Management

Discriminarea, meteahnă veche adusă din nou în discuții

De câteva săptămâni, peste tot îmi apar referiri la articole recente despre discriminarea la angajare a celor cu vârsta de peste 45 de ani. Numai că eu nu consider că putem vorbi “nișat” despre discriminare. Civilizat, util, legal este să nu discriminezi, punct. Și firesc este să lupți cu acest fenomen pe toate planurile, pentru că altfel semnalul social transmis este unul confuz. Puțină istorie recentă În perioada comunistă, discriminarea a avut criterii politice. În rest, că erai tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat, alb sau negru, educat sau nu, trebuia să ai un loc de muncă pe măsura profilului profesional. Cei aflați în disensiuni cu regimul erau fie încarcerați, fie aveau acces la meserii pentru care erau supracalificați. Discriminarea era așadar o formă de control, de umilire voită, perversă. Abia după schimbarea din 1989 și după ce primii coloși ai industriei de atunci au picat rând pe rând, lăsând pe drumuri generații întregi, piața muncii a învățat că nu este neapărat nevoie să țină la egalitatea de șanse pentru a salva niște costuri. Și că există multe criterii ...
Citește mai mult »

Cum a fost, ce va fi?

Mi-am propus să încetez analiza retrospectivă a anilor care trec. Fiecare dintre ei vine cu bune și rele, cu realizări și eșecuri, cu chin și relaxare, e greu de pus pe taler cât a fost bine și cât rău. Important este să nu aibă întâmplări definitive, marcante în sensul dureros. Să nu fie de coșmar, altminteri e viață pur și simplu. Dar nu pot încheia 2018 fără să punctez câte ceva din el. Esențialul, ceea ce mi-a rămas în memorie, pus cumva în context, tocmai pentru a înțelege întregul tablou. -> Anul trecut, un consultant mai matur și poate mai experimentat ca mine, povestea pe LinkedIn cum și-a refuzat un client, spunându-i că nu are cum să îl ajute, deoarece multitudinea de idioțenii manageriale făcute în timp i-a îngropat practic adânc afacerea. Mi s-a părut stupid în primul rând modul de comunicare și apoi abordarea. Faptul că un antreprenor încearcă, fie și în ultimul ceas, să-și salveze cumva businessul, nu îți dă dreptul să îi spui: du-te și comandă-ți cruce că ai fost prea prost! Și l-am combătut ...
Citește mai mult »

Cea mai bună carte de vizită: încrederea în sine

Profesional vorbind, fie că luăm în calcul interviurile de angajare, fie întâlnirile de afaceri, primul lucru pe care îl vezi la cel/ cea din față nu este haina, culoarea ochilor sau lustrul pantofilor. Nici logo-ul de pe mânecă, ceasul sau servieta/ poșeta. Ceea ce îți atrage atenția iniţial este energia pe care cineva o emană, mai exact spus încrederea pe care o are în sine. Și cum prima impresie contează, îndrăznesc să mă alătur acelora care spun că vorbim despre un un indicator clar al succesului personal și profesional. Cum am putea defini acestă trăsătură de personalitate? Deloc simplu de pus în cuvinte multe, încrederea în sine este exact ceea ce se autoroclamează: capacitatea, puterea de a crede în forțele tale atunci când acționezi în sarcini cotidiene sau în îndeplinirea obiectivelor stabilite pe termen mediu și lung. Totuși, faptul că unii oameni performează, realizează ceea ce își propun nu înseamnă neapărat că au avut încredere în ei. Există persoane care nu au această abilitate, dar au voință puternică, o motivație pe măsură și găsesc astfel resursele de a continua în ciuda obstacolelor. Încrederea ...
Citește mai mult »

