Parintesti

Atenţie, adolescent în cuşcă!

Cu siguranţă că aşa cum îmi amintesc eu Revoluţia, aşa îşi vor aminti copiii mei actuala pandemie. Doar că eu vedeam trasoarele pe fereastră, ei văd virusul în poze frumos colorate. Eu am petrecut într-un apartament ceauşist, de trei camere, în care căldura uita să apară şi apa caldă părea un lux. Ei într-o casă destul de spaţioasă, cu o curte în care-şi pot dezmorţi ţurloaiele şi consuma din prea multele calorii consumate. În rest aceeaşi teamă, incertitudine, izolare la domiciliu şi circ televizat. Despre cel mic am tot povestit. Are norocul să-l fi prins vacanţa asta impusă în clasa pregătitoare, chestiile relevante le va repeta oricum în anul ce vine. Îi e din ce în ce mai greu sa stea fără prieteni, îmi e din ce în ce mai greu să-i structurez un program, mai ales că peste personalitatea destul de vijelioasă vine zilele acestea o agresivitate dobândită din prea multele frustrări. Nici cu cel mare nu-i uşor. Viaţa lui era haotic de dinamică, mergea la şcoală apoi la radio, era permanent cu prieteni sau colegi ...
Citește mai mult »

Revelații

Știți deja că este în plină desfășurare Campionatul Mondial de Gătit Viteză. Eu una am făcut în perioada asta deserturi cât în întregul cincinal precedent. Noroc că trebăluiesc non-stop prin casă și urcatul/ coborâtul obsesiv al scărilor mă ajută (încă) să nu mă pufoșesc prea tare. Ieri de dimineață copilul mic a vrut pâine dulce. Adică frigănele, celebrul desert comunist: pâine prăjită dată prin ou și lapte. Ca o mamă iubitoare ce mă aflu, de plictiseală aș face și sarmale! Deci am purces la a asambla ingredientele pentru a-i face copilului pofta. Bat ouă, pun lapte, puțin zahăr și bag prima felie în amestecul gălbui. Numai că-l văd pe cel mic, care supraveghea atent procesul, gălbui și el la față, oprind cu greu un icnet. N-a putut să-ți țină gura, exclamând îngrețoșat: – Ce scârbos arată! Este a doua oară când are probleme cu a percepe neutru mâncarea negătită. Și culmea, primul episod similar a fost cu o porție de paste cu brânză, cel mai non-scârbos dish posibil. Evident că m-au apucat pandaliile și l-am dat afară din bucătărie. Apoi în ...
Citește mai mult »

Despre sharenting, noul motiv de shaming al părinților

De câțiva ani buni apare în mod recurent o temă legată de Social Media: este sau nu etic, periculos sau util să împărtășim lumii virtuale fotografii sau informații despre copiii noștri minori? Evident că există, ca în orice alt război, două tabere. Una este cea a radicalilor care consideră că minorul este într-un iminent și teribil pericol atât timp cât poza lui apare online. Deși am observat că nu mai e un pericol atunci când dezvălui numeroase detalii despre programul său școlar și locația desfășurării lui. Aceștia consideră că orice informație împărtășită lumii virtuale despre copiii noștri este o invitație directă făcută pedofililor. Cealaltă a milioanelor de părinți care continuă să posteze filme sau povestiri despre odraslele lor și îi consideră pe cei radicali retrograzi și excesiv de anxioși. Tema de bătaie a căpătat așadar un nume inspirat din alăturarea cuvintelor share și parenting: sharenting, adică dezvăluirea excesivă (nu știu cum și cine contorizează asta) de informații online despre copiii noștri. Evident că nu sunt eu cea care va pune capăt războiului, deși mă găsiți, ca de obicei, pe ...
Citește mai mult »

