Nimic nou sub soare

O altă perspectivă

Orice plimbare prin Bucureşti tinde să devină frustrantă. Slalomul continuu printre rămăşiţele dejunului şi cinelor canine, feţele apatice şi cenuşii ale oamenilor, kitsch-ul vestimentar şi al construcţiilor, lipsa de politeţe şi abundenţa de cuvinte urâte fac aproape imposibile plimbările relaxante şi generatoare de energie pozitivă. Dar ştim cu toţii că dacă nu putem schimba contextul trebuie să găsim resurse pentru a ne adapta. Nefiind pregătită încă să mă mult din zonă, m-am gândit să vă povestesc despre efortul meu adaptativ. Care este de fapt clasica schimbare de perspectivă pe care am tot exersat-o pe aici – în loc să mă enervez din cauza grobianismului şi a urâtului, am decis să admir încercarile de a fi altfel decât norma stabilită de majoritate. După cum urmează: În loc să mă enervez pe şoferul ce reprezenta o firmă autohtonă de comerț cu piese auto pentru că a înjurat o bătrână ce se straduia să treacă strada, am admirat privirea acesteia senină şi oarecum înţelegătoare. Într-un oras în care ne întoarcem unul altuia răutăţile într-un ping-pong nebun, iată că mai există şi persoane ...
Citește mai mult »

Perspectiva noastră

Cu ceva timp în urmă, dezamăgită de ceea ce se întâmplă în domeniul meu de activitate am început să urmăresc cum este la alții, tocmai ca să mă lămuresc dacă vorbim despre o problemă globală sau una punctuală, localizată geografic în grădina noastră carpatică. M-am minunat așadar să văd că panelurile de discuții ale altora sunt mult mai concrete, pragmatice și că soluțiile tehnice au progresat extraordinar, semn că în afară HR-ul este o industrie întreagă, bugetată corect, urmărită și măsurată, nu doar o retorică superficială despre oameni, respect, fericire și compatibilitate. Nu spun că afară este totul un râu de lapte și miere. Și acolo sunt probleme, multe similare cu cele de la noi. Lipsa talentelor este una globală, iar metodele de selecție rămân frustrante, agonizante chiar pentru candidați. Dar este clar că există o preocupare perpetuă de a transforma managementul HR nu doar în ceva funcțional, util, ci și măsurabil, cuantificabil. Și este evident că oamenii sunt dispuși să plătească pentru inovație și, mai ales, că sunt interesați continuu de a îmbunătăți, optimiza. A fost ...
Citește mai mult »

Perpetuu vinovate. Sau nu.

Noi, femeile, purtăm de când ne ştim vinovăţiile tuturor relelor întâmplate în lume. Războiul troian? Elena. Izgonirea din Rai? Eva. Cauzele problemelor psihice în interpretarea lui Freud? Mama lor. Cauzele problemelor în cuplu? Soacra lor. Dacă un bărbat are succes – meritul lui! Dacă a clacat profesional, este de vina femeia. A înşelat? Tot nevasta, a făcut ea ceva, poate s-a purtat urât. Copilul este prost crescut? Păi da, mă-sa e de vina că nu-l educă. Ieri am cunoscut absolutul vinovăţiei feminine moderne, citind pe diagonală un articol dintr-un site obscur (mulţumesc Facebook!) în care un profesor de matematică şi antrenor de olimpici zicea că la naştere toţi copiii se nasc genii, dar stresul şi alegerile nefericite mamei îi transformă apoi în persoane mediocre din punct de vedere intelectual. Cu alte cuvinte, din cauza noastră lumea este plină de oameni obişnuiţi şi nu geniali! Acum n-o mai iau pe firul istoriei, ce-a fost, a fost, suntem vinovate de multe, dar vreau să lămuresc problema cu geniile pierdute pe cale maternală, pentru că m-am simţit lezată. (*) Eu nu mă pricep la matematică, dar am mai citit ...
Citește mai mult »

Ce poți construi criticând?

