Educatie

Narcisa

Azi am rămas mai mult cu cel mic la țară din motive administrative, profitând astfel de context pentru a ne bucura de curtea plină de flori și soare. Și animale: avem iar 5 bucăți, e o foșgăială și o foame continuă. Pentru că a învățat din experiența marelui copil că florile sunt cele mai bune aliate ale bărbaților pentru că răscumpără greșeli și îmblânzesc pedepse, piticul a început să mi le ofere cu spor: jumulește păpădiile din gazon și narcisele din grădină într-o frenezie îngrijorătoare. Astăzi a găsit o floare gata ruptă și mumifiată pe care mi-a oferit-o mândru. Moment în care a apărut în mintea mea o groaznică problemă de parenting. Cumplită. Apăsătoare. Uriașă. Imposibil de rezolvat. Este cunoscut că bărbații reprezintă sursa predilectă de tras țepe a florăreselor: cel puțin un sfert din buchetele vândute lor au defecte de fabricație și flori prematur îmbătrânite. Ce faci ca mamă când primești astfel de rebuturi? Frângi inima copilului și îi explici pe îndelete procedura alegerii florilor, făcând apel la atenția pentru detalii și răbdarea de a analiza? Sau lași ...
Citește mai mult »

O poveste despre etichete

O scurtă vizită în orasul meu natal mi-a amintit un episod amuzant (*) din copilaria mea: După o îndelungă așteptare, locul de joacă din Parcul Mare a fost renovat. Motiv pentru care părinţii ne-au scos din casă în noua “minune” arhitectonică plină de metal şi mirosind încă a vopsea. Singura chestie mai interesantă de acolo părea a fi un tobogan nou, înalt pentru standardele de atunci, o imitaţie naivă a unui castel medieval ţipător colorat. În rest aceeaşi tristeţe acoperită temeinic de vegetatie. Odată ajunsă în minunea metalică, cea mai interesantă activitate pe care am găsit-o împreună cu sora mea a fost să ne strâmbăm în fel şi chip la o pereche care stătea surprinzător de serioasă și imobilă pe o bancă din apropiere. Şi dă-i şi scoate limba, roteşte de urechi, şifonează obrajii, benoclează ochii, toate într-un efort teribil pentru că trebuia să ne abţinem de la râsul nebun care ne încerca. Decreţei crescuţi cu milioane de interdicţii la şcoală şi pe stradă, dar libere acasă, aşa am simtit noi că ar merita nişte oameni complet străini, cărora nu le ...
Citește mai mult »

Trei concepte utile în management și parenting

Fără altă introducere, le enumăr și analizez sumar mai jos: 1. Curba efortului: Există niște motive pentru care legislația muncii în vigoare are prevederi stricte privitoare la timpul de lucru și cel de odihnă. Oamenii nu au capacitatea unui robot de a performa constant, egal, necondiționat, modul în care își fac treaba fiind direct dependent de o multitudine de factori, printre care și oboseala. Curba efortului este un arc de cerc care începe de la cel mai coborât punct în prima zi a săptămânii sau zilei, urcând până la un maximum la jumătatea intervalului de timp, pentru ca apoi să își urmeze traiectoria descendentă spre final. De aceea este bine de știut că lunea și vinerea sunt zile mai puțin productive, așa cum sunt și primele ore ale dimineții. Există și excepții (persoane care contrazic statistica având poate un zig-zag al efortului), după cum există și situații speciale (examene, proiecte cu temene limită foarte strânse) în care putem performa altfel decât în mod obișnuit. Dar a “robotiza” angajații sau copiii, a ignora tendința lor naturală de a-și conserva uneori energia ...
Citește mai mult »

La şcoală despre carieră

Zilele trecute, copilul cel mare mi-a arătat o poză cu tabla din sala de clasă. Acolo erau sistematizate categoriile de CV-uri (funcţional şi cronologic) şi o schiţă ajutătoare cu informaţiile esenţiale care trebuie cuprinse într-un CV. Aşa am aflat cu surprindere că în clasa a 8-a, la disciplina numită Educaţie Tehnologică, elevii noştri învaţă despre carieră şi resurse umane. Ceea ce este notabil şi oarecum contrastant, dacă ne gândim la faptul că încă fac şi Latină 🙂 Iată că în mormanul de critici privitoare la noile programe, eu aleg să privesc cu mai multă indulgenţă spre viitor. Iar materia despre care voi vorbi acum, merită în mod cert un statut mai bun decât cel acordat în prezent. Pentru că Educaţia Tehnologică este un soi de Cenuşăreasă a orarului şcolar. Părinţii o desconsideră teribil: nu este Matematică sau Limba şi literatura română să aibă importanţa dată de examenul imediat şi nici Fizică sau Biologie să conteze ulterior la o facultate importantă. Iar elevii preiau oarecum din mentalitate, în ciuda faptului că unora chiar le place (dar nu vor recunoaşte asta sau poate doar sub ameninţarea unei arme). Și totuși este una dintre puţinele materii în care se simte vântul ...
Citește mai mult »

