Imposibil de categorisit

Incompetenţa are moarte sigură

Am văzut de prea multe ori să nu pot generaliza: oriunde ar fi, la stat sau la privat, afară sau în ţară, în firme mari sau mici, incompetenţa este într-un final devoalată. Este arătată cu degetul, îndepărtată şi păstrată în istorie ca atare: o anomalie, o eroare de selecţie, o problemă lungă şi dureroasă. Am văzut comploturi și ştiu cum arată: uneori oameni nevinovați pică victime fără apărare. Dar mai ştiu că profesioniştii, oricât de ciufuliţi ies din astfel de lupte, se ridică şi merg mai departe. Îi vedem apoi crescând în carieră, plecând în organizaţii mai puternice sau având propriile lor afaceri de succes. Incompetenţii însă sfârşesc adesea zbătându-se în poziţii inferioare, adică acolo unde le este locul. În politică este la fel: indiferent cât de bine le-a mers cât au fost în funcţie, greşelile făcute din reavoinţă şi incompetenţă au costat. De aceea nu avem o clasă politică matură: pentru că cei noi copiază reţetele de eşec ale înaintaşilor intraţi deja în istorie ca imorali, incompetenţi, incompatibili profesional cu funcţiile lor. Problema este că toată această incompetenţă costă ...
Citește mai mult »

Fiecare taur este uneori un mare bou

Zilele astea mi se plimbă prin cap tot felul de subiecte grele: de la educația morală, la bipolaritatea politicii, violență sau viața ca o perpetuă trântă. Dar pentru că n-aș putea scrie relaxat despre nimic din cele de mai sus și pentru că suntem în plină vacanță intersemestrială (numită vacanța de după vacanță), vă povestesc despre un film. Ferdinand este noua obsesie a lui Cezar, l-am văzut deja de două ori și știu din experiența Cars 3 și Sing! că este doar începutul. (Mă bucur că n-a făcut pasiune pentru Coco, deși ascultă mereu coloana sonoră, pentru că n-aș putea să văd obsesiv schelețeii, oricât de drăguți ar fi!) Carevasăzică Ferdinand este un vițeluș sensibil, dar curajos, care luptă cu destinul său pecetluit de viitor taur de corida și fuge din ferma în care a crescut. Ajunge așadar într-un soi de Rai: o familie care cultivă flori și le vinde în piață. Ferdinand crește liber și răsfățat devenind un taur mare, puternic și cu aspect fioros, deși sufletul lui este la fel de cald și sensibil. Dar ca ...
Citește mai mult »

O cheie pierdută

În frumoasa zi de ieri, cu piticul proaspăt cules de pe băncile grădiniței, am purces la a cumpăra câteva din cele necesare. Am intrat așadar în magazinul din apropiere și, pentru că aveam destule bagaje, am pus rucsacul copilului împreună cu haina și fesul într-unul dintre dulapioarele de la intrare. (*) Caut monedă, închid dulapul, iar copilul mă roagă să țină el cheia. Am avut în acel moment un flashback cu primul meu mers la pâine, când am pierdut cei 5 lei și m-am întors cu mâna și buzunarele goale, dar cu o abundență de lacrimi în obraz. M-am gândit totuși că nu-i un risc mare, la dihai corporația dacă se pierde o cheie, sigur există o procedură clară de urmat. Existau totuși indicii că ceva nu e tocmai organizat: multe dulapuri erau nefuncționale, iar din cele 3 chei existente, niciuna nu mai avea eticheta colorată de plastic pe care să scrie numărul. Dar i-am făcut copilului hatârul și de aici s-a rupt filmul, pentru că exact în acea secundă fatidică mi-a sunat telefonul. Facem cumpărăturile, plătim, rog copilul să ...
Citește mai mult »

Povestea continuă!