Am vrut să scriu despre marșul pro-viață, dar aseară echipa națională de fotbal a României a jucat un alt meci cu rezultat dezamăgitor și m-am răzgândit. Văzând iar valul de critici din presă (și eu citesc doar titlurile, pentru că nu mă mai pasionează fenomenul!) am decis că acesta ar trebui să fie subiectul zilei. Pentru că nu doar politicienii au distrus sportul, ci și presa. Plus noi, cei care o citim. Privesc meciurile echipei naționale de când mă știu, am ieșit în stradă, am plâns, m-am bucurat, am agonizat. Cu toată paleta mea de reacții, ziarele și televiziunile au oglindit în doar două moduri evoluțiile sportivilor români (și nu doar în fotbal, ci în general): – Înainte de 1989, sportivii erau dați la gazetă pentru a mulțumi partidului. Ei nu câștigau pentru că erau buni, ci pentru că PCR și conducător iubit. Ceea ce era într-o oarecare măsură adevărat, sistemul managementului talentului în sport exista pe atunci și funcționa brici. – După 1989 sportivii erau dați la gazetă pentru a fi criticați. Nene, și când câștigau se găseau isteți ...
Citește mai mult »

Ieșirea din zona de confort

Zona de confort este un concept vehiculat des în HR. Există sceptici în ale carierei care spun că este o himeră, o invenție, așa cum există și specialiști care îi supralicitează importanța sau riscurile. Vorbim totuși despre o graniță specifică fiecărei laturi a existenței nostre: acea parte călduță, lipsită de frustrări, durere și întristare, care ne face să ne simțim mulțumiți, satisfăcuți, împliniți. Dar tot ce este bun în viață vine cu un preț, iar confortul vine cu riscul uriaș de a ieși brusc din el, lăsând toate frustrările, durerile și întristarea evitate de-a lungul timpului să ne asalteze necontrolat. Exemple: Ce mănâncă cetățeanul X de obicei? Păi niște mezel cu multă pâine la micul dejun, ciorbă, sarmale plus trei șnițele, eventual și două clătite la prânz, repetir cu multă pâine seara. Aceasta este zona lui de confort. Îi place, e ce știe din moși strămoși și ce cumpără. Ce aduce această zonă de confort? Deseori obezitate și boli cardiovasculare. E bună? Deloc, speranța și calitatea vieții scad vertiginos. Ce rutină profesională are persoana Y? Vine la serviciu, bea cafeaua, ...
Citește mai mult »

Alții și noi

Articolele ce urmează reprezintă un soi de selecție comparativă a ceea ce a apărut zilele acestea prin feed-urile mele: Smithsonianmag.com, revista online a muzeului american cu același nume, anunță că show-ul televizat Sesame Street va introduce un nou personaj, o fetiță cu autism pe nume Julia. Găsiți detaliile aici. Am ales special știrea dată de un muzeu și nu de un ziar, la noi astfel de instituții nu au nici rampe de acces pentru cei cu dizabilități locomotorii, ce să mai povestesc despre preocuparea pentru tulburările din spectrul autist. Există acolo deja generații întregi de copii care au învățat culorile, anotimpurile sau numerele urmărindu-i pe Elmo, Ernie, Bert și compania, vin acum cele care vor învăța despre toleranță, diferențe, acceptare. Țările cu apă caldă, nu călâie ca noi, știu că televiziunea rămâne un canal cu un potențial educativ sau distructiv uriaș. Nu sunt nici ele scutite de manipulare, spectacole grotești sau personaje dubioase, dar măcar încearcă să contracareze cumva tendința naturală de imbecilizare. Între timp în Republica Mirobolantă Țara Mea, aflu că cea mai mare audiență TV pe un anumit ...
Citește mai mult »

Fragmente de mulţime

Omul sfinţeşte locul: Destinație turistică autohtonă, cu știutele șleauri, bălți, sincope de acces și organizare. Un domn de 50+ la ani și 150+ la kilograme ghidează un grup de străini: – May I have your attention, please? Cause I’m Slim Shady, yes I’m the real Shady… Au râs străinii de Eminem-ul cu steguleț, am râs și noi, băștinașii care-i priveam. Omul sfinţeşte cuplul: Pereche de pensionari în stația RATB. După o așteptare lungă cât o zi de post, apare un 90 căptușit de suflete. Nimeni nu coboară, iar urcătorii se precipită îmbulzit spre uși, panicați că nu încap. Cei doi se privesc și decid să se retragă din luptă. După jumătate de minut apare alt mijloc de transport în coşmar comun. Cei doi bat palma fericiți, asemeni unor camarazi care au câştigat un pariu, urcă și se așează ținându-se de mână pe scaunele din spate. Discută și se bucură unul de altul, contagios pentru ceilalţi călători. Omul sfinţeşte vârsta: Doamnă 80+, aleargă pe trecerea de pieton cu un sprint de invidiat pentru a prinde același infam troleibuz. Flutură un baston, flutură şi o sacoşa, ...
Citește mai mult »

