Educatie

Educația sexuală – necesitate sau pericol?

Cât am scris textul de ieri, copilul mic a lucrat puțin pe caietele din defuncta clasă pregătitoare. Vacanța e lungă, semestrul doi a fost cam scurt, îi prinde bine să aibă ceva activitate structurată că de joacă nu duce lipsă! La exercițiul (de mai sus) care cerea descoperirea cuvintelor din careu, tipul meu preferat – mi-aș fi dorit să existe și pe vremea mea – evident că nu m-am putut abține: – Uite, sân, acolo pe verticală! – Ce e aia? – O țâță! Pentru că despre țâțe știm. Au și pisicile, și câinii când îi verificăm de căpușe și ratăm identificarea. Sâni au doar femeile intelectuale! 🙂 Lăsând gluma la o parte, discuția mi-a amintit despre amplele și secile dezbateri despre educația sexuală. Este sau nu nevoie de ea? În primul rând trebuie să punem lucrurile în context. Pe cât de consumator de mizerii televizate în care sexualitatea face parte integrantă e românul și pe cât de tare și mult invocă organe sexuale în înjurăturile sale, altminteri taxează imediat ceea ce i se pare “vulgar”. Ipocrit, dar adevărat. În ceea ce privește totuşi sexualitatea ...
Citește mai mult »

De ce fug copiii/ adolescenții de acasă?

Statisticile spun că o mare parte a disparițiilor de copii, adică 90%, sunt plecări voluntare a acestora de acasă. Chiar eu îmi amintesc de un băiat blond care avea cam 14 ani, fugit imediat după Revoluție dintr-un sat din Bărăgan și aciuat în centrul orașului meu natal, căruia îi mai dădea mama de mâncare și încerca să-l convingă să se întoarcă acasă. Dar între bătăile tatălui alcoolic și cerșitul de mâncare, copilului i se părea întotdeauna mai suportabilă partea a doua. Zilele trecute pe Facebook era distribuită masiv poza unei fete din Brașov, dispărută conform spuselor mamei, dar plecată de acasă din propria voință, conform declarațiilor “victimei” din comentarii. Poliția cunoaște cazul, Social Media nu-l va închide așa ușor. Fata se revolta că o țară întreagă o cunoaște acum și așa, mama o implora să se întoarcă. Un caz ca o telenovelă pentru publicul larg, dar cu siguranță foarte dureros pentru cei implicați. De ce fug, așadar, copiii de acasă? Există mai multe cauze, legate de contextul familial și de personalitatea celor care aleg o astfel de măsură. În ...
Citește mai mult »

Din nou despre schimbare

Unul dintre cele mai invocate subiecte de dezvoltare personală și consultanță organizațională este schimbarea. Se vorbește despre ea ca despre un Sfânt Duh pământenesc și nu degeaba, cu siguranță este o constantă a existenței fiecăruia dintre noi. Dar nu se vorbește neapărat corect. Pentru că schimbarea voită, conștientă, este greu spre imposibil de implementat. Iar ceea ce noi numim schimbare se dovedește, de fapt, doar un proces adaptativ la modificările care apar în exteriorul nostru. În proiectele de consultanță, sunt extrem de vizibile aceste coordonate: atunci când îți propui să schimbi ceva reușești rareori și necesită eforturi supranaturale. Apoi inevitabil apar dezechilibre, modificări nedorite și greu de anticipat în alte zone care nu necesitau intervenții. Organizațiile sunt organisme complexe, greu de cunoscut în profunzimea lor, de aceea astfel de soluții trebuie privite cu mult scepticism. Ce poate face totuși un consultant? Niște mecanisme funcționale fără neapărat să le schimbe pe cele existente, identificarea verigilor slabe și, mai ales, a zonelor de potențială creștere. Nu poate intra totuși cu picamerul și demola în speranța unei reconstruiri durabile decât dacă ...
Citește mai mult »

