Management

Avem piaţa muncii pe care o merităm

În 2010, secătuită de putere de criza economică, dar mai ales de miile abordări sinucigaşe pe care le-am văzut în acea perioadă scriam aşa: Vorbim de multă vreme despre valoarea scazută a candidaţilor din piaţa muncii. A venit criza şi, surprinzător pentru unii, dar firesc pentru cei raţionali, lucrurile au rămas la fel. Ba mai mult, pe termen lung, vor degenera, întrucât prezenta lipsă de interes pentru capitalul uman îşi va spune cuvântul. Avem aşadar candidaţi slab pregătiţi. Cauzele au tot fost discutate pe aici: calitatea slabă a actului educativ din şcoală, mai nou şi din familie, influenţa socială nefastă (ni se tot bagă pe gât modele false de reuşită profesională şi socială) şi, da, lipsa de interes a companiilor angajatoare pentru dezvoltarea capitalului uman. Avem aşadar companii nepregătite sau fară voinţă în faţa acestei provocări. Întrucât nu s-au prea înghesuit să investească în programe de pregatire a angajaţilor, în ciuda legislatiei care prevede instruirea cu titlu de obligativitate. Şi nu mă refer neapărat la programe externe, care probabil ar fi costat mult şi nu ar fi fost foarte adaptate, ci ...
Citește mai mult »

Tot ce știm despre recrutare și selecție ar putea fi greșit

În ultima vreme am coborât în subsolul pieței muncii. N-o mai făcusem de mult, cumva proiectele din IT te ţin într-o bulă mai confortabilă decât îmi aminteam. Evident că acolo, la bază, interviurile de selecţie îşi pierd din formalism şi structură. Candidaţii aflaţi la început de drum nu au experienţa unor discuţii pe teme profesionale, lucru care poate scoate din obisnuinţe un recruiter rutinat. Admiri motivația unora, dar este oare ceva atât de schimbător un predictor suficient al performanței? Îți place CV-ul, dar totuși, viața de după studii e fără plasa de siguranță a părinților. Vezi abilități sociale, dar deja par a fi apanajul unor generații. Așa am realizat că toată strategia clasică de recrutare şi selecţie este, de fapt, un mare fiasco. Eu nu sunt oricum omul de HR clasic. Nu întreb pe nimeni “unde te vezi peste cinci ani”, nu cred în agresivitate în cadrul interviului de selecţie, nici în superioritatea celui care stă cu CV-ul în faţă. Întreb mult despre joburi, provocări, eșecuri, reușite. Creez situații, văd reacții. Dar asta nu înseamnă că sunt mai bună ca alții. Pentru că ...
Citește mai mult »

Meniu diversificat

Zilele acestea toate drumurile duc la referendum. Nu al meu, asta e clar, ziceam doar metaforic, referindu-mă la căile de comunicare online și offline. O grămadă de bani aruncați pe apa sâmbetei, dar despre asta vorbim luni. Oricum, m-am gândit pentru a diversifica meniul să vă recomand niște articole salvate de mine trimestrul ăsta care sunt pur și simplu interesante și total disonante cu agenda zilei: Primul este despre mecanismele invidiei și despre motivele pentru care uneori (deseori în organizațiile disfuncționale) îi urâm pe cei performanți. Pentru cei care vor concluzia: evident, ne pun într-o lumină proastă. Luați cu pâine, pentru că extrapolând, acesta este principalul motiv pentru care proștii votează proști și ticăloșii, ticăloși. Este pur și simplu un exercițiu confortabil să fie alături de oameni similari lor. Articolul cu pricina este acesta: https://www.psypost.org/2018/07/the-psychological-explanation-for-why-we-sometimes-hate-the-good-guy-51845 Al doilea este despre educație, simt deja că va avea un succes nebun! 🙂 Același semnal de alarmă și mai multe opinii, dintre care se distinge cea a lui Jack Ma care crede că oamenii ar trebui să învețe ceea ce nu pot face roboții. Spune-i ...
Citește mai mult »

