Educatie

Nimic de reparat

Cumva toată industria asta de soluții educative (cursuri sau cărți de parenting, cursuri diverse pentru copii sau chiar institutii de educație firmală), începe să ne inducă încet, dar sigur, două idei perverse: prima – aceea că noi, părinții, suntem niște incapabili inutili, care avem nevoie de muuult ajutor să prestăm decent educația copiilor și cea de-a doua că urmașii noștri sunt niște mecanisme extrem de sensibile care o iau razna la orice greșeală, cât de mică, a celor care îi îngrijesc și educă. Ceea ce este nu doar fals, ci teribil de periculos. Copiii au nevoie de un mediu familial pentru a crește. Oricât de imperfecți am fi, tot suntem mai buni ca orice altă alternativă existentă. Suntem primii care îi învățăm despre nevoi primare și apoi altele mai rafinate. Despre afectivitate, relații, muncă, empatie, comunicare. Despre acceptare totală, despre cum funcționează lucrurile și comunitatea. Și facem asta natural, neprogramat, fără să stabilim obiective sau să urmărim o curriculă formală. Așa funcționează lucrurile. Pe de altă parte, copiii nu sunt niște obiecte fragile de sticlă. Natura ne-a ...
Citește mai mult »

Cea mai bună carte de vizită: încrederea în sine

Profesional vorbind, fie că luăm în calcul interviurile de angajare, fie întâlnirile de afaceri, primul lucru pe care îl vezi la cel/ cea din față nu este haina, culoarea ochilor sau lustrul pantofilor. Nici logo-ul de pe mânecă, ceasul sau servieta/ poșeta. Ceea ce îți atrage atenția iniţial este energia pe care cineva o emană, mai exact spus încrederea pe care o are în sine. Și cum prima impresie contează, îndrăznesc să mă alătur acelora care spun că vorbim despre un un indicator clar al succesului personal și profesional. Cum am putea defini acestă trăsătură de personalitate? Deloc simplu de pus în cuvinte multe, încrederea în sine este exact ceea ce se autoroclamează: capacitatea, puterea de a crede în forțele tale atunci când acționezi în sarcini cotidiene sau în îndeplinirea obiectivelor stabilite pe termen mediu și lung. Totuși, faptul că unii oameni performează, realizează ceea ce își propun nu înseamnă neapărat că au avut încredere în ei. Există persoane care nu au această abilitate, dar au voință puternică, o motivație pe măsură și găsesc astfel resursele de a continua în ciuda obstacolelor. Încrederea ...
Citește mai mult »

Stadii

Oricât de evident le pare unora și oricât de surprinzător altora, devenirea umană nu se petrece brusc, într-un big bang psihologic şi biologic, ci în etape, stadial. Astfel, nu putem trece la stadiul următor dacă nu l-am bifat pe cel precedent. De exemplu, nu putem scrie până când muşchii mâinii nu sunt pregătiţi și nu se coordonează cu ochii, nu putem memora poezii până când creierul nostru nu este capabil să reţină pe termen mediu şi lung, nu putem merge până când coloana vertebrală nu este pregătită să ne susţină la rândul ei. Fiecare achiziţie, că este o abilitate sau o informaţie, se bazează pe nişte “date tehnice”. Este inutil de precizat că orice încercare de a le impune înainte ca sistemul să fie pregătit este fie stresantă şi inutilă, fie chiar cu potențial periculos. Şi este la fel de evident că omul nu iese dintr-o linie de fabricaţie standard. Unii se dezvoltă mai repede, alţii mai încet, unii achiziţionează liniar, alţii haotic, unii rapid, alţii cu paşi mici, unii cu pauze, alții constant, fiecare după cum îi ...
Citește mai mult »

Să se schimbe, dar să rămână aşa!

