De-ale oamenilor mari

Dezvoltarea noastră personală cea de toate zilele

Nu pot să nu observ puzderia de soluţii apărute ca ciupercile după ploaie în domeniul dezvoltării personale: seminarii, cărţi, bloguri, articole, care gratis, care plătite, care ieftine, care… ieftine. Că scumpe n-am prea văzut. Nu pot să nu observ nici virulenţa specifică scepticilor: ca sunt degeaba, că sunt şarlatanii, prostii. Că oamenii care le susţin n-au reusit decât să vorbească în faţa multor fraieri, având ei înşişi nevoie de ajutor în domeniu. Că cei care le “cumpără” sunt naivi şi uşor de păcălit. N-aş fi aşa de dură, este o afacere ca oricare alta, în plus orice face omul major şi vaccinat în mod voluntar şi asumat, este fix responsabilitatea lui. Dacă vrea să creadă în energii care vibrează şi vindecă, în soluţii miraculoase pe bază de vorbe, în horoscop sau sfântul alcool care continuă să meargă, e treaba fiecăruia, atât timp cât îi face mai mult bine decât rău. Dar n-aş fi nici atât de sigură nici de eficienţa strategiilor ieftine şi bune de dezvoltare personală, dintr-un motiv foarte simplu – în viaţă nu prea există scurtături. Ori exact asta ni se vinde: o cale ...
Citește mai mult »

Contagiune

Cei doi copii se împung frecvent, asemeni multor frați pe care îi știu. Unii zic că e gelozie, eu cred că este și un soi de a experimenta într-un mediu sigur. Testezi astfel reacțiile celor vizați, vezi ce ți se răspunde, cauți alternative pe pielea celor care sunt ai tăi de fapt și de drept, deci indiferent cât de rău iese, tot o scoți la capăt cumva. Una din întâmplările care mi-a rămas în minte este o contră în care Marele Copil îi explica argumentat, dar pe un ton cam hotărât celui mic că greșește. Rămas fără alte raționamente, acesta a strigat cu năduf: “-Și nu mai fii așa nervos, că iau și eu nervosu’ de la tine!” M-a distrat replica, de aceea am reținut-o, dar în spatele supărării copilărești se găsește un mare adevăr: stările noastre de spirit sunt contagioase. Tristețea, nervii, cheful de râs, cheful de ceartă se iau de la unii la alții mai ceva ca gripa. Când sunt diverși sau sporadici, “virușii” ăștia sunt inofensivi. Când însă aceleași manifestări se repetă obsesiv, situația riscă să ...
Citește mai mult »

Personaje, costume, scenarii

Vineri am apucat să văd frânturi de imagini de la investitura președintelui SUA. Un soi de circ ieftin, cu saltimbanci îmbăcați elegant și respectând cu strictețe un scenariu scorțos. Mașina de propagandă de sorginte americănească este deja exagerată. Hainele, muzica, replicile, gesturile, scenografia, totul este construit întru promovarea unui mesaj politic coerent. Nu e Tramp(*) primul, ci doar a învățat (și plagiază grosolan uneori) de la înaintași. Iar americanii cască gura și speră că, în sfârșit, omul providențial care va servi interesele tuturor fără să calce pe coada nimănui s-a coborât la Casa Alba. Sau protestează că nu a câștigat providențialul care trebuie. Nici noi nu suntem departe. Ieșirea în stradă a zeci de mii de oameni indignați a fost cheia învârtită în contactul mașinii de propagandă autohtone. Soros a plătit cu bani grei, fotografiile cu mesaje trucate au devenit virale, mesajele gândit dezbinatoare (demonstranții care nu respectă votul popular, corporatiștii elitiști care sunt de fapt lucrători în mine străine) au devenit refrene obsedante. Mai stă cineva să își amintească de un decembrie însângerat, când români de-ai noștri ...
Citește mai mult »

