Imposibil de categorisit

Despre greşeli

În studenţie unul dintre profesori (nu mai ştiu care, cel mai probabil se numea Alzheimer) ne-a vorbit despre greşelile caligrafice pe care le facem şi imposibilitatea noastră de a le depista în timp real. Cercetările arată că suntem incapabili să le detectăm corespunzător, pentru că în mintea noastră va rula continuu acelaşi parcurs greşit, aşa că recitind ne va fi imposibil sa urmărim fiecare literă scrisă şi regula gramaticală ce trebuie respectată. Creierul nostru spune aceeaşi poezie şi ochii îl cred, incapabili să se dezică de şef. Evident că există totuşi o soluţie, natura ne dă la orice măcar una. În cazul de faţă este aceea de a ne muta atenţia spre altceva pentru câteva secunde: un tablou, o fereastră, un colţ de cameră si să încercăm să ne detaşam de sarcina avută, să ne gândim la ceva total diferit. Ulterior, recitind textul scris, avem şanse mai mari să observăm greșelile comise. Rareori am timp să respect regula, de aceea dacă n-aş avea o Alină vigilentă şi alţi oameni dragi care mă mai trag de urechi uneori, aş masacra mai des pe aici limba română. Le observ însă cu acurateţe ...
Citește mai mult »

Trei

1. Am făcut imprudenţa să privesc o emisiune generatoare de lacrimi la TV. N-am mai făcut-o de mult, mi se pare că trăim oricum într-o ţară tristă şi că e suficient să mă plimb o ora prin centru (oricare ar fi oraşul) să găsesc cel puţin trei-patru motive de plâns. Emisiunea se numeşte “Visuri la cheie”, rulează pe ProTV la mijlocul săptămânii, eu am văzut-o duminică în reluare. M-a impresionat drama celor care aveau nevoie de o casă nouă, dar mai presus de asta, m-a indignat atitudinea vecinilor, care au aşteptat o televiziune sa le asaneze subsolul. Presupun că ei erau ocupaţi, primăria asemenea, guvernul e tehnocrat, iar americanii au propria lor agendă cu alegerile lor. Pe bune, oameni buni?!? Este o atitudine atât de românească: dacă nu ne afectează direct, de ce să ne mobilizăm? Dacă subsolul inundat îi umple casa de mucegai doar vecinei de la 1, ce treabă am eu care stau la 3? Cum să punem toţi bani? Cum să muncim împreună? Cum să rezolvam o situaţie a blocului? Comunitatea în România este o glumă proastă. Asociaţia de ...
Citește mai mult »

Gică Contra (1)

Inaugurez azi seria Gică Contra, în care îmi voi exprima periodic dezacordul cu tendinţe, credinţe, spuse, auzite, văzute în realitatea cotidiană. Încep cu o serie de trei: 1. Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute o analiză conform căreia bugetarii câştigă mult mai mult decât angajaţii din mediul privat. Nu dau link, gasiţi trimiteri în toată presa economică şi nu numai. Toată lumea a considerat-o o anomalie, taxând-o ca atare. Nu ştiu cum a fost făcut calculul, dar este posibil ca rezultatele să nu reflecte realitatea. Dacă iei statele de plată ca bază de calcul, poate că este corect. Doar că în mediul privat există muncă la negru şi muncă la gri. La stat însă, ceea ce iei la sfârşit de lună este 100% alb. Taxele cu angajaţii sunt încă apăsătoare şi situaţia economică a IMM-urilor nu este chiar roz, de aceea antreprenorii români găsesc permanent soluţii creative de a plăti cât mai puţin din ele. Iată de ce nu cred în acurateţea respectivului studiu care a inflamat puternic opinia publică, dar care mie mi-a amintit de parabola cu slabul care ţine ...
Citește mai mult »

