Management

Ce a legiferat de fapt Islanda?

Începutul de an mi-a adus în feed-uri (*) prima știre virală din zona profesională: Islanda a legiferat egalitatea salariilor între bărbați și femei! Cred că am văzut titlul ăsta mai des decât am auzit colinde în decembrie. Ceea ce e grav, pentru că de la muzica specifică sezonului m-a luat o colică biliară la un moment dat. Am precizat în mai multe rânduri că ziarele autohtone de business au ajuns niște tabloide cu oameni mai puțin sclipicioși, dar zic și acum că titlul este pur bombastic. Care este contextul schimbării legislative privind salariile din Islanda? După cum știm cu toții este oricum ILEGAL să plătești mai mult bărbații decât femeile. Se numește DISCRIMINARE și este pedepsită în toată Europa și restul țărilor civilizate. Doar că islandezii, a căror piață a muncii este mai matură, reglementată, dar mai ales cunoscută la nivel decizional în mod real, nu după cum zic niște statisticieni ca să dea bine, s-au prins că în ciuda legislației care împiedică asta, tot există un decalaj salarial de +7% la bărbați. Așa că au căutat cauzele (**) și mai ...
Citește mai mult »

Îngeri sau demoni?

Una dintre problemele des întâlnite prin firme este natura duală a ultraperformanților. Adică acei angajați cu rezultate de excepție, pe care le obțin totuși forțând adesea regulamentele, reacțiile celorlalți, perceptele morale chiar. Îi știți: cei care depășesc cu mult orice obiective imaginabile, dar jucând după reguli proprii, nu întotdeauna ortodoxe. Anul acesta am tot văzut prin presă cum astfel de probleme sunt întâlnite și la case mari: mogulul din Cetatea Filmului, care a produs multe filme de Oscar, dar a și abuzat ani de-a rândul actrițe mai mult sau mai puțin celebre, actori talentați care au dus mai departe acestă practică, iar recent, pe meleagurile noastre, cazul doctorului urolog specializat în boli renale care, în ciuda rezultatelor profesionale de necontestat, s-a dovedit a fi un caracter infect și un afacerist imoral, dar foarte profitabil. Iar reacțiile celor apropiați (șefi, colaboratori, colegi, prieteni) au fost aceleași: ignorarea evidentelor defecte, pentru a nu afecta ultraperformanța. De frică, din calcule pragmatice sau pentru că au știut că minunile nu ar fi fost posibile fără latura neagră a celor care le ...
Citește mai mult »

Țara în care se moare de muncă și cea în care se moare de frig

Apărut în anii ‘80, fenomenul muncii până la epuizare continuă să facă tot mai multe victime în Japonia, acolo unde există un adevărat cult al serviciului. Angajații ajung să lucreze până la 80 de ore pe săptămână, adesea 6-7 zile. Iar companiile profită organizând spațiul de lucru astfel încât timpul destinat transportului să fie eliminat: dormitoare, băi complet utilate, săli de masă funcționale timp îndelungat. În 2014, după numeroase cazuri de karoshi (moarte prin epuizare fizică sau sinucideri cauzate de epuizarea psihică), autoritățile de acolo au încercat, fără succes să modifice legislația în vigoare. Cazul Matsuri Takahashi, angajată a companiei Dentsu în vârstă de 24 de ani, găsită moartă în dormitorul companiei în anul 2015 a reaprins fitilul problemei. Pentru că cercetările finalizate în urmă cu o lună arată nu doar că tânăra și-a luat viața din cauza suprasolicitării și abuzurilor de la locul de muncă, dar și că firma la care lucra datorează angajaților peste 21 de milioane $ pentru munca suplimentară prestată. Este clar că vorbim despre mentalități setate cultural. Japonia este un exemplu de țară care ...
Citește mai mult »

