Educatie

Curajul de a spune “Nu”

În primăvara lui 2016, presa românească a aruncat o bombă cu informații despre folosirea pe scară largă în spitalele românești a dezinfectanților diluați achiziționați de la firma Hexi Pharma, care era implicată într-un scandal similar încă din 2006. Dezvăluirile au condus la un final apoteotic: patronul firmei s-a sinucis, iar compania a intrat în insolvență. Și în istorie ca o organizație criminală. La momentul scandalului lucrau acolo aproximativ 50 de angajați care și-au pierdut ulterior locul de muncă, căpătând totodată o pată neagră în CV. Pentru că este greu de crezut că toată publicitatea negativă din jurul angajatorului nu le-a afectat cariera – a lucra într-o structură lipsită de scrupule, presupune, în ochiul public, fie lipsă de curaj, fie de moralitate. Și chiar dacă profilul profesional rămâne impecabil, tot există riscul să apară dificultăți de a trăi cu astfel de schelete prin sertare. În activitatea de consultanță văd adesea că cele mai vulnerabile firme sunt cele în care angajații nu au curajul de a refuza nedreptăți și sarcini aflate la limita deontologiei profesionale sau la cea a ...
Citește mai mult »

Cum arată școala românească?

Iau la întâmplare câteva caracteristici: – clădirile sunt vechi și nu mai corespund normelor actuale de siguranță, uneori cad tavane în cap, alteori calorifere pe picior; – în mediul rural încă există haznale în curte; – apa, săpunul, hârtia igienică sunt aduse de acasă sau lipsesc cu desăvârșire; – manualele sunt praf, rareori utile pentru actul educativ; – birocrația în floare, profesorii s-au transformat în scribi; – reforma e perpetuă, care vine la șefie mai schimbă ceva de dragul de a se arăta util; – clasa pregătitoare a devenit supliciu, nicidecum o etapă ușoară, de acomodare; – ciclul gimnazial trăiește încă în urma timpurilor și este evaluat sistemic după alte criterii decât cele care i s-ar aplica; – schimbările se implementează haotic după deviza clasică: “descurcați-vă!”; – egalitatea de șanse e un moft, mediul rural este în mod evident defavorizat; – meditațiile au devenit o industrie imorală, dar profitabilă; – evaluările sunt în fapt niște instrumente de șantaj, pentru că nu există o standardizare a lor; – programele școlare au devenit facultative, fiecare predă la clasă ce are chef; – alfabetismul funcțional reprezintă o constantă; – învățământul românesc nu are ...
Citește mai mult »

Inteligenţa socială

După cum am spus de multe ori pe aici, inteligenţa ca abilitate cognitivă mi se pare supraestimată. Majoritatea părinţilor îşi doresc copii cu IQ uriaş, fără să ştie provocările care vin la pachet cu asta sau care ar fi mai exact fericirea de a avea urmaşi supradotaţi. Ba chiar consider şi inteligenţa emoţională (EQ) un concept prea des folosit şi uneori de-a dreptul poetic. Este frumos să fim empatici, dar doar pentru cei din jur, la noi adesea lucrurile se întorc cu un efort perpetuu şi consistent de adaptare. În plus, reuşita în viaţă are elemente care ţin mai degrabă de comportamente non-afective, aflate uneori chiar la limita propriei acceptări. Plus că o parte dintre emoţii este indusă tocmai de contextul social şi oricât le-am recunoaşte şi îmbrăţişa, tot ne pot sabota reuşita. Ceea ce mi se pare că ar trebui să ne preocupe mai mult este inteligenţa socială (SQ). Pentru că vrem sau nu, succesul nostru este condiţionat de grup, de validarea celor din jur. Degeaba sunt un pictor de excepție, dacă abia după 100 de ani ai eternității tablourile devin capodopere. Degeaba realizez cel mai grozav ...
Citește mai mult »

Mic tratat despre iubire (părintească și nu numai)

