Educatie

Avem piaţa muncii pe care o merităm

În 2010, secătuită de putere de criza economică, dar mai ales de miile abordări sinucigaşe pe care le-am văzut în acea perioadă scriam aşa: Vorbim de multă vreme despre valoarea scazută a candidaţilor din piaţa muncii. A venit criza şi, surprinzător pentru unii, dar firesc pentru cei raţionali, lucrurile au rămas la fel. Ba mai mult, pe termen lung, vor degenera, întrucât prezenta lipsă de interes pentru capitalul uman îşi va spune cuvântul. Avem aşadar candidaţi slab pregătiţi. Cauzele au tot fost discutate pe aici: calitatea slabă a actului educativ din şcoală, mai nou şi din familie, influenţa socială nefastă (ni se tot bagă pe gât modele false de reuşită profesională şi socială) şi, da, lipsa de interes a companiilor angajatoare pentru dezvoltarea capitalului uman. Avem aşadar companii nepregătite sau fară voinţă în faţa acestei provocări. Întrucât nu s-au prea înghesuit să investească în programe de pregatire a angajaţilor, în ciuda legislatiei care prevede instruirea cu titlu de obligativitate. Şi nu mă refer neapărat la programe externe, care probabil ar fi costat mult şi nu ar fi fost foarte adaptate, ci ...
Citește mai mult »

Tot ce știm despre recrutare și selecție ar putea fi greșit

În ultima vreme am coborât în subsolul pieței muncii. N-o mai făcusem de mult, cumva proiectele din IT te ţin într-o bulă mai confortabilă decât îmi aminteam. Evident că acolo, la bază, interviurile de selecţie îşi pierd din formalism şi structură. Candidaţii aflaţi la început de drum nu au experienţa unor discuţii pe teme profesionale, lucru care poate scoate din obisnuinţe un recruiter rutinat. Admiri motivația unora, dar este oare ceva atât de schimbător un predictor suficient al performanței? Îți place CV-ul, dar totuși, viața de după studii e fără plasa de siguranță a părinților. Vezi abilități sociale, dar deja par a fi apanajul unor generații. Așa am realizat că toată strategia clasică de recrutare şi selecţie este, de fapt, un mare fiasco. Eu nu sunt oricum omul de HR clasic. Nu întreb pe nimeni “unde te vezi peste cinci ani”, nu cred în agresivitate în cadrul interviului de selecţie, nici în superioritatea celui care stă cu CV-ul în faţă. Întreb mult despre joburi, provocări, eșecuri, reușite. Creez situații, văd reacții. Dar asta nu înseamnă că sunt mai bună ca alții. Pentru că ...
Citește mai mult »

Meniu diversificat

Zilele acestea toate drumurile duc la referendum. Nu al meu, asta e clar, ziceam doar metaforic, referindu-mă la căile de comunicare online și offline. O grămadă de bani aruncați pe apa sâmbetei, dar despre asta vorbim luni. Oricum, m-am gândit pentru a diversifica meniul să vă recomand niște articole salvate de mine trimestrul ăsta care sunt pur și simplu interesante și total disonante cu agenda zilei: Primul este despre mecanismele invidiei și despre motivele pentru care uneori (deseori în organizațiile disfuncționale) îi urâm pe cei performanți. Pentru cei care vor concluzia: evident, ne pun într-o lumină proastă. Luați cu pâine, pentru că extrapolând, acesta este principalul motiv pentru care proștii votează proști și ticăloșii, ticăloși. Este pur și simplu un exercițiu confortabil să fie alături de oameni similari lor. Articolul cu pricina este acesta: https://www.psypost.org/2018/07/the-psychological-explanation-for-why-we-sometimes-hate-the-good-guy-51845 Al doilea este despre educație, simt deja că va avea un succes nebun! 🙂 Același semnal de alarmă și mai multe opinii, dintre care se distinge cea a lui Jack Ma care crede că oamenii ar trebui să învețe ceea ce nu pot face roboții. Spune-i ...
Citește mai mult »