Școala (online) spre final

Mâine este ultima zi de clasă pregătitoare a copilului mic. Copilul mare pare că a terminat de mult clasa a XI-a, se ocupă acum de Porțile (Virtuale) Deschise ale colegiului în care învață. A fost un an școlar memorabil, asta este clar. A debutat pentru noi cu un doliu, a continuat frustrant și a devenit agonizant de la jumătatea lui martie, momentul în care toată lumea a intrat pentru un termen neprecizat atunci, în case. Clasa pregătitoare, de care mi-a fost extrem de frică, este exact așa cum se povestește: poate fi plictisitoare pentru unii, incomodă pentru alții și chiar o provocare pentru anumiți copii. Este o etapă bună, care chiar pregătește, dar păcătuiește, ca oricare alta din învățământul tradițional printr-o inflexibilitate pe care doar învățătoarele bune reușesc să o depășească. Pentru că da, când sistemul nu este cel mai pregătit, omul sfințește locul. Trebuie totuși să dau și Cezarului ce-i al lui (și nu vorbesc despre copil acum, ci despre școala românească 🙂 ) deja se lucrează multidisciplinar, științele sunt integrate cu matematica, se vorbește despre dezvoltarea personală ...
Citește mai mult »

Cât de important este mediul pentru devenirea noastră?

Deşi probabil că a educa este, de fapt, cea mai veche meserie din lume, încă ne mai întrebăm cât din ceea ce suntem datorăm geneticii, biologicului, eredităţii şi cât este influenţa mediului familial, economic şi social în care creştem. Şi este o dilemă bună, orice tip de certitudine în acest sens poate veni la pachet cu reacţii şi comportamente extreme. Despre ereditate nu prea avem ce comenta. Nu ştim ce noroc ne paşte la loteria genelor, ce talente moştenim şi de unde sau, dimpotrivă, ce predispoziţie la boli degenerative ne apare în dotarea standard. Mediul însă poate fi, într-o măsură mai mică sau mai mare, manipulat. Dar de ce am face-o? Este el atât de important în sinergia faptelor? Răspunsul unanim pare cel afirmativ. Ce-i drept aşa cum nu putem da vina doar pe factorul biologic/ psihologic atunci când vine vorba despre devenirea noastră, nici mediul nu poate determina direct calea pe care o luăm. Apoi, ambele categorii de concepte au multiple ramificări. Mediul poate fi cel familial, de acasă, cel social, determinat de localizarea geografică, grup, etnie, ...
Citește mai mult »

Despre şcoala online – o analiză foarte personală

Cine mă urmăreşte în Social Media sau îmi citeşte frecvent textele ştie că sunt cel mai mare critic al lipsei digitalizării învăţământului românesc. Deşi vorbim de mult despre acest concept modern şi foarte util, faptele rămân înapoia timpurilor. Iar principala mea îngrijorare este că ceea ce se întâmplă acum nu este nicidecum începutului unui proces de digitalizare, ci este o adaptare bruscă şi puţin funcţională la o criză medicală care ne ţine departe de sălile de curs clasice. Şi un pas în plus spre a lărgi falia dintre anumite categorii de elevi, întrucât dacă nu ai acces la metode, instrumente de lucru şi conţinuturi standardizate, este clar că rezultatele vor fi la rândul lor imprevizibile şi polarizate. Cu toate aceastea, experienţa mea ca părinte cu şcoala online este, după cum mă aşteptam, una pozitivă. Cu un copil aflat la un colegiu naţional din centrul capitalei şi un altul la o şcoală gimnazială destul de bine plasată în topurile evaluărilor naţionale, ar fi fost cu adevărat îngrijorător să simt altfel. În primul rând am să vă spun aşteptările ...
Citește mai mult »

Trimitem sau nu copiii la școală?

După ce a apărut în spațiul public 15 mai ca dată concretă de la care începe relaxarea măsurilor de protecție împotriva știți voi cărui virus, cum era firesc s-au întețit și discuțiile despre reluarea școlii. Cu cele două tabere aferente: a celor care consideră un risc major reîntoarcerea copiilor în colectivitate și a celor care cred că nu-i putem ține la infinit în globul de sticlă care să-i protejeze de boală. Evident că ambele dețin argumente valide. În primul rând unele școli sunt suprapopulate, deși se discută de ani buni despre plafonarea numărului de elevi din clasă. N-aș da vina doar pe numeroșii miniștri perindați pe la cârma școlii românești, nici părinții nu-s prea nerăbdători să vadă lista doamnelor cu renume având doar 20 de poziții, așa cum ar fi normal. În al doilea rând sunt defectuos organizate și oricâte strategii se vor dezbate și aplica, tot cu încercare și eroare vor fi. Ori în perioada asta, parcă nu-i mai vine nimănui să numere greșeli, că avem destule statistici triste. Pe de altă parte este clar că nici școala ...
Citește mai mult »

