Management

Obsesia schimbării

Una dintre cele mai stresante metehne ale zilelor noastre este dorința obsesivă de a schimba: schimbăm joburi (în România durata medie de angajare la un loc de muncă din mediul privat este sub trei ani), schimbăm neveste, școli, mașini, case. Schimbăm politicieni (uitați-vă în guvern, avem un prim-ministru la jumătate de an), manuale, obiceiuri de consum, legi. Prin companii se schimbă manageri, fluxuri de lucru, arhitecturi organizaționale. Normal schimbarea este benefică și ar trebui să ducă la progres. Dar când este impulsivă, necontrolată, haotică, nu face decât să destabilizeze. Cel mai vizibil indicator al schimbărilor de dragul schimbării este prin școli. În fiecare an școlar există cel puțin 3-4 transferuri la nivelul unei clase. La fiecare ședință cu părinții cel puțin un profesor riscă să fie mazilit. Părinții caută continuu soluția de aur a devenirii copiilor, iar aceștia, evident, riscă să aibă dificultăți de adaptare. Realitatea este că nu există școala perfectă. Oricum ai da-o, tot din lac în puț ajungi. Iar profesorii sunt tot mai puțini. Și acolo unde resursa umana lipsește este greu de echilibrat balanța performanțelor. Cu toate ...
Citește mai mult »

Un refren superficial

În primăvară am trecut meteoric printr-o firmă autohtonă cum n-am crezut să existe: abandonată, totuși aflată în proprietatea cuiva, moartă, dar care încă respira și cu mulți angajați, angajamentul lipsind totodată cu desăvârșire. A fost o experiență grozavă, supremul absolut pentru un consultant. Lipsa de investiții în tehnologizare, angajații terorizați de sistemul defect construit în timp de nepăsare, fantome ale trecutului care bântuiau și lipsa celor mai elementare noțiuni de management creionau un mediu organizațional aparte. De oriunde o luai ajungeai exact în punctul nevralgic pe care l-am intuit la prima întâlnire: banii, care, cheltuiți fiind fără discernământ, începeau să sece. Iar refrenul celor de acolo în acest caz nu era: “hai să începem să ne organizăm și să oprim aruncatul banilor!” (în fond scopul și durata vizitei mele acolo), ci “hai să încasăm mai mult!” Ideea cu sporitul conturilor, pe care o îmbrățișează mai nou și pseudopsihologii propovăduitori ai dezvoltării personale, nu e rea. Problema este că banii nu sunt în aer, așa cum credea un mare manager din tinerețea mea profesională. Banii sunt în buzunarele sau conturile ...
Citește mai mult »

Mamele și cariera

Când am ieșit prima oară din țară pentru a vizita liceeni ca noi din Franța, am fost surprinsă că mama gazdei mele, care era tehnician dentar, lucra de trei ori pe săptămână câte patru sau șase ore. Avea doi copii și doi bunici în îngrijire, iar flexibilitatea programului îi permitea să profeseze încă, fără să-și neglijeze îndatoririle familiale. Am constatat ulterior că era acolo ceva firesc ca femeile să aibă joburi cu program altfel decât eram eu obișnuită să văd, ceea ce mi s-a părut util și interesant. Mi-am închipuit atunci că, peste timp, așa va fi și la noi în România. Au trecut aproape 30 de ani și nu se întâmplă decât sporadic. Femeile românce au în continuare de făcut o alegere tranșantă: cariera sau familia. Nu există opțiunea programului fracționat decât într-o paletă mică de alegeri profesionale. Iar noile reglementări legale vin să o mai restrângă puțin. De ce nu cred managerii români în flexibilizarea timpului de lucru? În primul rând pentru că nu au modele pe care să-și bazeze alegerile. Și este greu să faci ceva ...
Citește mai mult »

