Imposibil de categorisit

Amintiri din copilărie

Zilele trecute m-a întrebat cineva câți ani aveam la Revoluție. Aproape 14. Îmi aduc aminte ca acum absurdul regimului comunist care a culminat cu un final la fel de nebun, apoteotic ca el. Așa că scriu azi pentru copiii mei. Nu prea apuc să le povestesc “de pe vremea mea”, dar aș vrea să aibă totuși niște repere. Și nu le-am ales pe cele mai urâte, care îmi bântuie încă memoria și deciziile. Iarna lui 1980 și ceva. Pe vremea mea și viscolele erau adevărate în Bărăgan – codul roșu, așa cum este el definit de standardele actuale, însemna doar o zi obișnuită de iarnă la noi în oraș. Îmbrăcămintea și încălțămintea erau lux, dacă găseai ceva purtabil devenea moștenire la familie pentru cel puțin patru generații. Iar halatul de monton era must-have în casă. Împreună cu șosetele de lână, botoșii de pâslă, hamleții (colanți tricotați de care au început să-și amintească în prezent marile case de modă) și burlanul, adică chestia aia sub formă de tub, care este și fes, și fular. Practic ne îmbrăcam în casă ...
Citește mai mult »

Construcția relațiilor

Ați văzut cum se face o casă? Mai întâi o groapă mare, urâtă chiar, apoi în ea se toarnă o fundație de beton, din care ies multe mustăți de fier. Cel mai simplu este să-i ridici pereții, finisajele și detaliile fiind nu doar costisitoare ci și foarte migăloase. Cu oamenii e cam la fel. Pentru a avea o relație autentică trebuie mai întâi să cunoști terenul pe care construiești. Dacă e mlăștinos, nu va ține fundația. Apoi clădești, dar în detalii și migală stă, de fapt, calitatea, valoarea. Iar mustățile de fier sunt toate acele momente în care ai ajutat, ascultat, alinat. Am văzut oameni care intră în viața altora cu mare parcimonie. Zgândăresc puțin terenul și își închipuie că acolo pot clădi ceva. Alții care sapă o groapă adâncă și uită să mai și construiască. Sau cei care uită să pună armătura și tot ce clădesc se surpă imediat. Indiferent că vorbim despre rude, copii chiar, colegi, vecini, dacă vrem o relație profundă și durabilă trebuie să fim dispuși să-i suportăm și maldărele de pământ, și hăurile ...
Citește mai mult »

La ceas aniversar

La ceas aniversar, când emoțiile și patriotismul ne îndulcesc dreapta judecată, m-am gândit să vă spun ce ne lipsește nouă, românilor, dincolo de autostrăzi, spitale ca afară sau trenuri de mare viteză. Lucruri pe care nu ni le promite nimeni în campaniile electorale, pentru că par banale și insignifiante: – Să ne fie viața mai simplă. La ghișee de instituții, în trafic, la locul de muncă. La spital, atunci când suferim și așteptăm vești, acasă, când avem de umplut ghiozdanul de caiete pline de teme. Asta ar însemna să punem omul înaintea tuturor procedurilor și regulilor. Să ne dorim real să ajutăm. Dar nimeni nu vrea să ne fie ușor, nici noi nu realizăm câtă nevoie avem de simplitate, iar masochismul ăsta ne termină nervos și ne gonește de acasă. – Să avem încredere unii în alții. Orice societate normală se bazează pe încredere acolo unde nu poți avea certitudini. Noi am pierdut-o, dezamăgiți de numeroasele dăți în care ne-a fost înșelată. Nu avem încredere în profesorii copiilor, în doctorul care ne tratează, în vecini, în furnizorii ...
Citește mai mult »