Diferiți, deci chinuiți

Mi-am început dimineața citind un articol revoltător despre un copil cu Sindrom Down nevoit să-și schimbe școala și despre complotul unei întregi comunități de copii, părinți și profesori de a nu-l primi în instituția lor. Este îngrozitor cum aleg oamenii să-și tortureze inutil semenii. Și este cu atât mai surprinzător când lucrurile acestea se întâmplă instituționalizat, într-un loc care ar trebui să fie deschis tuturor. “Cazul” s-a finalizat cu o amendă insignifiantă. Doi bani pentru un suflet chinuit. Mai utilă era munca în folosul persoanelor cu Sindrom Down, implicarea în organizarea unor grupuri de joacă și învățare mediate de specialiști. Măcar torționarii ar fi învățat câte au de oferit acești copii speciali! Am crede că astfel de incidente nefericite se întâmplă doar celor cu nevoi speciale. Dar nu, o pățim pe rând fiecare dintre noi. Toți purtăm pe frunte etichete sociale mai mult sau mai puțin vizibile, care incită la critici, discriminări, linșaje chiar. Dacă ești o femeie frumoasă, cu siguranță îți lipsesc din neuroni, ba chiar și din moralitate. Copiii inteligenți peste medie sunt tocilari și inadaptați. Oamenii ...
Citește mai mult »

Rochia de Revelion

Finalul de an mă prinde, ca de obicei, cu ceva probleme de reportat pentru cel ce va începe. Două dintre ele vechi, pururea arzătoare şi aparent de nerezolvat. Altele doar puse pe listă pentru a fi bifate, în speranţa că se vor întâmpla. Am constatat astfel că, din păcate, în viaţă nu există scurtături. După ce mergem multă vreme prin coclauri fără sens, bântuim bezmetic prin propria noastră existenţă, fără rost şi fără direcţie, este imposibil de găsit apoi o cale scurtă şi uşor de străbătut spre un final fericit. Orbecăiala continuă aşadar, de această dată invers, până când dibuim drumul corect. Şi parcă e mai greu la întors, pentru că purtăm cu noi greutatea greşelilor, a dezamăgirilor noastre şi a celor pe care le-am provocat, a eșecului, a durerii. Dar nu există scurtături, ci aceleaşi drumuri lungi si întortocheate, în care să demonstrăm că am învăţat lecţiile, că ştim să trecem cu brio obstacolele şi putem ocoli cu graţie capcanele. În 2017 mai am aşadar de orbecăit, de căutat, de dibuit. De sperat, de corectat, de muncit. De luat decizii amânate, de trăit consecinţe asumate, de bucurat ...
Citește mai mult »

De ce turbăm în preajma sărbătorilor?

Se zice că de sărbători ar trebui să ne cuprindă un fior şi o piosenie care să ne calmeze, liniştească şi umple de bucurie. Realitatea este una de-a dreptul contrară, pentru că zilele astea înseamnă de fapt agitaţie, aglomeraţie, nervi, oboseală, stres. Care-i problema, unde greşim, ce rămâne de făcut? De ce turbăm în ajun de zile mari? Pentru că ne-am obişnuit cu o imagine idilică, falsă, scumpă. Zurgălăi sau iepuraşi pufoşi, mese de familie încărcate de zen sau voioşie, zâmbete de cinema, decoruri de revistă şi alte scenarii gândite de publicitari. Realitatea este că în ciuda bradului şi a sclipiciului sau a platoului frumos ornat, casa noastră rămâne, în mare, aceeaşi pe care o ştim. Relaţiile asemenea: este nefiresc şi naiv să ne închipuim că punând serveţele roşii la masa de Crăciun, relaţiile cu soacra se vor ameliora subit, iar alcoolismul unchiului nelipsit de la petreceri va deveni mai suportabil. Rămân toate la fel, doar puţin cosmetizate şi accesorizate cu ceva cadouri, o altă mare sursă de stres. Pentru că ne uităm prea mult la cei din jur şi nu pentru a-i ajuta, ci ...
Citește mai mult »

Politică şi frumuseţe

Astăzi de dimineaţă, feed-ul contului meu de Facebook părea a găzdui un război al decolteelor. Combatanţi: o tânăra brunetă, care tocmai ce a intrat cu dreptul în Parlament, o altă tânără blondă, care este într-o relaţie politică, o doamnă mai coaptă, dar draguţă, ba chiar şi un domn, a cărui glumă am prins-o după ce am înţeles mai întâi care-i treaba cu decolteele feminine. Carevasăzică tânăra a intrat în noul Parlament în ciuda studiilor modeste şi a vârstei fragede, având însă în arborele genealogic un unchi cu ştaif politic. Evident că presa a speculat sămânţa de scandal, ilustrând ştirea cu poze sexoase luate din arhiva de pe Facebook. Şi tot evident, glumele au degenerat. Doamna blondă a sărit în apărarea căprioarei rănite de răutatea opiniei publice şi şi-a publicat propriul decolteu ca formă de prostest. A urmat un al treilea portret de bust ca protest la protest. Domnul a fost pur şi simplu haios. Este un subiect frivol, fără mare importanţă. Dar mie mi-a adus aminte de o discuţie avută în cadrul unui interviu de angajare cu o domnişoară supărată că nu este luată ...
Citește mai mult »

De ce uităm?

