Educatie

De ce nu avem meseriași de nota 10?

Cel mai greu moment din viața unui român vine atunci când se strică o țeavă. Sau un circuit electric. Când trebuie să zugrăvească sau să schimbe ușa. Sau să-și monteze un dulap. Șansele de reușită ale operațiunilor sunt discutabile, rezultatul final depinzând în mare parte de hazard. Problema e veche, nu de ieri sau azi. Din copilărie îmi amintesc că tata ajunsese a prefera să rezolve singur treburi de meseriaș, decât să suporte eșecurile “profesioniștilor”. Ce e așa de greu în a crește meseriași de nota 10? În teorie n-ar fi mare scofală dacă România și-ar duce ochii și în altă parte decât la olimpici sau licee de top. Pentru că acolo sunt excepțiile, nu marea masă a forței de muncă. Cei mulți nu au nevoie de mediatizare, încurajări sau aplauze. Le trebuie doar un sistem optim de educație care să-i transforme în oameni ai muncii funcționali. Ori la noi, toți elevii intră la examenul de evaluare națională în același imens malaxor de selecție, din care unii primesc laurii și alții sunt arătați cu degetul, fiind trimiși niște trepte ...
Citește mai mult »

Educația cu rețetă

Așa cum se schimbă moda prin reviste, așa se schimbă și tendințele în educație. Poate nu atât de des, dar fiecare generație a avut specificul ei, ideile ei revoluționare și, invariabil, problemele ei. Cât timp doar educația formală, instituționalizată a fost supusă tendințelor, lucrurile au decurs natural. Nu a existat nimic atât de distructiv încât să nu poată fi reparat la pieptul mamei, cu sprijinul tatălui și în comoditatea familiei. Acum însă există “trenduri” în parenting. Rețete de bună-purtare părințească menite să aducă echilibru și pace sufletească tuturor. Numai că treaba cu rețetele e ok doar în bucătărie. Ba și acolo, dacă ai aceleași ingrediente, dar din surse diferite, pot ieși produse distincte. Ce să zicem de oameni? Suntem o multitudine de gene și amestecuri ADN. Suntem personalități unice, avem ritmuri proprii de dezvoltare, reacționăm aparte. Aceași rețetă nu doar că dă rezultate diferite, dar poate arde suflete. Sunt copii atât de sensibili încât un ton puțin ridicat îi doboară. Și copii atât de voluntari încât doar cu un țipăt puternic îi scoți din pericol. Sunt situații de viață atât de ...
Citește mai mult »

Temele – antrenament sau durere de cap

A venit vacanța și, odată cu ea, supliciul temelor date de la școală, în ciuda faptului că de câțiva ani buni se discută, ba chiar se legalizează, interzicerea lor. Sunt temele un rău necesar? Putem trăi și deveni fără ele? Cu siguranță răspunsul variază în funcție de cine îl formulează, iar adevărul este multiplu. Tradiționaliștii vor spune că fără teme, adică fără exercițiu în afara clasei care să fixeze cunoștințele, copiii uită ce li s-a predat. Cei care gândesc mai critic, vor spune că dacă acele conținuturi sau deprinderi au fost bine predate, temele devin de-a dreptul facultative, dacă nu chiar inutile. Protecționiștii vor spune că elevii petrec suficient timp la școală, au deci nevoie de pauze suficient de mari să se deconecteze. Realitatea este că nu doar abordarea de la clasă este cea care contează. Elevii sunt și ei diferiți: unora le place să lucreze și acasă, alții au nevoie de exerciții suplimentare, în timp ce există și categoria pentru care temele reprezinta un chin absolut inutil pentru că învață rapid, bine, cu progrese greu de monitorizat, fără ...
Citește mai mult »

