Imposibil de categorisit

E soare

Astăzi am vrut să scriu un text optimist. Sunt încărcată de inspirație, în ultima vreme chiar am avut muze bune. Dar navigând la cafea prin Social Media am aflat că o colegă de breaslă nu mai este printre noi. A pierdut un război lung cu boala sa necruțătoare, deși câștigase câteva lupte importante. Așa că nu sunt sigură că îmi iese. Nu am cunoscut-o personal, dar era acolo, una dintre noi. Ne intersectam prin reviste, pe la evenimente, prin proiectele de recrutare și selecție. Apoi s-a retras din activitate păstrând toate armele pentru boala ei. A lăsat HR-ul pentru artă, a început să trăiască altfel. Apoi a capitulat. Cu o moarte toți suntem datori, asta este clar. Dar ideal este să facem și din viață tot datoria noastră. Cumva prinși în făurirea propriului masterplan al succesului, sărim peste pauze, îi punem pe cei dragi în așteptare, îi învinovățim pentru nereușitele noastre, ne supărăm pentru tot soiul de bagatele, visăm la chestii care odată obținute ne seacă, nu ne împlinesc. Suntem țâfnoși, importanți, orgolioși. Ne ținem mintea ocupată cu ...
Citește mai mult »

Mimând

-Mama, ce conferi? Păcălici sau Mimatul cu cărți? m-a întrebat aseară cel mic arătându-mi cele două jocuri. De câteva ori, pentru că eram cu gândurile razna. M-am prins ce vrea abia după ce am realizat că încearcă să afle ce prefer. De când a început circul cu recentul plebiscit, dorm prost, visez tâmpenii, am migrene. Încercarea mea de a-i înțelege pe minoritarii votului mă seacă de energie și putere. Și cred că nu cunosc om zdravăn la minte care să poată sta calm sub asediul informațiilor absolut dezgustătoare care ni se prezintă. Nu poți vedea cerul senin, nu poți auzi păsărelele care cântă, nu te poți juca cu frunzele căzute, dacă ți se creionează un perpetuu iad. Desfrâu, dezmăț, decadență excesivă, comportamente extreme, pericole care sigur nu ne pasc pe noi ăștia de stăm mai mult în trafic decât sărind din zona de confort în noi situații sociale. Iar eu am doi sau trei cunoscuți cu astfel de abordări. Mi-e groază să mă gândesc ce este în bula lor! Întreb cu sinceritate: cum naiba trăiți? Cum vă duceți la culcare ...
Citește mai mult »

La mulți ani 2001!

În 1997, anul primului nostru eșec de aderare la NATO, România încă avea în vigoare legea care încrimina relațiile homosexuale consensuale. Este celebru cazul unei sportive abuzate și încriminate atunci pe motiv de lesbianism. Guvernul Văcăroiu încercase abrogarea în anii anteriori, la presiunea Consiliului Europei, dar nu a avut succes, Partidul Țărănist, aproape mort azi, dar încă viu în abordări similare, fiind atunci principalul motor politic al împotrivirii. Abia în 2001 legea cu pricina a dispărut, așa că în 2003 era deja anunțată integrarea noastră în UE, iar în 2004 ne-au primit în alianța nord-atlantică.  După dezincriminarea homosexualității ce să vezi? Nu am fost trăzniți de Dumnezeu, nu ne-au furat homosexualii copiii și nici nu ne-au agresat pe stradă, așa cum propovăduiau nemulțumiții vremurilor. Doar am crescut economic, ne-am mai civilizat, au venit mai multe dintre blamatele corporații, unele care susțin bine multe familii tradiționale, am mai renunțat la budele din fundul curții. Istoria recentă ne oferă așadar un exemplu grăitor: oricât de nefiresc pare unora, oricum societatea se va adapta trendului global. Când interesele geopoliticostrategicoeconomicoandshit o vor ...
Citește mai mult »