Despre părul lung al băieţilor

Toată perioada grădiniţei celui mic, am auzit aceeaşi ameninţare: dacă nu-l tund se va uita cruciş şi e păcat, că are ochi frumoşi. Văzând că nu merge cu chestii dătătoare de anxietate, doamna educatoare a schimbat la un moment dat placa, cu una mai pragmatică și echilibrată: copilul trebuie tuns pentru că stă cu mâna în păr chiar şi la masă. Văzând totuși că nu o scoate la capat cu noi, ne-a lăsat în lățoșenia noastră. De ce totuşi nu tundeam (și nu o prea facem nici acum) copilul? Nu dintr-o ambiţie stupidă şi nici pentru că îmi place părul lui atât de mult încât i-aş sacrifica privirea. Ci pentru că am observat că unor prichinduți nu le place să fie tunși. Nu că nu le place, îi terorizează ideea! Nu o dată am plecat cu ai mei de pe scaunul frizerului cu pleata de la venire. Nu o dată am văzut copii în convulsii de atâta plâns în saloanele vizitate. Ca mamă, nu doar că îmi aleg luptele, dar mă gândesc adesea dacă nu cumva unele dintre ele ...
Citește mai mult »

Eu versus ceilalți

În ciuda faptului că ne credem foarte sofisticați și evoluați, noi, cei din specia umană, nu suntem prea diferiți de alte mamifere. Mergem biped, vorbim articulat și, credem noi, judecăm mai adânc, dar suntem programați întru supraviețuire și perpetuarea speciei. Nici când vine vorba despre educația copiilor, lucrurile nu se schimbă prea mult. Îi îngrijim, suntem atenți la integritatea lor fizică și le transmitem datele, comportamentele, abilitățile necesare vieții. Fiecare după cum o vede. Pentru că supraviețuirea este pe de o parte o chestiune individuală: eu să am, eu să pot, eu să fac. Dar și una de grup: găsirea unui statut astfel încât ceilalți să nu ne mănânce cu fulgi cu tot. Asta facem toți, exeptând cazurile patologice de părinți denaturați. Mai există însă o componentă, pe care doar oamenii de succes o știu. Aceea de a-i privi pe ceilalți nu doar ca potențiali competitori, ci și ca pe niște centre de profit, oricât de imoral ar părea. Fie în industria diverismentului, sport sau producerea de plăcinte, oamenii care se ridică deasupra celorlalți știu că nu este suficient ...
Citește mai mult »

Cum va fi la şcoală?

Zilele acestea văd la şcoala celui mic parinţi cu foi, foiţe, dosare şi, mai ales, cu mutra aceea confuză si traumatizată de om care începe un proiect sisific. Presupun ca au inceput înscrierile la clasa pregătitoare, ceea ce am făcut cu toţii în prag de primăvară. Ştiu că sunt puțini, dar lor le scriu acum. Pentru că aceeaşi mutră confuză și traumatizată am avut-o la rândul meu, anul trecut. Aceeaşi frică de necunoscut, de ameninţările altora, de experienţele pe care le auzeam și pe care le-am avut ca elev și ca mamă. Dacă nu este prea târziu, încep cu ceva recomandări despre cum sa alegeţi şcoala: Este întotdeauna de preferat cea din proximitate. Mulţi copii au dificultăţi în a se trezi şi monta dis de dimineaţă. Ne era tuturor mai uşor la primul şcolar al familiei când ne trezeam cu jumătate de ora înainte de primul clopoţel, faţă de al doilea, la care ceasul sună în creierii nopţii. Nu căutaţi o învăţătoare care să vă semene, şi aici mă refer evident la mame. Rolul doamnelor nu este acela de ...
Citește mai mult »

Ce fac de “coronavirus”?

Am trecut deja de multe epidemii de gripă sezonieră, aviară și porcină. Pe aceasta din urmă am văzut-o cu ochii mei la copilul cel mare, care a pescuit-o dintr-o vacanță de iarnă la Predeal. Față de o altă viroză, de-a noastră neaoșă căpătată la Sovata, care m-a doborât și pe mine la pat, a fost mult mai ușor de dus. Știu așadar că între ceea ce vedem la televizor sau citim în presă și ceea ce se întâmplă în viața reală sunt diferențe uneori uriașe. Și mai știu, din experiența de mamă, că sunt prea multe virusuri și bacterii al căror nume ne este încă necunoscut, dar care pot deveni oricând noua vedetă a spitalelor, laboratoarelor și programelor de știri. Ce fac așadar în perioada asta de semi-isterie? Nimic special. Oricum de când am copii mi-am format reflexul de a mă spăla pe mâini exagerat. Motiv pentru care, mai ales în anotimpul rece, am mâinile uscate, crăpate, îmbătrânite prematur. Încerc să evit spațiile închise și aglomerațiile. Lucru aproape imposibil de altfel, asta este viața omului modern, umăr în umăr cu ...
Citește mai mult »

Basme, maică!

