Management

Cele mai frecvente nemulțumiri ale angajaților

Fericirea stă în lucruri simple atât în viața personală cât și în cea profesională. E drept că în organizații vorbim despre implicare sau angajament ca indicator măsurabil, dar de dragul literaturii le putem băga pe toate în oala bucuriei. Astfel, deși companiile investesc mult în spații de lucru desprinse parcă din filmele S.F. și pachete compensatorii creative, uneori sunt mizilicurile, chestiile insignifiante, cele care afectează starea de spirit a angajaților. Ce reclamă așadar aceştia? (*) Putem clasifica nemulțumirile după sursa lor. Avem așadar probleme legate de spațiul de lucru, de relațiile cu ceilalți, de proceduri și regulamente, de discrepanța dintre realitate și imaginea vândută la angajare și de micile detalii care fac viața mai frumoasă. Le luăm pe rând și vedem ce ar fi de făcut. Nemulțumirile privitoare la spațiul de lucru: Cel mai des apar probleme în zona de climatizare, fluxul de aer rece poate produce diverse afecţiuni sau intoleranţe. Deşi ni se pare amuzant, mai ales că suntem un popor pentru care “curentul” este cauzator de diverse maladii (noroc că sunt tratabile), unii oameni chiar se simt inconfortabil când ...
Citește mai mult »

Despre beneficiile oferite angajaților

Constat cu mirare că multe companii consideră ca beneficii ale angajaților lucruri care par mai degrabă în avantajul lor ca angajatorilor. Nu scot acum Ză Book să lămuresc termenii ca la carte, pentru că se pare că DEX-ul explică la fix: un beneficiu este așadar un câștig, profit sau folos pe care-l are cineva din ceva. În cadru organizațional definiția se păstrează întocmai: pentru a oferi beneficii angajaților, trebuie ca aceștia să câștige ceva în plus față de salariu pentru munca lor, să aibă un avantaj, un profit față de angajator. Să luăm așadar laptopul sau telefonul mobil. Care sunt instrumente de lucru, iar avantajul mobilității angajaților este mai ales al companiei. Care ar fi “profitul” angajaților? Două griji în plus, ca să nu o mai pun și pe cea a monitorizării? Apoi mașina de serviciu. Adesea un instrument de marketing și optimizare a timpului de lucru, masina este un beneficiu doar atunci când poate fi folosită și în interes personal (drumul până acasă nu se pune, știți, da?). Dar și așa, dacă-i trimiți să spele limuzinele pe banii ...
Citește mai mult »

Informarea și consultarea angajaților – necesitate sau obligație legală?

Unul dintre cele mai întâlnite reproșuri asupra managementului autohton, care sunt vărsate pe la interviuri, este lipsa de comunicare. Angajatorii au obsesia unei discreții absurde și a unei abordări de tipul “eu spun acum, tu execuți imediat”. Practic dispun tot soiul de noi responsabilități sau politici fără să considere oportun să-și implice și angajații în decizii care-i privesc. Ca la armată: ordinul se execută! Și în parenting există eroarea aceasta: “faci cum zic eu, că știu mai bine!” Și de regulă te prinzi tardiv cât de stupidă este abordarea în cauză. Practic oamenii nu sunt pioni pe tabla de șah a unui masterplan managerial sau educațional. Sunt personalități cu un cumul de nevoi, aspirații, dorințe, putințe. Au nevoie de predictibilitate și recunoaștere. Trebuie să fie împuterniciți cu propria lor devenire personală și profesională. Nu sunt teleghidați și nici responsivi asemeni unui robot. Au frici, întârzieri (deseori recuperabile) sau sclipiri. De aceea deciziile care-i privesc trebuie măcar comunicate optim, dacă nu și construite împreună cu ei. Una dintre modalitățile de motivare și fidelizare a angajaților este așadar o comunicare transparentă și ...
Citește mai mult »