Antreprenoriatul se învață

Am văzut că există o modă în a critica utilitatea cursurilor de antreprenoriat: nu au sens, antreprenoriatul este o genă sau, oricum, ceva ce nu poate fi deprins, doar cei cu adevărat bogați te pot învăța ceva despre asta și doar cei aleși vor pricepe. Nu organizez astfel de cursuri, dar am înființat o firmă în 2006 și de atunci tot văd diverse forme antreprenoriale – pot așadar să-mi dau cu părerea. Și să încep cu mitul acesta al antreprenorului putred de bani. Da, sunt puțini, iar rețeta lor e greu de clonat. Dar există și cei mulți, cu afaceri funcționale, care plătesc 2-40 de angajați și care satisfac nevoi punctuale ale comunității din care fac parte. Avem așadar mici magazine, saloane de înfrumusețare, diverse firme de consultanță, grădinițe, specialiști în peisagistică și numeroase altele. Unele ajung mari, altele supraviețuiesc decent până la punctul în care fondatorii vând sau decid să închidă. Tot antreprenoriat și ăsta! Dacă definim succesul unei afaceri în numărul angajaților, al punctelor de lucru sau al zerourilor din cont, probabil că astfel de forme ...
Citește mai mult »

O întrebare de pus intervievatorilor

Există o grămadă de resurse privitoare la interviul de selecție. Atât online cât și offline sunt catralioane de sfaturi aferente: ținuta recomandată, trucuri privind limbajul corpului sau răspunsurile întrebărilor “capcană”. Sper să-mi găsesc răbdarea să le pun și eu cap la cap din nou, reluându-le pe cele cu adevărat utile, pentru că mitologia devine virală, iar sfaturile cu adevărat autentice se pierd în noianul de maculatură. Astăzi vă vând un pont privitor la acel moment în care intervievatorii oferă sacrificatului candidatului dreptul șansa de a pune întrebări. Încep cu a descrie contextul: în caz că nu v-ați dat seama, departamentele de resurse umane sunt imaginea vie și reală a companiei pe care o reprezintă. În ele stau încapsulate întreg climatul organizațional, toate metehnele manageriale și toate frustrările care bântuie angajații. Când firma este bine, cu oameni normali, cu fluxuri de lucru optime și cash flow sănătos, veți întâlni așadar la interviu persoane tonice, care știu ce caută și ce au de făcut, empatice și deschise spre a comunica. Când lucrurile merg rău, veți găsi niște persoane chiaune, incapabile să ...
Citește mai mult »

FO Day

La începutul carierei mele am avut șansa de a vedea o aplicație software de management al resurselor umane dezvoltată în SUA. Erau vremurile când Internetul nu era accesibil tuturor, iar aplicațiile de acest tip nici măcar nu-și găseau utilizatori prin firmele autohtone, asta așa, să înțelegeți contextul. Softul în cauză era un exemplu de utilitate și usabilitate, dar despre altceva este vorba aici. La capitolul compensații și beneficii era presetat tabelul cu zile libere ale angajaților: concediul de odihnă negociat, medicalele, zilele libere legale și alte propuneri similare: ziua mamei, ziua tatălui, ziua copilului și, surprinzător pentru mine atunci, Fuck Off Day, adică ziua în care să-i spui pe nume jobului, firmei și șefului. La momentul acela, lucrând într-o firmă cu o cultură care nu încuraja nici medicalul, d-apoi ziua cu pricina, mi s-a părut o abordare amuzantă. Dar privind cu ochii de acum, opțiunea de a te deconecta neașteptat o zi mi se pare nu doar utilă, ci chiar esențială pentru sănătatea omului și a organizației. Ideea că ești de neînlocuit, atât de înrădăcinată în mentalitatea noastră, este ...
Citește mai mult »

Vin vietnamezii

Hotnews.ro anunță că Șantierul Naval Tulcea a găsit rezolvarea crizei din piața muncii, angajând muncitori din Vietnam și Ucraina. Este o soluție clasică la care au apelat mai mulți manageri români sau străini, abandonând-o totuși pe parcurs. Probabil că vă amintiți cazul celebru al unei firme de textile care a angajat lucrătoare din China, relațiile de lucru sfârșind într-un scandal penibil. Eu am văzut cu ochii mei rețeta eșuând în construcții și în industria ospitalității. Nici treaba cu bonele filipineze nu a crescut conform așteptărilor, dacă luăm în calcul criza perpetuă din zona asta. De ce nu funcționează la noi importul lucrătorilor din alte țări? Există două componente majore (și multiple altele minore): Componenta socio-culturală: România nu este o țară foarte deschisă spre străini. Suntem ospitalieri când ne vizitează (cel puțin teoretic), dar faptul că am fost închiși în propria noastră casă atâta amar de vreme ne dă niște complexe nejustificate atunci când relaționăm cu aceștia. În plus, abilitățile noastre de a înțelege și empatiza cu elemente de cultură diferite sunt reduse, iar cele de a influența pe alții sunt ...
Citește mai mult »

