Educatie

Obsesia schimbării

Una dintre cele mai stresante metehne ale zilelor noastre este dorința obsesivă de a schimba: schimbăm joburi (în România durata medie de angajare la un loc de muncă din mediul privat este sub trei ani), schimbăm neveste, școli, mașini, case. Schimbăm politicieni (uitați-vă în guvern, avem un prim-ministru la jumătate de an), manuale, obiceiuri de consum, legi. Prin companii se schimbă manageri, fluxuri de lucru, arhitecturi organizaționale. Normal schimbarea este benefică și ar trebui să ducă la progres. Dar când este impulsivă, necontrolată, haotică, nu face decât să destabilizeze. Cel mai vizibil indicator al schimbărilor de dragul schimbării este prin școli. În fiecare an școlar există cel puțin 3-4 transferuri la nivelul unei clase. La fiecare ședință cu părinții cel puțin un profesor riscă să fie mazilit. Părinții caută continuu soluția de aur a devenirii copiilor, iar aceștia, evident, riscă să aibă dificultăți de adaptare. Realitatea este că nu există școala perfectă. Oricum ai da-o, tot din lac în puț ajungi. Iar profesorii sunt tot mai puțini. Și acolo unde resursa umana lipsește este greu de echilibrat balanța performanțelor. Cu toate ...
Citește mai mult »

România paralelă

Am început greu dimineața, oglinda m-a înspăimântat, iar ibricul de cafea a căpătat cam mult zaț pentru câtă apă suporta. Agitată și speriată, am trezit copiii și după clasicele administrative am pornit spre grădiniță și liceu pe căi nesperat de goale deschise de Waze. (*) La grădiniță ne aștepta un decor foarte colorat cu sute de baloane și tălpi de cauciuc care ne conduceau spre clasă. Copilul mic a devenit brusc interesat: “Cred că e party aici!” Ghinion, party era de fapt la cel mare, care la festivitatea de deschidere a noului an școlar a ascultat The Motans. Și eu ascultam cinci discursuri sforăitoare și un soi de “Veșnica pomenire!” mai optimist. M-am gândit că eu trăiesc cu adevărat într-o Românie paralelă, pentru că deși am copiii în sistemul de învățământ al statului, începem școala așa. Citind știrile văd că mai există una rămasă în trecut, în care nu există apă curentă sau toalete funcționale. În care părinții stau cu grija copilului nu doar din punct de vedere școlar, ci și fizic: oare nu îi cade tavanul în ...
Citește mai mult »

Comentariul zilei

…vine de pe LinkedIn ca reacție la textul despre meseriașii de nota 10. În redau integral, cu acceptul autorului său, căruia îi mulțumesc și pe această cale. ”Una dintre probleme este sistemul de invatamant din liceele profesionale. Am schimbat doua licee, unul de mecanic auto si unul de constructii. Ambele in Bucuresti, relativ aproape de centru. In cel de mecanica auto, dirigintele, care ne era si profesor de practica, ne-a spus la inceputul anului “copii, anul asta invatam sa masuram cu sublerul. Pai domnu’ profesor, cum sa dureze un an? Stati linistiti, nici aia n-o sa invatam, da daca vine o inspectie, stiti ce sa le spuneti: Astazi invatam sa masuram cu sublerul. In urmatorul liceu, de constructii, la practica din clasa a11-a, mutam mobila dintr-o sala in alta. In a12-a, am mutat-o de unde am luat-o. In schimb, pe langa materiile normale, aveam si 11 module despre constructii. Ceea ce era overkill pentru noi. Pe langa un sistem gresit gandit, ne lipseau cu desavarsire ustensilele sau aparatura. Toate aparatele erau din anii ‘60, pe post de ...
Citește mai mult »

