Haz de necaz

Când Universul conspiră pe dos

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.” zicea Coelho într-o carte atât de motivaţională încât a citit-o chiar şi Gigi Becali. Ei bine, eu sunt, şi de această dată, excepţia. Nu la cititul cărţii, am bifat-o şi eu prin tinerețe, trebuie să recunosc că-l invidiez pe autor pentru creativitate şi capacitatea de a scrie publicului larg. Ci la partea în care întreaga lume conspiră întru atingerea viselor mele. De ceva vreme mă încearcă vinovăţii legate de modul de viaţă. Altminteri am cea mai plictisitoare existenţă, sa nu vă închipuiţi picanterii, dar mănânc aiurea, fac doar cei 5000 de paşi obligatorii şi nici pe ăia întregi, îmi dau cu niscai vaxuri pe piele, dar nici la capitolul skincare n-am timp de răsfăţuri majore. Iar visul meu din totdeauna a fost să fiu disciplinată ca o sportivă. Fără părți pufoase, în formă (nu mă refer la cea de cozonac), energică. Am început aşadar cu paşi mici, ceea ce sfătuiesc pe oricine. Primul a fost să nu mai folosesc liftul la coborârea celor opt etaje ...
Citește mai mult »

Kit de mamă pentru începerea noului an școlar

Mă așteaptă vremuri grele și, ca o persoană prevăzătoare ce sunt, mi-am pregătit un adevărat arsenal de supraviețuire. Vi-l dezvălui mai jos poate vă inspiră și trimiteți înapoi gânduri bune, am mare nevoie de vibrații pozitive, cum ar zice specialiștii în horoscop. Așadar kit-ul meu pentru noul an școlar cuprinde: – Multă gheață. Poate părea o alegere surprinzătoare, dar trezitul la ore inumane îmi creează o predispoziție pentru accidente. Gheața este bună la cucuie, vânătăi, dureri diverse. În plus, potențează gustul unor băuturi alcoolice, iar asta poate fi, în unele momente, o chestiune salvatoare de viață. A mea și a altora! – Ceai de sunătoare, melissa, mușețel. Calmează nervii încercați. Am promisiuni pentru ceva de sinteză, mai serios, dar deși mi-ar prinde tare bine niște zile de pușcărie (odihnă și mâncare gratis sună a Rai pentru mame), mă opresc aici cu dezvăluirile. – Încă o pereche de pantofi sport. Nu știu cum e la alții, dar la noi e de alergat și nu vreau să mă împiedic în tocuri. – O doză mare și bine ascunsă de ciocolată. Naiba știe ...
Citește mai mult »

Cum arată discuțiile online

Viața online devine din ce în ce mai complexă, motiv pentru care telefonul îmi raportează constant scăderea timpului petrecut în fața ecranului. Să presupunem așadar că cineva postează o poză cu o bluză cu picouri (ca cea de sus) și următorul text: ”Am văzut azi într-o vitrină această bluză care mi-a amintit de copilărie. Pe atunci aveam una similară și o purtam doar la serbări.” Cum vor arăta comentariile? 40% vor întreba simplu “Preț?”. În ciuda faptului că încă de la primul, persoana va preciza clar că nu a intrat în magazin să vadă, acestea vor curge continuu, nestingherit. 40% vor emite variațiuni pe tema: “Tot atunci era mai bine! Avea lumea loc de muncă și casă, nu-ți era frică să ieși pe stradă!” 10% te vor anunța că te-ai îngrășat cam mult de atunci și ți-ar sta groaznic cu picățele roz. Pe bune, cine mai poartă așa ceva la vârsta ta? 5% îți vor trimite emoji-uri care n-au legătură cu discuția (de exemplu vulpea care salută); 3% își vor aminti de serbările din copilărie; 1% întreabă de Vasilica (nu ai cunoscut niciodată o ...
Citește mai mult »

