Educatie

Dreptul de a alege

Ieri am răsfoit un supliment al revistei la care am scris un timp. A rămas dovada palpabilă a unui proiect destinat promovării femeilor în industria IT, subiect la modă în anii 2011-2013. Eu am acolo un text pus în calitate de colaborator, dar alături de mine sunt prezentate în paginile revistei figuri feminine considerate de top la momentul respectiv. Primul lucru care mi-a atras atenția a fost drumul profesional sinuos al unora dintre personalitățile respective. Din 2011 și până în prezent multe trasee de carieră s-au modificat. Antreprenoare de succes care acum se luptă cu insolvența sau, mai trist, cu legea, manageri(țe) care au părăsit între timp corporații pentru freelancing, dar și tinere speranțe care au ajuns să-și dovedească talentul în țări mai luminoase ca cea din care scriu eu. Viața nu este liniară, toți ajungem să îi simțim într-un fel sau altul vârfurile și abisurile. Al doilea a fost legat de mine și de modul mai nuanțat în care văd lucrurile acum. Vorbeam în 2011 despre echilibru, lucru care s-a și realizat de altfel. Criza de capital ...
Citește mai mult »

Oameni

Deseori mă supără domneştenii mei. De câte ori se ceartă fără sens, de câte ori cineva cere ajutorul şi primeşte miştouri, de câte ori au sincope grave de logică, tind să cred că “doar la noi în Domneşti vezi asta”. Şi totuşi zilele trecute am reluat razant contactul cu o comunitate exact pe dos faţă de cea din urbea noastră. Formată din oameni extrem de educaţi, care locuiesc în buricul Capitalei, cu foste cariere înfloritoare şi actuale bătrâneţi trăite din pensii deloc mici. Care au călătorit mult în străinătate, au copiii aşezaţi bine, cunosc oameni la fel de importanţi ca ei. Şi mi-am amintit că nici unde-i carte multă şi bani pe măsură, nu este mai multă înţelegere sau empatie. Că orgoliile se ciocnesc indiferent de diplome, iar caracterele nu sunt neapărat măsura educaţiei din şcoli. Practic oamenii ăştia, bătrâni deja, deși au trăit o viață împreună, nu au o vorbă bună de spus unul despre celălalt. Se judecă, moral şi legal, se ceartă, se împung, nu se ajută reciproc, deşi au aceleaşi probleme, nu se respectă deloc. Şi asta nu ...
Citește mai mult »

Povestea unei reclame

Prietenii ştiu că o vreme destul de lungă MC a cochetat cu actoria. Şi cred că nu este un capitol încheiat, deşi acum are alte puncte pe ordinea de zi. Oricum, cu ceva ani în urmă, ştiindu-i pasiunea, am început să-l înscriu la castinguri. Primul a fost pentru un film autohton care a rulat fără mare succes pe marile ecrane. A ieşit de acolo fiert, evident încurcat, iar la insistenţele mele mi-a povestit că bucata de scenariu pe care a trebuit să o spună conţinea o serie de cuvinte mai neortodoxe. Problema nu a fost castingul în sine, dar dacă l-ar fi trecut, ce ar fi zis profesorii lui să-l audă spunând la cinema astfel de lucruri? Când a aflat că nu va filma a răsuflat ușurat. Era mic, astăzi presupun că s-ar mândri cu asta 🙂 Dar mi-a sunat atunci aiurea rău, las-o încolo de creativitate, chiar nu puteai gândi scenariul şi cu mintea unui copil de 10 ani? Trebuia musai să fie cu înjurături? Al doilea și ultimul a fost pentru o reclamă, în care a ...
Citește mai mult »