Cred că cel mai cântat refren în parenting este cel al iubirii necondiţionate. Toţi noii specialişti în creşterea odraslelor au placa respectivă, ca şi cum atunci când faci troc cu sentimentele tale, rezultatul mai merită acest nume. Iubirea este necondiţionată prin definiţie, orice ai cere pentru ea, îi anulează imediat acest nume. Dar n-ar fi doar asta: nici dacă o măsurăm nu-i mai putem spune astfel. Este poate singurul sentiment care nu are grad de comparaţie sau unitate de măsură. Nu poţi spune: pe X îl iubesc mai mult, pe Y mai spre deloc, nu există puţintel sau uriaş. Pentru că atunci vorbim de fapt despre un mix de dorințe și așteptări ușor de confundat afectiv. Iubirea este sau nu este, nu are cantitate sau oca. Dacă este arzătoare (și mă refer la amorul pătimaș), sigur nişte hormoni sunt înflăcăraţi pe acolo. Dacă pare de-a dreptul bolnavă (cazul unor părinți sau copii), poate că anxietatea de a-i pierde obiectul este de fapt pe recepţie. Pentru că da, frica are scală de la puţin la atac de panică, iubirea este doar o constantă. Am definit ...
Citește mai mult »

De ce ocolesc tinerii salariile mici?

În ultima vreme știrile ne tot prezintă mofturile tinerilor de a se angaja: se aude că toți vor salariu de peste 800 euro net (gurile rele zic chiar 1000), poziții manageriale, pachet de beneficii complex. (*) Evident că piața muncii strâmbă din nas: la câte știu să facă tinerii absolvenți, mai degrabă ar trebui să dea bani mai întâi, pentru a învăța și abia apoi să fie trecuți pe statul de salarii. De unde vin așadar mofturile și ce este de făcut cu ele? Știu că nu sună bine, dar sursa primă a acestor probleme este chiar educația din familie. Ca să nu încep cu “pe vremea mea”, zic altfel: generații întregi cu decreței, educați în spirit comunist, au intrat în piața muncii natural, luând-o de jos, știind că cel mai greu este primul pas. Copii crescuți în frustrări inimaginabile astăzi, de la lipsa unor chestii uzuale (haine, dulciuri, alimente de bază chiar), la asumarea unor sarcini care par de-a dreptul abuzive. Da, am stat la cozi uriașe, am cules frunze de dud, am vândut sticle să cumpărăm înghețată ...
Citește mai mult »

Breaking news: copilul tău nu este geniu!

Există un profesor autointitulat “antrenor de genii” care susține că fiecare copil se naște supradotat, dar educația ulterioară îl “strică”, rupe vraja cea bună și-i fură abilitățile speciale. Opiniile cu pricina au devenit virale pe toate site-urile obscure care conțin vis, caplimpede, verde în titlu, dar au ajuns deseori și în jurnalele de știri din prime-time sau în presa de “calitate”. Este o găselniță frumoasă, tuturor ne place să auzim că avem cei mai cei urmași. Și abia când o spune un profesor de matematică, devine cu adevărat plauzibil. Realitatea este că doar natura este genială și știe că nu am putea supraviețui într-o lume de oameni speciali. Așa că ne face pe toți normali, cu puține excepții despre care nu știm deocamdată cum apar, tocmai pe asta bazându-se antrenorul de mai sus atunci când emite păreri contrare: dacă nu știm cum, poate fi oricum. În mod normal la câte chestii exotice se vehiculează în spațiul public, una în plus n-ar fi mare supărare, mai ales că pare inofensivă. Totuși ideea că ai un copil special poate dăuna fantastic. ...
Citește mai mult »

Educația fără gen

Periodic se reciclează știrea cu o grădiniță din Suedia în care copiii nu au gen: nu sunt nici băieți, nici fete, apelativul folosit de către educatoare fiind unul de tip neutru (“hen”). Jucăriile sunt unisex, educatorii se adresează tuturor folosind același ton și mimică, presupun că și vestimentația este una general valabilă, orice ar însemna asta. Doamna care a inventat minunea are o mulțime de argumente justificative. Unele normale (de exemplu faptul că a crește într-un context neutru din punctul de vedere al genului poate crește stima de sine – eu știu că băieții sunt deseori comparați cu fetele și etichetați ca “năzdrăvani”, “hiperactivi”, “obraznici”), altele de-a dreptul deplasate. Unul dintre ele fiind acela acela că tot răul din societatea noastră (consum de droguri, criminalitate, boli psihice) se leagă direct de educația bazată pe gen. Ceea ce este de-a dreptul exagerat, aducând cu părerile antivacciniștilor care pun toate bubele rele pe seama injecțiilor cu pricina. Sunt prea mulți factori și prea diverși să putem reduce totul la o singură cauză. Criticii acestei idei se leagă de ceea ce ...
Citește mai mult »