Trei principii de bază

Există trei principii de bază în activitatea de consultanță pe care le văd încălcate uneori: 1. Dacă ceva merge, atunci nu trebuie schimbat. Plictiseala managerilă, ideile creative debordante sau viziunile mirabolante nu trebuie luate în seamă atunci când niște mecanisme funcționează. Contrar mentalității colective, să implementezi schimbări într-un mediu în care puterea și controlul au un singur cap, este foarte simplu. Cel mai greu este exact să faci ceva, oricât de mic să funcționeze ca la carte. 2. Nu există sisteme perfecte. Oricât ne-am strădui, nu putem crea organizații în care fiecare individ să fie performant, motivat, stabil și fiecare flux să funcționeze ca uns. Înainte de a încerca să schimbăm ceva, trebuie așadar calculat cât se poate de exact până unde merg undele de răspuns. Pentru că este posibil ca modificarea unor elemente neimportante să colapseze fluxuri care aparent nu au nici măcar o legătură cu schimbarea respectivă. 3. Există așadar întotdeauna mai multe opțiuni. Fiecare cu beneficiile, riscurile și costurile aferente. Libertatea și responsabilitatea de a alege aparține întotdeauna clientului final. Pe banii lui, acesta are inclusiv dreptul de ...
Citește mai mult »

Obsesia schimbării

Una dintre cele mai stresante metehne ale zilelor noastre este dorința obsesivă de a schimba: schimbăm joburi (în România durata medie de angajare la un loc de muncă din mediul privat este sub trei ani), schimbăm neveste, școli, mașini, case. Schimbăm politicieni (uitați-vă în guvern, avem un prim-ministru la jumătate de an), manuale, obiceiuri de consum, legi. Prin companii se schimbă manageri, fluxuri de lucru, arhitecturi organizaționale. Normal schimbarea este benefică și ar trebui să ducă la progres. Dar când este impulsivă, necontrolată, haotică, nu face decât să destabilizeze. Cel mai vizibil indicator al schimbărilor de dragul schimbării este prin școli. În fiecare an școlar există cel puțin 3-4 transferuri la nivelul unei clase. La fiecare ședință cu părinții cel puțin un profesor riscă să fie mazilit. Părinții caută continuu soluția de aur a devenirii copiilor, iar aceștia, evident, riscă să aibă dificultăți de adaptare. Realitatea este că nu există școala perfectă. Oricum ai da-o, tot din lac în puț ajungi. Iar profesorii sunt tot mai puțini. Și acolo unde resursa umana lipsește este greu de echilibrat balanța performanțelor. Cu toate ...
Citește mai mult »

Un refren superficial

În primăvară am trecut meteoric printr-o firmă autohtonă cum n-am crezut să existe: abandonată, totuși aflată în proprietatea cuiva, moartă, dar care încă respira și cu mulți angajați, angajamentul lipsind totodată cu desăvârșire. A fost o experiență grozavă, supremul absolut pentru un consultant. Lipsa de investiții în tehnologizare, angajații terorizați de sistemul defect construit în timp de nepăsare, fantome ale trecutului care bântuiau și lipsa celor mai elementare noțiuni de management creionau un mediu organizațional aparte. De oriunde o luai ajungeai exact în punctul nevralgic pe care l-am intuit la prima întâlnire: banii, care, cheltuiți fiind fără discernământ, începeau să sece. Iar refrenul celor de acolo în acest caz nu era: “hai să începem să ne organizăm și să oprim aruncatul banilor!” (în fond scopul și durata vizitei mele acolo), ci “hai să încasăm mai mult!” Ideea cu sporitul conturilor, pe care o îmbrățișează mai nou și pseudopsihologii propovăduitori ai dezvoltării personale, nu e rea. Problema este că banii nu sunt în aer, așa cum credea un mare manager din tinerețea mea profesională. Banii sunt în buzunarele sau conturile ...
Citește mai mult »

Mamele și cariera

Când am ieșit prima oară din țară pentru a vizita liceeni ca noi din Franța, am fost surprinsă că mama gazdei mele, care era tehnician dentar, lucra de trei ori pe săptămână câte patru sau șase ore. Avea doi copii și doi bunici în îngrijire, iar flexibilitatea programului îi permitea să profeseze încă, fără să-și neglijeze îndatoririle familiale. Am constatat ulterior că era acolo ceva firesc ca femeile să aibă joburi cu program altfel decât eram eu obișnuită să văd, ceea ce mi s-a părut util și interesant. Mi-am închipuit atunci că, peste timp, așa va fi și la noi în România. Au trecut aproape 30 de ani și nu se întâmplă decât sporadic. Femeile românce au în continuare de făcut o alegere tranșantă: cariera sau familia. Nu există opțiunea programului fracționat decât într-o paletă mică de alegeri profesionale. Iar noile reglementări legale vin să o mai restrângă puțin. De ce nu cred managerii români în flexibilizarea timpului de lucru? În primul rând pentru că nu au modele pe care să-și bazeze alegerile. Și este greu să faci ceva ...
Citește mai mult »

