De-ale oamenilor mari

Poate cel mai mare risc în parenting

Săptămâna trecută am fost la un workshop foarte interesant de psihologie sportivă. Printre multe alte confirmări utile, am aflat şi câte ceva la care nu m-am gândit până acum. Ba chiar m-am șocat și speriat în același timp aflând că cel mai mare risc în cariera din acest domeniu al băieţilor nu este reprezentat de accidentări, aşa cum mi-am închipuit eu în naivitatea mea. Și nici pierderea motivaţiei generată de multiplele frustrări ale parcursului deloc uşor. În mod surprinzător, abandonul drumului spre performanţă este cauzat de ceva mult mai poetic şi greu de pus în indicatori: îndrăgosteala. Plăcerea de a iubi romantic, coroborată cu dorinţa de a face pe plac persoanei respective este aşadar principalul motiv pentru care sportivii renunţă pe parcurs. Şi dacă nu o fac, generează oricum impedimente majore, tratabile de regulă prin intervenţie terapeutică. Nu-i de mirare că psihiatrii au vrut la un moment dat să introducă îndrăgosteala pe lista bolilor psihice. Pentru că provoacă, cel putin temporar, pierderea raţiunii, predispune la gesturi nebuneşti, deseori regretabile. Dar nu doar cariera sportivă este în pericol atunci ...
Citește mai mult »

Cele mai cunoscute mituri despre căznicie

Pe drumul de întoarcere din Grecia, în ziua în care aniversam 19 ani de când ne-am pus pirostriile, având timp de analize şi concluzii, mi-am adus aminte de cele mai vehiculate mituri despre relaţia de cuplu. Care nu doar că sunt pe alocuri incorecte, dar mi se par chiar periculoase pentru cei care au tendinţa de a se alinia direcţiei trasate de gura lumii. Aşa ca am purces la demitizare în cele ce urmează: În ordinea numerelor de pe tricou, primul şi cel mai cunoscut mit/ îndemn: “În cuplu să nu te duci niciodată la culcare supărat” Este absurd să-ţi închipui ca orice conflict dintre parteneri, fie el mare sau mic, început dimineaţa sau după cină poate fi tranşat astfel încât somnul să le fie împăcat. A pune punct rapid unor conflicte doar de dragul linistii nocturne ar fi nu doar stupid, ci şi contraproductiv. Uneori sunt multe de negociat sau de organizat pe paliere diferite. Alteori nu apuci să termini argumentele şi trebuie să te bagi în pat – dimineţile de adulţi nu ne aparţin întotdeauna. Este ...
Citește mai mult »

Cultura abuzului la români

Ați mers vreodată la un antrenament sportiv al unei grupe de copii? Dacă nu, vă povestesc eu scenariul, că am tot fost spectator: antrenorul este de regulă scorțos, autoritar, agresiv. Greșelile sunt penalizate cu severitate, comentariile aferente fiind întotdeauna mai numeroase decât sugestiile de îmbunătățire. Iar cei care încearcă să iasă din personajul clasic creionat de înaintași sau școli, suferă de o pasivitate depresivă pentru cursanți, butonează telefonul, stau de vorbă cu alții, generând o plictiseală demotivantă. Rezultatele sportului românesc se văd deja: sunt mii de școli pentru fiecare sport în parte. Au ajuns mai dese ca farmaciile. Dar singurii care visează să ajungă cu adevărat sus sunt cei școliți afară, acolo unde psihologia sportivă este considerată utilă în sinergia faptelor, iar performanța este privită complex, multidisciplinar. Dar nu doar sportul suferă de boala asta. La școală este la fel. Indiferent de vârstă, copiii devin niște soldăței buni de executat ordine și aliniat în regulamente. “Eu spun, tu faci și taci!” pare a fi deviza multor dascăli. În anii ‘80 unii mai sadici (aș jura că sunt ruși) s-au ...
Citește mai mult »

