Nimic nou sub soare

Cum arată o firmă muribundă?

Printr-un concurs de împrejurări, am ajuns la începutul iernii să-mi petrec niște timp într-o firmă românească mare, din buricul târgului. Jur că parcă auzeam imnul vechi, ba parcă și umbra tablourilor cu răposatul Ceaușescu se zărea prin birouri! Ceea ce m-a făcut să pariez cu mine însămi că mult nu o mai duce, mai ales că nimeni de acolo nu părea a-și dori schimbări în ciuda semnalelor financiare clare primite constant de câțiva ani. Care sunt așadar indiciile vizibile oricui că o firmă este muribundă? Sunt simple și, oricât de superficiale ar părea, au logică: Traiul în evul mediu tehnologic, unde cea mai recentă descoperire este centrala telefonică și interioarele aferente, faxul și imprimanta. Mail-ul este generator de paranoia, teancul de hârtii de pe birou fiind însă indicator de performanță. Oamenii blazați, cu zâmbetul pierit de mult și entuziasmul pus în cuierul de la intrare. Te uiți la fețele angajaților și vezi iminentul bocet, îl simt și ei că vine, dar puțini au curajul să-și schimbe povestea. Și nu doar fețele spun asta – firmele muribunde au oamenii îmbrăcați urât. Nu ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu rezoluțiile?

Obiectivele setate cu ardoare la început de an sunt mai degrabă motive de glumă, decât o cale spre reușită. Zice bine un banc că ar merge o afacere numită “Resolutions”, care în primele două săptămâni din an să fie sală de sport, transformându-se apoi în bar. De ce nu funcționează rezoluțiile? Pentru că sunt nerealiste. Cei care s-au îngrășat pe parcursul a un deceniu, vor silueta de vis în prima lună din an. Prietenii pierduți într-un cincinal trebuie recăpătați în câteva zile. Obiceiuri vechi și bine fixate în rutină au puțin timp la dispoziție să dispară. Evident că lucrurile nu se întâmplă așa, că este nevoie de multă muncă, de frustrări parcurse cu brio, de numeroși pași mărunți, de ajutor și de timp. Pentru că… motivație. Nu doar faptul că motivația se pierde pe parcurs duce la eșec, ci mai ales nivelul ei de început, atunci când este uriașă, sabotându-ne astfel teribil. În psihologie se vorbește despre un optim al motivației, adică acel nivel care ne permite să mobilizăm înțelept energia depusă și resursele pe care le alocăm îndeplinirii unui ...
Citește mai mult »

Reclamele lunii

Săptămânile astea televizorul a stat mai mult pornit, așa că am prins un regal de reclame. Și pentru că am deja în trusa de cosmeticale două dintre produsele promovate intensiv, m-am gândit să vă povestesc despre ele (*). Astfel veți avea o idee mai amplă dacă vă încearcă tentația unei achiziții. Primul este Remescar, un produs care promite să ne scape de cearcăne și pungi de sub ochi, în caz contrar (zice reclama) primim banii înapoi. Costă 130 Ron și poate fi găsit exclusiv în farmaciile Sensiblu. Înainte de a vă spune părerea mea (care e nasoală, oricum), precizez că am 40 de ani și un ten ca atare: nici prea uscat, nici prea gras, nici prea ridat, nici prea adolescentin, nici prea curat, nici prea încărcat. Am și cearcăne și pungi, deci material numai bun de testat. Remescar este un soi de gel cu textură săroasă (**). Partea bună este că face ceea ce promite, cu niște limite (***). Partea proastă este că lasă pielea extrem de uscată și prăfoasă după aplicare. Iar dacă se mai pune și ...
Citește mai mult »

De ce turbăm în preajma sărbătorilor?

