își caută activ drumul. Iar eu știu că este pe cel bun. În ceea ce-l privește pe Cezar, am sperat că vom încheia procesul tardiv de adaptare la grădi. Grupa mijlocie părea ...
Citește mai mult »

Nu subestimaţi puterea efectului Placebo!

Este prea dimineaţă pentru orice, mai ales pentru activităţi total neplăcute nouă cum ar fi mersul la grădiniţă. Şi nu este un plural empatic, ci 100% real! Copilul mic, ciuruit cu o seară înainte de ţânţarii aciuaţi în curte din cauza ploilor intensive din ultima vreme, a găsit motiv nou de bâzâială. Tocmai ce-l demontasem pe cel cu somnul (da, şi pe mine mă chinuie rău de tot!) şi pe cel cu activităţile neplăcute ce urmau (joi e zi de teatru, deci se lasă cu distracţie, nu cu fişe). A început aşadar cu “mă scarpină”, expresia pe care nu reuşesc să o corectez asimilată de fapt mâncărimilor. De scărpinat se scarpină singur, mai abitir ca un căţel plin de purici, dar conform logicii lui inginereşti, presupun că i se pare absurd să spună că-l mănâncă piciorul. Adevărul e că dacă o luăm ad litteram, pare de-a dreptul horror acţiunea! Deci sâcâială maximă, îl scarpină unde l-au ciupit ţânţarii aseară, sunt o mamă rea care n-are nici măcar o frântură de rezolvare la problemele lui. Adormită şi cu o migrenă de zile mari, trebuie să ...
Citește mai mult »

Despre mine, blog și chestionar

Zilele trecute am postat pe LinkedIn și Facebook un chestionar privitor la blog și la mine. Sunt dependentă de cafea și feedback, așa cum spune secțiunea care mă descrie, și dacă în ceea ce privește cafeaua mă descurc singură, cu feedbackul nu merge așa, pe mod auto. Partea bună este că am primit suficienta răspunsuri cât să conteze și pentru asta nu pot decât să mulțumesc. Știu clar acum, deși nu am întrebat nimic despre asta, că mă citesc oameni echilibrați, educați și la școală și acasă, greu de păcălit. Partea mai puțin bună, mi se confirmă ideea că blogul trebuie să rămână primordial o platformă de comunicare și nu o sursă de venit. Uitându-mă la campaniile din online-ul autohton, nu mă văd descriind beneficiile șamponului anti-mătreață sau pozând scump cu haine ieftine, în încercarea de a convinge lumea că e cool așa. Cei care mă vizitează nu vor asta, cu siguranță. Iar eu nu aș fi credibilă, oricum. Să vă spun așadar niște sugestii dintre cele primite, toate au fost deștepte, dar ar ieși un text prea ...
Citește mai mult »

Copiii casei

Cu ocazia zilei de 1 Iunie, care este astăzi, vă transmit multiple și călduroase urări de bine și vă las cu niște poze ale copiilor casei: Copilul Șef Copila Divă Copilul Mare Copilul Mic De asemenea, vă anunț pe această cale că dacă veți asculta astăzi de la 12,oo la 14,oo Ashueta numai la Asha.Radio, veți da de o mare surpriză frățească. Spoiler alert: de 1 Iunie, asha.
Citește mai mult »

(În) Pantofii mei

Se încheie o săptămână de foc, cu drumuri, ștampile și formulare multe. Și diverse, că așa se potrivește să vină toate odată, buluc. Am simțit cum joc la limită: timpul, energia, rezultatele, nervii, toate păreau a se epuiza cu puțin înainte de termen. Un carusel emoțional, un râsul-plânsul continuu. Astea pleacă și vin altele, unele bune, altele nebune. Cert este că în toată agitația asta am crezut că o iau razna la propriu. Nu vorbesc despre momentele de nervi sau de epuizare, acelea îmi sunt deja cunoscute, știu când vin, cât țin, ce fac să supraviețuiesc. Dar permanent, în momentele de maximă concentrare, când stăteam în fața laptopului de exemplu, începea un soi de halucinații olfactive. Mă bântuia așadar un miros parfumat artificial, ceva combinație de brăduț cu oceanic. Știți la ce mă refer, combinația aceea pur chimică fără legătură cu realitatea și care persistă obsedant. Nu era un miros urât, dar mă enerva că apărea din neant și mi se părea că e semn rău dacă nu-i găsesc sursa. Inițial am luat biroul la puricat. Sub presiunea timpului, spațiul ...
Citește mai mult »