Management

Prima regulă a tuturor regulilor: respectă regulile!

Văd adesea adulți care încalcă reguli simple și de bun-simț când au de mână copii: bunici care traversează pe roșu, bone care intră în zone periculoase ale parcurilor, părinți care conduc mașina ca la cursele de Formula 1 sau aruncă gunoiul pe unde apucă. Pentru unii regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Iar când copiii cresc, fac același lucru: gonesc cu mașinile încă de când nu le pot controla corespunzător, traversează pe unde li se năzare, găsesc pericolul prin zone în care nu aveau ce căuta. Chiar ieri am văzut o femeie făcându-și un selfie cu o fetiță de cinci ani pe stâncile deloc comode care delimitează lacul din Parcul Drumul Taberei. Să-ți ții echilibrul pe stâncile acelea este un joc tâmpit, să-ți mai faci și poză în timpul ăsta pare deja de Darwin Awards. Știu că bolovanii aceia nu au ce căuta într-un parc frecventat în mare parte de copii. Dar ca adult să nu sesizezi pericolul sau mai grav să-l ignori, nu este dătător de speranțe. Copiii respectă regulile în aceeași măsură în care o fac ...
Citește mai mult »

Despre procedurizare

Zilele trecute s-a aflat în vizorul presei un episod penibil, dar deloc neaşteptat în peisajul autohton al zilelor noastre: altercaţia dintre fostul deputat Cristian Boureanu (mai cunoscut pentru viaţa privată destul de tumultoasă decât pentru iniţiative legislative) şi o patrulă de poliţisti care l-a oprit în trafic. Ceea ce am remarcat cu toţii a fost lipsa unui comportament profesional standardizat din partea oamenilor legii, fapt care a dus la o escaladare alertă a situatiei. S-a lăsat cu degete zdrelite şi nas spart de ambele părţi, când normal era să se lase cu cătuşe şi arestare imediată de partea agitată a baricadei. Că fostul deputat are probleme comportamentale grave, nu-i o surpriză. Dar că nişte poliţişti sunt prinşi pe picior greşit, neavând nici tehnica, nici procedurile şi nici sprijinul rapid al altor colegi, asta arată degringolada şi lipsa de voinţă politică din instituţiile cu pricina. Am dat exemplul unor angajati de la stat. Dar nici în cazul companiilor din mediul privat lucrurile nu stau mai bine. Ieri, în timp ce mergeam printr-unul din cartierele bucureştene, nu mică mi-a fost ...
Citește mai mult »

Managementul resurselor umane – așa nu!

Dacă vreți să aflați care sunt practicile dezirabile în managementul resurselor umane, citiți o carte. Dacă vreți să le aflați pe cele greșite, uitați-vă la statul român cum își bate joc constant de proprii săi angajați. Zilele trecute a explodat mămăliga creșterilor salariale promise în campania electorală. Orice om cu o minimă înțelegere a unor fenomene economice știa încă de la început că prea umflatele gogoși sunt o idee proastă. Nu și politicienii noștri, care au început tururi de PR explicând că sunt bani, este și bunăvoință, dar mai ales știință. După câteva luni de promisiuni televizate și scrise, angajații statului află ceea ce unii bănuiau de mult: că mai au de așteptat. Mult probabil. Nu este prima dată când se întâmplă asta și nu sunt actualii politicieni mai ticăloși ca cei trecuți. Dar este cu certitudine cea mai gravă eroare managerială posibilă. Salariul reprezintă baza motivației muncii. Este motivul principal pentru care omul se trezește și merge la serviciu. Este pâinea zilnică. Este supraviețuirea sa și a familiei sale. De aceea vorbim despre un subiect extrem de serios care poate ...
Citește mai mult »

