Parintesti

Viața bate cartea

Weekendul trecut și cel care l-a precedat au fost, pentru mine, de lectură. Fiind genul de cititor compulsiv, dacă iau o carte în mână, nu pot să nu o termin, de data asta mi-a fost și mai greu, pentru că am dat ce ceva bun de tot. Așadar l-am descoperit pe Frederik Backman, autor, editorialist și blogger suedez care scrie genul acela de cărți pe placul tuturor: ușor de citit și amuzante, în ciuda faptului că sunt triste rău și pline de viață. Prima carte citită de mine a autorului a fost “Un bărbat pe nume Ove”, primită de cel mare la ziua lui (împreună cu multe alte cărți și cadouri grozave). Doamne, și ce bărbat Ove ăsta! Mama i-a murit în copilărie, tatăl în adolescență. S-a luptat singur cu absurdități ale sistemului și mizerii ale oamenilor. A trecut prin atâtea necazuri cât poate cuprinde o carte de 400 de pagini. Și totuși lucrurile iau întotdeauna pentru el o turnură anapoda de bună, tocmai pentru că este un om înțelept, cinstit și minimalist în toate, inclusiv în alegerea bătăliilor ...
Citește mai mult »

Sweet Sixteen

Mă străduiesc să nu scriu plângăcios, așa cum îmi spune că o fac. Să-mi păstrez o brumă de umor și una de obiectivitate. Dar, la naiba, e greu când Marele Copil face 16 ani! Zic așadar cum și ce-mi trece prin cap, amalgam de idei și amintiri: Marele Copil s-a născut mare. La propriu (era mai lung decât fetița de trei luni cu a cărei mamă împărțeam salonul) și la figurat. A avut întotdeauna preocupări, idei, vocabular de oameni mari. Și o creativitate mare, pe care cei lipsiți de haz o percepeau ca fiind excentrică. Este singurul om pe care-l cunosc care preferă la școală să fie ascultat în loc să dea test scris. Iese din orice belele cu vorba, că de intrat mai intră uneori cu fapta. Este un fin cunoscător al naturii umane. Mă uimește uneori capacitatea lui de a descifra motivele și comportamentele celor din jur. Mănâncă rar pește, urăște mămăliga cu brânză și smântână. Îi plac experimentele. Găseam frecvent în congelator tot soiul de amestecuri, poțiuni sau alte ciudățenii pe care le făcea în diverse scopuri științifice. Experimentează ...
Citește mai mult »

Ce lăsăm copiilor?

În copilărie mă amuza preocuparea alor mei pentru a ne face “zestre”. Era o obsesie socială pe atunci, practic cele trebuincioase casei se găseau tot mai rar, caloriferele erau din ce în ce mai sleite, iar hainele de calitate de-a dreptul prohibitive, de jurai că-s coborâte direct de pe podiumuri pariziene. Așa că cine avea fete, trebuia să înceapă din timp cu achiziția de oale, covoare, plăpumi, lenjerii, tacâmuri și alte asemenea. Mi-au prins bine, nu zic nu, când m-am mutat în primul spațiu locativ de 40m pătrați. Nu mai conta că oalele de inox luaseră locul celor emailate, că lenjeriile aveau dimensiuni atipice, că mă chinuia covorul ăla de lână cu aspiratul de jur că slăbeam cam 2 kg la fiecare curățenie. Erau la îndemână, gratis, utile, funcționale. Totuși dacă le sunt recunoscătoare alor mei, altele sunt motivele. Sunt încurajările continue, timpul pe care l-a petrecut cu noi, multiplele soluții pe care mi le dădea problemelor, astfel încât să am de unde alege. Ajutorul constant, amintirile frumoase, independența pe care mi-a oferit-o la pachet cu încrederea că ...
Citește mai mult »

Ce spunem noi și ce rețin copiii?

