Nimic nou sub soare

Avem piaţa muncii pe care o merităm

În 2010, secătuită de putere de criza economică, dar mai ales de miile abordări sinucigaşe pe care le-am văzut în acea perioadă scriam aşa: Vorbim de multă vreme despre valoarea scazută a candidaţilor din piaţa muncii. A venit criza şi, surprinzător pentru unii, dar firesc pentru cei raţionali, lucrurile au rămas la fel. Ba mai mult, pe termen lung, vor degenera, întrucât prezenta lipsă de interes pentru capitalul uman îşi va spune cuvântul. Avem aşadar candidaţi slab pregătiţi. Cauzele au tot fost discutate pe aici: calitatea slabă a actului educativ din şcoală, mai nou şi din familie, influenţa socială nefastă (ni se tot bagă pe gât modele false de reuşită profesională şi socială) şi, da, lipsa de interes a companiilor angajatoare pentru dezvoltarea capitalului uman. Avem aşadar companii nepregătite sau fară voinţă în faţa acestei provocări. Întrucât nu s-au prea înghesuit să investească în programe de pregatire a angajaţilor, în ciuda legislatiei care prevede instruirea cu titlu de obligativitate. Şi nu mă refer neapărat la programe externe, care probabil ar fi costat mult şi nu ar fi fost foarte adaptate, ci ...
Citește mai mult »

Meniu diversificat

Zilele acestea toate drumurile duc la referendum. Nu al meu, asta e clar, ziceam doar metaforic, referindu-mă la căile de comunicare online și offline. O grămadă de bani aruncați pe apa sâmbetei, dar despre asta vorbim luni. Oricum, m-am gândit pentru a diversifica meniul să vă recomand niște articole salvate de mine trimestrul ăsta care sunt pur și simplu interesante și total disonante cu agenda zilei: Primul este despre mecanismele invidiei și despre motivele pentru care uneori (deseori în organizațiile disfuncționale) îi urâm pe cei performanți. Pentru cei care vor concluzia: evident, ne pun într-o lumină proastă. Luați cu pâine, pentru că extrapolând, acesta este principalul motiv pentru care proștii votează proști și ticăloșii, ticăloși. Este pur și simplu un exercițiu confortabil să fie alături de oameni similari lor. Articolul cu pricina este acesta: https://www.psypost.org/2018/07/the-psychological-explanation-for-why-we-sometimes-hate-the-good-guy-51845 Al doilea este despre educație, simt deja că va avea un succes nebun! 🙂 Același semnal de alarmă și mai multe opinii, dintre care se distinge cea a lui Jack Ma care crede că oamenii ar trebui să învețe ceea ce nu pot face roboții. Spune-i ...
Citește mai mult »

La metehne suntem și noi europeni

Ceea ce frapează în Italia este piața produselor contrafăcute. În toate zonele turistice vezi persoane din aceeași categorie socială purtând cu ele poșete Gucci și Vuitton, ochelari de soare, ceasuri, șepci. Le întind pe cearceafuri de culori îndoielnice sau te urmăresc ca niște copaci de Crăciun umblători prin parcări. Vin la tine pe plajă cu tot soiul de discursuri agasante. Sunt omniprezenți și insistenți. Nu doar turiștii cumpără astfel de mizerii. Sunt și oameni de-ai locului pe care-i vezi purtând o borsetă fake sau ochelari așișderea. Este o industrie evident organizată în mod temeinic, profitabilă, dar mai ales protejată cumva. Pentru că într-o țară în care oamenii legii patrulează periodic pentru siguranța cetățenilor, devine evident că fie nu există legi, fie interes în a stopa fenomenul. În prima noastră vacanță de pe litoralul italian, la recepția hotelului ne-a întâmpinat un anunț care înștiința turiștii că este ilegal să achiziționeze produse contrafăcute și că cei care o fac sunt pasibili de amendă. De atunci au trecut mai mult de zece ani, iar fenomenul a luat o amploare inimaginabilă. Au dispărut ...
Citește mai mult »

Ce mai face Valentina Neacșu?

