De-ale oamenilor mari

Agilitate sau fragilitate?

Nu pot să nu scriu despre ce se întâmplă în piața muncii zilele acestea. Este evident există firme care au fost luate pe nepregătite de situația existentă. Cărora le-au picat proiecte, li s-a sugrumat cash-flow-ul, le-au dispărut clienți sau, poate, linii de business întregi. Și firme care, deși sunt pregătite, știu că nu pot susține pe o durată nedeterminată din fonduri proprii o armată de angajați înrolați în a aștepta vremuri mai bune. Primul meu sfat, pentru toți cei aflați într-o incipientă criză este să stea calmi, să încerce să analizeze la rece (aici consultanții ăia de-i huliți chiar pot ajuta, nefiind implicați emoțional în business-ul vostru) și, mai ales, să comunice. Cu angajații, cu clienții cheie, membrii board-ului între ei, cu piața. Uitați-vă la cei mari cum fac și încercați să scalați anumite reacții și comunicări. Al doilea sfat este să găsiți banii. Să calculați scenarii de dificultate diferită, să vedeți cât și cum ajung, de unde vin acum, de unde ar mai putea sosi (crizele aduc cu ele și oportunități, nu-i mit). Să găsiți găurile ...
Citește mai mult »

Cum ai crescut, așa ești

Mă uit la copiii mei cei obligați să stea în casă și mă gândesc că nu există pedeapsă mai mare pentru ei. Celui mic îi lipsește rigoarea programului și antrenamentele care-i mai potoleau din imensa energie. Celui mare îi lipsesc prietenii, socializarea, munca. Sunt ca niște lei în cușcă, gata oricând să sară la beregata cui le intră în spațiul personal. Și asta deși încă pot ieși în curte, au console de tot soiul, filme, jocuri, cărți, activități. Mie, pe de altă parte, nu îmi este deloc greu. Am realizat că cel mai tare mă obosea și enerva timpul mort petrecut pe drumuri, deloc puțin. Și faptul că trebuia să gestionez logistica în două locații. Așa, cu o singură bucătărie și cel puțin 3-4 ore câștigate zilnic, lucrurile îmi par mult mai simple. Dar dincolo de asta, mi-am amintit de copilăria mea, în care nu aveam televizor (adică aveam, dar era degeaba), console, jocuri, jucării, activități structurate de adulții din viața mea. Vacanțele erau doar cu ceva cărți și mult timp liber. Și prietenii sau rudele, asta dacă ...
Citește mai mult »

Crizele și înțelepciunea lor

Este clar că trăim într-o situație de criză fără precedent pentru generațiile noastre. Deși medicina a evoluat, se dovedește că întotdeauna apare câte ceva să testeze limitele sistemelor create de om. Dar dincolo de pericolul real sau stabilit statistic care ne paște, prezenta situație de forță majoră ne învață niște lucruri. Sau ni le amintește, dacă am fost înțelepți și le-am prins la timpul lor. 1. Prioritățile sunt cele clasice. Cu ceva timp în urmă, un cunoscut îmi atrăgea atenția că vorba românului “sănătoși să fim că le ducem pe toate” este limitată și ar trebui reformulată. Nu contest că suntem un popor destul de ipohondru, dar la fel de adevărat e că un om bolnav înseamnă un om inapt. Sau, în funcție de gravitatea bolii, poate chiar aproape mort. Sănătatea este esențială pentru calitatea și cantitatea vieții. Pentru că începusem să ne credem nemuritori, iată și semnalul de trezire! 2. Nu suntem atât de indispensabili pe cât credem. Foarte mulți oameni consideră că dacă nu se dau dimineața jos din pat, Pământul își oprește mișcarea de rotație, Soarele nu mai răsare, ...
Citește mai mult »

