Nimic nou sub soare

Alții și noi

Articolele ce urmează reprezintă un soi de selecție comparativă a ceea ce a apărut zilele acestea prin feed-urile mele: Smithsonianmag.com, revista online a muzeului american cu același nume, anunță că show-ul televizat Sesame Street va introduce un nou personaj, o fetiță cu autism pe nume Julia. Găsiți detaliile aici. Am ales special știrea dată de un muzeu și nu de un ziar, la noi astfel de instituții nu au nici rampe de acces pentru cei cu dizabilități locomotorii, ce să mai povestesc despre preocuparea pentru tulburările din spectrul autist. Există acolo deja generații întregi de copii care au învățat culorile, anotimpurile sau numerele urmărindu-i pe Elmo, Ernie, Bert și compania, vin acum cele care vor învăța despre toleranță, diferențe, acceptare. Țările cu apă caldă, nu călâie ca noi, știu că televiziunea rămâne un canal cu un potențial educativ sau distructiv uriaș. Nu sunt nici ele scutite de manipulare, spectacole grotești sau personaje dubioase, dar măcar încearcă să contracareze cumva tendința naturală de imbecilizare. Între timp în Republica Mirobolantă Țara Mea, aflu că cea mai mare audiență TV pe un anumit ...
Citește mai mult »

Fragmente de mulţime

Omul sfinţeşte locul: Destinație turistică autohtonă, cu știutele șleauri, bălți, sincope de acces și organizare. Un domn de 50+ la ani și 150+ la kilograme ghidează un grup de străini: – May I have your attention, please? Cause I’m Slim Shady, yes I’m the real Shady… Au râs străinii de Eminem-ul cu steguleț, am râs și noi, băștinașii care-i priveam. Omul sfinţeşte cuplul: Pereche de pensionari în stația RATB. După o așteptare lungă cât o zi de post, apare un 90 căptușit de suflete. Nimeni nu coboară, iar urcătorii se precipită îmbulzit spre uși, panicați că nu încap. Cei doi se privesc și decid să se retragă din luptă. După jumătate de minut apare alt mijloc de transport în coşmar comun. Cei doi bat palma fericiți, asemeni unor camarazi care au câştigat un pariu, urcă și se așează ținându-se de mână pe scaunele din spate. Discută și se bucură unul de altul, contagios pentru ceilalţi călători. Omul sfinţeşte vârsta: Doamnă 80+, aleargă pe trecerea de pieton cu un sprint de invidiat pentru a prinde același infam troleibuz. Flutură un baston, flutură şi o sacoşa, ...
Citește mai mult »

Nesfârșita iarnă s-a sfârșit

Copilăria mea a roit nu în jurul Crăciunului, ci a Mărțișorului. 1 Martie era pentru mine cel mai frumos moment din an: mulțimea de gablonțuri primite de mama, care era educatoare, devenea Raiul meu. Le sortam ba după culoare, ba după model sau materialul din care erau făcute, le admiram, le potriveam cu diverse haine, le colecționam. În casă mirosea a frezii și afară ieșea în sfârșit soarele, care după iernile acelea comuniste, infernal de friguroase și triste, părea de-a dreptul miraculos. Cumva hibernatul din acest an mi-a amintit de timpurile vechi. Nu am suferit de frig, nici de plictiseală, dar ceva în peisajul autohton m-a făcut să retrăiesc vremurile în care urcam bananele îmbrăcate în ziare pe dulap pentru a se coace. De aceea am așteptat prezentul 1 Martie cu multă nerăbdare, exact ca în copilărie. Mama nu mai este, nici sacoșele de mărțișoare sau brațele ei cu flori. Dar au fost gesturi frumoase care au început de la prima oră a dimineții. Au fost bomboane, un colaj miniatural cu gărgăriță și pampon, lalele multicolore, o bluză ...
Citește mai mult »

