Management

Win Win

La începuturile ITEX, oferta noastră financiară avea doar câteva fraze. Pentru că așa este la debut: clienții sunt puțini, iar experiența de a lungi ciorba prezentărilor lipsește cu desăvârșire. Iar una dintre ele făcea referire la dorința noastră ca toate părțile implicate în relația comercială să câștige. Cumva așa s-a dovedit a fi: rata de succes a proiectelor a fost mare, iar cei angajați cu ajutorul nostru și-au găsit joburi potrivite, în care s-au simțit confortabil să rămână un timp îndelungat. Toată lumea a avut de câștigat. Așa cum îmi place să spun, proiectele au adus noi proiecte, iar clienții, noi clienți. Dar în momentul în care am cunoscut un număr mare de organizații am constatat amar că abordarea inițială pare uneori de-a dreptul romantică. Corporațiile, în majoritatea lor, vor să câștige întotdeauna, cu orice preț și risc. De cealaltă parte o duc onorabil doar cei care se adaptează și găsesc un model de business și colaborare pe măsură. Firmele mici, presate de concurența rechinilor balenelor și de cash-flow, de asemenea tind să tragă spuza doar pe turta lor. “Win ...
Citește mai mult »

O cheie pierdută

În frumoasa zi de ieri, cu piticul proaspăt cules de pe băncile grădiniței, am purces la a cumpăra câteva din cele necesare. Am intrat așadar în magazinul din apropiere și, pentru că aveam destule bagaje, am pus rucsacul copilului împreună cu haina și fesul într-unul dintre dulapioarele de la intrare. (*) Caut monedă, închid dulapul, iar copilul mă roagă să țină el cheia. Am avut în acel moment un flashback cu primul meu mers la pâine, când am pierdut cei 5 lei și m-am întors cu mâna și buzunarele goale, dar cu o abundență de lacrimi în obraz. M-am gândit totuși că nu-i un risc mare, la dihai corporația dacă se pierde o cheie, sigur există o procedură clară de urmat. Existau totuși indicii că ceva nu e tocmai organizat: multe dulapuri erau nefuncționale, iar din cele 3 chei existente, niciuna nu mai avea eticheta colorată de plastic pe care să scrie numărul. Dar i-am făcut copilului hatârul și de aici s-a rupt filmul, pentru că exact în acea secundă fatidică mi-a sunat telefonul. Facem cumpărăturile, plătim, rog copilul să ...
Citește mai mult »

Deși nu pare este despre profesionalism

În vara în care s-a născut cel mic, soțul meu a fost la întâlnirea de niște ani (nu spunem câți) de la absolvirea liceului. Din motive de burtă n-am participat, dar văzând pozele făcute de fotograful la care au apelat organizatorii am fost impresionată. Dincolo de faptul că peisajul și decorul erau foarte fotogenice, am recunoscut în imagini stări, emoții pe care nu le mai văzusem pe chipurile cunoscuților de multă vreme. Viața îți dă, dincolo de riduri sau kilograme în plus, o asprime a privirii pe care o regăsesc în mai toate fotografiile, dar în cele despre care vorbesc acum era estompată și completată de o ghidușie adolescentină. Mi s-au părut așadar reușite, impresionante chiar, și am propus ca la botezul copilului să apelăm la același fotograf. Ar fi fost prima oară când un eveniment de familie beneficia de amintiri puse în imagini profesionist, pentru că în general pozele făcute astfel mi se par artificiale, retușate (așa cum mi se par prea formale și parangheliile cu pricina). Și așa am făcut, imaginându-ne că vom avea o ...
Citește mai mult »

Ce a legiferat de fapt Islanda?

