De-ale oamenilor mari

Scurt ghid de rezolvare a problemelor

Deseori văd oameni care își torturează somnul, mintea și viața cu tot soiul de probleme. Unele reale, altele doar scenarii precum cel imaginat de Creangă și al lui drob de sare ucigaș de prunci. Pic și eu în patima asta uneori, de aceea mi-am formulat un ghid de conduită în astfel de situații, pentru ca mintea mea să nu explodeze într-un nor de fum neuronal. Ghid pe care-l pun aici, pentru că este cea mai bună soluție anti-uitare. Mai întâi partea de analiză a datelor. Pentru a identifica în mod corect o problemă trebuie să (îți) pui următoarele întrebări: 1. Este o problemă reală sau imaginară? Problemele reale sunt palpabile, pot fi puse cu puncte-puncte ca la aritmetica decrețeilor din ciclul primar. Se dă, puncte puncte, se cere, puncte puncte. Problemele imaginare sunt rodul creativității noastre debordante și capătă forma unor scenarii a căror probabilitate depinde de cel/ cea care o analizează. Exemplu de problemă reală: nu ai loc de muncă, deci nici bani. Este clar ce trebuie făcut. Exemplu de problemă imaginară: ai loc de muncă și bani, dar sigur îl vei ...
Citește mai mult »

Picăturile care umplu pahare prea pline

Zilele trecute, pe unul dintre putinele grupuri în care exist și rezist pe Facebook, am văzut un link şi opinii despre episodul ciudat cu Amalia Enache și ursulețul de pe aeroport. Pentru cei ca mine, care nu prea citesc știrile mondene și nici nu urmăresc online vedetele autohtone, povestea este cam așa: fosta știristă s-a războit în scris cu o fată din popor (plus Liviu Dragnea și indirect cu toți românii), pentru că n-a vrut să-i ofere într-un aeroport străin bebelușei sale ursulețul pe care-l avea în brațe. A pus inclusiv o poză cu persoana în cauză ținând bosumflată jucăria de pluș, catalogând-o ca piţipoancă. Pe tipă, nu pe Liviu Dragnea. Găsiţi peste tot povestea, nu are sens să vă trimit spre ea. Cert este că din toată treaba cel mai mult m-a frapat poza de pe Facebook. Explicită (nu vă gândiţi la prostii şi nu înroşiţi Google!), cu faţa fetei și vestimentația descrisă în text, oricum uşor recognoscibilă. Şi da, cu un aspect oarecum superficial. Abia apoi atitudinea: fata nu a vrut să dea un urs de ...
Citește mai mult »

Deși nu pare este despre profesionalism

În vara în care s-a născut cel mic, soțul meu a fost la întâlnirea de niște ani (nu spunem câți) de la absolvirea liceului. Din motive de burtă n-am participat, dar văzând pozele făcute de fotograful la care au apelat organizatorii am fost impresionată. Dincolo de faptul că peisajul și decorul erau foarte fotogenice, am recunoscut în imagini stări, emoții pe care nu le mai văzusem pe chipurile cunoscuților de multă vreme. Viața îți dă, dincolo de riduri sau kilograme în plus, o asprime a privirii pe care o regăsesc în mai toate fotografiile, dar în cele despre care vorbesc acum era estompată și completată de o ghidușie adolescentină. Mi s-au părut așadar reușite, impresionante chiar, și am propus ca la botezul copilului să apelăm la același fotograf. Ar fi fost prima oară când un eveniment de familie beneficia de amintiri puse în imagini profesionist, pentru că în general pozele făcute astfel mi se par artificiale, retușate (așa cum mi se par prea formale și parangheliile cu pricina). Și așa am făcut, imaginându-ne că vom avea o ...
Citește mai mult »

De ce ne purtăm ca hienele?

