Parintesti

O lume mai bună cu oameni ne-buni

Nu este părinte să nu spere ca ai lui copii să trăiască într-o lume mai bună, mai prosperă, mai liniștită. Cel puțin noi, decrețeii, perpetua generație de sacrificiu, sătui de piedici și neajunsuri, avem acest discurs adânc întipărit în mentalitate. Să le fie mai bine, sperăm mereu, dar cumva uităm coordonatele concrete ale conceptului, transformând visul nostru într-o veritabilă utopie. Pentru că lume mai bună nu poate să înseamne o lume în care stăm cu toții permanent sub cocotieri cu un suc rece. În care nimeni nu face nimic, dar pică din cer bani și cupoane de reduceri. În care toate fetele sunt prințese cu program după bunul lor plac și băieții persoane de succes care nu fac nimic pentru asta. O lume mai bună înseamnă, de fapt, drepturi egale și șanse egale, indiferent că ești din Poplaca sau Cluj, fata lui Băsescu zis Petrov sau a lui Nea Ilie zis a lu’ Groparu. Asta înseamnă educație formală de calitate în orice colț uitat de lume, meritocrație, dezvoltare economică, socială, culturală. O lume mai bună înseamnă aer respirabil, apă ...
Citește mai mult »

Poate cel mai mare risc în parenting

Săptămâna trecută am fost la un workshop foarte interesant de psihologie sportivă. Printre multe alte confirmări utile, am aflat şi câte ceva la care nu m-am gândit până acum. Ba chiar m-am șocat și speriat în același timp aflând că cel mai mare risc în cariera din acest domeniu al băieţilor nu este reprezentat de accidentări, aşa cum mi-am închipuit eu în naivitatea mea. Și nici pierderea motivaţiei generată de multiplele frustrări ale parcursului deloc uşor. În mod surprinzător, abandonul drumului spre performanţă este cauzat de ceva mult mai poetic şi greu de pus în indicatori: îndrăgosteala. Plăcerea de a iubi romantic, coroborată cu dorinţa de a face pe plac persoanei respective este aşadar principalul motiv pentru care sportivii renunţă pe parcurs. Şi dacă nu o fac, generează oricum impedimente majore, tratabile de regulă prin intervenţie terapeutică. Nu-i de mirare că psihiatrii au vrut la un moment dat să introducă îndrăgosteala pe lista bolilor psihice. Pentru că provoacă, cel putin temporar, pierderea raţiunii, predispune la gesturi nebuneşti, deseori regretabile. Dar nu doar cariera sportivă este în pericol atunci ...
Citește mai mult »

Kit de mamă pentru începerea noului an școlar

Mă așteaptă vremuri grele și, ca o persoană prevăzătoare ce sunt, mi-am pregătit un adevărat arsenal de supraviețuire. Vi-l dezvălui mai jos poate vă inspiră și trimiteți înapoi gânduri bune, am mare nevoie de vibrații pozitive, cum ar zice specialiștii în horoscop. Așadar kit-ul meu pentru noul an școlar cuprinde: – Multă gheață. Poate părea o alegere surprinzătoare, dar trezitul la ore inumane îmi creează o predispoziție pentru accidente. Gheața este bună la cucuie, vânătăi, dureri diverse. În plus, potențează gustul unor băuturi alcoolice, iar asta poate fi, în unele momente, o chestiune salvatoare de viață. A mea și a altora! – Ceai de sunătoare, melissa, mușețel. Calmează nervii încercați. Am promisiuni pentru ceva de sinteză, mai serios, dar deși mi-ar prinde tare bine niște zile de pușcărie (odihnă și mâncare gratis sună a Rai pentru mame), mă opresc aici cu dezvăluirile. – Încă o pereche de pantofi sport. Nu știu cum e la alții, dar la noi e de alergat și nu vreau să mă împiedic în tocuri. – O doză mare și bine ascunsă de ciocolată. Naiba știe ...
Citește mai mult »