Începutul de an mi-a adus în feed-uri (*) prima știre virală din zona profesională: Islanda a legiferat egalitatea salariilor între bărbați și femei! Cred că am văzut titlul ăsta mai des decât am auzit colinde în decembrie. Ceea ce e grav, pentru că de la muzica specifică sezonului m-a luat o colică biliară la un moment dat. Am precizat în mai multe rânduri că ziarele autohtone de business au ajuns niște tabloide cu oameni mai puțin sclipicioși, dar zic și acum că titlul este pur bombastic. Care este contextul schimbării legislative privind salariile din Islanda? După cum știm cu toții este oricum ILEGAL să plătești mai mult bărbații decât femeile. Se numește DISCRIMINARE și este pedepsită în toată Europa și restul țărilor civilizate. Doar că islandezii, a căror piață a muncii este mai matură, reglementată, dar mai ales cunoscută la nivel decizional în mod real, nu după cum zic niște statisticieni ca să dea bine, s-au prins că în ciuda legislației care împiedică asta, tot există un decalaj salarial de +7% la bărbați. Așa că au căutat cauzele (**) și mai ...
Citește mai mult »

Îngeri sau demoni?

Una dintre problemele des întâlnite prin firme este natura duală a ultraperformanților. Adică acei angajați cu rezultate de excepție, pe care le obțin totuși forțând adesea regulamentele, reacțiile celorlalți, perceptele morale chiar. Îi știți: cei care depășesc cu mult orice obiective imaginabile, dar jucând după reguli proprii, nu întotdeauna ortodoxe. Anul acesta am tot văzut prin presă cum astfel de probleme sunt întâlnite și la case mari: mogulul din Cetatea Filmului, care a produs multe filme de Oscar, dar a și abuzat ani de-a rândul actrițe mai mult sau mai puțin celebre, actori talentați care au dus mai departe acestă practică, iar recent, pe meleagurile noastre, cazul doctorului urolog specializat în boli renale care, în ciuda rezultatelor profesionale de necontestat, s-a dovedit a fi un caracter infect și un afacerist imoral, dar foarte profitabil. Iar reacțiile celor apropiați (șefi, colaboratori, colegi, prieteni) au fost aceleași: ignorarea evidentelor defecte, pentru a nu afecta ultraperformanța. De frică, din calcule pragmatice sau pentru că au știut că minunile nu ar fi fost posibile fără latura neagră a celor care le ...
Citește mai mult »

Țara în care se moare de muncă și cea în care se moare de frig

Apărut în anii ‘80, fenomenul muncii până la epuizare continuă să facă tot mai multe victime în Japonia, acolo unde există un adevărat cult al serviciului. Angajații ajung să lucreze până la 80 de ore pe săptămână, adesea 6-7 zile. Iar companiile profită organizând spațiul de lucru astfel încât timpul destinat transportului să fie eliminat: dormitoare, băi complet utilate, săli de masă funcționale timp îndelungat. În 2014, după numeroase cazuri de karoshi (moarte prin epuizare fizică sau sinucideri cauzate de epuizarea psihică), autoritățile de acolo au încercat, fără succes să modifice legislația în vigoare. Cazul Matsuri Takahashi, angajată a companiei Dentsu în vârstă de 24 de ani, găsită moartă în dormitorul companiei în anul 2015 a reaprins fitilul problemei. Pentru că cercetările finalizate în urmă cu o lună arată nu doar că tânăra și-a luat viața din cauza suprasolicitării și abuzurilor de la locul de muncă, dar și că firma la care lucra datorează angajaților peste 21 de milioane $ pentru munca suplimentară prestată. Este clar că vorbim despre mentalități setate cultural. Japonia este un exemplu de țară care ...
Citește mai mult »

Antreprenoriatul se învață

Am văzut că există o modă în a critica utilitatea cursurilor de antreprenoriat: nu au sens, antreprenoriatul este o genă sau, oricum, ceva ce nu poate fi deprins, doar cei cu adevărat bogați te pot învăța ceva despre asta și doar cei aleși vor pricepe. Nu organizez astfel de cursuri, dar am înființat o firmă în 2006 și de atunci tot văd diverse forme antreprenoriale – pot așadar să-mi dau cu părerea. Și să încep cu mitul acesta al antreprenorului putred de bani. Da, sunt puțini, iar rețeta lor e greu de clonat. Dar există și cei mulți, cu afaceri funcționale, care plătesc 2-40 de angajați și care satisfac nevoi punctuale ale comunității din care fac parte. Avem așadar mici magazine, saloane de înfrumusețare, diverse firme de consultanță, grădinițe, specialiști în peisagistică și numeroase altele. Unele ajung mari, altele supraviețuiesc decent până la punctul în care fondatorii vând sau decid să închidă. Tot antreprenoriat și ăsta! Dacă definim succesul unei afaceri în numărul angajaților, al punctelor de lucru sau al zerourilor din cont, probabil că astfel de forme ...
Citește mai mult »

