De-ale oamenilor mari

Cu naţiunea la psiholog

Ştiu că nu mă luaţi în seamă, dar ar trebui să mergem cu toţii la psiholog. Într-un grup uriaş, ţinându-ne de mână, de bună voie şi nesiliţi de nimeni sau poate doar de conştientizarea neaşteptată a propriei noastre gândiri totalmente pervertite în rău. Suntem inundaţi de ştiri negative şi ne plac. Vegetăm într-o stare soră cu depresia şi ne cufundăm în ea. Viitorul sună rău, trecutul ne dezgustă. Aproapele nostru este o sursă permanentă de nervi sau invidie. Nu ne îngrijim de noi sau de ceea ce ne înconjoară. În percepţia publică totul este mucegăit şi greşit: Medicii? Nişte şpăgari criminali. Profesorii? Inutili care fac mai mult rău decât bine copiilor nostri. Poliţiştii? O tagmă care se plimbă de colo-colo şi filmeaza gândaci. Farmaciştii? Mafioţi. Bancherii? Lipitori care trăiesc din munca altora. Vecinii? Needucaţi, necivilizaţi. Părinţii? Niste erori ale biologiei. Copiii? Erori ale educaţiei. Străzile? Catacombe periculoase. Arhitectura? Un amestec bizar şi inestetic de stiluri. Mâncarea? Bombă calorică. Cultura? Copy-paste de la alţii. Moda? O glumă bună. Afacerile de succes din România? Căpuşe ale statului. Instituţiile statului? Definiţia falimentului perpetuu. ...
Citește mai mult »

Greșeli

M-am gândit mult dacă să scriu (iar) despre greșeli folosind (de această dată) exemple proprii. Dar într-o lume tot mai sufocată de perfecțiune consider cele povestite azi un exercițiu bun. Iată câteva dintre erorile mele: – La începutul carierei am calculat greșit un buget de instruire. Pare o greșeală fără consecințe majore, dar asta a însemnat pentru ofertanți un audit costisitor al căror costuri nu au fost recuperate. Iar pentru angajații care știau că programul a fost acceptat, o promisiune neonorată. Cursurile erau pe cale să înceapă când o duduie nedormită de la HR a realizat că făcuse propunerea de buget către top management uitând niște zerouri. Calculul aprobat era așadar de 50 de ori mai mic decât cel real. Programul a fost sistat, toți cei implicați au avut de suferit. – Altă dată am trimis un short-list către toți colegii în loc să-l trimit doar managerului care angaja. Trei CV-uri și trei profile profesionale cuprinzând detalii sensibile precum salariul, disponibilitatea și alte negociabile au ajuns așadar publice. Era un job tehnic, greu de recrutat și selectat, iar ...
Citește mai mult »

Lasă piatra!

Cu mulți ani în urmă, să fi fost prin studenție, pierdeam vremea la o terasă din zona Cotroceni dezbătând împreună cu niște cunoscuți o problemă neimportantă pe atunci: au sau nu au femeile dreptul de a renunța la o sarcină? Principalii combatanți erau subsemnata, filozoafă și stearpă ca o stâncă, poziționată definitiv împotriva avortului și o cunoscută de-a mea, mai pragmatică și fertilă ca o rozătoare, combătând civilizat despre cât de greu este să crești copii cât timp ești încă dependent(ă) financiar și locativ de părinți. Discuția a durat mult, argumentele s-au perindat cu droaia, dar la final fiecare a plecat cu aceeași idee fixă pe care a avut-o la începutul dezbaterii. Iată-ne așadar peste mulți ani, fiecare dintre noi îmbrățișând involuntar și inconștient opinia celeilalte. Eu, încă filozoafă dar mai puțin stearpă, gravidă fiind cu o sarcină pe care doctorul mi-a recomandat să o întrerup, am înțeles ce decizie grea este, ce cost psihologic are, câți alții intră în calcul atunci când o iei, ce mecanisme de apărare apar. Și da, la final te gândești că pui ...
Citește mai mult »

Mamă sau divă?

