Parintesti

Pe unde am umblat în 2018

Dacă ar fi să-i găsesc un punct forte lui 2018, acela a fost cu siguranţă umbletul nostru continuu. Din ianuarie până în septembrie am ţinut valizele la îndemână, făcând şi desfăcând bagaje în cel mai ameţitor ritm. Nimic exotic sau neobişnuit, ci doar cu tihnă şi odihnă, revederi şi descoperiri de noi destinaţii. A fost probabil o eliberare după al doilea cincinal deloc uşor în ale vacanţelor. Ştiu că mă repet, dar până la vârsta de 5 ani copiii nu sunt tocmai parteneri de relaxare, călătoriile cu ei fiind reale tabere de supravieţuire. Se agită, se adaptează greu schimbărilor de loc şi ritm, somatizează, se poartă ciudat. Nu-i de mirare, în vacanţe totul se schimbă, de la pat, aer, activităţi cotidiene, până la ceea ce punem in farfurie. Cu timpul şi cu practica însă vine şi adaptarea, aşa că la un moment dat dinamica ieşirilor în lume se schimbă. Pe unde am umblat anul acesta? În ianuarie, imediat după nebunia sărbătorilor de iarnă, am mers în Bucovina. Am avut parte de linişte şi o vreme superbă (unele fotografii ne arata fără haine groase pe noi, deşi ...
Citește mai mult »

Nimic de reparat

Cumva toată industria asta de soluții educative (cursuri sau cărți de parenting, cursuri diverse pentru copii sau chiar institutii de educație firmală), începe să ne inducă încet, dar sigur, două idei perverse: prima – aceea că noi, părinții, suntem niște incapabili inutili, care avem nevoie de muuult ajutor să prestăm decent educația copiilor și cea de-a doua că urmașii noștri sunt niște mecanisme extrem de sensibile care o iau razna la orice greșeală, cât de mică, a celor care îi îngrijesc și educă. Ceea ce este nu doar fals, ci teribil de periculos. Copiii au nevoie de un mediu familial pentru a crește. Oricât de imperfecți am fi, tot suntem mai buni ca orice altă alternativă existentă. Suntem primii care îi învățăm despre nevoi primare și apoi altele mai rafinate. Despre afectivitate, relații, muncă, empatie, comunicare. Despre acceptare totală, despre cum funcționează lucrurile și comunitatea. Și facem asta natural, neprogramat, fără să stabilim obiective sau să urmărim o curriculă formală. Așa funcționează lucrurile. Pe de altă parte, copiii nu sunt niște obiecte fragile de sticlă. Natura ne-a ...
Citește mai mult »

Cea mai bună carte de vizită: încrederea în sine

Profesional vorbind, fie că luăm în calcul interviurile de angajare, fie întâlnirile de afaceri, primul lucru pe care îl vezi la cel/ cea din față nu este haina, culoarea ochilor sau lustrul pantofilor. Nici logo-ul de pe mânecă, ceasul sau servieta/ poșeta. Ceea ce îți atrage atenția iniţial este energia pe care cineva o emană, mai exact spus încrederea pe care o are în sine. Și cum prima impresie contează, îndrăznesc să mă alătur acelora care spun că vorbim despre un un indicator clar al succesului personal și profesional. Cum am putea defini acestă trăsătură de personalitate? Deloc simplu de pus în cuvinte multe, încrederea în sine este exact ceea ce se autoroclamează: capacitatea, puterea de a crede în forțele tale atunci când acționezi în sarcini cotidiene sau în îndeplinirea obiectivelor stabilite pe termen mediu și lung. Totuși, faptul că unii oameni performează, realizează ceea ce își propun nu înseamnă neapărat că au avut încredere în ei. Există persoane care nu au această abilitate, dar au voință puternică, o motivație pe măsură și găsesc astfel resursele de a continua în ciuda obstacolelor. Încrederea ...
Citește mai mult »

Să se schimbe, dar să rămână aşa!

