Personale

Destinație de-o zi: Vulcanii Noroioși

Am profitat de vara asta întârziată și ne-am propus să-i arătăm și lui Cezar peisajul extraterestru din zona Berca – Buzău. A devenit un fel de tradiție de familie, drum inițiatic chiar. Prima oară am mers cu Alex, nepotul nostru de departe. Apoi cu Cristi aka MC. A venit şi rândul mezinului așadar. De unde fascinația pentru noroiul gri? Pe lângă peisajul neobișnuit, selenar, vulcanii cu noroi chiar arată ca niște vulcani. Par a avea crater, “erup”, iar coroziunea solului provocată de scurgerea “lavei” amplifică senzația de real. Este minunat să vezi ceva care ar putea fi extrem de periculos periculos, cu potențial mortal, la o scală atât de mică încât singurul risc ar fi, probabil, o alergie. Ce s-a schimbat de când i-am văzut ultima oară? S-a mai şi construit, vorba ceea. Se circulă puțin mai bine pe anumite porțiuni de drum. Au apărut muulte toalete ecologice. Și niște panouri haioase care oferă detalii și reglementează comportamentul turiștilor în zonă. Dar este mult mai aglomerat. Şi cumva zona aceea are farmec în pustietatea ei. Când mişună printre tine copiii ...
Citește mai mult »

Când Universul conspiră pe dos

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.” zicea Coelho într-o carte atât de motivaţională încât a citit-o chiar şi Gigi Becali. Ei bine, eu sunt, şi de această dată, excepţia. Nu la cititul cărţii, am bifat-o şi eu prin tinerețe, trebuie să recunosc că-l invidiez pe autor pentru creativitate şi capacitatea de a scrie publicului larg. Ci la partea în care întreaga lume conspiră întru atingerea viselor mele. De ceva vreme mă încearcă vinovăţii legate de modul de viaţă. Altminteri am cea mai plictisitoare existenţă, sa nu vă închipuiţi picanterii, dar mănânc aiurea, fac doar cei 5000 de paşi obligatorii şi nici pe ăia întregi, îmi dau cu niscai vaxuri pe piele, dar nici la capitolul skincare n-am timp de răsfăţuri majore. Iar visul meu din totdeauna a fost să fiu disciplinată ca o sportivă. Fără părți pufoase, în formă (nu mă refer la cea de cozonac), energică. Am început aşadar cu paşi mici, ceea ce sfătuiesc pe oricine. Primul a fost să nu mai folosesc liftul la coborârea celor opt etaje ...
Citește mai mult »

Pașii înapoi duc înainte

La tăţi ni-i greu, asta e clar! În viaţa noastră apar tot felul de perioade şi stări, ne e bine sau rău, construim, demolăm relaţii, case, oameni. Ne încărcăm de responsabilităţi doar ca să simţim că trăim, amânăm, grăbim sau trăim în scenarii, nu în realitate. Ne îndepărtăm de situaţii, de oameni care ne-au stat alături, de casă şi, mai grav, ne depărtăm de noi cei autentici, aşa cum suntem dezbrăcaţi de măşti sociale, haine şi etichete, aşteptările altora sau plagiatele noastre. La începutul lui septembrie, între listele cu activităti şi cumpărături ale începutului de an şcolar, înspăimântată că o iau iar de la capăt cu unul şi trebuie să o scot la capăt cu altul, am simţit cum îmi fumegă capul. Cum trăiesc excesiv nişte etape importante, dar nu de viaţă şi de moarte şi uit să mă bucur de ceea ce îmi place cu adevărat. Nu cred că sunt singura. Sau poate că da, restul părinţilor adorând să cumpere învelitori de caiete, să aleagă Tempera potrivită şi să caute meditatori pentru a suplini lipsa de interes ...
Citește mai mult »

