Creativitate debordantă

Spovedanie

Am printre ciorne un post despre dictatura copiilor și unul despre trei concepte utile atât în educație, cât și în management: curba efortului, spirala învățării și piramida motivației. De asemenea, mai am în cap unul despre schimbare și altul despre eșec. Există, așadar, preocupări de-ale mele profunde, intelectuale, serioase. Dar e luni (prea) dimineață, iar curba efortului (de care aminteam) se află abia în primul punct, așa că încep cu ceva ușor și foarte util mie: o spovedanie. Am făcut niște păcate zilele astea și vreau să le mărturisesc public pentru a scăpa de povară. 1. Primul este un fapt de cruzime (psihică) la adresa aproapelui meu, adică a unuia dintre patrupedele familiei, motanul Mr. Bean zis și Albul. Respectivul a venit acasă bătut măr (beat nu părea) și mușcat de beregată în urma unor repetate altercații pe care le are cu un alt motan din localitate. Rana fiind destul de urâtă, Mr. Bean a fost dus de către soțul meu și MC la cabinetul veterinar de unde a venit pansat și deghizat în veioză, adică i ...
Citește mai mult »

Calea sigură spre succes financiar

Recente întâmplări cotidiene m-au făcut să realizez că este foarte posibil să mor săracă. Am avut astfel de viziuni când am observat că într-o lume în care pisicile cuceresc Internetul, pozele pe care le pun eu cu cele din dotare primesc mai puține like-uri decât dacă aș posta o problemă de trigonometrie, dar azi am primit confirmarea finală. Și fatală. (*) În ceea ce mă privește vă confirm pe această cale că pornesc întotdeauna de la premisa că oamenii sunt fundamental raționali. Așa relaționez, așa mă adresez, așa cred. Defect profesional. Realitatea este totuși alta și cei bogați s-au prins la timp: oamenii sunt fundamental iraționali și își construiesc viața în jurul fricilor pe care le au, divinizând pe cei care le promit rezolvări. Iată și cei trei piloni principali ai anxietății umane: Frica de moarte (boală, cutremure și dacă vreți multe alte posibilități, priviți o emisiune de știri autohtonă). Frica de eșec (profesional, părintesc, al relației, financiar). Frica de durere (fizică și psihică, aici includ de exemplu și pe aceea de a nu fi acceptat. De fapt le putem include ...
Citește mai mult »

O socotitoare

Fără să vreau mi-au ajuns în fața ochilor online niște bilanțuri negative ale unei doamne. Nu-mi dau seama de frecvență, dar periodic postează câte un pomelnic al lucrurilor enervante pentru ea și trebuie să recunosc că are ce scrie… Am realizat că de regulă cam ăsta este primul impuls: să ne contorizăm belelele. Și eu m-am surprins făcând un calcul la început de săptămână cu ceea ce am reușit să stric. Am început cu două oale de mâncare arse, am continuat cu o pereche de ghete noi stricate, apoi mi-am pierdut ochelarii de soare, iar azi am aflat că s-a stricat și aspiratorul. Dacă o țin tot așa, până sâmbătă ajung la sapă de lemn. Schimb așadar perspectiva până nu e prea târziu și trec la socotit părțile pozitive ale intervalului amintit: După o nesfârșită iarnă a ieșit și soarele (așa am și aflat de ochelari). Alt tonus, vitamina D + serotonină = love. Măcar pentru două zile am scos garderoba primăvăratică pe catwalk-ul lui Mutu(*), ceea ce a fost mai mult decât plăcut. Din motiv de aniversare proprie duminicală, ...
Citește mai mult »