Obsesia schimbării

Una dintre cele mai stresante metehne ale zilelor noastre este dorința obsesivă de a schimba: schimbăm joburi (în România durata medie de angajare la un loc de muncă din mediul privat este sub trei ani), schimbăm neveste, școli, mașini, case. Schimbăm politicieni (uitați-vă în guvern, avem un prim-ministru la jumătate de an), manuale, obiceiuri de consum, legi. Prin companii se schimbă manageri, fluxuri de lucru, arhitecturi organizaționale. Normal schimbarea este benefică și ar trebui să ducă la progres. Dar când este impulsivă, necontrolată, haotică, nu face decât să destabilizeze. Cel mai vizibil indicator al schimbărilor de dragul schimbării este prin școli. În fiecare an școlar există cel puțin 3-4 transferuri la nivelul unei clase. La fiecare ședință cu părinții cel puțin un profesor riscă să fie mazilit. Părinții caută continuu soluția de aur a devenirii copiilor, iar aceștia, evident, riscă să aibă dificultăți de adaptare. Realitatea este că nu există școala perfectă. Oricum ai da-o, tot din lac în puț ajungi. Iar profesorii sunt tot mai puțini. Și acolo unde resursa umana lipsește este greu de echilibrat balanța performanțelor. Cu toate ...
Citește mai mult »

România paralelă

Am început greu dimineața, oglinda m-a înspăimântat, iar ibricul de cafea a căpătat cam mult zaț pentru câtă apă suporta. Agitată și speriată, am trezit copiii și după clasicele administrative am pornit spre grădiniță și liceu pe căi nesperat de goale deschise de Waze. (*) La grădiniță ne aștepta un decor foarte colorat cu sute de baloane și tălpi de cauciuc care ne conduceau spre clasă. Copilul mic a devenit brusc interesat: “Cred că e party aici!” Ghinion, party era de fapt la cel mare, care la festivitatea de deschidere a noului an școlar a ascultat The Motans. Și eu ascultam cinci discursuri sforăitoare și un soi de “Veșnica pomenire!” mai optimist. M-am gândit că eu trăiesc cu adevărat într-o Românie paralelă, pentru că deși am copiii în sistemul de învățământ al statului, începem școala așa. Citind știrile văd că mai există una rămasă în trecut, în care nu există apă curentă sau toalete funcționale. În care părinții stau cu grija copilului nu doar din punct de vedere școlar, ci și fizic: oare nu îi cade tavanul în ...
Citește mai mult »

Comentariul zilei

…vine de pe LinkedIn ca reacție la textul despre meseriașii de nota 10. În redau integral, cu acceptul autorului său, căruia îi mulțumesc și pe această cale. ”Una dintre probleme este sistemul de invatamant din liceele profesionale. Am schimbat doua licee, unul de mecanic auto si unul de constructii. Ambele in Bucuresti, relativ aproape de centru. In cel de mecanica auto, dirigintele, care ne era si profesor de practica, ne-a spus la inceputul anului “copii, anul asta invatam sa masuram cu sublerul. Pai domnu’ profesor, cum sa dureze un an? Stati linistiti, nici aia n-o sa invatam, da daca vine o inspectie, stiti ce sa le spuneti: Astazi invatam sa masuram cu sublerul. In urmatorul liceu, de constructii, la practica din clasa a11-a, mutam mobila dintr-o sala in alta. In a12-a, am mutat-o de unde am luat-o. In schimb, pe langa materiile normale, aveam si 11 module despre constructii. Ceea ce era overkill pentru noi. Pe langa un sistem gresit gandit, ne lipseau cu desavarsire ustensilele sau aparatura. Toate aparatele erau din anii ‘60, pe post de ...
Citește mai mult »

Aici versus acolo

Că avem o societate extrem de polarizată, nu mai miră pe nimeni. Ceea ce am să vă descriu mai jos, însă, ar putea să vă surprindă. Introducere lungă: Cel mic este dependent de a se juca împreună cu alții. Nu-și găsește singur nimic de făcut așa că în orice context social scanează spațiul în căutare de parteneri de joacă și purcede la a-i aborda. În parcurile bucureștene primește răspunsuri diverse, de la “du-te naibii, nu mă joc cu tine!”, “stai să o întreb pe mama!”, “nu am chef de tine!”, la împăciuitoarele “da, hai să facem întrecere!” sau “sigur, suntem prieteni pe viață!” Cât am fost plecați în vacanță, a fost interesant de văzut cum se descurcă atunci când există o barieră serioasă de comunicare: limba vorbită. Și totuși, la Viena un puști care părea dintr-o țară arabă i-a oferit, fără ca el să-i ceară neapărat, câteva lecții de biliard, iar la LEGOLAND doar apropiindu-se de cercul unor băieți mai mari, veniți din Olanda, a fost acceptat, fără alte politețuri, la o miuță. Cel mai frumos a fost ...
Citește mai mult »

De ce nu avem meseriași de nota 10?