Viaţa online

Cu ceva timp în urmă, una dintre paginile de (pseudo)ştiinţă, pe care o urmaream pe Facebook, a publicat un articol despre ovarele polichistice. Au urmat sute de comentarii în care femei diverse ca naţionalitate şi locaţie pur şi simplu îşi tăguiau (*) prietene interesate de subiect. Adică alte femei la fel de diverse care s-au confruntat, într-un fel sau altul, cu această afecţiune. Aparent vremurile în care era aiurea să vorbeşti public despre boli care ţin de zona intimă au trecut. Ori că zici de un genunchi, ori că bagi detalii despre uter, e acum acelaşi lucru. Ceea ce e logic corect, până la urmă tot anatomie umană e, dar cumva deschide calea spre atrocităţi de comunicare ca cele de mai sus. De când administrez grupul de discuţii al comunei am avut multe bariere personale de înfruntat. Este mai greu decât pare, sunt oameni diferiţi si dificili care uneori îţi pun la încercare răbdarea şi nervii. Dar recunosc public că cel mai tare mă îngreţoşează, la propriu, anunţurile de tipul: “cine e disponibilă pentru o mani/ pedi cu semi în după amiaza asta?” sau varianta ...
Citește mai mult »

Noua ordine

Ieri a apărut în presă ştirea că Miss America, binecunoscutul concurs de frumuseţe, renunţă la proba costumelor de baie, aceasta fiind înlocuită cu interviuri care să arate personalitatea concurentelor, implicarea lor socială, influenţa pozitivă asupra lumii în care trăim. Anterior se renunţase şi la cea a rochiilor de seară, care a fost transformată în prezentarea unor vestimentaţii reprezentative pentru cele care participă. Avantaj asistentele medicale, menajerele și polițistele! (A se scuza gluma incorectă politic, mai ales într-un atfel de text moralizator.) Concursul în cauză mi se pare atât de demodat încât mă încearcă o sinceră admiraţie că a rezistat până acum. Frumuseţea feminină aste prezentată atât de multiplu, detaliat și pentru toate gusturile odată cu accesul la noile tehnologii, încât probabil doar nostalgicii şi sponsorii ciudați o mai caută în astfel de show-uri. (Ups, cred că am recidivat cu incorectitudinea!) Totuşi, dincolo de faptul că un produs muribund încearcă să se redefinească pentru a supravieţui, renunţarea la costumele de baie ne arată că trăim vremuri istorice. America, ţara tuturor posibilităţilor şi a imperiilor media, înţelege că vremea defilarilor în chiloţi pentru ...
Citește mai mult »

Despre moralitate, adevăr absolut şi baricade

Cu ceva timp în urmă, pe grupul de discuţii al Domneştiului, un consătean a postat un anunţ prin care își dădea spre adopţie căţelul, adult deja, pentru că nu mai avea timp de el şi nu-l putea îngriji corespunzător. Bineînţeles că a început corul oprobiului public cu refrenul “câinelui îi este mai bine lângă stăpân”, condimentat de “ce fel de om eşti că îti abandonezi patrupedul”, asta într-o comunitate care încă arunca puii de animale pe câmpii ca să le dea o şansă la viaţă. Cumva eu l-am înțeles pe om, ştiu persoane care chiar au fost nevoite din cauza unor circumstanțe critice să se despartă de prietenii necuvântatori, deci mi-am închipuit că şi omul nostru trece prin perioade similare. Şi măcar caută soluţii optime, nu își zvârle câinele în stradă, ca pe o măsea stricată. Duminică a murit Trifoi, iepurele casei. Ne-a fost adus cadou, pe post de viitoare friptură, dar evident că nu a încăput în cuptor. A umblat un timp prin curte, până ne-am dat seama că de frică încerca să se ascundă şi rămânea blocat în locuri inaccesibile. ...
Citește mai mult »

Lecții

Zilele trecute, dintr-un maldăr de dulciuri și multe alte cadouri primite, un copil sărac a ales să citească o carte. M-a învățat astfel lecția motivației: dacă un singur om dintre cei pe care încerci să-i ajuți iese din scenariu, înseamnă că ai imboldul să continui. Ieri, dintr-o mare de oameni, un alt copil aproape necunoscut mie, dar extrem de bucuros, a ales să-mi spună că mă iubește mult, mult, mult de tot. Am învățat astfel o lecție a fericirii: când îți este bine, nu poți decât să iubești. Mult, mult de tot și pe oricine îți iese în cale! Aseară, spunându-i celui mic povestea de adormit copii și exagerând din motive obiective (*) suferința ursului care a rămas fără coadă, acesta m-a taxat rapid: “Serios, e mare necaz că și-a pierdut coada? Văd că se descurcă bine fără ea!” Așa am prins lecția despre suferințe: unele sunt mari, altele doar răsfățuri de-ale noastre. Azi, în parc, o fetiță a pus la punct doi băieți care acaparaseră un tobogan. “E pentru toți copiii, vreau și eu să mă dau!” ...
Citește mai mult »