Gândire pozitivă: episodul 13

Nu mai știu exact a câta monstră de gândire pozitivă de pe acest blog este, dar pentru că mă simt într-o pasă mai puțin norocoasă am ales în mod firesc numărul asociat pisicii negre. Prezentul episod, relatat în plin sezon al virozelor, mucilor, sinuzitelor și antiinflamatoarelor, nu poate fi decât despre boală. Mai exact despre beneficiile acesteia, pentru că sigur nu v-ați gândit că ar exista ceva bun în ea. (*) Carevasăzică ce foloase ne dau nouă afecțiunile de sezon? Mai multe decât am crede: În primul rând ne învață să punem pauză, abilitate pe cale de dispariție în zilele noastre. Alergăm bezmetici, tragem de noi, și când simțim că nu mai putem tot mai stoarcem puțin, așa că dacă nu de voie, atunci de nevoie și tot ne oprim. Ia, om bun, o febră, o durere cumplită de cap, plus valuri de şerveţele utilizate şi învaţă că lumea nu se termină odată cu puterea de a munci, iar firma nu falimentează odată cu nevoia de a lipsi! În al doilea rând ne obligă să avem grijă de noi. Să fim atenți la nevoile ...
Citește mai mult »

Karma

Merg în graba la un supermarket să cumpăr diverse. Ca să nu vă pun pe gânduri am început a o mie una cură de slăbire şi trebuie totuşi să mănânc ceva ce-mi place, iar azi poftesc la nişte ardei iuţi umpluţi cu ceva ce pare a fi brânză. De la Auchan. Evident că în cele 10 minute destinate cumparăturilor am mai înşfăcat diverse de pe rafturi. Ajung la casă, pun produsele pe bandă, iar în spatele meu apare un bunic cam de-un leat cu tata care face şi el acelaşi lucru. Scot portofelul şi constat că sacoşa mea intens refolosibilă lipseşte din poşetă. Mă întorc spre domnul în vârstă şi-l rog să-mi dea o sacoşă de plastic din spatele său. Omul, de o amabilitate contondentă, se întoarce,  scuipă vârtos pe degete, apucă o sacoşă din teanc şi mi-o oferă galant (conform standardelor din pușcării). Am avut un moment de panică, dar mi-a fost frică să protestez. Oricum îmi pare rău că nu ne-a filmat cineva: reacţia mea și a casierei la manipularea infamei pungi de plastic a ...
Citește mai mult »

Pauza de apă

Prin vară am fost la o petrecere de pitici. Ca oricare alta, distractivă pentru copii şi generatoare de migrene pentru adulţi. Şi petrecerea asta avea un animator. Tinerel, energic şi cel mai sigur cu probleme în amor, pentru că se conversa înflăcărat pe messenger-ul de la Facebook, iar anumite replici îl deranjau teribil şi vizibil. Iar când avea nevoie de concentrare pentru a răspunde îi trimitea pe micii petrecăreţi în pauză de apă. Abia ce începea jocul că auzeai: – Gata, pauză de apă! Şi de voie, de nevoie, mai târâş, mai grăpiş, copiii se executau. Mai ales că se ştie ce mult le place lor apa. Zilele astea ştiu exact cum se simţeau piticii când erau trimişi la hidratare. Orice mă apuc să fac, cineva îmi serveşte o binemeritata pauză de apă. Am o tonă de lucruri în agendă (inclusiv o iminentă vacanţă), am idei şi chef de ele, dar apar brusc întreruperi neprevăzute. Şi este enervant, frustrant, agasant, şi îmi vine să mă cert cu animatorul. Dar apoi îmi recapăt optimismul şi-mi reamintesc ce hidratată voi fi. Hai cu nişte gânduri bune si pumni strânşi spre mine! ...
Citește mai mult »

Luate de pe Facebook

Cele mai spumoase, comentate și share-uite chestii de pe Facebook sunt cele autentic românești. Nu doar că ne-am născut cu o hâtrie aparte, dar și locurile în care trăim s-au îmbibat zdravăn în ea. Și care ar fi cel mai autentic și perpetuu concept decât coada? La ANAF – coadă, la Permise – coadă, în trafic – coadă, noi reușim și în Drumul Taberei, unde sunt 10 supermarketuri la 5 locuitori, să ne îmbulzim la coadă când ne cumpărăm cele trebuincioase. Dar românul s-a născut nu doar glumeț și generator de îmbulzeli, ci și antreprenor. Astfel, am văzut pe Facebook trei idei de afaceri îndrăznețe și profitabile. Le-am furat și le-am pus aici cu creditul de rigoare pentru ingeniozitetea celor care le-au gândit: Comercializarea kit-ului de coadă la instituțiile statului. Acesta trebuie să conțină: scăunel, carte de citit, baterie externa pentru telefonul mobil, termos și cafea, net nelimitat, haleală, copii xerox la orice act. Și, aș adăuga eu, neapărat un dosar cu șină. Kit-ul “trafic de coșmar”. Nu mai știu ce propunea autorul, eu zic că ar merge ceai/ cafea ...
Citește mai mult »

