Parintesti

Gigi Duru’

Bunicul îi spune mezinului care nu cooperează: – Gata, la spălat! Dacă nu, ai de-a face cu Gigi Duru’! Şi îşi încordează muşchii, în mod demonstrativ. – Tu nu Gigi Duiu! răspunde piticul. – Cum să nu fiu Gigi Duru’? Dar cine sunt eu? – Tu, Tataia Oma! Cinci minute mai târziu, copilul îşi strigă bunicul: – Gigi Duiu?!? Lasă copiii să glumească, vorba reclamei. Că nici cu bunicii nu mi-e ruşine 🙂
Citește mai mult »

Limbajul copiilor (mei)

Marele Copil a început să vorbească la trei ani. Trei ani de relativă tăcere, care m-au îngrijorat, recunosc, dar care s-au terminat brusc într-o zi în care a început de o dată să turuie. Iar turuiala s-a dovedit a fi foarte corectă din punct de vedere gramatical şi cu un limbaj surprinzător de bogat, în ciuda faptului că a prins gustul povestilor abia după patru ani. Se vede treaba că ne-a ascultat temeinic în tot acest timp! Practic nu am avut ce să corectăm în afara unui “r” uşor graseiat, caz în care s-a dovedit util cursul de Logopedie deloc atractiv din facultate. Cu mezinul este, evident, altfel. Încă dinainte de un an a avut încercări de a comunica verbal. Iar acum, la doi ani, repetă papagaliceşte tot ce aude şi încearcă să facă singur constructii verbale complexe. Este la fel de fascinant să vezi chinul lui pe cât a fost de surprinzător să auzi un copil vorbind corect si complet de pe o zi pe alta. Pe lângă amuzantele eşecuri logopedice (“fata muu” în loc de “vaca muu”), sintaxa este alta decât o ştim noi. ” Viau mare ...
Citește mai mult »

Baloane

Vine la mine cu un balon desumflat si pricăjit: – Maie ombo! Să-i fac balonul mare. Să-l umflu, zic! Ma uit la băşică – avariată rău. Capătul îi era legat într-un nod strâns de cauciuc si toată partea de sub gâlmă era lipită din cauza căldurii. Nu l-aş fi putut face maie nici printr-o minune. – Maie ombo! Încerc să-i aduc o minge. Nu merge! O carte. Nici atât! – Maie ombo! Mă pun aşadar pe restaurat balonul. Iau o foarfecă, tai nodul plus partea lipită şi încerc să-l umflu. Înţeleg astfel şi de ce are gâtul ăla: fără el nu poţi să-l faci maie. Suflu, trag, mă înroşesc toată, bag forţă de mă ia leşinul, dar îmi iese. Dintr-un balon mititel şi stafidit fac unul bulbucat. Maie, zău, la cât m-am chinuit! Mă gândesc cum să-l leg să-şi păstreze bulbucătura, ajung la birou, iau niste bandă de lipit şi, victorioasă, mă pregătesc să prezint băşica în varianta optimizată. Cui? Copilul venea spre mine, râzând, cu o alta în mână. – Maie ombo! Exista şi un balon mare. Trebuia doar să-l caut. Maie toantă…
Citește mai mult »

Se poate: interviul de selecție la școală

Copilul cel mare face gimnaziul la liceu. O alegere îndelung blamată de mai toți cunoscuții, dar de care suntem cu toții, părinți și copil, mai mult decât încântați. Cel mai recent motiv de bucurie pentru mine, ca părinte HR-ist, sunt două. Două proiecte legate de carieră, care vizează atât orientarea spre o meserie cât si familiarizarea cu procesele de recrutare și selecție. Am să vorbesc acum doar despre cel care este aproape de final. Așadar copiii au avut șansa să aplice pentru pozitia de profesor pentru o ora, la materia preferată, de Ziua Elevului, din cadrul Școlii Altfel. Pentru a aplica, au avut nevoie de CV, scrisoare de intenție și scrisoare de recomandare din partea profesorului pe care îl înlocuiesc in ora respectivă. Credeți-mă, să-ți faci CV-ul în clasa a V-a, este complicat. Dar extrem de util, pentru că așa nu uiți să faci ceva notabil în fiecare etapă din viață. Din fericire copilul are experiență în predare încă din clasa a IV-a, așa că am avut un punct de plecare. Și nici cu scrisoarea de intenție nu ...
Citește mai mult »

Opţiuni de carieră

Când s-a născut copilul cel mare, am fost întrebată ce vreau să se facă atunci când va fi mare. Am răspuns, cu sinceritate, că orice profesie m-ar mulțumi, mai puțin cea de balerin. Nu știu de ce, mi se pare grea această carieră pentru un bărbat, poate din cauza duratei relativ mici a vieții profesionale. Zilele acestea am purces, așa cum mi-am propus, la a testa un instrument de evaluare a abilităților, intereselor, valorilor și altor chestiuni relevante în vederea orientării în carieră. Cobai: copilul cel mare, că cel mic nu s-a obișnuit cu tastele. Încă. Evaluarea în sine nu mi-a produs mari revelații, pentru că îl cunosc ca orice mamă: mai bine decât se cunoaște el. La un moment dat au început să apară și recomandările, adică orientarea propriu zisă. Și am aflat că după ce termină liceul, copilul meu mare ar putea fi, de exemplu, moașă. Moment în care, trebuie să recunosc că m-am blocat. Cum moașă? Ce recomandare e asta, atât de specifica? De ce nu asistent medical? Sau felcer? Nu cunosc bărbați moașe. Și care ar fi masculinul, ...
Citește mai mult »