Cum ai crescut, așa ești

Mă uit la copiii mei cei obligați să stea în casă și mă gândesc că nu există pedeapsă mai mare pentru ei. Celui mic îi lipsește rigoarea programului și antrenamentele care-i mai potoleau din imensa energie. Celui mare îi lipsesc prietenii, socializarea, munca. Sunt ca niște lei în cușcă, gata oricând să sară la beregata cui le intră în spațiul personal. Și asta deși încă pot ieși în curte, au console de tot soiul, filme, jocuri, cărți, activități. Mie, pe de altă parte, nu îmi este deloc greu. Am realizat că cel mai tare mă obosea și enerva timpul mort petrecut pe drumuri, deloc puțin. Și faptul că trebuia să gestionez logistica în două locații. Așa, cu o singură bucătărie și cel puțin 3-4 ore câștigate zilnic, lucrurile îmi par mult mai simple. Dar dincolo de asta, mi-am amintit de copilăria mea, în care nu aveam televizor (adică aveam, dar era degeaba), console, jocuri, jucării, activități structurate de adulții din viața mea. Vacanțele erau doar cu ceva cărți și mult timp liber. Și prietenii sau rudele, asta dacă ...
Citește mai mult »

Despre sharenting, noul motiv de shaming al părinților

De câțiva ani buni apare în mod recurent o temă legată de Social Media: este sau nu etic, periculos sau util să împărtășim lumii virtuale fotografii sau informații despre copiii noștri minori? Evident că există, ca în orice alt război, două tabere. Una este cea a radicalilor care consideră că minorul este într-un iminent și teribil pericol atât timp cât poza lui apare online. Deși am observat că nu mai e un pericol atunci când dezvălui numeroase detalii despre programul său școlar și locația desfășurării lui. Aceștia consideră că orice informație împărtășită lumii virtuale despre copiii noștri este o invitație directă făcută pedofililor. Cealaltă a milioanelor de părinți care continuă să posteze filme sau povestiri despre odraslele lor și îi consideră pe cei radicali retrograzi și excesiv de anxioși. Tema de bătaie a căpătat așadar un nume inspirat din alăturarea cuvintelor share și parenting: sharenting, adică dezvăluirea excesivă (nu știu cum și cine contorizează asta) de informații online despre copiii noștri. Evident că nu sunt eu cea care va pune capăt războiului, deși mă găsiți, ca de obicei, pe ...
Citește mai mult »

Eu versus ceilalți

În ciuda faptului că ne credem foarte sofisticați și evoluați, noi, cei din specia umană, nu suntem prea diferiți de alte mamifere. Mergem biped, vorbim articulat și, credem noi, judecăm mai adânc, dar suntem programați întru supraviețuire și perpetuarea speciei. Nici când vine vorba despre educația copiilor, lucrurile nu se schimbă prea mult. Îi îngrijim, suntem atenți la integritatea lor fizică și le transmitem datele, comportamentele, abilitățile necesare vieții. Fiecare după cum o vede. Pentru că supraviețuirea este pe de o parte o chestiune individuală: eu să am, eu să pot, eu să fac. Dar și una de grup: găsirea unui statut astfel încât ceilalți să nu ne mănânce cu fulgi cu tot. Asta facem toți, exeptând cazurile patologice de părinți denaturați. Mai există însă o componentă, pe care doar oamenii de succes o știu. Aceea de a-i privi pe ceilalți nu doar ca potențiali competitori, ci și ca pe niște centre de profit, oricât de imoral ar părea. Fie în industria diverismentului, sport sau producerea de plăcinte, oamenii care se ridică deasupra celorlalți știu că nu este suficient ...
Citește mai mult »