Aseară am fost la cuvenita şedinţă cu părinţii de la grădiniţă. Se apropie sărbătorile, sunt câteva administrative şi organizatorice de rezolvat între timp. Dar până la bugetele de cheltuieli și închirierea Moșului, s-a discutat despre un chestionar pe care l-am avut de completat la precedenta întâlnire, despre cum percepem noi activitaţile din grădiniţă şi ce ar fi de îmbunătăţit. Iar propunerea majoritară s-a dovedit a fi aceea de a introduce în program mai multe activități de memorare, opinia părinţilor fiind aceea că la grupă nu se învaţă suficiente cântece şi poezii. Eu am început grădiniţa cu obiectivul de a nu fi cârcotaşă. A fost o alegere conştientă, ştiam care vor fi frustrările, multe s-au adeverit. Dar dacă ar fi să propun ceva schimbări, memorarea de acest tip nu s-ar găsi pe listă, pentru că nu degeaba a fost rărită. Memoria este un proces cognitiv, este importantă, dar poate fi stimulată mult mai bine cu altfel de activităti, mai atractive şi uşor de gestionat. Sunt o multitudine de jocuri, se pot învăţa scurte roluri sau se pot face concursuri de tip quiz. ...
Citește mai mult »

Să ne mai uităm și în buletin!

Aseară, stăteam cu cel mare la coada din dreptul unei case de marcat, așteptându-ne rândul. În fața noastră, doi tineri 30+ se ciondă-giugiuleau pe tema celui care plătește. S-a lăsat cu lupte tandre pentru portofel, cu pupici, cu tachinări și, într-un final glorios, cu o mult așteptată plată. Lângă mine MC se uita cumva siderat de joaca amoroasă a adulților din față. “Nici noi, la vârsta noastră, nu ne purtăm așa!” a zis încet în bărbie. Mie mi s-au părut cumva drăguți, erau cu sigurață la începutul relației, au timp să se lupte și pe bune. Dar am realizat că la vârsta lui aș fi fost la fel de Grinch cu cei care se poartă imatur, conform opiniei mele despre maturitate. Iar așa ceva n-aș fi conceput! 🙂 Am observat astfel că noile generații au o reală problemă cu reperele. Noi spuneam despre părinți că sunt bătrâni, încuiați, depășiți. Ei zic despre noi același lucru, adăugând: “mai și încearcă să facă pe tinereii”. Ori asta e mai groasă, parol! Pentru că, ați observat? Pe măsură ce noi refuzăm să îmbătrânim, ...
Citește mai mult »

Dreptul de a alege

Ieri am răsfoit un supliment al revistei la care am scris un timp. A rămas dovada palpabilă a unui proiect destinat promovării femeilor în industria IT, subiect la modă în anii 2011-2013. Eu am acolo un text pus în calitate de colaborator, dar alături de mine sunt prezentate în paginile revistei figuri feminine considerate de top la momentul respectiv. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost drumul profesional sinuos al unora dintre personalitățile respective. Din 2011 și până în prezent multe trasee de carieră s-au modificat. Antreprenoare de succes care acum se luptă cu insolvența sau, mai trist, cu legea, manageri(țe) care au părăsit între timp corporații pentru freelancing, dar și tinere speranțe care au ajuns să-și dovedească talentul în țări mai luminoase ca cea din care scriu eu. Viața nu este liniară, toți ajungem să îi simțim într-un fel sau altul vârfurile și abisurile. Al doilea a fost legat de mine și de modul mai nuanțat în care văd lucrurile acum. Vorbeam în 2011 despre echilibru, lucru care s-a și realizat de altfel. Criza de capital ...
Citește mai mult »

Oameni

Deseori mă supără domneştenii mei. De câte ori se ceartă fără sens, de câte ori cineva cere ajutorul şi primeşte miştouri, de câte ori au sincope grave de logică, tind să cred că “doar la noi în Domneşti vezi asta”. Şi totuşi zilele trecute am reluat razant contactul cu o comunitate exact pe dos faţă de cea din urbea noastră. Formată din oameni extrem de educaţi, care locuiesc în buricul Capitalei, cu foste cariere înfloritoare şi actuale bătrâneţi trăite din pensii deloc mici. Care au călătorit mult în străinătate, au copiii aşezaţi bine, cunosc oameni la fel de importanţi ca ei. Şi mi-am amintit că nici unde-i carte multă şi bani pe măsură, nu este mai multă înţelegere sau empatie. Că orgoliile se ciocnesc indiferent de diplome, iar caracterele nu sunt neapărat măsura educaţiei din şcoli. Practic oamenii ăştia, bătrâni deja, deși au trăit o viață împreună, nu au o vorbă bună de spus unul despre celălalt. Se judecă, moral şi legal, se ceartă, se împung, nu se ajută reciproc, deşi au aceleaşi probleme, nu se respectă deloc. Şi asta nu ...
Citește mai mult »