Dreptul de a alege

Ieri am răsfoit un supliment al revistei la care am scris un timp. A rămas dovada palpabilă a unui proiect destinat promovării femeilor în industria IT, subiect la modă în anii 2011-2013. Eu am acolo un text pus în calitate de colaborator, dar alături de mine sunt prezentate în paginile revistei figuri feminine considerate de top la momentul respectiv. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost drumul profesional sinuos al unora dintre personalitățile respective. Din 2011 și până în prezent multe trasee de carieră s-au modificat. Antreprenoare de succes care acum se luptă cu insolvența sau, mai trist, cu legea, manageri(țe) care au părăsit între timp corporații pentru freelancing, dar și tinere speranțe care au ajuns să-și dovedească talentul în țări mai luminoase ca cea din care scriu eu. Viața nu este liniară, toți ajungem să îi simțim într-un fel sau altul vârfurile și abisurile. Al doilea a fost legat de mine și de modul mai nuanțat în care văd lucrurile acum. Vorbeam în 2011 despre echilibru, lucru care s-a și realizat de altfel. Criza de capital ...
Citește mai mult »

Oameni

Deseori mă supără domneştenii mei. De câte ori se ceartă fără sens, de câte ori cineva cere ajutorul şi primeşte miştouri, de câte ori au sincope grave de logică, tind să cred că “doar la noi în Domneşti vezi asta”. Şi totuşi zilele trecute am reluat razant contactul cu o comunitate exact pe dos faţă de cea din urbea noastră. Formată din oameni extrem de educaţi, care locuiesc în buricul Capitalei, cu foste cariere înfloritoare şi actuale bătrâneţi trăite din pensii deloc mici. Care au călătorit mult în străinătate, au copiii aşezaţi bine, cunosc oameni la fel de importanţi ca ei. Şi mi-am amintit că nici unde-i carte multă şi bani pe măsură, nu este mai multă înţelegere sau empatie. Că orgoliile se ciocnesc indiferent de diplome, iar caracterele nu sunt neapărat măsura educaţiei din şcoli. Practic oamenii ăştia, bătrâni deja, deși au trăit o viață împreună, nu au o vorbă bună de spus unul despre celălalt. Se judecă, moral şi legal, se ceartă, se împung, nu se ajută reciproc, deşi au aceleaşi probleme, nu se respectă deloc. Şi asta nu ...
Citește mai mult »

Trei despre salariul minim

1. La fiecare creștere anunțată de politicieni, analiștii profețesc dezastrul. Toate guvernele de până acum au trecut prin asta, de aici și desensibilizarea lor. Adevărul este că până acum efectele catastrofale n-au apărut, iar dacă a falimentat cineva în contextul creșterii salariului minim, vă asigur că nu doar de aici i s-a tras. 2. Și eu am fost de acord cu faptul că salariul minim n-ar trebui să existe. Până când am cunoscut piața muncii din orașele mici, lipsite de dinamica obișnuită. Acolo angajații sunt la mâna angajatorului, cunosc cazuri în care nu primeau salariul, cel minim, evident, având doar posibilitatea de a cumpăra produse în cuantumul lui din magazinul firmei. Deci lucrau pe ceapă, morcovi și șampon, dar dacă ar fi vrut haine sau caiete, cumpărau la Sfântul Așteaptă. Orice reclamație la ITM s-a dovedit a fi inutilă, pentru că în orașele mici abuzul în serviciu este norma, iar statul parelel este multiplicat și individualizat într-o matrice imposibil de spart. Să demisioneze? Și unde să se ducă? 3. De asemenea, și eu am fost de acord ...
Citește mai mult »

Analiza limbajul corporal

Printre articolele “trending” de zilele astea de pe LinkedIn (secţiunea HR, evident), se află unul care analizează relația de iubire dintre Prinţul Harry și aleasa inimii sale, pornind de la limbajul corporal al celor doi. Pentru a întări analiza sunt prezentate poze din recentul lor turneu australian. Comentariile sunt pe placul doamnelor și domnișoarelor consumatoare de romanță: Câtă tandrețe! Priviți zâmbet! Mâna care urcă și coboară protector e semn clar de nețărmurită dragoste! Înțelegeți ideea. Știu că oamenii (încă mai) caută reţete clare spre a ghici personalitatea, relaţiile, potenţialul uman, de aici apetența către pseudopsihologie. Dar limbajul semnelor nu este una dintre ele, în ciuda promovării asidue, mai ales în cazul interviurilor de selecţie. Care este hiba cu analiza din articolul cu pricina? Păi în primul rând protagonista este actriţă, una care chiar a jucat în filme. Deci nu putem spune că este 100% autentică atunci când iese din casă, pentru că ştie să trăiască în vizorul presei. În al doilea rând, protagonistul este membru al Casei Regale britanice de când se ştie, deci a trăit toată viaţa după câte un protocol ...
Citește mai mult »