Comentariul zilei

…vine de pe LinkedIn ca reacție la textul despre meseriașii de nota 10. În redau integral, cu acceptul autorului său, căruia îi mulțumesc și pe această cale. ”Una dintre probleme este sistemul de invatamant din liceele profesionale. Am schimbat doua licee, unul de mecanic auto si unul de constructii. Ambele in Bucuresti, relativ aproape de centru. In cel de mecanica auto, dirigintele, care ne era si profesor de practica, ne-a spus la inceputul anului “copii, anul asta invatam sa masuram cu sublerul. Pai domnu’ profesor, cum sa dureze un an? Stati linistiti, nici aia n-o sa invatam, da daca vine o inspectie, stiti ce sa le spuneti: Astazi invatam sa masuram cu sublerul. In urmatorul liceu, de constructii, la practica din clasa a11-a, mutam mobila dintr-o sala in alta. In a12-a, am mutat-o de unde am luat-o. In schimb, pe langa materiile normale, aveam si 11 module despre constructii. Ceea ce era overkill pentru noi. Pe langa un sistem gresit gandit, ne lipseau cu desavarsire ustensilele sau aparatura. Toate aparatele erau din anii ‘60, pe post de ...
Citește mai mult »

Despre schimbare

Văd des organizații care au nevoie de schimbare. Fie au rămas blocate în trecut, fie în aceeași greșeală, fie au luat-o pe un drum greșit, oricum eșecul pare inevitabil. Și toate clachează încă de la primul pas: conștientizarea nevoii de schimbare la nivelul celor care iau deciziile. Angajații simt primii că ceva nu funcționează și trebuie recalibrat. Sunt cei care iau pulsul pieței și al clienților, care primesc direct critici, sugestii, reclamații. Capii însă, cei care văd de sus ansamblul încă funcțional, refuză cu obstinație să primească aceste prime semnale. Și o țin într-o negație până la prăbușirea finală: Probleme financiare? Am mai avut, se rezolvă. Păi stai așa că situația nu mai e aceeași, presiunea cu salariile a crescut, plus toate celelalte cheltuieli, ar trebui niște analize mai detaliate. Nu! Probleme de personal? Găsim alți angajați! Păi migrație, depopulare, firme multe, nu prea mai merge ușor cu recrutarea, ar trebui discutat despre retenție. Nu! Probleme cu serviciile/ produsele? Nu există așa ceva, sunt clienții mofturoși. Dar totuși ei plătesc, ar merita făcut un audit. Nu! Cunoașteți cu siguranță scenariile. Nu ...
Citește mai mult »

O lecţie despre comunicare

Dacă ar fi să găsesc un numitor comun tuturor managerilor cu care am avut norocul sau ghinionul să lucrez, pot spune ca indiferent cât de buni sau de răi au fost, de profesionisti sau empirici în abordare, de deschişi sau criptici, de calmi sau plini de zvâc, tuturor le-a lipsit capacitatea de a oferi un feedback constructiv şi empatic. De fiecare dată analizele fie au lipsit, fie au sunat critic, nedrept, ciudat sau greu de înţeles. Iar discuţiile pe care le am cu angajaţii în proiectele de consultanţă exact asta spun: că tuturor ne lipseşte validarea sau chiar ochiul critic al superiorului nostru. Că este important să ştim cum stăm, că este un semn de stabilitate, de conectare, de implicare. Dar, totodată, că lipsa abilităţilor de comunicare transformă potenţiale discuţii constructive în adevărate suplicii. Practic feedback-ul este singurul instrument personal şi organizaţional de reglaj si auto-reglaj. Nu poţi face mai bine, dacă nu ştii cum ai performat până la un moment dat. Nu poţi schimba, dacă nu ai coordonatele. Nu poţi îmbunătăți un proces, daca nu l-ai analizat înainte. Dar dacă la ...
Citește mai mult »