Ciudățenii

N-am avut timp anul ăsta de festivism, în plus MC este deja licean, iar cel mic absentează de la grădiniță. Poate tocmai pentru că am fost departe mental și afectiv de începerea școlii am privit altfel “ostilitățile” de ieri. Așadar, deși școala românească este sub asediul criticilor de ani buni, aglomerația de părinți, abundența de flori și poze aruncate online te determină să crezi că ai nimerit în alt film. Înjurăm profesorii, dar îi umplem de flori, zicem vârtos și de politicieni, dar le aplaudăm frenetic discursurile sforăitoare, criticăm religia, dar plecăm pios capul în bătaia apei sfințite împrăștiată cu generozitate la festivitățile începutului de an școlar. Și pentru că tot am ajuns aici, România ține de ani buni topul sarcinilor nedorite la adolescenți și pre-adolescenți. Este poate cea mai bună dovadă că prioritățile educației prezentului sunt altele decât cele de pe vremea lui Creangă. Dar fiecare an școlar este cu slujba religioasă la purtător, astfel încât nici corijențele să nu lovească și nici examenele să nu fie supuse ratării. Apoi înțeleg că elevii de clasa a cincea ...
Citește mai mult »

Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă

De un deceniu încoace toată lumea vorbește despre criza de resurse umane din IT. Între timp industria în cauză prosperă, găsește cumva angajați și are o pondere tot mai mare în PIB. Semn că am avut dreptate când spuneam că și angajații sunt puțini, dar și know-how-ul lipsește: companiile au învățat acum să devină atrăgătoare în piața muncii, au învățat să mai și dea, nu doar să ceară și, mai ales, că activitățile de recrutare, selecție și retenție costă. Este mult de vorbit despre asta, dar nu IT-ul este problema, credeți-mă. Economiștii spun tot de un deceniu încoace că orice economie sănătoasă se bazează pe (investiții și) producție. Ori aici este adevărata criză de personal din România. Orice mic atelier de tâmplărie sau mare companie producătoare de echipamente vă poate spune că recrutarea și selecția au devenit negre coșmaruri. Că numărul candidaților s-a rărit simțitor, că formarea lor profesională este din ce în ce mai subțire și, nu în ultimul rând, că cel mai important indicator al performanței, motivația, lipsește cu desăvârșire. Cauzele sunt clare: În primul rând ...
Citește mai mult »

La cald despre Evaluarea Națională

Încep prin a-i felicita pe toți elevii de clasa a opta pentru notele mari obținute la examen. Au muncit și au cules roadele. Iar celor care simt că puteau mai mult, să le spun că vor avea suficiente alte provocări și concursuri în care să se simtă învingători. Abia încep, credeți-mă! Astăzi, după ce a trecut euforia rezultatelor, au debutat statisticile și împăunătile oficiale: numărul copiilor cu medii peste 5 este de 71%. Impresionant, în creștere cu 2 procente față de anul trecut! Oficial ne merge bine! Neoficial însă, probabil 98% din copiii cu note peste 8 le-au obținut prin munca asiduă de după școală, cu ajutorul meditațiilor și muncii suplimentare. Asta pentru că nu îmi place unanimitatea! Procentul scade poate la notele sub 8, dar nu substanțial. Acești elevi cu rezultatele cărora se laudă sistemul sunt de fapt creația școlii de după școală, finanțat cu putere de părinți. Iar asta ar trebui să dea serios de gândit celor care conduc destinele educației. De asemenea, se remarcă anomalii care arată că evaluarea… evaluărilor este viciată. De exemplu, în Sibiu ...
Citește mai mult »