Aseară am fost la cuvenita şedinţă cu părinţii de la grădiniţă. Se apropie sărbătorile, sunt câteva administrative şi organizatorice de rezolvat între timp. Dar până la bugetele de cheltuieli și închirierea Moșului, s-a discutat despre un chestionar pe care l-am avut de completat la precedenta întâlnire, despre cum percepem noi activitaţile din grădiniţă şi ce ar fi de îmbunătăţit. Iar propunerea majoritară s-a dovedit a fi aceea de a introduce în program mai multe activități de memorare, opinia părinţilor fiind aceea că la grupă nu se învaţă suficiente cântece şi poezii. Eu am început grădiniţa cu obiectivul de a nu fi cârcotaşă. A fost o alegere conştientă, ştiam care vor fi frustrările, multe s-au adeverit. Dar dacă ar fi să propun ceva schimbări, memorarea de acest tip nu s-ar găsi pe listă, pentru că nu degeaba a fost rărită. Memoria este un proces cognitiv, este importantă, dar poate fi stimulată mult mai bine cu altfel de activităti, mai atractive şi uşor de gestionat. Sunt o multitudine de jocuri, se pot învăţa scurte roluri sau se pot face concursuri de tip quiz. ...
Citește mai mult »

Ce vrăji am mai făcut?

V-am povestit deja despre problema noastră cu ștampilele. Cel mic este reticent (*) la noul sistem de evaluare din grupă, iar soluția găsită de mine s-a dovedit a fi nefuncțională, așa că în fiecare dimineață avem iar program de tânguieli negativiste “Nu vreau la grădi! Nu-mi place! Nu am chef!” Din fericire am investigat și aflat că doar una dintre doamne folosește ștampile. Iar în grădinițele de stat s-a păstrat obiceiul lucratului în ture: o educatoare vine dimineața, când sunt activitățile pasibile de evaluare, și una după prânz, ocupându-se preponderent de supravegherea copiilor. În următoarea săptămână situația se inversează. Luni am constatat cu bucurie că va fi săptămâna fără ștampile. Așa că i-am spus și copilului, care nu înțelege încă algoritmul după care se schimbă programul doamnelor. Evident că nu m-a crezut, a moștenit nu știu de unde (**) un oarecare scepticism. Dar ieri dimineață, văzând că am din nou dreptate s-a mirat ca și cum eram amândoi martorii unei minuni: – De unde ai știut? m-a întrebat privindu-mă cu ochii celui care tocmai a descoperit puteri paranormale. Așa ...
Citește mai mult »

Matematică

Într-una din zile, bunicul a adus celui mic cinci ciocobanane. Acesta le-a numărat temeinic și le-a depozitat în frigider, nu înainte să-și desfacă parcimonios una. A doua zi, a mâncat-o și pe a doua. Tot atunci, aflată în sevraj, i-am furat și eu o bucată pe când nu era atent. În următoarea zi a deschis frigiderul si a exclamat furios exact ca în povestea cu ursuleții: – Cine mi-a mancat din ciocobanane? Încercând să fac pe nevinovata, am întrebat inocent: – Câte mai exact îți lipsesc? – Una. – De unde știi? – Păi au fost 5, eu am mâncat două. Au mai rămas trei. Iar acum sunt doar două în frigider! Iată că odată ce învață numerele, copiii știu natural să opereze cu ele. Noi ăștia mari suntem lipsiți de  înțelepciunea de a-i învăța doar ce nu știu și le dăm peste cap algoritmii proprii, complicând totul și făcând matematica încă de la început nedigerabilă. În caz că vă întrebați, mi s-a atras atenția că m-am corportat urât: nu am cerut voie, deci practic am furat. De la un copil! Iar cele două ciocobanane ...
Citește mai mult »

Ştampile

Întrucât piticul din dotare a lipsit destul de mult de la grădiniţă şi pentru că a insistat să lucreze şi el fişele făcute de colegi, am cerut doamnelor educatoare să ne dea acasă ce am ratat. M-am gândit că prinde bine să ne obişnuim cu ideea de teme, mai ales că odată ce am ales sistemul clasic, consider că trebuie să ni-l asumăm cu bune şi rele. M-a frapat puţin ambiţia lui, nu mă aşteptam să vrea să recupereze. M-am mirat şi mai tare când una dintre doamne mi-a spus că în ultima vreme plânge atunci când nu-i iese ceva. Îl stiu destul de ambiţios, dar nepătimaş, o ia muncitoreşte de la capăt până îi iese. Dar mi-am propus să nu mai fac analize parapsihomilitare şi să las copilul cu ale lui. Dar parapsihomilităria a început să mă îngrijoreze când l-am văzut la masa de lucru. Dintr-un copil independent, care se pune la făcut şi abia apoi întreabă, m-am trezit cu o mulţime de îndoileli adresate mie cu un glas piţigăiat. Având şi eu treaba cu duiumul, am convenit că stăm temeinic ...
Citește mai mult »