Părinții au viață de poveste

Mi-am dat seama de asta în timp ce mă chinuiam să găsesc lada cu animale de pluș “nu adevărate”, plăteam o proformă pentru servicii turistice și încercam să găsesc punctul în care pe telefon apărea un pop-up cu “ciuperca piciorului vindecată” în timp ce testam noul www.itex.ro în variantă mobilă. Simultan. Vă jur că e de poveste și am exemple concrete: E “Hansel și Gretel” atunci când copilul ia o bucată de ceva, orice, comestibil și se plimbă prin casă. Îi reperezi traseul mai ceva ca Garmin-ul. A se nota că în zilele noastre păsările nu ajută, iar aspiratorul se dă și el lovit de la atâta miros de mâncare expirată pe la filtre. Este și “Scufița Roșie” când copilul întreabă tare, răspicat și public: “Mama, dar de ce are nenea ăsta nasul așa mare?” de te rogi să apară un lup fioros și să te pape, scăpându-te astfel de jena de a te uita la bietul om. E “Magărușul încăpățânat” când urmașul ajunge să-l ia pe “nu vreau” în brațe și să-l țină precum bretelele velcro de la Marsupi(*). ...
Citește mai mult »

Personaje, costume, scenarii

Vineri am apucat să văd frânturi de imagini de la investitura președintelui SUA. Un soi de circ ieftin, cu saltimbanci îmbăcați elegant și respectând cu strictețe un scenariu scorțos. Mașina de propagandă de sorginte americănească este deja exagerată. Hainele, muzica, replicile, gesturile, scenografia, totul este construit întru promovarea unui mesaj politic coerent. Nu e Tramp(*) primul, ci doar a învățat (și plagiază grosolan uneori) de la înaintași. Iar americanii cască gura și speră că, în sfârșit, omul providențial care va servi interesele tuturor fără să calce pe coada nimănui s-a coborât la Casa Alba. Sau protestează că nu a câștigat providențialul care trebuie. Nici noi nu suntem departe. Ieșirea în stradă a zeci de mii de oameni indignați a fost cheia învârtită în contactul mașinii de propagandă autohtone. Soros a plătit cu bani grei, fotografiile cu mesaje trucate au devenit virale, mesajele gândit dezbinatoare (demonstranții care nu respectă votul popular, corporatiștii elitiști care sunt de fapt lucrători în mine străine) au devenit refrene obsedante. Mai stă cineva să își amintească de un decembrie însângerat, când români de-ai noștri ...
Citește mai mult »

Dialoguri imaginare

-Cum ar fi să existe o sursă de căldură în peștera asta, astfel încât să preparăm hrana și să ne încălzim mai ușor? s-a întrebat, poate, unul dintre oamenii cavernelor. -Ți-a degerat capu’ frățioare? Cum așa ceva? Aruncă, femeie, încă o blană pe ăsta, că dădu în delir pe aici! -Cum ar fi ca în loc să ne cadă mâna scriind la cărțile astea uriașe, să existe o sculă care să le scrie singură? În multe exemplare!!! s-a întrebat altcineva pe la începutul secolului paișpe. -Ar fi nasol, că rămânem fără pâine! i-au răspuns colegii de breaslă. Noroc că e o idee atât de stupidă încât e absolut imposibil să o aplice careva. -Cum ar fi să existe un sistem de iluminat ieftin, la scară largă și mai ușor de folosit decât lumânările? s-a întrebat, poate, Edison pe la 1800 toamna. -Imposibil boss, au răspuns oamenii vremurilor lui. Ai văzut încercările altora – eșuate lamentabil. Mai bine facem niște lumânari mai mari și tratăm fitilul să nu mai fumege! – Cum ar fi să vorbim cu oamenii de la distanță în ...
Citește mai mult »

Orbii

Unii oamenii sunt incapabili să își vadă binecuvântările. Stau în față cu un răboj plin de belele și le contabilizează, le retrăiesc, le venerează: Neveste nepotrivite, nepoți needucați, vecini sâcâitori, ficat asemenea, sefi idioți, colegi proști, politicieni hoți, portofel depopulat, copii dezamăgitori, prieteni falși, țară mizerabilă. Iată câte motive de nefericire! Și toate vin din altă parte! Eu sunt un om bun, dar ceilalți sunt niște răi și niște fameni care îmi construiesc nefericirea pas cu pas (*). Altă treabă nu au, decât sabotajul bunăstrării semenilor. Între timp alții sunt mai săraci, mai bolnavi, își doresc cu ardoare un loc de muncă sau un copil, trăiesc în zone de conflict sau în creierii munților, nu au o mână sau nu văd cu adevărat, nu au viitor sau trecut. Dar ei își contabilizează fericirile, le retrăiesc, le venerează. Te-ai trezit dimineața? Mai ai o zi, zece sau mii să faci ceea ce îți dorești. Dar trăiește-le, nu doar te îngrijora că se duc. Ai copii? Bucură-te de ei! Joacă-te, râzi, vorbește-le, iubește-i că timpul trece și vei vedea prea târziu că ...
Citește mai mult »

