Imposibil de categorisit

Reţeta sigură a eşecului

Am scris la un moment dat despre reţeta succesului: o linguriţă de nebunie, un praf de ambiţie, o tonă de muncă şi un sac de inspiraţie. Zilele astea am reuşit să o definesc şi pe cea a eşecului, combinând nu doar ingrediente din experiența proprie, dar şi din cele ale apropiaţilor, cunoscuţilor, biografiilor celebre. Aşadar: Prea multă încredere în forţele proprii. De la siguranță la aroganţă este un pas mic şi toti cei care l-au făcut au eşuat lamentabil. Uneori pur şi simplu ajută să ai îndoieli, sa analizezi încă o dată ceea ce ţi-ai propus, să-ţi pui întrebări suplimentare, iar cei prea siguri pe ei uită să facă astfel de verificări. Dar şi prea puţină dăunează, pentru că atunci când crezi că nu poți reuși, n-ai nici o şansă de surprize plăcute. Lipsa de încredere în forţele proprii ucide relaţii, vise şi diminuează destine. Lipsa de încredere în oameni: în cei din jur, în angajaţi, colaboratori, parteneri. Genul de credinţă paranoică în care toţi mint, fură sau au interese ascunse însingurează, înstrăinează. Contrar opiniei generale, opusul nu stă în picioare. Chiar dacă are ...
Citește mai mult »

România exceselor

Din câte înțeleg, noi românii suntem în top la capitolul boli cardiovasculare. Ne plac micii, ne place slana, dar parcă n-aș da vina doar pe ele. Dacă ar fi după mine, în locul blamării excesului de carne, zahăr și grăsimi pe la TV, eu aș propune altele, la fel de periculoase, dar pentru care nu există pilule: Excesul de miștocăreală. E haios, râdem, ne simțim mai bine în pielea noastră când găsim slăbiciunile altora. Dar gluma e bună până la un punct – acela în care devine un sistem de a dărâma ce este încă în picioare. Pentru a înțelege, se ia următorul exemplu. Cum ar fi ca înaintea unei zile importante din viața noastră (nuntă, examen, proiect important) am pune prietenii să glumească cât pot de mult și de creativ pe seama noastră și a ceea ce urmează să se întâmple. Motivant, nu? Excesul de critică. Românul s-a născut critic: de artă, de sport, de afacerile altora, de caractere. Și cu cât știe mai puțin despre un domeniu, cu atât are păreri mai pertinente. Critica e bună, ...
Citește mai mult »

În bula mea

Citeam zilele trecute un post de pe un blog (dacă aş mai şti care, aş da şi link) care explica frumos de ce percepem realitatea într-un mod limitat: practic grupul de prieteni reali şi virtuali este setat conform unor valori, dorinţe, activităţi comune. Dependenţa de Facebook ne induce poate cel mai tare în eroare, pentru că acolo algoritmii aplicaţiei chiar ne dau ceea ce ne dorim, vrem să vedem, ne este confortabil, fie că vorbim despre produse, oameni, ştiri. Şi atunci când eşti înconjurat de oameni ca tine, tinzi să crezi că toţi oamenii sunt ca tine. Ceea ce este neproductiv şi te poate izola. Este adevărat. Lista mea de prieteni virtuali este formată din cunoştinţe, rude, vecini, foşti colegi de şcoală sau job, prieteni reali, oameni pe care i-am cunoscut într-un fel sau altul. Dar de fiecare dată interesele sau nevoile mele s-au modificat, Facebook a început să-mi propună figuri noi, chiar dacă aparent nu aveam nimic în comun. Iniţial am acceptat cu interes noile cereri de prietenie tocmai ca tentativă de a ieşi din bulă. În anumite cazuri s-a dovedit că există lucruri care ne apropie. În ...
Citește mai mult »

Oamenii – nici măcar animale

Au fost atâtea în ultimul timp încât puţine mai ajung să mă afecteze. Totuşi scandalul dezinfectantelor din spitale m-a paralizat de indignare. Să faci pe naiba ghem şi să obţii contracte cu aproape toate unităţile medicale din ţară, ca să le vinzi apoi apă cu nişte dezinfectant ratacit în ea mi se pare, de departe, cea mai abjectă crimă. Jurnalistul acuză substanţele diluate, ministerul declară că testele făcute suprafeţelor din spitale au ieşit mai “perfecte” ca în cea mai curată farmacie. Păi normal, una e să calculezi diluţia, alta să vezi cât de curat e cablul de la monitorul unui aparat nefolosit sau a unei noptiere pe care pacientul o şterge de 10 ori pe zi cu şerveţele dezinfectante luate de la chioşcul de ziare. Apoi o simplă răsfoire a ştirilor de peste zi, îmi arată exact asta: că omul este cel mai crud şi imprevizibil dintre mamifere. Că sute de ani de educaţie, de implementare a unor legi, de pedepsire a unor comportamente nedorite, de mers la biserică, de promovat ce e bine şi ce e rău, nu au făcut ...
Citește mai mult »

Viaţa bate filmul

Nu ştiu dacă vă amintiţi de filmul Gattaca. Sunt mamaie, ştiu, dar a fost un film bun la vremea lui, cu un subiect interesant, o distribuţie bună şi o realizare decentă. Ideea împărţirii indivizilor în superiori şi inferiori din punct de vedere genetic părea simplu subiect S.F. la 1997 când a apărut filmul, imposibil de recreat în lumea reală, din ce în ce mai preocupată de drepturile omului şi de egalitatea de şanse. Acum, în 2016, îmi dau seama de naivitate. Nu doar că subiectul este cât se poate de real, dar segregarea genetică nu înseamnă acum superior şi inferior ci înseamnă născut şi nenăscut. Cel puţin în România, pentru că am observat cu interes că în ţările europene ideea de avort terapeutic este pusa sub semnul întrebarii când vine vorba despre Sindrom Down, de exemplu. Acum o mutaţie cromozomială înseamnă întreruperea sarcinii. Deja se vorbeşte despre predispozitii genetice pentru boli incurabile. Cât va dura aşadar până când predispoziţia la schizofrenie, cancer sau diabet vor putea fi testate intrauterin? Şi câţi copii se vor mai naşte atunci? Un alt film care ...
Citește mai mult »