Singurele certitudini parentale

1. Este dovedit științific că dacă mori de inaniție și îți pui pe un colț uscat de pâine ceva brânză de care nu s-ar fi atins niciodată, copilului, sătul de altfel, i se face brusc foame și îți cere toate caloriile pe care contai. 2. De asemenea, studiile empirice arată că deși nu s-a atins de cutiile cu jucării timp de 12 luni, dacă te decizi să le depozitezi într-un loc greu accesibil, va avea nevoie de ele în secunda doi. 3. Orice cămașă nouă rezistă fără de pată în preajma copilului maximum 5 minute. Durata scade veriginos daca bluza este albă. Cea mai urâtă haină din garderobă are totuși cele mai mari șanse să scape imaculată. 4. Graba parentală a fost și ea obiect de cercetare. Statisticile arată că șansele ca odorul să aibă nevoie la toaletă când vrei să ieși pe ușă cresc direct proporțional cu importanța întâlnirii la care riști să întârzii în dimineața cu pricina. 5. Deși ești un părinte minunat, soacra și educatoarele vor afla că îl chinui periodic pe bietul copil cu diverse ...
Citește mai mult »

Nu mă învăț minte!

După prima zi de grădiniță din noul an școlar, deasupra dulăpioarelor din noua sală de grupă stăteau frumos desenele copiilor, intitulate “Amintiri din vacanță”. Cezar, mândru, mi l-a arătat pe al lui, care m-a cam confuzat întrucât la prima vedere chiar nu mi-am dat seama ce semnifică. Acasă, în timp ce tăiam poza să o aduc la lumină, m-a pălit ideea: e o tabletă! O nenorocită de tabletă! E dreptunghiulară, are iconițele aplicațiilor aranjate simetric, fețe zâmbitoare, e chiar iPad-ul, mă mir că nu i-a dat și niște galben pe laturi, să aibă husă. Chiar așa, observ că nici măcar nu a folosit culori, decât în partea de sus, deci e mai grav! Carevasăzică batem drumuri lungi spre Legoland, mergem la plajă în Italia, ne plimbăm cu feribotul spre o superbă insulă grecească și el desenează o bestie de tabletă. De aici până la vinovății materne pasul este întotdeauna infim: este clar din cauza mea pentru că nu îi găsesc suficiente ocupații (*). Ce fel de mamă sunt dacă am copil preșcolar dependent de tabletă? Cum scriu eu despre educație ...
Citește mai mult »

România paralelă

Am început greu dimineața, oglinda m-a înspăimântat, iar ibricul de cafea a căpătat cam mult zaț pentru câtă apă suporta. Agitată și speriată, am trezit copiii și după clasicele administrative am pornit spre grădiniță și liceu pe căi nesperat de goale deschise de Waze. (*) La grădiniță ne aștepta un decor foarte colorat cu sute de baloane și tălpi de cauciuc care ne conduceau spre clasă. Copilul mic a devenit brusc interesat: “Cred că e party aici!” Ghinion, party era de fapt la cel mare, care la festivitatea de deschidere a noului an școlar a ascultat The Motans. Și eu ascultam cinci discursuri sforăitoare și un soi de “Veșnica pomenire!” mai optimist. M-am gândit că eu trăiesc cu adevărat într-o Românie paralelă, pentru că deși am copiii în sistemul de învățământ al statului, începem școala așa. Citind știrile văd că mai există una rămasă în trecut, în care nu există apă curentă sau toalete funcționale. În care părinții stau cu grija copilului nu doar din punct de vedere școlar, ci și fizic: oare nu îi cade tavanul în ...
Citește mai mult »