Personale

Dreptul de a alege

Ieri am răsfoit un supliment al revistei la care am scris un timp. A rămas dovada palpabilă a unui proiect destinat promovării femeilor în industria IT, subiect la modă în anii 2011-2013. Eu am acolo un text pus în calitate de colaborator, dar alături de mine sunt prezentate în paginile revistei figuri feminine considerate de top la momentul respectiv. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost drumul profesional sinuos al unora dintre personalitățile respective. Din 2011 și până în prezent multe trasee de carieră s-au modificat. Antreprenoare de succes care acum se luptă cu insolvența sau, mai trist, cu legea, manageri(țe) care au părăsit între timp corporații pentru freelancing, dar și tinere speranțe care au ajuns să-și dovedească talentul în țări mai luminoase ca cea din care scriu eu. Viața nu este liniară, toți ajungem să îi simțim într-un fel sau altul vârfurile și abisurile. Al doilea a fost legat de mine și de modul mai nuanțat în care văd lucrurile acum. Vorbeam în 2011 despre echilibru, lucru care s-a și realizat de altfel. Criza de capital ...
Citește mai mult »

Povestea unei reclame

Prietenii ştiu că o vreme destul de lungă MC a cochetat cu actoria. Şi cred că nu este un capitol încheiat, deşi acum are alte puncte pe ordinea de zi. Oricum, cu ceva ani în urmă, ştiindu-i pasiunea, am început să-l înscriu la castinguri. Primul a fost pentru un film autohton care a rulat fără mare succes pe marile ecrane. A ieşit de acolo fiert, evident încurcat, iar la insistenţele mele mi-a povestit că bucata de scenariu pe care a trebuit să o spună conţinea o serie de cuvinte mai neortodoxe. Problema nu a fost castingul în sine, dar dacă l-ar fi trecut, ce ar fi zis profesorii lui să-l audă spunând la cinema astfel de lucruri? Când a aflat că nu va filma a răsuflat ușurat. Era mic, astăzi presupun că s-ar mândri cu asta 🙂 Dar mi-a sunat atunci aiurea rău, las-o încolo de creativitate, chiar nu puteai gândi scenariul şi cu mintea unui copil de 10 ani? Trebuia musai să fie cu înjurături? Al doilea și ultimul a fost pentru o reclamă, în care a ...
Citește mai mult »

Matematică

Într-una din zile, bunicul a adus celui mic cinci ciocobanane. Acesta le-a numărat temeinic și le-a depozitat în frigider, nu înainte să-și desfacă parcimonios una. A doua zi, a mâncat-o și pe a doua. Tot atunci, aflată în sevraj, i-am furat și eu o bucată pe când nu era atent. În următoarea zi a deschis frigiderul si a exclamat furios exact ca în povestea cu ursuleții: – Cine mi-a mancat din ciocobanane? Încercând să fac pe nevinovata, am întrebat inocent: – Câte mai exact îți lipsesc? – Una. – De unde știi? – Păi au fost 5, eu am mâncat două. Au mai rămas trei. Iar acum sunt doar două în frigider! Iată că odată ce învață numerele, copiii știu natural să opereze cu ele. Noi ăștia mari suntem lipsiți de  înțelepciunea de a-i învăța doar ce nu știu și le dăm peste cap algoritmii proprii, complicând totul și făcând matematica încă de la început nedigerabilă. În caz că vă întrebați, mi s-a atras atenția că m-am corportat urât: nu am cerut voie, deci practic am furat. De la un copil! Iar cele două ciocobanane ...
Citește mai mult »

