Educatie

Minutul de orientare școlară

Tocmai ce au apărut rezultatele Evaluării Naționale de la clasa a opta, cea care decide practic admiterea la liceu. Este, așadar, momentul calculelor, al definirii opțiunilor. Din experiența de părinte trecut prin asta și de consilier de orientare școlară și profesională, vă dau câteva idei. Dacă vă plac, îmi mulțumiți mai târziu! Dacă nu, ziceți chiar acum! 1. Tendința celor cu note mari la Evaluarea Națională este de a merge la liceele de top. Este ok dacă aceste note se înscriu în tendința naturală a copilului. Dacă însă vorbim despre unul de 9 care printr-un antrenament asiduu a reușit să ia 10 la examen, nu e o idee bună să optați astfel. Deciziile corecte nu se iau apelând la excepții, ci la obișnuință. Este posibil așadar ca efortul pe care va trebui să-l facă pentru a se susține pe linia de plutire în clasele formate din copii pentru care obișnuința este excepția celui din dotare, să nu merite. Să nu-i dea răgaz de distracție (liceul chiar trebuie să includă și asta), pasiuni sau extracurriculare. Știu cum este cu orgoliul ...
Citește mai mult »

Cum s-a sfârşit prematur cariera mea politică (Sau educaţia ca proiect national)

Cu ceva timp în urmă, văzându-mă cu vorbele la mine, mulţi apropiaţi au început să tragă de mine să intru într-un partid. Practic devenise o modă, alimentată de situaţia politică şi socială a vremii, iar eu păream a fi candidatul perfect. Mă cunosc destul de bine şi ştiu că sunt şanse minime să reuşesc în acest domeniu. În politică îţi trebuie ficat tare, coloană vertebrală moale şi fund cu aderenţă uriaşă la scaune, ceea ce nu este deloc cazul meu. Totul a culminat când însuşi soţul meu mi-a spus că ar fi o idee bună, moment în care chiar am purces la treabă: trimis CV, înscris în panelurile în care credeam eu că aş putea aduce un strop de cunoaştere (unul dintre ele era, evident, educaţia) şi aşteptat veşti. După scurt timp am primit un chestionar, destul de ok, deşi nu puncta decât tangenţial chestiile cu adevărat dureroase din zonele respective de interes. Am răspuns cu drag şi spor pentru al ţării viitor. Care cred eu că este cea mai dureroasă treabă din învăţământul românesc? Cam aşa ...
Citește mai mult »

Întâmplări tot mai obișnuite

În general evităm parcurile mici de cartier, pentru ca dinamica grupurilor stabile formate din copiii care locuiesc în proximitate ne poate da bătăi de cap. De regulă sunt lăsaţi de izbelişte de bunici prea obosiţi sau părinţi abia sosiţi de la serviciu, iar jungla se instituie într-o perpetuă căutare a atenţiei adulţilor într-un mod, evident, distructiv. Oricum nu o primesc, dar asta este o altă discuţie. Totuși ieri Cezar a insistat ca în drumul nostru spre parcul mare să oprim în unul mic cu aparatură de fitness. Ceea ce am şi făcut, el s-a antrenat în voie, iar eu am suportat cu stoicism râca perpetuă a doi băieţi, unul de patru ani şi unul de trei, unul cu muşchii, altul cu nişte capacităţi de verbalizare cu mult peste vârsta lui, unul care muşca, scuipa şi dădea pumni şi altul care plângea încasând şi apoi revenea lângă agresor. Reacţiile adulţilor erau, evident, din aceeaşi poveste: aproape ireale. Pe de o parte să ţii agresorul în mediul în care nu se poate controla, mimând nişte regrete şi lăsând situaţia neschimbată, pe de alta, să rămâi cu un copil muşcat ...
Citește mai mult »