Cred că îi spun de cel puțin șapte ori pe săptămână celui mic să nu-și mai arunce hainele pe jos. Am toate motivele și experiența să cred cu tărie că voi mai spune timp îndelungat. De fiecare dată când plecăm de la grădiniță îl rog să mulțumească pentru gustare. Încă nu a interiorizat norma, eu insist și rezist. “Pune jucăriile la locul lor!”, “Spală-te pe mâini când intri în casă!”, “Dă televizorul mai încet!” Sunt doar câteva dintre mesajele pe care le repet obsesiv pentru că nu reușesc sub nici un chip să le fac memorabile. Dar nu știu cum și în ce context i-am relatat celui mic că vinul bun se face și mai bun în timp, iar vinul mai puțin bun se transformă în oțet. Proastă idee! Știți ce face? Acum zice oricui îl ascultă că mama lui l-a învățat ceva și anume că vinul vechi e cel mai bun. Vă dați seama? După ce am inventat povești după cum a dorit, i-am explicat noțiuni matematice, am buchisit împreună literele, m-am jucat cu el mai abitir ca ...
Citește mai mult »

Cum ar trebui să fie serbările?

Deși mi-am propus să o iau încet, nici anul ăsta nu-mi iese. S-au adunat multe, toată lumea în jur e chiaună, așa că nu scap de crăciunita acută, cea mai contagioasă boală a sezonului. Colac peste pupăză, azi este serbarea celui mic, eveniment care ne stresează pe amândoi. Pe mine, pentru că am încă traume de la grupa mică, pe el pentru că pur și simplu nu-i plac adunările astea populare (de unde și traumele de la grupa mică). Și ca să fie totul în spiritul sezonului, de două zile se lucrează la o coregrafie nouă. Care nu iese, nici nu are cum, ar contrazice flagrant psihologia vârstei. Iar al meu este un perfecționist. În plus, o colegă a spus răspicat că din cauza inerentelor împleticiri, părinții vor râde de ei. Pare amuzant, dar așa arată unele coșmaruri: cu urmașul propriu îngândurat și trist, întrebându-mă de trei ori pe oră dacă noi, părinții, ne vom amuza pe seama lor, a dansatorilor. Așa că m-am gândit să dau niște sfaturi privitoare la organizarea serbărilor, poate mai curm din necazul generațiilor ...
Citește mai mult »

Pe unde am umblat în 2018

Dacă ar fi să-i găsesc un punct forte lui 2018, acela a fost cu siguranţă umbletul nostru continuu. Din ianuarie până în septembrie am ţinut valizele la îndemână, făcând şi desfăcând bagaje în cel mai ameţitor ritm. Nimic exotic sau neobişnuit, ci doar cu tihnă şi odihnă, revederi şi descoperiri de noi destinaţii. A fost probabil o eliberare după al doilea cincinal deloc uşor în ale vacanţelor. Ştiu că mă repet, dar până la vârsta de 5 ani copiii nu sunt tocmai parteneri de relaxare, călătoriile cu ei fiind reale tabere de supravieţuire. Se agită, se adaptează greu schimbărilor de loc şi ritm, somatizează, se poartă ciudat. Nu-i de mirare, în vacanţe totul se schimbă, de la pat, aer, activităţi cotidiene, până la ceea ce punem in farfurie. Cu timpul şi cu practica însă vine şi adaptarea, aşa că la un moment dat dinamica ieşirilor în lume se schimbă. Pe unde am umblat anul acesta? În ianuarie, imediat după nebunia sărbătorilor de iarnă, am mers în Bucovina. Am avut parte de linişte şi o vreme superbă (unele fotografii ne arata fără haine groase pe noi, deşi ...
Citește mai mult »

Nimic de reparat

Cumva toată industria asta de soluții educative (cursuri sau cărți de parenting, cursuri diverse pentru copii sau chiar institutii de educație firmală), începe să ne inducă încet, dar sigur, două idei perverse: prima – aceea că noi, părinții, suntem niște incapabili inutili, care avem nevoie de muuult ajutor să prestăm decent educația copiilor și cea de-a doua că urmașii noștri sunt niște mecanisme extrem de sensibile care o iau razna la orice greșeală, cât de mică, a celor care îi îngrijesc și educă. Ceea ce este nu doar fals, ci teribil de periculos. Copiii au nevoie de un mediu familial pentru a crește. Oricât de imperfecți am fi, tot suntem mai buni ca orice altă alternativă existentă. Suntem primii care îi învățăm despre nevoi primare și apoi altele mai rafinate. Despre afectivitate, relații, muncă, empatie, comunicare. Despre acceptare totală, despre cum funcționează lucrurile și comunitatea. Și facem asta natural, neprogramat, fără să stabilim obiective sau să urmărim o curriculă formală. Așa funcționează lucrurile. Pe de altă parte, copiii nu sunt niște obiecte fragile de sticlă. Natura ne-a ...
Citește mai mult »