O dimineaţă tare grea am avut: cel mic s-a dat cu greu forţa jos din pat şi nu a colaborat deloc la pregătirile pentru grădiniţă. S-a spălat pe dinţi cu o pernă în cap, l-am îmbrăcat ca atunci când avea 6 luni (şi mult mai puţine kilograme), a parcurs distanţa de la uşa casei la poarta curţii în timp record, adică la o întrecere cu melci sigur ar fi pierdut. În toată încâncenarea de a ajunge la timp, a existat şi o scăpare: rucsacul său cu schimburi a rămas undeva în zona crepusculară. Mi-am dat seama când era prea târziu, astfel încât copilul îşi va petrece timpul la grădiniţă încălţat cu bocancii de iarnă. Iar eu îmi voi petrece acest interval rugându-ma pios să nu se ude pe tricou sau pantaloni când se va spăla pe mâini, pentru că fără schimburi devine catastrofic. M-aş îngrijora dacă n-aş sti că în ultima vreme tot mai multe cunostinţe se plâng de probleme cu memoria de scurtă durată. Uitam responsabilităţi, lucruri, întâlniri şi ne întrebam de ce dăm rateuri cognitive aşa de devreme ? De ce uităm ...
Citește mai mult »

Şoc şi groază

La această ora, America şi-a votat preşedintele. Scorul este încă strâns, dar deja presa de peste ocean îl da învingător pe excentricul afacerist cu păr portocaliu. Pentru mine este o uriaşă surpriză. Văzând mulţimea de vedete care a susţinut-o pe Clinton am fost convinsă că turma va lua urma şi urna. Dar aparent nici la ei revistele lucioase nu fac mai mult decât hârtia pe care sunt tipărite, iar mizeria campaniei dusă de doamna în cauză, care a contrastat prea mult cu prezenta ei elevată şi elegantă, şi-a spus cuvântul. Evident că au început scenariile apocaliptice. Noul potenţial preşedinte este văzut ca un Hitler 2, care va extermina mexicanii, arabii şi în general bărbaţii frumoşi care i-ar putea concura. Ceea ce uită toţi este ca omul este în primul rând un personaj. Ştie să provoace, îl doare la bascheţi de corectitudinea politică, are un curaj nebun. Dar dincolo de abaterile sale de la normă stă un om calculat, care ştie să respecte regulile jocului. Poate fi şarmant (şi nu în sensul acela rău), ştie să vândă scump şi este puţin paradigmat ...
Citește mai mult »

Snobismul social

Traiul nostru cotidian pe meleagurile Social Media, adică Facebook, Twitter, LinkedIn sau altele asemenea, demonstrează o nouă formă de snobism. Dacă mâncarea, cultura, stilul de viață erau deja atinse, acum, mai mult ca oricând este destul de vizibil și cel al relațiilor. Vă prezint așadar snobismul social: practic pentru prietenii noştri virtuali nu mai suntem caractere, temperamente, cu bunele și cu relele noastre, ci am devenit altceva – un tot unitar cu cei carora le dăm “like”, “love”, “share”. Ai un prieten care-l place pe Poptămaș? Nasol, oricât de mult îl placi nu-i poți aprecia postările de pe Facebook. Nu se face, nu dă bine! Chiar dacă nu-s despre artistul umoristico-motivațional. Ai o prietena care pune citate siropoase? O mutăm în folder-ul “de evitat” și uităm de ea. Vecina de la trei cu gif-uri sclipicioase? Creăm folder-ul “penibili”, mai rău pe scara vieții virtuale decât cei “de evitat”. Ai zis cineva de bine pentru PSD? Unfriend si block direct. Moarte Iliescu! O colegă a pus poze cu o cămașă luată din piață? Nasol, nu acceptăm decât checkinurile de la ...
Citește mai mult »