Comuniunea om-natură

În prima zi cu vreme autentică de toamnă, cel mic a început gradiniţa. Toate frământările şi îndoielile lui (plus ale noastre) au fost trăite simultan de natură: frunze căzând, nori plumburii, ploaie molcomă. Asta ca să o dau ca la balada Mioriţa, că şi aşa soarta ne este pecetluită şi trebuie să o acceptăm ca atare 🙂 Ca orice început este inimaginabil de greu. Şi nu exagerez când zic aşa, chiar nu mi-am imaginat chinurile prin care vom trece. De ce a început grădiniţa? Pentru că era momentul, fiind pregătit cu toate cele. Vorbeşte inteligibil (pe cât posibil la vârsta lui), este dornic să petreacă timp cu alţi copii, se descurcă cu îmbrăcatul, mâncatul şi partea de igienă, este foarte independent, refuzând adesea ajutorul nostru. În plus şi-a manifestat deseori dorinţa de a merge şi el la şcoală ca fratele mai mare, de a avea colegi, prieteni noi, de a face teme (asta-i partea frumoasă la cei care au un model). De ce nu-i place grădiniţa? Pentru că este ceva nou. Locul, regulile, persoanele sunt diferite faţă de rutina lui zilnică. Dacă acasă este singurul copil mic, care are ...
Citește mai mult »

Cum faci poze – varianta 40+

Vine şi vârsta la care trebuie să faci alegeri dificile pentru a te trage în poză cumsecade, arătându-ţi vârsta cu o marja de eroare de maxim 5 ani şi rămânând totusi recognoscibilă pentru grupul social căruia aparţii. Carevasăzică: Mai întâi alegi zilele şi orele menite sesiunilor foto. Trebuie să fi dormit nici bine, nici rău, să fi trecut cel puţin 4 ore de la trezire, să nu fie nici cald, nici frig şi să ai o dispoziţie nici prea temperamentală, nici prea catatonică, întrucât extremele dăunează grav fotogeniei. În ciuda somnului nici prea prea, nici foarte foarte, va trebui să faci o altă alegere: să-ţi arăţi cearcănele şi ochii umflaţi sau ridurile şi laba gâştei? Dacă alegi prima variantă, se purcede la a arăta o moacă bolundă, o privire fixă, fără grimasă. Garantat se văd urmele pufoase cafenii, dar nici o liniuţă. În cea de-a doua, se trage un rânjet cu toată faţa, mai dihai ca în filmele de groază, care garantat va ascunde dunga umflată şi colorată de sub ochi, dar va arăta în toată minunăţia ei harta hidrografică a feţei. Apoi, va trebui să alegi între guşă şi ...
Citește mai mult »

Momente (fără schiţe)

În cinstea gândirii pozitive pe care o antrenez de ceva vreme, vă zic că mă aflu într-o perioadă bună din viaţă. Învăţ atâtea chestii, câte nu am învăţat în primii 40 de ani: primul ajutor în caz de insolaţie cu arsuri solare severe şi cum să aplici tehnicile fără să strângi de gât (aproape) adolescentul din dotare, noţiuni de neurologie şi ghidul 40 de modalităţi în care să-ţi verşi nervii fără ca cineva să fie rănit. Azi, plină de atâta know-how, am purces la cele uzuale. Cel mic, nebăgat în seamă, decide că ar fi bine să-şi raşcheteze puţin un deget de la mână. Dă-i cu nişte apă la şoricei, bagă un plasture, treci iar la joacă. Şi cum altfel, dat fiind contextul, decât de-a doctorul: – Bună ziua, Doctor Fan (*), mi se adresează. Acesta este degetul care mă doare! Şi-mi arată degetul proaspăt oblojit. – Dar ce aţi păţit? întreb eu în mod profesionist. – Am căzut pe lemn, răspunde sobru pacientul. – Şi aţi dat cu ceva? continui eu diagnoza, în încercarea de a mai atenua rezistenţa lui notorie la orice fel de tratament medical. – Da, ...
Citește mai mult »