Ştampile

Întrucât piticul din dotare a lipsit destul de mult de la grădiniţă şi pentru că a insistat să lucreze şi el fişele făcute de colegi, am cerut doamnelor educatoare să ne dea acasă ce am ratat. M-am gândit că prinde bine să ne obişnuim cu ideea de teme, mai ales că odată ce am ales sistemul clasic, consider că trebuie să ni-l asumăm cu bune şi rele. M-a frapat puţin ambiţia lui, nu mă aşteptam să vrea să recupereze. M-am mirat şi mai tare când una dintre doamne mi-a spus că în ultima vreme plânge atunci când nu-i iese ceva. Îl stiu destul de ambiţios, dar nepătimaş, o ia muncitoreşte de la capăt până îi iese. Dar mi-am propus să nu mai fac analize parapsihomilitare şi să las copilul cu ale lui. Dar parapsihomilităria a început să mă îngrijoreze când l-am văzut la masa de lucru. Dintr-un copil independent, care se pune la făcut şi abia apoi întreabă, m-am trezit cu o mulţime de îndoileli adresate mie cu un glas piţigăiat. Având şi eu treaba cu duiumul, am convenit că stăm temeinic ...
Citește mai mult »

Totul e bine cât încă mai vorbim despre Corina

Serile trecute ne reunisem în bucătărie şi vorbeam cu Marele Copil despre chestiuni cotidiene. Alături de noi era tata, care mânca atent la masă. I-am adus aminte că urmează două zile aniversare (îl cheamă Dumitru, iar omul cu doi Sfinţi bugetează dublu) şi am început să ne hlizim de o ştire, ceva care o implica pe Corina Chiriac şi nu ştiu ce făcuse ea la un radio. -Auzi, tata, febleţea ta, Corina Chiriac! Mi-a răspuns cu un zâmbet larg, pus acolo pentru cel mare, pe care-l divinizează: -Da, chiar febleţe! -Cris, tataia a fost întotdeauna îndrăgostit de ea. Se uita mereu hipnotizat la televizor când apărea, spre disperarea maică-mii care o ura, bineînţeles. Tata a început să râdă. Chiar aşa era, el era mare fan, mie îmi plăcea o singură melodie de-a ei, iar mama se crispa mereu când o vedea sau o rugam să-mi pună “placa”. (*) Atunci nu înțelegeam nici fascinația lui tata, nici nervii mamei, azi înțeleg că o femeie frumoasă, cu voce senzuală poate genera ceva fenomene meteo într-o familie cu doi copii. Momente din copilărie pe care le împing în trecut, încercând să mi le amintesc din ce în ce ...
Citește mai mult »

Parenting 2018

Două exemple recente din seria parentală “fac ce știu, dar știu ce fac?” (*) 1. Marele copil este implicat într-un proiect care îl pasionează foarte tare. A început școala, proiectul continuă, iar eu îl pisez la cap să o ia mai ușor pentru că la vârsta lui mi se pare important să facă și altele. De exemplu să doarmă la prânz. Sau să se plictisească. Evident că eu spun, eu aud, așa că într-o discuție recentă i-am aruncat pastila cu sindromul burnout. – Ce-i ăla? – Oboseală extremă pe care nu o conștientizezi, dar care te îmbolnăvește grav. Sunt oameni care chiar mor! bag eu artileria grea în parenting, frica, cu gândul la biata Raluca Stroescu (**). În mintea mea argumentul ăsta ar fi trebuit să funcționeze brici. Fiecare om suntem diferiți, vorba poetului, dar toți ne temem de lumea cealaltă. Răspunsul mi-a demolat toate așteptările: – Pe bune, mori? Păi toată lumea moare. Și mi se pare foarte mișto să mori făcând ceea ce îți place! E clar, mi-a ieșit schema mai ceva ca Domnului Dragnea investirea celui de-al treilea guvern! MC ...
Citește mai mult »

Nu mă învăț minte!

După prima zi de grădiniță din noul an școlar, deasupra dulăpioarelor din noua sală de grupă stăteau frumos desenele copiilor, intitulate “Amintiri din vacanță”. Cezar, mândru, mi l-a arătat pe al lui, care m-a cam confuzat întrucât la prima vedere chiar nu mi-am dat seama ce semnifică. Acasă, în timp ce tăiam poza să o aduc la lumină, m-a pălit ideea: e o tabletă! O nenorocită de tabletă! E dreptunghiulară, are iconițele aplicațiilor aranjate simetric, fețe zâmbitoare, e chiar iPad-ul, mă mir că nu i-a dat și niște galben pe laturi, să aibă husă. Chiar așa, observ că nici măcar nu a folosit culori, decât în partea de sus, deci e mai grav! Carevasăzică batem drumuri lungi spre Legoland, mergem la plajă în Italia, ne plimbăm cu feribotul spre o superbă insulă grecească și el desenează o bestie de tabletă. De aici până la vinovății materne pasul este întotdeauna infim: este clar din cauza mea pentru că nu îi găsesc suficiente ocupații (*). Ce fel de mamă sunt dacă am copil preșcolar dependent de tabletă? Cum scriu eu despre educație ...
Citește mai mult »