Angajaţii statului trebuie evaluaţi periodic

În mediul privat clientul stăpâneşte. El decide ce e bine şi ce-i rău, ce cumpără şi ce nu, ce trebuie să rămână în piaţă şi ce trebuie să dispară. În instituţiile de stat lucrurile stau pe dos. Clientul plăteşte, dar este la mâna politicului care angajează, stabilește reguli sau taxe după cum are dispoziţie sau interes. Culmea, pentru firmele mari şi mici, corporaţii sau alte forme de asociere, Codul Muncii cu reglementările lui destul de precise în managementul performanţei este obligatoriu. De ce nu este aşa şi pentru angajaţii statului? Acolo se lucrează după o legislație paralelă, doar de ei știută? Sunt susţinătoarea evaluărilor periodice, iar clienţii mei (toţi din mediul privat) ştiu că primul lucru pe care-l sugerez după fiecare audit este organizarea logică a responsabilităţilor şi fluxurilor de lucru şi stabilirea indicatorilor de performanţă. Așa că nu pot să nu mă indignez. De ce nu ne întreabă nimeni cât de mulţumiţi suntem de doctorul care ne tratează, de învăţătoarea copilului, de angajatul de la ghişeul ANAF sau de cei care ne păstoresc oraşele? De ce nu ...
Citește mai mult »

Sărutul morții la serviciu

Cu mult timp în urmă, lucram la o mică firmă de IT. Recrutarea și selecția erau crimă și pedeapsă, dar compensa printr-o atmosferă frumoasă și oameni îngăduitori. Într-unul dintre birouri conviețuiau la un moment dat doi colegi de suferință și proiecte. El tânăr, venit din mediul corporatist, plin de impresii bune în ceea ce-l privește și extrem de proaste despre tot ce îl înconjoară. În general incapabil să finalizeze orice muncă, oricât de banală. Ea, mai coaptă, venită dintr-o firmă medie, obișnuită să salveze și cele mai moarte proiecte, capabilă de nu o cuprindea nici superlativul și cu o atitudine de predat la școală. Două extreme așadar, dar cum extremele se atrag, cei doi au devenit buni tovarăși. La un moment dat, clienții, și automat șefii, s-au prins că fostul corporatist o cam arde pe la serviciu, singura lui activitate de succes fiind gargara zilnică. Așa că au început evaluările constante, presiunile de a performa, șicanele chiar, intențiile de a scăpa de individ devenind în timp din ce în ce mai evidente. Doar că victima a fost, evident, ...
Citește mai mult »

Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă

De un deceniu încoace toată lumea vorbește despre criza de resurse umane din IT. Între timp industria în cauză prosperă, găsește cumva angajați și are o pondere tot mai mare în PIB. Semn că am avut dreptate când spuneam că și angajații sunt puțini, dar și know-how-ul lipsește: companiile au învățat acum să devină atrăgătoare în piața muncii, au învățat să mai și dea, nu doar să ceară și, mai ales, că activitățile de recrutare, selecție și retenție costă. Este mult de vorbit despre asta, dar nu IT-ul este problema, credeți-mă. Economiștii spun tot de un deceniu încoace că orice economie sănătoasă se bazează pe (investiții și) producție. Ori aici este adevărata criză de personal din România. Orice mic atelier de tâmplărie sau mare companie producătoare de echipamente vă poate spune că recrutarea și selecția au devenit negre coșmaruri. Că numărul candidaților s-a rărit simțitor, că formarea lor profesională este din ce în ce mai subțire și, nu în ultimul rând, că cel mai important indicator al performanței, motivația, lipsește cu desăvârșire. Cauzele sunt clare: În primul rând ...
Citește mai mult »