Personale

Exerciții de creativitate

Când sunt cu cel mic, despărțirea de orice parc/ loc de joacă/ grup de copii reprezintă piatră de încercare pentru nervii mei și așa prea stimulați. Se lasă întotdeauna cu amânări, tergiversări, discuții prelungi, negocieri dure. Zilele trecute ne-a ieșit așa: – Cezar, au trecut minutele, trebuie să mergem! – Nu! – Te rog să mergem! – Nu! – Te implor să mergem! – Nu! – Te conjur să mergem! – Nu! – Te oblig să mergem! – Nu! – Te leg și mergem! – Bine, bine, mama, mergem… Am apreciat că s-a abținut de la constatarea lipsei obiectului delict, continuând cu: “Nu –  oricum nu ai cu ce!”, dându-se astfel dus. Dar marele câștig e altul: așa o dinamică de sinonime, cum aș mai putea exersa?!? Tot zilele trecute, înainte să plec spre ședința cu părinții de la grădiniță îmi spune: – O să-mi fie dor de tine! – Hai, Cezar, că doar nu plec peste mări și țări! L-a distrat așa de tare replica mea încât a propus să o transformăm în joc: el spune că-i este dor, iar eu trebuie să dau de fiecare dată un alt răspuns. În cele ...
Citește mai mult »

Locul amintirilor

Sunt acea persoană care urăște aglomerația, incluzând-o aici pe cea de obiecte. Am o regulă strictă în ceea ce privește garderoba și posesiunile mele, astfel încât ce nu folosesc în decurs de un an se aruncă/ donează. Tot atunci fac razie prin dulapurile copiilor și sortez ce a rămas mic. Am o obsesie cu sertarele pe care le iau la puricat frecvent, dar ca orice obsesie rămâne total neîmpărtășită din cauza locatarilor de gen masculin, care îmi stochează acolo cu mențiunea “de păstrat” numeroase șurubele, cabluri și altele asemenea. Motivul este unul simplu: eu cred că ce nu aruncăm la timp ajunge să ne sufoce. (Valabil și pentru jucăriile copiilor, dar mai ales pentru bagajul afectiv.) Totuși întotdeauna există o excepție care confirmă regula: atunci când ne-am mutat în casă nouă, vechiul apartament a rămas o adevărată capsulă a vieții trăite aici. Lenjerii, prosoape, jucării, mobilă, acte, proiecte școlare, cutii, reminiscențe ale “zestrei”, cadouri inutile, dar greu de aruncat, totul a rămas în pozițiile inițiale. Și iată-mă vara asta, după aproape un deceniu, intrând cu maceta și făcând ...
Citește mai mult »

Joc de rol

Vineri, după o săptămână în care n-am prea avut timp de joacă, m-am așezat cu cel mic în pat și am scos o ladă plină de jucării. S-au nimerit a fi plușurile, norocosul de el are mult mai multe decât MC, care din motive alergenice a colecționat doar jucării neprăfuibile (*). Din toată grămada, piticul a ales doi ștrumfi: unul mare și unul mic, propunând să ne jucăm de-a tata și copilul, el fiind părintele, iar eu, după cum este și normal, odrasla. – Bună, tata! încep eu conversația. Cum a fost la serviciu? – Bine a fost. – Ce ai făcut acolo? am continuat eu curioasă de răspuns. – Păi am făcut chestii care se fac la serviciu, mi-a răspuns lămuritor. Îmi ies din rol și îi adresez o rugăminte, știind că se apropie acel moment din viața noastră: – Ok, Cezar, acum întreabă-mă și tu cum a fost la grădiniță. Așa întreabă părinții! Copilul se execută cam fără chef, iar eu încep o tiradă entuziastă: – A fost grozav la grădiniță! Am acolo mulți prieteni și ne distrăm foarte bine! Cântăm, colorăm, ...
Citește mai mult »