Dacă relațiile ar avea viață veșnică

La începutul săptămânii, printre provocările alinierii defectuoase a planetelor, s-a numărat una cu adevărat nouă pentru mine. Am văzut așadar cu ochii mei cum arată infidelitatea, din fericire a altora. Adică am dat nas în nas cu o persoană pe care o știu ca făcând parte dintr-o familie mai mult decât tradițională, plimbându-se tandru și romantic cu altcineva decât perechea oficială. Penibilul momentului pe o scară de la 0 la 100 a fost de 1 000 000. Dar ca orice chestie care mă întoarce, răscolește, intrigă, nervozează, s-a dovedit a fi un nou episod din seria “Dezvoltare personală pe bune!”. Fie vorba între noi, lucrurile se prezintă exact așa cum nu ne închipuim. Există o grămadă de stereotipii cu privire la chestia asta urâtă, care sunt bune, pentru că ne ajută să trecem mai ușor peste un astfel de episod, în cazul în care ne nimerim de partea cealaltă a situației. Realitatea este că oamenii ăștia erau senini și fericiți. Se simțeau bine, se bucurau de moment. Inițial m-am pus în papucii persoanei traduse conform hărții pe care ...
Citește mai mult »

Despre sharenting, noul motiv de shaming al părinților

De câțiva ani buni apare în mod recurent o temă legată de Social Media: este sau nu etic, periculos sau util să împărtășim lumii virtuale fotografii sau informații despre copiii noștri minori? Evident că există, ca în orice alt război, două tabere. Una este cea a radicalilor care consideră că minorul este într-un iminent și teribil pericol atât timp cât poza lui apare online. Deși am observat că nu mai e un pericol atunci când dezvălui numeroase detalii despre programul său școlar și locația desfășurării lui. Aceștia consideră că orice informație împărtășită lumii virtuale despre copiii noștri este o invitație directă făcută pedofililor. Cealaltă a milioanelor de părinți care continuă să posteze filme sau povestiri despre odraslele lor și îi consideră pe cei radicali retrograzi și excesiv de anxioși. Tema de bătaie a căpătat așadar un nume inspirat din alăturarea cuvintelor share și parenting: sharenting, adică dezvăluirea excesivă (nu știu cum și cine contorizează asta) de informații online despre copiii noștri. Evident că nu sunt eu cea care va pune capăt războiului, deși mă găsiți, ca de obicei, pe ...
Citește mai mult »

Eu versus ceilalți

În ciuda faptului că ne credem foarte sofisticați și evoluați, noi, cei din specia umană, nu suntem prea diferiți de alte mamifere. Mergem biped, vorbim articulat și, credem noi, judecăm mai adânc, dar suntem programați întru supraviețuire și perpetuarea speciei. Nici când vine vorba despre educația copiilor, lucrurile nu se schimbă prea mult. Îi îngrijim, suntem atenți la integritatea lor fizică și le transmitem datele, comportamentele, abilitățile necesare vieții. Fiecare după cum o vede. Pentru că supraviețuirea este pe de o parte o chestiune individuală: eu să am, eu să pot, eu să fac. Dar și una de grup: găsirea unui statut astfel încât ceilalți să nu ne mănânce cu fulgi cu tot. Asta facem toți, exeptând cazurile patologice de părinți denaturați. Mai există însă o componentă, pe care doar oamenii de succes o știu. Aceea de a-i privi pe ceilalți nu doar ca potențiali competitori, ci și ca pe niște centre de profit, oricât de imoral ar părea. Fie în industria diverismentului, sport sau producerea de plăcinte, oamenii care se ridică deasupra celorlalți știu că nu este suficient ...
Citește mai mult »

Ce fac de “coronavirus”?

Am trecut deja de multe epidemii de gripă sezonieră, aviară și porcină. Pe aceasta din urmă am văzut-o cu ochii mei la copilul cel mare, care a pescuit-o dintr-o vacanță de iarnă la Predeal. Față de o altă viroză, de-a noastră neaoșă căpătată la Sovata, care m-a doborât și pe mine la pat, a fost mult mai ușor de dus. Știu așadar că între ceea ce vedem la televizor sau citim în presă și ceea ce se întâmplă în viața reală sunt diferențe uneori uriașe. Și mai știu, din experiența de mamă, că sunt prea multe virusuri și bacterii al căror nume ne este încă necunoscut, dar care pot deveni oricând noua vedetă a spitalelor, laboratoarelor și programelor de știri. Ce fac așadar în perioada asta de semi-isterie? Nimic special. Oricum de când am copii mi-am format reflexul de a mă spăla pe mâini exagerat. Motiv pentru care, mai ales în anotimpul rece, am mâinile uscate, crăpate, îmbătrânite prematur. Încerc să evit spațiile închise și aglomerațiile. Lucru aproape imposibil de altfel, asta este viața omului modern, umăr în umăr cu ...
Citește mai mult »