Diferenţe

Într-unul dintre proiectele de consultanţă organizaţională, am întâlnit o situaţie de-a dreptul inedită, dacă nu ar fi fost chiar dramatică. Unul dintre angajaţii firmei, care activa într-un punct de lucru îndepărtat geografic (şi nu numai) de sediul principal, s-a prezentat la discuţia cu mine aproape prăbuşit fizic şi psihic. Nu era o situaţie punctuală sau o noapte precedentă cu note insomniace, omul era de-a dreptul afectat de sindromul suprasolicitării profesionale. Lucra enorm, într-un ritm infernal, dar din cauza proastelor proceduri de raportare, nimeni nu realiza asta. În plus, fiind departe, deci invizibil, percepţia managerilor era că oricum nu prea are treabă şi stă la şuete toată ziulica. Nimeni nu s-a gândit să-i facă o vizită sau să-l invite la o discuţie serioasă, iar omul devenise ţinta unei atitudini generale zeflemitoare din partea colegilor. Cum ar veni şi bătut si cu banii luaţi. Când le-am spus managerilor că este suprasolicitat, au glumit. Când am adus argumente clare si măsurabile, au tăcut. Angajatul în cauză chiar muncea până la epuizare, dar din cauza unui management defectuos, rezultatele nu se regăseau în încasări. În viaţa personală văd adesea ...
Citește mai mult »

Citatul zilei: tați și băieți

“Când Jackson a împlinit treisprezece ani, începuse să-și exprime părerile despre golf și despre alte chestiuni și asta dusese la certuri aprinse între el și tatăl său […] Părinții lui Jackson se despărțiseră recent și, în acordul de separare, au stabilit ca Jackson să petreacă două sfârșituri de săptămână alternative cu tatăl său. […] – Nu vreau să mă duc acolo. Nu pot să-mi văd prietenii și tot ce am voie e să-mi pierd timpul cu el și cu surorile mele. Și așa e un nenorocit tot timpul. Nu recunoaște niciodată că ceva e din vina lui […]. Parcă purtăm mereu aceeași conversație. El crede doar pentru că plătește totul, eu trebuie să stau cu el și să-i spun că-l iubesc. Nu merge chiar așa. […] Îmi tot spune să-i arăt respect. Dar de fapt nu-l respect. Îmi tot spune că o să se schimbe, dar durează doar o zi și apoi face din nou aceleași lucruri. […] Nu era întotdeauna ușor să te înțelegi cu Jackson – la urma urmei era un adolescent furios – dar tatăl lui ...
Citește mai mult »

Abia acum e toamnă

Flori de toate soiurile si culorile. Tricouri albastre. Zâmbete şi îmbrăţişări. Câteva chiote. Emoţii. Interviuri live la radio. Vunk cântând tare şi răspicat. Miros de cafea. Andreea Esca admirând freza Marelui Copil. Cel mic, şi el cu freză nouă, ne arată lacrimile. Al patrulea an deja. Planuri. Speranţe. Nerăbdare. Nostalgii de toamnă post-văratice. Dor. Efervescenţă. Fete frumoase. Patru ace. Şi încă multe patru ace. Alte lacrimi. Ghiozdane care îşi aşteaptă conţinutul. Copii care îşi cunosc soarta 🙂 Multe maşini. Claxoane. Semafoare. Opriri. Porniri. Un nou început. Mult succes! Sursă foto: Facebook
Citește mai mult »

Despre prieteni(i)

Îmi amintesc de un interviu al regretatului actor Ştefan Iordache, în care acesta afirma că nu există prieteni adevăraţi ci doar momente de prietenie adevărată. Tindeam să-i dau dreptate, dar acum sunt convinsă că de fapt există şi prieteni adevăraţi şi oameni cu care împarţi doar momente de prietenie adevărată. Prietenia, ca orice altă relaţie interumană, presupune câteva filtre de selecţie, aşa că nu-i chiar uşor de dibuit. Care ar fi testele prin care trece? Minim patru: Testul timpului O prietenie adevărată se probeaza în timp. Este nevoie de multe experienţe, discuţii, diverse altele de trăit împreună pentru a-i putea spune pe numele ei “prietenie adevărată”. Testul încrederii Prietenia autentică este aceea în care îi poţi spune celui/ celei cu care o împarţi absolut orice ştiind că nu există pericole asociate sincerităţii tale. Dacă unul are curajul de a spune adevărul, iar celălalt are puterea să-l ducă, cei doi se numesc clar prieteni. Testul “la foarte bine” Obişnuiesc să spun că găseşti foarte uşor prieteni de simţit bine: de băut o bere, de mâncat o friptură, de petrecut câteva zile vacanţă. Foarte greu găseşti însă oameni care să se bucure autentic, real, fără urmă de invidie ...
Citește mai mult »