Știe că muriți de curiozitate, așa că vine mintenaș cu detalii: 1. Recrutează. În principal poziții de care a zis că nu mai vrea să audă: System Analyst, .Net Developer, Business Analyst, Account Manager. Deci așteaptă oricând recomandări. Și alte profile profesionale care să o scoată din depresie. 2. Se pregătește de vacanță. După ce o lună a suportat cu stoicism poze frumoase din colțuri de lume, e pregătită acum să posteze și ea chestii interesante de pe unde va hălădui. 3. Își tratează viroza. Pentru că ar fi prea banal să plece din țară în deplinătatea facultăților fizice. 4. Are grijă de încă o pisică. Ce e viața în lipsa altei guri care balotează mâncare fără să aducă foloase curții pe care o poluează? 5. Pregătește o nouă categorie pentru blog și va avea nevoie de mult ajutor. Pentru că va fi despre alții, despre cei care au schimbat povestea, dar fără dulcegării și siropuri motivaționale. Optimistan. Sau Fericenia. Sau Seninia. Se mai gândește. 6. Și nu doar atât. 7. Speră. Încă mai speră. 8. O cam ia razna. Începutul e clar ...
Citește mai mult »

Unii contra altora

Astăzi s-a mai dezbătut o moţiune de cenzură care ar fi trebuit să schimbe guvernul. Una născută moartă, ca atâtea altele, cu ştiutul circ pe care-l vedem periodic din 1990 încoace. N-am avut de mult curiozitatea să privesc dezbaterile aferente şi nici răbdarea de a le suporta, dar azi cumva am zis să văd cu ochii mei cum mai stau lucrurile în politică. Şi am văzut că stau la fel ca întotdeauna: tabere complet opuse, în care niciunul dintre lideri nu reuşeşte să-şi trimită mesajul până la adversar. Politicieni care vorbesc doar pe limba alegătorilor lor, indiferent de partidul în care se află. Realităţi antagonice, în care unii văd doar miere, alţii doar fiere. Multe gesturi nesportive, de am ajuns să mă întreb cum ar arăta un meci de fotbal în care adversarii ar huidui un jucător care execută o lovitură de la 11 metri. Încrâncenare, ură, violenţă verbală şi abuzuri de tot soiul. Un mediu toxic, în care nici bruieni n-ar creşte. Aşa sunt ei, cei de la tribuna democraţiei. Şi aşa am devenit şi noi. Încrâncenaţi, porniţi unii împotriva celorlalţi. Incapabili de reconciliere, pururea în conflict. Doar pentru ...
Citește mai mult »

Prinţesele şi coliviile lor

Întreaga planetă a fost cuprinsă zilele trecute de isteria nunţii regale engleze. Prinţul cu numărul 2 şi aleasa inimii sale, o cunoscută vedetă de cinema, au fost omniprezenţi, chiar obsedant de expuşi în media clasică şi online. Hainele, reacţiile, paşii, rudele, grimasele, ridul din frunte dispărut al miresei, buchetul, maşina, nasturii, barba, totul a fost analizat temeinic, de parcă întreaga fericire a omenirii ar fi depins de succesul unei cununii religioase. Dar uite aşa Marea Britanie a uitat pentru câteva zile de iminentul şi criticul Brexit. SUA, de eşecul răsunător numit Trump. Iar România a făcut multiple exerciţii de imagine (*) şi s-a visat nobilă, curată, elegantă, lipsită de zorzoane obositoare şi de gafele aferente. Când eşti în reverie, nu-ţi mai vine să înjuri guverne şi politici, plus că mai durează ceva până te încarci la loc. Iată că dincolo de rolul lor social, poveştile cu prinţi şi prinţese ne captivează încă. Mai mult, în zilele noastre sunt reale, ba chiar oricine le poate trăi, nu mai este obligatorie lingurinţa de argint la naştere. Mireasa regală, venită din ţara tuturor posibilităţilor, a devenit astfel un simbol al accesului nelimitat al omenirii la oportunităţi inimaginabile. Dar înainte ...
Citește mai mult »