Sunt ca un tank

În caz că nu suntem prieteni de Social Media, trebuie să vă mărturisesc că sâmbătă am fost la concert 5Gang. Și nu oriunde, ci la Craiova, orașul natal al lui Selly. Motivul: copilul cel mic este mare fan și pentru că în general el n-a prea primit tratamente preferențiale, ne-am gândit să-i facem acest hatâr. Inițial am vrut să mergem la Brașov, și astfel bifam și o ieșire mai amplă în familie, dar ar fi însemnat să lipsească o zi de la școală și nu era tocmai un semnal pe care să ne dorim să i-l transmitem. Prima întrebare pe care am primit-o de la cunoscuți atunci când ne-am anunțat intenția de participare a fost “nu-i cam mic să meargă la concert?” Ce să zic, pe vremea celui mare, Cleopatra Stratan umplea săli cu prichindei de 3-5 ani. Acum 5Gang are un public de 5-10 ani. Astea sunt trendurile, ne aliniem măcar la unul în speranța că debifăm multe altele. A doua: dar nu ți se par mesajele lor periculoase? Copiii noștri cresc înconjurați de mesaje de tot soiul. Nu ...
Citește mai mult »

#Branding

În dimineaţa asta, aflându-mă iar în traficul motivant şi dătător de boli ale minţii din zona Bragadiru-Prelungirea Ghencea, am constatat ce bine se pricepe românu’ nu doar la politică, fotbal, resurse umane, mai nou chiar matematică, dar şi la marketing. Dau doar trei exemple, pentru simetria scrierii, dar vă aştept şi pe voi cu altele în comentarii. Poate iau notițe americanii! Primăria Capitalei care este ea gospodină şi implicată în toate, a decis ca pe toate autobuzele STB să scrie mare numele său dimpreună cu cel al consiliului general care înţeleg că e mai aparte şi merită menţionat ca atare. Şi când zic mare, e uriaş, probabil că a fost chiar testat dacă se vede din Spațiu. Cu siguranţă că există un motiv bine întemeiat ca ferestrele autobuzelor să aibă acest minunat însemn, cert este că în dimineţile răcoroase de toamnă, când sticla lor este aburită şi oamenii stau înghesuiţi ca în conservă, nici că se poate crea o imagine mai reprezentativă pentru instituţiile ale căror nume se iţesc mândre printre şiroaiele de apă. În aceeaşi zonă, în ...
Citește mai mult »

Viața merge înainte

Zilele acestea am auzit multe promisiuni și lecții învățate din partea celor apropiați. “Să mă bucur de viață”, “să nu mai amân”, “să fiu mai bun”. Sunt firești, momentele de criză – și doliul este unul zdravăn – predispun la creșteri exponențiale de motivație. Dar schimbarea autentică cere mai mult decât atât și de aceea cele multe astfel de propuneri mor și ele, încă din fașă. Doliul are trei lecții mari și late, evidente pentru toți și ignorate în mod generalizat. 1. La nivel macro suntem insignifianți, importanța și valoarea noastră este dată de micul nostru univers familial și social. Că mai suntem sau nu, soarele răsare zilnic, plouă sau e soare, copacii cresc, se nasc copii, proiecte, relații, sentimente. Dacă am conștientiza asta, multe dintre orgolii nu și-ar mai găsi obiectul, iar prioritățile personale ar urma ordinea firească. 2. Luăm cu noi un rând de haine și un soi de dulap cu mânere. Iar tot ce rămâne în urmă are o regulă evidentă: cu cât este mai mult, cu atât învrăjbește și desparte mai tare. 3. Viața nu îți ...
Citește mai mult »

Câteva întrebări cu răspunsuri incomode

Dacă v-aș invita la proteste pe tema educației? Care pare iremediabil defectă, bazată pe norocul copiilor și nu pe o strategie națională? Pentru că este o loterie a avea profesori buni chiar și în școli de renume, a nu-ți cădea tavanul în cap sau a nu-i veni idei te miri cui să schimbe procedurile de examinare cu două luni înaintea Bacalaureatului. Loterie care a construit o industrie nedreaptă a meditațiilor, șansele egale la educație devenind nu o utopie, ci o glumă proastă. Cel mai probabil aș participa eu și două-trei colege de liceu sau facultate. Ceilalți s-ar uita la noi ca la Circul Globus. Educația ca subiect public este interesantă pe bloguri de prințese. Îndividual fiecare se descurcă: plătește școli private sau și meditatori, găsește o sursă de influență, fentează sistemul pentru binele odraslei. Dacă v-aș invita să nu mai dați șpagă, indiferent de context sau de loc: spital, școală, administrație publică, poliție? Cel mai probabil veți spune că e ok, oricum nu dați. Și la prima întâmplare care vă scoate din zona de confort, scoateți și portofelul ca să ...
Citește mai mult »

