Educatie

Întrebările trebuie puse acolo unde își găsesc răspunsul care contează

În grupurile de discuții despre antreprenoriat apare periodic întrebarea: “cum îmi pot motiva angajații?” Cu sutele de răspunsuri aferente, unele corecte, altele exotice, oricum inutile, costisitoare sau greu de implementat. Adesea răspunsul este simplu, dar bine ascuns prin structurile organizaționale. Așa cum și brandul de angajator este determinat de munca de zi cu zi a fiecărui angajat, de acele decizii spontane și mai puțin de procese elaborate și formale născocite prin birouri manageriale. Dar nu o dată mi s-a întâmplat să văd șefi investind în tot soiul de artificii menite să crească motivația și să ridice productivitatea până la cer. Și fiind primii care cad pradă fix demotivării generate de lipsa unor rezultate rapide și pozitive. Și asta pentru că foarte puțini oameni caută răspunsurile acolo unde trebuie. Unii se uită la TV în gura unei avocate ciudate să afle despre vaccinare, alții citesc bloguri scrise de vedete care au făcut școala de dans care să le spună cum să-și educe copiii și avem și categoria managerilor care apelează la tot soiul de consultanți care nu știu că ...
Citește mai mult »

Copiii vor fi în regulă

Este evident pentru toată lumea – părinți, profesori, simpli observatori – că prezenta situație sanitară îi afectează pe copiii de toate vârstele mai mult poate decât pe noi, adulții. Viața lor a fost dată peste cap. Nu doar școala și holurile ei lipsesc din peisaj, ci și restul activităților pe care le aveau: sport, ieșit în parc, tabere, pur și simplu pierdutul vremii cu prietenii. Totul le-a devenit fie inaccesibil, fie generator de anxietate. Mulți strigă că ar trebui să se întoarcă la clase. Dar este evident că blamatul online, dincolo de limitările sale, a venit și cu o scădere a numărului de infectări. Este clar că până când nu se găsesc soluții medicale viabile, a merge la școală zilnic aduce exact riscurile de care ne temem zilele acestea. Ce putem face? În primul rând să avem grijă de noi, adulții. Copiii, mai ales cei mici, sunt adevărați bureți de emoții, absorb tot ce este în jurul lor. Când părinții nu sunt bine, nici ei nu sunt! Apoi să-i vedem, ascultăm, înțelege. Cuprinși de propriile noastre griji și frici și ...
Citește mai mult »

Viitorul sună.

De ceva vreme se simte vântul schimbării în HR și asta înainte de a se instaura prezenta criză sanitară. Una dintre cele mai evidente tendințe fiind schimbarea modului în care este privit angajatul. Dacă până acum conta capacitatea sa de a munci, productivitatea, de ceva vreme auzim în literatura de specialitate termeni total exotici în trecut precum”fericire” (da, din aceea personală),  satisfacție, sens (al vieții în general!), wellness. Există și în HR, ca în orice alt domeniu, o modă, trenduri, influențe, marketing, iar angajatul văzut ca om, personalitate complexă cu nevoi diverse, și nu ca resursă, este noua normă. Pare frumos, un vis devenit realitate chiar, pentru profesioniștii din domeniu. Dar toată grija aceasta excesivă pentru binele angajaților care trece cu mult peste zona profesională, intruziunea într-un spațiu care până acum era considerat intim, are, normal, un scop pecuniar. Astfel mutând atât fericirea, cât și relaxarea sau dezvoltarea personală în spațiile de lucru, angajatul își va petrece tot mai mult timp acolo. Legăturile vor fi tot mai greu de tăiat. Diferența dintre viața personală și cea profesională tot ...
Citește mai mult »

