Carieră

Cum ne îmbrăcăm la serviciu?

A long time ago, in a galaxy far, far away, personajul de față era HR Manager într-o firmă mică, tânără și dinamică din industria online/ tehnologie. Mediul era relaxat, oamenii la fel, ceea ce însemna și multe ținute informale și creative. Într-o zi frumoasă de primăvară, pe când recrutarea și selecția erau în toi, primesc telefon de la un candidat programat la o discuție. Eu purtam blugi, tricou și o șapcă, aceasta din urmă pentru că bad hair day. Iar omul de la telefon mă anunță că va veni la interviu, dar își cere scuze pentru ținută, întrucât n-a apucat să-și ia costumul de la curățat. Jur că i-am bănuit pe dragii mei colegi că au pus la cale o farsă! Vine ora interviului și apare candidatul. Purta pantaloni impecabili și o cămașă atât de călcată de-ți era frică să te aproprii de dunga de pe mâneci, așa de țeapănă stătea. Evident că șapca mea ceaușistă (*) a devenit o țintă de atracție, iar ținutele contrastante motiv de incompatibilitate. Din privirea sa am bănuit că sunt suspectată ...
Citește mai mult »

O întrebare de pus intervievatorilor

Există o grămadă de resurse privitoare la interviul de selecție. Atât online cât și offline sunt catralioane de sfaturi aferente: ținuta recomandată, trucuri privind limbajul corpului sau răspunsurile întrebărilor “capcană”. Sper să-mi găsesc răbdarea să le pun și eu cap la cap din nou, reluându-le pe cele cu adevărat utile, pentru că mitologia devine virală, iar sfaturile cu adevărat autentice se pierd în noianul de maculatură. Astăzi vă vând un pont privitor la acel moment în care intervievatorii oferă sacrificatului candidatului dreptul șansa de a pune întrebări. Încep cu a descrie contextul: în caz că nu v-ați dat seama, departamentele de resurse umane sunt imaginea vie și reală a companiei pe care o reprezintă. În ele stau încapsulate întreg climatul organizațional, toate metehnele manageriale și toate frustrările care bântuie angajații. Când firma este bine, cu oameni normali, cu fluxuri de lucru optime și cash flow sănătos, veți întâlni așadar la interviu persoane tonice, care știu ce caută și ce au de făcut, empatice și deschise spre a comunica. Când lucrurile merg rău, veți găsi niște persoane chiaune, incapabile să ...
Citește mai mult »

De ce ocolesc tinerii salariile mici?

În ultima vreme știrile ne tot prezintă mofturile tinerilor de a se angaja: se aude că toți vor salariu de peste 800 euro net (gurile rele zic chiar 1000), poziții manageriale, pachet de beneficii complex. (*) Evident că piața muncii strâmbă din nas: la câte știu să facă tinerii absolvenți, mai degrabă ar trebui să dea bani mai întâi, pentru a învăța și abia apoi să fie trecuți pe statul de salarii. De unde vin așadar mofturile și ce este de făcut cu ele? Știu că nu sună bine, dar sursa primă a acestor probleme este chiar educația din familie. Ca să nu încep cu “pe vremea mea”, zic altfel: generații întregi cu decreței, educați în spirit comunist, au intrat în piața muncii natural, luând-o de jos, știind că cel mai greu este primul pas. Copii crescuți în frustrări inimaginabile astăzi, de la lipsa unor chestii uzuale (haine, dulciuri, alimente de bază chiar), la asumarea unor sarcini care par de-a dreptul abuzive. Da, am stat la cozi uriașe, am cules frunze de dud, am vândut sticle să cumpărăm înghețată ...
Citește mai mult »