Welcome to the Jungle

Nu cred că exagerez spunând că mulţi merg zilnic la serviciu cu senzaţia continuă că îi aşteaptă o nouă aventură în Jungla Amazoniană. O floră şi faună diversă, pericole la tot pasul, incapacitatea de a previziona ce urmează să se întâmple, conflicte între specii și chiar defrişări masive în zilele grele. Firmele sunt conduse de oameni şi compuse din ei. Fiecare cu personalitatea, educaţia, povestea de viaţă şi interesele sale. Fiecare cu o motivaţie aparte, cu suişurile şi coborâşurile din posesie. Să-i împaci pe toţi este imposibil, dovadă stau multiplele conflicte de muncă aflate în mediere sau în așteptarea unei decizii judecatorești și numeroasele demisii cu țâfnă. Dar putem încerca să facem câțiva pași mici și previzibili. De ce apar aşadar neînţelegeri între angajaţi indiferent de statutul lor profesional sau poziţia în organigramă  și cum le putem evita? 1. Din cauza diferenţelor de temperament sau de dinamică. Le voi denumi generic nepotriviri de energie: un angajat este mai productiv dimineaţa, un altul se activeaza abia după prânz şi opt cafele. Unul are un ritm de lucru alert, altul are ...
Citește mai mult »

O poveste despre carieră

Puţini ştiu că iniţial am vrut să urmez cursurile Facultăţii de Limbi Străine. Îmi plăcea franceza, am studiat-o intens, dar cu câteva luni înaintea examenului de admitere m-am răzgândit şi am vrut să dau la Psihologie. Apoi, pentru că depusesem un efort destul de mare pentru examenul de bacalaureat pregătindu-mă la Pedagogie – o disciplină deloc uşoară – şi pentru că Matematica mă speria binişor, am ales Ştiinţele Educaţiei. Aşa funcţiona mintea unui copil de 18-19 ani, care a avut totuşi şansa de a învăţa să scrie şi să citească pe alţii de 6. Când au început să curgă mailurile cu solicitări de terapie din partea cititorilor prezentului blog, m-am amuzat inițial: probabil că aveam chiar eu la început nevoie de câteva şedinţe după o nouă maternitate deloc uşoară şi începută sub auspicii pentru care nu eram pregătită. Apoi, când eu însămi m-am adaptat, am început să regret că nu am ales Facultatea de Psihologie. Atâţia oameni care au nevoie de ajutor ajung la mine, iar eu nu pot ajuta procesul lor de vindecare – complicată situaţie! Din ...
Citește mai mult »

Criza din piaţa muncii de la noi

În piaţa muncii autohtone selecţia candidaţilor decurge cam aşa: – Ai peste 50 de ani? Miroşi a naftalină, du-te acasă şi pune de colivă! Lasă locul celor tineri şi sexosi, după cum spun specialiştii de vază. – Eşti femeie tânără şi măritată? Vei vrea în curând concediu maternal. Ai deja copii mititei? Nasol, cu epidemiile astea sigur vei lua multe medicale. Mai măricei? Păi au examene, probleme la şcoală, sigur nu te concentrezi cum trebuie la job. Mari de tot? Intri la punctul precedent, fugi şi cumpară arpacaş. – Eşti tânăr(ă) absolvent(ă)? N-ai experienţă, la revedere! – Eşti şomer? Ai făcut tu ceva de nu mai ai job! – Ai avut condamnări penale? Legea te iartă la un moment dat, piaţa muncii niciodată. – Ai un handicap fizic care totuşi nu te împiedică să munceşti? Te vrem cu mâini şi picioare, nu contează că nu-s importante în sinergia faptelor, dar pur şi simplu nu eşti conform specificaţiilor tehnice. – Eşti vărsător? Mă scuzaţi, noi căutăm balanţe! – Ai lucrat la concurenţă? Sigur ai rămas prieten cu foştii colegi şi poţi dezvălui informaţii din ...
Citește mai mult »

Ieşirea din scenariu

Multe companii mizează pe scenarii: interviurile de selecţie, prezentările de produse, discuţiile telefonice sau online cu potenţiali clienţi, totul este procedurizat, scris şi învăţat temeinic de către angajaţi. Standardizarea aceasta ajută resursa umană să devină productivă în scurt timp, respectând etape şi mesaje prestabilite, nefiind astfel nevoie de o specializare aparte. Pentru omul obişnuit, tracasat şi grăbit, scenariile nu sunt întotdeauna vizibile. Pentru cei care au văzut şi bucătăriile unor firme sau departamente devin detectabile încă de la primul salut. De exemplu, mă sună zilele trecute o persoana foarte politicoasă care după profesionistul salut si cuvenita prezentare mă întreabă protocolar dacă mă numesc Valentina Neacşu şi reprezint firma ITEX. Zic da, compilez rapid şi întreb: ce factură am uitat să plătesc? Îi cunosc de la o poştă pe cei care mă sună să-mi prezinte produse sau să-mi propună investiţii mai mult decât profitabile, iar clienţii noi preferă email-ul ca prim mijloc de comunicare. Era aşadar altceva. Scoasă din scenariul obişnuit, domnişoara în cauză se precipită spre punctul de sprijin. Nu se face să-mi zică direct, mă ia pe ocolite ...
Citește mai mult »