Adolescența – o recapitulare

Am fost o adolescentă dificilă, de aceea am o mare compasiune pentru cei aflați în această suferință. Un copil cuminte, introvert și independent, devenit brusc o creatură ciudată, cu tot soiul de sentimente monstruoase, rebeliuni pe măsură şi idei creţe. Cu un tată care și-a declinat competența în chestiuni parentale, am avut-o doar pe mama care s-a luptat cu Gorgona din mine. Și sunt sigură că dacă n-ar fi gestionat cum trebuie perioada cu pricina, eu mi-aş fi amintit de vremurile acelea cu groază şi nu cu prezenta nostalgie. Din păcate am pierdut-o mult prea devreme, când abia învățam să fiu adult, dar probabil că așa aș fi simțit și dacă ar fi fost ieri. Cum m-a ajutat mama în adolescenţă? În primul rând și-a ales cu grijă luptele pe care să le poarte cu mine. M-a lăsat să aleg atunci când miza a fost mică sau decizia mea corectă, m-a contrat doar atunci când a simtit că situația o cere. A știut, de exemplu, că vestimentația mea, muzica ascultată, diverse alte mici decizii cotidiene nu merită dezbateri ample şi ...
Citește mai mult »

Bine am revenit!

La începutul verii am citit un articol care m-a pus pe gânduri. Autorul dovedea cu argumente pertinente că pe măsură ce avansăm în vârstă viața devine tot mai grea, iar efortul nostru de a ne păstra o traiectorie sănătoasă tot mai susținut. M-a deprimat teribil (de asta nu vi-l dau spre lectură) și m-a pus serios pe gânduri. Păi dacă până acum a fost greu, cum va fi de acum înainte? Mai duc? Mai pot? Mai am cu ce? Imediat după asta, ca un făcut, au început probe noi: un accident urât al copilului mare urmat de un examen sâcâitor, manii noi și greu de gestionat ale pacientului în vârstă și o serie de numeroase decizii aberante din partea celor care ne guvernează care mă determină să fiu mai mult decât îngrijorată de viitorul apropiat. Pare că omul acela a cobit: trecutul a fost greu, viitorul sună de coșmar. Cam acesta a fost spiritul meu înainte de ieșirile din vara asta. În bagaje au intrat nu doar haine ci și gânduri amestecate despre noul cont de TVA (*), calcule ...
Citește mai mult »

Un cuvânt inexplicabil

Mi-e tare greu să scriu echilibrat despre ce se întâmplă vara asta. O lume luată razna care ne trimite razna și pe noi. Mă întorc așadar la ceea ce mă face să mă simt bine, adică acasă. Unde am de explicat celui mic de câteva săptămâni bune un cuvânt imposibil: sexi (*). Și nu-mi închipuiam că tocmai ăsta, care-i banal și actual îmi va da bătăi de cap. Pe de altă parte, la câtă ipocrizie socială strânge în jurul lui, devine explicabilă dificultatea mea. Nu știu așadar unde l-a auzit, dar mă trezesc într-o zi întrebată de semnificația lui. Luată ca de obicei prin surprindere, îi explic copilului că este ceva frumos, care atrage privirea, dar că este genul de cuvânt care poate și supăra. Încerc și cu exemple, ba chiar extrapolez de la sensul de bază, dar parcă tot nu-mi iese. Copilul continuă cu exemplele lui, alăturând cuvântul unor persoane cunoscute, care prin prisma vârstei, personalității și relațiilor sociale pot fi definite oricum altcumva decât sexy. Așa că derutată, în pană de idei salvatoare și chiar panicată că ...
Citește mai mult »

Extaz și agonie. Gândirea rămâne pozitivă.

M-am întors din vacanță de nu știu ce m-a lovit. Ca de obicei a fost minunat, superb, grozav, iar acasă lucrurile au luat-o razna după cum le stă în obișnuință. Așa că încep cu mulțumiri lui Tataio, tatălui Liuliei și tatălui lui Robertică pentru ajutorul necondiționat și constant. Tataio merită premiu special pentru ciorba cu care ne-a întâmpinat 🙂 Astăzi, un pic mai adunată fiind în ciuda migrenei și cu multe administrative de rezolvat am purces spre București. Și am reușit în primele cinci minute pe teritoriul capitalei să cad pe scări și să-mi pun o stacană de suc roz, înghețat pe bluză. Bonus: după alte zece m-am certat cu doi agenți de pază dintr-un supermarket, care fie vorba între noi sunt cei mai inutili angajați. Cei din magazine, altminteri avem și noi contract cu o firmă în domeniu, dar ai lor chiar arată descurajator pentru potențiali infractori: zdraveni, în floarea vârstei, cu atitudine și forță. Cei de pe la casele de marcat se prezintă de aș paria că și vecina mea de la șase i-ar dovedi. ...
Citește mai mult »