Mi-a ajuns zilele trecute în fața ochilor unul dintre multele articole scrise de mame supărate pe lume, mai exact pe așteptările nerealiste ale celorlalți privitoare la dichisitul și aranjatul femeilor care au copii. Nu avem timp, de aceea nu ne pieptănăm, punem pe noi ce găsim prin dulap, preferabil un sac și agățăm, temporar sau definitiv, frumusețea în cui. În comentarii – corul aplaudac al bocitoarelor: da, da, așa este, lumea e rea și nu ne înțelege! Abordarea este corectă până la un punct. Știu și eu cum este să arunci prima haină pe tine și să fugi spre grădiniță. Știu și cum este să nu apuci să faci duș seara sau să prinzi părul in coadă pentru că nu visezi nici măcar igienizare, darămite aranjat. Știu cum este să porți kilograme în plus, cum ridurile se adâncesc de la oboseală, cum lacrimile de neputință sau epuizare înroșesc agresiv ochii. Cunosc așadar prea bine frica de a trece pe lângă o oglindă pentru că… è periculoso sporgersi! Dar pentru că știu, nu înseamnă că îmi și place sau mi ...
Citește mai mult »

Despre traiul în comun

Tineri căsătoriţi fiind şi abia mutaţi într-un apartament cu trei camere, pe care l-am renovat cu greu, vecinii de deasupra ne-au făcut o mare bucurie: ne-au inundat tavanul din baie. Nu o dată, ci de nenumarate ori, câte o picătură chinezească de mărimea unui lighean. Deşi prima reacţie este să baţi la uşă cu un topor, te calmezi şi purcezi la a rezolva problema amiabil. Ceea ce s-a şi întâmplat. Gravidă fiind, vecinul de dedesubt, tânăr şi neliniştit fiind la rândul său, trăgea niste chefuri monstruoase de nu puteai pune geană peste geană nopţi în şir. Mai cu certuri, mai de voie bună, treaba s-a lămurit, deşi lipsei mele de somn de după naştere s-au adăugat natural nişte luni bune înainte. Chiar şi noi, când am renovat apartamentul, am supărat o vecină cu doi copii mici. Ba chiar vecinul petrecăreţ, devenit om al muncii serios, ne-a bătut la uşă supărat de roţile premergătorului Marelui Copil. Am aflat rezultatele multor alegeri, am cunoscut orarul vieţii de noapte ale unora sau problemele de prostată ale altora. Şi ei ne-au aflat probabil problemele ...
Citește mai mult »

Dezvoltarea noastră personală cea de toate zilele

Nu pot să nu observ puzderia de soluţii apărute ca ciupercile după ploaie în domeniul dezvoltării personale: seminarii, cărţi, bloguri, articole, care gratis, care plătite, care ieftine, care… ieftine. Că scumpe n-am prea văzut. Nu pot să nu observ nici virulenţa specifică scepticilor: ca sunt degeaba, că sunt şarlatanii, prostii. Că oamenii care le susţin n-au reusit decât să vorbească în faţa multor fraieri, având ei înşişi nevoie de ajutor în domeniu. Că cei care le “cumpără” sunt naivi şi uşor de păcălit. N-aş fi aşa de dură, este o afacere ca oricare alta, în plus orice face omul major şi vaccinat în mod voluntar şi asumat, este fix responsabilitatea lui. Dacă vrea să creadă în energii care vibrează şi vindecă, în soluţii miraculoase pe bază de vorbe, în horoscop sau sfântul alcool care continuă să meargă, e treaba fiecăruia, atât timp cât îi face mai mult bine decât rău. Dar n-aş fi nici atât de sigură nici de eficienţa strategiilor ieftine şi bune de dezvoltare personală, dintr-un motiv foarte simplu – în viaţă nu prea există scurtături. Ori exact asta ni se vinde: o cale ...
Citește mai mult »

Contagiune

Cei doi copii se împung frecvent, asemeni multor frați pe care îi știu. Unii zic că e gelozie, eu cred că este și un soi de a experimenta într-un mediu sigur. Testezi astfel reacțiile celor vizați, vezi ce ți se răspunde, cauți alternative pe pielea celor care sunt ai tăi de fapt și de drept, deci indiferent cât de rău iese, tot o scoți la capăt cumva. Una din întâmplările care mi-a rămas în minte este o contră în care Marele Copil îi explica argumentat, dar pe un ton cam hotărât celui mic că greșește. Rămas fără alte raționamente, acesta a strigat cu năduf: “-Și nu mai fii așa nervos, că iau și eu nervosu’ de la tine!” M-a distrat replica, de aceea am reținut-o, dar în spatele supărării copilărești se găsește un mare adevăr: stările noastre de spirit sunt contagioase. Tristețea, nervii, cheful de râs, cheful de ceartă se iau de la unii la alții mai ceva ca gripa. Când sunt diverși sau sporadici, “virușii” ăștia sunt inofensivi. Când însă aceleași manifestări se repetă obsesiv, situația riscă să ...
Citește mai mult »

