Management

Dreptul de a alege

Ieri am răsfoit un supliment al revistei la care am scris un timp. A rămas dovada palpabilă a unui proiect destinat promovării femeilor în industria IT, subiect la modă în anii 2011-2013. Eu am acolo un text pus în calitate de colaborator, dar alături de mine sunt prezentate în paginile revistei figuri feminine considerate de top la momentul respectiv. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost drumul profesional sinuos al unora dintre personalitățile respective. Din 2011 și până în prezent multe trasee de carieră s-au modificat. Antreprenoare de succes care acum se luptă cu insolvența sau, mai trist, cu legea, manageri(țe) care au părăsit între timp corporații pentru freelancing, dar și tinere speranțe care au ajuns să-și dovedească talentul în țări mai luminoase ca cea din care scriu eu. Viața nu este liniară, toți ajungem să îi simțim într-un fel sau altul vârfurile și abisurile. Al doilea a fost legat de mine și de modul mai nuanțat în care văd lucrurile acum. Vorbeam în 2011 despre echilibru, lucru care s-a și realizat de altfel. Criza de capital ...
Citește mai mult »

Oameni

Deseori mă supără domneştenii mei. De câte ori se ceartă fără sens, de câte ori cineva cere ajutorul şi primeşte miştouri, de câte ori au sincope grave de logică, tind să cred că “doar la noi în Domneşti vezi asta”. Şi totuşi zilele trecute am reluat razant contactul cu o comunitate exact pe dos faţă de cea din urbea noastră. Formată din oameni extrem de educaţi, care locuiesc în buricul Capitalei, cu foste cariere înfloritoare şi actuale bătrâneţi trăite din pensii deloc mici. Care au călătorit mult în străinătate, au copiii aşezaţi bine, cunosc oameni la fel de importanţi ca ei. Şi mi-am amintit că nici unde-i carte multă şi bani pe măsură, nu este mai multă înţelegere sau empatie. Că orgoliile se ciocnesc indiferent de diplome, iar caracterele nu sunt neapărat măsura educaţiei din şcoli. Practic oamenii ăştia, bătrâni deja, deși au trăit o viață împreună, nu au o vorbă bună de spus unul despre celălalt. Se judecă, moral şi legal, se ceartă, se împung, nu se ajută reciproc, deşi au aceleaşi probleme, nu se respectă deloc. Şi asta nu ...
Citește mai mult »

Trei despre salariul minim

1. La fiecare creștere anunțată de politicieni, analiștii profețesc dezastrul. Toate guvernele de până acum au trecut prin asta, de aici și desensibilizarea lor. Adevărul este că până acum efectele catastrofale n-au apărut, iar dacă a falimentat cineva în contextul creșterii salariului minim, vă asigur că nu doar de aici i s-a tras. 2. Și eu am fost de acord cu faptul că salariul minim n-ar trebui să existe. Până când am cunoscut piața muncii din orașele mici, lipsite de dinamica obișnuită. Acolo angajații sunt la mâna angajatorului, cunosc cazuri în care nu primeau salariul, cel minim, evident, având doar posibilitatea de a cumpăra produse în cuantumul lui din magazinul firmei. Deci lucrau pe ceapă, morcovi și șampon, dar dacă ar fi vrut haine sau caiete, cumpărau la Sfântul Așteaptă. Orice reclamație la ITM s-a dovedit a fi inutilă, pentru că în orașele mici abuzul în serviciu este norma, iar statul parelel este multiplicat și individualizat într-o matrice imposibil de spart. Să demisioneze? Și unde să se ducă? 3. De asemenea, și eu am fost de acord ...
Citește mai mult »

