De-ale oamenilor mari

Şi acum ce?

Pare a fi o întrebare specifică eşecului: şi acum ce? Ce urmează în jos după nivelul mării? Ce fac dacă am greşit? Ce soluţii am? Ce paşi trebuie să urmez pentru a ieşi din impas? Ce ar trebui să mă motiveze pentru a continua? Cu toate acestea eu am auzit-o în trei poveşti despre succes: Prima, cea a unei cântăreţe de notorietate planetară care îşi povestea într-un documentar cariera. Ajunsă în punctul considerat atunci maxim, cu săli pline, conturi în bancă aşişderea şi imposibilitatea de a mai ieşi din casă fără gardă de corp exact asta s-a întrebat: Şi acum ce? Ce mai poate urma? Ce fac în continuare? Ce ar trebui să mă motiveze? Ce ar trebui să simt? Păi ar urma un nou album… Oamenii se plictisesc şi te uită dacă nu apari cu altceva. Este plină istoria muzicii moderne de artişti care au rămas în memoria colectivă cu un singur hit. Şi să duplici succesul nu-i chiar un obiectiv facil, creaţia fiind o activitate volatilă, greu de controlat. Iată că răspunsurile nu sunt uşoare nici când priveşti de sus. Pentru că tot jos ...
Citește mai mult »

Din dragoste de Valentina Neacșu

Ieri am văzut o scenă care m-a inspirat. Personajele: un cuplu tânăr, el slab mort împingând un landou, ea, proaspăt ieșită din lăuzie și având triplul greutății lui, mâncând cu poftă dintr-o înghețată. La un moment dat îi oferă generos și soțului (cuplu tânăr, de la o vârstă nu mai împarți mâncarea nici sub amenințare armată), care o refuză purtând mutra ușor intrigato-dezgustată, nu înainte de a-i scana mărinimia timp de o secundă. Mi-am amintit brusc de toate poveștile de iubire care s-au curmat brusc, prematur și tragic: Romeo și Julieta, Allan și Maitreyi, doamna cu acel colier spectaculos și personajul interpretat de Leo DiCaprio în Titanic. Toate ne-au întristat și au devenit memorabile tocmai pentru că nu s-au terminat cu celebra sintagmă “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” ca toate celelalte povești. Am realizat astfel brusc că personajele cu pricina au fost chiar norocoase, pentru că iubirea lor a rămas imortalizată artistic într-una dintre ipostazele grele pe care oricum toate cuplurile au darul de a le parcurge – chiar ultima. Nu aveți cum să mă ...
Citește mai mult »

Scurt ghid de rezolvare a problemelor

Deseori văd oameni care își torturează somnul, mintea și viața cu tot soiul de probleme. Unele reale, altele doar scenarii precum cel imaginat de Creangă și al lui drob de sare ucigaș de prunci. Pic și eu în patima asta uneori, de aceea mi-am formulat un ghid de conduită în astfel de situații, pentru ca mintea mea să nu explodeze într-un nor de fum neuronal. Ghid pe care-l pun aici, pentru că este cea mai bună soluție anti-uitare. Mai întâi partea de analiză a datelor. Pentru a identifica în mod corect o problemă trebuie să (îți) pui următoarele întrebări: 1. Este o problemă reală sau imaginară? Problemele reale sunt palpabile, pot fi puse cu puncte-puncte ca la aritmetica decrețeilor din ciclul primar. Se dă, puncte puncte, se cere, puncte puncte. Problemele imaginare sunt rodul creativității noastre debordante și capătă forma unor scenarii a căror probabilitate depinde de cel/ cea care o analizează. Exemplu de problemă reală: nu ai loc de muncă, deci nici bani. Este clar ce trebuie făcut. Exemplu de problemă imaginară: ai loc de muncă și bani, dar sigur îl vei ...
Citește mai mult »

