Carieră

Despre reconversia profesională

Dacă la începuturile carierei mele era văzută ca o consecinţă a unei erori de proiectare a planului de carieră sau a unor fatidice prăbuşiri economice, în prezent a schimba drumul profesional a devenit o necesitate firească. Piaţa muncii are o dinamică accelerată, nevoile organizaţionale se aliniază în timp real, aşa că şi actorii principali sunt nevoiţi să se pregătească perpetuu pentru noi roluri. Ce este reconversia profesională? Aşa cum îi spune şi numele este o schimbare a meseriei. Aceasta poate fi totală (de exemplu din profesor să ajungi instalator, dacă ştiti bancul) sau parţială (este cazul programatorilor care schimbă tehnologia în care lucrează). Când se impune pregătirea pentru un nou job? Există două scenarii: – unul contextual – de regulă dispariţia sau rărirea anumitor roluri din piaţa muncii, care-i pune pe meseriaşii respectivi în postura de a-şi găsi cu dificultate un job. – unul individual – pe măsură ce înaintăm în vârstă nevoile, abilitătile, dorinţele noastre se schimbă. Deseori nu ne mai găsim locul într-o anumită breaslă şi simţim nevoia de găsi un altul, mai potrivit poate. Am spus cu mult ...
Citește mai mult »

Dictatura ne-angajabililor

În urmă cu ceva timp exista un refren al managerilor toxici în piaţa muncii autohtone. În ştiţi: “nu am neapărată nevoie de tine ca angajat, aşteaptă oricum încă zece mai buni la uşă”. Era unul neproductiv şi oricum fals, pentru că în istoria recentă n-a fost niciodată coadă la porţile firmelor româneşti, iar motivele nu ţin neapărat de factori economici sau sociali, cum se speculează. După cum se bagă de seamă, cozile mari sunt mereu la ghişeele care eliberează paşapoarte. Acum, după ce ziarele şi emisiunile de ştiri au bătut apa în piuă cu criza de personal, s-a schimbat kalimera: candidaţii toxici atuncă spre departamentele de recrutare un soi de “la noi e puterea, noi dictăm regulile”. Ceea ce este tot fals, că până la urmă atât candidatul cât şi firma au propriile procese de selecţie, dar dacă stăm să ne gândim, fără joburi, nu sunt nici oferte de selectat. În schimb dacă nu există candidaţi, apar procese automatizate sau comasate, redesign de departamente şi multiple alte artificii organizaţionale. Şi da, există apoi alte arii geografice ...
Citește mai mult »

O altă radiografie a succesului – Pete Sampras

Uite un lucru pe care cred că nu-l stie aproape nimeni despre mine: în adolescenţă l-am adorat pe Pete Sampras. Deşi nu pot spune că sunt pasionată de tenis, tipul ăsta m-a făcut să mă uit cu plăcere la multe dintre meciurile lui, iar pe unele chiar să mi le mai amintesc şi azi. Îmi părea foarte raţional şi calculat, dar totodată pasional în jocul lui, o combinaţie atipică şi poate de aceea intrigantă. În plus era frumuşel 🙂 Cu toate acestea, deşi am citit deja cartea autobiografica a lui Agassi, ba chiar şi pe cea a lui Federer, n-am considerat că Sampras ar avea ceva surprinzător de spus. Când zici raţional zici cumva şi plicticos, etichetă cu care tenismenul s-a luptat o buna parte a carierei sale şi în capcana căreia am căzut şi eu. Totuşi zilele acestea m-am încumetat să citesc şi “Pete Sampras – În mintea unui campion”, scrisă împreună cu jurnalistul american Peter Bodo. Am găsit acolo, ca şi în celelalte, poveşti despre succes, modele câştigătoare de parenting, o reţetă proprie a câştigului, ...
Citește mai mult »

