Parintesti

Lingvistică și aeromodelism

Pentru că “toți copiii au avion din ăsta” (adică vecina Iulia, prietenul Robertică și un necunoscut din parc care n-a vrut să i-l împrumute în ciuda rugăminților fierbinți), Cezar nu s-a lăsat până nu și-a cumpărat o aeronavă albastră de poliuretan. Cu care am purces spre cel mai apropiat loc cu verdeață (nu vă speriați, e altul, îi zicem pe scurt Moghioroș) pentru a-l testa. S-a dovedit că nu ne pricepem prea tare la montaj, și trebuia doar să punem aripile pe poziții, dar într-un final am reușit să găsim forma perfect aerodinamică. Încercare și eroare e totuși o metodă patentată științific! Și am purces la joacă, pentru că asta fac mamele când lipsesc parteneri de vârstă apropiată în ale distracției. Dându-l de la unul la altul s-a dovedit că nu stăm prost doar cu ingineria, ci și cu pilotajul eșuăm lamentabil. Ambițios de soi, Cezar închide un ochi și încearcă să-și ia ținta ca la poligon. Lansează cu succes, nava ia o traiectorie frumoasă. Eu ies la preluare și o trimit iar în nas, amintindu-mi de Golgota mea ...
Citește mai mult »

Un mister vechi și adânc îngropat a fost elucidat

Cu ceva timp în urmă, pe când copilul cel mare n-avea încă vârsta celui mic, ne-a fost dat să trecem printr-un incident ciudat și cumva amuzant în același timp. Pe când ne plimbam printre rafturile unui supermarket, destul de grăbiți în a umple coșul cu cele uzuale, unicul urmaș, în vremea aceea, începe să acuze durere cumplită la una dintre urechi. Cum la noi în familie posibilele boli ale copiilor sunt în topul chestiilor care necesită intervenție rapidă, am purces la a investiga cauza. Uitându-ne atent, am constatat cu stupoare că urechea era obstrucționată de ceva ce părea un dop alb, foarte adânc înfipt, imposibil de scos fără intervenție specializată. Așa că am lăsat baltă cumpărăturile și am pornit spre prima cameră de gardă O.R.L. de unde i s-a extras copilului un ghemotoc de vată suficient de mare cât să deranjeze serios. Întrebarea firească a medicului a fost: cum a intrat chestia aia acolo. Răspunsul era imposibil de oferit de noi, ca părinți. Nu folosim bețișoare, nici vată nu știam că am prin casă, iar să-i introducem noi guguloiul, ...
Citește mai mult »

Must have în bagaje

Copilul mic mi-a intuit algoritmul de a debarasa de prin casă: ce nu folosim în interval de un trei, șase sau 12 luni este reciclat, donat sau aruncat. Așa că la sortatul jucăriilor pentru bagajele de vacanță a pus și două din frageda lui bebelușie, cărora le tot găsește utilitatea atunci când simte că li se apropie sorocul: zornăitoarea magică primită la botez de la nași și un elefănțel senzorial a cărui soartă îmi este necunoscută acum. Nu a lăsat loc de negocieri. Le vrea cu el și gata. Eu, care știu volumul bagajelor, încerc să scap de balast. Nu-i chip. – Cezar, dar ce faci cu ele? – Păi, uite: la elefănțelul ăsta frumos doar mă uit. E atât de drăguț că e suficient să îl privesc. Iar cu zornăitoarea te chem dacă am nevoie de ceva! Utile, ce să mai zic. Un elefănțel numa’ bun de mindfulness și un instrument de comunicare portocaliu, cu sunet cam spart. Dar stați, asta nu e tot! În bagaje și-au făcut loc după cum urmează: douăzeci de mașinuțe, un autobuz care supraviețuiește miraculos de ...
Citește mai mult »