Miroase a toamnă

Nu vreau să vă deprim, ci doar să vă amintesc că se cam apropie sfârșitul distracției estivale. Deși mă pregătesc iar de împachetat pentru o ultimă rundă din sezon de mare, soare și nisip, am cumpărat deja uniformă pentru cel mic și ne gândim la programul de școală după școală a celui mare, știți voi ce înseamnă asta. Las acum câteva impresii despre vara noastră, ca să vină și altele despre vacanță peste și să nu ne apuce pe toți nostalgia blegoasă. Dincolo de călătoriile despre care v-am povestit, mi s-a părut o vară spectaculoasă pentru copii, practic au crescut cât alții în trei. Cezar este departe de copilul care era atunci când a terminat grădinița, a devenit mai războinic, dar cumva studiat, ca un rol social. Probabil faptul că a petrecut mult timp cu băieții mai mari din cartier și din familie l-a format așa. A învățat multe, citește mai bine, rezolvă mici probleme aritmetice, pune întrebări tot mai dificile și a rămas același glumeț cu logică imparabilă. (Freză nouă, outfit clasic) Pentru Cristi vara a avut un nume ...
Citește mai mult »

În educație NU există predestinare, doar alegeri și exemple personale

Se întâmplă destul de des ca în familii pe care le vedem în jur, anumite decizii să devină constante pentru mai multe generații. De exemplu, alegerea unei anumite cariere: există neamuri de doctori, avocați, profesori. Sau alegerea antreprenoriatului. Dar și chestii mai greu de dus: preferința pentru divorț, dependențe sau variate alegeri personale nefericite. Românul găsește rapid explicațiile convenabile: “așa le-a fost scris!”, “așa a vrut Dumnezeu!”, “cu soarta nu te pui!” Realitatea este că educația umană funcționează la început pe bază de exemplu. Copiii nu fac ce le spunem să facă, ci fac ceea ce văd la noi. Alegerile noastre, deciziile pe care le luăm, sunt, cel puțin pentru o vreme și ale lor. Relațiile toxice pe care le acceptăm, devin familiarul lor. Problemele noastre, ale căror soluții le evităm poate, devin reperele lor. Deciziile noastre mai bune sau mai proaste, viitorul lor. Când cresc și capătă propriile experiențe și judecăți de valoare, copiii se pot îndepărta de cele preluate de la părinți. Dar puțini au puterea să se rupă total de sistemul în care au crescut, ...
Citește mai mult »

Balcic – pământ românesc

… așa zicea un grafitti de pe un perete jerpelit, care ne-a sărit în ochi după ce am trecut, cu greu, granița de la Negru Vodă. Ce-i drept Bulgaria pare încă o continuare firească a României: aceleași fantome comuniste care bântuie vizual, sărăcie de idei și estetică, natură lăsată să-și facă de cap sălbatic și jomanfișism pe multe planuri și nivele. Dar am preferat-o totuși pentru o ieșire scurtă, pentru că litoralul nostru s-a dovedit a fi neîncăpător și mult mai scump în această perioadă. De Balcic m-am îndrăgostit din cărți. Cella Serghi îl descria atât de frumos și personal ca pe un loc pitoresc și cosmopolit, încât prima vizită a fost ca un vis împlinit. Numai că așa cum spuneam mai sus, îndelunga istorie comunistă a mutilat vizual și cultural locul care a inspirat povești de dragoste, poezii romantice sau picturi cunoscute. Am găsit așadar un mozaic imperfect și ciudat, destul de urât pe alocuri. Foarte puține părți, în general cele sălbatice sau vechi mai amintesc de gloria de altădată. Și evident Castelul, care nu are cum să ...
Citește mai mult »

Săptămâna Alăptării

Schimbând registrul îngrozitor al zilelor astea de vară, pentru că mi se pare că a devenit sufocant, vă reamintesc că săptămâna 1-7 August este Săptămâna Internațională a Alăptării. Din păcate hrănirea la sân a copiilor a devenit o excepție în România, în ciuda faptului că se promovează intens și au fost făcuți și alți pași suplimentari în acest sens: există pauza de alăptare pentru salariatele întoarse la lucru, promovarea laptelui praf a fost reglementată mai strict, maternitățile au proceduri speciale pentru a spori rata hrănirii la sân. De ce nu alăptează totuși femeia din România (presupun că motivele sunt totuși universale)? 1. Pentru că i se pare nefiresc. Generații întregi am văzut acasă, în filme, pe stradă, copii cu biberoane în gură. Când spui bebeluș vezi o mogâldeață cu o tetină în gură. În plus, în cultura actuală, sânii au mai mult rol estetic, sexual, decât funcțional. Normal că ți se pare anapoda să hrănești copilul direct de la sursă. 2. Pentru că începutul poate fi dificil, continuarea imprevizibilă, iar finalul trist. N-am să vă mint: așa este. Uneori ...
Citește mai mult »