Introspecții

Vă zic, madlenele lui Proust sunt pistol cu apă. Ciorba mea de miel a fost anul acesta punctul de plecare al unor revelații teribile. Prima a fost textul precedent. A doua este chiar cel de azi. Ce să vă zic, a ieșit gustoasă judecând după rapiditatea cu care s-a golit oala. Și mirosea așa de bine că-mi venea și mie să dau gata o strachină mare cu mult leuștean proaspăt. Dar eu nu mănânc miel și până azi nici măcar nu am știut de ce. Exact acesta a fost semnalul introspecției reușite: îmi place, aș mânca, dar nu pot. Care-i baiul? Nu sunt vegană, deși carnea nu este prima mea alegere, uneori o mănânc cu poftă. Alteori o evit cu săptămânile. Dar niciodată miel. Am crezut că e mirosul, dar astăzi mi-am dat seama că nu. Mirosea demențial ciorba, chiar îmi ploua în gură! Apoi că e blana, mielul se curăță greu, deși în zilele noastre îl luăm gata de pus în oală, tot îmi este frică atunci când îl gătesc să nu rămână fire de lână. Dar ...
Citește mai mult »

Există performanță cu blândețe?

În ultima vreme se vorbește mult despre educația cu blândețe, concept care în principiu ne pune pe toți în acord. Violența de orice fel generează fie violență, fie anxietate, iar starea de bine, de echilibru, atât de necesară unei vieți interioare sănătoase, nu se poate instala într-un context conflictual. Dar există o parte a blândeții excesive la care cu siguranță nu v-ați gândit: lipsa motivației de a performa școlar, sportiv sau profesional. În principiu e comod, confortabil să fim tratați cu mănuși de catifea și covoraș roșu la fiecare pas. Dar zona cu adevărat strălucitoare, podiumul, laurii, aparțin celor care au fost uneori împinși, târâți sau atuncați către acolo, celor care au luptat, s-au sacrificat, au simțit nod în gât, durere, voință agresivă. Ori toate acestea sunt anihilate de o educație protectivă, în care nevoile de moment, inclusiv cele emoționale sunt satisfăcute prompt și constant. Și nu doar laurii. Și caracterele se nasc din durere. Există puțini oameni care au în dotarea inițială o doză suficientă de empatie cât să înțeleagă dinamica grupul social și comportamentul individual. Apoi învățăm ...
Citește mai mult »

În părințelă nu există termene limită

Una dintre naivitățile pe care le-am avut ca mamă a fost legată de reperele din cărți sau stabilite de medici. Din fericire am avut (și avem încă) o pediatră relaxată, citită și suficient de fermă cât să închidă gura anxioșilor din jur, care încercau să-și găsească propriile zone confortabile. Dar cu toate acestea rămâneau o mulțime de necunoscute și lacune de umplut. Și citind reușeam să îmi creez așteptări. Iar astea mă duceau direct pe drumul frustrărilor. Evident că diversificarea, renunțarea la scutece, achizițiile cognitive, chiar și creșterea dinților mi s-au părut lupte grele, obositoare, fără sfârșit. Și toate acestea pentru că pe toate căile mi se spunea că trebuie să fie într-un fel și în cazul nostru se petreceau uneori în altul. Cumva trăim într-o lume care își închipuie că toți adulții a căror înălțime variază între 1,60 și 1,90 m, trebuie să aibă la două luni 57 cm. Sau într-o lume în care oamenii mari își aleg meserii atât de diverse: medic, avocat, profesor sau contabil, dar în școală învață toți în același ritm la toate ...
Citește mai mult »

Rău cu rău, dar mai rău fără rău

Aseară îl ascultam pe copilul cel mare la radio înșirând o listă de vedete care au renunțat prematur la școală în favoarea carierei. Nume mari, oameni care au reușit în viață, pe care mulți îi divinizează chiar dacă nu au diplomă de absolvire. Ai zice că este un deal bun, dar este refrenul inadaptării cumva. “Uite-te la Bill Gates că n-a terminat facultatea!”, zic unii care nu prea înţeleg decât partea cu banii din cariera omului. Eu pledez în continuare pentru a definitiva niște cicluri școlare, în ciuda adversității tot mai crescute pe care o resimt în fața noilor ordini în educație. De ce este școala importantă? Primul motiv ar fi că îți structurează niște procese, te dezvoltă, te ajută să înveți multe despre tine, despre alții, despre lume, obiecte, procese, relații. Este adevărat că o poți face și acasă, dar puțini găsesc motivația de a învăța programat, mai ales în momentul în care succesul le bate la ușă. Al doilea ar fi că toată lumea o face. Și atunci cumva ai un handicap real în interacțiunea cu cei din jur. Îți lipsesc anumite ...
Citește mai mult »

“Copiii vin pe lume să ne învețe o lecție!”