Matematică

Într-una din zile, bunicul a adus celui mic cinci ciocobanane. Acesta le-a numărat temeinic și le-a depozitat în frigider, nu înainte să-și desfacă parcimonios una. A doua zi, a mâncat-o și pe a doua. Tot atunci, aflată în sevraj, i-am furat și eu o bucată pe când nu era atent. În următoarea zi a deschis frigiderul si a exclamat furios exact ca în povestea cu ursuleții: – Cine mi-a mancat din ciocobanane? Încercând să fac pe nevinovata, am întrebat inocent: – Câte mai exact îți lipsesc? – Una. – De unde știi? – Păi au fost 5, eu am mâncat două. Au mai rămas trei. Iar acum sunt doar două în frigider! Iată că odată ce învață numerele, copiii știu natural să opereze cu ele. Noi ăștia mari suntem lipsiți de  înțelepciunea de a-i învăța doar ce nu știu și le dăm peste cap algoritmii proprii, complicând totul și făcând matematica încă de la început nedigerabilă. În caz că vă întrebați, mi s-a atras atenția că m-am corportat urât: nu am cerut voie, deci practic am furat. De la un copil! Iar cele două ciocobanane ...
Citește mai mult »

Ştampile

Întrucât piticul din dotare a lipsit destul de mult de la grădiniţă şi pentru că a insistat să lucreze şi el fişele făcute de colegi, am cerut doamnelor educatoare să ne dea acasă ce am ratat. M-am gândit că prinde bine să ne obişnuim cu ideea de teme, mai ales că odată ce am ales sistemul clasic, consider că trebuie să ni-l asumăm cu bune şi rele. M-a frapat puţin ambiţia lui, nu mă aşteptam să vrea să recupereze. M-am mirat şi mai tare când una dintre doamne mi-a spus că în ultima vreme plânge atunci când nu-i iese ceva. Îl stiu destul de ambiţios, dar nepătimaş, o ia muncitoreşte de la capăt până îi iese. Dar mi-am propus să nu mai fac analize parapsihomilitare şi să las copilul cu ale lui. Dar parapsihomilităria a început să mă îngrijoreze când l-am văzut la masa de lucru. Dintr-un copil independent, care se pune la făcut şi abia apoi întreabă, m-am trezit cu o mulţime de îndoileli adresate mie cu un glas piţigăiat. Având şi eu treaba cu duiumul, am convenit că stăm temeinic ...
Citește mai mult »

Avem piaţa muncii pe care o merităm

În 2010, secătuită de putere de criza economică, dar mai ales de miile abordări sinucigaşe pe care le-am văzut în acea perioadă scriam aşa: Vorbim de multă vreme despre valoarea scazută a candidaţilor din piaţa muncii. A venit criza şi, surprinzător pentru unii, dar firesc pentru cei raţionali, lucrurile au rămas la fel. Ba mai mult, pe termen lung, vor degenera, întrucât prezenta lipsă de interes pentru capitalul uman îşi va spune cuvântul. Avem aşadar candidaţi slab pregătiţi. Cauzele au tot fost discutate pe aici: calitatea slabă a actului educativ din şcoală, mai nou şi din familie, influenţa socială nefastă (ni se tot bagă pe gât modele false de reuşită profesională şi socială) şi, da, lipsa de interes a companiilor angajatoare pentru dezvoltarea capitalului uman. Avem aşadar companii nepregătite sau fară voinţă în faţa acestei provocări. Întrucât nu s-au prea înghesuit să investească în programe de pregatire a angajaţilor, în ciuda legislatiei care prevede instruirea cu titlu de obligativitate. Şi nu mă refer neapărat la programe externe, care probabil ar fi costat mult şi nu ar fi fost foarte adaptate, ci ...
Citește mai mult »

Tot ce știm despre recrutare și selecție ar putea fi greșit

În ultima vreme am coborât în subsolul pieței muncii. N-o mai făcusem de mult, cumva proiectele din IT te ţin într-o bulă mai confortabilă decât îmi aminteam. Evident că acolo, la bază, interviurile de selecţie îşi pierd din formalism şi structură. Candidaţii aflaţi la început de drum nu au experienţa unor discuţii pe teme profesionale, lucru care poate scoate din obisnuinţe un recruiter rutinat. Admiri motivația unora, dar este oare ceva atât de schimbător un predictor suficient al performanței? Îți place CV-ul, dar totuși, viața de după studii e fără plasa de siguranță a părinților. Vezi abilități sociale, dar deja par a fi apanajul unor generații. Așa am realizat că toată strategia clasică de recrutare şi selecţie este, de fapt, un mare fiasco. Eu nu sunt oricum omul de HR clasic. Nu întreb pe nimeni “unde te vezi peste cinci ani”, nu cred în agresivitate în cadrul interviului de selecţie, nici în superioritatea celui care stă cu CV-ul în faţă. Întreb mult despre joburi, provocări, eșecuri, reușite. Creez situații, văd reacții. Dar asta nu înseamnă că sunt mai bună ca alții. Pentru că ...
Citește mai mult »