Listă de vacanță

Mi-au văzut ochii zilele trecute lista cu bagajul unei vedete care pleacă în vacanță. Persoana în cauză are un copil mic, așa că 89% dintre cuvintele de acolo erau diminutive: hăinuțe, prosopel, șepcuță, batistuță. M-am gândit să fac și eu o listă, știind că pentru cei 10 cititori ai mei sunt o vedetă mai ceva ca Celine Dion în Franța de când și-a tras iubit tinerel. Iată așadar listuța mea: Cremuță de sorel. Nene, e groasă cu UVA-ul și UVB-ul zilele astea! De data asta mergem la hotel cu apă caldă și becuri (*) așa că nu ies din cameră fără un strătuț serios de poleială minerală. Multicică indulgență. În ciuda faptului că vacanțele sunt oază de relaxare, cumva se întâmplă ca din cauza schimbărilor geografice, climaterice și orare, lucrurile să se mai precipite. Să avem înțelegere, așadar! Plănuțuri de rezervă. N-a fost vacanță să nu uit periuțe de dinți, pijămăluțe, medicamentuțe sau altele esențiale. Important este să găsim rapid soluții B, C, D, …W. Chefuleț de distracție. Oricât de șmecher ar fi hotelul, de minunată mâncarea și primitoare marea, ...
Citește mai mult »

Eu sunt mare

Nu cred că a existat în istoria omenirii un copil care să nu vrea a fi mare. Să poată avea drepturi de adult, puteri de adult, relații sau lucruri de adult. Așa că în lipsa acestora încearcă din răsputeri comportamentele specifice: fetele poartă hainele sau tocurile mamei, băieții se joacă de-a șoferul, cu toții simulează meserii, căsătorii, probleme sau rezolvări “de om mare”. Cât sunt foarte mici, lucrurile par sub control. Vine însă o vârstă ingrată în care copiii chiar încep să arate a oameni mari, deși legal, biologic și psihologic nu au atins încă acest prag. Iar căutarea obsesivă a maturității devine riscantă, cu experimente, lucruri, comportamente, relații potențial dăunătoare. Totuși a fi adult nu aduce cu sine nimic special, grozav, minunat care să merite vreun sacrificiu sau accelerator de timp: doar numeroase responsabilități și așteptări de bifat, plus multă lepădare de sine în favoarea altora. Părinții sunt adulți, cu toate astea nu cred că atunci când suntem copii ne încumetăm să facem schimbul, măcar mental, de roluri cu ei. Ba mai mult, vrem sau nu toți ajungem acolo ...
Citește mai mult »

Povestea cu mașina roșie

Am ajuns ca în fiecare seară spun o poveste nouă cu temă impusă de cel mic: despre becuri, o casă, un gard, o ușă, cinci iepurași sau doi copii. Uneori ies minunății despre reziliență, depresie sau fericire, alteori mediocrități creative scurte ca să bifez îndeplinirea cu succes a sarcinii. Ca la noi, la români. Oricum copilul este mulțumit, mi-a spus că sunt mama care știe toate poveștile din lume, ceea ce nu este puțin. Îmi pare rău că nu am timpul și poate nici impulsul să le scriu pe toate. O întâmplare de dată recentă m-a pus pe gânduri și mi-a tăiat temporar elanul de a împărtăși din rutina noastră. Oricum, aseară am avut de spus o poveste despre o mașină roșie. Pentru că mașinile mă inspiră cam puțin, am început să însăilez un fir narativ cu una nouă și frumoasă, căreia a trebuit să-i dau un nume conform cerințelor clientului intern. Am ales Red, din motive de caniculă. Așa că Red, la prima sa ieșire pe șosea, a mers cu o viteză prea mare într-o curbă lovindu-se ...
Citește mai mult »