Astăzi am un guest post caritabil, scris de Florin Haragas. Florin este vecin, prieten și coleg într-unul dintre proiectele online. Tată de trei băieți, pasionat de fotografie, făuritor de dulciuri (și alte minunății gastronomice), corporatist și foarte implicat în cauze sociale. Citiţi, donaţi, daţi vestea mai departe! Copiii cu afecţiuni oncologice au mare nevoie de poveşti frumoase să se vindece, pentru că așa pot simți măcar puțin din magia copilăriei. “Proiectul #SearaDePoveste a inceput intr-un salon de spital, acum exista trei spitale de copii pe lista si zeci de seri de poveste in fiecare luna. Sunt zeci de copii care ii striga pe holuri pe voluntari sa viziteze si salonul lor si ii pandesc cu nasucul lipit de geam, sute de copii care au auzit istorioare cu final fericit, mii de suflete care asteapta un mar, o ghicitoare, un nasuc rosu si o vorba buna. Sunt copiii cu nevoi speciale si nevoi sociale pentru care perioada grea de tratament in diferite afectiuni produc efecte devastatoare la nivel psihologic si au mare nevoie de sprijin. Si de aceste seri de joc si ...
Citește mai mult »

Lerry go!

La începutul antreprenoriatului aveam un obicei pe care îl consideram educativ: tot ce mă frapa, șoca, întrista, frustra păstram cu sfințenie, într-un folder al clientului de mail. Aveam acolo tot soiul de corespondențe halucinante, mesaje agresive sau minciuni dureroase prin naivitatea lor. Cumva speram astfel să găsesc un model general valabil al tuturor problemelor de comunicare cu oamenii din jur sau măcar să nu repet greșeli făcute și trăite deja. La fiecare schimbare de laptop, când importam toată corespondența, îmi reapărea grupul de mailuri, intitulat profetic “Să nu uiți!” (V-am spus deja că am conversații lungi cu mine! 🙂 ) Evident că nu am găsit astfel modelul general valabil. Și că de-a lungul timpului au apărut numeroase alte situații dificile sau persoane cu potențial toxic. Dar am învățat mult și nu din cele păstrate cu sfințenie, ci din interacțiunile zilnice, de la oameni grozavi, din reușite. Pare imposibil, dar așa este: cheia relațiilor bune cu potențiali candidați nu a fost la cei puțini care își încălcau promisiunile, ci la cei mulți și paroliști. La fel și cheia comunicării ...
Citește mai mult »

Populism cu materialul clientului

Cea mai recentă acţiune forfecată de presă a actualei puteri este înfiinţarea de către Primăria capitalei noastre dragi a unui consorţiu/ holding/ mamut de firme care să gestioneze domeniile cheie: IT, sport, transport, pază şi securitate, salubrizare, etc. Care, ca orice agent economic, are nevoie de capital uman. Iar Primaria nu doar că vrea să angajeze în masă, dar o va face cu salarii competitive, și asta, zic specialiştii, ar putea da peste cap piaţa muncii. În plus, politica de angajare deloc transparentă, ar avantaja pe cei care au afinităti politice sau de sânge cu partidul aflat la conducere. Nu ştiu cât de bună sau proastă este ideea, ştiu doar că implementarea va fi oricum mediocră. Statul român are o deficiență în a face lucruri sclipitoare, este veşnic înapoia vremurilor şi logicii, are o inerţie păguboasă şi o birocraţie criminală, adică toate componentele din rețeta eșecului. Şi sunt de acord că este un demers populist, de imagine, înainte de a fi unul de eficientizare al unor procese de lucru sau fluxuri de bani. Dar dincolo de asta, ceea ce nu înțelege ...
Citește mai mult »

Marea chiauneală

Suntem o societate bolnavă. Individual vorbind sunt mulţi oameni sănătoşi, cu creierul limpede, capabili de acţiuni echilibrate. La nivel de grup însă, şi mai ales în grup extins, parcă ne-a lovit strechea. Mă uit la asociaţiile de locatari. Babilonie mai mare, rar vezi. Imposibil de luat decizii, dacă se iau sunt, de regulă idioate şi rapid revocate. Arunc apoi o privire prin firme. Greu de înţeles de multe ori cum de nu a apărut încă ştirea că un manager a fost linşat de angajaţii săi sătui de aberaţii şi abuzuri. Am circulat de două ori lunile astea cu troleibuzul. S-au iscat în jur nişte conflicte atât de stupide, dar virulente, de am decis că e mai sanătos să o iau pe jos. Oriunde există un grup de români trebuie să existe şi tensiuni, înjurături, contradicţii, toxicitate. Trebuie să simţi nevoia de a fugi, de a te detaşa, de a te delimita. Apoi mă uit la ştiri: penali bogaţi care îşi împart funcţiile politice şi restul de oameni care le susţin financiar şi electoral statuturile şi conturile. Tavane care cad copiilor în cap, ...
Citește mai mult »