FO Day

La începutul carierei mele am avut șansa de a vedea o aplicație software de management al resurselor umane dezvoltată în SUA. Erau vremurile când Internetul nu era accesibil tuturor, iar aplicațiile de acest tip nici măcar nu-și găseau utilizatori prin firmele autohtone, asta așa, să înțelegeți contextul. Softul în cauză era un exemplu de utilitate și usabilitate, dar despre altceva este vorba aici. La capitolul compensații și beneficii era presetat tabelul cu zile libere ale angajaților: concediul de odihnă negociat, medicalele, zilele libere legale și alte propuneri similare: ziua mamei, ziua tatălui, ziua copilului și, surprinzător pentru mine atunci, Fuck Off Day, adică ziua în care să-i spui pe nume jobului, firmei și șefului. La momentul acela, lucrând într-o firmă cu o cultură care nu încuraja nici medicalul, d-apoi ziua cu pricina, mi s-a părut o abordare amuzantă. Dar privind cu ochii de acum, opțiunea de a te deconecta neașteptat o zi mi se pare nu doar utilă, ci chiar esențială pentru sănătatea omului și a organizației. Ideea că ești de neînlocuit, atât de înrădăcinată în mentalitatea noastră, este ...
Citește mai mult »

Sărutul morții la serviciu

Cu mult timp în urmă, lucram la o mică firmă de IT. Recrutarea și selecția erau crimă și pedeapsă, dar compensa printr-o atmosferă frumoasă și oameni îngăduitori. Într-unul dintre birouri conviețuiau la un moment dat doi colegi de suferință și proiecte. El tânăr, venit din mediul corporatist, plin de impresii bune în ceea ce-l privește și extrem de proaste despre tot ce îl înconjoară. În general incapabil să finalizeze orice muncă, oricât de banală. Ea, mai coaptă, venită dintr-o firmă medie, obișnuită să salveze și cele mai moarte proiecte, capabilă de nu o cuprindea nici superlativul și cu o atitudine de predat la școală. Două extreme așadar, dar cum extremele se atrag, cei doi au devenit buni tovarăși. La un moment dat, clienții, și automat șefii, s-au prins că fostul corporatist o cam arde pe la serviciu, singura lui activitate de succes fiind gargara zilnică. Așa că au început evaluările constante, presiunile de a performa, șicanele chiar, intențiile de a scăpa de individ devenind în timp din ce în ce mai evidente. Doar că victima a fost, evident, ...
Citește mai mult »

Despre șomeri

La începutul precedentei crize, când șomajul ajunsese la cote îngrijorătoare, mi-am propus ca în toate proiectele de recrutare și selectie în care sunt implicată să ofer prioritate celor fără job. Am cunoscut atunci șomeri de toate vârstele și profesiile, de prin toate industriile. Și recunosc că nu am reușit să angajez nici măcar unul. Mai mult, mi-a fost greu să trimit măcar câteva CV-uri către clienți. De ce? Pentru că în ciuda faptului că aveau nevoie de un job, nu îl căutau activ: așteptau să fie curtați, invitați, periați, rugați. Să li se ofere prezumția de victimă a sistemului, să li se ofere umeri pe care să plângă și timp să-și lingă rănile. Ori lucrurile nu funcționează așa: când cei din mediul privat externalizează recrutarea și selecția chiar contează să fii cel mai bun profesional, să ai o motivație corectă, să mimezi măcar normalitatea psihică. Recruiterul nu este psihanalist, angajatorul nu este ONG. Mesajele pe care le-am primit post-feedback mi-au întărit ideea că oamenii nu pot fi ajutați dacă ei înșiși nu învață să se ajute: “oricum era un ...
Citește mai mult »

Despre smerenie

Smerenia este un cuvânt cu rezonanţă religioasă frumoasă şi un comportament creştinesc greu de pus în practică de noi toţi. Înseamnă mai mult decât umilință, este o modestie frumoasă, conștientă, voită, chiar studiată. Dacă stăm să ne gândim, religia și psihologia promovează în mare aceleași concepte: dragostea necondiționată, acceptarea a ceea ce ți se întâmplă, predarea controlului sau renunțarea la el și, zic eu, această umilință neumilitoare care este smerenia. Nu doar creștinismul este cel care a înțeles și promovat importanța acestei lepădări de sine. În anumite culturi vechi învăţăceii erau trimiși la cerșit de către discipoli, scopul nefiind unul economic, ci tocmai unul educativ: lepădarea de sine, de orgoliu, practicarea conştientă a umilinţei. Iată că oamenii nu doar că îi înțeleg importanța din cele mai vechi timpuri, dar o şi practică, exersează, valorizează. Și românii au vorba aceea despre capul plecat pe care nu-l taie sabia, dar sună destul de ambiguu, chiar ticălos, pentru că totuși a fi smerit nu este același lucru cu a fi doar umil sau chiar prost. Societatea modernă idolatrizează însă rebelii, poate tocmai ...
Citește mai mult »