Cu ochii la paiele profesorilor

O învățătoare din județul Călărași a fost agresată de două mame chiar în fața elevilor. Una dintre ele era supărată din cauza calificativului “insuficient” primit de copilul ei, care sigur avea altminteri stofă de olimpic. Au învinețit-o bine și i-au smuls părul din cap pentru asta. Nu este un caz singular. Și deși nu se lasă întotdeauna cu echimoze, abuzurile părinților asupra cadrelor didactice sunt din ce în ce mai numeroase. Și e urât! Că și profesorii greșesc uneori, asta este clar. Dar cumva părinții zilelor noastre au luat-o razna. În primul rând avem goana după note, justificată cumva de faptul că media generală încă mai contează la examenele importante. Dar ca părinte trebuie să înțelegi că sistemul este oricum aberant. Un 10 la o școală bună se ia mult mai greu cu un 10 la o școală mai puțin bună. Asta pentru că evaluările nu sunt standardizate și fiecare profesor notează ce și cum îi trăznește. Pe de altă parte, nu neapărat nota la clasă este scopul final. Lucrurile se echilibrează oricum atunci când elevii sunt priviți cu aceeași ...
Citește mai mult »

10 despre educație

“Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.” Socrate “Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte.” Confucius “Pregătirea înseamnă totul. Conopida nu este altceva decât o varză care a fost educată într-un colegiu.” Mark Twain “Timpul petrecut de profesor pentru a explica ceva este invers proporţional cu informaţia reţinută de studenţi.” Edward A. Murphy “Educaţia unui popor se judecă după ţinuta de pe stradă. Văzând grosolania pe stradă, eşti sigur că o vei găsi şi în casă.” Edmondo De Amicis “Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.” – Albert Einstein “Tot ceea ce n-avem de la naştere şi de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educaţie. Această educaţie ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri.” – Jean Jacques Rousseau “Scopul educaţiei este nimicirea mărginirii egoiste a individului şi supunerea lui la raţiunea lucrurilor.” – Titu Maiorescu “Orice om capătă două feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, ...
Citește mai mult »

Vârstele carierei

Simplificând destinul nostru profesional, putem spune că există câteva etape clare pe care le parcurgem, similare vârstelor biologice: Prima ar fi copilăria carierei, cea în care ne pregătim, învăţăm, analizăm opţiuni, testăm. Şcoala, familia, voluntariatul sunt pilonii pe care se bazează această etapă. A doua ar fi tinereţea, debutul în meserie. Este tot o perioadă de învăţare, dar specializată, care vine la pachet cu salarii mici, ceva umilinţe şi frustrări, încercări eşuate, succese asumate de alţii, uneori schimbări bruşte și dese de macaz. Urmează maturitatea, în care culegem laurii etapelor anterioare. Acum ne găsim drumul, ştim să-l urmăm, atingem un vârf financiar, suntem respectaţi în breaslă sau în companii. La final vine, evident, bătrâneţea, cea în care pierdem contactul cu noutățile profesionale şi noile rânduiri organizaţionale, în care devenim mai degrabă dispensabili decât necesari. Evident motivația, personalitatea, oportunitățile avute și sesizate influențează parcursul fiecăruia. Unii fac schimbări bruște la maturitate, alții o țin într-o tinerețe profesională toată viața. În plus, am spus că vârstele carierei sunt similare celor biologice, dar ele nu coincid întotdeauna. La sportivi, de exemplu, tinereţea profesională apare în copilaria biologică, iar maturitatea carierei se ...
Citește mai mult »

O lecţie despre comunicare

Dacă ar fi să găsesc un numitor comun tuturor managerilor cu care am avut norocul sau ghinionul să lucrez, pot spune ca indiferent cât de buni sau de răi au fost, de profesionisti sau empirici în abordare, de deschişi sau criptici, de calmi sau plini de zvâc, tuturor le-a lipsit capacitatea de a oferi un feedback constructiv şi empatic. De fiecare dată analizele fie au lipsit, fie au sunat critic, nedrept, ciudat sau greu de înţeles. Iar discuţiile pe care le am cu angajaţii în proiectele de consultanţă exact asta spun: că tuturor ne lipseşte validarea sau chiar ochiul critic al superiorului nostru. Că este important să ştim cum stăm, că este un semn de stabilitate, de conectare, de implicare. Dar, totodată, că lipsa abilităţilor de comunicare transformă potenţiale discuţii constructive în adevărate suplicii. Practic feedback-ul este singurul instrument personal şi organizaţional de reglaj si auto-reglaj. Nu poţi face mai bine, dacă nu ştii cum ai performat până la un moment dat. Nu poţi schimba, dacă nu ai coordonatele. Nu poţi îmbunătăți un proces, daca nu l-ai analizat înainte. Dar dacă la ...
Citește mai mult »