România văzută de departe

Cât am fost departe de țară (m-am plimbat un pic vara asta) mi s-a părut nedrept că suntem mereu la coada clasamentelor europene. În definitiv nici alții nu-s mai breji, bifează și ei la nivel individual nesimțirea, tânțenia sau stupiditatea. Am văzut deșeuri aruncate pe plajă, copii spălați de nisip în piscină, dușul fiind la 1m de ea, șezlonguri învârtite după soare până în coasta vecinului. Și am stat la hoteluri pricopsite. Cozi pe autostradă, țânțari, hoarde de oameni mergând haotic pe stradă. Vuittoane false vândute agresiv și doamne asiatice care făceau “masaghi” cu un ulei care arăta mai mult decât îndoielnic. Și, culmea, se găseau clienți. Nu sunt nici alții mai breji. Corupția sistemică și nesimțirea individuală se regăsesc probabil în orice colț de lume. Totuși când te întorci în țară de pe meleaguri în care apa caldă curge la robinet și în vârf de munte, îți dai seama unde este hiba. Acel “las-o că merge așa” se traduce în patru indicatori mari și măsurabili: 1. Lipsa de respect pentru reguli. Dacă există un semn mare, care interzice ceva, orice, ...
Citește mai mult »

Statui

Când a murit un nebun poet al neamului am realizat că ipocrizia bate patologia. Neașteptat de multe osanale, flori și lacrimi pentru cineva care a ținut decenii să ne arate mai degrabă urâțenia preocupărilor sale decât seria calităților umane. Ieri s-a curățat fondatorul imperiului Playboy. Un tip exotic, putred de bogat, care și-a trăit viața în pijamale înconjurat de femei frumoase. Mă așteptam ca lumea să consemneze decesul, mă așteptam la bancuri (parcă nici păcatele nu mai sunt ce au fost), mă așteptam la acoperire media serioasă. Omul a plătit salarii, a contribuit cu taxe uriașe, avea notorietate, construia notorietate. Nu mă așteptam totuși la partea cu atributele. Eliberatorul femeii, ba chiar și al bărbatului, cel care a schimbat mentalități, pionierul tuturor celor nevăzute până atunci în materie de sexualitate, vizionarul. Ai zice că fără HH acum eram mai puțini și mai proști. Omul a avut o singură mare calitate: a făcut bani mulți din sexualitate respectând (în mare) legile în vigoare. Și a făcut-o cu stil. Nu a inventat nimic, femeile se dezbrăcau în poze cu mult înaintea ...
Citește mai mult »

Face sau nu haina pe om?

Presa de astăzi a explodat pe tema unei doamne exotice, pusă pe scaun de cinste într-un inspectorat școlar din Arad. (*) Pe de o parte avem corul care întreabă: ce Doamne apără și păzește caută duduia cu ventuze în loc de buze și decolteu generos acolo? Ce o recomandă? De unde a apărut? Pe de alta, voci care apără prezența sexualizată a persoanei, folosind o retorică de tipul: băi superficialilor care nu puteți vedea voi dincolo de haine spre sufletul bun și cald al unei persoane! Evident că ambele variante au partea lor de validitate. Dar la fel de evident este că această corectitudine politică ne va duce pe noi culmi ale absurdului. Fiecare are dreptul să îmbrace ce dorește. Plus că își poate aranja la fel și corpul: se poate opera, tunde, colora, își poate scoate dinți sau coaste, își poate adăuga unghii, extensii, cercei sau coarne. Dar fiecare meserie are codul ei vestimentar. Doctorii se îmbracă simplu, comod, curat. Dacă aș vedea un medic consultându-mă cu pantofii murdari de noroi de afară, cred că aș căpăta automat niște ...
Citește mai mult »