Gafe, iertări şi soare

În noaptea ce s-a încheiat dis de dimineaţă au fost acordate Premiile Oscar, despre care nu cred că trebuie să mai spun prea multe. Când îţi începi ziua cu meme-uri despre eveniment şi nu cu binecunoscutele liste de câştigători, ştii că ceva a mers prost. Probabil cel care împarte plicurile cu laureaţii reîncepe azi, ca şi mine, să-şi ducă odorul la grădiniţă şi a avut dificultăţi premergătoare de concentrare. Sau poate că era în perioada de probă. Cert este că la categoria vedetă, “Cel mai bun film”, a fost anunţat un alt câştigător, iar organizatorii s-au prins abia atunci când falşii campioni îşi începeau discursurile de mulţumire. Pe o scală de la 1 la 100 a penibilului, aş nota faza asta la 1.000.000. Unde eşti tu Björk, mamă, să mai faci un ou de lebădă pe covorul roşu! Pentru unii ziua de ieri a fost o duminică obişnuită. Pentru alţii – ultima sută de metri în cursa de cumparat mărţişoare. La noi în localitate s-a serbat Lăsata Secului, cu focuri mari şi vizite la naşi. Dar poate cel mai important lucru a fost puţin ...
Citește mai mult »

Despre traiul în comun

Tineri căsătoriţi fiind şi abia mutaţi într-un apartament cu trei camere, pe care l-am renovat cu greu, vecinii de deasupra ne-au făcut o mare bucurie: ne-au inundat tavanul din baie. Nu o dată, ci de nenumarate ori, câte o picătură chinezească de mărimea unui lighean. Deşi prima reacţie este să baţi la uşă cu un topor, te calmezi şi purcezi la a rezolva problema amiabil. Ceea ce s-a şi întâmplat. Gravidă fiind, vecinul de dedesubt, tânăr şi neliniştit fiind la rândul său, trăgea niste chefuri monstruoase de nu puteai pune geană peste geană nopţi în şir. Mai cu certuri, mai de voie bună, treaba s-a lămurit, deşi lipsei mele de somn de după naştere s-au adăugat natural nişte luni bune înainte. Chiar şi noi, când am renovat apartamentul, am supărat o vecină cu doi copii mici. Ba chiar vecinul petrecăreţ, devenit om al muncii serios, ne-a bătut la uşă supărat de roţile premergătorului Marelui Copil. Am aflat rezultatele multor alegeri, am cunoscut orarul vieţii de noapte ale unora sau problemele de prostată ale altora. Şi ei ne-au aflat probabil problemele ...
Citește mai mult »

Tipologii umane sau despre a ajuta

În perioadele dificile, am învățat să cer ajutor. Uneori l-am primit, alteori nu. Și trebuie să recunosc că cel mai des a venit din partea spre care nu am privit. Oricum, având ceva experiență de viață la activ, am reușit să definesc trei tipologii umane, clasificându-le după reacția la nevoia de ajutor a celor din jur(*): Există oameni dificili, care nu doar că nu ridică un pai pentru aproapele lor, dar parcă fac tot posibilul să-l încurce. Sunt cei care ei înșiși au nevoie de ajutor, dar nu au deprins un mod matur să-l ceară. De regulă sunt nefericiți, veșnic nemulțumiți, conflictuali, găsindu-și locul doar în medii la fel de dificile ca ei. Și, atunci când ajută, așteaptă ceva în schimb. Mai sunt și oameni egoiști care se gândesc preponderent la ei și care chiar dacă au posibilitatea să întindă o mână, preferă să-și păstreze energia pentru propriile provocări. Nu prea ajută, dar nici nu încurcă. De regulă sunt cei mai singuri oameni, dar și cei mai liniștiți. Au tabieturi, timp pentru sine și, poate, o imagine un ...
Citește mai mult »

Diferiți, deci chinuiți

Mi-am început dimineața citind un articol revoltător despre un copil cu Sindrom Down nevoit să-și schimbe școala și despre complotul unei întregi comunități de copii, părinți și profesori de a nu-l primi în instituția lor. Este îngrozitor cum aleg oamenii să-și tortureze inutil semenii. Și este cu atât mai surprinzător când lucrurile acestea se întâmplă instituționalizat, într-un loc care ar trebui să fie deschis tuturor. “Cazul” s-a finalizat cu o amendă insignifiantă. Doi bani pentru un suflet chinuit. Mai utilă era munca în folosul persoanelor cu Sindrom Down, implicarea în organizarea unor grupuri de joacă și învățare mediate de specialiști. Măcar torționarii ar fi învățat câte au de oferit acești copii speciali! Am crede că astfel de incidente nefericite se întâmplă doar celor cu nevoi speciale. Dar nu, o pățim pe rând fiecare dintre noi. Toți purtăm pe frunte etichete sociale mai mult sau mai puțin vizibile, care incită la critici, discriminări, linșaje chiar. Dacă ești o femeie frumoasă, cu siguranță îți lipsesc din neuroni, ba chiar și din moralitate. Copiii inteligenți peste medie sunt tocilari și inadaptați. Oamenii ...
Citește mai mult »