Colivă pentru morți și zâmbete pentru vii

Sâmbătă închei încă 40 de zile neagre din viaţa mea. A fost şi rămâne o perioadă cu adevărat întunecată sufleteşte, deşi recunosc că asemeni tuturor celorlalte dolii din viaţa mea, mi-a fost imposibil să umblu în haine cernite din cap până în picioare. Şi aşa, aflându-mă prea departe de paleta coloristică uzuală, am simţit cum oamenii au avut tendinţa de a mă evita. Culorile închise blochează comunicarea într-o perioadă în care ai nevoie de cei din jur şi sunt pretenţios de purtat. Ce frumos ar fi un doliu bleu! Despre traume am tot scris, mă pricep destul de bine, dat fiind că le-am gustat din plin. Şi despre doliu am mai scris, îi cunosc prea bine negriciunea. Nici de data asta n-a fost foarte diferit. Aceleaşi rutine pe care le-aş fi făcut şi nu-şi mai găsesc obiectul, urmate de confuzie şi nervozitate. În ciuda faptului că am funcţionat în tot acest timp mi-a fost greu să mă concentrez şi de multe ori pur şi simplu am abandonat activităţi importante. Am plâns în momente total nepotrivite, am râs ...
Citește mai mult »

18 ani împreună la bine și la greu

În urmă cu 18 ani îl renovam. După intense și deprimante căutări, găsisem apartamentul luminos, spațios, stradal și cu tot ce-i trebuie în preajmă, exact așa cum visam în planurile noastre! Doar că după mutarea fostei proprietare, ne-am dat seama că am subestimat serios bugetul stabilit inițial pentru meșteri și decorațiuni. Multitudinea de covoare remarcată la vizionare ascundea un linoleum odios, iar grupul sanitar căruia îi lipsea becul, o adevărată încăpere a groazei. Așa că am stat cu el aproape gol timp de doi ani, până la apariția primului urmaș. Asta e frumos la tinerețe: iubirea umple orice – stomacul, casele goale, sufletele și dulapurile! 🙂 Acum 5-6 ani am mai avut o tentativă de a-l vinde. Îmi era greu să trăiesc împărțită între două case și credeam că eliminând una de pe listă va deveni mai ușor. Acum realizez că ne-am răzgândit la timp. De data asta, însă, chiar a venit vremea. Nu pentru că nu ne mai încape, ci pentru că cei mici sunt mari acum, iar nevoile lor și ale noastre sunt altele. Nu ...
Citește mai mult »

Ce mai cară distinsele doamne după dânsele

De când cu garderoba monocromă am scos de la naftalină geanta de scutece, cum îi spuneam eu, achiziționată pe când eram proaspătă mămică de doi și menită să aibă volumul unui geamantan, dar aspectul elegant de poșetă. Are așadar niște ani și a văzut multe. Ei bine, ridicând-o zilele acestea am simțit că, de fapt, îmi pică mâna cu tot cu antebraț. Investigând situația am constatat că nu e de la reumatism sau osteoporoză cum ar exista tentația să credem la vârsta mea. Pur și simplu geanta chiar cântărește cât un geamantan cu tot cu chinez în el. Așa că am golit-o și am făcut inventarul, ca o demonstrație sociologică a faptului că noi, femeile, avem o genă a masochismului. Nu doar că ne smulgem părul de pe corp (decent spus ne epilăm), ne jupuim pielea de pe față (se cheamă peeling) și ne injectăm în jurul ochilor, dar suntem capabile să cărăm pe un umăr greutatea noastră în obiecte comasate prin câțiva centimetri pătrați de material. Carevasăzică ieri poșeta mea Furla (*)  conținea după cum urmează: – cosmeticale, ...
Citește mai mult »

Dileme și frici parentale

Spun mereu că una dintre cele mai enervante replici din bebeluşia copiilor mei a fost cea cu care mă consolau adesea mămicile cu experiență: “Copii mici, probleme mici. Copii mari, probleme mari. Vezi tu mai târziu ce simple îți vor părea toate acestea!” Ce ar putea fi mai rău ca nişte pui de oameni care ne ţin noaptea în teroare şi ziua în întuneric al gândurilor? Care plâng oricând şi oricum, care ne limitează nu doar viaţa socială, personală, profesională, dar şi chestii de bază în supravieţuirea umană: a mânca în linişte şi a-ţi igieniza regulat corpul? Așa gândeam atunci. Acum știu că aveau dreptate. Bebeluşia este un soi de olimpiadă a abilităţilor fizice: ridici, alergi, reziști. Ceea ce îi urmează este un adevărat turnir psihologic, mult mai greu de dus şi cu rezultate imposibil de anticipat. La începutul săptămânii copilul cel mare a dat semne de epuizare. Are program regulat la Asha, se implică în organizarea Balului Bobocilor din liceu şi a alegerilor electorale de acolo, plus un alt proiect interesant la care lucrează din vară şi ...
Citește mai mult »

