Imposibil de categorisit

Diferiți, deci chinuiți

Mi-am început dimineața citind un articol revoltător despre un copil cu Sindrom Down nevoit să-și schimbe școala și despre complotul unei întregi comunități de copii, părinți și profesori de a nu-l primi în instituția lor. Este îngrozitor cum aleg oamenii să-și tortureze inutil semenii. Și este cu atât mai surprinzător când lucrurile acestea se întâmplă instituționalizat, într-un loc care ar trebui să fie deschis tuturor. “Cazul” s-a finalizat cu o amendă insignifiantă. Doi bani pentru un suflet chinuit. Mai utilă era munca în folosul persoanelor cu Sindrom Down, implicarea în organizarea unor grupuri de joacă și învățare mediate de specialiști. Măcar torționarii ar fi învățat câte au de oferit acești copii speciali! Am crede că astfel de incidente nefericite se întâmplă doar celor cu nevoi speciale. Dar nu, o pățim pe rând fiecare dintre noi. Toți purtăm pe frunte etichete sociale mai mult sau mai puțin vizibile, care incită la critici, discriminări, linșaje chiar. Dacă ești o femeie frumoasă, cu siguranță îți lipsesc din neuroni, ba chiar și din moralitate. Copiii inteligenți peste medie sunt tocilari și inadaptați. Oamenii ...
Citește mai mult »

De ce turbăm în preajma sărbătorilor?

Se zice că de sărbători ar trebui să ne cuprindă un fior şi o piosenie care să ne calmeze, liniştească şi umple de bucurie. Realitatea este una de-a dreptul contrară, pentru că zilele astea înseamnă de fapt agitaţie, aglomeraţie, nervi, oboseală, stres. Care-i problema, unde greşim, ce rămâne de făcut? De ce turbăm în ajun de zile mari? Pentru că ne-am obişnuit cu o imagine idilică, falsă, scumpă. Zurgălăi sau iepuraşi pufoşi, mese de familie încărcate de zen sau voioşie, zâmbete de cinema, decoruri de revistă şi alte scenarii gândite de publicitari. Realitatea este că în ciuda bradului şi a sclipiciului sau a platoului frumos ornat, casa noastră rămâne, în mare, aceeaşi pe care o ştim. Relaţiile asemenea: este nefiresc şi naiv să ne închipuim că punând serveţele roşii la masa de Crăciun, relaţiile cu soacra se vor ameliora subit, iar alcoolismul unchiului nelipsit de la petreceri va deveni mai suportabil. Rămân toate la fel, doar puţin cosmetizate şi accesorizate cu ceva cadouri, o altă mare sursă de stres. Pentru că ne uităm prea mult la cei din jur şi nu pentru a-i ajuta, ci ...
Citește mai mult »

Deveni-redeveni

Când suntem pitici vrem să devenim mari. Să fim adulţi, să purtăm haine serioase şi discuţii asortate. Când devenim adulţi vrem să ne întoarcem la vremurile copilăriei, la şpilhozeni şi triciclete, la mingi şi păpuşi. Când suntem singuri ne dorim să devenim doi. Apoi trei, patru, cinci… Odată crescuţi numeric, tânjim după libertatea de a alege pe care ne-o dădea cifra unu. Când suntem liceeni sau studenţi vrem să devenim oameni ai muncii. Să avem banii noştri şi multe altele ale noastre ce pot fi cumpărate cu ei. Când de angajăm, vrem să redevenim studioși, având timpul nostru la dispoziție şi toate cele derivate. Când avem salariul mic vrem să devenim bogaţi. Să ne permitem haine scumpe, vacanţe de vis, case de revistă. Când cunoaştem avuţia vrem să ne putem permite din nou simplitatea alegerii. Toată existenţa noastră balansează între dorinţa de a deveni şi a redeveni. Şi nu-i rău, pentru că aşa păstrăm un echilibru între realizările noastre şi punctul din care am pornit. Problema apare când a deveni devine obsesie: de a fi mari, a fi doi, trei, patru, a munci, a avea, a ...
Citește mai mult »