Am testat: trei jocuri amuzante și captivante

Cea mai mare provocare a zilelor actuale este ca din uriașa ofertă de jocuri și jucării să poți selecta ceva cât de cât educativ și distractiv. Am observat că producătorii bifează fie prima parte, și atunci ratează scopul principal: distracția. Fie o bifează pe aceasta și tind să “educe” comportamente indezirabile: furtul, lipsa de empatie, trișatul, minciuna. Am ales să vă prezint astăzi trei produse din colecția recentă a copilului mic, care sunt cu siguranță atât amuzante sau captivante, cât și generatoare de abilități noi și utile. Nu știu de unde sunt achiziționate sau cât costă pentru că toate au fost primite drept cadouri. Dar pot reveni cu informațiile acestea dacă Sf. Google nu ajută. 1. Roboțelul Mazzy: Este o jucărie care se asamblează precum un Lego, după instrucțiuni clare și etape de lucru descrise coerent. Vârsta recomandată de producător este 8+ și vă spun că este nevoie de ceva abilități de șurubăreală. Ulterior poate fi comandat cu o aplicație instalată pe telefonul mobil și programat să execute comenzi simple. De asemenea, se poate transforma în mașinuță (noi așa l-am ...
Citește mai mult »

Anul în care am învățat că nu știu mare lucru

Scriu des despre educație și parenting, dar recunosc că mă încearcă uneori ceva sindrom de impostor. Ca părinte mi se întâmplă să mă aflu uneori mai degrabă în zona de disconfort decât în cea sigură, adică să reacționez abrupt, anapoda sau pur și simplu să nu știu încotro să o apuc. Dar anul acesta pare să fi fost apogeul. Cu un copil mare, adolescent, cu gândire și preocupări de adult și cu unul mic aflat în curs de alfabetizare pe două planuri, școlar și sportiv, asta într-un context social, sanitar și profesional deloc ușor, am fost în punctul deloc măgulitor pentru mine și liniștitor pentru ai mei, în care am simțit că îmi vine să-mi depun mandatul de mamă, că poate că se descurcă cineva mai bine decât mine. Sunt conștientă că există un disconfort în învățare, uneori suficient de puternic încât să meargă în zone de tristețe, somatizare, chiar abandon. Și la fel de conștientă sunt că dacă este gestionat cu echilibru, creează dezvoltare, creștere. Dar uneori disconfortul lor mă duce pe mine într-o zonă care îmi ...
Citește mai mult »

O altă cronică a unei morți anunțate

Decesul prematur al marelui fotbalist Diego Maradona a întristat în mod evident o lume întreagă, dar cu siguranță nu a mirat pe nimeni. Genial pe teren, jucător al unui fotbal disruptiv și spectaculos, dribla ca nimeni altul, stopa mingea în cele mai neașteptate moduri, inclusiv cu fundul, și finaliza uneori nebunesc și acrobatic (inclusiv cu mâna, vorba ceea). Dar, ca în multe alte cazuri, talentul său uriaș a fost dublat de o parte întunecată la fel de puternică. De credința că este prea mare ca regulile banale, cotidiene să i se aplice, de pretenții de imortalitate care l-au condus spre comportamente autodistructive. Așa cum am mai spus, nu poți salva oamenii de ei înșiși. Schimbarea, adaptarea, vindecarea sunt nu doar în responsabilitatea ci mai ales în puterea noastră. Maradona și-a consumat cu prea mare intensitate pasiunea ca să-și trăiască viața într-un mod convențional, conformist. Dependențele și excentricitățile sale incontrolabile l-au dus în nenumărate puncte cu potențial final, până, iată, la cel terminus. Dar nu despre Maradona scriu azi, pentru că l-am văzut prea puțin jucând în anii de glorie. Și ...
Citește mai mult »

Școala online între mumă și ciumă

Am observat în ultima vreme un cor al specialiștilor care demonizează școala online. Este adevărat, nu vorbim despre soluția ideală, dar făcută cu pricepere poate fi funcțională. Și v-o spune un părinte al cărui copil mic învață zilele acestea să scrie de mână în fața calculatorului. Mai vedem, totuşi, la anul, când va da cel mare BAC-ul, dacă-mi mai păstrez opinia! 🙂 Care-s hibele? În primul rând oricât de profesionist ar fi organizată, școala online mută o instituție formală într-un spațiu informal: casele noastre. Este destul de intruziv și pentru noi, părinții, și pentru copiii noștri, și pentru profesorii lor. Se generează astfel destul de greu acea atmosferă serioasă din clase. Acasă miaună pisici, plâng bebeluși, se deschid și închid uși, se aud voci care nu aparțin actului educativ. Chiar dacă microfoanele sunt închise, fiecare elev are, din păcate, propriile surse de distragere a atenției. Apoi lucrurile se pot transforma în mai familiare de atât. Devenim cu toții, fără să vrem, martorii unor situații personale, uneori dramatice, alteori amuzante, care în mod normal ne-ar fi fost inaccesibile sau puteau ...
Citește mai mult »

Despre performanțe. Sau, mai bine, despre lipsa lor!