Una dintre cele mai enervante şi vehiculate metafore despre părințeală este aceea că urmașii noștri vin pe lume ca să ne dea nouă lecții. Despre noi, despre lume, despre relaţia cu ei, dar şi despre sensul existenţei nostre. Mi se pare megalomanic să-ți închipui că un proces biologic care duce un întreg lanț trofic mai departe are pentru noi o regulă mai cu moț. Adică omul nu procreează, omul învață! Păi dacă era așa, natura avea grijă să blocheze căile de reproducere ale tuturor proștilor și-i lăsau doar pe cei care cred în hipstereli de parenting să-și ducă mai departe genele. Dar ce să vezi, au dreptul natural (și legal) de a procrea și indivizi care nu au deprins chestiuni elementare de conduită socială. Ce să îi învețe pe ei venirea pe lume a unui copil? Mai întâi a fost aşadar biologia! Scopul şi durata vizitei copiilor pe pământ nu este dezvoltarea personală a părinţilor, ci doar perpetuarea speciei. Suntem una dintre cele multe și avem același dat biologic: să ne înmulțim. Dacă toti copiii de pe pământ ar apărea în urma ...
Citește mai mult »

Despre modele

Zilele trecute am citit articolul apărut în Decât o Revistă despre Sally şi cumva despre noul val de idoli ai foarte tinerelor generaţii. Care, evident, a fost primit cu reticenţă şi ceva hatereală de intelectualnicii trecuți, educaţi cu Kafka şi Chopin. Selly este doar bomboana de pe coliva generoasă a artiştilor din noul val. Nici nu ştii cum să-i denumeşti, sunt vloggeri, dar cântă sau fac un soi de umor YouTube-ist, adică un amalgam de chestii din care nimic nu pare a fi făcut cu talent, dar care isterizează mase. Sunt frumuşei şi frumuşele, dau bine pe cameră, dar s-au văzut şi mai bine de atât. Conţinutul este şocant de simplist, un soi de manea mai englezită şi mai de mall, nu de nuntă. Este normal să te uiţi cruciş. După mine Unplugged-ul Nirvana ar putea fi cea mai tare chestie ever, normal să mă întreb ce ar putea face copiii ăştia, de exemplu, la Arenele Romane într-un concert? (pe bune, chiar vor concerta pe 1 Iunie și e sold out) Dar să privim lucrurile cu alti ochi. Citiţi articolul ...
Citește mai mult »

Cine ţine “hăţurile” parentale?

Există tot mai mulţi copii crescuţi de bone sau bunici. Pare a fi o tendinţă preponderent autohtonă, generată evident de piaţa muncii și lipsa infrastructurii educaționale, pentru că pe cei de afară îi aud tot mai des de creşe şi grădiniţe şi tot mai rar de ajutor individual. Dar când nu ai un program de lucru batut în cuie  şi nici prea multe alegeri, ca la noi, este mai greu să te gândeşti la soluții în afara casei cât timp părinţii muncesc. Este ok, nu-i panică, am văzut bone minunate şi bunici pe care i-aş fura! E drept că şi cotoroanţe de oameni cu care n-aş împărţi aceeaşi bancă în parc, darămite să le încredinţez copilul 8-10 ore… Oricum, nu despre “instituţia” bonei sau bunicilor vorbesc. Este firesc să avem ajutor. Ceea ce mă îngrijorează este tendinţa tot mai întâlnită de a le încredinţa altora total și fără control frâiele devenirii copiilor noștri. Educaţia de acasă, cei şase ani despre care se vorbeşte în popor, reprezintă fundația, temelia. Aici şi acum ei învaţă nu doar regulile esenţiale de socializare, ci şi repere în dezvoltarea caracterului, potenţiale soluţii la probleme cotidiene, tipare de ...
Citește mai mult »