Imposibil de categorisit

O poveste cu un șoarece

Să fie cam o lună de când în magazia care-l găzduiește iarna pe Tocăniță, zis Trifoi, zis Iepurilă, zis Bag P€&@ în El de Iepure (*) se auzeau zgomote ciudate. Ba chiar am găsit punga de mâncare a sus numitului roasă la un colț. Mi-a fost clar că am mai căpătat niște nedorite animale de companie, dar eram totuși în faza de negare: atât timp cât nu le vedeam, practic nu existau. Până într-o seară când, ridicând capacul garsonierei lui Trifoi, am văzut că avea un vizitator: un șoricel mititel, care m-a speriat de moarte în ciuda faptului că nu arăta deloc amenințător. Am țipat de au ieșit ai mei îngrijorați (sau plini de speranță) pe la ferestre și timp de două zile am vizitat iepurele doar în compania soțului. Sătulă de mișteauxuri, în a treia am luat cu mine câinii. Care furau din magazie chestii și le mutau în curte prin puncte diametral opuse, așa că am renunțat și la protecția lor. În vederea preîntâmpinării unei noi întâlniri față în față cu infama creatură, mi-am făcut așadar ...
Citește mai mult »

Salvați pârșii!

Încă nu mă prind dacă Social Media ne ajută cumva sau este un instrument 100% util involuției noastre ca specie. Probabil când am să o fac, îmi voi șterge profilele de acolo definitiv. Așadar prezentul cod portocaliu venit după cele 19 grade cu plus din trecutul weekend a prins pe picior greșit vegetația de primăvară și fauna aferentă. Includ aici berzele, care au apucat să se întoarcă din țările calde și au dat de viscol. În ciuda sfaturilor date prompt de specialiști încă dinainte de reinstalarea iernii, pe Facebook s-au viralizat imagini cu ruși și bulgari care salvează berze. Păi ce, românii sunt mai fraieri?!? Deloc, așa că au purces la apeluri disperate de a salva păsările cu pricina, chiar dacă ele par a gestiona bine situația până acum. Nu stau să număr de câte ori mi-au apărut în feed imagini cu berze autohtone în pericol doar pentru că stau țanțoșe în zăpadă. Nici câte anunțuri panicarde au apărut pe grupul de discuții al comunei. Toată lumea vrea să salveze berzele Domneștiului și ale României! Aparent confrații noștri uită ...
Citește mai mult »

Factorul surpriză

Se întâmplă uneori ca proiectele de recrutare și selecție să iasă din prima. Și ies bine. Alteori muncești zile în șir, dai telefoane, încerci căi nebănuite. Și ies, dar chinuit și parcă nu la fel de bine. Același client, același proiect, același recruiter, dar la momente diferite poate avea rezultate complet opuse. Ce face diferența? Contextul, numărul celor deschiși la schimbări de job sau măcar la a comunica, adică ceva ce nu prea putem controla. Factorul hazard. La fel pățesc și căutătorii de job. Uneori le iese din prima, alteori caută cu disperare și nu se leagă nimic. Noroc sau ghinion și aici: piața fluctuează, când ai contracandidați cu duiumul, când ajungi singur la linia de sosire. Orice profesionist poate confirma că succesul, indiferent de domeniu, are un ingredient care apare spontan, necontrolat, deși cu siguranță muncit și așteptat: un context, o întâlnire, o sclipire, o idee. Știu că nu este științific, dezirabil, acceptat social să vorbești despre eșec sau reușită în termeni altfel decât măsurabili. La rândul meu am crezut multă vreme că totul în viață respectă ...
Citește mai mult »