Aici versus acolo

Că avem o societate extrem de polarizată, nu mai miră pe nimeni. Ceea ce am să vă descriu mai jos, însă, ar putea să vă surprindă. Introducere lungă: Cel mic este dependent de a se juca împreună cu alții. Nu-și găsește singur nimic de făcut așa că în orice context social scanează spațiul în căutare de parteneri de joacă și purcede la a-i aborda. În parcurile bucureștene primește răspunsuri diverse, de la “du-te naibii, nu mă joc cu tine!”, “stai să o întreb pe mama!”, “nu am chef de tine!”, la împăciuitoarele “da, hai să facem întrecere!” sau “sigur, suntem prieteni pe viață!” Cât am fost plecați în vacanță, a fost interesant de văzut cum se descurcă atunci când există o barieră serioasă de comunicare: limba vorbită. Și totuși, la Viena un puști care părea dintr-o țară arabă i-a oferit, fără ca el să-i ceară neapărat, câteva lecții de biliard, iar la LEGOLAND doar apropiindu-se de cercul unor băieți mai mari, veniți din Olanda, a fost acceptat, fără alte politețuri, la o miuță. Cel mai frumos a fost ...
Citește mai mult »

De ce nu avem meseriași de nota 10?

Cel mai greu moment din viața unui român vine atunci când se strică o țeavă. Sau un circuit electric. Când trebuie să zugrăvească sau să schimbe ușa. Sau să-și monteze un dulap. Șansele de reușită ale operațiunilor sunt discutabile, rezultatul final depinzând în mare parte de hazard. Problema e veche, nu de ieri sau azi. Din copilărie îmi amintesc că tata ajunsese a prefera să rezolve singur treburi de meseriaș, decât să suporte eșecurile “profesioniștilor”. Ce e așa de greu în a crește meseriași de nota 10? În teorie n-ar fi mare scofală dacă România și-ar duce ochii și în altă parte decât la olimpici sau licee de top. Pentru că acolo sunt excepțiile, nu marea masă a forței de muncă. Cei mulți nu au nevoie de mediatizare, încurajări sau aplauze. Le trebuie doar un sistem optim de educație care să-i transforme în oameni ai muncii funcționali. Ori la noi, toți elevii intră la examenul de evaluare națională în același imens malaxor de selecție, din care unii primesc laurii și alții sunt arătați cu degetul, fiind trimiși niște trepte ...
Citește mai mult »

Educația cu rețetă

Așa cum se schimbă moda prin reviste, așa se schimbă și tendințele în educație. Poate nu atât de des, dar fiecare generație a avut specificul ei, ideile ei revoluționare și, invariabil, problemele ei. Cât timp doar educația formală, instituționalizată a fost supusă tendințelor, lucrurile au decurs natural. Nu a existat nimic atât de distructiv încât să nu poată fi reparat la pieptul mamei, cu sprijinul tatălui și în comoditatea familiei. Acum însă există “trenduri” în parenting. Rețete de bună-purtare părințească menite să aducă echilibru și pace sufletească tuturor. Numai că treaba cu rețetele e ok doar în bucătărie. Ba și acolo, dacă ai aceleași ingrediente, dar din surse diferite, pot ieși produse distincte. Ce să zicem de oameni? Suntem o multitudine de gene și amestecuri ADN. Suntem personalități unice, avem ritmuri proprii de dezvoltare, reacționăm aparte. Aceași rețetă nu doar că dă rezultate diferite, dar poate arde suflete. Sunt copii atât de sensibili încât un ton puțin ridicat îi doboară. Și copii atât de voluntari încât doar cu un țipăt puternic îi scoți din pericol. Sunt situații de viață atât de ...
Citește mai mult »

Temele – antrenament sau durere de cap

A venit vacanța și, odată cu ea, supliciul temelor date de la școală, în ciuda faptului că de câțiva ani buni se discută, ba chiar se legalizează, interzicerea lor. Sunt temele un rău necesar? Putem trăi și deveni fără ele? Cu siguranță răspunsul variază în funcție de cine îl formulează, iar adevărul este multiplu. Tradiționaliștii vor spune că fără teme, adică fără exercițiu în afara clasei care să fixeze cunoștințele, copiii uită ce li s-a predat. Cei care gândesc mai critic, vor spune că dacă acele conținuturi sau deprinderi au fost bine predate, temele devin de-a dreptul facultative, dacă nu chiar inutile. Protecționiștii vor spune că elevii petrec suficient timp la școală, au deci nevoie de pauze suficient de mari să se deconecteze. Realitatea este că nu doar abordarea de la clasă este cea care contează. Elevii sunt și ei diferiți: unora le place să lucreze și acasă, alții au nevoie de exerciții suplimentare, în timp ce există și categoria pentru care temele reprezinta un chin absolut inutil pentru că învață rapid, bine, cu progrese greu de monitorizat, fără ...
Citește mai mult »