Meniu diversificat

Zilele acestea toate drumurile duc la referendum. Nu al meu, asta e clar, ziceam doar metaforic, referindu-mă la căile de comunicare online și offline. O grămadă de bani aruncați pe apa sâmbetei, dar despre asta vorbim luni. Oricum, m-am gândit pentru a diversifica meniul să vă recomand niște articole salvate de mine trimestrul ăsta care sunt pur și simplu interesante și total disonante cu agenda zilei: Primul este despre mecanismele invidiei și despre motivele pentru care uneori (deseori în organizațiile disfuncționale) îi urâm pe cei performanți. Pentru cei care vor concluzia: evident, ne pun într-o lumină proastă. Luați cu pâine, pentru că extrapolând, acesta este principalul motiv pentru care proștii votează proști și ticăloșii, ticăloși. Este pur și simplu un exercițiu confortabil să fie alături de oameni similari lor. Articolul cu pricina este acesta: https://www.psypost.org/2018/07/the-psychological-explanation-for-why-we-sometimes-hate-the-good-guy-51845 Al doilea este despre educație, simt deja că va avea un succes nebun! 🙂 Același semnal de alarmă și mai multe opinii, dintre care se distinge cea a lui Jack Ma care crede că oamenii ar trebui să învețe ceea ce nu pot face roboții. Spune-i ...
Citește mai mult »

Obsesia schimbării

Una dintre cele mai stresante metehne ale zilelor noastre este dorința obsesivă de a schimba: schimbăm joburi (în România durata medie de angajare la un loc de muncă din mediul privat este sub trei ani), schimbăm neveste, școli, mașini, case. Schimbăm politicieni (uitați-vă în guvern, avem un prim-ministru la jumătate de an), manuale, obiceiuri de consum, legi. Prin companii se schimbă manageri, fluxuri de lucru, arhitecturi organizaționale. Normal schimbarea este benefică și ar trebui să ducă la progres. Dar când este impulsivă, necontrolată, haotică, nu face decât să destabilizeze. Cel mai vizibil indicator al schimbărilor de dragul schimbării este prin școli. În fiecare an școlar există cel puțin 3-4 transferuri la nivelul unei clase. La fiecare ședință cu părinții cel puțin un profesor riscă să fie mazilit. Părinții caută continuu soluția de aur a devenirii copiilor, iar aceștia, evident, riscă să aibă dificultăți de adaptare. Realitatea este că nu există școala perfectă. Oricum ai da-o, tot din lac în puț ajungi. Iar profesorii sunt tot mai puțini. Și acolo unde resursa umana lipsește este greu de echilibrat balanța performanțelor. Cu toate ...
Citește mai mult »

România paralelă

Am început greu dimineața, oglinda m-a înspăimântat, iar ibricul de cafea a căpătat cam mult zaț pentru câtă apă suporta. Agitată și speriată, am trezit copiii și după clasicele administrative am pornit spre grădiniță și liceu pe căi nesperat de goale deschise de Waze. (*) La grădiniță ne aștepta un decor foarte colorat cu sute de baloane și tălpi de cauciuc care ne conduceau spre clasă. Copilul mic a devenit brusc interesat: “Cred că e party aici!” Ghinion, party era de fapt la cel mare, care la festivitatea de deschidere a noului an școlar a ascultat The Motans. Și eu ascultam cinci discursuri sforăitoare și un soi de “Veșnica pomenire!” mai optimist. M-am gândit că eu trăiesc cu adevărat într-o Românie paralelă, pentru că deși am copiii în sistemul de învățământ al statului, începem școala așa. Citind știrile văd că mai există una rămasă în trecut, în care nu există apă curentă sau toalete funcționale. În care părinții stau cu grija copilului nu doar din punct de vedere școlar, ci și fizic: oare nu îi cade tavanul în ...
Citește mai mult »