Picăturile care umplu pahare prea pline

Zilele trecute, pe unul dintre putinele grupuri în care exist și rezist pe Facebook, am văzut un link şi opinii despre episodul ciudat cu Amalia Enache și ursulețul de pe aeroport. Pentru cei ca mine, care nu prea citesc știrile mondene și nici nu urmăresc online vedetele autohtone, povestea este cam așa: fosta știristă s-a războit în scris cu o fată din popor (plus Liviu Dragnea și indirect cu toți românii), pentru că n-a vrut să-i ofere într-un aeroport străin bebelușei sale ursulețul pe care-l avea în brațe. A pus inclusiv o poză cu persoana în cauză ținând bosumflată jucăria de pluș, catalogând-o ca piţipoancă. Pe tipă, nu pe Liviu Dragnea. Găsiţi peste tot povestea, nu are sens să vă trimit spre ea. Cert este că din toată treaba cel mai mult m-a frapat poza de pe Facebook. Explicită (nu vă gândiţi la prostii şi nu înroşiţi Google!), cu faţa fetei și vestimentația descrisă în text, oricum uşor recognoscibilă. Şi da, cu un aspect oarecum superficial. Abia apoi atitudinea: fata nu a vrut să dea un urs de ...
Citește mai mult »

Deși nu pare este despre profesionalism

În vara în care s-a născut cel mic, soțul meu a fost la întâlnirea de niște ani (nu spunem câți) de la absolvirea liceului. Din motive de burtă n-am participat, dar văzând pozele făcute de fotograful la care au apelat organizatorii am fost impresionată. Dincolo de faptul că peisajul și decorul erau foarte fotogenice, am recunoscut în imagini stări, emoții pe care nu le mai văzusem pe chipurile cunoscuților de multă vreme. Viața îți dă, dincolo de riduri sau kilograme în plus, o asprime a privirii pe care o regăsesc în mai toate fotografiile, dar în cele despre care vorbesc acum era estompată și completată de o ghidușie adolescentină. Mi s-au părut așadar reușite, impresionante chiar, și am propus ca la botezul copilului să apelăm la același fotograf. Ar fi fost prima oară când un eveniment de familie beneficia de amintiri puse în imagini profesionist, pentru că în general pozele făcute astfel mi se par artificiale, retușate (așa cum mi se par prea formale și parangheliile cu pricina). Și așa am făcut, imaginându-ne că vom avea o ...
Citește mai mult »

De ce ne purtăm ca hienele?

Urmăresc de ceva vreme contul de Facebook al Eurostat. Iată şi partea bună a Social Media – aceea că-ţi oferă acces facil la informaţii interesante, doar că, spre deosebire de mizeriile care stau la vedere, acestea trebuie căutate. Astăzi a apărut topul deprivării sociale şi materiale pentru 2016. Suntem fruntaşi, locul întâi cu o frumoasă coroniţă: rata de 50%. Aşa cum vă aşteptaţi când vine vorba de noi, treaba asta e urâtă. Rău! Ce înseamnă 50% rată a deprivării? Simplu şi dramatic: că jumătate din populaţia României nu face faţă eventualelor cheltuieli neplanificate. Că nu îşi poate încălzi corespunzător casa, nu poate merge în vacanţe, nu-şi poate împrospăta garderoba, nu iese la restaurant sau nu socializează cu prietenii din motive legate de buget. Că se abţine de la cheltuieli pentru că nu le poate susţine. Demenţa este că cealaltă jumătate cheltuie ca apucata! Şi asta era în 2016, între timp deşi PIB-ul crește ca pâinea în cuptor, noi, pălmaşii simţim inflaţia din ce în ce mai mare. Deci cumpărăm tot mai puţin cu tot mai mulţi bani. Despre asta este vorba: punem mâncarea pe masă mai ...
Citește mai mult »

Lerry go!

La începutul antreprenoriatului aveam un obicei pe care îl consideram educativ: tot ce mă frapa, șoca, întrista, frustra păstram cu sfințenie, într-un folder al clientului de mail. Aveam acolo tot soiul de corespondențe halucinante, mesaje agresive sau minciuni dureroase prin naivitatea lor. Cumva speram astfel să găsesc un model general valabil al tuturor problemelor de comunicare cu oamenii din jur sau măcar să nu repet greșeli făcute și trăite deja. La fiecare schimbare de laptop, când importam toată corespondența, îmi reapărea grupul de mailuri, intitulat profetic “Să nu uiți!” (V-am spus deja că am conversații lungi cu mine! 🙂 ) Evident că nu am găsit astfel modelul general valabil. Și că de-a lungul timpului au apărut numeroase alte situații dificile sau persoane cu potențial toxic. Dar am învățat mult și nu din cele păstrate cu sfințenie, ci din interacțiunile zilnice, de la oameni grozavi, din reușite. Pare imposibil, dar așa este: cheia relațiilor bune cu potențiali candidați nu a fost la cei puțini care își încălcau promisiunile, ci la cei mulți și paroliști. La fel și cheia comunicării ...
Citește mai mult »