Analiza limbajul corporal

Printre articolele “trending” de zilele astea de pe LinkedIn (secţiunea HR, evident), se află unul care analizează relația de iubire dintre Prinţul Harry și aleasa inimii sale, pornind de la limbajul corporal al celor doi. Pentru a întări analiza sunt prezentate poze din recentul lor turneu australian. Comentariile sunt pe placul doamnelor și domnișoarelor consumatoare de romanță: Câtă tandrețe! Priviți zâmbet! Mâna care urcă și coboară protector e semn clar de nețărmurită dragoste! Înțelegeți ideea. Știu că oamenii (încă mai) caută reţete clare spre a ghici personalitatea, relaţiile, potenţialul uman, de aici apetența către pseudopsihologie. Dar limbajul semnelor nu este una dintre ele, în ciuda promovării asidue, mai ales în cazul interviurilor de selecţie. Care este hiba cu analiza din articolul cu pricina? Păi în primul rând protagonista este actriţă, una care chiar a jucat în filme. Deci nu putem spune că este 100% autentică atunci când iese din casă, pentru că ştie să trăiască în vizorul presei. În al doilea rând, protagonistul este membru al Casei Regale britanice de când se ştie, deci a trăit toată viaţa după câte un protocol ...
Citește mai mult »

Avem piaţa muncii pe care o merităm

În 2010, secătuită de putere de criza economică, dar mai ales de miile abordări sinucigaşe pe care le-am văzut în acea perioadă scriam aşa: Vorbim de multă vreme despre valoarea scazută a candidaţilor din piaţa muncii. A venit criza şi, surprinzător pentru unii, dar firesc pentru cei raţionali, lucrurile au rămas la fel. Ba mai mult, pe termen lung, vor degenera, întrucât prezenta lipsă de interes pentru capitalul uman îşi va spune cuvântul. Avem aşadar candidaţi slab pregătiţi. Cauzele au tot fost discutate pe aici: calitatea slabă a actului educativ din şcoală, mai nou şi din familie, influenţa socială nefastă (ni se tot bagă pe gât modele false de reuşită profesională şi socială) şi, da, lipsa de interes a companiilor angajatoare pentru dezvoltarea capitalului uman. Avem aşadar companii nepregătite sau fară voinţă în faţa acestei provocări. Întrucât nu s-au prea înghesuit să investească în programe de pregatire a angajaţilor, în ciuda legislatiei care prevede instruirea cu titlu de obligativitate. Şi nu mă refer neapărat la programe externe, care probabil ar fi costat mult şi nu ar fi fost foarte adaptate, ci ...
Citește mai mult »

Tot ce știm despre recrutare și selecție ar putea fi greșit

În ultima vreme am coborât în subsolul pieței muncii. N-o mai făcusem de mult, cumva proiectele din IT te ţin într-o bulă mai confortabilă decât îmi aminteam. Evident că acolo, la bază, interviurile de selecţie îşi pierd din formalism şi structură. Candidaţii aflaţi la început de drum nu au experienţa unor discuţii pe teme profesionale, lucru care poate scoate din obisnuinţe un recruiter rutinat. Admiri motivația unora, dar este oare ceva atât de schimbător un predictor suficient al performanței? Îți place CV-ul, dar totuși, viața de după studii e fără plasa de siguranță a părinților. Vezi abilități sociale, dar deja par a fi apanajul unor generații. Așa am realizat că toată strategia clasică de recrutare şi selecţie este, de fapt, un mare fiasco. Eu nu sunt oricum omul de HR clasic. Nu întreb pe nimeni “unde te vezi peste cinci ani”, nu cred în agresivitate în cadrul interviului de selecţie, nici în superioritatea celui care stă cu CV-ul în faţă. Întreb mult despre joburi, provocări, eșecuri, reușite. Creez situații, văd reacții. Dar asta nu înseamnă că sunt mai bună ca alții. Pentru că ...
Citește mai mult »

Meniu diversificat

Zilele acestea toate drumurile duc la referendum. Nu al meu, asta e clar, ziceam doar metaforic, referindu-mă la căile de comunicare online și offline. O grămadă de bani aruncați pe apa sâmbetei, dar despre asta vorbim luni. Oricum, m-am gândit pentru a diversifica meniul să vă recomand niște articole salvate de mine trimestrul ăsta care sunt pur și simplu interesante și total disonante cu agenda zilei: Primul este despre mecanismele invidiei și despre motivele pentru care uneori (deseori în organizațiile disfuncționale) îi urâm pe cei performanți. Pentru cei care vor concluzia: evident, ne pun într-o lumină proastă. Luați cu pâine, pentru că extrapolând, acesta este principalul motiv pentru care proștii votează proști și ticăloșii, ticăloși. Este pur și simplu un exercițiu confortabil să fie alături de oameni similari lor. Articolul cu pricina este acesta: https://www.psypost.org/2018/07/the-psychological-explanation-for-why-we-sometimes-hate-the-good-guy-51845 Al doilea este despre educație, simt deja că va avea un succes nebun! 🙂 Același semnal de alarmă și mai multe opinii, dintre care se distinge cea a lui Jack Ma care crede că oamenii ar trebui să învețe ceea ce nu pot face roboții. Spune-i ...
Citește mai mult »

