Educatie

Din seria “şi alte mituri”: testul bezelei şi amânarea satisfacţiei

Aproape toate prezentările despre psihologia copilului/ parenting  fac referire la o veche cercetare psihologică, urmate de câteva altele, care atestă fără (prea multe) dubii că acei copii care au capacitatea de a-și amâna satisfația sunt pe calea sigură spre succes. Testul Marshmallow  (sigur ați auzit despre el!) a devenit așadar viralul tuturor celor preocupați de educația copilului lor, de fapt de performanță, că în zilele noastre părinții nu prea mai văd altceva. În anii de facultate am discutat fără excepţie despre limitările tuturor teoriilor psihologice sau pedagogice şi ale experimentelor făcute în acest sens. Niciuna nu-i infailibilă! Toate au hibe și merită o doză de circumspecție. Iar testul cu pricina are și el multe. Le zic mai jos pe primele care îmi vin în minte și sunt suficient de digerabile pentru un text de blog. În primul rând variază obiectul gratificarii: este fie biscuite, covrigel, bezea. Preferinţele copiilor sunt destul de imprevizibile, ar fi trebuit o adevărată cercetare preliminară să poţi tenta pe fiecare cu ce îl atrage cel mai mult.  Şi dacă s-ar fi folosit acelaşi “stimulent”, tot ar ...
Citește mai mult »

Cultura abuzului la români

Ați mers vreodată la un antrenament sportiv al unei grupe de copii? Dacă nu, vă povestesc eu scenariul, că am tot fost spectator: antrenorul este de regulă scorțos, autoritar, agresiv. Greșelile sunt penalizate cu severitate, comentariile aferente fiind întotdeauna mai numeroase decât sugestiile de îmbunătățire. Iar cei care încearcă să iasă din personajul clasic creionat de înaintași sau școli, suferă de o pasivitate depresivă pentru cursanți, butonează telefonul, stau de vorbă cu alții, generând o plictiseală demotivantă. Rezultatele sportului românesc se văd deja: sunt mii de școli pentru fiecare sport în parte. Au ajuns mai dese ca farmaciile. Dar singurii care visează să ajungă cu adevărat sus sunt cei școliți afară, acolo unde psihologia sportivă este considerată utilă în sinergia faptelor, iar performanța este privită complex, multidisciplinar. Dar nu doar sportul suferă de boala asta. La școală este la fel. Indiferent de vârstă, copiii devin niște soldăței buni de executat ordine și aliniat în regulamente. “Eu spun, tu faci și taci!” pare a fi deviza multor dascăli. În anii ‘80 unii mai sadici (aș jura că sunt ruși) s-au ...
Citește mai mult »

Educație sau dresură?

Mă uit în jurul meu și văd că există mentalitatea conform căreia copiii sunt un fel de căței ușor de dresat în a face aport sau a sta frumos în lesă. Realitatea este că dacă îți dorești cu adevărat, poți dresa și un copil, dar beneficiile acestui tip de instruire sunt puține și vin la pachet cu un potențial dezechilibru emoțional. Devenirea umană este mai mult decât abilitatea de a respecta niște instrucțiuni. Fiecare dintre noi vine cu un bagaj genetic extrem de stabil care ne limitează, dar și cu o zonă flexibilă, capabilă de progres, care ne extinde aria de posibilități. Știu că individul “autosuficient” poate și știe orice, dar firea omului rămâne cum o știm, doar năravul poate fi cizelat. Pentru a înțelege mai clar diferențele între cele două tipuri de intervenții, las mai jos o analiză comparativă între educație și dresaj. În primul rând, educația este un demers cu bătaie lungă, variabilă de la individ la individ. Pentru că fiecare interiorizează normele conform propriului “calendar”. Nu există oricum termen limită sau final, fiecare obiectiv atins poate da ...
Citește mai mult »

