Imposibil de categorisit

Țelul suprem

Mi-am dat seama de ce sunt săracă! Financiar vorbind, cu duhul încă mai duc. Și vreau să rezolv chestia asta ASAP. Am aflat așadar din articolele de dezvoltare profesională că toți oamenii care s-au îmbogățit și-au dorit obsesiv câte ceva. Unii case, alții limuzine, bijuterii scumpe sau lucrări de artă inestimabile. Eu nu îmi doresc chestii din astea. De exemplu, nu visez la case megalomanice cu domenii uriașe pentru că mi se par bătăi de cap. Știți câți angajați îți trebuie să le întreții? Păi eu fug de acasă când îmi vine ajutorul la curățenie, să-mi mișune mereu prin prajmă tot soiul de persoane, care cu mopul, care cu ceaiul, care cu lustruitul oglinzilor, mi se pare coșmar. Mașină scumpă? Avem una nici prea prea, nici foarte foarte. Oricum eu nu șofez, că stau pe bancheta unui Bugatti, BMW sau Renault, dacă nu mă dor părțile moi, nu mă înghesuie nimeni la drum lung și supraviețuiesc onorabil în caz de Doamne fere’! e perfect. Bijuterii? Nu mă topesc după accesorii, sunt activă, alerg de regulă pe scări, n-aș ...
Citește mai mult »

Dumnezeu nu este dictator

În 1966, pe când comunismul lua amploare și conceptul omului nou, muncitor și iubitor de partid devenea din ce în ce mai palpabil, un conducător iubit a decis nu doar că natalitatea trebuie să sporească precum planul la hectar, dar și moralitatea membrilor societății trebuie să fie fără de cusur. Convins fiind că un decret dat cu un deceniu în urma sa, care legaliza avorturile, îmbie la decadență, prostituție și relații pasagere, Ceaușescu a decis să dea un altul care să-l readucă în ilegalitate: fatidicul 770 din 1966. A fost urmat de încă unul (779/ 1966) care îngreuna divorțul, pentru că doar așa, cu sac și cu petec poți însăila o nouă ordine socială perfectă. Rezultatele sunt deja istorie dramatică: femei, familii și copii mutilați pe viață, apariția unei piețe negre a serviciilor medicale de acest tip și a omului nou turnător, detractor, căutător în fundul şi burta colegelor, vecinelor sau rudelor. În imensa lui nebunie, decretul avea totuși portițele lui de scăpare. Partidul nu putea omorî femei de dragul unui făt nenăscut, deși putea pedepsi sarcini nedovedite. Generația noastră ...
Citește mai mult »

Întrebări de meteosensibilă

Vara trecută mi-am luat o pereche de ghete din magazinul meu preferat de pe litoralul altora. Am crezut că sunt de moft, dar s-au dovedit nesperat de călduroase și chiar waterproof. Le-am încălțat prima oară la început de septembrie. E jumătatea lui mai și încă le port cu sârg. Oare am șanse să renunț la ele pâna la viitorul septembrie? Centrala termică merge cu spor cam tot din ziua în care am pus ghetele noi în picioare. Oare apucăm să vedem anul ăsta factura la gaze cu sume care nu necesită Aspacardin la deschidere? Prin martie, păcălită de o nesperată și scurtă încălzire a vremii, mi-am comandat sandale noi. Din acelea cu elastice ca în anii ‘90. Oare apuc să le port până se demodează iar? Din cauza ploilor, curtea noastră arată pe alocuri ca o junglă amazoniană, mă aștept să apară oricând niște anaconda printre ierburile înalte cât mine și mai dese decât meșele lui JLo. Oare are sens să intram cu maceta în ea sau e mai înțelept să lăsăm lucrurile așa cum le aranjează natura? Tot ...
Citește mai mult »

