Parintesti

Cum va fi la şcoală?

Zilele acestea văd la şcoala celui mic parinţi cu foi, foiţe, dosare şi, mai ales, cu mutra aceea confuză si traumatizată de om care începe un proiect sisific. Presupun ca au inceput înscrierile la clasa pregătitoare, ceea ce am făcut cu toţii în prag de primăvară. Ştiu că sunt puțini, dar lor le scriu acum. Pentru că aceeaşi mutră confuză și traumatizată am avut-o la rândul meu, anul trecut. Aceeaşi frică de necunoscut, de ameninţările altora, de experienţele pe care le auzeam și pe care le-am avut ca elev și ca mamă. Dacă nu este prea târziu, încep cu ceva recomandări despre cum sa alegeţi şcoala: Este întotdeauna de preferat cea din proximitate. Mulţi copii au dificultăţi în a se trezi şi monta dis de dimineaţă. Ne era tuturor mai uşor la primul şcolar al familiei când ne trezeam cu jumătate de ora înainte de primul clopoţel, faţă de al doilea, la care ceasul sună în creierii nopţii. Nu căutaţi o învăţătoare care să vă semene, şi aici mă refer evident la mame. Rolul doamnelor nu este acela de ...
Citește mai mult »

Ce fac de “coronavirus”?

Am trecut deja de multe epidemii de gripă sezonieră, aviară și porcină. Pe aceasta din urmă am văzut-o cu ochii mei la copilul cel mare, care a pescuit-o dintr-o vacanță de iarnă la Predeal. Față de o altă viroză, de-a noastră neaoșă căpătată la Sovata, care m-a doborât și pe mine la pat, a fost mult mai ușor de dus. Știu așadar că între ceea ce vedem la televizor sau citim în presă și ceea ce se întâmplă în viața reală sunt diferențe uneori uriașe. Și mai știu, din experiența de mamă, că sunt prea multe virusuri și bacterii al căror nume ne este încă necunoscut, dar care pot deveni oricând noua vedetă a spitalelor, laboratoarelor și programelor de știri. Ce fac așadar în perioada asta de semi-isterie? Nimic special. Oricum de când am copii mi-am format reflexul de a mă spăla pe mâini exagerat. Motiv pentru care, mai ales în anotimpul rece, am mâinile uscate, crăpate, îmbătrânite prematur. Încerc să evit spațiile închise și aglomerațiile. Lucru aproape imposibil de altfel, asta este viața omului modern, umăr în umăr cu ...
Citește mai mult »

Basme, maică!

Aseară, din motive de oboseală şi migrenă atroce, am cam plagiat povestea de adormit copilul mic. Mi-am amintit de o veche (şi frumoasă) legendă a privighetoarei, dar pentru că memoriile au devenit aproximative spre vagi, am actualizat-o după cum m-a dus imaginaţia. Se ia aşadar o pasăre banală, insignifiantă, chiar urâţică, cu abilităti de zbor net inferioare altora şi cu putere fizică prea slabă comparativ cu uliul sau şoimul şi se expune unui dur proces de bullying în pădure. Râdeau toți de ea mai ceva ca Dan Negru la glumele lui Doru Octavian Dumitru. Pasărea rezistă ce rezistă, apoi, evident, începe un proces adaptativ la nenoricirea care se abatuse asupra ei. În timp ce analiza, suferea și căuta soluții, vede o floare superbă, care nu doar că avea un colorit minunat, dar mai şi mirosea îmbietor. Şi cum o vede începe să sufere mai abitir că ea nu este aşa de frumoasă şi grozavă şi superbă şi mirifică. Iar din durerea ei a apărut un tril, iar din tril un întreg cântec care suna divin. Şi toate ...
Citește mai mult »