Urmăresc de ceva vreme contul de Facebook al Eurostat. Iată şi partea bună a Social Media – aceea că-ţi oferă acces facil la informaţii interesante, doar că, spre deosebire de mizeriile care stau la vedere, acestea trebuie căutate. Astăzi a apărut topul deprivării sociale şi materiale pentru 2016. Suntem fruntaşi, locul întâi cu o frumoasă coroniţă: rata de 50%. Aşa cum vă aşteptaţi când vine vorba de noi, treaba asta e urâtă. Rău! Ce înseamnă 50% rată a deprivării? Simplu şi dramatic: că jumătate din populaţia României nu face faţă eventualelor cheltuieli neplanificate. Că nu îşi poate încălzi corespunzător casa, nu poate merge în vacanţe, nu-şi poate împrospăta garderoba, nu iese la restaurant sau nu socializează cu prietenii din motive legate de buget. Că se abţine de la cheltuieli pentru că nu le poate susţine. Demenţa este că cealaltă jumătate cheltuie ca apucata! Şi asta era în 2016, între timp deşi PIB-ul crește ca pâinea în cuptor, noi, pălmaşii simţim inflaţia din ce în ce mai mare. Deci cumpărăm tot mai puţin cu tot mai mulţi bani. Despre asta este vorba: punem mâncarea pe masă mai ...
Citește mai mult »

Lerry go!

La începutul antreprenoriatului aveam un obicei pe care îl consideram educativ: tot ce mă frapa, șoca, întrista, frustra păstram cu sfințenie, într-un folder al clientului de mail. Aveam acolo tot soiul de corespondențe halucinante, mesaje agresive sau minciuni dureroase prin naivitatea lor. Cumva speram astfel să găsesc un model general valabil al tuturor problemelor de comunicare cu oamenii din jur sau măcar să nu repet greșeli făcute și trăite deja. La fiecare schimbare de laptop, când importam toată corespondența, îmi reapărea grupul de mailuri, intitulat profetic “Să nu uiți!” (V-am spus deja că am conversații lungi cu mine! 🙂 ) Evident că nu am găsit astfel modelul general valabil. Și că de-a lungul timpului au apărut numeroase alte situații dificile sau persoane cu potențial toxic. Dar am învățat mult și nu din cele păstrate cu sfințenie, ci din interacțiunile zilnice, de la oameni grozavi, din reușite. Pare imposibil, dar așa este: cheia relațiilor bune cu potențiali candidați nu a fost la cei puțini care își încălcau promisiunile, ci la cei mulți și paroliști. La fel și cheia comunicării ...
Citește mai mult »

Sărbătorile vin – ghid de supraviețuire

În caz că ați ratat calculul, începe acea perioadă din an în care trebuie să fim mai buni, mai generoși, mai apropiați. Dar, în mod deloc paradoxal, ne cam iese pe dos: suntem tot mai chiauni, nervoși, obosiți. Motivele sunt trei mari și late: presiunea socială – neapărat Crăciun înseamnă masă îmbelșugată, brad mare și frumos, copii bucălați și cuminți, familie extinsă ospătându-se zen, presiunea financiară, pentru că toate cele enumerate mai sus costă și volumul de muncă mai mare, la unii la serviciu, la alții acasă, iar pentru cei mai puțini norocoși în ambele locuri. Cum supraviețuim în nebunia care se apropie? Cele mai grele sărbători pe care mi le amintesc au fost după mari pierderi. Cei care au trecut prin asta îmi vor da dreptate: sunt cumplite, nu te poți bucura de nimic și simți festivismul ca pe ceva ipocrit, inutil, lipsit de orice substrat pozitiv. Am supraviețuit, au urmat vremuri mai bune, nici fericirea, nici necazul nu sunt constante sau măcar previzibile. Dacă ar fi să fac un ghid de supraviețuire, cam asta ar fi ...
Citește mai mult »

Binele învinge. Sau nu chiar

Zilele trecute am postat pe LinkedIn un text în care explicam de ce lipsesc salariile din anunțurile de angajare. Nu reiau tema, oricum nu contează pentru că oricine știe mai bine ca mine și are o opinie pe tema asta. Că oamenii întreabă, poate mai agresiv ca de obicei, că emit opinii greșite și apoi le schimbă când înțeleg, mi se pare natural. Șocul meu a fost totuși altul: inepțiile, aberațiile evidente câștigă rapid susținători. Like-uri, comentarii admirative, aplauze virtuale cu toptanul și în toată avalanșa lor argumentele normale își pierd vizibilitatea și, automat, validitatea. Practic am trăit pe pielea mea cum un mesaj devine rapid viral, dar în ciuda corectitudinii lui, cele care rămân în memoria colectivă riscă să fie argumentele invalide contra sa. Este deja celebru cazul vaccinării care a fost legată de autism printr-o eroare de percepție pe care nimeni nu o mai schimbă acum în mintea unora. Aveam așadar șanse să bag în capul tuturor că deși Codul Muncii spune că salariul este confidențial, acest lucru este neadevărat, fals și neavenit, pentru că așa ...
Citește mai mult »

Breaking news: copilul tău nu este geniu!