Iubirea în vremuri moderne

Ca și în părințeală, am descoperit destul de repede și pe calea cea grea că există o diferență uriașă între ceea ce ne spune literatura, presa, plus gura lumii și ceea ce se petrece de obicei într-o relație romantică. Pentru că iubirea nu este cu inimioare, vorbe dulci și suspine, ci are trăsături mult mai complexe, profunde și diferite. Practic toate modelele de iubire năbădăioasă pe care le citim, le vedem în filme sau ajung prin ziare sunt toxice. Nu-i ok ca în numele unui sentiment așa de frumos să suferi ca un câine, să te cerți nebunește sau să nu-ți mai priască nimic în viață. Este ok să te doară lipsa, este normal să simți săgeți uneori, este firesc să existe un malaxor de sentimente contradictorii. Dar nu să trăiești în milioane de îndoieli sau să te cerți întruna din toate banalitățile cotidiene, nici să privești relația ca pe un lanț invizibil sau să simți nevoia permanentă de a-l chinui pe celălalt. Dar nu doar modelele sociale sunt idealizate nefericit, astfel încât să ne afecteze propriile relații. Cele pe ...
Citește mai mult »

Copiii din bula mea

Mă agasează teribil când aud oameni trecuți de primele vârste comentând acid la adresa tinerei generații. Care, zic ei, ar fi formată din incapabili superficiali, cu deficiențe grave de caracter și formare profesională/ școlară. Doamne fere’ să apară un război că murim cu zile. Iar pensiile, cine să ni le plătească? Cu siguranță că fiecare generație este educată nu doar de părinți, ci și de școală și influențele sociale, culturale, economice ale vremii. De aceea vor exista probabil elemente specifice, dar niciodată atât de puternice cât să bată individualul, caracterul fiecăruia. Dar generațiile care cresc acum sunt cu mult peste cele ale noastre din niște motive evidente: – au acces la conținuturi și tehnologii la care noi nici nu visam; – sunt generații globale conectate nu doar cu cei aflați în aria lor geografică, ci oriunde în lume; – își pot urmări interesele și pasiunile cu mai multă ușurință decât noi; – cresc în vremuri în care parentingul este mai conștient și mai democratic. Uitându-mă în jurul meu și eliminând filtrele sprecifice vârstei lor (rebeliune, agitație, nonconformism) rămân calități pe care noi ...
Citește mai mult »

Binele învinge

Dacă îmi spunea cineva că mă voi uita la meciurile europenelor din vara asta, ale naționalei de fotbal Under 21, m-aș fi amuzat. Dacă îmi spunea că, mai mult decât atât, le voi aștepta mai ceva ca pe Familia Guldenburg pe vremuri, m-aș fi prăpădit de râs. Campionatul intern de fotbal mi se pare o bizarerie tristă. Cu Becali purtător perpetuu de cuvânt, care privește un business ca pe o fundație religioasă și nu ezită să se proclame un soi de Dumnezeu, cu multiple cazuri de corupție dovedite și câte or mai fi uitate de justiție, cu puține figuri autentice și multe personaje dubioase, spectacolul fotbalistic s-a mutat de pe teren la știri, acolo unde ar trebui să fie doar rezultatele. Dar chiar și pentru o neavizată ca mine, o simplă privire la jocul copiilor ajunși la Euro și calificați deja în semifinale pe locul întâi dintr-o grupă deloc facilă și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a fost suficientă să-mi dau seama că văd altceva. Alt aluat, sportivi compleți, pregătiți pe toate palierele, altă mentalitate, deloc ...
Citește mai mult »

Este etica o chestiune demodată?

Mi-am început ziua cu un articol foarte bun. Bine, dimineaţa a continuat prost, dar despre asta vă povestesc la calm altă dată, pentru că atunci când sunt supărată rareori pot fi şi înţeleaptă. Revenind, articolul este unul despre etică, mai exact despre cauzele derapajelor compasului moral, şi defineşte foarte deştept cele trei cauze ale acestora. Ţin de mult să scriu despre asta, dar uite că cineva a făcut-o mai bine. Mi se pare că social avem tendinţa tot mai agasantă de a promova modelele negative, iar asta ne afectează grav alegerile cotidiene. Cei drept sunt seducătoare, atractive cu potenţial de viralizare, dar nocive. Păi dacă politicienii fură de sting şi încă mai sunt acolo pe poziţii, dacă sportivi de marcă încalcă regulile şi ridică trofee deasupra capului, dacă afacerişti care în mod evident au probleme intelectuale şi morale fac individual cifre care le acoperă pe cele ale tuturor celorlalţi comercianţi cinstiţi, cum să nu te întrebi care este, de fapt, calea? Pentru că şi atunci când imoralităţile sunt descoperite, deşi există forme punitive reglementate legal sau social, recompensele – faima, banii, ...
Citește mai mult »