Decembrie 2016

Aseară primul moş decembrist a lăsat deja urmele faptului că am fost cuminţi anul ăsta. Este semn clar că se încheie încă un an şi că începe sezonul colindelor, bradului împodobit şi jumărilor. 2016 a fost pentru mine unul păgubos, conflictual, ciudat, dificil, cu multiple rateuri. Dar dacă stau să îmi forţez gândirea pozitivă a fost şi un an al rezolvărilor neaşteptate, al hohotelor de râs spontane şi al jocului. Oricum înainte să se încheie mai am treabă: Să votez. Azi am citit un articol care spunea ca aproape 50% din locuinţele românilor sunt încălzite încă pe lemne. Ceea ce îmi oferă o imagine destul de clară asupra rezultatelor alegerilor. Cu toate acestea m-am săturat ca în ţara asta să ia deciziile cei care poate nu au tocmai căderea să o facă. Deci voi merge la vot şi sper ca toţi cei care nu au nostalgii după trecut, nu aşteaptă să le bage statul în traistă, cei care înţeleg mai mult decât hăhăiala mizerabilă de la TV şi ştiu mai mult decât poezia spusă de un cetăţean turmentat în prime-time să o facă. Indiferent ...
Citește mai mult »

O altă perspectivă asupra bârfei

Pe la începutul toamnei mi-a ajuns la urechi o bârfă la adresa mea. Nu mă miră că oamenii îmi găsesc defecte, m-a surprins totuşi persoana în cauză, pentru că am ajutat-o pe când lucram la aceeaşi firmă. Iar după ce viaţa noastră a intrat în era antreprenoriatului, o fost (şi rămâne) singurul client ITEX care nu şi-a plătit niciodată factura aferentă serviciilor de care a beneficiat. O ţeapă colegială, cum ar veni. N-am înţeles nici momentul: n-am mai ţinut legătura (de ce oare?), deci am crezut că mă ignoră aşa cum o fac şi eu. Nu mă deranjează vorbele urâte. După ce trece gustul rău, poţi învăţa ceva din ele, despre tine sau despre cei care le grăiesc. Totuşi nu m-am putut abţine de data asta să mă intreb “De ce?”. De ce bârfesc oamenii? Pentru că se plictisesc. Iar a discuta despre alţii este facil: nu-ţi trebuie cunostinţe aprofundate dintr-un domeniu, nici specializari, poţi dezbate oricât fără să-ţi atragă cineva atenţia că nu eşti in zona ta de expertiză. Atât timp cât vorbim despre cunoştinţe, fie ele şi îndepărtate, oamenii ne vor permite să ne expunem opinia, oricât de ...
Citește mai mult »

Despre greşeli

În studenţie unul dintre profesori (nu mai ştiu care, cel mai probabil se numea Alzheimer) ne-a vorbit despre greşelile caligrafice pe care le facem şi imposibilitatea noastră de a le depista în timp real. Cercetările arată că suntem incapabili să le detectăm corespunzător, pentru că în mintea noastră va rula continuu acelaşi parcurs greşit, aşa că recitind ne va fi imposibil sa urmărim fiecare literă scrisă şi regula gramaticală ce trebuie respectată. Creierul nostru spune aceeaşi poezie şi ochii îl cred, incapabili să se dezică de şef. Evident că există totuşi o soluţie, natura ne dă la orice măcar una. În cazul de faţă este aceea de a ne muta atenţia spre altceva pentru câteva secunde: un tablou, o fereastră, un colţ de cameră si să încercăm să ne detaşam de sarcina avută, să ne gândim la ceva total diferit. Ulterior, recitind textul scris, avem şanse mai mari să observăm greșelile comise. Rareori am timp să respect regula, de aceea dacă n-aş avea o Alină vigilentă şi alţi oameni dragi care mă mai trag de urechi uneori, aş masacra mai des pe aici limba română. Le observ însă cu acurateţe ...
Citește mai mult »