Cea mai bună carte de vizită: încrederea în sine

Profesional vorbind, fie că luăm în calcul interviurile de angajare, fie întâlnirile de afaceri, primul lucru pe care îl vezi la cel/ cea din față nu este haina, culoarea ochilor sau lustrul pantofilor. Nici logo-ul de pe mânecă, ceasul sau servieta/ poșeta. Ceea ce îți atrage atenția iniţial este energia pe care cineva o emană, mai exact spus încrederea pe care o are în sine. Și cum prima impresie contează, îndrăznesc să mă alătur acelora care spun că vorbim despre un un indicator clar al succesului personal și profesional. Cum am putea defini acestă trăsătură de personalitate? Deloc simplu de pus în cuvinte multe, încrederea în sine este exact ceea ce se autoroclamează: capacitatea, puterea de a crede în forțele tale atunci când acționezi în sarcini cotidiene sau în îndeplinirea obiectivelor stabilite pe termen mediu și lung. Totuși, faptul că unii oameni performează, realizează ceea ce își propun nu înseamnă neapărat că au avut încredere în ei. Există persoane care nu au această abilitate, dar au voință puternică, o motivație pe măsură și găsesc astfel resursele de a continua în ciuda obstacolelor. Încrederea ...
Citește mai mult »

Să se schimbe, dar să rămână aşa!

Aseară am fost la cuvenita şedinţă cu părinţii de la grădiniţă. Se apropie sărbătorile, sunt câteva administrative şi organizatorice de rezolvat între timp. Dar până la bugetele de cheltuieli și închirierea Moșului, s-a discutat despre un chestionar pe care l-am avut de completat la precedenta întâlnire, despre cum percepem noi activitaţile din grădiniţă şi ce ar fi de îmbunătăţit. Iar propunerea majoritară s-a dovedit a fi aceea de a introduce în program mai multe activități de memorare, opinia părinţilor fiind aceea că la grupă nu se învaţă suficiente cântece şi poezii. Eu am început grădiniţa cu obiectivul de a nu fi cârcotaşă. A fost o alegere conştientă, ştiam care vor fi frustrările, multe s-au adeverit. Dar dacă ar fi să propun ceva schimbări, memorarea de acest tip nu s-ar găsi pe listă, pentru că nu degeaba a fost rărită. Memoria este un proces cognitiv, este importantă, dar poate fi stimulată mult mai bine cu altfel de activităti, mai atractive şi uşor de gestionat. Sunt o multitudine de jocuri, se pot învăţa scurte roluri sau se pot face concursuri de tip quiz. ...
Citește mai mult »

Ce vrăji am mai făcut?

V-am povestit deja despre problema noastră cu ștampilele. Cel mic este reticent (*) la noul sistem de evaluare din grupă, iar soluția găsită de mine s-a dovedit a fi nefuncțională, așa că în fiecare dimineață avem iar program de tânguieli negativiste “Nu vreau la grădi! Nu-mi place! Nu am chef!” Din fericire am investigat și aflat că doar una dintre doamne folosește ștampile. Iar în grădinițele de stat s-a păstrat obiceiul lucratului în ture: o educatoare vine dimineața, când sunt activitățile pasibile de evaluare, și una după prânz, ocupându-se preponderent de supravegherea copiilor. În următoarea săptămână situația se inversează. Luni am constatat cu bucurie că va fi săptămâna fără ștampile. Așa că i-am spus și copilului, care nu înțelege încă algoritmul după care se schimbă programul doamnelor. Evident că nu m-a crezut, a moștenit nu știu de unde (**) un oarecare scepticism. Dar ieri dimineață, văzând că am din nou dreptate s-a mirat ca și cum eram amândoi martorii unei minuni: – De unde ai știut? m-a întrebat privindu-mă cu ochii celui care tocmai a descoperit puteri paranormale. Așa ...
Citește mai mult »