Lingvistică și aeromodelism

Pentru că “toți copiii au avion din ăsta” (adică vecina Iulia, prietenul Robertică și un necunoscut din parc care n-a vrut să i-l împrumute în ciuda rugăminților fierbinți), Cezar nu s-a lăsat până nu și-a cumpărat o aeronavă albastră de poliuretan. Cu care am purces spre cel mai apropiat loc cu verdeață (nu vă speriați, e altul, îi zicem pe scurt Moghioroș) pentru a-l testa. S-a dovedit că nu ne pricepem prea tare la montaj, și trebuia doar să punem aripile pe poziții, dar într-un final am reușit să găsim forma perfect aerodinamică. Încercare și eroare e totuși o metodă patentată științific! Și am purces la joacă, pentru că asta fac mamele când lipsesc parteneri de vârstă apropiată în ale distracției. Dându-l de la unul la altul s-a dovedit că nu stăm prost doar cu ingineria, ci și cu pilotajul eșuăm lamentabil. Ambițios de soi, Cezar închide un ochi și încearcă să-și ia ținta ca la poligon. Lansează cu succes, nava ia o traiectorie frumoasă. Eu ies la preluare și o trimit iar în nas, amintindu-mi de Golgota mea ...
Citește mai mult »

Un mister vechi și adânc îngropat a fost elucidat

Cu ceva timp în urmă, pe când copilul cel mare n-avea încă vârsta celui mic, ne-a fost dat să trecem printr-un incident ciudat și cumva amuzant în același timp. Pe când ne plimbam printre rafturile unui supermarket, destul de grăbiți în a umple coșul cu cele uzuale, unicul urmaș, în vremea aceea, începe să acuze durere cumplită la una dintre urechi. Cum la noi în familie posibilele boli ale copiilor sunt în topul chestiilor care necesită intervenție rapidă, am purces la a investiga cauza. Uitându-ne atent, am constatat cu stupoare că urechea era obstrucționată de ceva ce părea un dop alb, foarte adânc înfipt, imposibil de scos fără intervenție specializată. Așa că am lăsat baltă cumpărăturile și am pornit spre prima cameră de gardă O.R.L. de unde i s-a extras copilului un ghemotoc de vată suficient de mare cât să deranjeze serios. Întrebarea firească a medicului a fost: cum a intrat chestia aia acolo. Răspunsul era imposibil de oferit de noi, ca părinți. Nu folosim bețișoare, nici vată nu știam că am prin casă, iar să-i introducem noi guguloiul, ...
Citește mai mult »

Must have în bagaje

Copilul mic mi-a intuit algoritmul de a debarasa de prin casă: ce nu folosim în interval de un trei, șase sau 12 luni este reciclat, donat sau aruncat. Așa că la sortatul jucăriilor pentru bagajele de vacanță a pus și două din frageda lui bebelușie, cărora le tot găsește utilitatea atunci când simte că li se apropie sorocul: zornăitoarea magică primită la botez de la nași și un elefănțel senzorial a cărui soartă îmi este necunoscută acum. Nu a lăsat loc de negocieri. Le vrea cu el și gata. Eu, care știu volumul bagajelor, încerc să scap de balast. Nu-i chip. – Cezar, dar ce faci cu ele? – Păi, uite: la elefănțelul ăsta frumos doar mă uit. E atât de drăguț că e suficient să îl privesc. Iar cu zornăitoarea te chem dacă am nevoie de ceva! Utile, ce să mai zic. Un elefănțel numa’ bun de mindfulness și un instrument de comunicare portocaliu, cu sunet cam spart. Dar stați, asta nu e tot! În bagaje și-au făcut loc după cum urmează: douăzeci de mașinuțe, un autobuz care supraviețuiește miraculos de ...
Citește mai mult »