Parintesti

Palatul de cleștar

Nu am de gând să scriu azi un basm de iarnă. Deși inspirația a venit în parcul din cartier, luminat și decorat în spiritul acestui anotimp. Va fi un text despre supraprotecție. Despre prea multă grijă. Despre a muta munții din loc pentru copiii noștri, astfel încât să aibă calea liberă. Ieri, copilul cel mic a vrut în parcul mare, despre care a auzit la școală că este frumos pregătit pentru Crăciun. Evident că odată ce a primit de la un alt puști întrebarea magică “Vrei să fii prietenul meu?” decorațiunile au trecut pe plan secund și a urmat o partidă de alergat pe cinste. Dar experiența a fost frumoasă și m-am bucurat de bucuria lui la vederea urșilor, clopoțeilor, brăduților plini de lumină. În timp ce copilul se juca, eu tremuram ca frunza în apropiere, devenind, fără să vreau, martora unei conversații telefonice dintre un părinte supărat și un profesor acuzat. Să-mi scuzați impolitețea, dar și să mă fi mutat în altă parte tot aș fi auzit, la cât de tare se prezentau argumentele! Iar subiectul era ...
Citește mai mult »

Lista pentru Moș Crăciun

Azi am împodobit primul brăduț și ca orice copil care se respectă, cel care stă încă la mine în cap a făcut lista pentru Moș Crăciun. Asta doar după ce a calculat cu rigoare că a fost cuminte, a ascultat de cei din jur, a făcut fapte bune și, mai ales, nu le-a făcut pe cele rele. Dragă Moș Crăciun, iată așadar ce-mi doresc sub brad! 1. O cremă minune. Simt cum colagenul mă părăsește încet, dar sigur, iar rutina mea este din ce în ce mai complicată pentru a-i suplini lipsa. Durează mult, iar costurile de energie, timp și bani nu sunt proporționale cu rezultatele. Doar un Moș bun, ca tine, care face minuni mă poate ajuta cu o cremă ieftină și foarte eficientă. Fără alcool, parfum, parabeni, uleiuri esențiale și cu o textură plăcută, da? 2. Un aliment minune care să aibă gust de ciocolată, să sature precum ceafa de porc și să îngrașe mai puțin ca morcovii fierți. N-ar trebui să fie foarte greu, literatura a definit deja niște prototipuri. 3. O haină minune, cu încălzire ...
Citește mai mult »

Delicatesă

Meniul familiei noastre este un coșmar zilnic. Unii nu mănâncă paste, alții pește, unora nu le face bine mazărea, alții urăsc ouăle. Orice combinație ai încerca, este dovedit statistic că întotdeauna vor exista nemulțumiți, lezați, loviți la ficat sau mațe. Din motivele enumerate mai sus, cartofii aproape că lipsesc cu desăvârșire din cămara cu ingrediente. Pe unul îl îngrașă, altuia nu-i fac bine, iar cel de-al treilea nu-i suportă. Doar eu aș mânca la fiecare masă, dar din fericire am suficientă autoprotecție cât să nu gătesc și meniuri individuale căci asta ar fi calea sigură spre mutat definitiv în bucătărie. Și, probabil, spre obezitate. Dar aseară am schimbat tactica. Am făcut o friptură cu un spanac alături, pentru jumătate de familie, urmând să păcălesc copilul cel mic cu altceva la cină, întrucât dintre legumele verzi doar salata îi este prietenă. Și nici cu carnea nu se omoară. Iar mie mi-am făcut o tocană de cartofi ca la mama acasă, pentru că pot și, mai ales, pentru că merit. Și până să sosească din pribegie jumătatea înaltă a familiei, ...
Citește mai mult »