Incompetenţa are moarte sigură

Am văzut de prea multe ori să nu pot generaliza: oriunde ar fi, la stat sau la privat, afară sau în ţară, în firme mari sau mici, incompetenţa este într-un final devoalată. Este arătată cu degetul, îndepărtată şi păstrată în istorie ca atare: o anomalie, o eroare de selecţie, o problemă lungă şi dureroasă. Am văzut comploturi și ştiu cum arată: uneori oameni nevinovați pică victime fără apărare. Dar mai ştiu că profesioniştii, oricât de ciufuliţi ies din astfel de lupte, se ridică şi merg mai departe. Îi vedem apoi crescând în carieră, plecând în organizaţii mai puternice sau având propriile lor afaceri de succes. Incompetenţii însă sfârşesc adesea zbătându-se în poziţii inferioare, adică acolo unde le este locul. În politică este la fel: indiferent cât de bine le-a mers cât au fost în funcţie, greşelile făcute din reavoinţă şi incompetenţă au costat. De aceea nu avem o clasă politică matură: pentru că cei noi copiază reţetele de eşec ale înaintaşilor intraţi deja în istorie ca imorali, incompetenţi, incompatibili profesional cu funcţiile lor. Problema este că toată această incompetenţă costă ...
Citește mai mult »

Fiecare taur este uneori un mare bou

Zilele astea mi se plimbă prin cap tot felul de subiecte grele: de la educația morală, la bipolaritatea politicii, violență sau viața ca o perpetuă trântă. Dar pentru că n-aș putea scrie relaxat despre nimic din cele de mai sus și pentru că suntem în plină vacanță intersemestrială (numită vacanța de după vacanță), vă povestesc despre un film. Ferdinand este noua obsesie a lui Cezar, l-am văzut deja de două ori și știu din experiența Cars 3 și Sing! că este doar începutul. (Mă bucur că n-a făcut pasiune pentru Coco, deși ascultă mereu coloana sonoră, pentru că n-aș putea să văd obsesiv schelețeii, oricât de drăguți ar fi!) Carevasăzică Ferdinand este un vițeluș sensibil, dar curajos, care luptă cu destinul său pecetluit de viitor taur de corida și fuge din ferma în care a crescut. Ajunge așadar într-un soi de Rai: o familie care cultivă flori și le vinde în piață. Ferdinand crește liber și răsfățat devenind un taur mare, puternic și cu aspect fioros, deși sufletul lui este la fel de cald și sensibil. Dar ca ...
Citește mai mult »

O cheie pierdută

În frumoasa zi de ieri, cu piticul proaspăt cules de pe băncile grădiniței, am purces la a cumpăra câteva din cele necesare. Am intrat așadar în magazinul din apropiere și, pentru că aveam destule bagaje, am pus rucsacul copilului împreună cu haina și fesul într-unul dintre dulapioarele de la intrare. (*) Caut monedă, închid dulapul, iar copilul mă roagă să țină el cheia. Am avut în acel moment un flashback cu primul meu mers la pâine, când am pierdut cei 5 lei și m-am întors cu mâna și buzunarele goale, dar cu o abundență de lacrimi în obraz. M-am gândit totuși că nu-i un risc mare, la dihai corporația dacă se pierde o cheie, sigur există o procedură clară de urmat. Existau totuși indicii că ceva nu e tocmai organizat: multe dulapuri erau nefuncționale, iar din cele 3 chei existente, niciuna nu mai avea eticheta colorată de plastic pe care să scrie numărul. Dar i-am făcut copilului hatârul și de aici s-a rupt filmul, pentru că exact în acea secundă fatidică mi-a sunat telefonul. Facem cumpărăturile, plătim, rog copilul să ...
Citește mai mult »

Povestea continuă!

Astăzi am un guest post caritabil, scris de Florin Haragas. Florin este vecin, prieten și coleg într-unul dintre proiectele online. Tată de trei băieți, pasionat de fotografie, făuritor de dulciuri (și alte minunății gastronomice), corporatist și foarte implicat în cauze sociale. Citiţi, donaţi, daţi vestea mai departe! Copiii cu afecţiuni oncologice au mare nevoie de poveşti frumoase să se vindece, pentru că așa pot simți măcar puțin din magia copilăriei. “Proiectul #SearaDePoveste a inceput intr-un salon de spital, acum exista trei spitale de copii pe lista si zeci de seri de poveste in fiecare luna. Sunt zeci de copii care ii striga pe holuri pe voluntari sa viziteze si salonul lor si ii pandesc cu nasucul lipit de geam, sute de copii care au auzit istorioare cu final fericit, mii de suflete care asteapta un mar, o ghicitoare, un nasuc rosu si o vorba buna. Sunt copiii cu nevoi speciale si nevoi sociale pentru care perioada grea de tratament in diferite afectiuni produc efecte devastatoare la nivel psihologic si au mare nevoie de sprijin. Si de aceste seri de joc si ...
Citește mai mult »

Lerry go!