Avem piaţa muncii pe care o merităm

În 2010, secătuită de putere de criza economică, dar mai ales de miile abordări sinucigaşe pe care le-am văzut în acea perioadă scriam aşa: Vorbim de multă vreme despre valoarea scazută a candidaţilor din piaţa muncii. A venit criza şi, surprinzător pentru unii, dar firesc pentru cei raţionali, lucrurile au rămas la fel. Ba mai mult, pe termen lung, vor degenera, întrucât prezenta lipsă de interes pentru capitalul uman îşi va spune cuvântul. Avem aşadar candidaţi slab pregătiţi. Cauzele au tot fost discutate pe aici: calitatea slabă a actului educativ din şcoală, mai nou şi din familie, influenţa socială nefastă (ni se tot bagă pe gât modele false de reuşită profesională şi socială) şi, da, lipsa de interes a companiilor angajatoare pentru dezvoltarea capitalului uman. Avem aşadar companii nepregătite sau fară voinţă în faţa acestei provocări. Întrucât nu s-au prea înghesuit să investească în programe de pregatire a angajaţilor, în ciuda legislatiei care prevede instruirea cu titlu de obligativitate. Şi nu mă refer neapărat la programe externe, care probabil ar fi costat mult şi nu ar fi fost foarte adaptate, ci ...
Citește mai mult »

Tot ce știm despre recrutare și selecție ar putea fi greșit

În ultima vreme am coborât în subsolul pieței muncii. N-o mai făcusem de mult, cumva proiectele din IT te ţin într-o bulă mai confortabilă decât îmi aminteam. Evident că acolo, la bază, interviurile de selecţie îşi pierd din formalism şi structură. Candidaţii aflaţi la început de drum nu au experienţa unor discuţii pe teme profesionale, lucru care poate scoate din obisnuinţe un recruiter rutinat. Admiri motivația unora, dar este oare ceva atât de schimbător un predictor suficient al performanței? Îți place CV-ul, dar totuși, viața de după studii e fără plasa de siguranță a părinților. Vezi abilități sociale, dar deja par a fi apanajul unor generații. Așa am realizat că toată strategia clasică de recrutare şi selecţie este, de fapt, un mare fiasco. Eu nu sunt oricum omul de HR clasic. Nu întreb pe nimeni “unde te vezi peste cinci ani”, nu cred în agresivitate în cadrul interviului de selecţie, nici în superioritatea celui care stă cu CV-ul în faţă. Întreb mult despre joburi, provocări, eșecuri, reușite. Creez situații, văd reacții. Dar asta nu înseamnă că sunt mai bună ca alții. Pentru că ...
Citește mai mult »

Meniu diversificat

Zilele acestea toate drumurile duc la referendum. Nu al meu, asta e clar, ziceam doar metaforic, referindu-mă la căile de comunicare online și offline. O grămadă de bani aruncați pe apa sâmbetei, dar despre asta vorbim luni. Oricum, m-am gândit pentru a diversifica meniul să vă recomand niște articole salvate de mine trimestrul ăsta care sunt pur și simplu interesante și total disonante cu agenda zilei: Primul este despre mecanismele invidiei și despre motivele pentru care uneori (deseori în organizațiile disfuncționale) îi urâm pe cei performanți. Pentru cei care vor concluzia: evident, ne pun într-o lumină proastă. Luați cu pâine, pentru că extrapolând, acesta este principalul motiv pentru care proștii votează proști și ticăloșii, ticăloși. Este pur și simplu un exercițiu confortabil să fie alături de oameni similari lor. Articolul cu pricina este acesta: https://www.psypost.org/2018/07/the-psychological-explanation-for-why-we-sometimes-hate-the-good-guy-51845 Al doilea este despre educație, simt deja că va avea un succes nebun! 🙂 Același semnal de alarmă și mai multe opinii, dintre care se distinge cea a lui Jack Ma care crede că oamenii ar trebui să învețe ceea ce nu pot face roboții. Spune-i ...
Citește mai mult »