Minutul de orientare școlară

Tocmai ce au apărut rezultatele Evaluării Naționale de la clasa a opta, cea care decide practic admiterea la liceu. Este, așadar, momentul calculelor, al definirii opțiunilor. Din experiența de părinte trecut prin asta și de consilier de orientare școlară și profesională, vă dau câteva idei. Dacă vă plac, îmi mulțumiți mai târziu! Dacă nu, ziceți chiar acum! 1. Tendința celor cu note mari la Evaluarea Națională este de a merge la liceele de top. Este ok dacă aceste note se înscriu în tendința naturală a copilului. Dacă însă vorbim despre unul de 9 care printr-un antrenament asiduu a reușit să ia 10 la examen, nu e o idee bună să optați astfel. Deciziile corecte nu se iau apelând la excepții, ci la obișnuință. Este posibil așadar ca efortul pe care va trebui să-l facă pentru a se susține pe linia de plutire în clasele formate din copii pentru care obișnuința este excepția celui din dotare, să nu merite. Să nu-i dea răgaz de distracție (liceul chiar trebuie să includă și asta), pasiuni sau extracurriculare. Știu cum este cu orgoliul ...
Citește mai mult »

Uzuale

Pe cel mare îl auziți în fiecare zi a lucrătoare a săptămânii, în intervalul 9-12, la Asha.Radio. Are multe de spus, nu știu cum reușește dintr-o chestie inertă și greu de dat jos din pat să se activeze, să fie coerent și haios. Plus să facă față diverselor neprevăzute, de la live-urile Kiss FM intrate și la ei, până la alarme de incendiu. Așa că îi dau cuvântul celui mic. Care mi-a povestit ieri o întâmplare de la locul de joacă: – Mama, m-am dus la un copil de acolo și l-am întrebat dacă vrea să se joace cu mine. Și el m-a întrebat cum mă cheamă. Și eu i-am zis: Cezar. Și el a zis atunci că nu vrea să se joace cu mine. Eu ce să înțeleg, că nu a vrut pentru că am un nume urât? I-am explicat copilului că putea să-l cheme și Papa Pius. Unii copii sunt mai antisociali care preferă să se joace singuri. Ce altceva să-i spun la așa minunăție de întâmplare? Partea proastă este că tocmai își făcea bilanțul că n-a ...
Citește mai mult »

Cum a fost defunctul an școlar?

Tocmai ce s-a încheiat încă un an de școală, bun pentru unii, agonizant pentru alții, dar oricum dătător de vacanță mare. Al nostru s-a terminat cu bine, dar a fost greu de dus, mai ales că a venit la pachet cu agravarea bolii tatălui meu, care ne-a pus în dificultatea de a schimba dramatic pentru un timp prioritățile. Cristi a avut încă libertatea de a-l dedica extrașcolarelor, dar doar pentru că a dus bine și învățătura, luând chiar Mențiune cu media lui și calificându-se în continuare pentru o bursă consistentă, dacă își păstrează Primăria bunul obicei. S-a maturizat mult, și-a consolidat gașca de prieteni (vă iubesc, băieți!), a trecut prin experiențe atât de diverse și pline de substanță că deja se plictisește în așteptarea altora. Rar îl laud, și rău fac, dar a rămas același copil înțept, independent, care își înfruntă cu mare curaj temerile și care își caută activ drumul. Iar eu știu că este pe cel bun. În ceea ce-l privește pe Cezar, am sperat că vom încheia procesul tardiv de adaptare la grădi. Grupa mijlocie părea ...
Citește mai mult »

Nu subestimaţi puterea efectului Placebo!

Este prea dimineaţă pentru orice, mai ales pentru activităţi total neplăcute nouă cum ar fi mersul la grădiniţă. Şi nu este un plural empatic, ci 100% real! Copilul mic, ciuruit cu o seară înainte de ţânţarii aciuaţi în curte din cauza ploilor intensive din ultima vreme, a găsit motiv nou de bâzâială. Tocmai ce-l demontasem pe cel cu somnul (da, şi pe mine mă chinuie rău de tot!) şi pe cel cu activităţile neplăcute ce urmau (joi e zi de teatru, deci se lasă cu distracţie, nu cu fişe). A început aşadar cu “mă scarpină”, expresia pe care nu reuşesc să o corectez asimilată de fapt mâncărimilor. De scărpinat se scarpină singur, mai abitir ca un căţel plin de purici, dar conform logicii lui inginereşti, presupun că i se pare absurd să spună că-l mănâncă piciorul. Adevărul e că dacă o luăm ad litteram, pare de-a dreptul horror acţiunea! Deci sâcâială maximă, îl scarpină unde l-au ciupit ţânţarii aseară, sunt o mamă rea care n-are nici măcar o frântură de rezolvare la problemele lui. Adormită şi cu o migrenă de zile mari, trebuie să ...
Citește mai mult »