Comentariul zilei

…vine de pe LinkedIn ca reacție la textul despre meseriașii de nota 10. În redau integral, cu acceptul autorului său, căruia îi mulțumesc și pe această cale. ”Una dintre probleme este sistemul de invatamant din liceele profesionale. Am schimbat doua licee, unul de mecanic auto si unul de constructii. Ambele in Bucuresti, relativ aproape de centru. In cel de mecanica auto, dirigintele, care ne era si profesor de practica, ne-a spus la inceputul anului “copii, anul asta invatam sa masuram cu sublerul. Pai domnu’ profesor, cum sa dureze un an? Stati linistiti, nici aia n-o sa invatam, da daca vine o inspectie, stiti ce sa le spuneti: Astazi invatam sa masuram cu sublerul. In urmatorul liceu, de constructii, la practica din clasa a11-a, mutam mobila dintr-o sala in alta. In a12-a, am mutat-o de unde am luat-o. In schimb, pe langa materiile normale, aveam si 11 module despre constructii. Ceea ce era overkill pentru noi. Pe langa un sistem gresit gandit, ne lipseau cu desavarsire ustensilele sau aparatura. Toate aparatele erau din anii ‘60, pe post de ...
Citește mai mult »

Despre schimbare

Văd des organizații care au nevoie de schimbare. Fie au rămas blocate în trecut, fie în aceeași greșeală, fie au luat-o pe un drum greșit, oricum eșecul pare inevitabil. Și toate clachează încă de la primul pas: conștientizarea nevoii de schimbare la nivelul celor care iau deciziile. Angajații simt primii că ceva nu funcționează și trebuie recalibrat. Sunt cei care iau pulsul pieței și al clienților, care primesc direct critici, sugestii, reclamații. Capii însă, cei care văd de sus ansamblul încă funcțional, refuză cu obstinație să primească aceste prime semnale. Și o țin într-o negație până la prăbușirea finală: Probleme financiare? Am mai avut, se rezolvă. Păi stai așa că situația nu mai e aceeași, presiunea cu salariile a crescut, plus toate celelalte cheltuieli, ar trebui niște analize mai detaliate. Nu! Probleme de personal? Găsim alți angajați! Păi migrație, depopulare, firme multe, nu prea mai merge ușor cu recrutarea, ar trebui discutat despre retenție. Nu! Probleme cu serviciile/ produsele? Nu există așa ceva, sunt clienții mofturoși. Dar totuși ei plătesc, ar merita făcut un audit. Nu! Cunoașteți cu siguranță scenariile. Nu ...
Citește mai mult »

O lecţie despre comunicare

Dacă ar fi să găsesc un numitor comun tuturor managerilor cu care am avut norocul sau ghinionul să lucrez, pot spune ca indiferent cât de buni sau de răi au fost, de profesionisti sau empirici în abordare, de deschişi sau criptici, de calmi sau plini de zvâc, tuturor le-a lipsit capacitatea de a oferi un feedback constructiv şi empatic. De fiecare dată analizele fie au lipsit, fie au sunat critic, nedrept, ciudat sau greu de înţeles. Iar discuţiile pe care le am cu angajaţii în proiectele de consultanţă exact asta spun: că tuturor ne lipseşte validarea sau chiar ochiul critic al superiorului nostru. Că este important să ştim cum stăm, că este un semn de stabilitate, de conectare, de implicare. Dar, totodată, că lipsa abilităţilor de comunicare transformă potenţiale discuţii constructive în adevărate suplicii. Practic feedback-ul este singurul instrument personal şi organizaţional de reglaj si auto-reglaj. Nu poţi face mai bine, dacă nu ştii cum ai performat până la un moment dat. Nu poţi schimba, dacă nu ai coordonatele. Nu poţi îmbunătăți un proces, daca nu l-ai analizat înainte. Dar dacă la ...
Citește mai mult »

După chipul și asemănarea sa

Toate firmele au început cu un om: fondatorul, antreprenorul, șeful șefilor, omul cu viziunea inițială. Și toate se formează apoi, până la un punct, după chipul și asemănarea lui: riguroase sau grandioase, haotice sau dinamice, formale sau foarte creative, poetice sau pragmatice. Dar pe măsură ce cresc și se îndepărtează de model, noile diviziuni devin nu neapărat copii fidele, ci reflecții ale acestuia. Astfel generozitatea poate deveni risipă, creativitatea, capete bezmetice în nori, profesionalismul lipsă de flexibilitate sau posibila ignorare de oportunități care nu respectă rețeta corectă. Provocarea devine așadar multiplicarea sănătoasă, păstrând plusurile și controlând continuu minusurile, astfel încât să nu devină critice. De aceea este important ca modelul inițial să pună bazele unei structuri sănătoase. Să-și cunoască punctele tari și cele generatoare de riscuri și să lucreze cu sine înainte de a-i analiza pe ceilalți. Văd des antreprenori români frustrați de calitatea angajaților din piața muncii. Dar rar de tot lideri care să investească în angajați, să-i dezvolte profesional și uman, să-i motiveze, să-i învețe. Văd des antreprenori care plâng în gura mare din cauza legislației, taxelor, birocrației. Dar ...
Citește mai mult »

