Imposibil de categorisit

Despre prieteni(i)

Îmi amintesc de un interviu al regretatului actor Ştefan Iordache, în care acesta afirma că nu există prieteni adevăraţi ci doar momente de prietenie adevărată. Tindeam să-i dau dreptate, dar acum sunt convinsă că de fapt există şi prieteni adevăraţi şi oameni cu care împarţi doar momente de prietenie adevărată. Prietenia, ca orice altă relaţie interumană, presupune câteva filtre de selecţie, aşa că nu-i chiar uşor de dibuit. Care ar fi testele prin care trece? Minim patru: Testul timpului O prietenie adevărată se probeaza în timp. Este nevoie de multe experienţe, discuţii, diverse altele de trăit împreună pentru a-i putea spune pe numele ei “prietenie adevărată”. Testul încrederii Prietenia autentică este aceea în care îi poţi spune celui/ celei cu care o împarţi absolut orice ştiind că nu există pericole asociate sincerităţii tale. Dacă unul are curajul de a spune adevărul, iar celălalt are puterea să-l ducă, cei doi se numesc clar prieteni. Testul “la foarte bine” Obişnuiesc să spun că găseşti foarte uşor prieteni de simţit bine: de băut o bere, de mâncat o friptură, de petrecut câteva zile vacanţă. Foarte greu găseşti însă oameni care să se bucure autentic, real, fără urmă de invidie ...
Citește mai mult »

Vacanţa în doi vs. cea în 3+

Facebook mi-a amintit zilele trecute de vacanţa din vara lui 2015, la finalul căreia concluzionam: “Când copiii din dotare au mai puțin de 6 ani, vacanțele părinților sunt tabere de supraviețuire cu sport extrem, stres maxim și testarea tuturor abilităților care țin de medicină.” Deşi cea de anul acesta a fost mai blânda cu nervii noştri, m-am gândit să fac o analiză comparativă în şapte puncte, extrem de riguroasă şi pe alocuri chiar serioasă a ieşirilor în doi versus cele în trei, patru sau cum le e norocul părinţilor: Bagajele. În doi se aruncă nişte haine respectând criteriile ceva subţire, ceva gros, ceva lejer, ceva elegant. Când ai copii însă, apar numeroase alte categorii, criterii si subcriterii. Se iau haine, jucării, medicamente, cosmetice (şamponul de la hotel ustură ochii, iar gelul de duş ustură şi el ceva), accesorii, chestii alimentare, dezinfectanţi şi detergenţi. Mersul la mare de exemplu, complică serios categoria jucării. Iar hainele, indiferent de destinaţia aleasă, vor fi categorisite în foarte subţiri, subţiri, groase şi foarte groase cu subcategoriile: de dormit, de purtat, de rezervă. Există şi extra-opţiunile impermeabile, cu filtru UVA+UVB, ...
Citește mai mult »

Luxul fiecăruia

După ce l-am născut pe MC, lucrurile au luat-o razna o perioadă. Copilul plângea continuu, casa era un haos, eu un dezastru ambulant. Singurul moment calm se petrecea dimineaţa, când copilul încă dormea, iar eu mă trezeam şi înfulecam rapid câteva sandviciuri lăsate de soţul meu pe o farfurie înainte de a pleca la serviciu. Erau luxul meu, dar nu mi-am dat seama atunci. Bucăţile de pâine cu te miri ce pe ele erau porţia mea de linişte, de potolit nervii şi glicemia după nopţi zbuciumate şi zile agitate. Dar atunci totul mi se părea greu de dus. Şi m-am prins de preţiozitatea unor sanviciuri când am născut a doua oară, la mai mult de un deceniu distanţă, când timpul şi vremurile au făcut imposibile acele momente de lux. Mă trezeam la fel de lihnită şi epuizată, dar inainte de a-mi aşeza nervii şi glicemia în hăţuiri, erau multe altele de bifat. Ni se întâmplă asta des – pentru că aş jura, nu doar mie. Gesturi, momente, fapte, mizilicuri, situaţii cărora le înţelegem valoarea atunci când nu le mai regăsim în contexte similare. Sau atunci când deschidem ochii mai larg şi vedem că alţii nu-şi permit luxul nostru. Ştiu ce înseamnă luxul convenţional: ...
Citește mai mult »