O destinație turistică scoasă de la naftalină

Că tot am baia blocată de haine murdare și accesul prin casă îngreunat de valize goale, pare a fi cel mai bun moment să scriu! 🙂 Întrucât anul trecut am dezvoltat cu toții o dependență față de borșul lipovenesc de la Gura Portiței ne-am întors și anul acesta cu mic, cu mare și chef de relaxare în locul în care Delta Dunării stă față în față cu Marea Neagră. Așteptările privitoare la sejur au fost ponderate de prognoza meteo care ne-a amenințat cu ploi torențiale și vijelii. Motiv pentru care bagajele au fost pline de cizme de cauciuc, pelerine de ploaie, bluze fleece și sticle de vin. Ce să vă zic? De data asta n-a fost deloc bine și chiar nu putem da vina pe vreme! Care au fost primele semne că ceva s-a schimbat și nu în bine? – șoc și groază: lipsea tocmai vedeta meniului, borșul lipovenesc! – în cameră ne aștepta un puternic miros de naftalină, moartea moliilor și a pasiunii; – de la recepție ni s-au dat niște carduri cu care să achităm mesele, știu de pe la ...
Citește mai mult »

Moisescu este vaccinat

Zilele trecute citeam că fiul ilustrului Andrei Pleșu este suspect într-un dosar penal: trafic de droguri mai exact. Evident că în astfel de cazuri nu te poți abține de la asocieri și te întrebi, deși fiul se apropie de cinci decenii de viață, ce fel de tată/ părinți a avut. Nu știu cum mi-a patinat mintea apoi spre celebrul cuplu Steer-Moisescu, altă sursă constantă de asocieri. Nu sunt singura cu astfel de nelămuriri și nu o dată m-am întrebat dacă cei doi funcționează împreună conform principiului “cine se aseamănă, se adună” sau a celui fizic care susține că polii opuși se atrag. Cum nu-mi permit să mă grăbesc cu concluziile, deși am mai făcut-o până acum, aș analiza puțin situația celor doi, pentru că ajută mult la a demitiza această instituție socială deloc magică numită căsătorie. În primul rând, bărbații nu caută să se însoare cu genii. Vor femei obișnuite, preferabil frumușele, capabile să facă o ciorbă (luați-o metaforic) și să țină un cămin. Cu siguranță nici vedeta la care fac eu referire n-a dat nevestei un test ...
Citește mai mult »

Duhul blândeții

Nu-mi dau seama dacă este de vină sărăcia, lipsa de educație sau un ADN colectiv care ne bântuie încă, dar oriunde ai merge pe la noi ai șanse să dai peste nevrozați, isterici, turbați. Prin firme mă mir că n-au apărut primele crime colective, precum în școlile americane. La spital ai mari șanse să dai peste vreun nedormit care-și varsă oboseala pe tine. Prin instituțiile de învățământ daca nu-i depresie, e burnout. Într-o plimbare de 5 minute pe stradă aud mai multe înjurături ca într-un întreg sezon de meciuri în copilărie. Apoi mă uit la formatorii de opinie. Dan Negru scrie pe LinkedIn, citez: “i-aș pedepsi pe copiii care-și aruncă părinții în aziluri de bătrâni”. Să-i pedepsim și noi, zic, că pe unii îi pedepsește suficient soarta să îngrijească peste puterile lor de bolnavi incurabili, fără ajutor și fără soluții. Mutându-ne în politică, Ludovic Orban declară despre nunta în post a unor rivali politici: “Nici atei nu sunt ăştia, mai degrabă sunt păgâni şi nu mai au voie să conducă România”. Deci există o scară a valorilor umane, ...
Citește mai mult »

Înțelepciune în stare pură

Cu ceva timp în urmă citeam un text al unuia dintre autorii mei preferați despre cum se complică treburile pe măsură ce avansăm prin viață: apar tot mai multe responsabilități, apoi neputințe, practic devine tot mai greu să ne purtăm mizera existență. Și apoi murim într-un final apoteotic. Nu-i de mirare că articolul a dispărut rapid: deși respectivul este un pragmatic, cu soluții simple și funcționale în cele mai multe dintre cazuri, de data aceasta a reușit brusc să-și ducă cititorii într-o zonă atât de pesimistă, pentru care nimeni nu părea pregătit. Multă vreme m-a apăsat pe gânduri textul omului: cum să vă spun, lucrurile chiar devin mai grele! Când oamenii din jur încep să moară sau să devină dependenți de tine, când copiii cresc și schimbă dinamica familiei, când deciziile devin tot mai grele și efectele lor tot mai previzibile, numai ușor nu poți spune că e. Dar m-am prins la timp că acesta este drumul firesc. Și privind altfel lucrurile, deși situația devine mai complicată și noi suntem mai antrenați și căpătăm noi abilități de navigat ...
Citește mai mult »

A furat, dar a şi făcut ceva. A cântat bine, dar a şi abuzat.