Ce înseamnă “neatractiv” în piața muncii

Observam zilele trecute într-o postare pe LinkedIn că unele departamente de HR încă gândesc lucrurile rudimentar și înapoia timpurilor, făcând acolo referire inclusiv la cele care, deși reprezintă firme neatractive în piața muncii, vor să externalizeze recrutarea bugetând salarii de subzistență. Probabil asta ne va tăia definitiv de pe lista de potențiali furnizori de servicii, dar așa cum am declarat public în numeroase rânduri, oricum puține astfel de departamente ne (mai) cheamă la negocieri. ”Ce înseamnă firmă neatractivă?” m-a întrebat acolo cineva și pe bună dreptate. Neatractivitatea există în piața muncii dintotdeauna, doar că azi o îmbrăcăm în termeni pompoși când vine vorba despre organizații. Nu mai putem spune că au management varză sau că sunt praf, ci o dăm diplomat în lipsa brandului de angajator. Și candidații pot fi neatractivi, și nu la fizic mă refer, dar nu mai este corect politic să recunoaștem, putând fi astfel acuzați de atitudini discriminatorii. Să o luăm așadar pe rând. Ce înseamnă o companie/ organizație neatractivă? Este simplu: o firmă care nu poate atrage talente. Le respinge încă din anunțul de angajare cu formulări ...
Citește mai mult »

Ciocniri, seducție și adaptare

Sărbătorile vin la pachet uneori cu obligația de a vizita familia. Pentru unii o plăcere, pentru alții un supliciu, întâlnirile acestea sunt adesea adevărate ciocniri între mentalități, comportamente, opțiuni diferite ale celor două sau mai multe tabere: născuți-crescuți vs. nou sosiți, bătrâni vs. tineri, femei vs. bărbați. Cel mai greu este întotdeauna pentru cei aflați în perioada de tatonare/ adaptare. Ca și la locul de muncă: ultimul sosit – primul prigonit. Ce trebuie să știți așadar când vă așezați la masa de sărbătoare pentru a vă fi mai ușor? 1. Care sunt liderii formali? Aceștia trebuie respectați default, dar importanța lor este minimă în sinergia relațiilor din grup. 2. Cine sunt liderii informali, adică acei șefi fără titulatură, dar a căror influență este covârșitoare? Aici nu mai este vorba doar de respect ci și de seducție, și nu la modul amoros, ci la modul formal, de apropiere interumană. 3. Care sunt valorile care guvernează grupul? Dacă este vorba despre bani, trebuie investit în niște cadouri de sosire scumpe, dacă este vorba despre statut, laudele ajută mult, unii oameni au nevoie ...
Citește mai mult »

Primul job al celui dintâi copil

Sunt lucruri, oameni, întâmplări care nu se uită niciodată: prima zi de școală, primul sărut, prima ceartă cu persoana iubită sau prima vacanță exotică. Dar cel mai pregnant este cu siguranță primul job. Cel definitoriu pentru multe dintre comportamentele noastre profesionale, piatra de temelie a carierei noastre și cel mai frecvent termen de comparație. Al meu a fost cel de învățătoare, n-am să-l uit niciodată, dar astăzi capăt o amintire și mai și: copilul meu mare se lansează oficial în lumea radioului, după o pregătire serioasă de aproape un an și jumătate. Exceptând voluntariatele de scurtă durată, este primul lui job într-o corporație, ce-i drept diferită de cele cu care suntem obișnuiți, datorită mediului creativ pe care trebuie să-l cultive. A avut de parcurs până acum un drum lung, plin cu de toate: motivație, muncă multă, frustrări, conflicte, bucurii, învățare continuă, adaptare, depășire a limitelor, provocări continue. Nu a fost deloc floare la ureche, deși a simțit pe pielea lui că atunci când faci ceva cu plăcere, nu simți că muncești. Și a făcut față bine de tot. Astăzi este ...
Citește mai mult »

Discriminarea, meteahnă veche adusă din nou în discuții

De câteva săptămâni, peste tot îmi apar referiri la articole recente despre discriminarea la angajare a celor cu vârsta de peste 45 de ani. Numai că eu nu consider că putem vorbi “nișat” despre discriminare. Civilizat, util, legal este să nu discriminezi, punct. Și firesc este să lupți cu acest fenomen pe toate planurile, pentru că altfel semnalul social transmis este unul confuz. Puțină istorie recentă În perioada comunistă, discriminarea a avut criterii politice. În rest, că erai tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat, alb sau negru, educat sau nu, trebuia să ai un loc de muncă pe măsura profilului profesional. Cei aflați în disensiuni cu regimul erau fie încarcerați, fie aveau acces la meserii pentru care erau supracalificați. Discriminarea era așadar o formă de control, de umilire voită, perversă. Abia după schimbarea din 1989 și după ce primii coloși ai industriei de atunci au picat rând pe rând, lăsând pe drumuri generații întregi, piața muncii a învățat că nu este neapărat nevoie să țină la egalitatea de șanse pentru a salva niște costuri. Și că există multe criterii ...
Citește mai mult »