Trei

1. Am făcut imprudenţa să privesc o emisiune generatoare de lacrimi la TV. N-am mai făcut-o de mult, mi se pare că trăim oricum într-o ţară tristă şi că e suficient să mă plimb o ora prin centru (oricare ar fi oraşul) să găsesc cel puţin trei-patru motive de plâns. Emisiunea se numeşte “Visuri la cheie”, rulează pe ProTV la mijlocul săptămânii, eu am văzut-o duminică în reluare. M-a impresionat drama celor care aveau nevoie de o casă nouă, dar mai presus de asta, m-a indignat atitudinea vecinilor, care au aşteptat o televiziune sa le asaneze subsolul. Presupun că ei erau ocupaţi, primăria asemenea, guvernul e tehnocrat, iar americanii au propria lor agendă cu alegerile lor. Pe bune, oameni buni?!? Este o atitudine atât de românească: dacă nu ne afectează direct, de ce să ne mobilizăm? Dacă subsolul inundat îi umple casa de mucegai doar vecinei de la 1, ce treabă am eu care stau la 3? Cum să punem toţi bani? Cum să muncim împreună? Cum să rezolvam o situaţie a blocului? Comunitatea în România este o glumă proastă. Asociaţia de ...
Citește mai mult »

Diferenţe

Într-unul dintre proiectele de consultanţă organizaţională, am întâlnit o situaţie de-a dreptul inedită, dacă nu ar fi fost chiar dramatică. Unul dintre angajaţii firmei, care activa într-un punct de lucru îndepărtat geografic (şi nu numai) de sediul principal, s-a prezentat la discuţia cu mine aproape prăbuşit fizic şi psihic. Nu era o situaţie punctuală sau o noapte precedentă cu note insomniace, omul era de-a dreptul afectat de sindromul suprasolicitării profesionale. Lucra enorm, într-un ritm infernal, dar din cauza proastelor proceduri de raportare, nimeni nu realiza asta. În plus, fiind departe, deci invizibil, percepţia managerilor era că oricum nu prea are treabă şi stă la şuete toată ziulica. Nimeni nu s-a gândit să-i facă o vizită sau să-l invite la o discuţie serioasă, iar omul devenise ţinta unei atitudini generale zeflemitoare din partea colegilor. Cum ar veni şi bătut si cu banii luaţi. Când le-am spus managerilor că este suprasolicitat, au glumit. Când am adus argumente clare si măsurabile, au tăcut. Angajatul în cauză chiar muncea până la epuizare, dar din cauza unui management defectuos, rezultatele nu se regăseau în încasări. În viaţa personală văd adesea ...
Citește mai mult »

Citatul zilei: tați și băieți

“Când Jackson a împlinit treisprezece ani, începuse să-și exprime părerile despre golf și despre alte chestiuni și asta dusese la certuri aprinse între el și tatăl său […] Părinții lui Jackson se despărțiseră recent și, în acordul de separare, au stabilit ca Jackson să petreacă două sfârșituri de săptămână alternative cu tatăl său. […] – Nu vreau să mă duc acolo. Nu pot să-mi văd prietenii și tot ce am voie e să-mi pierd timpul cu el și cu surorile mele. Și așa e un nenorocit tot timpul. Nu recunoaște niciodată că ceva e din vina lui […]. Parcă purtăm mereu aceeași conversație. El crede doar pentru că plătește totul, eu trebuie să stau cu el și să-i spun că-l iubesc. Nu merge chiar așa. […] Îmi tot spune să-i arăt respect. Dar de fapt nu-l respect. Îmi tot spune că o să se schimbe, dar durează doar o zi și apoi face din nou aceleași lucruri. […] Nu era întotdeauna ușor să te înțelegi cu Jackson – la urma urmei era un adolescent furios – dar tatăl lui ...
Citește mai mult »

Abia acum e toamnă

Flori de toate soiurile si culorile. Tricouri albastre. Zâmbete şi îmbrăţişări. Câteva chiote. Emoţii. Interviuri live la radio. Vunk cântând tare şi răspicat. Miros de cafea. Andreea Esca admirând freza Marelui Copil. Cel mic, şi el cu freză nouă, ne arată lacrimile. Al patrulea an deja. Planuri. Speranţe. Nerăbdare. Nostalgii de toamnă post-văratice. Dor. Efervescenţă. Fete frumoase. Patru ace. Şi încă multe patru ace. Alte lacrimi. Ghiozdane care îşi aşteaptă conţinutul. Copii care îşi cunosc soarta 🙂 Multe maşini. Claxoane. Semafoare. Opriri. Porniri. Un nou început. Mult succes! Sursă foto: Facebook
Citește mai mult »