Viața merge înainte

Zilele acestea am auzit multe promisiuni și lecții învățate din partea celor apropiați. “Să mă bucur de viață”, “să nu mai amân”, “să fiu mai bun”. Sunt firești, momentele de criză – și doliul este unul zdravăn – predispun la creșteri exponențiale de motivație. Dar schimbarea autentică cere mai mult decât atât și de aceea cele multe astfel de propuneri mor și ele, încă din fașă. Doliul are trei lecții mari și late, evidente pentru toți și ignorate în mod generalizat. 1. La nivel macro suntem insignifianți, importanța și valoarea noastră este dată de micul nostru univers familial și social. Că mai suntem sau nu, soarele răsare zilnic, plouă sau e soare, copacii cresc, se nasc copii, proiecte, relații, sentimente. Dacă am conștientiza asta, multe dintre orgolii nu și-ar mai găsi obiectul, iar prioritățile personale ar urma ordinea firească. 2. Luăm cu noi un rând de haine și un soi de dulap cu mânere. Iar tot ce rămâne în urmă are o regulă evidentă: cu cât este mai mult, cu atât învrăjbește și desparte mai tare. 3. Viața nu îți ...
Citește mai mult »

Tata

Amintiri: Și-ar fi dorit un băiat, am apărut eu. Motiv pentru care am avut mai mulți pantaloni decât rochii și mă ducea cu regularitate la meciurile importante ale echipei din urbe. Acolo am învățat primele asocieri creative de cuvinte. La botezul lui Cezar, într-o atmosferă destul de încărcată și cumva premonitorie de evenimente triste, l-am luat la dans. M-am bucurat atunci și mă bucur și acum că am făcut-o, a fost ca o plasă invizibilă de siguranță. Prin vară l-am scos ad-hoc într-un parc. Era deja foarte bolnav, vag și rar conștient de personajele care îl însoțeau, dar a cules frunzele uscate ca în zilele bune din curte și l-a protejat constant pe cel mic de pericole închipuite. Cea mai frecventă întrebare a lui din ultimii ani a fost “Unde este Cristi?” MC avea deja programul lui și când apăream seara fără el acasă aveam de dat, inevitabil, explicații. Când s-a mutat la noi dulapurile lui erau ca în pozele de prezentare, cu toate hainele așezate la dungă. Când s-a îmbolnăvit îmi era imposibil să-i găsesc șosete împerecheate sau pantofi ...
Citește mai mult »

Kit de mamă pentru începerea noului an școlar

Mă așteaptă vremuri grele și, ca o persoană prevăzătoare ce sunt, mi-am pregătit un adevărat arsenal de supraviețuire. Vi-l dezvălui mai jos poate vă inspiră și trimiteți înapoi gânduri bune, am mare nevoie de vibrații pozitive, cum ar zice specialiștii în horoscop. Așadar kit-ul meu pentru noul an școlar cuprinde: – Multă gheață. Poate părea o alegere surprinzătoare, dar trezitul la ore inumane îmi creează o predispoziție pentru accidente. Gheața este bună la cucuie, vânătăi, dureri diverse. În plus, potențează gustul unor băuturi alcoolice, iar asta poate fi, în unele momente, o chestiune salvatoare de viață. A mea și a altora! – Ceai de sunătoare, melissa, mușețel. Calmează nervii încercați. Am promisiuni pentru ceva de sinteză, mai serios, dar deși mi-ar prinde tare bine niște zile de pușcărie (odihnă și mâncare gratis sună a Rai pentru mame), mă opresc aici cu dezvăluirile. – Încă o pereche de pantofi sport. Nu știu cum e la alții, dar la noi e de alergat și nu vreau să mă împiedic în tocuri. – O doză mare și bine ascunsă de ciocolată. Naiba știe ...
Citește mai mult »