Moda erijării în divinitate

Cu ceva timp in urma, urmaream spusele unei specialiste in alimentatie vegana pe Facebook. Le zicea echilibrat, documentat, placut de citit. Pana cand, la comentariile unui articol, aceeasi autoare echilibrata si documentata raspunde contra-argumentelor decente ale unei cititoare cu replica: “Daca vreti sa muriti de cancer, continuati sa mancati produse de origine animala”. Am incetat sa mai urmaresc discutiile, abordarea mi s-a parut brusc de tip “Stirile de la ora 5″. Cu alt timp in urma, vorbeam cu o cunostinta despre vaccinarea copiilor. Discutia, desi contradictorie, parea echilibrata in argumente, pana am auzit acelasi tip de sentinta: “Daca tu vrei sa-ti intoxici copiii cu mercur si sa faca autism, continua sa-i vaccinezi”. N-am mai continuat sa dezbat, nu avea sens. Cand am nascut al doilea copil, am cautat un sistem de purtare, pentru ca stiam ca voi sta cu el in brate in primele luni si voiam o solutie comoda. Recunosc ca am ales Manduca, desi mi s-a parut scumpa si incomoda, de frica sa nu ma intalnesc cu o nazi-mama care sa-mi spuna cum e cu pozitia in M a picioarelor, ...
Citește mai mult »

Despre hipercompativitateacopiilor. Sau a părinților.

Cu ceva timp în urmă, copilul cel mare a participat la un concurs școlar de interpretare vocală și instrumentala. Am văzut acolo o sumedenie de copii frumoși, talentați, emoționați, curajoși și foarte serioși în abordare. Unii aflați la început, alții deja cu un palmares impresionant de premii, cu toții și-au meritat aplauzele. Evident, cel mai frumos si talentat a fost al meu, dar sunt sigură că așa au simțit toți părinții  La un moment dat, pe scenă a apărut o fată superbă, care a cântat dumnezeiește la pian. Până când s-a încurcat. Ca o păpușă stricată, trecea cu degetele peste clape, fără să se poată aduna și să continue piesa. M-am gândit că pentru o sportivă (ni s-a spus în prezentare ce sport practică) nu este foarte antrenată mental să treacă peste obstacole și să își atingă scopul. Am realizat și de ce. La finalul interpretării, fata a plecat însoțită de părinți. Din motive obiective a trebuit să părăsesc și eu sala de spectacol, urmându-i. Mama fetei vorbea suficient de tare și de categoric cât să o aud. Și ...
Citește mai mult »

Ce învățăm acasă?

Mulţi părinţi se gândesc aproape obsesiv la educaţia formală a copiilor. Aleg cu grijă grădiniţa, învăţătoarea, şcoala, liceul. Consideră astfel că viitorul copiilor depinde exclusiv de ceea ce învaţă în afara mediului familial. Este adevărat ca o şcoală bună deschide porţile unei cariere. Dar sunt lucruri pe care doar acasă le putem învăţa şi sunt uneori mai importante ca ştiinţa de carte. 1. Politeţea: Se învaţă în cei 7 ani de acasă. Înseamnă să ştii să saluţi, să mulţumeşti, să ajuţi, să răspunzi unor solicitări, să aştepţi, să te comporţi într-un mod dezirabil din punct de vedere social. Toate astea se deprind interiorizând cicăleala părinţilor şi urmându-le modelul. Şi dacă nu se învaţă la timp, nu se mai învaţă niciodată. 2. Calitatea comunicării: Se învaţă tot acasa, tot după model. Vorbitul corect, atunci când trebuie, folosind un mesaj inteligibil ascultătorului, având răbdare în a asculta pe ceilalţi si înţelepciune în a răspunde, toate sunt virtuţi pe care doar mediul familial le poate dezvolta corespunzător. Este adevărat că şi scoala ajută, dar orice profesor va poate confirma ca dacă în mediul familial există lacune de ...
Citește mai mult »

Calități necesare în interacțiunea cu cei mici

Fie că suntem părinti sau deţinem meserii care ne aduc aproape de lumea copiilor, avem nevoie de un set de calităţi care să ne ajute în interacţiunea uşoară şi fără incidente cu piticii din viaţa noastră. Acesta include: Simţul umorului Fără de această capacitate, ne-am enerva mult prea des şi uşor. Experienţa redusă a copiilor în a relaţiona cu adulţii şi limbajul insuficient dezvoltat aduc cu ele un spumos umor involuntar, generând situaţii din care cineva scorţos pleacă sigur cu orgoliul şifonat. Un exemplu recent: zilele trecute o puştoaică se uita la mâinile mele pline de aluniţe. “Parcă a aruncat cineva cu ciorbă pe tine!” mi-a spus uimită. Am gustat ciorba în sens metaforic. Ştiu că cei care lucrează în învăţământ, mai ales în cel preşcolar sau primar, au material să scrie cele mai tari cărţi umoristice. O stimă de sine echilibrată Copiii îţi pun greu răbdarea la încercare. Nu vor, nu fac, nu cooperează, nu execută. Doar cineva care înţelege că aceste manifestări se datorează nevoii fireşti de a experimenta, poate relaţiona normal cu aceştia. Cei care îşi închipuie că principala cauză a îndărătniciei este lipsa de respect faţă de ei (“Nu vrea să mă asculte!”, “Nu mă respectă!”) au ...
Citește mai mult »