Nesfârșita iarnă s-a sfârșit

Copilăria mea a roit nu în jurul Crăciunului, ci a Mărțișorului. 1 Martie era pentru mine cel mai frumos moment din an: mulțimea de gablonțuri primite de mama, care era educatoare, devenea Raiul meu. Le sortam ba după culoare, ba după model sau materialul din care erau făcute, le admiram, le potriveam cu diverse haine, le colecționam. În casă mirosea a frezii și afară ieșea în sfârșit soarele, care după iernile acelea comuniste, infernal de friguroase și triste, părea de-a dreptul miraculos. Cumva hibernatul din acest an mi-a amintit de timpurile vechi. Nu am suferit de frig, nici de plictiseală, dar ceva în peisajul autohton m-a făcut să retrăiesc vremurile în care urcam bananele îmbrăcate în ziare pe dulap pentru a se coace. De aceea am așteptat prezentul 1 Martie cu multă nerăbdare, exact ca în copilărie. Mama nu mai este, nici sacoșele de mărțișoare sau brațele ei cu flori. Dar au fost gesturi frumoase care au început de la prima oră a dimineții. Au fost bomboane, un colaj miniatural cu gărgăriță și pampon, lalele multicolore, o bluză ...
Citește mai mult »

Gafe, iertări şi soare

În noaptea ce s-a încheiat dis de dimineaţă au fost acordate Premiile Oscar, despre care nu cred că trebuie să mai spun prea multe. Când îţi începi ziua cu meme-uri despre eveniment şi nu cu binecunoscutele liste de câştigători, ştii că ceva a mers prost. Probabil cel care împarte plicurile cu laureaţii reîncepe azi, ca şi mine, să-şi ducă odorul la grădiniţă şi a avut dificultăţi premergătoare de concentrare. Sau poate că era în perioada de probă. Cert este că la categoria vedetă, “Cel mai bun film”, a fost anunţat un alt câştigător, iar organizatorii s-au prins abia atunci când falşii campioni îşi începeau discursurile de mulţumire. Pe o scală de la 1 la 100 a penibilului, aş nota faza asta la 1.000.000. Unde eşti tu Björk, mamă, să mai faci un ou de lebădă pe covorul roşu! Pentru unii ziua de ieri a fost o duminică obişnuită. Pentru alţii – ultima sută de metri în cursa de cumparat mărţişoare. La noi în localitate s-a serbat Lăsata Secului, cu focuri mari şi vizite la naşi. Dar poate cel mai important lucru a fost puţin ...
Citește mai mult »

Despre traiul în comun

Tineri căsătoriţi fiind şi abia mutaţi într-un apartament cu trei camere, pe care l-am renovat cu greu, vecinii de deasupra ne-au făcut o mare bucurie: ne-au inundat tavanul din baie. Nu o dată, ci de nenumarate ori, câte o picătură chinezească de mărimea unui lighean. Deşi prima reacţie este să baţi la uşă cu un topor, te calmezi şi purcezi la a rezolva problema amiabil. Ceea ce s-a şi întâmplat. Gravidă fiind, vecinul de dedesubt, tânăr şi neliniştit fiind la rândul său, trăgea niste chefuri monstruoase de nu puteai pune geană peste geană nopţi în şir. Mai cu certuri, mai de voie bună, treaba s-a lămurit, deşi lipsei mele de somn de după naştere s-au adăugat natural nişte luni bune înainte. Chiar şi noi, când am renovat apartamentul, am supărat o vecină cu doi copii mici. Ba chiar vecinul petrecăreţ, devenit om al muncii serios, ne-a bătut la uşă supărat de roţile premergătorului Marelui Copil. Am aflat rezultatele multor alegeri, am cunoscut orarul vieţii de noapte ale unora sau problemele de prostată ale altora. Şi ei ne-au aflat probabil problemele ...
Citește mai mult »