Vorbe (cu și) despre carieră: CV-ul

Poate cea mai frecventă întrebare care mi se adresează este: “de ce mai avem nevoie de CV?” Chiar așa, într-o lume interconectată virtual, cum de supraviețuiește acest instrument vintage, vechi de când munca? Mai este încă util? Cu ce va fi înlocuit? Să o luăm muncitorește, exact ca într-un CV: Ce este un CV? Este o biografie profesională, fie ea scrisă, video sau vizuală (adică realizată prin imagini, grafice sau altele asemenea). Ce informații conține? În primul rând, din motive evidente, datele de contact și localizare. Apoi detalii legate de studii/ educația permanentă (cursuri de calificare sau instruire) și experiența profesională, nu neapărat în această ordine. De exemplu, un tânăr absolvent va pune la loc de cinste studiile, o persoană cu experiență profesională îndelungată le va lăsa la final (asta dacă nu a absolvit Oxford sau Harvard). Experiența profesională trebuie expusă invers cronologic: cel mai recent job este primul, cel mai îndepărtat este ultimul. Ce nu conține? Numele copiilor și părinților, bolile suferite, date care pot genera discriminare: data nașterii, starea civilă, religie, orientare sexuală, apartenența la minorități. Cât trebuie să fie de lung? Cât ...
Citește mai mult »

Decizia corectă la început de carieră

Deși șomajul în rândul tinerilor este îngrijorător (aproape triplu față de celelalte segmente de vârstă în 2017), paradoxal există tot mai multe opțiuni profesionale pentru ei. Companiile au învăţat să-i instruiască şi să-i integreze uşor, evident cu niste costuri ataşate. Sunt din ce în ce mai curtaţi, lipsa lor de experienţă şi know-how fiind tot mai puţin luată în calcul, cu toate acestea mulţi aşteaptă un altfel de start în carieră faţă de ceea ce le oferă piaţa. Este, ca majoritatea problemelor sociale şi economice, una de tip: “oul sau găina”. Companiile încearcă, tinerii spun că şi ei, dar undeva lucrurile se rup iremediabil. Este oul cel cu vina primordială, tinerii care strâmbă din nas? Sunt găinile-firme cele care deşi închid ochii la lipsa de experienţă au alte asteptări nerealiste? Ambele părţi greşesc, dar evident una mai mult decât alta. Companiile supravieţuiesc în ciuda crizei de personal. Automatizează fluxuri, regândesc structuri, găsesc soluţii alternative inovative. Au bani, au putere, know-how, susţinere. Destinul individual este însă mai complicat şi pentru a pune o temelie durabilă existenței noastre, ar trebui să fim mai înţelepţi ...
Citește mai mult »

Generaţii noi, aceleaşi probleme vechi

Am ţinut primele interviuri puţin înainte de anul 2000, primul workshop despre carieră în 2006 şi mult prea multe sesiuni de consiliere în carieră să mai ştiu când au început. Deşi am avut, la rândul meu, probleme (presupun că şi medicii se îmbolnăvesc uneori) – sau poate și datorită lor – am vazut parcursul profesional al multor candidaţi care mă ajută să formulez două concluzii relevante: Prima este că de-a lungul timpului şomajul în rândul tinerilor s-a păstrat constant ridicat, cu o crestere cumplită în perioada de criză din 2008. Practic un sfert din tinerii europeni care termină o formă de învăţământ sunt în risc de a nu-şi găsi loc de muncă. Există industrii mai putin expuse (ştiţi deja exemplul clasic cu IT-ul), dar şi industrii în care situaţia este mai complicată de atât, pentru că lipsa de experienţă costă mult. Se întâmplă aşa în mare din cauza incapacităţii firmelor de a găsi o formă rapidă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor de a instrui personalul neexperimentat. Nu ar fi foarte greu, dar necesita o baterie de abilităţi manageriale şi ...
Citește mai mult »