Vulpea păcălită de urs

Contrat așteptărilor generate poate de titlu și de contextul politic actual, acesta nu este un text cu valențe electorale, ci povestea de adormit copilul mic de aseară. Mi-a cerut un revers al clasicei din copilăria noastră, culmea și a lor, precizându-mi de două ori că blănoasa roșcată trebuie să fie cea păcălită. A ieșit așa: A fost odată ca niciodată o vulpe. Dar ea nu era una ca toate celelalte surate ale ei, viclene și pusă pe furtișaguri, ci era bună și cinstită, luând doar ceea ce i se cuvenea. De aceea de multe ori se cam culca cu burta goală, pentru că în pădure nu ți se cuvin prea multe bucate. Într-o zi, pe când își căuta de mâncare, s-a întâlnit cu un urs bătrân și pus pe șotii. El nu era un animal rău, dar se cam plictisea și de aceea îi cam plăcea să-și păcălească vecinii. – Ce faci vulpiță pe aici? întreabă ursul simțind potențial de distracție. (*) – Uite, mi-e cam foame și nu găsesc nimic de mâncare. – Păi zi așa, că știu eu ...
Citește mai mult »

Destinație de-o zi: Vulcanii Noroioși

Am profitat de vara asta întârziată și ne-am propus să-i arătăm și lui Cezar peisajul extraterestru din zona Berca – Buzău. A devenit un fel de tradiție de familie, drum inițiatic chiar. Prima oară am mers cu Alex, nepotul nostru de departe. Apoi cu Cristi aka MC. A venit şi rândul mezinului așadar. De unde fascinația pentru noroiul gri? Pe lângă peisajul neobișnuit, selenar, vulcanii cu noroi chiar arată ca niște vulcani. Par a avea crater, “erup”, iar coroziunea solului provocată de scurgerea “lavei” amplifică senzația de real. Este minunat să vezi ceva care ar putea fi extrem de periculos periculos, cu potențial mortal, la o scală atât de mică încât singurul risc ar fi, probabil, o alergie. Ce s-a schimbat de când i-am văzut ultima oară? S-a mai şi construit, vorba ceea. Se circulă puțin mai bine pe anumite porțiuni de drum. Au apărut muulte toalete ecologice. Și niște panouri haioase care oferă detalii și reglementează comportamentul turiștilor în zonă. Dar este mult mai aglomerat. Şi cumva zona aceea are farmec în pustietatea ei. Când mişună printre tine copiii ...
Citește mai mult »

Cea mai importantă întrebare părintească

Nu există părinte să nu simtă în mod cotidian frici, incertitudini, neputințe. Exprimate apoi la poarta școlii, în parc, la marginea terenurilor de sport prin întrebări, reproșuri, critici. Cu multe rezonez și eu uneori. Altele mi se par în mod evident doar exteriorizări ale unor emoţii negative care îi ajută doar pe părinţi să mai elimine din surplusul de bagaj emoţional. Și îi încurcă teribil pe copii, profesori sau parteneri de joacă. ”Îi dă deja teme?”, “De ce nu-l lasă să se joace mai mult?”, “De ce țipă antrenorul la copilul meu?”, “De ce profesorul e generos cu notele astea care îi pot sabota intrarea la un liceu bun?” Le știți, le-am auzit sau chiar ni le-am pus cu toții. Sunt poate întrebări importante. Firești, cu siguranță le putem spune. Dar deasupra tuturor analizelor și îndoielilor trebuie să stea una fundamentală: Întrebările acestea sunt despre el, copilul, sau despre mine, părintele? Răspunsurile pe care le aştept sau rezolvările pe care le pot suporta îl ajută pe el să crească sau pe mine să mă răcoresc? El chiar e supărat de ...
Citește mai mult »

Sunt ca un tank

În caz că nu suntem prieteni de Social Media, trebuie să vă mărturisesc că sâmbătă am fost la concert 5Gang. Și nu oriunde, ci la Craiova, orașul natal al lui Selly. Motivul: copilul cel mic este mare fan și pentru că în general el n-a prea primit tratamente preferențiale, ne-am gândit să-i facem acest hatâr. Inițial am vrut să mergem la Brașov, și astfel bifam și o ieșire mai amplă în familie, dar ar fi însemnat să lipsească o zi de la școală și nu era tocmai un semnal pe care să ne dorim să i-l transmitem. Prima întrebare pe care am primit-o de la cunoscuți atunci când ne-am anunțat intenția de participare a fost “nu-i cam mic să meargă la concert?” Ce să zic, pe vremea celui mare, Cleopatra Stratan umplea săli cu prichindei de 3-5 ani. Acum 5Gang are un public de 5-10 ani. Astea sunt trendurile, ne aliniem măcar la unul în speranța că debifăm multe altele. A doua: dar nu ți se par mesajele lor periculoase? Copiii noștri cresc înconjurați de mesaje de tot soiul. Nu ...
Citește mai mult »

Ce nevoi are un copil pentru a creşte sănătos?