Minutul de orientare școlară

Tocmai ce au apărut rezultatele Evaluării Naționale de la clasa a opta, cea care decide practic admiterea la liceu. Este, așadar, momentul calculelor, al definirii opțiunilor. Din experiența de părinte trecut prin asta și de consilier de orientare școlară și profesională, vă dau câteva idei. Dacă vă plac, îmi mulțumiți mai târziu! Dacă nu, ziceți chiar acum! 1. Tendința celor cu note mari la Evaluarea Națională este de a merge la liceele de top. Este ok dacă aceste note se înscriu în tendința naturală a copilului. Dacă însă vorbim despre unul de 9 care printr-un antrenament asiduu a reușit să ia 10 la examen, nu e o idee bună să optați astfel. Deciziile corecte nu se iau apelând la excepții, ci la obișnuință. Este posibil așadar ca efortul pe care va trebui să-l facă pentru a se susține pe linia de plutire în clasele formate din copii pentru care obișnuința este excepția celui din dotare, să nu merite. Să nu-i dea răgaz de distracție (liceul chiar trebuie să includă și asta), pasiuni sau extracurriculare. Știu cum este cu orgoliul ...
Citește mai mult »

Cum s-a sfârşit prematur cariera mea politică (Sau educaţia ca proiect national)

Cu ceva timp în urmă, văzându-mă cu vorbele la mine, mulţi apropiaţi au început să tragă de mine să intru într-un partid. Practic devenise o modă, alimentată de situaţia politică şi socială a vremii, iar eu păream a fi candidatul perfect. Mă cunosc destul de bine şi ştiu că sunt şanse minime să reuşesc în acest domeniu. În politică îţi trebuie ficat tare, coloană vertebrală moale şi fund cu aderenţă uriaşă la scaune, ceea ce nu este deloc cazul meu. Totul a culminat când însuşi soţul meu mi-a spus că ar fi o idee bună, moment în care chiar am purces la treabă: trimis CV, înscris în panelurile în care credeam eu că aş putea aduce un strop de cunoaştere (unul dintre ele era, evident, educaţia) şi aşteptat veşti. După scurt timp am primit un chestionar, destul de ok, deşi nu puncta decât tangenţial chestiile cu adevărat dureroase din zonele respective de interes. Am răspuns cu drag şi spor pentru al ţării viitor. Care cred eu că este cea mai dureroasă treabă din învăţământul românesc? Cam aşa ...
Citește mai mult »

Întâmplări tot mai obișnuite

În general evităm parcurile mici de cartier, pentru ca dinamica grupurilor stabile formate din copiii care locuiesc în proximitate ne poate da bătăi de cap. De regulă sunt lăsaţi de izbelişte de bunici prea obosiţi sau părinţi abia sosiţi de la serviciu, iar jungla se instituie într-o perpetuă căutare a atenţiei adulţilor într-un mod, evident, distructiv. Oricum nu o primesc, dar asta este o altă discuţie. Totuși ieri Cezar a insistat ca în drumul nostru spre parcul mare să oprim în unul mic cu aparatură de fitness. Ceea ce am şi făcut, el s-a antrenat în voie, iar eu am suportat cu stoicism râca perpetuă a doi băieţi, unul de patru ani şi unul de trei, unul cu muşchii, altul cu nişte capacităţi de verbalizare cu mult peste vârsta lui, unul care muşca, scuipa şi dădea pumni şi altul care plângea încasând şi apoi revenea lângă agresor. Reacţiile adulţilor erau, evident, din aceeaşi poveste: aproape ireale. Pe de o parte să ţii agresorul în mediul în care nu se poate controla, mimând nişte regrete şi lăsând situaţia neschimbată, pe de alta, să rămâi cu un copil muşcat ...
Citește mai mult »

Introspecții

Vă zic, madlenele lui Proust sunt pistol cu apă. Ciorba mea de miel a fost anul acesta punctul de plecare al unor revelații teribile. Prima a fost textul precedent. A doua este chiar cel de azi. Ce să vă zic, a ieșit gustoasă judecând după rapiditatea cu care s-a golit oala. Și mirosea așa de bine că-mi venea și mie să dau gata o strachină mare cu mult leuștean proaspăt. Dar eu nu mănânc miel și până azi nici măcar nu am știut de ce. Exact acesta a fost semnalul introspecției reușite: îmi place, aș mânca, dar nu pot. Care-i baiul? Nu sunt vegană, deși carnea nu este prima mea alegere, uneori o mănânc cu poftă. Alteori o evit cu săptămânile. Dar niciodată miel. Am crezut că e mirosul, dar astăzi mi-am dat seama că nu. Mirosea demențial ciorba, chiar îmi ploua în gură! Apoi că e blana, mielul se curăță greu, deși în zilele noastre îl luăm gata de pus în oală, tot îmi este frică atunci când îl gătesc să nu rămână fire de lână. Dar ...
Citește mai mult »

Există performanță cu blândețe?

