Creativitate debordantă

Aceeaşi reţetă, două variante diferite

Supă cremă de legume, varianta ZEN: Se iau 8 morcovi, o ţelină, un păstârnac şi o ceapă mare, se curăţă, se taie în bucăţi mari şi se pun la foc. Când sunt aproape fierte, se pasează, se adaugă sare, puţin ulei şi se mai dau în câteva clocote. Se serveşte cu crutoane de pâine puse 1-2 minute în cuptor la 220 grade (preîncălzit 5 minute). Supă cremă de legume, varianta UNDER PRESSURE: Se iau 8 morcovi, o ţelină, un păstârnac şi o ceapă mare. În bucătărie apare întâiul membru al familiei care îţi spune că sunt prea puţini morcovi. Mai adaugi doi. Iese bombănind zicând că abia ne va ajunge să murdărim farfuriile. Se curăţă legumele, se taie în bucăţi mari şi se pun la foc. Când dau în fiert apare în spaţiul de lucru al doilea membru al familiei care îţi spune că nu intenţionează să mănânce supă cremă de legume. Bei un pahar mare de apă, faci niste incantaţii în gând întru restabilirea motivaţiei pentru gătit şi te pregăteşti să pasezi legumele aproape fierte. Exact când iei oala de pe foc apare în bucătărie al treilea ...
Citește mai mult »

Scurtă analiză sociologică

M-am nimerit ieri într-o mulţime de români, strânsă în scopuri comune: unii pentru a depune cererea pentru un nou paşaport, alţii pentru a-şi rezolva chestii administrative legate de maşinile din dotare. Pentru că nu m-am putut abţine, am purces la o analiză sociologică mult mai empirică decât cele făcute de cercetătorii englezi, dar la fel de relevantă: 50% dintre cei aflaţi la coadă nu au habar care este procedura. Ca pe vremea răposatului, când vedeai o adunare liniară şi mai întâi te poziţionai şi abia apoi aflai motivul, aşa si acum, oricât te-ai documenta înainte, tot la faţa locului afli toţi paşii de urmat, după un proces consultativ cu cei aflaţi în segmentul superior de respondenţi (*). 98% din eşantionul extrem de reprezentativ se îmbracă extrem de colorat. Nu ştiu dacă e de la tendinţele modei în sezonul ăsta sau suntem noi un popor optimist şi vesel, dar pot spune că în 2016, unde sunt români sunt şi curcubee de culori. 30% nu ştiu să respecte instrucţiunile primite, oricât de clare ar fi. Poate de asta nu se mai agită nimeni să publice procedurile într-un ...
Citește mai mult »

Manifestul meu

M-am săturat de frunţi încruntate şi urechi închise. De linii groase trase sub defecte, de prevestit nenorociri. De vise în culori mohorâte, de aripi legate să nu mişte. De gânduri mediocre şi speranţe pe măsură. De un eu prea puţin important şi mulţi de tu în jurul cărora trebuie să graviteze mersul lucrurilor. De “nu-mi pasă”, de comparaţii mereu pierzătoare. De tristeţe, de amar, de încordare, de muşchi fleşcăiţi care flutură ameninţător. De caractere găunoase prin care şuieră diverse. De lupte grele pentru izbânde atât de mici. De oameni care pleacă şi aruncă buzduganul cu vina la acela care rămâne. De incompetenţă mascată cu înjurături. De neasumare. De părinţi care nu vor a fi părinţi. Dar mai ales m-am săturat de mine, pentru că abia acum am înţeles că mi-a ajuns.
Citește mai mult »

Gura lumii

Vreţi să ştiţi ce părere are individul mediu despre ceilalţi? Adică modul în care îi priveşte pe oamenii din jurul său acela (aceea) despre care vorbesc statisticile si sociologii? Pe româneşte, ce macină gura lumii, cea slobodă? E simplu! Despre cum arată alții: Prea gras(ă)? Ești balabustă, mâncău, o fiinţă fără de saţ, care bagă fără oprire. Prea slab(ă)? Clar n-ai ce mânca! Despre cum se îmbracă: Te dichiseşti? De fapt de împopoţonezi ca o paiaţă. Nu o faci? Înseamnă că arunci două zdrenţe pe tine şi crezi că te-ai îmbrăcat. Despre statutul economic şi social: Ai bani şi carieră? Cine ştie ce fu..r ai lins. Nu ai? Suferi de prostie, plus o personalitate insignifiantă. Şi mai prost e ăla de te salută! Despre educaţia copiilor: Ai copii energici? Nişte prost crescuţi, nici plozii nu eşti în stare să ţi-i educi! Sunt cuminţi? Nişte legume, n-au viaţă în ei, vor fi veşnic săraci. Despre om în sine: Ai bun simţ? Eşti tăntăvan, trag toţi de tine, nu ştii să te impui, nu ai carismă. Eşti o persoană mai îndrăzneaţă? Nesimţire scrie pe tine! De asta şi “gura” şi “lumii” sunt substantive comune ...
Citește mai mult »