O destinație turistică scoasă de la naftalină

Că tot am baia blocată de haine murdare și accesul prin casă îngreunat de valize goale, pare a fi cel mai bun moment să scriu! 🙂 Întrucât anul trecut am dezvoltat cu toții o dependență față de borșul lipovenesc de la Gura Portiței ne-am întors și anul acesta cu mic, cu mare și chef de relaxare în locul în care Delta Dunării stă față în față cu Marea Neagră. Așteptările privitoare la sejur au fost ponderate de prognoza meteo care ne-a amenințat cu ploi torențiale și vijelii. Motiv pentru care bagajele au fost pline de cizme de cauciuc, pelerine de ploaie, bluze fleece și sticle de vin. Ce să vă zic? De data asta n-a fost deloc bine și chiar nu putem da vina pe vreme! Care au fost primele semne că ceva s-a schimbat și nu în bine? – șoc și groază: lipsea tocmai vedeta meniului, borșul lipovenesc! – în cameră ne aștepta un puternic miros de naftalină, moartea moliilor și a pasiunii; – de la recepție ni s-au dat niște carduri cu care să achităm mesele, știu de pe la ...
Citește mai mult »

Trei metehne manageriale

Uitându-mă prin firmele românești constat că există trei metehne manageriale pe care este imposibil să nu le regăsești simultan într-o covârșitoare majoritate: Prima este lipsa de viziune. Mai toate afacerile încep cu o oportunitate sesizată, cu o idee bună. Dar de aici până la stabilitate și glorie financiară, drumul este lung, anevoios, necesitând multă planificare, știință și voință. Evident că adesea te apropii de un obiectiv încercând și eșuând,  dar nu o poți face haotic, fără direcție și resurse alocate. A doua este lipsa unor elementare abilități de comunicare. Comunicarea în organizații trebuie să aibă o doză de formalism și profesionalism, rămânând totuși simplă, autentică, de impact. Există reguli clare, stabilite atât legal cât și de bunul simț comun. Pot spune că procentul uriaș al problemelor de prin firme ar deveni infim, dacă s-ar respecta o conduită minimală a comunicării. A treia este lipsa de preocupare pentru învățare. Cumva românii s-au născut nu doar poeți ci atotpricepuți: găsesc scurtături, surogate, soluții de rezervă. Asta n-ar fi rău în situații limită, dar este total contraindicat ca mod de viață ...
Citește mai mult »

Culese din anunţurile de angajare

Chintesenţa tuturor stereotipurilor şi a lemnului din departamentele de resurse umane este cuprinsă în anunţurile de angajare. Ştiu cum este, dau şi în mine: de cele mai multe ori ai trei joburi în unul, o firmă care nu străluceşte prin nimic ca angajator, eventual are şi câteva bube la vedere. Ce spui ca să atragi potentialii candidaţi? Şeful de departament este psihopat? Salariul e mizerabil si va creşte la Sfântul Aşteaptă? Sediul stă să cadă? N-ai cum. Aşa că inventezi nişte sintagme care nu spun nimic sau care spun totul, în funcţie de cum o iei: “Salariu motivant”. Care este, fie vorba între noi, un pleonasm în managementul resurselor umane. De cele mai multe ori exprimarea ascunde faptul că firma respectivă nu are habar care este media pieţei şi nici nu are grile clare de salarizare. Pachetul oferit este la mica tocmeală: “pe tine cât te-ar motiva?”, “păi 800 Eur net”, “adjudecat! “Mediu de lucru familiar, cu supremul suntem o mare familie“. Probabil că cei în cauză targetează orfanii, că altfel nu-mi explic. Două familii nu-s deloc uşor de gestionat, ...
Citește mai mult »

Promovarea afacerilor mici – Partea I: Ce vrei de fapt?

Mi s-a cerut de câteva ori să scriu despre promovarea afacerilor mici, în special cele din zona de homemade. Dar nu mă pricep chiar la toate, așa că am apelat la prieteni. Astăzi avem așadar un Guest Post scris de Alina Nistoran, fostă colegă și dragă prietenă, care are o experienta de 13 ani în online ca Web Content Manager, Copywriter (creație, concepte aplicații FB, newslettere, content strategy, social media), Project Manager (coordonare proiecte online, campanii de email-marketing, Google Analytics, certificare Google AdWords si Analytics, implementare campanii adwords), PPC Specialist. Printre clienții cu care a lucrat se numară: Ferrero, Stella Artois, Bancpost, Garnier, Maybelline, La Roche-Posay, Miniprix, ProTV, UPC, CEC Bank, CEZ Romania, Dacia, Suzuki. Pe Alina o găsiţi via LinkedIn. Enjoy și luați aminte! “Promovarea afacerilor handmade Partea I – Ce vrei, de fapt? Acum aproape 10 ani când curentul handmade a început să prindă aripi, am avut norocul de a observa modul în care mici afaceri au crescut sau au disparut. Cu unele am lucrat, încercând sa le ajut pe partea de promovare online. Este extrem de interesant să vezi ...
Citește mai mult »