Diferiți, deci chinuiți

Mi-am început dimineața citind un articol revoltător despre un copil cu Sindrom Down nevoit să-și schimbe școala și despre complotul unei întregi comunități de copii, părinți și profesori de a nu-l primi în instituția lor. Este îngrozitor cum aleg oamenii să-și tortureze inutil semenii. Și este cu atât mai surprinzător când lucrurile acestea se întâmplă instituționalizat, într-un loc care ar trebui să fie deschis tuturor. “Cazul” s-a finalizat cu o amendă insignifiantă. Doi bani pentru un suflet chinuit. Mai utilă era munca în folosul persoanelor cu Sindrom Down, implicarea în organizarea unor grupuri de joacă și învățare mediate de specialiști. Măcar torționarii ar fi învățat câte au de oferit acești copii speciali! Am crede că astfel de incidente nefericite se întâmplă doar celor cu nevoi speciale. Dar nu, o pățim pe rând fiecare dintre noi. Toți purtăm pe frunte etichete sociale mai mult sau mai puțin vizibile, care incită la critici, discriminări, linșaje chiar. Dacă ești o femeie frumoasă, cu siguranță îți lipsesc din neuroni, ba chiar și din moralitate. Copiii inteligenți peste medie sunt tocilari și inadaptați. Oamenii ...
Citește mai mult »

Un sfat de parenting şi management (Dacă îl citiţi îmi datoraţi 50 de euro)

Ieri am început ziua discutând cu o veche şi dragă colegă şi destul de proaspătă mămică despre efectele abundenţei de specialişti şi sfaturi în parenting care au ajuns să-i bulverseze, să-i sperie şi chiar să-i determine pe cei mai naivi dintre noi să ia decizii proaste. Este a patra astfel de discuţie pe care o am anul acesta cu prietene devenite mame, deci tind să cred că situaţia este una serioasă. Eu balansez între distracţie şi stupoare atunci când citesc bloguri de parenting. Dar le iau ca atare, ca pe ştirile politice sau economice. Nimic educativ, doar informaţie inutilă. Cu toate astea, mă apucă groaza atunci când realizez câtă influenţă au niste vorbe care sună profi chiar dacă ascund mari hibe logice, doar pentru că sunt slobozite în online. Am să dau şi două exemple spre a înţelege mai bine sfatul contra cost. Într-o frumoasă zi de vară, o mamă de un copil ne-a oferit dovada supremă de empatie şi puternică simţire în relaţia cu acesta, povestindu-ne cum la refuzul copilului de a urca în maşină întru deplasarea la o destinaţie, l-a aşteptat 30 de minute sa se hotărască. Deci doi părinţi au stat jumătate de oră pe lângă maşină, până ...
Citește mai mult »

Comuniunea om-natură

În prima zi cu vreme autentică de toamnă, cel mic a început gradiniţa. Toate frământările şi îndoielile lui (plus ale noastre) au fost trăite simultan de natură: frunze căzând, nori plumburii, ploaie molcomă. Asta ca să o dau ca la balada Mioriţa, că şi aşa soarta ne este pecetluită şi trebuie să o acceptăm ca atare 🙂 Ca orice început este inimaginabil de greu. Şi nu exagerez când zic aşa, chiar nu mi-am imaginat chinurile prin care vom trece. De ce a început grădiniţa? Pentru că era momentul, fiind pregătit cu toate cele. Vorbeşte inteligibil (pe cât posibil la vârsta lui), este dornic să petreacă timp cu alţi copii, se descurcă cu îmbrăcatul, mâncatul şi partea de igienă, este foarte independent, refuzând adesea ajutorul nostru. În plus şi-a manifestat deseori dorinţa de a merge şi el la şcoală ca fratele mai mare, de a avea colegi, prieteni noi, de a face teme (asta-i partea frumoasă la cei care au un model). De ce nu-i place grădiniţa? Pentru că este ceva nou. Locul, regulile, persoanele sunt diferite faţă de rutina lui zilnică. Dacă acasă este singurul copil mic, care are ...
Citește mai mult »