O întrebare de pus intervievatorilor

Există o grămadă de resurse privitoare la interviul de selecție. Atât online cât și offline sunt catralioane de sfaturi aferente: ținuta recomandată, trucuri privind limbajul corpului sau răspunsurile întrebărilor “capcană”. Sper să-mi găsesc răbdarea să le pun și eu cap la cap din nou, reluându-le pe cele cu adevărat utile, pentru că mitologia devine virală, iar sfaturile cu adevărat autentice se pierd în noianul de maculatură. Astăzi vă vând un pont privitor la acel moment în care intervievatorii oferă sacrificatului candidatului dreptul șansa de a pune întrebări. Încep cu a descrie contextul: în caz că nu v-ați dat seama, departamentele de resurse umane sunt imaginea vie și reală a companiei pe care o reprezintă. În ele stau încapsulate întreg climatul organizațional, toate metehnele manageriale și toate frustrările care bântuie angajații. Când firma este bine, cu oameni normali, cu fluxuri de lucru optime și cash flow sănătos, veți întâlni așadar la interviu persoane tonice, care știu ce caută și ce au de făcut, empatice și deschise spre a comunica. Când lucrurile merg rău, veți găsi niște persoane chiaune, incapabile să ...
Citește mai mult »

FO Day

La începutul carierei mele am avut șansa de a vedea o aplicație software de management al resurselor umane dezvoltată în SUA. Erau vremurile când Internetul nu era accesibil tuturor, iar aplicațiile de acest tip nici măcar nu-și găseau utilizatori prin firmele autohtone, asta așa, să înțelegeți contextul. Softul în cauză era un exemplu de utilitate și usabilitate, dar despre altceva este vorba aici. La capitolul compensații și beneficii era presetat tabelul cu zile libere ale angajaților: concediul de odihnă negociat, medicalele, zilele libere legale și alte propuneri similare: ziua mamei, ziua tatălui, ziua copilului și, surprinzător pentru mine atunci, Fuck Off Day, adică ziua în care să-i spui pe nume jobului, firmei și șefului. La momentul acela, lucrând într-o firmă cu o cultură care nu încuraja nici medicalul, d-apoi ziua cu pricina, mi s-a părut o abordare amuzantă. Dar privind cu ochii de acum, opțiunea de a te deconecta neașteptat o zi mi se pare nu doar utilă, ci chiar esențială pentru sănătatea omului și a organizației. Ideea că ești de neînlocuit, atât de înrădăcinată în mentalitatea noastră, este ...
Citește mai mult »

Vin vietnamezii

Hotnews.ro anunță că Șantierul Naval Tulcea a găsit rezolvarea crizei din piața muncii, angajând muncitori din Vietnam și Ucraina. Este o soluție clasică la care au apelat mai mulți manageri români sau străini, abandonând-o totuși pe parcurs. Probabil că vă amintiți cazul celebru al unei firme de textile care a angajat lucrătoare din China, relațiile de lucru sfârșind într-un scandal penibil. Eu am văzut cu ochii mei rețeta eșuând în construcții și în industria ospitalității. Nici treaba cu bonele filipineze nu a crescut conform așteptărilor, dacă luăm în calcul criza perpetuă din zona asta. De ce nu funcționează la noi importul lucrătorilor din alte țări? Există două componente majore (și multiple altele minore): Componenta socio-culturală: România nu este o țară foarte deschisă spre străini. Suntem ospitalieri când ne vizitează (cel puțin teoretic), dar faptul că am fost închiși în propria noastră casă atâta amar de vreme ne dă niște complexe nejustificate atunci când relaționăm cu aceștia. În plus, abilitățile noastre de a înțelege și empatiza cu elemente de cultură diferite sunt reduse, iar cele de a influența pe alții sunt ...
Citește mai mult »