Cotidiene

Verific rar mailurile de pe Gmail, motiv pentru care l-am şi eliminat din pagina de Contact. Azi am căutat un mesaj mai vechi şi am găsit în Inbox două bucăţi lucrări de licenţă şi ceva chestionare despre stres. Împart acelaşi nume cu o ilustră doamnă psiholog care predă la o universitate privată şi în perioada asta din an ne bucurăm împreună de roadele studenţilor. Adaug doar că singura persoană care m-a contactat vreodată pe acest blog, dorea o programare la aceeasi doamnă. Şi că am fost felicitată cu ceva ani în urmă pentru cartea scrisă tot de dumneaei. Mă gândesc să profit de încurcătură şi să-i trimit când şi când copiii la cină. Duminică votăm, după cea mai anostă campanie electorală de când miroase a democraţie. Pentru că eu sunt ca nelumea, cunosc în detaliu campania electorală din Đomneşti Ilfov, acolo unde locuiesc şi nimic despre cea din Sectorul 6 al Bucureştiului, acolo unde votez. Cel mai probabil, ţinând cont că am cam dat în mintea copiilor, pentru a alege candidatul din listă voi folosi o numărătoare din vremurile alb-negru: fie “an, tan te, dis de mane te”, fie ...
Citește mai mult »

Decizii care ne prind din urmă

Pe când am definit unul dintre primele chestionare de evaluare a performanţelor, un indicator esenţial pentru poziţiile manageriale mi s-a părut a fi promptitudinea deciziei. Rapiditatea asta de a rezolva ceva, include şi ştiinţă, şi putinţă, dar mai ales curaj, puterea de a urmări efectele, de a vedea ce iese, eventual de a o drege la nevoie. Înseamnă încredere în forţele proprii, dar nu una oarbă ci bazată pe abilităţi şi cunoştinţe reale. Şi mai ales presupune concentrare asupra a ceea ce este cu adevărat important, obiectivul final, şi cunoaşterea eventualelor pagube/ victime colaterale. Ca manager de departament al unei companii, promptitudinea deciziei este aşadar importantă. Dar ca manager al propriului departament, cel care cuprinde cariera, familia, viaţa personală, deciziile de zi cu zi, n-ar trebui să conteze? Chiar contează, şi al naibii de tare. Eu ştiu că toate deciziile pe care le-am născut greu, care au presupus analize şi post-analize, care au întors problema pe toate părţile şi încă două-trei suplimentare, care m-au ţinut trează nopţi şi bleagă zile, mă bântuie încă. Mă chinuiesc, mă răscolesc, nu mai rezist, vorba cântecului. Şi cele luate rapid, fără anxietatea ...
Citește mai mult »

Ce vor oamenii?

Reţete. Culinare, de slăbit, de îngrăşat, de controlat trigliceridele, vegane sau non-vegetariene. Cum să ne atragem definitiv şi irevocabil jumătatea, cum să asortăm fusta de blugi sau cravata cu picăţele, cum se scot bătăturile, cum se pun genele false. Cum se face un CV, cum se amână până la adolescenţă bătaia copiilor din dotare, cum se motivează angajaţii, cum se scot petele de cafea sau de PR. Comparaţii din care să iasă învingători. De aceea savurăm poze cu vedete prinse pe picior stilistic greşit, articole critice cu privire la te miri ce greşeli personale, de aceea analizăm temeinic viaţa şi deciziile altora. Ăsta ar fi motivul pentru care cancanul şi budoarul altora vând şi excelenţa nu: ne câştigăm astfel convingerea că suntem mai buni şi uite de asta pe noi nu ne pasc belelele sau nenorocul celor pe care o lume întreagă îi invidiază. Confort. Un loc călduţ, un job drăguţ, un partener comod, o freză uşor de întreţinut, copii cuminţi, vecini tăcuţi. Pantofi de drum lung, oricât de oribilo-hidoşi ar fi, situaţii care să nu deranjeze, prieteni care să ne cânte în strună pentru fiecare mărgică slobozită în linul drum al ...
Citește mai mult »