Tipologii parentale

De-a lungul timpului am observat mai multe tipologii parentale în funcţie de modul în care abordează educaţia formală/ şcolară şi orientarea către carieră a copiilor pe care-i cresc. Există astfel: 1. Părinții lipsiţi de interes. Nu știu, nu se pricep, au alte priorități, nu le pasă sau cred că e treaba altora. Dacă au norocul unor copii ambițioși și independenți, neinteresații se dovedesc a fi niște părinți buni. Dacă însă aceștia prezintă o nevoie cronică de ghidaj, lucrurile se complică teribil. Neinteresaţii nu stabilesc legături cu profesorii şi nici gând să creadă în ideea de consiliere. De regulă copiii sunt cei care ajung să solicite astfel de servicii și rareori reușesc să-și implice părinții. 2. Părinții sabotori. Greu de spus care este motivația din spatele unei astfel de abordări, diferă oricum de fiecare dată, dar am văzut părinți care le neagă copiilor dreptul de a deveni. Fie zic: “Ce atâta școală, ce atâtea teme, eu am 8 clase și va pun pâinea pe masă!”, fie: “Oricum eşti prost, slab, nu poţi, nu se va alege nimic de tine!”. Copiii sabotorilor au de muncit înzecit pentru a ajunge la rezultate, şi de ...
Citește mai mult »

Ce vor profesorii versus ce vor părinţii

Se mai încheie un an şcolar, pentru unii bun, pentru alţii prost, pentru unii liniştit, pentru altii furtunos, pentru unii cu folos, pentru alţii absolut degeaba. Un an în care controversele generate de sistemul nostru de învăţământ au continuat şi criticile au fost la fel de acide. Sistemul trebuie reformat, asta e clar. Totuşi, în loc să acuzăm lipsa de leadership şi de viziune la nivel guvernamental, corupţia pandemică şi lipsa de interes pentru performanţa reală, toată lumea înjură profesorii. Adică exact pe cei care nu pot schimba decât punctual şi temporar mersul lucrurilor. Conflictul profesori – părinţi este de fapt un conflict al aşteptărilor pe care le are fiecare: Ce vor de fapt profesorii? Ce vrem cu toţii în carieră – salarii confortabile, respect faţă de breasla şi munca lor, condiţii decente în care să-şi poată desfăşura activitatea. Şi copii care să vină cu ce trebuie de acasă, pentru că şcoala nu poate face nimic fără suport din partea familiei. (Viceversa fiind la fel de valabilă.) Ce vor părinţii? Mult mai complicat: unii vor performanţă, alţii vor confort pentru copiii lor. Unii vor disciplină strictă, alţii un ...
Citește mai mult »

Ce noroc pe adolescenţii de azi…

În ultima săptămână am citit două articole despre revolta unor liceeni, ambele publicate în ziare cu acoperire naţională şi devenite oarecum virale. Refrenul celor doi tineri a fost unul similar: şcoala e de porc, inutilă, învechită, fără sens, obositoare, energofagă. Adică e degeaba. Şi, cu puţine exceptii, opinia publică i-a aplaudat. În ciuda uimirii colective, vorbim despre o temă veche de când lumea. De fapt, de când şcoala. Nici Creangă n-a descris-o prea blând. Dar el a scris cărţi, nu se pune. Am auzit totuşi asta de la cei mai mari ca mine, de la colegii mei, plus multe generaţii care mi-au urmat. Am zis-o şi eu, vă jur, înaintea vreunui examen mai greu. Deci nu este nimic surprinzător că nişte adolescenţi se iau la trântă, verbal evident, cu viaţa şi bau-baul numit şcoală. Ceea ce surprinde este apetitul nostru pentru genul ăsta de revoltă şi aprecierea de care beneficiază astfel de subiecte. Profesorii se supără, publicul larg ovaţionează, câțiva Gică-Contra ca mine sunt circumspecţi şi cea mai ciufulită iese şcoala românească, cea care oricum e atât de criticată în ultima vreme încât devine un mister de ce ne mai trimitem copiii în acel loc detestabil. Aşadar mai ...
Citește mai mult »