Omul de zăpadă. Și emoții

Deși ne-a provocat serioase probleme logistice, neașteptata zăpadă din zilele astea s-a dovedit a fi și o fericire. Nu doar că iarna fără ninsoare ar fi fost ciudat de frustrantă, dar cumva albul ei și amintirile atașate se dovedesc a fi într-un fel vindecătoare. Ca să nu mai spun că proba de 100 m la lopată arde calorii mai ceva ca orice aparat de făcut sport. Așa că ne-am bucurat cum am putut, unii cu activități de fitness, alții doar cu făcutul pozelor și postatul lor în Social Media. Dar cea mai grea încercare a rămas plămăditul omului de zăpadă din curte, tradiție veche, care datează de când ne-am mutat aici, unde s-a născut veșnicia. N-am scăpat nici de data asta, Cezar a insistat serios, așa că am purces disciplinat la treabă. Sunt o mamă ascultătoare! Numai că m-am trezit învârtind la un bulgăre, nervoasă și agitată. Deși neaua era perfectă, nu reușeam să-l sporesc. Nimic nu părea a se lipi. Mi-am amintit apoi că niciodată n-am fost bună la asta. De fapt tata era cel care strângea zăpada ...
Citește mai mult »

Cum creștem copii adaptabili?

Dacă ne uităm la carierele sportivilor români care activează în străinătate, vom observa că o mare parte dintre ei pleacă plini de speranțe și intenții bune, dar sfârșesc demotivați pe banca de rezerve. “Nu s-au adaptat” titrează presa. Nu doar terenurile de sport, ci și clădirile de birouri ascund multe povești similare. Din postura de consultant diagnosticul pe care îl pun mereu este clar: procese de inducție ineficiente. În mod normal organizațiile, indiferent de domeniul lor de activitate, trebuie să își definească procese și fluxuri care să-i ajute pe cei nou-veniți să înțeleagă contextul și rolul lor. Să-i integreze, să-i “adopte”, să le ofere acele repere de care au nevoie pentru a se alinia cerințelor și așteptărilor. Dar de ce totuși unii reușesc să se adapteze în același mediu frust și neprietenos? Și alții eșuează perpetuu? Uneori diferența este făcută de personalitatea fiecărui individ. Cei extroverți, care nu se tem să întrebe, care își asumă riscuri și socializează cu ușurință sunt, evident, favorizați. Dar orice copil poate deveni adaptabil, dacă este astfel educat. Care sunt, așadar, factorii favorizanți ai ...
Citește mai mult »

Dați filmul înainte!

Ca mamă eu nu am așteptări pe termen lung. Iau fiecare zi și etapă așa cum vin ele, îmi fixez obiective pe termen scurt și mediu, găsesc soluții la problemele punctuale. Nu am visat niciodată ca băieții mei să devină prinți, celebrități sau magnați. Să am nepoți zulufați care mă privesc cuminți, cu ochii de revistă. Să joc hora veseliei cu nurorile în curte. Nu mă tentează proiecțiile de viitor, nu visez niciodată cu ochii deschiși. Asta nu înseamnă că nu cred în ei sau în viitorul lor minunat, ci cred doar că rolul părinților este acela de a-i ajuta să-și creeze destinul, să-și pună propriile vise în aplicare, nicidecum pe cele ale altora. Totuși, ieri când mi-am văzut copilul de 17 ani cu tortul aniversar în mână, am avut o revelație: întotdeauna vine momentul în care ne trezim față în față cu deciziile noastre. Iar parentingul  exact asta este: un șir cotidian de reacții și acțiuni, de soluții, de discursuri, de fapte, de dovezi de iubire. Și, da, la un moment dat, din personaj principal devii simplu ...
Citește mai mult »

Felie de amintiri şi un pahar de vorbă

În copilărie existau două momente de criza pe care mama mea era chemată de către femeile din familie să le gestioneze: primul era tăiatul maionezei, o chestie îngrozitoare care nu doar că strica bunătate de ouă, dar punea în real pericol meniul unei mese festive. Al doilea – spălatul copiilor proaspăt ieşiţi din maternitate, activitate migăloasă, pentru că atunci cursurile de puericultură nu se adresau publicului larg. Nu-i de mirare că baia copiilor mititei mi s-a părut mereu o chestiune complicată şi delicată. Când am rămas însărcinată pentru prima dată, mi-a fost mai frică de partea aceasta decât orice, iar mama nu era acolo să mă ajute, motiv pentru care prima achiziţie a fost o cădiţă cu spătar ergonomic, pe care am plătit atunci o mică avere. Practic eram în zona de siguranță a stresului. După ce am născut, n-am avut răgaz de stat cu bebeluşul. L-au luat repede pentru procedurile standard de neonatologie. Timp de aproape două ore, toate fricile din lume mi s-au bătut chiaune prin cap: Mă voi descurca? Îl voi scăpa în cap? ...
Citește mai mult »

La mulți ani tuturor celor care poartă acest nume!