Povestea unei reclame

Prietenii ştiu că o vreme destul de lungă MC a cochetat cu actoria. Şi cred că nu este un capitol încheiat, deşi acum are alte puncte pe ordinea de zi. Oricum, cu ceva ani în urmă, ştiindu-i pasiunea, am început să-l înscriu la castinguri. Primul a fost pentru un film autohton care a rulat fără mare succes pe marile ecrane. A ieşit de acolo fiert, evident încurcat, iar la insistenţele mele mi-a povestit că bucata de scenariu pe care a trebuit să o spună conţinea o serie de cuvinte mai neortodoxe. Problema nu a fost castingul în sine, dar dacă l-ar fi trecut, ce ar fi zis profesorii lui să-l audă spunând la cinema astfel de lucruri? Când a aflat că nu va filma a răsuflat ușurat. Era mic, astăzi presupun că s-ar mândri cu asta 🙂 Dar mi-a sunat atunci aiurea rău, las-o încolo de creativitate, chiar nu puteai gândi scenariul şi cu mintea unui copil de 10 ani? Trebuia musai să fie cu înjurături? Al doilea și ultimul a fost pentru o reclamă, în care a ...
Citește mai mult »

Matematică

Într-una din zile, bunicul a adus celui mic cinci ciocobanane. Acesta le-a numărat temeinic și le-a depozitat în frigider, nu înainte să-și desfacă parcimonios una. A doua zi, a mâncat-o și pe a doua. Tot atunci, aflată în sevraj, i-am furat și eu o bucată pe când nu era atent. În următoarea zi a deschis frigiderul si a exclamat furios exact ca în povestea cu ursuleții: – Cine mi-a mancat din ciocobanane? Încercând să fac pe nevinovata, am întrebat inocent: – Câte mai exact îți lipsesc? – Una. – De unde știi? – Păi au fost 5, eu am mâncat două. Au mai rămas trei. Iar acum sunt doar două în frigider! Iată că odată ce învață numerele, copiii știu natural să opereze cu ele. Noi ăștia mari suntem lipsiți de  înțelepciunea de a-i învăța doar ce nu știu și le dăm peste cap algoritmii proprii, complicând totul și făcând matematica încă de la început nedigerabilă. În caz că vă întrebați, mi s-a atras atenția că m-am corportat urât: nu am cerut voie, deci practic am furat. De la un copil! Iar cele două ciocobanane ...
Citește mai mult »

Ştampile

Întrucât piticul din dotare a lipsit destul de mult de la grădiniţă şi pentru că a insistat să lucreze şi el fişele făcute de colegi, am cerut doamnelor educatoare să ne dea acasă ce am ratat. M-am gândit că prinde bine să ne obişnuim cu ideea de teme, mai ales că odată ce am ales sistemul clasic, consider că trebuie să ni-l asumăm cu bune şi rele. M-a frapat puţin ambiţia lui, nu mă aşteptam să vrea să recupereze. M-am mirat şi mai tare când una dintre doamne mi-a spus că în ultima vreme plânge atunci când nu-i iese ceva. Îl stiu destul de ambiţios, dar nepătimaş, o ia muncitoreşte de la capăt până îi iese. Dar mi-am propus să nu mai fac analize parapsihomilitare şi să las copilul cu ale lui. Dar parapsihomilităria a început să mă îngrijoreze când l-am văzut la masa de lucru. Dintr-un copil independent, care se pune la făcut şi abia apoi întreabă, m-am trezit cu o mulţime de îndoileli adresate mie cu un glas piţigăiat. Având şi eu treaba cu duiumul, am convenit că stăm temeinic ...
Citește mai mult »