Cine își cunoaște istoria este binecuvântat să o repete

Mi-am început dimineața citind un articol publicat de Constantin Noica în revista liceului pe care l-a urmat. Ea există încă (de altfel și liceul, tranformat acum în Colegiu Național), păstrându-și totodată numele: Vlăstarul. Și cu siguranță peste niște ani se va lăuda cu alți contribuitori de seamă. Din articol răzbate aceeași voce adolescentină revoluționară și vag încrâncenată pe care am avut-o cu toții la vârsta cu pricina, dar modul în care este scris, natura preocupărilor și modalitatea de a scana propria generație, trădează o minte ascuțită și un condei altfel. După cum spuneam, revista există în continuare. Și m-a impresionat încă de când am răsfoit-o prima dată, deși nu-i cunoșteam istoria îndelungată, punctată de contribuția unor oameni mari. Conținutul este și acum bun de tot, profund, unitar, scris de copii nu doar talentați, dar capabili de analize interesante și creative. Am citit multe astfel de tipărituri și cu siguranță se detașează din pluton, fapt atestat și de premiile primite de-a lungul timpului. Iată că istoria, în cazul în care este una valoroasă, influențează pozitiv, motivează, ridică ștachete. Una ...
Citește mai mult »

Compensare şi recrutare

Există în natură o lege a compensării. Animalele slabe aleargă repede. Cele grele au o putere incredibilă. Plantele frumoase şi parfumate înţeapă. Bălăriile pot avea calităţi curative. Se aplică şi la oameni. Cei scunzi sunt mai vocali. Cei înalţi nu au nevoie de octave, pentru că reuşesc să se impună prin statură. Ai pierdut văzul, se ascut alte simţuri. Îmbătrâneşti, pierzi din puteri, dar capeţi înţelepciunea de a le doza. Şi exemplele pot continua la infinit. În procesele de recrutare şi selecţie putem observa cel mai bine cum funcţionează această lege. Există o categorie de candidaţi care vorbeşte mult şi bine, empatizează cu interlocutorul, ştie să-şi promoveze calităţile, are abilităţi sociale peste medie. Dar nu întotdeauna aceastea sunt dublate de capacităţi profesionale direct proporţionale. Există apoi o alta: cu oameni emotivi, puţintei la vorbă, chiar incomozi prin dificultatea cu care scoţi detaliile de la ei. Care ar fugi mai degrabă decât ar sta la discuţii, răspund uneori în dodii şi te scot destul de mult ca intervievator din zona de confort. Dar care sunt neaşteptat de buni odată angajaţi, capabili de performanţe profesionale superioare şi 100% apţi de a colabora eficient cu ceilalţi. Evident că cea ...
Citește mai mult »

Un mic exemplu

Într-una din scurtele escapade pe litoralul românesc, pe care îl tradez adesea fără de regrete, am ajuns din întâmplare la un restaurant obscur cu specific românesc. Unde am văzut cu ochii meu ca există şi inversul zicalei cu gardul vopsit care ascunde leopardul, pentru ca deşi ca aspect sau abordare nu promitea nimic special, am mâncat cu poftă şi chiar ne-am întors la următoarea masă. Acolo, chelnerul care ne servea ne-a povestit, printre altele, cum se întoarce să lucreze în fiecare sezon estival la respectivul local (era al cincilea an consecutiv), tocmai pentru că este platit bine, tratat respectuos, plus că mulţi dintre colegi fac acelaşi lucru, deci sunt ca o familie care se întregeşte vara. Ochiul meu de viitoare soacră mare (x2) nu a văzut ceva care să-l contrazică (*). Locul era pe gustul românului de rând, dar nu facea rabat la calitatea ingredientelor şi preparatelor. Patronul era la rândul lui expansiv şi comunicativ, foarte implicat în afacere, îşi cunoştea publicul ţintă şi părea că şi-a făcut ucenicia prin ţări în care industria ospitalităţii chiar ştie de unde i se trage numele. Zilele acestea am citit un articol ...
Citește mai mult »