Aseară, din motive de oboseală şi migrenă atroce, am cam plagiat povestea de adormit copilul mic. Mi-am amintit de o veche (şi frumoasă) legendă a privighetoarei, dar pentru că memoriile au devenit aproximative spre vagi, am actualizat-o după cum m-a dus imaginaţia. Se ia aşadar o pasăre banală, insignifiantă, chiar urâţică, cu abilităti de zbor net inferioare altora şi cu putere fizică prea slabă comparativ cu uliul sau şoimul şi se expune unui dur proces de bullying în pădure. Râdeau toți de ea mai ceva ca Dan Negru la glumele lui Doru Octavian Dumitru. Pasărea rezistă ce rezistă, apoi, evident, începe un proces adaptativ la nenoricirea care se abatuse asupra ei. În timp ce analiza, suferea și căuta soluții, vede o floare superbă, care nu doar că avea un colorit minunat, dar mai şi mirosea îmbietor. Şi cum o vede începe să sufere mai abitir că ea nu este aşa de frumoasă şi grozavă şi superbă şi mirifică. Iar din durerea ei a apărut un tril, iar din tril un întreg cântec care suna divin. Şi toate ...
Citește mai mult »

Omul de zăpadă. Și emoții

Deși ne-a provocat serioase probleme logistice, neașteptata zăpadă din zilele astea s-a dovedit a fi și o fericire. Nu doar că iarna fără ninsoare ar fi fost ciudat de frustrantă, dar cumva albul ei și amintirile atașate se dovedesc a fi într-un fel vindecătoare. Ca să nu mai spun că proba de 100 m la lopată arde calorii mai ceva ca orice aparat de făcut sport. Așa că ne-am bucurat cum am putut, unii cu activități de fitness, alții doar cu făcutul pozelor și postatul lor în Social Media. Dar cea mai grea încercare a rămas plămăditul omului de zăpadă din curte, tradiție veche, care datează de când ne-am mutat aici, unde s-a născut veșnicia. N-am scăpat nici de data asta, Cezar a insistat serios, așa că am purces disciplinat la treabă. Sunt o mamă ascultătoare! Numai că m-am trezit învârtind la un bulgăre, nervoasă și agitată. Deși neaua era perfectă, nu reușeam să-l sporesc. Nimic nu părea a se lipi. Mi-am amintit apoi că niciodată n-am fost bună la asta. De fapt tata era cel care strângea zăpada ...
Citește mai mult »

Cum creștem copii adaptabili?

Dacă ne uităm la carierele sportivilor români care activează în străinătate, vom observa că o mare parte dintre ei pleacă plini de speranțe și intenții bune, dar sfârșesc demotivați pe banca de rezerve. “Nu s-au adaptat” titrează presa. Nu doar terenurile de sport, ci și clădirile de birouri ascund multe povești similare. Din postura de consultant diagnosticul pe care îl pun mereu este clar: procese de inducție ineficiente. În mod normal organizațiile, indiferent de domeniul lor de activitate, trebuie să își definească procese și fluxuri care să-i ajute pe cei nou-veniți să înțeleagă contextul și rolul lor. Să-i integreze, să-i “adopte”, să le ofere acele repere de care au nevoie pentru a se alinia cerințelor și așteptărilor. Dar de ce totuși unii reușesc să se adapteze în același mediu frust și neprietenos? Și alții eșuează perpetuu? Uneori diferența este făcută de personalitatea fiecărui individ. Cei extroverți, care nu se tem să întrebe, care își asumă riscuri și socializează cu ușurință sunt, evident, favorizați. Dar orice copil poate deveni adaptabil, dacă este astfel educat. Care sunt, așadar, factorii favorizanți ai ...
Citește mai mult »