Textul de astăzi se datorează unui prieten vitual, căruia îi mulţumesc pe această cale. M-am întors ieri în timp cu 16, respectiv 6 ani în urmă, atunci când viaţa (sau, mai bine zis, soţul) mi-a oferit câte un mândru și voinic urmaş. Ambele au fost perioade minunate, totuși de tristă amintire din punct de vedere economic, dar asta nu ne-a împiedicat să cumpăram o grămadă de chestii de care ne-am chinuit apoi să scăpăm: pătuţuri, landouri, gadget-uri, haine de tot soiul. De folosit, au fost puţine. Ambii au preferat sistemele de purtare (la cel mare nu apăruseră încă cele ergonomice, dar văd că se ţine drept în cei peste 1,80 ai lui) şi prin urmare hainele comode, cu totul, ca să nu iasă bulendrele şi să se boţească la spate. Ambii au preferat să doarmă cu mine, şi au halit de la mama natură, iar mie mi s-a părut cea mai comodă soluţie, deşi deseori m-am simţit prizoniera unor stomacuri mici şi nărăvaşe. La Cezar m-a ajutat totuși la începutul diversificării un aparat cu aburi pentru că la ...
Citește mai mult »

Dileme și frici parentale

Spun mereu că una dintre cele mai enervante replici din bebeluşia copiilor mei a fost cea cu care mă consolau adesea mămicile cu experiență: “Copii mici, probleme mici. Copii mari, probleme mari. Vezi tu mai târziu ce simple îți vor părea toate acestea!” Ce ar putea fi mai rău ca nişte pui de oameni care ne ţin noaptea în teroare şi ziua în întuneric al gândurilor? Care plâng oricând şi oricum, care ne limitează nu doar viaţa socială, personală, profesională, dar şi chestii de bază în supravieţuirea umană: a mânca în linişte şi a-ţi igieniza regulat corpul? Așa gândeam atunci. Acum știu că aveau dreptate. Bebeluşia este un soi de olimpiadă a abilităţilor fizice: ridici, alergi, reziști. Ceea ce îi urmează este un adevărat turnir psihologic, mult mai greu de dus şi cu rezultate imposibil de anticipat. La începutul săptămânii copilul cel mare a dat semne de epuizare. Are program regulat la Asha, se implică în organizarea Balului Bobocilor din liceu şi a alegerilor electorale de acolo, plus un alt proiect interesant la care lucrează din vară şi ...
Citește mai mult »

Cea mai bună strategie de apărare

Am citit zile acestea al nuștiucâtălea articol despre cum se pot apăra copiii de violența din jurul lor. Același tipic: violența naște violență, nu riposta, spune stop, sfaturi care sună bine pe hârtie, dar în viața reală sunt la fel de inutile precum nisipul în deșert. Primul lucru care trebuie să-l înțeleagă copiii (și adulții) este acela că lumea în care trăim nu este și nu va fi niciodată un loc sigur. Acum să nu intrăm într-o perpetuă panică, dar oricât am vrea să fie altfel, vor exista întotdeauna oameni care nu știu să-și exprime emoțiile altfel decât agresiv, se vor naște pedofili, criminali, tâmpiți. Apoi, nu orice formă de violență merită discuții ample și analize pe subiect. Copiii sunt un vagon de energie, lipsindu-le în schimb simțul realității. Să nu uităm că noi ne făceam ceas cu amprenta dinților sau mâncam lipici îndemnându-i și pe alții să o facă. Ei se împing să-și facă loc pentru că este cea mai rapidă soluție și nu înțeleg unde-i baiul cu ea. A face din fiecare gest care pare și ...
Citește mai mult »