În ultima vreme se vorbește mult despre educația cu blândețe, concept care în principiu ne pune pe toți în acord. Violența de orice fel generează fie violență, fie anxietate, iar starea de bine, de echilibru, atât de necesară unei vieți interioare sănătoase, nu se poate instala într-un context conflictual. Dar există o parte a blândeții excesive la care cu siguranță nu v-ați gândit: lipsa motivației de a performa școlar, sportiv sau profesional. În principiu e comod, confortabil să fim tratați cu mănuși de catifea și covoraș roșu la fiecare pas. Dar zona cu adevărat strălucitoare, podiumul, laurii, aparțin celor care au fost uneori împinși, târâți sau atuncați către acolo, celor care au luptat, s-au sacrificat, au simțit nod în gât, durere, voință agresivă. Ori toate acestea sunt anihilate de o educație protectivă, în care nevoile de moment, inclusiv cele emoționale sunt satisfăcute prompt și constant. Și nu doar laurii. Și caracterele se nasc din durere. Există puțini oameni care au în dotarea inițială o doză suficientă de empatie cât să înțeleagă dinamica grupul social și comportamentul individual. Apoi învățăm ...
Citește mai mult »

În părințelă nu există termene limită

Una dintre naivitățile pe care le-am avut ca mamă a fost legată de reperele din cărți sau stabilite de medici. Din fericire am avut (și avem încă) o pediatră relaxată, citită și suficient de fermă cât să închidă gura anxioșilor din jur, care încercau să-și găsească propriile zone confortabile. Dar cu toate acestea rămâneau o mulțime de necunoscute și lacune de umplut. Și citind reușeam să îmi creez așteptări. Iar astea mă duceau direct pe drumul frustrărilor. Evident că diversificarea, renunțarea la scutece, achizițiile cognitive, chiar și creșterea dinților mi s-au părut lupte grele, obositoare, fără sfârșit. Și toate acestea pentru că pe toate căile mi se spunea că trebuie să fie într-un fel și în cazul nostru se petreceau uneori în altul. Cumva trăim într-o lume care își închipuie că toți adulții a căror înălțime variază între 1,60 și 1,90 m, trebuie să aibă la două luni 57 cm. Sau într-o lume în care oamenii mari își aleg meserii atât de diverse: medic, avocat, profesor sau contabil, dar în școală învață toți în același ritm la toate ...
Citește mai mult »

Rău cu rău, dar mai rău fără rău

Aseară îl ascultam pe copilul cel mare la radio înșirând o listă de vedete care au renunțat prematur la școală în favoarea carierei. Nume mari, oameni care au reușit în viață, pe care mulți îi divinizează chiar dacă nu au diplomă de absolvire. Ai zice că este un deal bun, dar este refrenul inadaptării cumva. “Uite-te la Bill Gates că n-a terminat facultatea!”, zic unii care nu prea înţeleg decât partea cu banii din cariera omului. Eu pledez în continuare pentru a definitiva niște cicluri școlare, în ciuda adversității tot mai crescute pe care o resimt în fața noilor ordini în educație. De ce este școala importantă? Primul motiv ar fi că îți structurează niște procese, te dezvoltă, te ajută să înveți multe despre tine, despre alții, despre lume, obiecte, procese, relații. Este adevărat că o poți face și acasă, dar puțini găsesc motivația de a învăța programat, mai ales în momentul în care succesul le bate la ușă. Al doilea ar fi că toată lumea o face. Și atunci cumva ai un handicap real în interacțiunea cu cei din jur. Îți lipsesc anumite ...
Citește mai mult »