Scrisoare pentru mine

Am observat că uit tot soiul de lucruri. Dar niciodată articolele pe care le scriu – şi am multe la activ. Chiar dacă nu-mi mai amintesc conţinutul în întregime, ştiu unde să le caut şi, mai ales, cunosc ideile principale. Profit de asta şi îmi las aici nişte sfaturi pentru bătrâneţe, în speranţa că voi apuca a le reciti şi, mai ales, a le urma. “Zece paşi pentru o bătrâneţe frumoasă de la Valentina Neacşu din floarea vârstei pentru Valentina Neacşu la senectute: Răsfăţul este întotdeauna o sursă de bine. Ştiu că toate încercările de până acum apasă, dar dacă ai ajuns aici, înseamnă că eşti mai puternică decât crezi. Râzi mult, plimbă-te, plantează flori. Găseşte bani pentru o rochie frumoasă şi pentru o cremă de faţă bună. Îţi par inutile? Eram sigură că vei spune asta, întotdeauna ai crezut aşa. Dar tot le cumpărai. Ai grijă de sănătatea ta. Ani de zile te-ai gândit la ceilalţi, la programări, tratamente, la a-i proteja. A venit momentul să faci din a-ţi fi bine ţie o prioritate. Mergi la băi, e loc de socializare. Şi da, încearcă ...
Citește mai mult »

Reţeta sigură a eşecului

Am scris la un moment dat despre reţeta succesului: o linguriţă de nebunie, un praf de ambiţie, o tonă de muncă şi un sac de inspiraţie. Zilele astea am reuşit să o definesc şi pe cea a eşecului, combinând nu doar ingrediente din experiența proprie, dar şi din cele ale apropiaţilor, cunoscuţilor, biografiilor celebre. Aşadar: Prea multă încredere în forţele proprii. De la siguranță la aroganţă este un pas mic şi toti cei care l-au făcut au eşuat lamentabil. Uneori pur şi simplu ajută să ai îndoieli, sa analizezi încă o dată ceea ce ţi-ai propus, să-ţi pui întrebări suplimentare, iar cei prea siguri pe ei uită să facă astfel de verificări. Dar şi prea puţină dăunează, pentru că atunci când crezi că nu poți reuși, n-ai nici o şansă de surprize plăcute. Lipsa de încredere în forţele proprii ucide relaţii, vise şi diminuează destine. Lipsa de încredere în oameni: în cei din jur, în angajaţi, colaboratori, parteneri. Genul de credinţă paranoică în care toţi mint, fură sau au interese ascunse însingurează, înstrăinează. Contrar opiniei generale, opusul nu stă în picioare. Chiar dacă are ...
Citește mai mult »

România exceselor

Din câte înțeleg, noi românii suntem în top la capitolul boli cardiovasculare. Ne plac micii, ne place slana, dar parcă n-aș da vina doar pe ele. Dacă ar fi după mine, în locul blamării excesului de carne, zahăr și grăsimi pe la TV, eu aș propune altele, la fel de periculoase, dar pentru care nu există pilule: Excesul de miștocăreală. E haios, râdem, ne simțim mai bine în pielea noastră când găsim slăbiciunile altora. Dar gluma e bună până la un punct – acela în care devine un sistem de a dărâma ce este încă în picioare. Pentru a înțelege, se ia următorul exemplu. Cum ar fi ca înaintea unei zile importante din viața noastră (nuntă, examen, proiect important) am pune prietenii să glumească cât pot de mult și de creativ pe seama noastră și a ceea ce urmează să se întâmple. Motivant, nu? Excesul de critică. Românul s-a născut critic: de artă, de sport, de afacerile altora, de caractere. Și cu cât știe mai puțin despre un domeniu, cu atât are păreri mai pertinente. Critica e bună, ...
Citește mai mult »