Se zice că de sărbători ar trebui să ne cuprindă un fior şi o piosenie care să ne calmeze, liniştească şi umple de bucurie. Realitatea este una de-a dreptul contrară, pentru că zilele astea înseamnă de fapt agitaţie, aglomeraţie, nervi, oboseală, stres. Care-i problema, unde greşim, ce rămâne de făcut? De ce turbăm în ajun de zile mari? Pentru că ne-am obişnuit cu o imagine idilică, falsă, scumpă. Zurgălăi sau iepuraşi pufoşi, mese de familie încărcate de zen sau voioşie, zâmbete de cinema, decoruri de revistă şi alte scenarii gândite de publicitari. Realitatea este că în ciuda bradului şi a sclipiciului sau a platoului frumos ornat, casa noastră rămâne, în mare, aceeaşi pe care o ştim. Relaţiile asemenea: este nefiresc şi naiv să ne închipuim că punând serveţele roşii la masa de Crăciun, relaţiile cu soacra se vor ameliora subit, iar alcoolismul unchiului nelipsit de la petreceri va deveni mai suportabil. Rămân toate la fel, doar puţin cosmetizate şi accesorizate cu ceva cadouri, o altă mare sursă de stres. Pentru că ne uităm prea mult la cei din jur şi nu pentru a-i ajuta, ci ...
Citește mai mult »

Deveni-redeveni

Când suntem pitici vrem să devenim mari. Să fim adulţi, să purtăm haine serioase şi discuţii asortate. Când devenim adulţi vrem să ne întoarcem la vremurile copilăriei, la şpilhozeni şi triciclete, la mingi şi păpuşi. Când suntem singuri ne dorim să devenim doi. Apoi trei, patru, cinci… Odată crescuţi numeric, tânjim după libertatea de a alege pe care ne-o dădea cifra unu. Când suntem liceeni sau studenţi vrem să devenim oameni ai muncii. Să avem banii noştri şi multe altele ale noastre ce pot fi cumpărate cu ei. Când de angajăm, vrem să redevenim studioși, având timpul nostru la dispoziție şi toate cele derivate. Când avem salariul mic vrem să devenim bogaţi. Să ne permitem haine scumpe, vacanţe de vis, case de revistă. Când cunoaştem avuţia vrem să ne putem permite din nou simplitatea alegerii. Toată existenţa noastră balansează între dorinţa de a deveni şi a redeveni. Şi nu-i rău, pentru că aşa păstrăm un echilibru între realizările noastre şi punctul din care am pornit. Problema apare când a deveni devine obsesie: de a fi mari, a fi doi, trei, patru, a munci, a avea, a ...
Citește mai mult »

Parenting 1970 toamna

Azi am vizitat din nou doctorul cu cel mic. El are conjunctivita la pachet cu binecunoscuţii muci, noi ăstia mai mari suntem iar împăiaţi cu ceva bun de tot adus de la grădiniţă. Sănătoşi să fim, vorba ceea. Ajunşi la apartament, aşteptăm cuminţi liftul dimpreună cu o vecină. Cel mic, pus pe vorbe şi împuşcături cu pistolul de plastic din dotare, împărtăseşte cu dumneaei experienţa avută la medic. (Trebuie să precizez că atunci când mă întâlnesc cu doamne în vârstă, eu intru într-o pasă “ignore”: salut, zâmbesc tâmp, dar jur că nu aud nimic din ceea ce mi se spune. Este un comportament adaptativ pe care l-am câştigat în timp, după ce am auzit toate sfaturile idioate cu putinţă.) Doamna, politicoasă şi zâmbitoare, ne oferă prioritate la călătoria cu liftul, dar când intru văd ochii soţului scăpărând ameninţător şi o venă zbătându-se periculos. Stiam că au mai avut confruntări de opinii în trecut, dar nu mă aşteptam să se supere aşa de tare pentru chestii de mult apuse. Doar că îl aud pe cel mic spunând cu evidentă ciudă: – Dar eu ...
Citește mai mult »

Povestea unei fotografii

În urmă cu ceva ani, proaspătă mămică de doi, a trebuit să fac o şedinţă foto. Aveam nevoie de poze noi care să ilustreze o serie de articole despre management/ leadership/ resurse umane, apărute în revista MarketWatch. Somnul meu de noapte era pe atunci întrerupt din oră în oră, zilele nu-mi erau mai uşoare, iar mutra mea exprima exact starea de spirit pe care o prezentam: cearcăne cât jumătate de faţă, cealaltă fiind boţită serios asortate la o privire bolândă şi vegetativă. Am reuşit totuşi să dau pe la coafor (de fapt a venit el la mine), să-mi pun pe faţă un pic de machiaj, să găsesc o rochie care să-mi mai vină şi nişte pantofi asortaţi. Realizări maxime, vă jur! Evident că am avut emoţii cu privire la pozele ce vor ieşi, aşteptându-mă la ce e mai rău. Din fericire fotografii profesionişti au un talent aparte de a capta cu aparatul lor ceea ce trebuie, motiv pentru care pozele au ieşit decent, numai bune să însoţească articole din presa de business. Când le-am primit pe mail am fost atât de mirată, ...
Citește mai mult »