Cel mai greu moment din viața unui român vine atunci când se strică o țeavă. Sau un circuit electric. Când trebuie să zugrăvească sau să schimbe ușa. Sau să-și monteze un dulap. Șansele de reușită ale operațiunilor sunt discutabile, rezultatul final depinzând în mare parte de hazard. Problema e veche, nu de ieri sau azi. Din copilărie îmi amintesc că tata ajunsese a prefera să rezolve singur treburi de meseriaș, decât să suporte eșecurile “profesioniștilor”. Ce e așa de greu în a crește meseriași de nota 10? În teorie n-ar fi mare scofală dacă România și-ar duce ochii și în altă parte decât la olimpici sau licee de top. Pentru că acolo sunt excepțiile, nu marea masă a forței de muncă. Cei mulți nu au nevoie de mediatizare, încurajări sau aplauze. Le trebuie doar un sistem optim de educație care să-i transforme în oameni ai muncii funcționali. Ori la noi, toți elevii intră la examenul de evaluare națională în același imens malaxor de selecție, din care unii primesc laurii și alții sunt arătați cu degetul, fiind trimiși niște trepte ...
Citește mai mult »

Educația cu rețetă

Așa cum se schimbă moda prin reviste, așa se schimbă și tendințele în educație. Poate nu atât de des, dar fiecare generație a avut specificul ei, ideile ei revoluționare și, invariabil, problemele ei. Cât timp doar educația formală, instituționalizată a fost supusă tendințelor, lucrurile au decurs natural. Nu a existat nimic atât de distructiv încât să nu poată fi reparat la pieptul mamei, cu sprijinul tatălui și în comoditatea familiei. Acum însă există “trenduri” în parenting. Rețete de bună-purtare părințească menite să aducă echilibru și pace sufletească tuturor. Numai că treaba cu rețetele e ok doar în bucătărie. Ba și acolo, dacă ai aceleași ingrediente, dar din surse diferite, pot ieși produse distincte. Ce să zicem de oameni? Suntem o multitudine de gene și amestecuri ADN. Suntem personalități unice, avem ritmuri proprii de dezvoltare, reacționăm aparte. Aceași rețetă nu doar că dă rezultate diferite, dar poate arde suflete. Sunt copii atât de sensibili încât un ton puțin ridicat îi doboară. Și copii atât de voluntari încât doar cu un țipăt puternic îi scoți din pericol. Sunt situații de viață atât de ...
Citește mai mult »

Temele – antrenament sau durere de cap

A venit vacanța și, odată cu ea, supliciul temelor date de la școală, în ciuda faptului că de câțiva ani buni se discută, ba chiar se legalizează, interzicerea lor. Sunt temele un rău necesar? Putem trăi și deveni fără ele? Cu siguranță răspunsul variază în funcție de cine îl formulează, iar adevărul este multiplu. Tradiționaliștii vor spune că fără teme, adică fără exercițiu în afara clasei care să fixeze cunoștințele, copiii uită ce li s-a predat. Cei care gândesc mai critic, vor spune că dacă acele conținuturi sau deprinderi au fost bine predate, temele devin de-a dreptul facultative, dacă nu chiar inutile. Protecționiștii vor spune că elevii petrec suficient timp la școală, au deci nevoie de pauze suficient de mari să se deconecteze. Realitatea este că nu doar abordarea de la clasă este cea care contează. Elevii sunt și ei diferiți: unora le place să lucreze și acasă, alții au nevoie de exerciții suplimentare, în timp ce există și categoria pentru care temele reprezinta un chin absolut inutil pentru că învață rapid, bine, cu progrese greu de monitorizat, fără ...
Citește mai mult »