Orbii

Unii oamenii sunt incapabili să își vadă binecuvântările. Stau în față cu un răboj plin de belele și le contabilizează, le retrăiesc, le venerează: Neveste nepotrivite, nepoți needucați, vecini sâcâitori, ficat asemenea, sefi idioți, colegi proști, politicieni hoți, portofel depopulat, copii dezamăgitori, prieteni falși, țară mizerabilă. Iată câte motive de nefericire! Și toate vin din altă parte! Eu sunt un om bun, dar ceilalți sunt niște răi și niște fameni care îmi construiesc nefericirea pas cu pas (*). Altă treabă nu au, decât sabotajul bunăstrării semenilor. Între timp alții sunt mai săraci, mai bolnavi, își doresc cu ardoare un loc de muncă sau un copil, trăiesc în zone de conflict sau în creierii munților, nu au o mână sau nu văd cu adevărat, nu au viitor sau trecut. Dar ei își contabilizează fericirile, le retrăiesc, le venerează. Te-ai trezit dimineața? Mai ai o zi, zece sau mii să faci ceea ce îți dorești. Dar trăiește-le, nu doar te îngrijora că se duc. Ai copii? Bucură-te de ei! Joacă-te, râzi, vorbește-le, iubește-i că timpul trece și vei vedea prea târziu că ...
Citește mai mult »

Cum arată o firmă muribundă?

Printr-un concurs de împrejurări, am ajuns la începutul iernii să-mi petrec niște timp într-o firmă românească mare, din buricul târgului. Jur că parcă auzeam imnul vechi, ba parcă și umbra tablourilor cu răposatul Ceaușescu se zărea prin birouri! Ceea ce m-a făcut să pariez cu mine însămi că mult nu o mai duce, mai ales că nimeni de acolo nu părea a-și dori schimbări în ciuda semnalelor financiare clare primite constant de câțiva ani. Care sunt așadar indiciile vizibile oricui că o firmă este muribundă? Sunt simple și, oricât de superficiale ar părea, au logică: Traiul în evul mediu tehnologic, unde cea mai recentă descoperire este centrala telefonică și interioarele aferente, faxul și imprimanta. Mail-ul este generator de paranoia, teancul de hârtii de pe birou fiind însă indicator de performanță. Oamenii blazați, cu zâmbetul pierit de mult și entuziasmul pus în cuierul de la intrare. Te uiți la fețele angajaților și vezi iminentul bocet, îl simt și ei că vine, dar puțini au curajul să-și schimbe povestea. Și nu doar fețele spun asta – firmele muribunde au oamenii îmbrăcați urât. Nu ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu rezoluțiile?

Obiectivele setate cu ardoare la început de an sunt mai degrabă motive de glumă, decât o cale spre reușită. Zice bine un banc că ar merge o afacere numită “Resolutions”, care în primele două săptămâni din an să fie sală de sport, transformându-se apoi în bar. De ce nu funcționează rezoluțiile? Pentru că sunt nerealiste. Cei care s-au îngrășat pe parcursul a un deceniu, vor silueta de vis în prima lună din an. Prietenii pierduți într-un cincinal trebuie recăpătați în câteva zile. Obiceiuri vechi și bine fixate în rutină au puțin timp la dispoziție să dispară. Evident că lucrurile nu se întâmplă așa, că este nevoie de multă muncă, de frustrări parcurse cu brio, de numeroși pași mărunți, de ajutor și de timp. Pentru că… motivație. Nu doar faptul că motivația se pierde pe parcurs duce la eșec, ci mai ales nivelul ei de început, atunci când este uriașă, sabotându-ne astfel teribil. În psihologie se vorbește despre un optim al motivației, adică acel nivel care ne permite să mobilizăm înțelept energia depusă și resursele pe care le alocăm îndeplinirii unui ...
Citește mai mult »