Există un profesor autointitulat “antrenor de genii” care susține că fiecare copil se naște supradotat, dar educația ulterioară îl “strică”, rupe vraja cea bună și-i fură abilitățile speciale. Opiniile cu pricina au devenit virale pe toate site-urile obscure care conțin vis, caplimpede, verde în titlu, dar au ajuns deseori și în jurnalele de știri din prime-time sau în presa de “calitate”. Este o găselniță frumoasă, tuturor ne place să auzim că avem cei mai cei urmași. Și abia când o spune un profesor de matematică, devine cu adevărat plauzibil. Realitatea este că doar natura este genială și știe că nu am putea supraviețui într-o lume de oameni speciali. Așa că ne face pe toți normali, cu puține excepții despre care nu știm deocamdată cum apar, tocmai pe asta bazându-se antrenorul de mai sus atunci când emite păreri contrare: dacă nu știm cum, poate fi oricum. În mod normal la câte chestii exotice se vehiculează în spațiul public, una în plus n-ar fi mare supărare, mai ales că pare inofensivă. Totuși ideea că ai un copil special poate dăuna fantastic. ...
Citește mai mult »

Sărutul morții la serviciu

Cu mult timp în urmă, lucram la o mică firmă de IT. Recrutarea și selecția erau crimă și pedeapsă, dar compensa printr-o atmosferă frumoasă și oameni îngăduitori. Într-unul dintre birouri conviețuiau la un moment dat doi colegi de suferință și proiecte. El tânăr, venit din mediul corporatist, plin de impresii bune în ceea ce-l privește și extrem de proaste despre tot ce îl înconjoară. În general incapabil să finalizeze orice muncă, oricât de banală. Ea, mai coaptă, venită dintr-o firmă medie, obișnuită să salveze și cele mai moarte proiecte, capabilă de nu o cuprindea nici superlativul și cu o atitudine de predat la școală. Două extreme așadar, dar cum extremele se atrag, cei doi au devenit buni tovarăși. La un moment dat, clienții, și automat șefii, s-au prins că fostul corporatist o cam arde pe la serviciu, singura lui activitate de succes fiind gargara zilnică. Așa că au început evaluările constante, presiunile de a performa, șicanele chiar, intențiile de a scăpa de individ devenind în timp din ce în ce mai evidente. Doar că victima a fost, evident, ...
Citește mai mult »

Cum ar fi o lume a bărbaților?

Nu-mi plac statisticile privitoare la diferențele de gen pentru că mi se par inutile spre periculoase. Dar soarta m-a aruncat într-o lume preponderent masculină și nu pot să nu observ că suntem construiți diferit. Totuși educația și contextul modifică mult construcția inițială, iar eu sunt cel mai bun exemplu, pentru că dintr-o mimoză autentică am devenit o creatură mixtă, in soi de cerber cu sclipici în păr și volan roz la gât. Așadar dincolo de judecăți de valoare sau pretenție de universalitate (*) iată cum cred eu că ar fi o lume în care ar exista doar bărbați: – Un loc tern, de unde a fugit răsfățul și tandrețea. Bărbații sunt preocupați de bunăstare, dar nu prea iau în calcul partea estetică. Într-o lume a lor nu ar exista decorațiuni (o piață de câteva miliarde altminteri, parol!), accesorii sau alte culori în afară de marouri, griuri, albastruri. Răsfățul ar fi interzis în dicționar, sinonimele permise fiind siguranță și confort. – Ținuta ar fi compusă din chiloți vara și chiloți + hanorac iarna. Eu am senzația că noi, complexatele ...
Citește mai mult »