Mostre de gândire pozitivă

Am ascultat cu mare încredere îndemnurile universale de a gândi pozitiv, aşa că de ceva timp încoace văd numai partea plina a paharului. Vă dau şi câteva exemple, inspiraţionale, poate pozitivismul ăsta devine boală contagioasă şi uite aşa scade consumul de ciocolată şi pantofi. Fiind dovedit stiinţific că unde-i nu-i cu supărare, conţinutul portofelulului rezistă mai mult. Aşadar: Exemplul 1: Imunitatea mea trece printr-o criză adolescentină, făcându-mi tot soiul de şicane. Totul a culminat cu şocul unei dimineţi în care m-am trezit cu buza de sus mai dihai ca a unui luptator profesionist de K1 la final de meci. Nu-i vorbă, m-ar fi încântat noul volum obţinut gratis şi peste noapte, dacă nu venea la pachet cu o durere infernală. Dar există şi o parte bună. Nu pot trăi fără un ruj extrem de hidratant. Adică nu pot vorbi, mânca şi dormi de durere. Deci cine doarme rujată? JE! MOI! Chiar eu! Şi nu doar că dorm, partea frumoasă e când mă trezesc şi dau cu ochii de mine în oglindă. Exemplul 2: Mă lasa memoria teribil. Uit detalii, uit chestii esenţiale, uit ce promit şi, din fericire pentru toată lumea, uit ceea ...
Citește mai mult »

Cum faci duş – versiunea 40+

Nu mai ştiu ce doamnă celebră (parcă) zicea că după o anumită etate trebuie să-ţi muţi oglinda în cel mai întunecat colţ al iatacului. Sunt cu totul de acord şi pentru că mai am una plasată strategic exact în faţa căzii, iar de la 40 de ani creşte riscul de infarct, m-am gândit la un adevărat ritual menit să mă scutească de posibile şocuri în timpul igienizării. Iată aşadar paşii de urmat: Pasul 1: Se dă drumul la apa foarte fierbinte din cadă şi se lasă la curs până ce oglinda cu pricina se abureşte temeinic. Calitatea realizării acestui pas poate fi uşor evaluată în numarul de împiedicări cauzate de lipsa vizibilității de la uşa băii până la duş (optim ar fi cam două pe un metru liniar). Pasul 2: Este cunoscut că apa fierbinte deshidratează pielea, aşa că se purcede la a face duş cu apă călâie. Nu prea mult, că nu rezistă aburul. Pasul 3: Cu oglinda încă inutilizabilă, se iese din duş şi se dă cu cremă pe faţă. Maglavaisul poate fi de orice fel: de mâini, picioare, de protecţie pentru fund rămasă din bebeluşia copiilor, de gălbenele, aloe, salivă de privighetoare roz sau extract de melc ...
Citește mai mult »

Sunt o ciudată

Locuiesc la ţară, dar trăiesc în oraş. Ascult muzică rock, dar aş dansa pe orice are ritm. Sunt şatenă, dar sunt blondă. Uneori mi se zice domnisoară, alteori sunt salutată ca o pensionară. Am riduri şi pistrui deopotrivă. Sunt timidă, dar mi s-a spus că intimidez. Nu ştiu nimic, dar uneori învăţ pe alţii. Dacă există două tabere de luptă, eu am nevoie de o a treia. Sunt nefumătoare, dar toată lumea crede că am fumat cândva. Mă cred autodidactă, dar mulţi cred că nu am neuronii pentru aşa ceva. Par neajutorată, dar cu o motivatie cumsecade performez la ridicat de greutăţi. Îmi plac şi câinii şi pisicile. Îmi place iarna, dar şi vara. Ador marea, dar şi muntele. Iubesc să citesc şi mă vindecă să scriu. Simt că nu am vârstă. Nici identitate. Sunt inadaptată. Pur şi simplu ciudată. Nu ştiu cum am ajuns aşa şi nici dacă există leac. M-am născut aşa, stranie? Am devenit pe parcurs o curiozitate din ce în ce mai mare? Voi fi mult mai bizară de atât? La cum mă ştiu, puţin din toate. O ciudată, după cum spuneam.
Citește mai mult »