Perspectiva noastră

Cu ceva timp în urmă, dezamăgită de ceea ce se întâmplă în domeniul meu de activitate am început să urmăresc cum este la alții, tocmai ca să mă lămuresc dacă vorbim despre o problemă globală sau una punctuală, localizată geografic în grădina noastră carpatică. M-am minunat așadar să văd că panelurile de discuții ale altora sunt mult mai concrete, pragmatice și că soluțiile tehnice au progresat extraordinar, semn că în afară HR-ul este o industrie întreagă, bugetată corect, urmărită și măsurată, nu doar o retorică superficială despre oameni, respect, fericire și compatibilitate. Nu spun că afară este totul un râu de lapte și miere. Și acolo sunt probleme, multe similare cu cele de la noi. Lipsa talentelor este una globală, iar metodele de selecție rămân frustrante, agonizante chiar pentru candidați. Dar este clar că există o preocupare perpetuă de a transforma managementul HR nu doar în ceva funcțional, util, ci și măsurabil, cuantificabil. Și este evident că oamenii sunt dispuși să plătească pentru inovație și, mai ales, că sunt interesați continuu de a îmbunătăți, optimiza. A fost ...
Citește mai mult »

Temă de weekend

Ca o reminiscenţă din scurta perioadă petrecută în învăţământul de stat rural autohton, pe când scriam cu stiloul pe 25 de caiete litere, cifre şi alte semne grafice, las aici o lista de articole de citit în weekend cafea sau în caz de plictiseală (pentru că la radio se anunţă ploi). Sunt clasice şi pot fi parcurse oricând, nefiind fixate în nişte indici temporari sau spaţiali care să le influenţeze sensul. Eu am ajuns la un număr impresionant de link-uri salvate pentru ca sunt multe titluri care îmi plac şi puţin timp să le citesc, iar asta mă ajută în (extrem de rarele) momente de plictis. Aşadar: Dosarul “Mama mea” publicat în Dilema Veche. O serie de poveşti cu şi despre mame spuse de copii ajunşi adulţi. Unele triste, altele voiase, unele cu tâlc, altele doar frumoase, dar toate pline de nostalgie şi ceva regrete. Articolul care ne dă speranţă: în vremuri în care antibioticele tind a deveni inutile, iată că cineva găseşte o nouă utilitate, neasteptată a doxicilinei. Nu m-aş fi gândit niciodată, dat tocmai aici e ...
Citește mai mult »

Schimbarea năravului

Cu ceva vreme în urmă (multă, fie vorba între noi) am lucrat la o firmă autohtonă aflată în plin avânt economic şi de angajări. Ca orice firmă autohtonă de atunci, suferea de organizare naivă şi cultură organizaţională cu ceva disfuncţionalităţi. Din motive diverse managementul a decis să iniţieze un vast proces de rebranding: organizaţia urma să-şi schimbe numele, identitatea vizuală şi totodată întreaga percepţie a pieţei şi angajaţilor asupra sa. Practic urma o transformare totală, iar într-un timp nefiresc de scurt urma să vedem ceva nou, durabil, bazat pe valori reale, autentice. Problema pe care o vedeam eu, novice în ale schimbării organizaţionale, era aceea că în ciuda eforturilor uriașe de marketing, resursa umană avea acelaşi statut clasic de execuție a ordinelor venite de sus. Implicarea angajaților în proces a fost minimă, doar elitele, personajele cheie ale companiei au fost introduse în ostilități, iar la final toată lumea a avut sarcina de a aplauda într-un eveniment fastuos rezultatele mirobolante ale partidului echipei de management. Firma respectivă s-a schimbat în punctele esenţiale (cele de imagine), dar a rămas la fel în profunzimea ei. ...
Citește mai mult »