Vorbe cu şi despre stereotipii

Fiecare om (suntem diferiţi şi) are nişte subiecte care-l vulnerabilizează, deci care se pot transforma în potenţiale cauze în care să se implice. Sunt bloggeri care scriu mult despre abuz, tocmai pentru ca au fost abuzaţi. Sau vedete care investesc în adăposturi pentru animale, pentru că doar împreună cu ele îşi găsesc confortul. Unii ajută mult copiii bolnavi. Alţii bătrânii instituţionalizaţi. Fiecare după cum l-a dus sau i-a arătat viaţa. Am şi eu vulnerabilităţile mele. În ceea ce mă priveşte, nu se glumeşte cu suicidul, cancerul sau demenţa. Dar până să găsesc puterea de a mă implica activ în astfel de cauze, altfel decât a dona, lupt cu altceva: cu stereotipiile. Pentru că m-am săturat să fiu privită din prisma unor statistici sau experienţe personale subiective ale celor cu care interacţionez. Ştiu că ne ajută mult să avem nişte tipare de gândire, acţiune şi comportament. Totul devine previzibil în mintea noastră, deşi nu neaparat şi în realitate. Anxietatea scade. Încrederea în sine crește, punând etichete celor din jur și introducându-ne mental în grupul care ne place. Dar ...
Citește mai mult »

90-60-90

Decenii întregi brandurile comerciale au folosit modele perfecte pentru a-și promova produsele. Fete superbe, tinere, perfecte, bărbați bronzați, cu mușchii la vedere, imagini ireale și intangibile. Evident că hainele, mașinile sau produsele cosmetice par mai dezirabile într-o asemenea companie. “Dacă îmi cumpăr telefonul ăsta, sunt cu un pas mai aproape de a arăta ca tânărul asta bine clădit!” ar trebui să gândească consumatorul de rând. Dar perfecțiunea nu traversează strada la fiecare semafor. Și după o perioadă lungă în care am plătit tânjind degeaba după ea, ne-am cam dat seama că nu mai interesează aşa de mult. Pentru că da: decenii la rând femeile trecute de 30 de ani au fost excluse din preocupările publicitarilor. Nu mai zic despre femeile care nu se apropiau idealului de frumuseţe stabilit Dumnezeu ştie prin ce algoritm, celebrul 90-60-90. Decenii la rând nu am văzut pe afișe riduri, celulită, vergeturi. Sunt rușinoase, trebuie ascunse. Doar că aproape toate suratele mele au câte ceva de pe această listă neagră! Și iată că au venit vremurile pe care le profeţeam: consumatorul s-a săturat de ...
Citește mai mult »

Succesul seduce şi panica vinde

Zilele acestea două ştiri sunt omniprezente sub ochii noştri: moartea prematură (şi cumva anunţată) a lui Kobe Bryant şi pandemia care stă să vină de gripă asiatică. Nu că cele trei ale noastre ar sta pe loc. Despre moarte, n-ai ce scrie inteligent. Vine când vrea, ia ce-i place. De data asta nouă suflete, printre care şi copii frumoşi, talentaţi, minunaţi, ca toţi copiii de altfel. Dar acum a venit cumva anunţată. Baschetbalistul american a povestit într-un interviu din 2018, că a luat decizia de a se deplasa cu elicopterul pentru a putea avea timp pentru familia sa: pentru a ajunge la meciurile şi serbările fetelor, pentru a tăia din momentele lungi şi agonizante din trafic. Ori a folosi transportul aerian pe post de taxi, îţi cam pune statisticile în cap. Există totuşi nişte concluzii evidente despre succes, iar prima este că nu-ţi dă răgaz de nimic altceva, te mănâncă pe tot. Şi trebuie să alegi. Şi nu-i uşor – cu cât reuşita este mai mare, cu atât costurile de timp, bani, energie, disponibilitate afectivă, sunt și ...
Citește mai mult »