Vacanţa în doi vs. cea în 3+

Facebook mi-a amintit zilele trecute de vacanţa din vara lui 2015, la finalul căreia concluzionam: “Când copiii din dotare au mai puțin de 6 ani, vacanțele părinților sunt tabere de supraviețuire cu sport extrem, stres maxim și testarea tuturor abilităților care țin de medicină.” Deşi cea de anul acesta a fost mai blânda cu nervii noştri, m-am gândit să fac o analiză comparativă în şapte puncte, extrem de riguroasă şi pe alocuri chiar serioasă a ieşirilor în doi versus cele în trei, patru sau cum le e norocul părinţilor: Bagajele. În doi se aruncă nişte haine respectând criteriile ceva subţire, ceva gros, ceva lejer, ceva elegant. Când ai copii însă, apar numeroase alte categorii, criterii si subcriterii. Se iau haine, jucării, medicamente, cosmetice (şamponul de la hotel ustură ochii, iar gelul de duş ustură şi el ceva), accesorii, chestii alimentare, dezinfectanţi şi detergenţi. Mersul la mare de exemplu, complică serios categoria jucării. Iar hainele, indiferent de destinaţia aleasă, vor fi categorisite în foarte subţiri, subţiri, groase şi foarte groase cu subcategoriile: de dormit, de purtat, de rezervă. Există şi extra-opţiunile impermeabile, cu filtru UVA+UVB, ...
Citește mai mult »

Luxul fiecăruia

După ce l-am născut pe MC, lucrurile au luat-o razna o perioadă. Copilul plângea continuu, casa era un haos, eu un dezastru ambulant. Singurul moment calm se petrecea dimineaţa, când copilul încă dormea, iar eu mă trezeam şi înfulecam rapid câteva sandviciuri lăsate de soţul meu pe o farfurie înainte de a pleca la serviciu. Erau luxul meu, dar nu mi-am dat seama atunci. Bucăţile de pâine cu te miri ce pe ele erau porţia mea de linişte, de potolit nervii şi glicemia după nopţi zbuciumate şi zile agitate. Dar atunci totul mi se părea greu de dus. Şi m-am prins de preţiozitatea unor sanviciuri când am născut a doua oară, la mai mult de un deceniu distanţă, când timpul şi vremurile au făcut imposibile acele momente de lux. Mă trezeam la fel de lihnită şi epuizată, dar inainte de a-mi aşeza nervii şi glicemia în hăţuiri, erau multe altele de bifat. Ni se întâmplă asta des – pentru că aş jura, nu doar mie. Gesturi, momente, fapte, mizilicuri, situaţii cărora le înţelegem valoarea atunci când nu le mai regăsim în contexte similare. Sau atunci când deschidem ochii mai larg şi vedem că alţii nu-şi permit luxul nostru. Ştiu ce înseamnă luxul convenţional: ...
Citește mai mult »

Scrisoare pentru mine

Am observat că uit tot soiul de lucruri. Dar niciodată articolele pe care le scriu – şi am multe la activ. Chiar dacă nu-mi mai amintesc conţinutul în întregime, ştiu unde să le caut şi, mai ales, cunosc ideile principale. Profit de asta şi îmi las aici nişte sfaturi pentru bătrâneţe, în speranţa că voi apuca a le reciti şi, mai ales, a le urma. “Zece paşi pentru o bătrâneţe frumoasă de la Valentina Neacşu din floarea vârstei pentru Valentina Neacşu la senectute: Răsfăţul este întotdeauna o sursă de bine. Ştiu că toate încercările de până acum apasă, dar dacă ai ajuns aici, înseamnă că eşti mai puternică decât crezi. Râzi mult, plimbă-te, plantează flori. Găseşte bani pentru o rochie frumoasă şi pentru o cremă de faţă bună. Îţi par inutile? Eram sigură că vei spune asta, întotdeauna ai crezut aşa. Dar tot le cumpărai. Ai grijă de sănătatea ta. Ani de zile te-ai gândit la ceilalţi, la programări, tratamente, la a-i proteja. A venit momentul să faci din a-ţi fi bine ţie o prioritate. Mergi la băi, e loc de socializare. Şi da, încearcă ...
Citește mai mult »