Cine își cunoaște istoria este binecuvântat să o repete

Mi-am început dimineața citind un articol publicat de Constantin Noica în revista liceului pe care l-a urmat. Ea există încă (de altfel și liceul, tranformat acum în Colegiu Național), păstrându-și totodată numele: Vlăstarul. Și cu siguranță peste niște ani se va lăuda cu alți contribuitori de seamă. Din articol răzbate aceeași voce adolescentină revoluționară și vag încrâncenată pe care am avut-o cu toții la vârsta cu pricina, dar modul în care este scris, natura preocupărilor și modalitatea de a scana propria generație, trădează o minte ascuțită și un condei altfel. După cum spuneam, revista există în continuare. Și m-a impresionat încă de când am răsfoit-o prima dată, deși nu-i cunoșteam istoria îndelungată, punctată de contribuția unor oameni mari. Conținutul este și acum bun de tot, profund, unitar, scris de copii nu doar talentați, dar capabili de analize interesante și creative. Am citit multe astfel de tipărituri și cu siguranță se detașează din pluton, fapt atestat și de premiile primite de-a lungul timpului. Iată că istoria, în cazul în care este una valoroasă, influențează pozitiv, motivează, ridică ștachete. Una ...
Citește mai mult »

Curajul de a spune “Nu”

În primăvara lui 2016, presa românească a aruncat o bombă cu informații despre folosirea pe scară largă în spitalele românești a dezinfectanților diluați achiziționați de la firma Hexi Pharma, care era implicată într-un scandal similar încă din 2006. Dezvăluirile au condus la un final apoteotic: patronul firmei s-a sinucis, iar compania a intrat în insolvență. Și în istorie ca o organizație criminală. La momentul scandalului lucrau acolo aproximativ 50 de angajați care și-au pierdut ulterior locul de muncă, căpătând totodată o pată neagră în CV. Pentru că este greu de crezut că toată publicitatea negativă din jurul angajatorului nu le-a afectat cariera – a lucra într-o structură lipsită de scrupule, presupune, în ochiul public, fie lipsă de curaj, fie de moralitate. Și chiar dacă profilul profesional rămâne impecabil, tot există riscul să apară dificultăți de a trăi cu astfel de schelete prin sertare. În activitatea de consultanță văd adesea că cele mai vulnerabile firme sunt cele în care angajații nu au curajul de a refuza nedreptăți și sarcini aflate la limita deontologiei profesionale sau la cea a ...
Citește mai mult »

Cum arată școala românească?

Iau la întâmplare câteva caracteristici: – clădirile sunt vechi și nu mai corespund normelor actuale de siguranță, uneori cad tavane în cap, alteori calorifere pe picior; – în mediul rural încă există haznale în curte; – apa, săpunul, hârtia igienică sunt aduse de acasă sau lipsesc cu desăvârșire; – manualele sunt praf, rareori utile pentru actul educativ; – birocrația în floare, profesorii s-au transformat în scribi; – reforma e perpetuă, care vine la șefie mai schimbă ceva de dragul de a se arăta util; – clasa pregătitoare a devenit supliciu, nicidecum o etapă ușoară, de acomodare; – ciclul gimnazial trăiește încă în urma timpurilor și este evaluat sistemic după alte criterii decât cele care i s-ar aplica; – schimbările se implementează haotic după deviza clasică: “descurcați-vă!”; – egalitatea de șanse e un moft, mediul rural este în mod evident defavorizat; – meditațiile au devenit o industrie imorală, dar profitabilă; – evaluările sunt în fapt niște instrumente de șantaj, pentru că nu există o standardizare a lor; – programele școlare au devenit facultative, fiecare predă la clasă ce are chef; – alfabetismul funcțional reprezintă o constantă; – învățământul românesc nu are ...
Citește mai mult »