Cu ochii la paiele profesorilor

O învățătoare din județul Călărași a fost agresată de două mame chiar în fața elevilor. Una dintre ele era supărată din cauza calificativului “insuficient” primit de copilul ei, care sigur avea altminteri stofă de olimpic. Au învinețit-o bine și i-au smuls părul din cap pentru asta. Nu este un caz singular. Și deși nu se lasă întotdeauna cu echimoze, abuzurile părinților asupra cadrelor didactice sunt din ce în ce mai numeroase. Și e urât! Că și profesorii greșesc uneori, asta este clar. Dar cumva părinții zilelor noastre au luat-o razna. În primul rând avem goana după note, justificată cumva de faptul că media generală încă mai contează la examenele importante. Dar ca părinte trebuie să înțelegi că sistemul este oricum aberant. Un 10 la o școală bună se ia mult mai greu cu un 10 la o școală mai puțin bună. Asta pentru că evaluările nu sunt standardizate și fiecare profesor notează ce și cum îi trăznește. Pe de altă parte, nu neapărat nota la clasă este scopul final. Lucrurile se echilibrează oricum atunci când elevii sunt priviți cu aceeași ...
Citește mai mult »

10 despre educație

“Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.” Socrate “Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte.” Confucius “Pregătirea înseamnă totul. Conopida nu este altceva decât o varză care a fost educată într-un colegiu.” Mark Twain “Timpul petrecut de profesor pentru a explica ceva este invers proporţional cu informaţia reţinută de studenţi.” Edward A. Murphy “Educaţia unui popor se judecă după ţinuta de pe stradă. Văzând grosolania pe stradă, eşti sigur că o vei găsi şi în casă.” Edmondo De Amicis “Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.” – Albert Einstein “Tot ceea ce n-avem de la naştere şi de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educaţie. Această educaţie ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri.” – Jean Jacques Rousseau “Scopul educaţiei este nimicirea mărginirii egoiste a individului şi supunerea lui la raţiunea lucrurilor.” – Titu Maiorescu “Orice om capătă două feluri de educaţie: una pe care i-o dau alţii, alta, ...
Citește mai mult »

Vârstele carierei

Simplificând destinul nostru profesional, putem spune că există câteva etape clare pe care le parcurgem, similare vârstelor biologice: Prima ar fi copilăria carierei, cea în care ne pregătim, învăţăm, analizăm opţiuni, testăm. Şcoala, familia, voluntariatul sunt pilonii pe care se bazează această etapă. A doua ar fi tinereţea, debutul în meserie. Este tot o perioadă de învăţare, dar specializată, care vine la pachet cu salarii mici, ceva umilinţe şi frustrări, încercări eşuate, succese asumate de alţii, uneori schimbări bruşte și dese de macaz. Urmează maturitatea, în care culegem laurii etapelor anterioare. Acum ne găsim drumul, ştim să-l urmăm, atingem un vârf financiar, suntem respectaţi în breaslă sau în companii. La final vine, evident, bătrâneţea, cea în care pierdem contactul cu noutățile profesionale şi noile rânduiri organizaţionale, în care devenim mai degrabă dispensabili decât necesari. Evident motivația, personalitatea, oportunitățile avute și sesizate influențează parcursul fiecăruia. Unii fac schimbări bruște la maturitate, alții o țin într-o tinerețe profesională toată viața. În plus, am spus că vârstele carierei sunt similare celor biologice, dar ele nu coincid întotdeauna. La sportivi, de exemplu, tinereţea profesională apare în copilaria biologică, iar maturitatea carierei se ...
Citește mai mult »