Una dintre bipolarităţile poporului român (şi poate nu numai) este legată de profilul moral al politicienilor care îl conduce. De regulă, aceştia sunt persoane care se implică în bunăstarea comunităţilor doar în perioadele electorale şi doar în proiecte ale căror beneficii personale sunt suficient de tentante. Cum românul nu e prost, ştie că este furat, dar mai ştie şi că rareori are alte alternative, dă cu ştampila şi suduieşte! (*) Iar sintagma poate fi extrapolată şi în alte cazuri. Recent au apărut două documentare care au (re)aruncat în aer scena showbizului mondial. Unul este despre abuzurile lui R. Kelly asupra unei armate de minore şi altul despre cele ale lui Michael Jackson asupra unor minori (doi sunt cei care au ales să-și spună povestea). Ambii reprezintă personalităţi marcante ale industriei muzicale şi ambii au mai avut de înfruntat astfel de acuzaţii în trecut. Şi atât R. Kelly cât şi  M.J. au un istoric de victime ale abuzului. În primul caz agresorul a fost o femeie cu 10 ani mai în vârstă ca artistul, în cel de-al doilea chiar tatăl realmente ...
Citește mai mult »

De ce succesul poate fi mai greu ca eșecul?

În ultima vreme a început o adevărată apologie publică a eșecului: este bun, inevitabil, necesar. Ceea ce nu-i rău, nereușita reprezintă o constantă în viața celor curajoși. Iar modul în care gestionăm astfel de situații este definitoriu pentru calitatea vieții noastre și a celor din jur. Am fost printre primii care a scris despre eșec într-o țară obsedată de succes, mai ales că îi cunosc destul de bine gustul. O simplă căutare folosind cuvântul “eșec” în bara din dreapta sus a prezentului blog vă oferă cinci pagini de articole. Totuși, văzând oameni incredibil de talentați, care au reușit apoi să dea cu reușita lor de toate gardurile, am realizat că aceasta este incomparabil mai greu de dus. Și am încercat să-mi explic de ce se întâmplă așa. De ce artiști minunați sfârșesc în supradoze, afaceriști vizionari ajung în mizerie după decizii de care nu-i credeai capabili, de ce creatori de artă mor în condiții de-a dreptul halucinante. În primul rând, un lucru care îi leagă pe toți este geniul lor, un talent, o abilitate peste medie. Asta îi face ...
Citește mai mult »

Uneori e și așa

Mi-aș dori să pot scrie mereu optimist și amuzant, în note de Seninia, astfel încât să generez doar zâmbete și stare de bine. Dar viața nu este doar despre norișori pufoși, fluturași sau raze de soare. Este și despre zile întunecate, în care nimic nu pare a avea rezolvare, despre lovituri care te lasă fără aer, despre sâcâieli mai mari sau mai mici. Prietenii știu că marele copil, căruia în curând va trebui să-i spun pe numele din buletin din motive evidente, organizează de doi ani un târg de Crăciun în liceu, banii strânși fiind donați unor cauze umanitare. Este unul dintre motivele pentru care îmi place Colegiul Național pe care îl frecventează, are libertatea și mai ales sprijinul de a se implica în tot soiul de proiecte, iar aceste experiențe contează. Anul acesta au ales un caz greu: Vlăduț, un băiețel de 6 ani, diagnosticat recent cu o boală extrem de gravă, imposibil de tratat în România. Ieri banii donați au ajuns în posesia tatălui acestuia, care le-a făcut o vizită la liceu. Când mi-a spus de întâlnirea ...
Citește mai mult »