O poveste despre carieră

Puţini ştiu că iniţial am vrut să urmez cursurile Facultăţii de Limbi Străine. Îmi plăcea franceza, am studiat-o intens, dar cu câteva luni înaintea examenului de admitere m-am răzgândit şi am vrut să dau la Psihologie. Apoi, pentru că depusesem un efort destul de mare pentru examenul de bacalaureat pregătindu-mă la Pedagogie – o disciplină deloc uşoară – şi pentru că Matematica mă speria binişor, am ales Ştiinţele Educaţiei. Aşa funcţiona mintea unui copil de 18-19 ani, care a avut totuşi şansa de a învăţa să scrie şi să citească pe alţii de 6. Când au început să curgă mailurile cu solicitări de terapie din partea cititorilor prezentului blog, m-am amuzat inițial: probabil că aveam chiar eu la început nevoie de câteva şedinţe după o nouă maternitate deloc uşoară şi începută sub auspicii pentru care nu eram pregătită. Apoi, când eu însămi m-am adaptat, am început să regret că nu am ales Facultatea de Psihologie. Atâţia oameni care au nevoie de ajutor ajung la mine, iar eu nu pot ajuta procesul lor de vindecare – complicată situaţie! Din ...
Citește mai mult »

Criza din piaţa muncii de la noi

În piaţa muncii autohtone selecţia candidaţilor decurge cam aşa: – Ai peste 50 de ani? Miroşi a naftalină, du-te acasă şi pune de colivă! Lasă locul celor tineri şi sexosi, după cum spun specialiştii de vază. – Eşti femeie tânără şi măritată? Vei vrea în curând concediu maternal. Ai deja copii mititei? Nasol, cu epidemiile astea sigur vei lua multe medicale. Mai măricei? Păi au examene, probleme la şcoală, sigur nu te concentrezi cum trebuie la job. Mari de tot? Intri la punctul precedent, fugi şi cumpară arpacaş. – Eşti tânăr(ă) absolvent(ă)? N-ai experienţă, la revedere! – Eşti şomer? Ai făcut tu ceva de nu mai ai job! – Ai avut condamnări penale? Legea te iartă la un moment dat, piaţa muncii niciodată. – Ai un handicap fizic care totuşi nu te împiedică să munceşti? Te vrem cu mâini şi picioare, nu contează că nu-s importante în sinergia faptelor, dar pur şi simplu nu eşti conform specificaţiilor tehnice. – Eşti vărsător? Mă scuzaţi, noi căutăm balanţe! – Ai lucrat la concurenţă? Sigur ai rămas prieten cu foştii colegi şi poţi dezvălui informaţii din ...
Citește mai mult »

Perspectiva noastră

Cu ceva timp în urmă, dezamăgită de ceea ce se întâmplă în domeniul meu de activitate am început să urmăresc cum este la alții, tocmai ca să mă lămuresc dacă vorbim despre o problemă globală sau una punctuală, localizată geografic în grădina noastră carpatică. M-am minunat așadar să văd că panelurile de discuții ale altora sunt mult mai concrete, pragmatice și că soluțiile tehnice au progresat extraordinar, semn că în afară HR-ul este o industrie întreagă, bugetată corect, urmărită și măsurată, nu doar o retorică superficială despre oameni, respect, fericire și compatibilitate. Nu spun că afară este totul un râu de lapte și miere. Și acolo sunt probleme, multe similare cu cele de la noi. Lipsa talentelor este una globală, iar metodele de selecție rămân frustrante, agonizante chiar pentru candidați. Dar este clar că există o preocupare perpetuă de a transforma managementul HR nu doar în ceva funcțional, util, ci și măsurabil, cuantificabil. Și este evident că oamenii sunt dispuși să plătească pentru inovație și, mai ales, că sunt interesați continuu de a îmbunătăți, optimiza. A fost ...
Citește mai mult »