Sărbătorile vin – ghid de supraviețuire

În caz că ați ratat calculul, începe acea perioadă din an în care trebuie să fim mai buni, mai generoși, mai apropiați. Dar, în mod deloc paradoxal, ne cam iese pe dos: suntem tot mai chiauni, nervoși, obosiți. Motivele sunt trei mari și late: presiunea socială – neapărat Crăciun înseamnă masă îmbelșugată, brad mare și frumos, copii bucălați și cuminți, familie extinsă ospătându-se zen, presiunea financiară, pentru că toate cele enumerate mai sus costă și volumul de muncă mai mare, la unii la serviciu, la alții acasă, iar pentru cei mai puțini norocoși în ambele locuri. Cum supraviețuim în nebunia care se apropie? Cele mai grele sărbători pe care mi le amintesc au fost după mari pierderi. Cei care au trecut prin asta îmi vor da dreptate: sunt cumplite, nu te poți bucura de nimic și simți festivismul ca pe ceva ipocrit, inutil, lipsit de orice substrat pozitiv. Am supraviețuit, au urmat vremuri mai bune, nici fericirea, nici necazul nu sunt constante sau măcar previzibile. Dacă ar fi să fac un ghid de supraviețuire, cam asta ar fi ...
Citește mai mult »

Binele învinge. Sau nu chiar

Zilele trecute am postat pe LinkedIn un text în care explicam de ce lipsesc salariile din anunțurile de angajare. Nu reiau tema, oricum nu contează pentru că oricine știe mai bine ca mine și are o opinie pe tema asta. Că oamenii întreabă, poate mai agresiv ca de obicei, că emit opinii greșite și apoi le schimbă când înțeleg, mi se pare natural. Șocul meu a fost totuși altul: inepțiile, aberațiile evidente câștigă rapid susținători. Like-uri, comentarii admirative, aplauze virtuale cu toptanul și în toată avalanșa lor argumentele normale își pierd vizibilitatea și, automat, validitatea. Practic am trăit pe pielea mea cum un mesaj devine rapid viral, dar în ciuda corectitudinii lui, cele care rămân în memoria colectivă riscă să fie argumentele invalide contra sa. Este deja celebru cazul vaccinării care a fost legată de autism printr-o eroare de percepție pe care nimeni nu o mai schimbă acum în mintea unora. Aveam așadar șanse să bag în capul tuturor că deși Codul Muncii spune că salariul este confidențial, acest lucru este neadevărat, fals și neavenit, pentru că așa ...
Citește mai mult »

Breaking news: copilul tău nu este geniu!

Există un profesor autointitulat “antrenor de genii” care susține că fiecare copil se naște supradotat, dar educația ulterioară îl “strică”, rupe vraja cea bună și-i fură abilitățile speciale. Opiniile cu pricina au devenit virale pe toate site-urile obscure care conțin vis, caplimpede, verde în titlu, dar au ajuns deseori și în jurnalele de știri din prime-time sau în presa de “calitate”. Este o găselniță frumoasă, tuturor ne place să auzim că avem cei mai cei urmași. Și abia când o spune un profesor de matematică, devine cu adevărat plauzibil. Realitatea este că doar natura este genială și știe că nu am putea supraviețui într-o lume de oameni speciali. Așa că ne face pe toți normali, cu puține excepții despre care nu știm deocamdată cum apar, tocmai pe asta bazându-se antrenorul de mai sus atunci când emite păreri contrare: dacă nu știm cum, poate fi oricum. În mod normal la câte chestii exotice se vehiculează în spațiul public, una în plus n-ar fi mare supărare, mai ales că pare inofensivă. Totuși ideea că ai un copil special poate dăuna fantastic. ...
Citește mai mult »