În bula mea

Citeam zilele trecute un post de pe un blog (dacă aş mai şti care, aş da şi link) care explica frumos de ce percepem realitatea într-un mod limitat: practic grupul de prieteni reali şi virtuali este setat conform unor valori, dorinţe, activităţi comune. Dependenţa de Facebook ne induce poate cel mai tare în eroare, pentru că acolo algoritmii aplicaţiei chiar ne dau ceea ce ne dorim, vrem să vedem, ne este confortabil, fie că vorbim despre produse, oameni, ştiri. Şi atunci când eşti înconjurat de oameni ca tine, tinzi să crezi că toţi oamenii sunt ca tine. Ceea ce este neproductiv şi te poate izola. Este adevărat. Lista mea de prieteni virtuali este formată din cunoştinţe, rude, vecini, foşti colegi de şcoală sau job, prieteni reali, oameni pe care i-am cunoscut într-un fel sau altul. Dar de fiecare dată interesele sau nevoile mele s-au modificat, Facebook a început să-mi propună figuri noi, chiar dacă aparent nu aveam nimic în comun. Iniţial am acceptat cu interes noile cereri de prietenie tocmai ca tentativă de a ieşi din bulă. În anumite cazuri s-a dovedit că există lucruri care ne apropie. În ...
Citește mai mult »

Oamenii – nici măcar animale

Au fost atâtea în ultimul timp încât puţine mai ajung să mă afecteze. Totuşi scandalul dezinfectantelor din spitale m-a paralizat de indignare. Să faci pe naiba ghem şi să obţii contracte cu aproape toate unităţile medicale din ţară, ca să le vinzi apoi apă cu nişte dezinfectant ratacit în ea mi se pare, de departe, cea mai abjectă crimă. Jurnalistul acuză substanţele diluate, ministerul declară că testele făcute suprafeţelor din spitale au ieşit mai “perfecte” ca în cea mai curată farmacie. Păi normal, una e să calculezi diluţia, alta să vezi cât de curat e cablul de la monitorul unui aparat nefolosit sau a unei noptiere pe care pacientul o şterge de 10 ori pe zi cu şerveţele dezinfectante luate de la chioşcul de ziare. Apoi o simplă răsfoire a ştirilor de peste zi, îmi arată exact asta: că omul este cel mai crud şi imprevizibil dintre mamifere. Că sute de ani de educaţie, de implementare a unor legi, de pedepsire a unor comportamente nedorite, de mers la biserică, de promovat ce e bine şi ce e rău, nu au făcut ...
Citește mai mult »

Viaţa bate filmul

Nu ştiu dacă vă amintiţi de filmul Gattaca. Sunt mamaie, ştiu, dar a fost un film bun la vremea lui, cu un subiect interesant, o distribuţie bună şi o realizare decentă. Ideea împărţirii indivizilor în superiori şi inferiori din punct de vedere genetic părea simplu subiect S.F. la 1997 când a apărut filmul, imposibil de recreat în lumea reală, din ce în ce mai preocupată de drepturile omului şi de egalitatea de şanse. Acum, în 2016, îmi dau seama de naivitate. Nu doar că subiectul este cât se poate de real, dar segregarea genetică nu înseamnă acum superior şi inferior ci înseamnă născut şi nenăscut. Cel puţin în România, pentru că am observat cu interes că în ţările europene ideea de avort terapeutic este pusa sub semnul întrebarii când vine vorba despre Sindrom Down, de exemplu. Acum o mutaţie cromozomială înseamnă întreruperea sarcinii. Deja se vorbeşte despre predispozitii genetice pentru boli incurabile. Cât va dura aşadar până când predispoziţia la schizofrenie, cancer sau diabet vor putea fi testate intrauterin? Şi câţi copii se vor mai naşte atunci? Un alt film care ...
Citește mai mult »