Vacanţa în doi vs. cea în 3+

Facebook mi-a amintit zilele trecute de vacanţa din vara lui 2015, la finalul căreia concluzionam: “Când copiii din dotare au mai puțin de 6 ani, vacanțele părinților sunt tabere de supraviețuire cu sport extrem, stres maxim și testarea tuturor abilităților care țin de medicină.” Deşi cea de anul acesta a fost mai blânda cu nervii noştri, m-am gândit să fac o analiză comparativă în şapte puncte, extrem de riguroasă şi pe alocuri chiar serioasă a ieşirilor în doi versus cele în trei, patru sau cum le e norocul părinţilor: Bagajele. În doi se aruncă nişte haine respectând criteriile ceva subţire, ceva gros, ceva lejer, ceva elegant. Când ai copii însă, apar numeroase alte categorii, criterii si subcriterii. Se iau haine, jucării, medicamente, cosmetice (şamponul de la hotel ustură ochii, iar gelul de duş ustură şi el ceva), accesorii, chestii alimentare, dezinfectanţi şi detergenţi. Mersul la mare de exemplu, complică serios categoria jucării. Iar hainele, indiferent de destinaţia aleasă, vor fi categorisite în foarte subţiri, subţiri, groase şi foarte groase cu subcategoriile: de dormit, de purtat, de rezervă. Există şi extra-opţiunile impermeabile, cu filtru UVA+UVB, ...
Citește mai mult »

Antistres

Ştim deja că boala secolului este stresul, incapacitatea de a ne adapta, de a reacţiona echilibrat la provocările zilnice. Există numeroase reţete menite să ne ajute la scăderea tensiunii şi a reacţiilor alarmiste, dar cred că fiecare dintre noi trebuie să-şi gasească propria cale de a se relaxa. Iată ritualul meu antistres: În perioadele dificile, dedic mai mult timp felului în care arăt. Este un soi de a avea grijă de mine care mă păcăleşte că îmi va fi bine. Nu doar că mă dichisesc mai mult, dar îmi şi aleg hainele mai temeinic, încerc să le potrivesc mai bine şi chiar fac alegeri vestimentare care mă scot din zona de confort. Merg mult pe jos. Mersul mă ajută mult să-mi pun gândurile în ordine, să mă relaxez. Presupun că orice formă de activitate fizică ajută, pe unii mersul la sala de forţă, pe alţii alergatul, la mine e pas cu pas, afară, între oameni, maşini, clădiri şi pomi, cu zgomotul străzii sau al naturii. Sparg seminţe. Nu în public, că nu se face, dar garantez că pe măsură ce ...
Citește mai mult »

România exceselor

Din câte înțeleg, noi românii suntem în top la capitolul boli cardiovasculare. Ne plac micii, ne place slana, dar parcă n-aș da vina doar pe ele. Dacă ar fi după mine, în locul blamării excesului de carne, zahăr și grăsimi pe la TV, eu aș propune altele, la fel de periculoase, dar pentru care nu există pilule: Excesul de miștocăreală. E haios, râdem, ne simțim mai bine în pielea noastră când găsim slăbiciunile altora. Dar gluma e bună până la un punct – acela în care devine un sistem de a dărâma ce este încă în picioare. Pentru a înțelege, se ia următorul exemplu. Cum ar fi ca înaintea unei zile importante din viața noastră (nuntă, examen, proiect important) am pune prietenii să glumească cât pot de mult și de creativ pe seama noastră și a ceea ce urmează să se întâmple. Motivant, nu? Excesul de critică. Românul s-a născut critic: de artă, de sport, de afacerile altora, de caractere. Și cu cât știe mai puțin despre un domeniu, cu atât are păreri mai pertinente. Critica e bună, ...
Citește mai mult »