Parentingul este un perpetuu meme

Există numeroase glume pe tema părinţelii. Pe bună dreptate, a creşte copii este un carusel perpetuu de tip râsu’-pânsu’. Te întorci o clipită şi-ţi găseşti copilul desenat cu carioci permanente, lăsate la îndemâna lui într-o altă nefericită clipită, întrebi de cinci ori dacă îşi termină mâncarea din farfurie şi după ce ai debarasat-o se pune pe plâns de dorul bucății de pâine rămase, găseşti tot soiul de soluţii creative stupide, care, evident, dacă funcţionează şi copilul scapă teafăr, se cheamă atunci că sunt deştepte. Dacă cea mai importantă calitate a unui om este simţul umorului, în cazul unui părinte, se dovedeşte a fi salvator! Ieri copilul mic, că despre cel mare nu-mi mai permit să zic nimic, mă anunţă ca a venit cu nişte amici în curte. Este activitatea lui favorită, iar dacă la început mă întreba din timp dacă are voie, a urmat etapa în care mă chestiona cu toţi copiii ciorchine în fața ușii privindu-mă cu ochi de căţeluşi, acum mă informează sec după ce se instalează bine la joacă. Să nu cumva să apar ...
Citește mai mult »

Există performanță cu blândețe?

În ultima vreme se vorbește mult despre educația cu blândețe, concept care în principiu ne pune pe toți în acord. Violența de orice fel generează fie violență, fie anxietate, iar starea de bine, de echilibru, atât de necesară unei vieți interioare sănătoase, nu se poate instala într-un context conflictual. Dar există o parte a blândeții excesive la care cu siguranță nu v-ați gândit: lipsa motivației de a performa școlar, sportiv sau profesional. În principiu e comod, confortabil să fim tratați cu mănuși de catifea și covoraș roșu la fiecare pas. Dar zona cu adevărat strălucitoare, podiumul, laurii, aparțin celor care au fost uneori împinși, târâți sau atuncați către acolo, celor care au luptat, s-au sacrificat, au simțit nod în gât, durere, voință agresivă. Ori toate acestea sunt anihilate de o educație protectivă, în care nevoile de moment, inclusiv cele emoționale sunt satisfăcute prompt și constant. Și nu doar laurii. Și caracterele se nasc din durere. Există puțini oameni care au în dotarea inițială o doză suficientă de empatie cât să înțeleagă dinamica grupul social și comportamentul individual. Apoi învățăm ...
Citește mai mult »

Ce aş fi vrut să ştiu în bebeluşia copiilor mei?

Cele mai grele perioade frumoase din viaţa mea au fost primii 3-4 de existenţă a copiilor mei. Iar cel dintâi al fiecăruia m-a secat de puteri, energie, neuroni şi decizii. Multe dintre lucrurile de mai jos îmi erau clare, dar cumva hormonii jucăuşi, presiunea socială, anxietatea parentală firească m-au făcut să ma îndoiesc uneori de clara mea judecată. Iată ce aş fi vrut să ştiu, să simt sau să urmez orbeşte atunci, dar pot abia acum, când deja au trecut dublele verificări şi problemele inerente incapacităţii de a comunica în aceeaşi limbă cu ai mei copii: 1. Fiecare prunc are ritmul lui. Unii merg rapid, vorbesc precoce, se nasc cu dinţii aliniaţi şi rezolvă integrame şi integrale de la nici un an. Alţii au o lene ancestrală, de ce ne-am grăbi, că până la urma tot acolo ajungem? Unii fac aşa cum pot ca să bifeze, altii sunt perfecţionişti şi nu-ţi arată o achizitie până nu este deplină. La un moment dat lucrurile se echilibrează, unii pierd din energie exact când au nevoie de ea, alţii o scot proaspătă la înaintare, folosind-o exact când trebuie. Dar ...
Citește mai mult »