La începutul antreprenoriatului aveam un obicei pe care îl consideram educativ: tot ce mă frapa, șoca, întrista, frustra păstram cu sfințenie, într-un folder al clientului de mail. Aveam acolo tot soiul de corespondențe halucinante, mesaje agresive sau minciuni dureroase prin naivitatea lor. Cumva speram astfel să găsesc un model general valabil al tuturor problemelor de comunicare cu oamenii din jur sau măcar să nu repet greșeli făcute și trăite deja. La fiecare schimbare de laptop, când importam toată corespondența, îmi reapărea grupul de mailuri, intitulat profetic “Să nu uiți!” (V-am spus deja că am conversații lungi cu mine! 🙂 ) Evident că nu am găsit astfel modelul general valabil. Și că de-a lungul timpului au apărut numeroase alte situații dificile sau persoane cu potențial toxic. Dar am învățat mult și nu din cele păstrate cu sfințenie, ci din interacțiunile zilnice, de la oameni grozavi, din reușite. Pare imposibil, dar așa este: cheia relațiilor bune cu potențiali candidați nu a fost la cei puțini care își încălcau promisiunile, ci la cei mulți și paroliști. La fel și cheia comunicării ...
Citește mai mult »

Populism cu materialul clientului

Cea mai recentă acţiune forfecată de presă a actualei puteri este înfiinţarea de către Primăria capitalei noastre dragi a unui consorţiu/ holding/ mamut de firme care să gestioneze domeniile cheie: IT, sport, transport, pază şi securitate, salubrizare, etc. Care, ca orice agent economic, are nevoie de capital uman. Iar Primaria nu doar că vrea să angajeze în masă, dar o va face cu salarii competitive, și asta, zic specialiştii, ar putea da peste cap piaţa muncii. În plus, politica de angajare deloc transparentă, ar avantaja pe cei care au afinităti politice sau de sânge cu partidul aflat la conducere. Nu ştiu cât de bună sau proastă este ideea, ştiu doar că implementarea va fi oricum mediocră. Statul român are o deficiență în a face lucruri sclipitoare, este veşnic înapoia vremurilor şi logicii, are o inerţie păguboasă şi o birocraţie criminală, adică toate componentele din rețeta eșecului. Şi sunt de acord că este un demers populist, de imagine, înainte de a fi unul de eficientizare al unor procese de lucru sau fluxuri de bani. Dar dincolo de asta, ceea ce nu înțelege ...
Citește mai mult »

Marea chiauneală

Suntem o societate bolnavă. Individual vorbind sunt mulţi oameni sănătoşi, cu creierul limpede, capabili de acţiuni echilibrate. La nivel de grup însă, şi mai ales în grup extins, parcă ne-a lovit strechea. Mă uit la asociaţiile de locatari. Babilonie mai mare, rar vezi. Imposibil de luat decizii, dacă se iau sunt, de regulă idioate şi rapid revocate. Arunc apoi o privire prin firme. Greu de înţeles de multe ori cum de nu a apărut încă ştirea că un manager a fost linşat de angajaţii săi sătui de aberaţii şi abuzuri. Am circulat de două ori lunile astea cu troleibuzul. S-au iscat în jur nişte conflicte atât de stupide, dar virulente, de am decis că e mai sanătos să o iau pe jos. Oriunde există un grup de români trebuie să existe şi tensiuni, înjurături, contradicţii, toxicitate. Trebuie să simţi nevoia de a fugi, de a te detaşa, de a te delimita. Apoi mă uit la ştiri: penali bogaţi care îşi împart funcţiile politice şi restul de oameni care le susţin financiar şi electoral statuturile şi conturile. Tavane care cad copiilor în cap, ...
Citește mai mult »