Ceva vechi, ceva alb-negru, ceva împrumutat

Zilele astea mă încearcă un mic disconfort social. Ce zic mic, mă scot din minți cumplit următoarele chestiuni: Poveștile de când era bunica fată. “Pe vremea mea, profesorii ne băteau și uite ce bine am ajuns”. “Pe vremea mea, mergeam prin frig și nu răceam”. Generații întregi de viteji cu logica puțin defazată, dar pe vremea noastră se muncea, nu se gândea. Există motive pentru care unele chestii au rămas în trecut. Se numește progres. În loc de sobe, avem calorifere, medicii s-au prins că frigul nu este cauzant, dar este favorizant infecțiilor respiratorii, lumânările sunt becuri, iar comunicarea este mai facilă datorită dispozitivelor noi, cărora le zicem telefoane mobile. Știu că e greu să vezi că vremurile noastre de mult apuse sunt depășite, știu că adaptarea la nou e grea. Dar schimbarea este singura constantă. Se schimbă tot: mentalități, produse, oameni, relații. Și nu-i ciudat cel care se adaptează, ci acela care trăiește tot alături de dinozauri. Gândirea de tip alb-negru. Ok, au câștigat ceilalți alegerile. Sunt niște nemernici, să moară pe rugul social. Eu însă nu ...
Citește mai mult »

Să le dregem cumva!

Anul ăsta se încheie pentru noi în nota sa definitorie: din motive obiective a trebuit să anulăm planurile de petrecere pe ultima sută de metri. În loc de terminat bagaje, jumătate de familie a purces la cumpărături, iar altă jumătate la a încropi masa de sărbători. Iată primul beneficiu al vremurilor moderne. Mama unei prietene mi-a povestit o pățanie similară, dar petrecută cu 30 de ani în urmă, pe când încropeala era pe bune: au mâncat de sărbători orez fiert, că atât aveau în casă. Mâncare de regim, cum ar veni. Regim ceaușist. Al doilea beneficiu a apărut la gătit. Mi-am amintit-o pe mama cum în a doua jumătate a lui decembrie avea maraton de dres maioneze și icre ale rudelor, vecinelor sau cunoștințelor aflate la ananghie. Asta în timp ce pregătea propriul festin. Pentru că anul ăsta am pățit și eu rușinea. Cum mama e undeva departe, sus, luminos acum și nu pot merge cu castronul la ea, am purces la a căuta via Google cum să dreg icrele tăiate. În timp ce mă minunam de sfaturi, de ...
Citește mai mult »

Rochia de Revelion

Finalul de an mă prinde, ca de obicei, cu ceva probleme de reportat pentru cel ce va începe. Două dintre ele vechi, pururea arzătoare şi aparent de nerezolvat. Altele doar puse pe listă pentru a fi bifate, în speranţa că se vor întâmpla. Am constatat astfel că, din păcate, în viaţă nu există scurtături. După ce mergem multă vreme prin coclauri fără sens, bântuim bezmetic prin propria noastră existenţă, fără rost şi fără direcţie, este imposibil de găsit apoi o cale scurtă şi uşor de străbătut spre un final fericit. Orbecăiala continuă aşadar, de această dată invers, până când dibuim drumul corect. Şi parcă e mai greu la întors, pentru că purtăm cu noi greutatea greşelilor, a dezamăgirilor noastre şi a celor pe care le-am provocat, a eșecului, a durerii. Dar nu există scurtături, ci aceleaşi drumuri lungi si întortocheate, în care să demonstrăm că am învăţat lecţiile, că ştim să trecem cu brio obstacolele şi putem ocoli cu graţie capcanele. În 2017 mai am aşadar de orbecăit, de căutat, de dibuit. De sperat, de corectat, de muncit. De luat decizii amânate, de trăit consecinţe asumate, de bucurat ...
Citește mai mult »