România paralelă

Am început greu dimineața, oglinda m-a înspăimântat, iar ibricul de cafea a căpătat cam mult zaț pentru câtă apă suporta. Agitată și speriată, am trezit copiii și după clasicele administrative am pornit spre grădiniță și liceu pe căi nesperat de goale deschise de Waze. (*) La grădiniță ne aștepta un decor foarte colorat cu sute de baloane și tălpi de cauciuc care ne conduceau spre clasă. Copilul mic a devenit brusc interesat: “Cred că e party aici!” Ghinion, party era de fapt la cel mare, care la festivitatea de deschidere a noului an școlar a ascultat The Motans. Și eu ascultam cinci discursuri sforăitoare și un soi de “Veșnica pomenire!” mai optimist. M-am gândit că eu trăiesc cu adevărat într-o Românie paralelă, pentru că deși am copiii în sistemul de învățământ al statului, începem școala așa. Citind știrile văd că mai există una rămasă în trecut, în care nu există apă curentă sau toalete funcționale. În care părinții stau cu grija copilului nu doar din punct de vedere școlar, ci și fizic: oare nu îi cade tavanul în ...
Citește mai mult »

Episodul 3: naufragiu și fierbințeli

Tocmai ce ne-am întors din Skiathos, destinația de vacanță care este deja la capitolul “revedere”, anul trecut bifând-o cam tot pe vremea asta. A fost și acum grozav, minunat, relaxant. Ce ne place acolo? Multitudinea de plaje, diferite și spectaculoase. La Mandraki există o zonă deșertică desprinsă parcă de pe o altă planetă. La Koukounaries, în mijlocul unei rezervații naturale, am ascultat un playlist care m-a adus în zilele noastre, iar la Kanapitsa, care este îngustă cât doi pași de Ghiță Mureșan, am mâncat dumnezeiește. Pe Agia Paraskevi a fost cu adevărat primejdios, întrucât am înotat cu un cârd de lebede și alte păsăreturi păstorite de un lebădoi isteric. Mixul de turiști. Este o lume pestriță, ca un autentic turn Babel. Am văzut mai mulți români ca anul trecut, dar majoritatea este încă formată din greci, italieni, francezi, englezi, ceva nordici. Peisajele. Este o insulă superbă, nu am condei să o pot descrie adecvat. Ce am făcut în plus de data asta acesta față de anul trecut? Am găsit curajul să ne urcăm pe o barcă și să facem celebrul tur “Mamma Mia!” ...
Citește mai mult »

Povestea merge mai departe

În drumul de la LEGOLAND spre Italia, într-o parcare elvețiană care dezvăluia un peisaj grozav (și avea o budă S.F.), mi-a sunat telefonul. M-a trezit din reverie un domn aflat în căutare de terapie pentru cuplul său. Deloc dezamăgit că a dat peste persoana nepotrivită, a declarat optimist că mai caută. Cumva am simțit că va fi bine, atât timp cât există motivația, încă jovială, de a repara daunele. Am sperat doar să se fi instalat de ambele părți ale baricadei și mi-am luat gândul. Până la următoarea solicitare de acest soi. (*) Mi-am amintit acum, la început de septembrie, pentru că în 2000 toamna ne-am înhămat și noi la aceeași căruță. Lucru deloc ușor, pentru că fiecare căsătorie vine garantat cu niște crize. Mai mari, mai mici, mai multe, mai puține. Unele influențate extern, altele chiar din interiorul cuplului. Unele reale, altele închipuite. Unele care trec fără semne, altele care lasă cicatrici adânci. Unele care par insignifiante dar cască prăpăstii imense, altele care par bombe atomice și se dovedesc a fi niște inofensive fâsuri. Am avut ...
Citește mai mult »