Cum s-a sfârşit prematur cariera mea politică (Sau educaţia ca proiect national)

Cu ceva timp în urmă, văzându-mă cu vorbele la mine, mulţi apropiaţi au început să tragă de mine să intru într-un partid. Practic devenise o modă, alimentată de situaţia politică şi socială a vremii, iar eu păream a fi candidatul perfect. Mă cunosc destul de bine şi ştiu că sunt şanse minime să reuşesc în acest domeniu. În politică îţi trebuie ficat tare, coloană vertebrală moale şi fund cu aderenţă uriaşă la scaune, ceea ce nu este deloc cazul meu. Totul a culminat când însuşi soţul meu mi-a spus că ar fi o idee bună, moment în care chiar am purces la treabă: trimis CV, înscris în panelurile în care credeam eu că aş putea aduce un strop de cunoaştere (unul dintre ele era, evident, educaţia) şi aşteptat veşti. După scurt timp am primit un chestionar, destul de ok, deşi nu puncta decât tangenţial chestiile cu adevărat dureroase din zonele respective de interes. Am răspuns cu drag şi spor pentru al ţării viitor. Care cred eu că este cea mai dureroasă treabă din învăţământul românesc? Cam aşa ...
Citește mai mult »

Visele nu trebuie doar trăite, ci și finanțate

Cu siguranță cel mai întâlnit refren motivațional,  “trăiește-ți visul/ găsește sensul vieții” (mie-mi par sinonime) reprezintă totodată cea mai mare platitudine devenită virală. Și, mai mult decât atât, un motiv de stress, anxietate şi depresie pentru omul modern. Cineva ne minte îngrozitor când ne spune că putem deveni orice dorim. Adică ne zice, de fapt, ce vrem să auzim: că suntem valoroşi, că prezenţa noastră pe Pământ nu este întâmplătoare, că fiecare dintre noi contează. Probabil că în fapt chiar putem, dar în niște limite destul de greu de controlat: ale geneticii, educației primite și contextului economico-social în care trăim. Realitatea este că suntem mulţi. Prea mulţi. Deci o infinitate de vise, care adesea se bat cap în cap. O mulţime uriaşă de potenţiale talente care trebuie să-şi găsească toate locul pe o planetă prea mică. Dacă o luăm logic, raţional, firesc, realizăm că scopul vieţii este acela de a o trăi, iar visul suprem este să o facem cât mai confortabil. Poate că aceasta este problema cu visele: nu pot fi raționale. Nu te poți ridica deasupra ta și privi cu ochii minții la ce poți ...
Citește mai mult »

Ce trebuie (neapărat) să ştim despre alegerile de duminică

Datorită numărului considerabil de ghiocei prinşi în buchetul vieţii, am votat de multe ori până acum şi, mai ales, am urmărit numeroase campanii electorale care au mers de la naivitate, greţoşenie până la virtuozitate în ale marketingului politic. Cred aşadar că sunt la fel de îndreptăţită ca toţi vectorii de comunicare poziţionaţi pro sau contra unui partid să-mi spun parerea. Care va fi, cel mai probabil, pe placul nimănui. Aşadar, iată ce trebuie neapărat să ştiți despre alegerile de duminică: 1. De luni viaţa noastră va fi exact la fel ca cea de azi. Parlamentul European este un colos birocratic, în care lucrurile se întâmplă într-un ritm propriu, urgenţele României rămânând aşadar probleme interne pe care va trebui să le rezolvăm noi, aici. Singurii câştigaţi vor fi, ca de obicei aleşii, pe care îi aşteaptă o carieră lină şi profitabilă şi partidele, care capătă astfel reperele campaniilor viitoare. Pentru noi va fi la fel şi oricine vă zice altceva, o face dintr-un pur interes politic sau personal. 2. Avem dreptul de a alege pe cine dorim! Serios, PSD, PNL, Alianţa USR – Plus sau, poate, ...
Citește mai mult »