De trei zile s-a dezlănțuit Iadul! Că sună ceasul la 5,45 e ok, face parte din fișa postului. Treaba urâtă este că trebuie să dau jos din pat două bucăți băieți: unul care face 17 ani mâine-poimâine și altul care face 7 la vară. Și deja forța nu mai e cu mine, amenințările se dovedesc a fi nefuncționale, iar orice încercare de a proceda cu blândețe conform noii ordini în educație, hilare. Bunica din partea lui tata a făcut patru clase și povestea cât de tare îi plăcea școala și cât a suferit când a fost nevoită să o abandoneze. Cum să le explici unor copii crescuți în puf că pentru unii educația formală este un lux inaccesibil? Astăzi a fost apogeul. Mi-a luat 15 minute să-l trezesc pe cel mare și 10 la cel mic. Am crezut că turbez! Evident că s-a lăsat cu întârzieri. Liceanul nu este pe tura mea de transport, așa că am coborât precipitat din mașină piticul și am purces la a tăia în fugă ceața deasă până la poarta școlii. N-am abandonat însă ritualul ...
Citește mai mult »

Cadoul meu de Crăciun

Am tras cu ochiul și știu că Moșul îmi aduce și anul acesta daruri grozave. Mai bună și cuminte ca mine nu găsește oricum la categoria mea de vârstă, deși nu mă crede când spun asta! 🙂 Dar aseară am primit deja în avanpremieră cadoul suprem. Și au reușit să mi-l ofere copiii. Știți probabil că Cezar este mare fan 5Gang, am fost până la Craiova să-i vedem live, vânăm merch-urile ca pe comori, le știm versurile mai abitir ca pe propriile noastre nume. Ei bine, Cristi l-a dus la avanpremiera filmului lor, Un altfel de Crăciun, unde i-a văzut în carne și oase pe cei cinci protagoniști. Nu filmul sau faptul că a venit de acolo cu un afiș uriaș semnat de idolii lui sunt cadoul meu. Este ceva mult mai mult de atât. Copiii mei nu prea apucă să fie frați. Diferența de vârstă îi împiedică logistic să petreacă timp împreună. Plecăm dimineața și ne reunim seara târziu, când abia dacă avem timp să mâncăm și să ne rezumam ziua. Rareori apucă să-și petreacă vreme doar ei, astfel ...
Citește mai mult »

N-avem cârnați, dar avem brad

În mod tradițional în weekend-ul care precede începerea sărbătorilor de iarnă purced la a face caltaboșul și cârnații cuveniți. Intru deci în atmosfera sărbătorească, adică iau făcălețul lângă mine și mă pun pe făurit bunătăți stând cu un ochi la ușa bucătăriei să nu intre cineva să mă streseze. De data asta însă, viața a bătut planurile, iar sfârșitul de săptămână a debutat vineri seara cu o migrenă cumplită. Și un meci amical susținut de echipa copilului mic, care nu m-a ajutat prea mult, pentru că la un moment dat simțeam nu doar cumplita durere ci și halucinații auditive. M-am prins la timp că era acustica balonului în care s-a jucat, mă cam speriasem că-mi voi petrece Crăciunul cu ceva tare la bord, cel mai probabil perfuzabil. Sâmbătă de dimineața, cu migrena în punct de maxim angajament, am mers la serbarea de la școală. Care a fost exact pe placul meu: nici agonizant de lungă, dar nici surprinzător de scurtă, cu prichindei relaxați și dezghețați, cu poezii și cântecele frumoase acompaniate muzical cu talent și un Moș ...
Citește mai mult »