Trei principii de bază

Există trei principii de bază în activitatea de consultanță pe care le văd încălcate uneori: 1. Dacă ceva merge, atunci nu trebuie schimbat. Plictiseala managerilă, ideile creative debordante sau viziunile mirabolante nu trebuie luate în seamă atunci când niște mecanisme funcționează. Contrar mentalității colective, să implementezi schimbări într-un mediu în care puterea și controlul au un singur cap, este foarte simplu. Cel mai greu este exact să faci ceva, oricât de mic să funcționeze ca la carte. 2. Nu există sisteme perfecte. Oricât ne-am strădui, nu putem crea organizații în care fiecare individ să fie performant, motivat, stabil și fiecare flux să funcționeze ca uns. Înainte de a încerca să schimbăm ceva, trebuie așadar calculat cât se poate de exact până unde merg undele de răspuns. Pentru că este posibil ca modificarea unor elemente neimportante să colapseze fluxuri care aparent nu au nici măcar o legătură cu schimbarea respectivă. 3. Există așadar întotdeauna mai multe opțiuni. Fiecare cu beneficiile, riscurile și costurile aferente. Libertatea și responsabilitatea de a alege aparține întotdeauna clientului final. Pe banii lui, acesta are inclusiv dreptul de ...
Citește mai mult »

Obsesia schimbării

Una dintre cele mai stresante metehne ale zilelor noastre este dorința obsesivă de a schimba: schimbăm joburi (în România durata medie de angajare la un loc de muncă din mediul privat este sub trei ani), schimbăm neveste, școli, mașini, case. Schimbăm politicieni (uitați-vă în guvern, avem un prim-ministru la jumătate de an), manuale, obiceiuri de consum, legi. Prin companii se schimbă manageri, fluxuri de lucru, arhitecturi organizaționale. Normal schimbarea este benefică și ar trebui să ducă la progres. Dar când este impulsivă, necontrolată, haotică, nu face decât să destabilizeze. Cel mai vizibil indicator al schimbărilor de dragul schimbării este prin școli. În fiecare an școlar există cel puțin 3-4 transferuri la nivelul unei clase. La fiecare ședință cu părinții cel puțin un profesor riscă să fie mazilit. Părinții caută continuu soluția de aur a devenirii copiilor, iar aceștia, evident, riscă să aibă dificultăți de adaptare. Realitatea este că nu există școala perfectă. Oricum ai da-o, tot din lac în puț ajungi. Iar profesorii sunt tot mai puțini. Și acolo unde resursa umana lipsește este greu de echilibrat balanța performanțelor. Cu toate ...
Citește mai mult »

Un refren superficial

În primăvară am trecut meteoric printr-o firmă autohtonă cum n-am crezut să existe: abandonată, totuși aflată în proprietatea cuiva, moartă, dar care încă respira și cu mulți angajați, angajamentul lipsind totodată cu desăvârșire. A fost o experiență grozavă, supremul absolut pentru un consultant. Lipsa de investiții în tehnologizare, angajații terorizați de sistemul defect construit în timp de nepăsare, fantome ale trecutului care bântuiau și lipsa celor mai elementare noțiuni de management creionau un mediu organizațional aparte. De oriunde o luai ajungeai exact în punctul nevralgic pe care l-am intuit la prima întâlnire: banii, care, cheltuiți fiind fără discernământ, începeau să sece. Iar refrenul celor de acolo în acest caz nu era: “hai să începem să ne organizăm și să oprim aruncatul banilor!” (în fond scopul și durata vizitei mele acolo), ci “hai să încasăm mai mult!” Ideea cu sporitul conturilor, pe care o îmbrățișează mai nou și pseudopsihologii propovăduitori ai dezvoltării personale, nu e rea. Problema este că banii nu sunt în aer, așa cum credea un mare manager din tinerețea mea profesională. Banii sunt în buzunarele sau conturile ...
Citește mai mult »