Părințeală în vremea părerologilor- Episodul 1352

Noul refren agasant în parenting pare a fi vindecarea părinților întru binele copiilor. Este dovedit (pseudo)științific că suntem defecți tocmai pentru că părinții noștri, oameni ocupați și defecți la rândul lor, ne-au făcut așa. Și practic orice problemă a copilului ține, de fapt, de ale noastre. E agitat? Trist? Cu dificultăți de adaptare? Este vina ta, părinte, că nu-ți repari defecțiunile! Aparent specialiștii care promovează astfel de idei uită (voit sper) un lucru esențial: dacă am fi toți perfecți, copii și părinți, s-ar cheama că suntem în Rai. Dificultățile, defectele, trăirile negative, eșecul, fac parte din devenirea noastră în egală măsură, sau chiar mai mult, decât partea luminoasă, fericită, împlinită. Viața este un drum lung și sinuos, cu multe neprevăzute și surprize de tot felul. Inconfortabile cu duiumul. Iar când avem copii nu devenim superoameni. Nu căpătăm puteri speciale și mantii care ne apără de belele. Devenim doar părinți, având aceleași bune și rele din dotarea anterioară. Nu putem așadar să fim perfecți, fără greșeli și ocolișuri neprevăzute. Și nu este normal să încercăm a părea astfel în fața copiilor ...
Citește mai mult »

Mindfulness cu alarmă de incendiu

Zilele astea ni le-am petrecut la Gura Portiței (Jurilovca), un loc tare frumos care mi-a schimbat cumva percepția despre atractivitatea turistică a României (*). Merită să mergeți, căutați totuși perioade cu încărcătură mică, pentru că Raiul acela fierbând de oameni nu poate decât să devină un veritabil iad. Dincolo de splendoarea naturii, experiența turistică este 100% autohtonă. Avem stilul nostru de a face afaceri cu ospitalitatea, transformând-o oarecum în ostilitate în ciuda eforturilor vizibile de a fi amabili. Nu ne iese nici măcar partea banală cu mobilatul unei camere: am căutat un cuier până m-am lăsat păgubașă, pentru a-l găsi apoi deasupra patului, un dulap generos care m-a umplut de speranța unei logistici ca la carte a maldărului de bagaje abia de avea două rafturi și acelea la o înălțime inaccesibilă mie, iar alarma de incendiu a fost strategic plasată după ușa de la intrare, inevitabilul întâmplându-se într-o noapte la întoarcerea în cameră: a fost pocnită, pornită și a urlat în voie până ce domnul însărcinat cu administrativele i-a dat de cap. Nici el nefiind chiar ușor ...
Citește mai mult »

Narcise și atât

Pe o bucată de pământ din curte stă, din vara trecută, o mochetă de plastic care găzduiește, în lunile caniculare, o piscină mică. În lipsa minusculului bazin, Dor, marele câine al curții, trage enervant de covorul numai bun de ros. Iar sub el păreau a se iți niște frunze gălbejite și rupte de lupta cu plasticul verde. Zilele trecute cineva a strans toată mocheta și a așezat-o frumos pe un gard. Sub ea stăteau chinuite și frumos aliniate niște narcise de care uitasem toți. Florile au îmbobocit, iar frunzele au înverzit, chiar dacă au crescut așa, retezate și gălbejite la vârf. Vor înflori curând. Știu că a fost tata. Mi-l închipui descoperind plantele atavice și încercând resuscitarea. Am în spatele casei un fragment de tuia salvat dintr-un ghiveci, pe care îl udă încă cu sfințenie, deși nu pare a avea mari șanse de reabilitare. Mi-am amintit cum prin noiembrie mi-a adus supărat cele trei ghivece din camera lui. Le uda atât de des încât erau aproape putrezite, le mergea la fel rău precum miroseau și nu știa ce să ...
Citește mai mult »

O poveste cu un șoarece

Să fie cam o lună de când în magazia care-l găzduiește iarna pe Tocăniță, zis Trifoi, zis Iepurilă, zis Bag P€&@ în El de Iepure (*) se auzeau zgomote ciudate. Ba chiar am găsit punga de mâncare a sus numitului roasă la un colț. Mi-a fost clar că am mai căpătat niște nedorite animale de companie, dar eram totuși în faza de negare: atât timp cât nu le vedeam, practic nu existau. Până într-o seară când, ridicând capacul garsonierei lui Trifoi, am văzut că avea un vizitator: un șoricel mititel, care m-a speriat de moarte în ciuda faptului că nu arăta deloc amenințător. Am țipat de au ieșit ai mei îngrijorați (sau plini de speranță) pe la ferestre și timp de două zile am vizitat iepurele doar în compania soțului. Sătulă de mișteauxuri, în a treia am luat cu mine câinii. Care furau din magazie chestii și le mutau în curte prin puncte diametral opuse, așa că am renunțat și la protecția lor. În vederea preîntâmpinării unei noi întâlniri față în față cu infama creatură, mi-am făcut așadar ...
Citește mai mult »