Știrile sportive din România sunt pline de fete frumoase și cancanuri. Performanțe nu prea mai avem de etalat, din motive de cauze. Nici ziarele de business nu mai scriu de mult despre reușitele afacerilor românești. A devenit plictisitor să zici despre aceeași mână de oameni care fac și dreg. Mulți deja plimbați prin perpetue scandaluri de corupție sau fraude diverse. Să mai zic, de exemplu, despre învățământ? Nici măcar nu visăm un loc în top 100 al Universităților. Despre cercetare? Mult talent, puțină reușită. Nu cred că există domeniu autohton în care să mai fim cu adevărat performanți. Și nu vorbesc despre perioada asta dementă, ci și despre vremurile pre-pandemice. Deși suntem mulți, deci bază de selecție ar fi, ne naștem talente și murim speranțe, indiferent că suntem antreprenori, sportivi sau cercetători. Știu că supăr când spun asta, dar România este o țară în care singura performanță notabilă a devenit să ajungi mediocru. Să fii un pic mai bun ca cei din jur. Să te descurci ceva mai bine. Și aceasta este prima dintre probleme: românii nu își propun să ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu pâra?

Astăzi dezlegăm misterele pârâtului la copii, comportamentul acela de a spune acuzator, dar și spășit despre greșelile celor din jur: – Doamna, cutare mi-a/ și-a stricat jucăria! – Mama, prietenul X mi-a zis prost! (Sau i-a zis lui Y) – Tata, vecinul Y m-a bătut! Unii copiii reclamă doar ceea ce îi afectează direct, în timp ce alții spun tot ce văd și îi intrigă. De ce pârăsc copiii? În primul rând pentru a se face dreptate. Atunci când ei nu se descurcă, când o situație îi depășește, este normal să apeleze la cineva capabil să-i ajute. De aceea nu-i o idee bună să le ignorăm apelurile. Dar uneori o fac doar pentru a se conecta cu adultul din viața lor. Când mama, tata, Doamna educatoare sau fratele mai mare nu le acordă atenția cuvenită, copiii au tendința de a exagera anumite întâmplări și incidente pentru a le obține compasiunea și cooperarea. Uneori tânjesc chiar după atenția pârâtului, oricât de ciudat ar suna. De aceea nu-i o idee prea bună să purcedem la acțiune fără întrebări ajutătoare care să lămurească mai exact ...
Citește mai mult »

Oameni, metehne și obiceiuri

În ultima vreme au apărut discuții despre moralitatea celor care ne livrează diverse bunuri. Am auzit astfel din cel puțin trei surse că unii curieri încearcă să-și suplimenteze veniturile taxând suplimentar servicii imaginare, adică păcălind persoane vulnerabile sau pur și simplu neatente. Și mi-am amintit cum era să sar la beregata unui mare antreprenor la o conferință pe teme de management, unde stimabilul ne sfătuia despre cel al resurselor umane din HoReCa: când vine vorba despre prestările de servicii, ca patron dai salariul minim pe economie și atât. De rest se ocupă clienții. Angajații care se descurcă au așadar bacșișuri mari, care suplimentează serios veniturile. Patronul economisește din taxe, muncitorul are venituri de vis. Omniprezentul gri petrol al salarizării, că negru abanos e rușinos, de aceea numa’ la buticurile insignifiante îl mai vezi. Pare profitabil, nu zic nu! Dar a lăsa nivelul de trai și motivația angajaților care prestează servicii la mâna clienților este, de fapt, păgubos. Nu doar că oamenii ăștia nu au acces la instrumente de creditare pentru a-și îmbunătăți diverse aspecte ale vieții, de exemplu să-și ...
Citește mai mult »