“Precum și noi iertăm greșiților noștri”

Trăim într-o societate obsedată de greșeală. La școală orice eroare este pedepsită printr-o notă mică, deși scopul ar fi tocmai încurajarea lor, pentru a le putea îndrepta. La serviciu, evaluările periodice devin adevărate vânători de acte ratate, ca și cum dacă doar stăm și le cuantificăm se cheamă că îmbunătățim ceva. Politicienii sunt sub un asediu al analizelor opiniei publice și poate că sunt cel mai bun exemplu care demonstrează că un ochi critic obsesiv nu face decât să-i scoată din sistem pe cei cu potențial și să lase acolo doar mecanisme biologice simple cu vagi urme de inteligență. Este clar că vânătoarea de greșeli în scopul de a pedepsi nu duce nicăieri. Oamenii se simt vinovați, devin anxioși cu privire la demersul lor de învățare sau performanța lor profesională, iar greșelile rămân pentru că deseori sunt parte din sistem, nu neapărat scăpări individuale. Atunci de ce continuăm? Răspunsul este dureros de simplu: pentru că este mult mai simplu să demolezi decât să construiești. Oricine poate lua un baros și dărâma o ușă, ai nevoie totuși de un om ...
Citește mai mult »

Discriminarea, meteahnă veche adusă din nou în discuții

De câteva săptămâni, peste tot îmi apar referiri la articole recente despre discriminarea la angajare a celor cu vârsta de peste 45 de ani. Numai că eu nu consider că putem vorbi “nișat” despre discriminare. Civilizat, util, legal este să nu discriminezi, punct. Și firesc este să lupți cu acest fenomen pe toate planurile, pentru că altfel semnalul social transmis este unul confuz. Puțină istorie recentă În perioada comunistă, discriminarea a avut criterii politice. În rest, că erai tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat, alb sau negru, educat sau nu, trebuia să ai un loc de muncă pe măsura profilului profesional. Cei aflați în disensiuni cu regimul erau fie încarcerați, fie aveau acces la meserii pentru care erau supracalificați. Discriminarea era așadar o formă de control, de umilire voită, perversă. Abia după schimbarea din 1989 și după ce primii coloși ai industriei de atunci au picat rând pe rând, lăsând pe drumuri generații întregi, piața muncii a învățat că nu este neapărat nevoie să țină la egalitatea de șanse pentru a salva niște costuri. Și că există multe criterii ...
Citește mai mult »

Cum a fost, ce va fi?

Mi-am propus să încetez analiza retrospectivă a anilor care trec. Fiecare dintre ei vine cu bune și rele, cu realizări și eșecuri, cu chin și relaxare, e greu de pus pe taler cât a fost bine și cât rău. Important este să nu aibă întâmplări definitive, marcante în sensul dureros. Să nu fie de coșmar, altminteri e viață pur și simplu. Dar nu pot încheia 2018 fără să punctez câte ceva din el. Esențialul, ceea ce mi-a rămas în memorie, pus cumva în context, tocmai pentru a înțelege întregul tablou. -> Anul trecut, un consultant mai matur și poate mai experimentat ca mine, povestea pe LinkedIn cum și-a refuzat un client, spunându-i că nu are cum să îl ajute, deoarece multitudinea de idioțenii manageriale făcute în timp i-a îngropat practic adânc afacerea. Mi s-a părut stupid în primul rând modul de comunicare și apoi abordarea. Faptul că un antreprenor încearcă, fie și în ultimul ceas, să-și salveze cumva businessul, nu îți dă dreptul să îi spui: du-te și comandă-ți cruce că ai fost prea prost! Și l-am combătut ...
Citește mai mult »