O ultimă strigare

După cum spuneam, pe 1 Iunie vreau să aduc puţină bucurie unor suflete încercate de sărăcie şi alte belele asociate. Sunt vulnerabili, lipsiţi de speranţă, discriminaţi adesea, dar sunt copii şi asta ar trebui să fie suficient încât să merite atenţia noastră. Cazul mi-a fost prezentat de Raluca, îngerul lor păzitor, cea care îi hrăneşte şi ajută constant. Le-am trimis şi eu de-a lungul timpului alimente, haine, rechizite, dar este un drum lung şi ne prinde bine puţin ajutor pentru a-l străbate. Din lista iniţială au rămas rolele mărimea 37 cu protecţiile necesare. Protecții mai am eu, deși îmi lipsesc cele de palmă, dar rolele marelui copil au fost ronțăite mișelește de niște șoareci în magazia în care le-am depozitat peste iarnă, așa că dacă nu găsim altele care stau degeaba, vom cumpăra o pereche nouă. Cu alimentele, rechizitele si mâncarea pentru câine ne vom descurca noi, ca şi până acum. Dacă aveţi totuși niște role funcţionale care nu vă mai sunt de folos, vă garantez că vor aduce bucurie în loc să strângă praf. Reamintesc că sunt patru fete (13, 12, 8 ...
Citește mai mult »

Caut donatori de speranţă

În clasa mea erau trei fete înăltuţe, oacheşe foc şi vioaie. Nu trecuseră prin grădiniţă, nu ştiau să numere, să denumească o culoare, să ţină un creion în mână. Dar erau curioase, puse pe treabă şi cooperante. Nu primeau ajutor la teme, tot ce învăţau era din clasă. Iar eu mă străduiam cu ele cum o făceam şi cu ceilalţi, înghesuindu-mă în mintea sau în sufletul lor, chinuindu-ne să facem împreună bucla lui r mic sau lungimea triplă a lui J mare de mână. Uneori aveau păduchi, alteori veneau la şcoală vizibil șocate după incidente serioase din familie, dar erau motivate şi învăţau. La finalul clasei întâi ştiau să scrie şi să citească, să numere, să socotească. Nu povestesc asta pentru că m-au apucat iar nostalgiile cu faptele de vitejie de pe “vremea mea”. Ci doar ca să fac o introducere. Mi-am adus aminte de elevele mele de curând, când o prietenă m-a rugat să ajut nişte fraţi aflaţi într-o cruntă stare de vulnerabilitate. Trăiesc la limita sărăciei şi fac parte din aceeaşi categorie socială care îmbie mai degrabă la discriminare şi marginalizare decât ...
Citește mai mult »

Fake News – mai întâi a fost bârfa

Puterea obișnuinței dată de meserie mă îndeamnă să am întotdeauna dubii în privința veridicității a ceea ce îmi este prezentat ca adevăr indubitabil. La interviurile de selecție toți suntem o fuziune între zmei și Feți Frumoși. Numai realizări, ba defectele dau tot cu plus: prea ambițioși, prea muncitori, prea perfecționiști. Când fac diagnoze organizaționale, totul e numai lapte și miere prin companii, de-mi vine să întreb ce caut eu în așa tablouri idilice pline de virtuți. Iar în viața personală am auzit atâtea zvonuri abracadabrante în ceea ce mă privește, încât am senzația că unii mă cred mult mai vedetă decât voi reuși să fiu vreodată. Pur și simplu oamenilor le plac poveștile fantastice cu personaje reale, iar bârfa este combustibilul cel mai folosit în interacțiuni sociale. Ne place să ne credem fără defecte de fabricație în timp ce aruncăm cu noroi în ceilalți, doar așa, să părem mai imaculați. Și cu cât persoana în cauză prezintă mai multe bube în cap, cu atât le va inventa mai creativ pe ale altora. Sau cu cât interesul său va fi ...
Citește mai mult »