Generația MTV

Așa cum copiii mei au YouTube sau Spotify, noi am avut MTV. Apărut “pe cablu” la scurt timp după Revoluție, respectivul post de televiziune era nu doar motivul pentru care uitam uneori să-mi fac temele, dar și o puternică sursă de influență vestimentară și chiar culturală. Am crescut așadar cu muzica și versurile celor de la Nirvana, U2, Depeche Mode, The Cure, Bush, Garbage. Dar și cu hituri de o vară sau cu muzică de care mi-e cam jenă să-mi amintesc. Plus piesele pe care dansam, pentru că rupem ringurile. Să zic și de Beavis și Butt-head, cei care mi-au corupt cumva simțul umorului? Doar că pentru noi lumea asta era intangibilă. Astăzi putem merge oriunde în lume să vedem un concert. Atunci am umblat prin multe ambasade doar să putem vedea Parisul. În afară de MJ, nimeni nu se înghesuia să concerteze într-o țară ciudată, înapoia timpurilor, care tocmai își împușcase conducătorul, iar inflația ar fi putut adăuga prețului biletelor multe zerouri în timp real. Azi găsim hainele lor oriunde. Atunci mergeam la croitoreasă cu speranța că-i reușește ...
Citește mai mult »

Simt că Seninia nu mai poate fi în România

O cunoștință mi-a povestit că are datorii uriașe după ce și-a îngropat o rudă apropiată. Comunitatea a servit din plin pomana, încurajată cu spor de BOR care profită la rându-i de practicile medievale, serviciile auxiliare au costat și ele, aparent a devenit un cumplit lux să mori în România. Iar în viața cea veșnică este, conform bisericii ortodoxe, ca și în cea tracătoare: ai, o duci bine, n-ai, e vai de capul tău! Un antreprenor povestea cu fală cum angajații lui au stat șase luni neplătiți. 6! Omul era mândru de fidelitatea lor, fără să observe că cei mai prost plătiți sunt și cei mai vulnerabili. Unde s-ar fi dus? Sute de familii s-au chinuit cel puțin jumătate de an. Cum să te cocoșești la așa realizare? Am văzut de curând o corporație. Să vă spun că nu a investit nimic în România, doar ceva salarii, în rest oamenii lucrează într-o organizare de tip junglă. Ce soluții informatice n-are statul, să fi văzut acolo! Că tot am ajuns la stat, mă chinui să găsesc răspunsuri de la o instituție ...
Citește mai mult »

Iubirea în vremuri moderne

Ca și în părințeală, am descoperit destul de repede și pe calea cea grea că există o diferență uriașă între ceea ce ne spune literatura, presa, plus gura lumii și ceea ce se petrece de obicei într-o relație romantică. Pentru că iubirea nu este cu inimioare, vorbe dulci și suspine, ci are trăsături mult mai complexe, profunde și diferite. Practic toate modelele de iubire năbădăioasă pe care le citim, le vedem în filme sau ajung prin ziare sunt toxice. Nu-i ok ca în numele unui sentiment așa de frumos să suferi ca un câine, să te cerți nebunește sau să nu-ți mai priască nimic în viață. Este ok să te doară lipsa, este normal să simți săgeți uneori, este firesc să existe un malaxor de sentimente contradictorii. Dar nu să trăiești în milioane de îndoieli sau să te cerți întruna din toate banalitățile cotidiene, nici să privești relația ca pe un lanț invizibil sau să simți nevoia permanentă de a-l chinui pe celălalt. Dar nu doar modelele sociale sunt idealizate nefericit, astfel încât să ne afecteze propriile relații. Cele pe ...
Citește mai mult »