Personaje, costume, scenarii

Vineri am apucat să văd frânturi de imagini de la investitura președintelui SUA. Un soi de circ ieftin, cu saltimbanci îmbăcați elegant și respectând cu strictețe un scenariu scorțos. Mașina de propagandă de sorginte americănească este deja exagerată. Hainele, muzica, replicile, gesturile, scenografia, totul este construit întru promovarea unui mesaj politic coerent. Nu e Tramp(*) primul, ci doar a învățat (și plagiază grosolan uneori) de la înaintași. Iar americanii cască gura și speră că, în sfârșit, omul providențial care va servi interesele tuturor fără să calce pe coada nimănui s-a coborât la Casa Alba. Sau protestează că nu a câștigat providențialul care trebuie. Nici noi nu suntem departe. Ieșirea în stradă a zeci de mii de oameni indignați a fost cheia învârtită în contactul mașinii de propagandă autohtone. Soros a plătit cu bani grei, fotografiile cu mesaje trucate au devenit virale, mesajele gândit dezbinatoare (demonstranții care nu respectă votul popular, corporatiștii elitiști care sunt de fapt lucrători în mine străine) au devenit refrene obsedante. Mai stă cineva să își amintească de un decembrie însângerat, când români de-ai noștri ...
Citește mai mult »

Diferiți, deci chinuiți

Mi-am început dimineața citind un articol revoltător despre un copil cu Sindrom Down nevoit să-și schimbe școala și despre complotul unei întregi comunități de copii, părinți și profesori de a nu-l primi în instituția lor. Este îngrozitor cum aleg oamenii să-și tortureze inutil semenii. Și este cu atât mai surprinzător când lucrurile acestea se întâmplă instituționalizat, într-un loc care ar trebui să fie deschis tuturor. “Cazul” s-a finalizat cu o amendă insignifiantă. Doi bani pentru un suflet chinuit. Mai utilă era munca în folosul persoanelor cu Sindrom Down, implicarea în organizarea unor grupuri de joacă și învățare mediate de specialiști. Măcar torționarii ar fi învățat câte au de oferit acești copii speciali! Am crede că astfel de incidente nefericite se întâmplă doar celor cu nevoi speciale. Dar nu, o pățim pe rând fiecare dintre noi. Toți purtăm pe frunte etichete sociale mai mult sau mai puțin vizibile, care incită la critici, discriminări, linșaje chiar. Dacă ești o femeie frumoasă, cu siguranță îți lipsesc din neuroni, ba chiar și din moralitate. Copiii inteligenți peste medie sunt tocilari și inadaptați. Oamenii ...
Citește mai mult »

Rochia de Revelion

Finalul de an mă prinde, ca de obicei, cu ceva probleme de reportat pentru cel ce va începe. Două dintre ele vechi, pururea arzătoare şi aparent de nerezolvat. Altele doar puse pe listă pentru a fi bifate, în speranţa că se vor întâmpla. Am constatat astfel că, din păcate, în viaţă nu există scurtături. După ce mergem multă vreme prin coclauri fără sens, bântuim bezmetic prin propria noastră existenţă, fără rost şi fără direcţie, este imposibil de găsit apoi o cale scurtă şi uşor de străbătut spre un final fericit. Orbecăiala continuă aşadar, de această dată invers, până când dibuim drumul corect. Şi parcă e mai greu la întors, pentru că purtăm cu noi greutatea greşelilor, a dezamăgirilor noastre şi a celor pe care le-am provocat, a eșecului, a durerii. Dar nu există scurtături, ci aceleaşi drumuri lungi si întortocheate, în care să demonstrăm că am învăţat lecţiile, că ştim să trecem cu brio obstacolele şi putem ocoli cu graţie capcanele. În 2017 mai am aşadar de orbecăit, de căutat, de dibuit. De sperat, de corectat, de muncit. De luat decizii amânate, de trăit consecinţe asumate, de bucurat ...
Citește mai mult »